"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

miercuri, 28 martie 2012

Dansând cu viața


Oamenii care excelează în manifestarea fizică a ideilor lor învaţă să-şi fixeze obiective realiste şi să le aplice într-un mod flexibil, răspunzând la
condiţiile concrete. Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă flexibilitate,
urmăreşte comportamentul unui copăcel tânăr în bătaia vântului.
Trunchiul său este subţire şi fragil, dar dispune de o impresionantă
forţă şi rezistenţă. Aceasta se datorează faptului că el se mişcă
împreună cu vântul, nu împotriva lui.
Atunci când condiţiile sunt potrivite ca ceva să se întâmple, aceasta se
va întâmpla fără mare efort. Când condiţiile nu sunt potrivite, chiar
şi un mare efort nu va reuşi. A te mişca împreună cu vântul necesită o
sensibilitate faţă de condiţiile existente.
Există momente pentru odihnă şi retragere şi momente pentru a te mişca energic înainte.


A şti când să te mişti şi când să nu te mişti este o chestiune de bun
simţ şi de intuiţie. Gândirea abstractă nu poate duce, prin ea însăşi,
la percepţia adevărată. Ea trebuie combinată cu sensibilitatea
emoţională. Ca să vezi lucrurile în mod corect trebuie să înţelegi cât
de mult ai investit emoţional într-o situaţie, cât şi modul în care
evenimentul apare şi se desfăşoară în exterior.
Trebuie luate în considerare atât realitatea interioară, cât şi cea
exterioară. Unii oameni spun că realitatea interioară determină
realitatea exterioară. Alţii spun că cea exterioară o determină pe cea
interioară. Şi unii şi alţii au dreptate. Găina nu ar exista fără ou –
şi


vice-versa.


Cauza şi efectul nu sunt lineare şi secvenţiale. Ele se manifestă în mod
simultan. Prin natura lor, ele au o mişcare circulară. Nu numai cauza
determină efectul, dar şi efectul determină cauza.
Răspunsul la întrebarea „ce a fost mai întâi, oul sau găina?” poate
fi – ori nici unul, ori amândouă. Găina şi oul sunt creaţii simultane.
La toate întrebările de genul ori/ori trebuie să se răspundă în acelaşi
fel – altfel răspunsul va fi fals.
Realitatea Supremă nu poate fi înţeleasă într-un cadru de referinţă
dual. Ea include atât realitatea interioară, subiectivă, împreună cu
realitatea exterioară, obiectivă – cât şi interacţiunea lor reciprocă,
spontană. Toate contrariile sunt conţinute înăuntrul ei. Realitatea
Supremă e creaţia acceptării totale, a capitulării totale şi a iubirii
totale, atotcuprinzătoare. Nu există ceva care să fie separat de ea.
Chiar şi atunci când copacii sunt smulşi din rădăcină şi duşi la vale de
şuvoi, nu e nici o tragedie, căci nu există diferenţă între copac şi
şuvoi.


În contrast cu fluxul Realităţii Supreme se află Rezistenţa care dă
naştere diferitelor condiţii. Distincţiile, comparaţiile, judecăţile
intră în joc, iar cursul natural este întrerupt. Natura Realităţii
Supreme este de a spune „Da”. Ea are o exuberanţă naturală şi un
entuziasm firesc. Vrea să ia totul cu ea. E fericirea personificată,
pentru că ea consideră totul şi pe toţi ca fiind ea însăşi.
Rezistenţa spune mereu „Nu”. Prin natura ei, aduce conflict şi luptă. Se opune la orice şi, astfel, ea este nefericirea personificată. Acolo
unde nu există rezistenţă, nu există nefericire. Nefericirea opune
întotdeauna rezistenţă unor condiţii. Ea se constituie pe nişte
interpretări pro sau contra. Rădăcina nefericirii
este ataşamentul.
Nu îţi cer acum să renunţi la toate ataşamentele tale. Aceasta,
prietene, nu este un ţel realist. Îţi cer doar să devii conştient de
ataşamentele tale, de percepţiile tale, de interpretările tale pro şi
contra. Îţi cer doar să observi cum ai făcut ca fericirea ta să fie
condiţionată. Dacă vrei să înţelegi necondiţionarea, priveşte copacul
mişcându-se în bătaia vântului. E cea mai bună metaforă pe care o poţi
găsi. Copacul are rădăcini adânci şi ramuri întinse. Jos e neclintit,
iar sus e flexibil. Este un simbol al tăriei şi al capitulării.
Poţi dezvolta aceeaşi tărie de caracter, mişcându-te flexibil o
dată cu toate situaţiile din viaţa ta. Stai drept şi fii înrădăcinat în
momentul de faţă. Cunoaşte-ţi nevoile, dar îngăduie ca ele să fie
satisfăcute cum ştie viaţa mai bine. Nu insista ca nevoile tale să fie satisfăcute într-un anumit mod, căci, dacă insişti, vei opune o
rezistenţă inutilă. Trunchiul copacului se frânge, atunci când încearcă
să se opună vântului.
Mişcă-te o dată cu vântul!
Viaţa ta e un dans! Ea nu este nici bună, nici rea. E o mişcare, un continuum.
Alegerea ta este una simplă: poţi dansa sau nu. Decizia de a dansa nu te
va scoate de pe ringul de dans. Dansul va continua în jurul tău. Dansul
va continua şi tu eşti parte din el.
Există o demnitate simplă în asta. Te încurajez să te bucuri de pura
stare de graţie de a fi viu. Dacă vei căuta în viaţă un sens mai elevat,
vei fi dezamăgit. