Tu încerci sa fii ceea ce vor altii sa fii, însa acest lucru nu te va putea multumi niciodata. Iar când
apare nemultumirea, logica iti spune: "Poate ca ceea ce ai nu este suficient; straduieste-te sa obtii mai mult!" Atunci încerci sa obtii mai mult, începi sa cauti. Si toata lumea apare cu o masca zâmbitoare, toata lumea zâmbeste fericita, astfel încât fiecare vrea sa-i pacaleasca pe toti ceilalti.
Si tu porti, la rândul tau, o masca, astfel încât ceilalti cred ca esti ceva mai fericit; iar tu, la rândul
tau, ai impresia ca ei sunt mai fericiti. Iarba pare a fi mai verde în curtea vecinului. El priveste însa iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mladie, mai frumoasa. Acestea sunt iluziile pe care le creeaza distanta.
Când te apropii însa mai mult, începi sa vezi ca nu este chiar asa. Dar oamenii ramân la distanta unii de altii. Chiar si prietenii, chiar si iubitii, se tin unul pe altul la distanta; o apropiere prea mare ar fi periculoasa, s-ar putea ca ei sa vada ceea ce esti în realitate. Iar eroarea îsi are sursa în chiar modul în care pui problema, astfel încât - orice ai face - nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de multi bani: îti vine imediat ideea ca banii reprezinta cauza fericirii.
Priveste la acest om! Cât de fericit pare sa fie! Asa ca alergi dupa bani. Un altul este mai sanatos; alergi dupa sanatate! Un altul face altceva si arata foarte multumit - îl urmaresti! Dar de fiecare data e vorba de celalalt...
Societatea a aranjat lucrurile astfel încât sa nu îti pui niciodata problema propriului tau potential.
Si toata nefericirea provine din faptul ca nu esti tu însuti. Fii doar tu însuti si toata nefericirea si
toata competitia cu ceilalti dispare; nu îti mai pasa ca altii au mai mult, ca nu esti tu cel care are
mai mult.
Daca vrei ca iarba sa fie mai verde, nu are rost sa privesti în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba sa fie mai verde!
Omul trebuie sa fie înradacinat în propria sa energie potentiala, indiferent care este aceasta.
Lumea va fi atât de multumita astfel, încât acest fapt vi se va parea pur si simplu incredibil.
A fi viu înseamna a avea simtul umorului, a avea o profunda calitate de a iubi si de a te juca în voie.
Sunt absolut împotriva oricaror atitudini negative în privinta vietii, iar respectul acordat Divinului a reprezentat întotdeauna o negare a vietii. Pentru a transforma acest respect în ceva pozitiv trebuie sa i se adauge neaparat calitatea jocului, simtul umorului si iubirea. Respectul fata de viata este singurul fel de respect care poate fi aratat Divinului, deoarece nimic nu este mai divin decât viata însasi.
Omul poarta în interiorul lui un mare tezaur, însa el mai poarta în sine si întreaga mostenire animala. Aceasta trebuie îndepartata, pentru a permite comorilor sa se înalte în câmpul constiintei, pentru a fi împartasite cu ceilalti. În realitate, aceasta este caracteristica bogatiei: cu
cât o împarti mai mult cu altii, cu atât îti apartine mai mult.
Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru ca nu le-am privit niciodata cu adevarat, nu ne-am îndreptat niciodata atentia asupra lor pentru a vedea ce sunt ele în realitate.
Încercati sa creati numai lucruri frumoase, nu aduceti la viata nimic urât. Nu aveti prea mult timp si nu aveti nici multa energie de pierdut. Având o viata atât de scurta, având o sursa de energie atât de mica, este pur si simplu stupid sa o pierdeti în tristete, în furie, în ura, în gelozie.
Folositi-va energia în iubire, folositi-o în actiuni creatoare, în prietenie, în meditatie; îndreptativa spre ceva care sa va înalte. Si cu cât va înaltati mai mult, cu atât întâlniti mai multe izvoare de energie care stau la dispozitia voastra. Depinde numai de voi.
Nici o fiinta umana nu este o insula. Trebuie sa va amintiti mereu acest lucru, deoarece el reprezinta unul din adevarurile fundamentale ale vietii. Insist asupra acestui fapt, deoarece exista mereu tendinta de a-l uita.
Facem cu totii parte din aceeasi energie a vietii, din aceeasi existenta oceanica. Si tocmai datorita faptului ca radacinile noastre sunt ancorate în aceeas unitate, este posibila iubirea. Daca nu am fi o singura unitate, iubirea nu ar fi nicidecum posibila.
