Cocoaşa iubirii

Iubirea plină de transfigurare

învinge prejudecăţile

       Moise Mendelssohn, bunicul cunoscutului compozitor german, a fost un bărbat departe de a fi chipeş. Dimpotrivă, pe lângă faptul că era mic de statură, avea o cocoaşă grotescă.
       Într-o zi l-a vizitat pe un comerciant din Hamburg, care avea o fată foarte drăguţă, pe care o chema Frumtje. Moise s-a îndrăgostit disperat de fată, care în schimb îl privea cu vădită repulsie pentru înfăţişarea sa.
        Vizitând casa negustorului, înainte de plecare, Moise şi-a luat inima în dinţi, s-a dus la etaj, unde era camera fetei, pentru a schimba ultimele cuvinte cu ea. Ea era de o frumuseţe cerească, iar el se zbătea în chinuri surde atunci când fata refuza să se uite măcar la el. 

       După câteva încercări de a lega o conversaţie, Moise a întrebat-o timid: 
       - Ştiţi de ce căsătoriile se fac în cer?
       - Da, a spus fata, în timp ce se uita mereu în pământ. Dar dumneavoastră ştiţi de ce?
       - Da, ştiu, a răspuns el. Vedeţi, în cer, la naşterea fiecărui băiat, Domnul îl anunţă care va fi fata cu care se va căsători. Când m-am născut eu, mi s-a arătat viitoarea mireasă. Domnul mi-a zis: "Mireasa ta va fi cocoşată". Atunci i-am spus Domnului: "Doamne, o femeie cocoşată ar fi o tragedie. Dă-mi mie cocoaşa, şi las-o pe ea să fie frumoasă."

        Fascinată de cuvintele lui, Frumtje şi-a ridicat ochii din podea, şi privindu-l în ochi, ea l-a recunoscut de dincolo de vremuri, iar mai târziu i-a acordat mâna sa, fiindu-i o soţie devotată.

***

Sursa: Beauty-love-wisdom

Noi suntem iubirea de care avem nevoie. Restul…atragem mereu asemănător nouă!

Atunci cand purtăm măști, atragem lângă noi oameni ce poartă măști.

Atunci când mințim, oamenii care mint vin spre noi.

Atunci când ne prefacem că iubim, oamenii de langă noi mimează iubirea.

Atunci când avem teamă, intâlnim oameni dependenți, ce aleg să ramână lângă noi din teamă de singurătate, nu din iubire.

Frica adevărată reacționează la adevăr. Ea ne spune de ce ne este frică și din ce motiv. Mecanismele de apărare au fost puse în funcțiune, pe baza fricii de adevăr. Funcția lor este să ne protejeze, de teamă că nu merităm iubirea! Atunci când refacem legătura cu iubirea, aceste strategii de apărare se topesc.

Ne place sentimentul pe care-l avem în adâncul sufletului nostru, atunci când aplicam aceste principii noi, putând simți mai multă iubire. Iubim persoana în care ne transformăm pe măsură ce inversăm tiparele vechi, ineficiente. Iubim alegerile pe care le facem și iubim curajul care se naște pe masura ce rostim adevărul despre ce simțim și ce nevoi avem.

Pe parcursul acestui proces, devenim acea persoană pe care ceilalți o pot iubi și în care pot avea încredere. Pe masură ce adunăm în noi tot mai multă iubire, atragem alți oameni care au și ei iubire în ființa lor. Nu numai că avem iubire de sine pe care s-o prețuim și să o protejăm, dar mai avem și opțiuni emoționale de încredere, care să ne anunțe când facem sau când spunem ceva ce ne pune iubirea de sine în pericol.

Avand iubire de sine în interior, am revenit la iubire.

Noi suntem iubirea de care avem nevoie. Restul…atragem mereu asemănător nouă!

