"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

miercuri, 5 martie 2014

Despre părul femeii și puterea lui ascunsă

volosVă invit, dragi cititoare, să medităm puțin asupra importanței podoabei capilare pentru imaginea și stilul nostru de viață.
Așadar, părul, din cele mai vechi timpuri a fost nu doar un atu și o componentă de bază a frumuseții feminine, ci și o sursă și un indicator al niveluliui de energie vitală și forță interioară a unei femei. Părul era tratat cu o atenție și o dragoste deosebită la toate popoarele lumii. Orice femeie era învățată din fragedă copilărie că părul ei reprezintă o adevărată comoară. De exemplu, cu ajutorul  părului lung se atrăgea sporul casei, se putea vindeca un copil sau fermeca un bărbat!… :)
Cu timpul, cunoașterea mistică despre puterera părului uman a fost aproape în întregime pierdută. În zilele noastre nici o femeie nu-i mai dăruiește bărbatului iubit o șuviță din părul ei, pentru ca acesta să o poarte în dreptul inimii, amintindu-și  de iubită, atunci când distanța îi desparte, nu mai face pendul din inelul de căsătorie atârnat de un fir de păr, atunci când vrea să afle răspunsuri despre cei dragi și nu-și mai alege peria sau pieptenele de păr cu aceeași grijă, cu care o făceau altădată străbunicile noastre . Totuși, la nivel intuitiv, orice femeie știe și simte în adâncul ființei sale, cât de important este părul ei. Și aici nu e vorba doar de frumusețe.
Firele de păr sunt un fel de “antene” naturale ale organismului nostru, prin care circulă energii vitale atât înspre corp, cât și dinspre el. Părul poate povesti despre noi multe – cât de bine ne simțim, în ce stare sunt organele noastre interne , cum funcționează sistemul  hormonal – detaliu extrem de important pentru buna funcționalitate a corpului feminin. Părul arată și nivelul nostru de feminitate, fiind o sursă de conectare la energia Universului de tip Yin. Orice schimbare suferă părul nostru de-a lungul timpului, aceasta  va modifica întgr-un mod subtil și nevăzut și cursul destinului nostru ca și femei. Deaceea un coafor profesionist și cu experiență  ne va sfătui  întotdeauna – dacă vrem schimbări rapide în viața noastră, să începem prin a ne schimba tunsoarea, coafura sau măcar culoarea părului. A tăia părul întotdeauna va avea semnificația de a face un pas în direcția unei schimbări importante în viața noastră. Este un fel de semnal către Univers că sufletul nostru dorește o schimbare. În vechime își tăiau părul de bunăvoie doar persoanele , aflate într-o situație extremă de boală sau stres, urmând sfatul din Vechiul Testament de a se dezice de păr , aruncând pe el tot răul, de a se curăța de păcat și a renaște spiritual. De exemplu, femeile captive în război îşi rădeau capul pentru purificare, de asemenea şi leproşii (Levitic 14:8). Altfel, părul unei femei niciodată nu se tundea scurt, deoarece la nivel subtil ar fi fost echivalent cu deconectarea acesteia de la sursa de energie vitală.Din punct de vedere energetic, situația e neschimbată și în zilele noastre. O femeie care optează pentru o tiunsoare scurtă, într-un fel sau altul, își afectează una din sursele de vitalitate – este important să știm acvest lucru. Lungimea ideală a părului feminin este până în dreptul vertebrei T10 (trebuie să acopere sternul și omoplații)
Pentru o femeie un păr  îngrijit mai reflectă și “ordinea” din capul ei. Deaceea nu sunt deloc întâmplătoare vechile ritualuri, prin care aceasta  își peria îndelung și minuțios părul înainte de culcare, îndepărtând cu ajutorul pieptenului sau al periei orice energie sau emoție negativă, acumulată de-a lungul zilei, relaxându-și în acest fel trupul, mintea și sufletul. Nu mai e nevoie să demonstrez nimănui, sper, cât de important este pentru o femeie să atingă starea de relaxare după o zi grea, indiferent dacă se pregătește pentru somn, pentru meditație și rugăciune,  sau pentru a face dragoste cu soțul ei.port trad
Din mamă în fiică se transmitea odinioară obiceiul de a purta părul cât mai lung cu putință. Având grijă de acesta, femeia îndeplinea o asceză și toate problemele ei, eliminate prin firele de păr, puteau fi astfel îndepărtate. Pe când, tăindu-și părul scurt, ea își lasa captive toate problemele în interior. Hindușii considerau că părul este lăcașul energiei feminine Shakti. Deaceea nimănui nu îi era permis să atingă părul unei femei, cu excepția soțului și a tatălui acesteia.
Și dacii, și slavii, dar si majoritatea popoarelor nordului aveau aceleași reguli nescrise, atunci când venea vorba despre păr. Simbolul frumuseții și al sănătății feminine era reprezentat de cosița lungă, strălucitoare, împletită în trei, de grosimea încheieturii. Femeile măritate erau învățate, că toată energia și bunăstarea căminului este depozitată în părul lor. Nu întâmplător, în timpul invaziilor, barbarii căutau să o captureze mai întâi pe soția conducătorului advers și să-i taie părul, într-un ritual menit să-l sece de puteri pe soțul ei, ba char și întreaga cetate sau ținut pe care acesta, împreună cu consoarta, le stăpânea. Tot tradiția de mii de ani la mai multe popoare ale lumii cere ca fetițele să poarte de mici părul împletit într-o singură coadă, din 3 șuvițe, ceea ce semnifica  unirea trupului, minții și a spiritului într-un tot întreg. Cosița urma linia coloanei vertebrale, considerându-se că toate puterile Cerești benefice, coborâte prin părul copilei se transferă către coloană, umplând  corpul, mintea și spiritul acesteia de o energie vitală de origine divină,  pregătind-o pentru viitoarea ei  misiune de soție și mamă. Înainte de măritiș, părul fetei se despletea și se reîmpletea în două cosițe. Una era pentru a rămâne conectată la puterea și glasul Lui Dumnezeu și a neamului propriu, cealaltă – pentru a auzi vocea neamului celui ursit,  împărțind soarta cu el, susținându-l din punct de vedere energetic. În timpul sarcinii, Femeia acumula prin păr  forțe suplimentare, de data asta nu pentru soț, ci pentru ea și viitorul copil. Cu atât mai drastică era interdicția de a scurta părul în timpul gravidității – pentru a nu-l priva de susținere energetică pe copilul încă nenăscut.
femeie-din-saliste-a        Părul femeilor măritate, spre deosebire de cel al fetelor tinere, era întotdeauna acoperit – pentru ca puterea lui să fie canalizată doar către familie, dar şi pentru a nu aduce în casă invidia străină, răutatea și alte energii negative din exterior. Foarte rar o femeie se încumeta să poarte părul despletit într-un loc public, deoarece se considera să o astfel e risipire a energiei  personale nu poate rămâne fără consecințe. Majoritatea femeilor erau foarte atente la acest aspect – şi anume, de a-şi păstra la nivel optim încărcătura energetică, specific feminină. Mai mult de atât, purtatul părului la vedere era o considerat o declarație nerostită a femeii de disponibilitate sexuala. Pentru o femeie măritată așadar, era o mare rușine să fie văzută în public cu părul descoperit și despletit, ea putând fi catalogată drept ușuratică. Doar în fața soțului  femeia își desfăcea părul, permițându-i acestuia să se conecteze la sursa ei tainică de energie și feminitate. În restul timpului părul era strâns în coc sau împletit. La fel cum misiunea dintotdeauna a bărbatului este  de a-și proteja familia de orice agresiune fizică exterioară – tot așa misiunea spirituală a femeii (aflată în sfera ocultului, neputând  fi văzută cu ochiul liber sau pipăită cu mâinile) – este dintotdeauna de a proteja casa și pe cei dragi de orice agresiune energetică, de priviri nedorite și ostile, de orice necazuri, intrate accidental sau intenționat în căminul conjugal.
Mai exista o categorie specială de femei, care puteau purta părul despletit fără să fie judecate pentru asta –acestea erau dansatoarele ritualice, preotesele, heterele – pe scurt, femeile cu inițieri şi funcţii speciale, care își foloseau podoaba capilară ca pe un insrtrument de lucru și de influență a persoanelor sau evenimentelor, lor însă nefiindu-le permis să aibă o familie. Dar acestea cunoșteau și ritualuri speciale de curățare, după ce apăreau în fața mulțimilor cu părul lăsat liber. Preotesele din templele  Afroditei purtau de asemenea, părul foarte lung. Se considera că acesta le ajută să nu se epuizeze din punct de vedere energetic, în timpul apropierii fizice de un bărbat, restabilindu-le rapid balanța interioară. 118O altă categorie de femei, care purtau părul lung și despletit erau vrăjitoarele și doftoroaicele(vindecătoarele) Motivul era conectarea cât mai puternică la energiile stihiilor (elementali), cu care acestea lucrau. La începutul oricărui ritual de invocare acestea se roteau îndelung, cu brațele ridicate în sus, cu părul despletit, formând astfel un vortex energretic, prin care se puteau conecta la forțele Naturii.
Bineînțeles că multe dintre femeile contemporane, veșnic grăbite și având cu totul alte valori și etaloane decât stră-străbunicile lor, vor considera majoritatea obiceiurilor mai sus menționate drept simple superstiții, depăşite şi inutile .
Totuși, nu vă grăbiţi cu concluziile.Dacă simțiți că sufletul vă rezonează măcar cu o mică parte din cele citite, încercați, măcar pentru o perioadă limitată de timp, în calitate  de experiment,  să țineți cont de câteva sugestii(vă asigur, că nu veți regreta!  :) ):
-          Nu vă tundeţi niciodată înaintea unor evenimente importante din viața voastră, pentru a nu modifica cursul lor;
-         Monitorizaţi în permanență starea părului vostru, alocând timp măcar o dată pe zi, de preferat seara, unei perieri  temeinice, fără grabă. În timpul pieptănatului puteţi și chiar trebuie să rostiţi mental afirmații pozitive cu privire la viitor, sau vă puteţi ruga.
-          Din timp în timp prindeţi-vă părul în coadă sau împletiţi-l. Măcar în zilele când aveţi nevoie de energie suplimentară. Este foarte util să vă prindeţi sau să vă acoperiţi părul atunci când mergeţi în locuri aglomerate și încărcate negativ dpdv energetic – în piețe, în mari centre comerciale, dar mai ales la spital sau la cimitir.
-          Se considera că părul strâns într-un coc „jos” dezvoltă  două virtuți  importante pentru o femeie – smerenia și ascultarea. O „coadă de cal” sau un coc prinse în creștet îi conferă rezistență fizică și psihică, sporindu-i puterile.
-          Atunci când părul cade este foarte important și chiar necesar să lucrăm cu Neamul, cu arborele genealogic, conștientizând problemele și blocajele pe acest subiect. Pentru că una din funcțiile subtile ale părului este să ne hrănească și cu energiile neamului. Pentru o femeie căderea părului indică de cele mai multe ori probleme nerezolvate cu bărbații din neam – cu frații, fiii,bunicii,soțul  sau cu tatăl.hair-oil
-          Să vă purtaţi cu părul vostru și să-l îngrijiţi, ca și cum acesta ar fi un Dar neprețuit, ce v-a fost transmis de către strămoși și care trebuie păstrat și transmis intact mai departe.
-          Să țineţi minte, că regenerându-vă părul și protejându-l permanent,  atrageți sporul și abundența în casele voastre.
-          Dacă aveți în permanență un tonus vital scăzut și vă simţiţi stoarse de vlagă – lăsaţi-vă  părul să crească!
-          Dacă vreţi să vă dezvoltaţi intuiția – lăsaţi-vă părul să crească!
-          Dacă vreți să aflați răspuns la o întrebare, legată de casă sau de cei dragi, sau să primiți un semn, formulați întrebarea în timp ce vă pieptănați, împletiți părul în cosiță și mergeți la culcare. Dimineața despletiți-l și mergeți să vă faceți treburile zilnice. Răspunsul va veni.
-          Și cel mai important lucru: nu uitați, că printr-o simplă fluturare a minunatelor voastre plete puteți sădi în sufletul cuiva Iubirea!  :)
De  Ironicblonde

marți, 4 martie 2014

SATURN IN MERS APARENT RETROGRAD IN SCORPION : 3 MARTIE 2014-20 IULIE 2014-“O SITA COSMICA”

saturn in scorpion
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
“Nu incercati sa scapati de greutati
Cel care incearca sa scape de efort si  greutati va intalni obligatoriu dificultati si mai mari. In loc sa incerce sa fuga de probleme, trebuie sa incerce sa le rezolve, daca nu, a doua situatie va fi mai rea decat prima. O schimbare nu poate fi posibila decat daca ati stiut mai intai sa rezolvati problema in fata caruia ati fost pus. Daca vreti sa va abandonati datoria pentru a gasi o situatie mai agreabila, inseamna ca nu cunoasteti legile severe care comanda destinul. Lumea invizibila va va spune.Nu trebuie deci sa fugim de responsabilitati, ci sa cautam sa le intelegem bine sensul si sa facem ceea ce este necesar. Cand vom simti ca am implinit totul, vom putea merge indiferent unde , chiar in Infern,  in toata linistea, pentru ca ingerii pregatesc drumul pentru care au implinit totul. “
Saturn intra in miscare aparent retrograda pe 3 martie 2014 de  pe gradul 23 Scorpion , timp de 4 luni va strabate “ aparent inapoi “ gradele din Scorpion  ajungand pe 20 iulie 2014 pe gradul 16 Scorpion .
Cu Saturn retrograd in Scorpion  ne vom repeta continuu : “ greu la deal, ba, greu la vale, ca ma dau de-a berbeleacul”, cautand asemeni unui detectiv toate detaliile ascunse din relatii, situatii financiare, viata intima, dormitorul relatiilor, cariera , viata sociala. In astrologie, Saturn este arhitectul si constructorul tuturor formelor din viata noastra, inclusiv a corpul nostru fizic( piele , oase , dinti ). El creeaza reguli,  limite, disciplina, capacitate de a munci din greu, tarie de caracter care sa ne ajute sa trecem prin furtuni. Saturn pretuieste foarte mult forta interioara iar pentru a ne dezvolta aceasta calitate este chiar necesar sa respectam regulile lui. Saturn este zeul timpului, ne spune ca totul este trecator ( chiar si corpul nostru fizic) si ca trebuie sa luam in serios viata cu tot ceea ce ofera ea. El cere sa fim responsabili, sa respectam structurile si regulile societatii. In tranzit, Saturn ne cere sa fim sinceri cu noi si sa admitem realitatea unei situatii de viata impreuna cu intelegerea a ceea ce putem face pentru a o schimba cu rabdare, acceptare. Atunci cand Saturn devine retrograd, este timpul sa reexaminam toate lucrurile din viata noastra, sa examinam viata noastra si sa gasim cele mai bune solutii pentru a o imbunatati.
Saturn a trecut pentru prima data peste gradul 16 Scorpion  in jurul datei de 1 decembrie 2013, putem spune ca aceasta miscare retrograda face o referire la perioada  decembrie 2013 –martie 2014.
Saturn retrograd chiar nu iubeste noul cand el de fapt are in agenda corectarea unor structuri gresit sau grabit  executate. Saturn stie sa limiteze orice iar acuma trebuie sa ne supunem acestei cerinte, ne va forta sa ne analizam cu adevarat sentimentele noastre profunde, cat de maturi emotional suntem. Scorpionul este o energie ce induce manipularea, obsesia, razbunarea, teama de a pierde puterea . Este un semn ce genereaza putere bruta dar si frica de a pierde aceasta putere, de a pierde controlul. Nu exista nici o putere mai mare decat acceptarea pierderii iar Saturn in Scorpion vrea sa ne invete acest lucru, vrea sa ne invete ca totul are o limita.  Acest lucru inseamna sa acceptam realitatea, ceea ce nu putem schimba, sa fim pregatiti sa pierdem ceva chiar daca e doar sentimentul de control, manipulare, sa ne confruntam cu teama de pierdere, abandon, lipsa de putere si tradare, sa ne concentram pe ceea ce ramane, pe vindecarea si transformarea noastra, sa infruntam ceea ce ne sperie chiar daca vorbim de relatii intime, chestiuni financiare, partener de afaceri. Unde este Scorpionul intr-o harta natala este cu siguranta un loc ce ne  poate forta sa pierdem  totul si sa castigam  ceva benefic pentru evolutia noastra, este locul in care fiecare dintre noi putem deveni o pasare Phoenix ce isi canta propriul cantec al renasterii. Fiind vorba de Saturn, “ cantecul de renastere “ trebuie sa aiba tonuri serioase, sa cante realitatea profunda a sufletului. Pentru unii , acest tranzit de retrogradare poate fi ca o trezirea  la realitate ( Saturn ) in dormitor( Scorpion) si intelegerea tuturor lucrurilor care nemultumesc, jeneaza, frustreaza. Este o perioada excelenta pentru intelegerea ranilor cauzate de o viata intima din obligatie sau de dragul de a avea o relatie cu cineva, acuma putem vedea greselile mai bine, ne putem concentra pe ceea ce vrem sa transformam in viata noastra intima. Saturn retrograd ne va invata sa devenim mai constienti de propria putere, autoritate  si locul pe care sufletul nostru il merita in aceasta lume . Saturn retrograd in Scorpion poate fi asemeni unui laser care vede profund limitele in oameni , lucruri, situatii din jurul nostru.
Daca vrem sa parcipam la cursurile lui Saturn retrograd in Scorpion, atunci cu siguranta vom invata cum sa ne simplificam viata in domeniul de viata in care avem semnul Scorpionului dar si semnul Capricornului. Aceasta simplificare poate  fi asemeni unei site cosmice care lasa sa treaca doar acele situatii, oameni care trebuie sa faca parte in continuare din calatoria sufletului nostru in aceasta lume materiala numita pamant. La  urma urmei, viata este evolutie iar ca oameni, facem de multe ori alegeri gresite, alegeri care ne incatuseaza sufletul si nu mai vedem realitatea  asa cum ar trebui. Daca  aveti Saturn retrograd in harta natala , este posibil ca toata viata sa nu vedeti prea clar propriile limite, de multe ori acceptati ceea ce va impun ceilalti ca si responsabilitate dar nu vedeti prea clar responsabilitatea pentru voi insiva.
Taurii, Scorpionii , Leii, Varsatorii( cei nascuti intre 5-15 ) fac parte din aceasta simfonie cu tonuri saturniene grave si profund transformatoare.
In urmatoarea perioada trebuie sa invatam sa fim mai atenti la  tot ceea ce este in jurul nostru, in viata noastra, la partea nevazuta a vietii, la rolul nostru in planul lui Dumnezeu exact ca in In Psalmul 19 al lui David:” Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea manilor Lui.  O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el.  Si aceasta, fara vorbe, fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit.”
‘Cerurile spun slava lui Dumnezeu” arata destul de clar ca astrologia este un instrument profund de iluminare.

http://adriana-astro.com/saturn-in-mers-aparent-retrograd-in-scorpion-3-martie-2014-20-iulie-2014-o-sita-cosmica/