Omul poarta înca în el multe instincte animalice: furia, ura, gelozia, posesivitatea, sretenia. Tot ceea ce a fost condamnat în interiorul omului pare sa apartina unei parti inconstiente foarte profunde. Iar scopul alchimiei spirituale este acela de a produce eliberarea de întregul trecut animalic.
Daca nu se va elibera de acest trecut animal, omul va ramâne divizat. Trecutul animalic si calitatile umane nu pot coexista, deoarece calitatile umane reprezinta tocmai opusul celor animalice. Deci tot ce poate sa mai faca omul este sa cada în ipocrizie.
În ceea ce priveste comportamentul lui formal, omul se conformeaza idealurilor umane de iubire
si adevar, de libertate, neposesivitate si compasiune. Toate acestea reprezinta însa numai un strat
foarte superficial, iar animalul tinut ascuns se poate ivi la suprafata în fiecare clipa; orice
întâmplare îl poate face sa apara. Însa, indiferent daca apare la suprafata sau nu, constiinta interioara este divizata.
Aceasta constiinta divizata a facut sa se puna întrebarea: cum ar putea individul sa devina un
întreg armonios? Acelasi lucru este însa valabil si în cazul societatii: Cum putem transforma societatea într-un întreg armonios fara razboaie, fara conflicte, fara clase sociale; fara separare pe criterii de culoare, religie, casta sau natiune?
În loc sa gândim în termeni de revolutie si sa schimbam societatea, structura ei, ar trebui sa ne
punem mai serios problema meditatiei si a transformarii individului.
Aceasta este singura cale ce poate duce la disparitia tuturor diviziunilor existente în cadrul societatii. Însa ele trebuie sa dispara din interiorul individului. Iar acest lucru este posibil.
Nu exista nimic care sa poarte eticheta "adevar"; adevarul nu este un lucru pe care îl vei putea
gasi într-o buna zi într-o cutie, si pe care, deschizând-o, sa exclami uimit: "Fantastic! Am gasit adevarul!"
Nu exista o astfel de cutie.
Motivul pentru care oamenii vorbesc mereu despre adevar este clar. În inima lor exista o sete
dupa adevar, le este rusine ca nu sunt în posesia acestui adevar si, de aceea, vorbesc despre el.
Însa acestea nu sunt decât cuvinte. Faptul de a trai în conformitate cu ele este prea periculos, riscul este prea mare.
La fel se întâmplasi cu libertatea. Toti oamenii doresc libertate de exprimare, însa nimeni nu este cu adevarat liber. Si nimeni nu doreste sa fie cu adevarat liber, deoarece libertatea aduce cu sine responsabilitatea; ea nu vine singura. Iar faptul de a fi dependent este simplu; în acest caz raspunderea nu îti revine tie, ci persoanei de care esti dependent.
Oamenii au adoptat deci un mod de viata schizofren. Ei vorbesc despre adevar si despre libertate,
însa traiesc în minciuna si sclavie... Iar lanturile robiei sunt numeroase, deoarece faptul de a fi sclavi va face sa fiti eliberati de raspundere. Un om care doreste sa fie liber trebuie sa accepte responsabilitati imense. El nu îsi poate arunca raspunderea pe umerii nimanui. Indiferent ce face, indiferent ce este, raspunderea îi revine în întregime.
O persoana cu adevarat non-violenta este cea care nu ucide pe nimeni si care nu face rau nimanui, deoarece este împotriva faptului de a ucide, este împotriva faptului de a face rau. Ea se va împotrivi însasi în situatia în care altcineva încearca sa îi faca ei vreun rau. Daca cineva încearca sa o ucida, ea se va împotrivi si în acest caz si nu va permite ca acest lucru sa se întâmple.
Ea nu va initia nici o violenta, însa daca împotriva ei va fi îndreptat vreun act violent, atunci se
va bate din toate puterile. Numai asa oamenii non-violenti pot ramâne independenti; altfel vor fi sclavi, vor ramâne saraci si vor fi întotdeauna exploatati de altii.
A fi tu însuti îti ofera toate elementele pentru a te simti împlinit, pentru ca viata sa aiba sens,
semnificatie. Simplul fapt de a fi tu însuti si de a creste conform firii tale va duce la împlinirea destinului tau.
Fii plin de neprevazut si mereu schimbator. Nu te împotrivi schimbarii si nu înceta niciodata sa fii imprevizibil; numai atunci viata poate fi o permanenta bucurie. În momentul în care ceea ce faci este previzibil, ai devenit un robot.
Actiunile unei masini pot fi prevazute. Ea este astazi la fel ca ieri si tot asa va fi si mâine. Este neschimbata. Numai omul are calitatea de a se schimba în fiecare clipa.
În clipa în care încetezi sa te schimbi, într-un mod foarte subtil ai si murit.