Despre dragoste - Osho

Spunea Bhagawan Shree Rajneesh (OSHO) despre dragoste:


"Într-o relaţie profundă, dragostea cuiva poate avea rezonanţe în tine şi îţi aduce adâncimile în fiinţă. Sunt două modalităţi de a te descoperi: una este meditaţia, cealaltă este dragostea. Prin celălalt devii conştient de fiinţa ta interioară. El devine un drum pentru a ajunge la tine însuţi. 
Cu cât dragostea este mai profundă, cu atât voi sunteţi mai profunzi. Dacă iubeşti pe cineva şi profunzimile tale vorbesc cu ale lui, ai o întâlnire în Fiinţă; dacă nu se întâmplă aceasta, renunţă - dar nu crea nici un conflict, bătălie sau luptă pentru aceasta, nu vă distrugeţi unul pe altul. Căutaţi în altă parte persoana care există şi care vă va iubi. Nu vă stabiliţi alături de cineva care nu este pentru voi. 
Continuaţi să descoperiţi dragostea în interiorul vostru. Şi dacă iubiţi, mai devreme sau mai târziu persoana potrivită va apare, pentru că o inimă iubitoare, mai devreme sau mai târziu, vine către o inimă iubitoare. Întotdeauna se petrece aşa. Veţi găsi persoana potrivită. Dar dacă sunteţi gelos, nu o veţi găsi, dacă sunteţi doar pentru sex nu o veţi găsi, dacă trăiţi doar pentru siguranţă nu o veţi găsi. 
Dragostea este o cărare primejdioasă şi doar cei care au curaj pot călători pe ea. Şi vă pot spune că este la fel ca şi meditaţia - doar pentru cei care sunt curajoşi.
Descoperiţi care vă este drumul, care poate fi destinul dumneavoastră."


Namaste Dan.

Simte cu inima

"Lucrurile cele mai bune şi mai frumoase nu pot fi văzute şi nici măcar atinse. Ele trebuie simţite cu inima", a spus Hellen Keller. În afara "simţirii cu inima", frumosul lucrurilor sau al fiinţelor din jurul nostru ar putea rămâne o simplă idee sau o iluzie, bună pentru poeţi şi inocenţi. Lumea văzută din minte ne prezintă adesea durerea, limitele, frământarea, constrângerile şi debusolările vieţii de zi cu zi, din care frumuseţea lipseşte, iar fericirea-i ascunsă în frânturi inconsistente. Mintea ne arată continuu ceea ce nu avem, ceea ce ne lipseşte, ceea ce nu-i bun, ceea ce poate fi judecat, ceea ce-i imperfect şi dureros. În căutarea-i frenetică după suferinţă, mintea pare să spună că-şi refuză în fapt fericirea, în vreme ce pretinde că se află pe drumul către căutarea ei.

Numai inima noastră poate trăi îngăduinţa şi libertatea de a simţi frumosul, şi asta pentru că inima nu gândeşte în perimetrul îngust al realităţii exterioare. Ea se surprinde pe sine... într-o amplă şi fascinantă bucurie a comuniunii subtile dintre om şi Dumnezeu. Pentru ca omul să poată vedea lucrurile frumoase, are nevoie să le simtă cu inima. Şi dacă inima lui este "închisă", îşi pierde puterea de a simţi. Oricât de fastuoase apariţii şi-ar face prin vieţile noastre lucrurile frumoase ale acestei lumi, mintea s-ar putea zgribuli în frică şi ar putea suferi năprasnic în faţa lor. Mintea se raportează la experienţa de acum prin emoţiile înregistrate în subconştient în relaţia cu experienţele din trecut. Dacă experienţa de iubire din trecut a fost trăită ca o durere, atunci durerea emoţiei de atunci apare tulburător în faţa experienţei frumoase de astăzi. De aceea omul nu poate recunoaşte lumea sau experienţa frumoasă cu mintea, exceptând situaţia în care experienţa frumoasă din trecut a fost... chiar frumoasă. În faţa iubirii, mintea se poate trezi asaltată de îndoieli şi zbucium, de gelozie şi candoare teribilistă, de suferinţă şi deziluzie dacă iubirea din trecut a fost deziluzie şi suferinţă.

Dar inima, inima trăieşte pe alte coordonate. Inima nu înregistrează trecutul. Inima nu este interesată nici de viitor. Ea simte Acum, pur şi simplu. Ea simte frumosul şi-ţi spune asta în clipa în care tu însuţi simţi. Inima se bucură chiar în clipa aceasta şi gata. Ea este întotdeauna deschisă pentru trăirea frumosului. Ea îl percepe continuu "acum", dincolo de raţiune, dincolo de judecată, dincolo de experienţa prin care ai perceput lumea. Pentru inimă, lumea-i frumoasă şi viaţa-şi desfăşoară surâsul incandescent în fiecare clipă. Inima-i deschisă pentru a simţi cele mai bune şi mai frumoase lucruri, şi acesta-i norocul nostru. Dacă inima n-ar simţi - fie şi fugar - frumuseţea lucrurilor, ne-am transforma în deşerturi vii, în pietre sau în obiecte mişcătoare. Poate că şi lumea jucăriilor ar fi mai vie decât un om... căruia inima nu-i impune uneori să simtă frumosul, binele şi chiar fericirea.

Fiinţa umană nu poate supravieţui în afara simţirii din inimă. Bebeluşii nemângâiaţi ajung să moară ori stagnează la nivelul creşterii. Fără atingerea răsărită din inimă, spiritul ascuns într-un bebeluş preferă să dispară. Adolescentul, adultul, tânărul, bătrânul, filozoful, savantul, gunoierul, bunul şi răul au - în egală măsură - nevoia vitală de a simţi cu inima. Omul se ofileşte fără să se deschidă pentru propria-i inimă. Frumuseţile toate ale lumii de-ar sta înşiruite pe garduri în faţa unei inimi închise, ar fi în zadar... În faţa unei minţi marcate de experienţa răului, inima se închide, iar fiinţa frumoasă din interior se ascunde percepţiei. Noi avem nevoie să ne deschidem inimile şi pentru asta... putem fi atenţi la frumos. A fi atent la frumos deschide inima. A aprecia lucrul frumos te scoate din minte, tocmai pentru a-ţi reda... puterea naturală de a simţi cu inima...

Te iubesc

Dacă-ţi spun o dată "te iubesc", lumea din jurul tău dispare ... iar tu nici nu observi.

Dacă-ţi spun încă o dată "te iubesc", tot ceea ce credeai că eşti  va dispărea ... iar tu nu vei observa.

Dacă-ţi spun a treia oară "te iubesc", îmi vei deschide uşa inimii tale şi mă vei lăsa să intru.

Două cuvinte sacre: "te iubesc".
Au atâta putere!

Ce mare tentaţia de a le rosti!
Ce mare tentaţia de a mă folosi de forţa lor!

Şi totuşi, n-o fac pentru că ... te iubesc.

Calea inimii si calea mintii - Osho

“Calea inimii este minunata, insa periculoasa. Calea mintii este obisnuita, insa sigura. Barbatul a ales drumul cel mai sigur si cel mai scurt in viata. Femeia a ales cea mai frumoasa, dar cea mai accidentata, periculoasa cale, a emotiilor, sentimentelor, starilor sufletesti.

Si deoarece pana acum lumea a fost condusa de barbati, femeile au suferit enorm. Femeia nu a fost in stare sa se adapteze la societatea pe care au creat-o barbatii, deoarece societatea este creata conform ratiunii si logicii.

Femeia vrea o lume a inimii, iar in societatea creata de barbat nu este loc pentru inima. Barbatii trebuie sa invete sa fie mai inimosi, pentru ca ratiunea a dus intreaga omenire spre o sinucidere globala. Ratiunea a distrus armonia naturii, ecologia. Ratiunea ne-a dat masinarii minunate, dar a distrus minunata umanitate. Este nevoie de putin mai multa inima in toate.

In ceea ce ma priveste, calea catre fiinta voastra cea mai ascunsa este mai scurta din inima decat din minte. Mintea este o scurtatura daca mergeti in afara, iar inima este o cale foarte lunga. Daca mergeti inauntru, totul se schimba in opusul sau: inima este scurtatura catre fiinta, iar mintea este cel mai scurt drum la care va puteti gandi.

De aceea sunt cu totul pentru dragoste, pentru ca de la dragoste este foarte usor sa va duc la meditatie, sa va duc la vesnicia vietii voastre, sa va duc la divinitatea voastra; este foarte greu s-o fac pornind de la cap. Mai intai trebuie sa ajungem la inima, si numai dupa aceea ne putem indrepta spre fiinta.

Accentul pe care-l pun pe dragoste are un motiv in esenta spiritual. De la inima femeia se poate deplasa imediat…iar barbatul se poate deplasa spre inima fara dificultate.El a fost doar prost educat…este numai o conditionare. I s-a spus sa fie dur, puternic, viril, si toate acestea sunt prostii.

Nici un barbat nu plange si nu-si lasa tristetea sau bucuria sa se manifeste prin lacrimi pentru ca i s-a spus de pe cand era copil ca lacrimile sunt pentru femei, ca e ceva caracteristic fetelor. Barbatii nu plang si nu se vaieta niciodata.

Dar care este scopul acestor lacrimi? Este nevoie de ele!  Ele sunt un limbaj foarte incarcat de semnificatie.Exista momente in care nu puteti spune nimic, insa lacrimile voastre pot arata acest lucru. Se poate sa fiti atat de coplesiti de bucurie, incat sa va apara lacrimi in ochi. Lacrimile sunt intotdeauna simbolul unei experiente debordante. Se poate sa fiti atat de tristi incat cuvintele sa nu poata exprima acest lucru; lacrimile va sunt de ajutor.

Acesta este unul din motivele pentru care femeile innebunesc mai rar decat barbatii, deoarece ele sunt gata sa se vaiete, sa planga si sa arunce cu lucruri oricand: temporar, ele o pot lua razna zilnic. Un barbat acumuleaza incontinuu si apoi, intr-o zi, explodeaza “en gros”. Femeile o iau razna “en detail” si aceasta este o modalitate mai inteleapta, sa termini stocul. De ce sa acumulezi?

Barbatii se sinucid in numar mai mare decat femeile. E putin ciudat; femeile vorbesc despre sinucidere mai mult decat barbatii,dar arareori o fac. Barbatii nu vorbesc aproape niciodata despre sinucidere, insa in realitate se sinucid in numar mai mare, aproape de doua ori mai des. Barbatul continua sa refuleze, continua sa arate o anumita fata, care este falsa. Si exista o limita pentru toate; vine un moment cand nu se mai poate abtine si totul se naruieste.

Barbatii trebuie sa fie invatati sa fie mai inimosi, pentru ca din inima se deschide calea catre fiinta. Nu puteti ocoli inima. Femeia se afla intr-o pozitie mai buna: ea se poate indrepta direct catre fiinta de la inima. Insa, in loc sa recunoasca aceasta imensa calitate a femeilor, barbatii le-au condamnat pe femei. Poate ca exista un motiv; poate ca au fost constienti cu privire la o oarecare superioritate a femeilor, superioritatea dragostei.

Nicio logica nu poate fi mai presus de dragoste si nicio minte nu poate fi mai presus de inima. Dar mintea poate fi foarte ucigatoare, mintea poate fi foarte violenta, si asta a facut mintea secole la rand. Barbatii le-au batut pe femei, le-au oprimat, le-au blamat. Si, in consecinta, barbatii nu au putut sa-si sporeasca propria constientizare. Ar fi putut sa invete si ei arta de a merge in sus; ar fi putut sa mearga si ei pe acelasi drum. De aceea spun mereu ca emanciparea femeilor este si emanciparea barbatilor. Este chiar mai mult emanciparea barbatilor decat emanciparea femeilor.

Da, femeile detin mai multa dragoste…insa ele ar trebui sa fie facute sa devina constiente, de asemenea, cu privire la cealalta fata a monedei. Partea masculina a mintii detine logica, iar partea femeii este ilogica; nu este periculos, este numai o greseala, poate fi corectata. De aceea calea inimii este minunata, dar periculoasa. Cealalta latura a dragostei este ura; cealalta latura a dragostei este gelozia. Asa incat, daca o femeie este cuprinsa de ura si gelozie, toata frumusetea dragostei moare si ea nu mai ramane decat cu venin. Se va invenina pe sine si va invenina pe toata lumea dimprejur.

Pentru a fi iubitori, trebuie sa fiti mai vigilenti, pentru ca puteti cadea in groapa urii, care este foarte aproape. Orice culme a dragostei este foarte aproape de valea intunecata a urii; ea impresoara culmea de jur-imprejur si puteti aluneca in ea foarte usor. Poate ca acesta este motivul pentru care multe femei se hotarasc sa nu iubeasca. Poate ca acesta este motivul pentru care barbatii au hotarat sa traiasca la nivelul capului si sa uite complet de inima… pentru ca inima este atat de sensibila. Se simte lezata foarte usor; dispozitia i se schimba ca vremea.

Cel care vrea sa invete cu adevarat arta de a iubi trebuie sa tina minte toate aceste lucruri si trebuie sa evite ca dragostea sa cada in toate aceste gropi ale urii, ale geloziei. Altminteri, indreptarea catre fiinta va deveni imposibila, chiar mai imposibila decat este pornind de la cap.”

OSHO, “Emotiile si sanatatea”, PRO Editura si Tipografie