luni, 3 martie 2014

MARTE RETROGRAD IN BALANTA 1 MARTIE 2014 , ora 16:24–20 MAI 2014–“ O NOTA DE PLATA KARMICA “

astro_2gw_402_marte_retro_2014.52447.17645
Marte intra in miscare retrograda la fiecare 26 de luni, pe  1 martie 2014, Marte  isi incepe miscarea aparent retrograda  in semnul Balantei de pe  gradul 27 : 32  ajungand la sfarsitul acestei miscari aparent retrograde pe gradul 9:01 Balanta  in data de 20 mai 2014. Apoi, in mers direct, strabate pentru a treia oara gradele 9-28 Balanta, perioada in care suntem invitati sa devenim mai constienti de actiunile noastre, de pasiunile si de puterea de influenta asupra celorlalti, sa constientizam intr-un mod clar care actiuni sunt destinate esecului si care pot simplifica, imbunatati, vindeca viata noastra. Influenta lui Marte retrograd  a inceput din 21 decembrie 2013, moment in care Marte a trecut pentru prima data peste gradul 9 Balanta, putem vorbi de perioada 21 decembrie 2013-1 martie 2014 ca de o perioada de “ umbra “  in care au putut fi puse in evidenta problemele cu care ne vom confrunta in perioada de retrogradare. Casa astrologica activata de aceasta energie martiana devine un domeniu extrem de important, aceasta necesita cu siguranta reevaluari, revizuiri a modului in care raspundem provocarilor vietii, cum ne folosim energia, curajul, puterea, energia si dorinta sexuala. Este o perioada ce cere multa rabdare, este un timp al planificarii actiunilor viitoare, de cele mai multe ori nu putem avea nici un control asupra evenimentelor aduse de o planeta retrograda. Prudenta poate aduce rezultate practice in viata noastra.
marte in balanta
Cu Marte retrograd suntem nevoiti sa re-evaluam modul in care ne folosim energia, ce ne dorim si cum dam viata dorintelor noastre. Este un timp al introspectiei dorintelor noastre, daca in mers direct, Marte ne ridica in picioare pentru dorintele noastre, acuma, Marte retrograd ne reaseaza pe scaun analizand mai bine modul in care am dat viata unor dorinte, ce au insemnat ele in viata noastra, cum ne-am luptat pentru ele, cat de atenti am fost in lupta noastra cu viata, cu oamenii, cu noi insine. Daca in mers direct, Marte este direct, simplu, asertiv, agresiv, in miscare aparent retrograda, aceasta energie este interiorizata, personalizata, devenim o “oala sub presiune”. Modul cum actionam de obicei in conditii normale nu mai functioneaza acuma, de aceea pot aparea situati in care “ poate sari capacul”.
Marte, baiatul nostru de foc in semnul de aer al Balantei, nu se simte prea bine, este in exil, aducand blocaje in manifestarea pozitiva a instincului de luptator. Aici, Marte pune un accent deosebit pe relatii, pasiuni arzatoare, iubirea il ademenste cu usurinta dar nu prea invata nimic din deceptiile lui. In Balanta, luptatorul nostru devine un luptator manierat( isi arunca arma si isi pune manusile de catifea), vrea sa traiasca in pace iar pentru asta este gata sa faca concesii de orice fel, sa ii apere pe ceilalti, sa lupte pentru dreptate, adevar, echitate. In Balanta, Marte se afirma prin diplomatie, strategii. Totusi, Marte ramane un luptator si in Balanta, acuma “ eu lupt, eu merg la razboi “ fac parte din relatii, parteneriate, organizatii. Greu se impaca soldatul ( Marte) cu negocierea( Balanta) , o atitudine agresiva-pasiva aduce de multe ori incurcaturi in relatia cu ceilalti.
Marte retrograd  in Balanta  poate amplifica certurile, scandalurile din aliante, casnicii. Viata afectiva poate lua foc, barfa ia amploare, divorturile pot fi cap de afis, manifestarile violente sau impulsive pot deveni un model in relatii, in societate. Urmeaza o perioada in  care agitatia este  prezenta peste tot, este ca un abur martian ce cuprinde pe toata lumea si toate relatiile. Proiectele noi, povestile de dragoste noi sunt doar “ abureli “ primavaratice, nu au viitor, nu au sustinere astrala. Trebuie sa stiti ca nimic nu merge in aceasta lume fara un sprijin divin, iar daca Marte, Zeul actiunii ne spune ca nu ne sustine in nimic nou( asta in functie de domeniul in care aveti semnul Balantei), ar trebui sa ne supunem dorintei lui. Daca in mers direct, actionam in virtutea dorintelor noastre, acuma, in mers retrograd trebuie sa actionam in acord deplin cu dorinta divina, cu dorinta acestui zeu care vrea sa constientizam intr-un mod clar care actiuni din trecut sunt destinate esecului si care pot simplifica, imbunatati,vindeca viata noastra.
Acuma, dansul lui Marte retrograd incepe in casa II, o casa ce are legatura cu banii, cu tot ceea ce se poate cumpara cu bani dar si ceea ce nu se poate cumpara-talente, valoare personala. Casa II este o casa succedanta, o casa ce joaca un rol de sustinere, rezolvare concreta a unor probleme, actiuni incepute in trecut. Rolul lui Marte retrograd in aceasta casa astrologica  este de a ne ajuta sa intelegem ca ceea ce pierdem acuma chiar trebuie pierdut, nu ne mai este de folos in viitor. Deoarece Marte este retrograd in Balanta, vom invata ca aceste pierderi tin de relatii, valoarea relatiilor, aliantelor, valoarea noastra.
rhadamanthus
Pana la sfarsitul lunii aprilie 2014, Marte retrograd merge de mana cu asteroidul 38083 Rhadamanthus.  In mitologia greaca, Rhadamanthus a fost fiul  lui Zeus si al Europei si fratele lui Minos. In calitatea lui de conducator si judecator al lumii interlope care din punct de vedere simbolic inseamna “ dupa moarte “, el este renumit pentru dreptatea lui, pentru onestitatea lui scrupuloasa pedepsind grav infractorii. In sens poetic si literar, Rhadamanthus  inseamna hotarare inflexibila, dreapta. In astrologie, energia lui Rhadamanthus arata capacitatea de a evalua corect si drept un proces, o situatie de viata, o proba. Tema principala a acestei energii este aceea de a aduce adevarul in lumina pentru o situatie, fapta din trecut. In harta natala si in tranzite, Rhadamantus activat de o planeta aduce intelepciune, judecata buna, viziune de ansamblu asupra unei probleme, hotarea dreapta a unei instante judecatoresti, sanctiuni karmice, experti in aplicarea unei legi. Avand in vedere ca mitul se refera la “ judecata dupa moarte”, acuma, in tranzit si in fuziune cu Marte in Balanta, judecata are legatura cu actiunile din trecut legate de relatii, asocieri, uniuni, politica, sistem financiar, banci, valori, ceva a fost facut, deciziile au fost luate, banii au fot cheltuiti, escrocii si-au facut treaba.
Infuenta lui Rhadamanthis ( judecata) de mana cu Marte retrograd ( actiune) in Balanta ( relatii, uniuni, judecatori, legi) incepe dupa ce alegerile au fost facute si nu mai pot fi schimbate, are legatura cu ceea ce a fost facut si nu mai poate fi anulat doar  pedepsit.
Trecutul este un judecator aspru al perioadei lui Marte retrograd, suntem chemati in fata instantei divine iar Rhadamantus nu este influentat nici de emotii, nici de fel de fel de scuze, el pedepseste tot ce este ilegal, inacceptabil in special in relatii, uniuni, aliante politice, politicieni. Alegerile, faptele  din trecut vin in prim-plan pentru revizuire  iar tot ceea ce are o urma de incorectitudine, o urma de murdarie sufleteasca, va fi adus in lumina. Orice pacat va fi evaluat si pedepsit de Rhadamanthus scrupulos, integru  si atent la faptele cauzei. Cine a crezut ca poate scapa, ca actiunile egoiste si murdare  zac acuma ascune in trecut, va fi extrem de mirat sa vada ca trecutul vine peste el. Rhadamanthus nu are limite, stie atat de bine sa gaseasca abuzurile, ilegalitatile si  sa faca o nota de plata pentru ele. Aceasta energie nu poate fi pacalita  sau potolita, are o memorie foarte lunga si vede  in ambele lumi.
Influenta majora a acestei energii va fi asupra semnelor cardinale: Balanta, Berbec, Rac, Capricorn  dar si asupra Scorpionului deoarece vorbim de guvernatorul  acestui semn.

http://adriana-astro.com/marte-retrograd-in-balanta-1-martie-2014-ora-1624-20-mai-2014-o-nota-de-plata-karmica/

sâmbătă, 1 martie 2014

Spiritele elementale din perspectiva mitologiei universale

de Andra Păun

Albă-ca-zăpada şi cei şapte pitici…. Mica sirenă…. Mai recentul Stăpân al Inelelor… Cu toţii am ascultat cu sufletul la gură poveşti cu zâne… Dar înainte de a fi izgonită în basme, această lume magică s-a aflat dintotdeauna alături de noi, chiar aici. Orice legendă sau mit a fost mai întâi o povestire populară, iar înainte de aceasta a fost un eveniment real (o faptă eroică sau un eveniment istoric).

Şi atunci, ce se află la originea unor scrieri precum cele din secolul al XVI-lea ca “Visul unei nopţi de vară” a lui Shakespeare, “Regina zânelor” a lui Edmund Spencer sau mai modernul “Peter Pan” al lui Sir James Mathew Barrie, în care apare zânuţa Tinkerbell sau Clopoţica?

Pentru a înţelege aceasta, trebuie să ne întoarcem şi mai mult în urmă, spunând că, potrivit tuturor marilor tradiţii ale umanităţii, lumea noastră este alcatuită din 5 elemente fundamentale, dintre care 4 (pământul, apa, focul şi aerul) sunt manifestate, în timp ce al cincilea, eterul, este nemanifestat, dar susţinându-le pe toate celelalte. Trebuie avut totuşi grijă să nu confundăm aceste elemente cu materia fizică ce reprezintă pământul, apa, focul şi aerul, aceste substanţe doar având unele calităţi ale elementelor menţionate mai sus. Spre exemplu, materia pământ este grea, relativ uscată, răcoroasă la atingere şi tinde să formeze conglomerate. Aceste caracteristici aparţin elementului Pământ, dar acesta se găseşte nu numai în sol, ci şi în tot ceea ce este greu, uscat şi rece, cum ar fi metalele, cristalele sau lemnul (deşi lemnul are în componenţa sa şi elementul Foc). De altfel, nicio substanţă nu este alcătuită doar dintr-un singur element – cele 4 elemente sunt pure, iar substanţele fizice cu acelaşi nume nu sunt.

Pământul este rece şi uscat, Apa este rece şi umedă, Focul este fierbinte şi uscat, Aerul este fierbinte şi umed. Focul şi Aerul au o tendinţă ascendentă, Pământul şi Apa una descendentă. Focul şi Apa sunt antagoniste, aşa cum sunt şi Aerul şi Pământul. În schimb, Focul şi Aerul se sustţin reciproc, tot aşa ca şi Apa şi Pământul.

Fiecare element de acest fel are o esenţă spirituală, care este dată de entităţi subtile sau spirite ale naturii, elementali, aşa cum mai sunt ele numite (gnomi pentru pământ, ondine pentru apă, salamandre pentru foc, silfe, elfi sau zâne pentru aer). Aceste entităţi sunt alcătuite din substanţe eterice, neputând fi distruse de substanţele grosiere cărora le corespund, fără a fi totuşi nemuritoare. Ele permit fiinţelor umane să înţeleagă realităţile aflate dincolo de percepţia lumii fizice imediate şi ajută la menţinerea echilibrului naturii.

Legătura puternică ce exista odinioară între oameni şi aceste entităţi subtile este pusă în evidenţă şi de faptul că în Irlanda exista în vechime obiceiul de a se jura pe elemente, cu alte cuvinte de a oferi elementele ca şi garant, un astfel de jurământ fiind considerat unul foarte puternic, ce nu putea fi încălcat. Cel mai folosit jurământ se făcea „pe Soare şi pe Lună, pe apă şi aer, pe zi şi noapte, mare şi pământ”. De altfel, mitologia celtică prezintă originea zânelor, în timp ce mitologia nordică explică originea ordinii cosmice şi pe cea a gnomilor şi a elfilor.

Toate tradiţiile atestă existenţa a nenumărate fiinţe subtile şi spirite ale naturii, însă cea mai răspândită clasificare de acest fel a fost realizată de către Paracelsus, un reputat medic din secolul al XVI-lea, care era şi magician, un adevărat geniu al alchimiei şi astrologiei. El este cel care a împărţit aceste entităţi subtile în funcţie de cele 4 elemente clasice, pământul, apa, focul şi aerul.

PĂMÂNTUL

Elementul Pământ este cel mai adesea asociat cu Gnomii. Denumirea lor provine atât de la “gnoma”, însemnând “cunoaştere”, cât şi de la “genomus”, având semnificaţia de “locuitor al pământului”.

Gnomii sunt asociaţi direcţiei cardinale Nord, anotimpului Toamna, precum şi tuturor aspectelor ce ţin de pământ. Se crede chiar că însăşi stabilitatea planetei Pământ este asigurată de către aceste fiinţe care, aşa cum arată etimologia numelui lor, sunt adevaraţii posesori ai înţelepciunii pământului. Ca simboluri ale pământului, gnomii conduc către stabilitate, echilibru, înrădăcinarea şi fixarea experienţelor pe care le trăim, dragostea şi protecţia faţă de natură; spirit practic, prosperitate, cunoştinţe şi ceremonii sacre, fermitate şi demnitatea de a fi. Ei fac parte din învelişul vital al planetei noastre, lucrând cu esenţa mineralelor, pe care o întreţin şi o dezvoltă, fiind modelatori ai Formelor.

De asemenea, gnomii pot fi puşi în legătură cu Geb, zeul egiptean al Pământului, sau Kubera din mitologia hindusă, protectorul metalelor preţioase, al diamantelor şi al tuturor bogăţiilor adăpostite în pământ. Totodată, elementul pământ mai este asociat şi zeităţilor Gaia, Rhea, Demetra, precum şi Pan sau Dionysos.

Gnomii nu sunt omuleţii simpatici cu pălării ascuţite prezentaţi în poveştirile populare. Ei au o natură mult mai concretă decât a altor entităţi subtile, fiind foarte apropiaţi oamenilor, inclusiv în ceea ce priveşte personalitatea lor. Ei locuiesc în mine, crevase, găuri în pământ sau peşteri şi se poate lua legătura cu ei cel mai uşor în astfel de peşteri.

Gnomii pot lua atât o înfăţişare masculină cât şi una feminină. Atunci când se manifestă într-o formă umană, ei tind să aibă părul închis la culoare, ochi căprui închis, ten măsliniu sau uneori chiar mai închis, trup scurt şi îndesat, mâini şi picioare scurte şi puternice, gura largă şi o voce profundă, cu un râs răsunător. Cu toate acestea, atunci când venim în contact cu un gnom (sau cu orice alt fel de entitate subtilă), cel mai probabil este că acesta nu-şi va asuma o formă complet umană, păstrându-se cumva ocultat faţă de simţurile noastre – spre exemplu putem să-l simţim sau să-l auzim, dar nu îl vom vedea cu claritate.

În mod normal, ca şi entităţi subtile care populează tărâmul elementelor, gnomii sunt invizibili oamenilor obişnuiţi, putând fi zăriţi doar de către cei care au capacitatea de clarviziune. Totuşi, dat fiind faptul că ei se află pe primul nivel al tărâmului subtil, sunt suficient de aproape de lumea fizică pentru a putea interacţiona cu ea. În mod tradiţional, gnomii sunt protectorii comorilor ascunse în grotele subterane şi meşteri pricepuţi, în special în ceea ce priveşte extragerea şi prelucrarea metalelor, precum şi în făurirea armelor şi armurilor, ei stăpânind procedee foarte avansate ce conferă proprietăţi aproape magice obiectelor realizate de ei. Se spune chiar că toţi marii conducători sau eroi, cum ar fi Arthur, Siegfried sau Tristan, aveau arme, scuturi şi armuri lucrate de piticii subpământeni.

Conform credinţelor populare, este destul de dificil ca o fiinţă umană să câştige încrederea unui gnom, dar aceasta o dată câştigată, se leagă o prietenie profundă şi puternică, ce nu mai poate fi pierdută decât atunci când ajutorul acordat este folosit greşit sau când încrederea este trădată.

Unele legende îi prezintă pe gnomi ca fiind conduşi de un rege pe nume Gob, ceea ce le-a adus denumirea de goblin-i supuşilor săi. Goblin-ii sunt spirite jucăuşe, care se “lipesc” de gospodării, în special de cele în care se află copii. O dată mutaţi în acea gospodărie, ei vor ajuta la treburile casei pe timpul nopţii şi se vor juca în timpul zilei alături de copii, participând la educaţia lor, oferindu-le daruri atunci când sunt cuminţi sau pedepsindu-i când sunt răi. Totuşi, dacă îi superi, natura în general blândă a goblin-ilor poate deveni imprevizibilă, ei putând fi sâcâitori. Îşi pot manifesta supărarea mutând mobila prin casă, lovind în podele sau în pereţi sau făcând zgomot noaptea izbind oalele şi cratiţele din bucătărie.

Alte studii fac o distincţie între gnomi şi pitici, spunându-se că primii trăiesc în păduri, în timp ce ultimii sunt cei care populează lumea subterană, săpând după bogăţii. De asemenea, în munţii Franţei şi Elveţiei se spune că locuieşte o specie minusculă de gnomi, numiti Barbegazi, care arată la fel ca gnomii, dar au picioare mari, cu ajutorul cărora merg pe zăpadă, schiază sau sapă tunele.

În general, se crede că gnomii au o pelerină cu glugă, care îi face invizibili şi pot merge prin pământ la fel cum oamenii merg pe suprafaţa sa. Totuşi, gnomii nu pot să iasă la lumina soarelui, pentru că aceasta i-ar transforma în stane de piatră.

APA

Cel mai frecvent, entităţile subtile asociate Apei sunt cunoscute sub denumirea de Ondine, al căror nume provine de la “unda”, ce înseamnă “val, undă”. În Scoţia secolului al XVIII-lea, ondinelor li se mai spunea şi “furii ale apelor”, fără a fi însă temute, cum este cazul altor furii.

Putând controla în mare parte cursul şi funcţia elementului apă, ondinele sunt frecvent întâlnite jucându-se în spuma valurilor mărilor şi oceanelor, dar şi în lacuri de munte sau în mlaştini. Ele pot de asemenea să locuiască pe fundul oceanelor, în peşteri de coral sau pe malurile lacurilor sau râurilor. Uneori, dacă sunt mici de statură, ele pot să locuiască chiar şi sub frunzele de nufăr. Unele ondine populează cascadele, altele ajută plantele care cresc sub apă; fiecare fântână are o nimfă şi fiecare ocean are oceanidele sale. Ele sunt considerate ca fiind fiicele titanului Ocean (care a stăpânit mările înaintea lui Poseidon) şi ale soţiei sale Tethys, fiind predominant benefice, ajutând marinarii şi pe cei care călătoresc pe mare. Folclorul le asociază uneori cu regina Necksa, dar şi cu alţi zei şi zeiţe, cum ar fi Neptun, Isis sau Diana.

Ondinele nu doar există în apă, ci ele controlează şi forţele naturii ce sunt în legătură cu mişcările apelor şi cu mareele. Totodată, ondinele se află în umiditatea oricărei substanţe, precum şi în toate celelalte lichide, având în grijă păstrarea purităţii Vieţii, transparenţa şi prospeţimea ei.

De fapt, putem spune că ondinele sunt chiar o personificare a apei, fiind guvernate de către Lună şi fiind asociate direcţiei cardinale Vest şi anotimpului Primăvara. Ele sunt în legătură cu emoţiile, creativitatea, frumuseţea, muzica şi arta, apa fiind purificatoare, vindecătoare, hrănitoare, visătoare, paşnică şi iubitoare.

Ondinele sunt fiinţe senzuale, mobile, graţioase, cu emoţii foarte puternice. Ele preferă forma feminină, fiind adesea descrise ca nişte tinere femei deosebit de frumoase ce apar goale în faţa călătorilor. Atunci când îşi asumă o formă umană, ondinele au părul lung şi închis la culoare, ce pare în permanenţă umed, au pielea foarte palidă (cu aparenţă albăstruie), ochi închişi la culoare, trupuri mlădioase şi mâini graţioase. Ele sunt mereu extrem de frumoase şi seducătoare, deşi uneori pot părea puţin stranii sau nepământene, atingerea lor este rece şi umedă, dar sunt mereu compasive şi pline de dragoste, fiind cele mai seducătoare dintre entităţile asociate elementelor, putând chiar influenţa starea emoţională a unei fiinţe umane.

Ca orice entitate subtilă asociată unui element, ondinele sunt perfect fuzionate cu elementul corespunzător lor (în acest caz, apa), formând cu el o legătură energetică impenetrabilă şi practic ducând de fapt chiar la formarea acelui element. O descoperire ştiinţifică de dată mai recentă este legată de studiile lui Masaru Emoto asupra apei. Acesta a arătat răspunsul apei la stimuli externi, cum ar fi sugestiile şi emoţiile umane, demonstrând astfel că apa are nu numai memorie, dar şi personalitate şi inteligenţă. În felul acesta s-a ridicat o nouă întrebare şi anume: sunt oare ondinele cele care răspund la stimuli şi creează acele magnifice cristale fotografiate de Emoto?

Tot în legătură cu elementul apă se află şi sirenele, descrise ca nişte fiinţe având jumătatea de sus a corpului sub forma unei femei de o frumuseţe răpitoare, în timp ce restul corpului este asemănător cu cel al unui peşte, terminându-se cu o coadă bifurcată. Benoit de Maillet le considera ca fiind supravieţuitoarele unei rase de oameni primitivi, localizate în Madagascar şi în Ţara de Foc, iar în Hawaii se mai povesteşte încă despre Zeiţa Oceanului, care trăieşte în Lolohana, o ţară aflată în mare, aproape de o insulă virgină. În afara acestor două surse, mai sunt şi mulţi cronicari arabi care semnalează faptul că marinarii din Mediterana „pescuiesc des fete acvatice, cu tenul închis şi cu ochii negri, care vorbesc o limbă de neînţeles şi scot hohote vesele de râs.”

Pe tărâmurile locuite odinioară de celţi încă mai circulă poveşti despre Selkie, femeile-focă ce ies uneori la mal, unde îşi leapădă pieile de focă şi se transformă în femei de o frumuseţe extraordinară, ce dansează nude pe plajă, noaptea. Legendele spun că dacă vreun muritor vede o astfel de fiinţă şi îi ia pielea de focă, o poate obliga să se căsătorească cu el. De aici se spune că orice focă are un suflet uman, acest lucru fiind vizibil în ochii ei.

FOCUL
Entităţile subtile care corespund Focului sunt Salamandrele, considerate ca fiind cele mai puternice entităţi de acest fel. Ele nu numai că guvernează elementul foc, dar îl şi alcătuiesc, spunându-se că nu poţi aprinde nici măcar un chibrit fără prezenţa unei salamandre, aceste fiinţe fiind cele care, tradiţional, se spune că l-au învăţat pe omul preistoric cum să aprindă şi să folosească focul. Fără prezenţa lor căldura nu poate exista (şi, deci, nici viaţa) în lume. Focul este însăşi Viaţa, Spiritul înlănţuit în materie, singurul capabil de a o transforma, nu numai de a o distruge, fiind una din puterile tainice ale zeilor.

Salamandrele pot să apară sub diferite forme şi dimensiuni, cum ar fi de exemplu nişte mici globuri de foc sau flăcări ce se mişcă prin aer sau la suprafaţa apei. Vechii marinari le vedeau adesea în preajma pânzelor corăbiilor lor atunci când călătoreau pe mare, având o formă globulară şi le-au numit „Focul Sfântului Elmo”. Totuşi, cel mai adesea ele sunt descrise ca nişte şopârle de vreo 25-30 cm sau chiar mai mari. Cu toate acestea, nu există nicio legătură reală între aceste entităţi şi amfibienii ce poartă tot numele de salamandre. Singura conexiune care ar putea fi stabilită este aceea că salamandrele-amfibieni se adăposteau adesea în trunchiurile umede ale copacilor, putând fi transportate odată cu aceştia în casele sătenilor, iar în momentul în care buşteanul era pus pe foc, în mod firesc ele fugeau, creând astfel iluzia că însuşi focul le dădea naştere şi fiind în acest fel confundate cu entităţile subtile cu acelaşi nume.

Salamandrele guvernează asupra direcţiei cardinale Sud şi sunt în legătură cu anotimpul Iarna. Conducătorul lor este Djin, o fiinţă înflăcărată, teribilă în aparenţă, dar minunată, în timp ce alte zeităţi asociate salamandrelor sunt Hestia, Marte sau Vulcan. Caracteristicile care sunt atribuite focului se pot extinde şi asupra personalităţii salamandrelor, ele fiind sălbatice, curajoase, impetuoase, pline de viaţă şi energie, strălucitoare, cu emoţii extreme şi instabile, ceea ce le face să fie foarte greu de controlat atunci când sunt invocate. Aşa cum focul este într-o legătură subtilă cu energia voinţei, tot aşa şi salamandrele pot avea opinii foarte puternice şi o voinţă enormă. Unele legende le prezintă ca dormind în interiorul vulcanilor atunci când sunt multumiţe, însă atunci când se înfurie şi vulcanii erup, limbile lor de lavă şi foc şterg totul din calea lor. Se mai spune că salamandrele preferă să doarmă în cenuşa caldă a focului din vatră, supărându-se dacă aceasta este lăsată să se răcească, caz în care ele pot să stârnească un foc care să se extindă şi în afara vetrei, deci un incendiu.

Salamandrele preferă forma masculină şi atunci când iau o înfăţişare umană ele au părul ondulat şi roşcat, tenul îmbujorat, ochi de chihlimbar, trupuri suple şi active, atingere uscată şi fierbinte. Prin căldura pe care corpul uman o păstrează, salamandrele pot controla emoţiile şi temperamentul uman, această legătură putând fi sesizată atunci când se spune despre cineva că “s-a aprins”, că “are un temperament vulcanic” sau că “îi clocoteşte sângele în vene”.

AERUL

Spiritele aerului sunt cel mai adesea numite Silfe sau Silfide (pornind de la termenul „silphe”, care în greacă înseamnă „fluture”) şi, dintre toate entităţile subtile, ele au frecvenţa vibratorie cea mai înaltă. Se spune despre ele că trăiesc în vârful munţilor, iar pe cel mai înalt pisc din lume trăieşte Paralda, care guvernează aceste entităţi, ele fiind asociate direcţiei cardinale Est şi anotimpului Vara. Alte zeităţi asociate sunt Atena, Danu sau Mercur.

Ele sunt descrise ca fiind asemănătoare fiinţelor umane, dar având aripi cu pene ca ale păsărilor. Silfele sunt active, pline de energie, rapide în mişcare şi vorbire, curioase, inteligente, persuasive, dar uneori pot fi şi superficiale sau batjocoritoare. Ele pot lua atât o formă masculină cât şi una feminină, având totuşi o preferinţă pentru cea masculină. Deşi în mod normal sunt descrise ca având un corp transparent, incomplet structurat, atunci când îşi asumă o formă umană au o siluetă subţire, cu braţe şi picioare lungi, nemusculoase şi feţe uşor ascuţite. Tenul lor este deschis la culoare, au părul scurt, de obicei şaten deschis sau blond închis şi ochii albaştri sau verzi. Atingerea lor este foarte „umană”. Sunt nişte fiinţe frumoase, fără a avea însă senzualitatea ondinelor, ele fiind, de asemenea, foarte detaşate. Silfele se află totodată în legătură cu tot ce se află în corpul uman sub formă gazoasă şi cu sistemul nervos. Având posibilitatea de a controla undele sonore, ele îşi pot folosi vocea ca o adevarată armă. Totodată, se spune despre vocea lor că, după cea a sirenelor, este cea mai frumoasa voce.

Aceste entităţi se ocupă de Corpul Mental al universului, creând inteligenţa tuturor fiinţelor, păstrând puritatea vieţii şi ajutându-i pe oameni să primească inspiraţia creatoare. Se spune despre ele că au acces nu numai la informaţiile din orice bibliotecă existentă, dar şi din cele nepământene sau care au fost distruse în trecut, iar acum mai există doar în tărâmul astral (sub forma înregistrărilor akashice). Activitatea lor mai cuprinde şi formarea norilor, suflul vânturilor, căderea ploii şi formarea zăpezii. În folclor se spune că dacă ascultăm cu multă atenţie, le putem auzi în vântul care suflă prin peşteri.

Totodată, silfele sunt răspunzătoare de creşterea şi maturizarea tuturor plantelor şi ghidează fiinţele umane pe calea spirituală. S-a mai spus că Muzele Greciei Antice erau de fapt silfe sub formă umană, ele fiind atrase în special de poeţi şi artişti, pe care îi influenţează şi îi inspiră, inducându-le viziunea frumuseţii spirituale, aerul semnificând şi inspiraţie, prospeţime şi libertate.

Un loc aparte în categoria entităţilor subtile ale aerului este ocupat de elfi. Consideraţi ca fiind la origine o rasă de zei ai naturii şi ai fertilităţii, se credea chiar că unii oameni merituoşi pot deveni elfi după moarte. După unii cercetători, ei sunt fie de înălţimea unui om obişnuit, fie foarte mici de statură, nu îmbătrânesc niciodată, deşi nu sunt nemuritori şi sunt înfăţişaţi ca femei şi barbaţi tineri, deosebit de frumoşi. Aflaţi în legătură cu lumea de la suprafaţă, cu soarele, lumina şi focul creator al vieţii, elfii sunt înzestraţi cu clarviziune şi sunt atât războinici redutabili cât şi artişti talentaţi, în special în muzică. De asemenea, există o grupă aparte de elfi, aşa-numiţii elfi negri sau nibelungii, care în mitologia germană sunt confundaţi cu piticii. Aceştia sunt fierari pricepuţi, cunoscători ai artei transmutării şi prelucrării metalelor.

Totuşi, cel mai frecvent este întâlnită varianta în care elfii se manifestă sub forma unor femei strălucitor de frumoase, care vieţuiesc în pădure, conduse de un rege-elf. Se spune că ele pot fi văzute noaptea, dansând prin poieni. Dansurile lor lasă în iarbă urme circulare, care sunt adeseori asimilate cu cercurile din lanuri. Se spune ca dacă un om priveşte dansul lor, timpul se comprimă atât de mult încât anii devin ore.

Tot printre entităţile subtile aflate în legătură cu aerul se numără şi zânele. Ele sunt considerate a fi vechii locuitori ai Irlandei, numiţi odinioară „Tuatha de Dannas” sau „oamenii zeiţei Dana”, care o dată cu venirea celţilor pe acele teritorii s-au retras în munţi şi coline, protejându-se de oameni prin crearea unui adevărat „câmp de invizibilitate”. Astfel, ele doar s-au ocultat, fără a se retrage complet din lumea fizică, putându-se lăsa zărite cu usurinţă atunci când doresc aceasta. Există numeroase mărturii despre convieţuiri între oameni şi zâne, în special în zona Irlandei şi a Islandei.
Zânele pot avea multiple dimensiuni şi înfăţişări, fiind însă în general foarte mici şi având aripi ca de libelulă sau de fluture. Ele au grijă de animale şi de plante, şi nu există nici măcar o floare sau un fir de iarbă lângă care să nu se afle o zână care   să-l protejeze.
Pe lângă aceste patru elemente fundamentale, în legătură cu care se află entităţile descrise până acum, mai există şi un aşa-numit “al cincilea element”, chintesenţa lor, care este Eterul, Spiritul sau Lumina. Spiritele Eterului ne vorbesc, ne inspiră şi ne modelează sufletele. Ele pot fi simbolizate de parfumul emanat de fiinţele pe lângă care trecem sau de mirosurile naturii: mirosul unei pajişti cosite, al unei stânci, al cărbunelui, al prafului de pe drumul udat, al pământului reavăn. Miresmele Naturii, în special ale florilor, au un rost precis în cadrul existenţei umane: ne amintesc de lumea divină şi accelerează procesul de vindecare.
În afară de aceste entităţi, să spunem „clasice”, şi care sunt cunoscute într-o mai mare măsură, există în jurul nostru o serie de alte entităţi subtile şi spirite ale naturii care nu sunt atât de populare, nefiind însă mai puţin reale.

Printre acestea se numără şi aşa-numitul „Om verde” sau Regent al pădurii, care este un spirit elementar foarte puternic şi iubitor, care veghează asupra spiritelor copacilor, spirite pe care le putem vedea, dacă avem mintea şi inima deschise, întipărite în nodurile şi scoarţa copacilor. Copacii au fost dintotdeauna asociaţi cu spiritualitatea, cu divinaţia şi cu vindecarea. Vechii druizi erau cunoscuţi ca „oameni cunoscători ai copacilor”. Ei îşi obţineau înţelepciunea de la stejari.  Se spune că sistemul lor de scriere în piatră, cu rune, se baza pe simboluri pe care le-au primit de la copaci, iar ceremoniile şi le ţineau în crânguri, pentru a fi cât mai aproape de ei. De asemenea, Socrate considera stejarii ca fiind oracole ce puteau să prezică viitorul şi să dezvăluie alte informaţii importante.

Alţi copaci consideraţi sacri şi simboluri ale zeităţilor sunt salcia (folosită la început pentru vindecare, prin obţinerea aspirinei din coaja sa), pinul (al cărui ulei alină durerile şi care este asociat sărbătorilor de Crăciun şi Yule (o sărbătoare precreştină a popoarelor germanice), măslinul (simbol al iertării şi păcii) şi laurul (din care se făceau cununile cu care erau cinstiţi eroii, pentru a fi asemuiţi zeilor).

Spiritele copacilor sunt sufletul şi spiritul care sălăşluiesc în fiecare copac, la fel cum sufletul şi spiritul sălăşluiesc şi în corpul unei fiinţe umane. Fiecare spirit al unui copac are o personalitate diferită, cu trăsături specifice şi gusturi personale şi ne ajută să dezvoltăm o legătură mai profundă cu natura şi mai mult respect faţă de ea.

Alte entităţi subtile care pot fi regăsite în natură sunt:

-    Spiriduşii – spirite elementale, de mărimea unui copil, fără aripi, originari din Irlanda; sunt foarte săritori faţă de oameni, pe care îi respectă, deşi uneori pot fi „puşi pe şotii”, fără a fi însă răuvoitori. Sunt fiinţe iubitoare de muzică, vesele şi au grijă de mediu; deoarece sunt mari şi apropiaţi de densitatea Pământului, spiriduşii sunt printre spiritele elementale cele mai uşor de văzut cu ochii fizici, în special dacă vizitaţi zonele rurale din Irlanda.

-    Walkyriile – considerate ca fiind „războinicele lui Odin” în mitologia scandinavă, călătoreau pe nori, aveau fulgere drept arme şi conduceau războinicii morţi în luptă spre Walhalla; ele puteau coborî pe Pământ sub forma unor lebede, lepădându-şi penele şi devenind femei foarte frumoase pentru a se putea scălda în apa lacurilor.

-    Nagaşii – sunt protectori ai mediului înconjurător, în tradiţia budistă. Sunt descrişi ca fiind jumătate om şi jumătate şarpe, cu trăsături asemănătoare unei fetiţe frumoase de 8 ani, cu pielea fină şi albă, păr strălucitor, fin ca mătasea, urechi rozalii lungi şi subţiri şi ochi de un albastru închis strălucitor.

-    Nimfele, naiadele şi nereidele – sunt frumoasele zâne ale naturii, cu chip de femeie, care veghează asupra apelor (nimfele apelor) şi pădurilor (nimfele pădurilor), cărora le plac petrecerile, cântecele, dansurile şi iubirea romantică; naiadele guvernează apele dulci, în timp ce nereidele au în grijă apele mărilor şi oceanelor.

-    Tritonii – sunt spirite elementale asemănătoare sirenelor, care sălăşluiesc în oceane, mări şi lacuri, cu partea superioară a corpului şi cu chipul bărbătesc, în timp ce jumătatea inferioară este alcătuită dintr-un corp de peşte, cu coadă. Aceste fiinţe, la fel ca şi sirenele, îi ajută pe oamenii care au grijă de mări şi de oceane şi de creaturile care vieţuiesc în ele.

-    Devaşii – aceste entităţi minuscule apar adeseori ca sfere sau ca lumini colorate în fotografiile făcute în natură; devaşii asistă toate fiinţele, inclusiv animalele şi oamenii, distribuind forţele naturii fiecărui regn sau specie în parte, ei deţinând cheia evoluţiei în cadrul oricărei fiinţe.

-    Driadele – o altă denumire pentru spiritele copacilor sau pentru oamenii-copaci; aceste fiinţe sunt spiritele forţei vitale a copacilor.

-    Menehunele – sunt spirite cu înfăţişare umană, de dimensiuni mici, fără aripi, care sălăşluiesc în Insulele Polineziene şi în Hawaii.

-    Sidhele – este un cuvânt de origine galică, dar care derivă din limba hindi, unde avea sensul de „forţă care controlează elementele”; astăzi sunt definite ca „omuleţi” ai movilelor şi dealurilor cu zâne.

-    Pixii – sunt spirite elementare înalte, slabe, cu părul scurt şi cu aripi, cărora le place să ajute plantele să crească, folosind „pulberea magică pixi” sau „praful de zâne”; sunt fiinţe plăcute, prietenoase şi jucăuşe.

Ca o concluzie, este bine să conştientizăm că niciodată nu suntem de fapt singuri, ci ne aflăm mereu în preajma a numeroase fiinţe subtile minunate, care sunt gata în orice clipă să ne susţină şi să ne ajute, căci, aşa după cum se spune în Talmud, „Fiecare fir de iarbă are un înger (sau spirit al naturii) care se apleacă asupra lui şi îi spune «Creşte! Creşte! »”

duminică, 23 februarie 2014

Horoscopul celor 5 elemente in anul Calului de Lemn - 2014

Pe 31 ianuarie 2014 a inceput Anul Calului de Lemn, care dureaza pana pe 18 februarie 2015. Previziunile pentru fiecare zodie le lasam in seama specialistilor in astrologie chineza, propunandu-ne sa urmarim, de data aceasta, influenta elementului Lemn asupra fiecaruia dintre noi.

Conform astrologiei chineze, energia universala, “qi”, trece de-a lungul timpului prin 5 tipuri de faze, aceste faze fiind 5 elemente din natura: Focul, Pamantul, Metalul, Apa si Lemnul. Echilibrul in natura (inclusiv in natura umana) depinde de felul in care interactioneaza cele 5 faze. Cele 5 elemente intra in legatura prin intermediul a 3 cicluri. Elementele se sustin unul pe altul (in ciclul de creatie), se domina intre ele (in ciclul de control) si se reechilibreaza unul pe altul (in ciclul de reductie).

In zodiacul chinezesc sunt 12 zodii si 5 elemente. Zodiile se succed consecutiv, in timp ce elementele se manifesta doi ani la rand. 2012 si 2013 au fost ani de Apa (Dragon, respectiv Sarpe de Apa). 2014 si 2015 sunt ani de Lemn (2014 – Cal de Lemn, 2015 – Oaie de Lemn). Prin urmare, din 31 ianuarie 2014 am intrat din plin pe vibratia elementului Lemn, care se va resimti timp de doi ani, pana pe 8 februarie 2016, cand se va incheia Anul Oii de Lemn.

Pentru a va putea afla elementul anului de nastere, puteti consulta calendarul chinezesc printr-un CLICK AICI.

Cum ne influenteaza elementul Lemn intre 31 ianuarie 2014 - 8 februarie 2016?

Esti nascut in an de Lemn:
  • esti propriul tau stapan, creatorul propriei vieti, Maestrul tau, dar si al celorlalti. Tu te poti pune foarte bine in valoare, iti poti etala talentele si poti face pasi mari spre succes. Esti chemat la rampa, luminile scenei sunt pe tine. In ultimii doi ani ai finalizat, ai incheiat, ai definitivat capitole din viata ta. Acum, e timpul sa renasti, sa o iei de la capat, sa-ti deschizi orizontul. Conditia este sa-ti faci bine planul de bataie, sa te hotarasti ce vrei si apoi sa treci la treaba. Ai in fata decizii majore de luat si de materializat. Sunt 2 ani de initiativa si de reusita prin actiuni curajoase. E timpul sa-ti afirmi vointa, sa-i organizezi pe ceilalti, sa-i impingi de la spate sau, dupa caz, sa-i tragi dupa tine. Ti se deschid usi personale si profesionale, tu fiind cel care alege. Cam ai ultimul cuvant. Ai putea sa-ti construiesti o noua identitate, sa pui in practica proiecte care pana acum ti se pareau imposibile. Preferabil ar fi sa te bazezi pe tine si sa nu te lasi deturnat din drum de sfaturile celorlalti, care ti-ar putea amplifica temerile. Cei mai mari dusmani ai tai sunt ezitarea si indecizia. Nu amana nimic, nu sta pe ganduri! Tot inainte! Ai sansa sa-ti poti manifesta din plin liberul arbitru, dar ar fi bine sa nu uiti sa te consulti, atata timp cat mai sunt si altii implicati, intrucat ai tendinta de a-i pune in fata faptului implinit. Tii bine fraiele propriei vieti, asa ca, cel putin in 2014, in Anul Calului de Lemn, esti pe cai mari! Aminteste-ti ca tu esti cel care aduce schimbarea, cel care-si etaleaza puterea si cel care-si croieste propriul drum.

Esti nascut in an de Foc:
  • ai la dispozitie doi ani de putere. 2012 si 2013 au fost ani de presiune, de conflicte interioare si exterioare, de amanari, de ezitari, de adaptare, ani in care ai mers pe sarma, ai facut echilibristica si te-ai straduit sa ramai in picioare, cazand in genunchi, ridicandu-te si mai facand un pas inainte. Acum, poti avea in sfarsit senzatia ca mergi pe pamant solid, ca nu te mai dezechilibrezi. Descoperi in tine acea forta care te poate face sa iei decizii capitale, ce presupun inclusiv sa lasi in urma un stil de viata si sa te arunci cu capul inainte in gol. Singura salvare pentru tine este credinta, in acesti doi ani, si o sa ai ocazia sa experimentezi adevarate miracole in viata ta. Chiar o sa-ti dai seama ca cineva, acolo sus, te iubeste. Atunci cand simti ca nu mai poti (intr-o profesie, intr-o relatie, in orice situatie), de data asta spui “stop” si iti aduci aminte ca cel mai important om din viata ta esti chiar tu. Ai parte de sustinere maxima din exterior, in primul rand de la oameni, vechi sau noi, care te ajuta sa-ti descoperi curajul si valoarea. Sunt doi ani in care nu are rost sa mai accepti compromisuri, ci sa incepi sa te pui pe picioare. Nu e cazul sa mai lasi pe nimeni sa decida in locul tau. Ai sansa sa te eliberezi, sa te ridici, sa cresti. Inchei cicluri care nu-ti sunt benefice, faci curatenie drastica in viata ta si iti asumi un proces de tranzitie spre ceva mai bun. Poti sa fii sigur ca la orizont te asteapta un “mai bine”, chiar daca, pe moment, nu poti sa-l vezi. Cand cazi, fii sigur ca cineva te va prinde! Poate sa fie partenerul, un prieten, un strain trimis de Dumnezeu, un protector, marea iubire care pica acum din cer, un inger… Da-ti voie sa primesti sprijin, protectie si energie! Ai nevoie de ele ca sa redescoperi bucuria de a fi tu insuti!

Esti nascut in an de Pamant:
  • nu ai de ales, inveti sa cedezi controlul. Tu, practic, suporti consecintele initiativelor din ultimii doi ani. Cam nu ai incotro si trebuie sa joci in hora pe care tu ai intins-o. Sunt doi ani de asumare de responsabilitati si de expunere publica. Ceilalti sunt cu ochii pe tine, esti luat in vizor, e ca si cum esti supus unor teste de evaluare sociala. Sa nici nu te gandesti sa stai cuminte in coltul tau, nici nu se pune problema. Atragi atentia chiar fara sa vrei. Mai mult de atat, esti luat pe sus. Nici nu se poate vorbi despre prea mare Liber Arbitru, el e cam anihilat de deciziile luate tot de tine in anii anteriori. Nu prea poti face sa se intample nimic, lucrurile ti se intampla ele tie, in functie de ce ai construit in 2012 si 2013. Te bucuri sau, dupa caz, suporti rezultatele propriilor actiuni. Parca esti impins de la spate de forte invizibile, iar tu nu te poti opune. Cu cat refuzi ce ti se intampla, cu atat suferi mai mult. Ai in fata doi ani de responsabilitate si de asumare a propriilor fapte din trecut. E ca si cum ai avea permisul de conducere suspendat, locul tau nu mai e la volan, asa ca treci in dreapta. Nu poate fi comod sa fii la mana altora, la mana destinului, la mana lui Dumnezeu, dar cel mai intelept este sa te lasi luat de val si, orice vine spre tine sa intampini cu recunostinta. “Doamne, multumesc, sa fie primit!” Nu-ti gasesti tu locul, ci esti pus la locul cel mai potrivit pentru tine, asa ca refuzurile tale nu prea au valoare. Ti se pun pe tava oferte, propuneri, proiecte, esti impins de la spate si ti se spune “Hai, hai, poftim! Fuguta!” Iar tu, in relatia cu Universul, nu poti folosi decat celebra exclamatie “Daca-i ordin, cu placere!” Ai putere, ai oportunitati la orizont, nu poti decat sa multumesti. Nu prea poti sa-ti afirmi vointa, ai cam abuzat de ea, asa ca lasa-te in voia a ceea ce vine spre tine!

Esti nascut in an de Metal:
  • esti, de departe, cel mai avantajat si mai rasfatat. Si meriti din plin, pentru ca in ultimii doi ani ai dat totul, te-ai daruit pana la sacrificiu, ai renuntat la tine. Universul stie ca ai ramas cu rezervorul gol, asa ca e timpul sa treci pe la statia de alimentare. Si tie ti se pun pe tava oferte, propuneri, invitatii, dar ele vin, in ceea ce te priveste, ca recompense, nicidecum ca provocari, cum li se intampla celor nascuti in anii de Pamant. Sunt doi ani in care culegi roadele a tot ceea ce ai semanat pana acum. Cu masura cu care ai dat, ti se va da. Nu ai dat, nu ai ce sa primesti. Simplu. Esti beneficiarul acestor doi ani, care vin cu o cununa pentru cine esti si tot ce ai facut pana acum. Sunt ani de apreciere, de recunoastere publica si de compensatie din partea Universului. Epuizarea acumulata in ultimii doi ani se transforma in roade nesperate, care de cele mai multe ori simti ca iti pica din cer. Da, exista minuni si te poti convinge de ele, caci ti se intampla chiar tie. Ai grija sa intampini cu recunostinta tot ce vine, pentru ca o sa primesti uneori mai mult decat poti duce, tocmai ca sa treci testul orgoliului. Daca nu-ti mai incapi in propria piele, “Ia uite sine sunt eu!”, sau daca tragi concluzia ca “mi se cuvine”, atunci ce primesti cu stanga, ti se va lua cu dreapta. Toate darurile care vin la tine e obligatoriu sa le dai mai departe, sa le pui la dispozitia celorlalti, cu smerenie. In viata ta se umplu goluri si se indreapta directii strambe. Ai sentimentul de usurare, de revenire la respiratia normala. Orizonturile ti se deschid singure, tu nu trebuie decat sa mergi inainte. Oamenii iti ies in cale, iti ofera, iar tu nu trebuie decat sa multumesti si sa primesti cu recunostinta! Ti-ai facut datoria, acum poti merge cu incredere pe drumul tau. Daca nu stii care este, iti apare in fata ochilor. Daca-l cunosti deja, ai unda verde. Ai muncit, asa ca ai dreptul sa ti se indeplineasca cele mai mari dorinte. Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se intample!

Esti nascut in an de Apa:
  • esti chemat sa dai totul si sa-i sustii pe ceilalti. Tie ti s-a permis in ultimii ani sa cesti, sa avansezi, sa cunosti, sa inveti, sa evoluezi. Daca nu ai facut-o, a fost strict alegerea ta. Acum, e timpul sa intorci tot ce ai primit sub forma de sprijin oferit altora. Ai in fata doi ani in care sa dai mai departe ce ai mai bun. Pe alocuri, poti avea sentimentul ca te sacrifici, ca te epuizezi, chiar cu riscul de a-ti subrezi starea de sanatate. Sunt ani in ritm sustinut, in care iti este greu sa mentii un echilibru intre toate aspectele vietii tale. Esti pus in situatia de a renunta la viata personala pentru a te dedica profesiei si a produce bani sau invers, se poate sa fii nevoit sa te dedici trup si suflet oamenilor dragi, familiei, partenerului, neglijand evolutia sociala. E foarte important sa-ti iei periodic cate un ragaz, sa-ti aloci resurse pentru excursii in natura, vacante sau, pur si simplu, un repaos binefacator. Din punctul de vedere al calatoriilor se arata doi ani intensi, in care poti explora locuri minunate, ca un fel de recompensa pe care o primesti ca sa te pui pe picioare si sa tragi din nou la caruta. Cel putin in 2014, Anul Calului de Lemn, tu esti cel care se inhama. Ai putere si nu prea ai nici incotro. Anii de Lemn te provoaca sa-ti faci datoria, inainte de orice preocupare personala. Esti sursa de bunastare a celorlalti, materiala si afectiva. Dar daca esti pus sa dai, fii sigur ca ai de unde. Nu sunt ani buni pentru acumulare, ci pentru repunerea in circulatie a energiei pe care o primesti. Imagineaza-te ca pe un rezervor plin, care-i hraneste si ii ingrijeste pe altii. Iar de dat, e timpul sa dai fara sa astepti nimic la schimb! Neconditionat! Si daca impui conditii, degeaba le impui. Te vindeci acum si de asteptari. Iar dupa ce ai dat, sa si uiti ca ai dat. Sa nu stie stanga ce face dreapta! Ceilalti depind de tine iar tu esti stalpul lor. Misiunea ta este sa-i servesti! La treaba!

Previziunile pentru fiecare element sunt nuantate, fireste, in functie de zodia nasterii. Am incercat sa fixam insa cadrul general. Sa fie cum e mai bine pentru fiecare!

Iar, in 2014, sa nu uitam de potcoava ca talisman norocos. Daca mai e si de lemn, atunci e superlativ. Si nici de culorile care ne incarca anul acesta cu energie si vitalitate: esente de lemn, de la crem, la galben si portocaliu, de la cires la nuanta wenge, atat de la moda in industria mobilei.

Sa batem in Lemn!

vineri, 21 februarie 2014

Cele şapte emoţii explicate de medicina tradiţională chineză


Maria Matyiku
 (Maria Baciu / Epoch Times)
(Maria Baciu / Epoch Times)
Medicina tradiţională chineză ne învaţă că bolile interne sunt adesea cauzate de cele şapte emoţii: bucurie, tristeţe, furie, supărare, melancolie, frică şi spaimă. Relaţia psihologică între emoţii şi sistemul imunitar este de o importanţă copleşitoare. Excesul ori represia emoţiilor au tendinţa de a ne face vulnerabili la boli cronice, iar la rândul lor bolile cronice ne fac vulnerabili la excesul sau represia emoţiilor.
Excesul unei emoţii, în particular, va dăuna în timp organului care are legătură cu emoţia respectivă. Reciproc, un organ neechilibrat poate cauza o manifestare intensă a emoţiilor ce sunt direct conectate cu acesta. Cunoaşterea problemelor emoţionale ne ajută la vindecarea corpului şi a organului respectiv. De asemenea, tratarea corpului, în special a organului respectiv, diminuează expresia sau manifestarea emoţiilor intim conectate cu acestea.
O persoană care este în mod frecvent iritabilă, furioasă, frustrată sau depresivă poate determina congestia ficatului sau poate genera un exces de căldură în ficat. Acest proces, în schimb, poate genera simptome ca: faţa şi ochi înroşiţi, tinitus, ameţeli, migrene, tensiune la gât şi umeri, tulburări de somn, constipaţie, simptome premenstruale, menstruaţii dureroase şi neregulate, ameţeli, vărsături şi alte simptome digestive. În schimb, o persoană care suferă de aceste simptome (cauzate de o dietă excesivă de grăsimi, alcool, cofeină, un mod de viaţa stresant şi emoţii refulate pe o perioadă mai îndelungată) va începe să manifeste iritaţie, frustrare, depresie şi furie fără a avea un motiv aparent.
Dacă această persoană lucrează în expresia adecvată şi se eliberează de frustrare, iritabilitate şi furie (prin scris, creativitate, mişcare, etc) ficatul acesteia se va descongestiona şi “căldurile” în ficat se vor risipi, iar persoana în cauză va deveni mai puţin predispusă la accese de furie sau depresie.
Să luăm pe rând fiecare din cele şapte emoţii şi să observăm ce efect au asupra organismului.
Bucurie
În cadrul celor şapte emoţii, bucuria se caracterizează prin excitabilitate mărita. Această condiţie afectează inima şi poate duce la insomnie, anxietate, gândire confuză, accese de râs sau plâns, convulsii, isterie şi nebunie.
Furie
Resentimentele, frustrarea, iritabilitatea, furia, indignarea, amărăciunea, animozitatea şi mânia afectează ficatul şi produce dureri de cap, tinitus, ameţeli, vedere înceţoşată, confuzie mentală, vomă, hipertensiune arterială, sindroame premenstruale, depresie, umflarea sânilor înainte de menstruaţie, menstre neregulate sau dureroase şi dereglări digestive.
Tristeţe
Tristeţea afectează atât plămânii cât şi inima şi provoacă dispnee, depresie sau accese de plâns, oboseală, amenoree, dificultăţi de respiraţie, rezistenţă redusă la răceli şi gripă, palpitaţii, ameţeli, insomnie şi anxietate.
Melancolie
Melancolia este, de asemenea, cunoscută sub numele de caracter meditativ sau obsesie. Ea perturbă funcţiile splinei şi provoacă lipsa poftei de mâncare, oboseală, umezeală, digestia slabă, distensie abdominală, scaune moi, anemie şi imunitate scăzută.
Durere
Durerea afectează plămânii şi duce la dificultăţi de respiraţie, expectoraţie de mucus, transpiraţie, oboseală, tuse, alergii, astm, pneumonie, bronşită şi alte boli pulmonare, anxietate şi sensibilitate la răceli şi gripă.
Frică
Nesiguranţa, paranoia şi frica afectează rinichii şi glandele suprarenale şi poate cauza enurezis nocturn, urinare frecventă, incontinenţă urinară, dureri de spate şi genunchi, infecţii ale urechii, infertilitate, un libidou redus, semne de îmbătrânire prematură şi imunitate scăzută.
Spaimă
Spaima afectează atât rinichii cât şi inima şi provoacă palpitaţii, dispnee, insomnie, ameţeli, tinitus, transpiraţii nocturne şi oboseală cronică.
În medicina tradiţională chineză, tratamentul emoţiilor exprimate excesiv sau reprimate (viciile) se face punând accentul pe viciile corespunzătoare virtuţilor emoţionale. În antichitate, medicii încurajau pacienţii să-şi schimbe viciile în virtuţii. Acest proces a fost numit "cultivarea virtuţii." Acei medici au folosit o emoţie pentru a suprima/ trata alta. Mai jos este indicată relaţia dintre anumite organe şi emoţiile lor specifice:
Ficat
Viciu: furie, frustrare
Virtute: bunăvoinţă, iertare, stimă, respect
Inima
Viciu: supraexcitare; supra-realizare
Virtute: compasiune, grijă de sine
Plămâni
Viciu: durere, tristeţe
Virtute: conştiinciozitate, împăcare de sine
Splina
Viciu: obsesie, analiză peste măsură
Virtute: empatie, egocentrism
Rinichi
Viciu: Frică, paranoia, griji
Virtute: curaj, înţelepciune
Reciproc, organele pot fi de asemenea tratate prin compensarea emoţiilor sau cerinţelor lor esenţiale. Mai jos sunt enumerate câteva cerinţe fiziologice şi psihologice corelate cu un organ specific:
Ficat: relaxare, pace, plante medicinale
Inima: iubire, bucuri, frumuseţe
Plămâni: încredere, timp şi spaţiu
Splina: ocrotire, nutriţie
Rinichi: linişte, meditaţie, odihnă, somn, consumul de apă
Articolul a fost extras şi tradus din cartea: "Trataţi-va cu plante chinezeşti " de Lesley Tierra

luni, 17 februarie 2014

Nodul Nord in Balanta - 18 februarie 2014, 0ra 16:51

 Unul din marile evenimente ale anului 2014 este intrarea Nodului Nord in Balanta si a Nodului Sud in Berbec. 