Risca tot ce ai! Fii asemenea unui jucator! Risca totul, deoarece clipa urmatoare ar putea sa nu
mai vina, asa ca de ce sa îti pese? De ce sa te intereseze?
Traieste intens, traieste plin de bucurie. Traieste fara teama, traieste fara sa te simti vinovat.
Traieste fara sa îti fie frica de iad si fara sa doresti raiul.
Traieste pur si simplu.
Fiecare greseala este o ocazie de a învata. Totul este sa nu comiti aceeasi greseala în mod repetat -ar fi o prostie... Însa comite cât mai multe greseli noi de care esti în stare; nu trebuie sa-ti fie teama, caci acesta este singurul mod în care natura îti permite sa înveti.
Religiozitatea înseamna pur si simplu o provocare pentru a creste, o provocare aruncata semintei
pentru a ajunge la apogeul exprimarii sale, a se deschide în mii de flori si a-si raspândi parfumul
ascuns în ele.
Aceasta mireasma subtila este ceea ce numesc eu religiozitate.
Fiecare este atât de nefericit încât vrea sa gaseasca o explicatie acestui fapt. Iar societatea v-a dat pentru asta o strategie foarte buna: faptul de a judeca.
Mai întâi te judeci, desigur, pe tine însuti în legatura cu toate lucrurile. Nici o fiinta nu este perfecta si nici un om nu poate fi vreodata perfect, deoarece nu exista perfectiune; prin urmare,
faptul de a judeca este foarte usor. Tu esti imperfect si exista o serie de lucruri care dovedesc aceasta imperfectiune. si atunci te înfurii, te ridici împotriva ta si împotriva întregii lumi: "De ce nu sunt perfect?" dupa care privesti spre ceilalti, încercând sa regasesti aceasta imperfectiune în fiecare.
Si doresti sa-ti deschizi inima, deoarece pâna nu o deschizi, viata ta va fi lipsita de orice celebrare, va fi aproape moarta. Însa nu poti sa faci acest lucru direct. Trebuie sa distrugi mai întâi în întregime acest mecanism. Deci, în primul rând: nu te mai judeca pe tine însuti.
În loc sa te judeci, începe sa te accepti pe tine însuti cu toate imperfectiunile, cu toate slabiciunile, cu toate greselile si esecurile. Nu îti cere sa fii perfect. Aceasta înseamna sa ceri
ceva ce nu este cu putinta; te vei simti frustrat.
La urma urmei, esti o fiinta omeneasca.
Priveste animalele, priveste pasarile: ele nu sunt triste, ele nu sunt frustrate. Niciodata nu o sa
vezi un bizon iesindu-si din fire. El este pe deplin multumit sa îsi mestece aceeasi iarba în fiecare
zi. El este aproape iluminat! Nu exista nici o tensiune, el este în deplina armonie cu natura, cu el
însusi, cu tot ceea ce este.
Bizonii nu fac partide pentru a revolutiona lumea, pentru a schimba bizonul în super-bizon, pentru a face bizonii religiosi sau virtuosi. Nici un animal nu este preocupat de vreun ideal uman.
Cu siguranta ca bizonii râd si întreaba: "Ce vi s-a întâmplat? De ce nu puteti fi pur si simplu voi însiva? Ce nevoie aveti sa fiti altcineva?"
Primul lucru este asadar acela de a te accepta, în mod profund, pe tine însuti.
Nu condamnati senzualitatea! Ea a fost condamnata în întreaga lume. Si din cauza acestei condamnari energia care poate înflori în senzualitate se transforma în perversiune, gelozie, furie,
ura; ea genereaza o existenta arida, lipsita de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântarile omenirii. Este sensibilitatea voastra, este constiinta voastra. Este constiinta
voastra filtrata prin corp.
Parintii au crezut întotdeauna despre copii ca sunt proprietatea lor si ca acestia trebuie sa le fie
întrutotul asemanatori, sa îi copieze întocmai. O copie este însa lipsita de orice frumusete, iar existenta nu apreciaza asa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original.
Trebuie sa îti ajuti copiii sa creasca, astfel încât sa te depaseasca. Trebuie sa îi ajuti sa nu te
imite. Adevarata îndatorire a parintilor este aceea de a-si ajuta copiii sa nu îi imite. Copiii sunt tentati, prin însasi firea lor, sa imite. Si pe cine ar putea imita? Parintii sunt cei mai apropiati.
Pâna acum parintii au apreciat foarte mult faptul ca propriii lor copii le seamana. Tatal se simte
mândru ca fiul sau îi seamana. Iar viata copilului este pierduta, el nu este dorit asa cum este el defapt.
Datorita acestei conceptii gresite, de a fi mândru de copiii care te imita, am creat o societate în
care toata lumea imita.
Osho