Cu Nodul Nord in Balanta si Nodul Sud in Berbec, urmeaza o perioada cand trebuie sa invatam mai mult despre nevoile celuilalt, despre sacrificiul de sine. Daca Nodul Sud in Berbec  spune “ eu sunt primul”, eu lupt pentru identitatea, nevoile mele, dorintele mele,  acuma, Nodul Nord in Balanta ne spune ca viitorul merge parcurs “ in doi”, in echipa. Aici, lectia karmica cere sa invatam ca nu suntem singuri, ca jocul vietii trebuie jucat in doi, este un “ sport karmic de echipa” in care fiecare isi aduce un mic aport pentru a castiga. Nu putem castiga in urmatoarea perioada nimic daca vom merge pe Nodul Sud in Berbec, pe individualismul puternic, pe o atitudine de luptator egoist care isi uita tovarasii doar pentru ca el vrea sa fie primul. Cu destinul in semnul Balantei, incepem sa cantarim sufletul, oamenii, trecutul, relatiile, gandurile noastre, valoarea acestora. Balanta forteaza totul spre echilibru, ceea ce este valoros este pastrat, ceea ce este lipsit de valoare este aruncat. Efectul acestui echilibru este armonia, dezvoltarea capacitatilor de discriminare, echilibrul celor doua fete ale dualitatii acestui semn de aer. Tot Balanta este un semn  al Justitiei, legilor, sexului, banilor. Cand vorbim de Balanta ajungem deja in casa VII, o casa naturala ce vorbeste despre parteneriate, asocieri, eforturi comune. Cu Nodul Nord in Balanta, trebuie sa fim sensibili la nevoile celuilalt, sa invatam despre cooperare si tact, sa invatam sa ne punem in locul celuilalt, sa eliminam egoismul si dorinta de a actiona in viata asemeni unui berbec hoinar, combatant si razboinic. Dar cum obisnuita este mai rea decat dragostea, nu va fi usor sa trecem peste frica dependentei de o relatie, continuand sa alegem sa actionam sub impulsul ego-ului, sa fim prea concentrati asupra propriei persoane, sa mergem singuri. Cu Nodul Sud in Berbec si Nodul Nord in Balanta trebuie sa invatam sa transformam furia in diplomatie, sa facem pace cu tot ce este in jurul nostru, cu sufletul nostru. Fara iertarea unei greseli, poate incepe razboiul, de aceea, iertarea este un pas catre pace, catre echilibru. Balanta este un semn al echilibrului unde nici spiritul, nici materia nu domina. Aici, sufletul ajunge in stare de echilibru, spiritul si personalitatea ating un echilibru prin cooperare.

mai multe gasiti aici

 --------------------------------------------------------

DE CE SA IUBIM SI SA INTELEGEM BALANTA

                            

                           De ce să înțelegem și să iubim Balanța
                                                                                                                              
                                                                        de Mihaela M. Atomei                 
                                                                                                                        


Știe să îți dăruiască cel mai minunat zâmbet. Tot ea te face să te simți cel mai important pământean , ascultându-te cu  răbdare  când iți verși năduful. Poți plânge pe umărul ei, nu te va refuza . Așteaptă-te să-l  înțeleagă și pe adversarul  tău care te-a adus în starea asta.  Adoră  manierele elegante și eleganța în sine. Dăruiește-i  ceva scump, frumos și comportă-te galant și îi vei capta atenția fără  prea mult efort.
Semnul zodiacal Balanța o are ca planeta guvernatoare pe nimeni alta decât pe  Venus, ceea ce-i oferă  Balanței iubirea pentru muzică, artă, lux , confort  și atracția pentru tot ce-i frumos .


De ce am ales ca subiect pentru acest articol tocmai zodia Balanță? Iată un mic scenariu:
De ceva vreme planeta Marte  se tot „plimbă” prin zodia Balanței și se cam „împiedică” de Soarele celor născuți  în această zodie.
Marte sau Ares în mitologie este personificat ca fiind un tânăr soldat curajos  și impulsiv care se supune instinctului de a cuceri, soldatul viril care este nerăbdător s-o întâlnească  pe frumoasa  Venus ( Afrodita).
In zodia Balanței, fiind o zodie care exprima echilibrul si armonia, pacea si confortul, bunul simț si diplomația, Marte este nevoit să-și abandoneze armura grea. Scutul și lancea nu au ce căuta în domiciliul (secundar) frumoasei Venus!
Dar cum spune un proverb străbun „lupul își schimbă părul  dar năravul  ba”, Marte nu s-a preschimbat într-un mielușel… ci doar a început sa „guste” din confortul Balanței, nu prea are chef de luptă . Dar când situația o cere, de exemplu o nedreptate, nu stă pe gânduri și trece la poziția de atac… verbal.
 Simte cum este învăluit de dorința  de a pătrunde în misterele și puterile psihicului, de a înțelege empatia și de a deveni altruist. Se interesează  de tot ceea ce conține spiritualitate și învață  să se roage pentru ceilalți. (Marte în aspect benefic cu Soarele aflat în zodia Pești 19-22 Februarie).

Venus este în Capricorn unde caută stabilitate în carieră. Muncește pe brânci frumoasa  Afrodita, departe de casa ei, zodia Balanței. Nu-i stă gândul la inimioare și săruturi. Off, cum este acest Ares… vine în casa Afroditei  tocmai când ea este ocupata cu treburi importante… Și iată, contrastul situației celor doi devine tot mai evident ( Venus în aspect tensionat cu Marte: 19 Februarie - 13 Martie).
 
 
Gata, acum coborâm de pe tărâmul spectacolului și revenim la realitatea care ne înconjoară  pas cu pas!
Și totuși, de ce să iubim și să  înțelegem Balanțele?
Prezența planetei Marte in zodia lor solară, le bulversează  comportamentul și modul lor de a acționa. Dacă, de obicei, nativul Balanță se hotărăște greu când vine vorba de alegeri sau de  luarea deciziilor, acum se manifestă la primul impuls. Dacă, de obicei, nativul Balanță  încearcă din răsputeri să păstreze echilibrul într-o relație  fie ea de familie, de afaceri  sau de dragoste, acum, la cea mai mica „abatere” a celuilalt, Balanța ia imediat măsuri  și „pedepsește” greșeala. Este mult mai justițiară în această perioadă  și mai curajoasă. Nu vrea război ( Marte este fără  armură, fiind în exil ) dar nu va evita să-ți aducă aminte că ai greșit față de ea, aruncându-ți  câteva vorbe pline de „duh” (Balanța aparține elementului aer )
Cuadratura dintre Marte și Venus (19 Februarie -13 Martie ) le poate aduce Balanțelor un surplus de tensiune în relațiile de orice fel. Se pot simți private de afecțiunea celor dragi, și la rândul lor, este posibil să nu reușească să dăruiască iubire, nesincronizându-se cu ceilalți.
Aceste aspecte nu le privesc doar pe Balanțe, ci  pe noi toți. Fiecare, în harta natală  avem această zodie într-un anumit sector de viață.
Așadar, dragi Balanțe, cum tot răul merge spre bine, acel aspect benefic dintre Marte si Neptun conjunct cu Soarele din Pești ( 19-23 Februarie )  va aduce un surplus de energie pentru acumularea cunoștințelor spirituale, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu și în comuniune cu El, pentru a înțelege calea spre binele și  folosul celuilalt prin spiritul de sacrificiu insuflat de zodia Pești.
Acum există o bună comunicare a elementelor aer-apa (Balanța –Pești ) sau, cu alte cuvinte, aveți curajul de a comunica  celorlalți mesaje  care au darul de a vindeca  sufletul.
 Totodată, în planul material, mai exact în sfera serviciului  reușiți să vă adaptați din mers anumitor situații și reușiți să captați atenția șefilor. Intuiția voastră funcționează spre beneficiul vostru.  În sectorul dedicat sănătății, sunteți plini de energie și vitalitate.


Am folosit și tarotul pentru a descrie acest aspect astrologic. Am extras cartea PAJUL DE BÂTE. Această carte transmite mesajul că această perioadă este propice pentru folosirea acestei energii în scop productiv. Dorințele și ideile pot  deveni realitate și un proiect anume are șanse să se concretizeze. Energia necesară există, doar trebuie direcționată într-un sens pozitiv  și consumată acolo unde dorim să avem rezultate bune.



Atenție însă în perioada cuadraturii Marte-Venus, controlați-vă  impulsivitatea direcționată, poate fără voia voastră, spre cei dragi. Încercați să manifestați înțelegere și iubire față de familia voastră.
Și pentru acest aspect astrologic am extras o carte de tarot. Având în vedere că aspectul este unul tensionat am considerat că avem nevoie de un sfat. Și iată-l: apare prin intermediul cărții 4 DE BÂTE. Ne îndeamnă să încercăm să ne bucurăm de viață așa cum este ea, să  mulțumim lui Dumnezeu pentru  ce avem și să-i iubim pe cei care  ne sunt alături. Această carte ne îndeamnă să ne dezvoltăm capacitatea  de a construi  armonie în jurul nostru.
 Nu spun că va fi ușor. Va fi greu, dar merită efortul de a ne stăpâni  gândurile și acțiunile noastre de care suntem responsabili. Nimic nu va rămâne nerăsplătit. În vreun fel sau altul, fiecare gest, cuvânt sau acțiune își vor găsi răsplata.
Așadar  înțelepciune, iubire și pace să ne dorim unii altora!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...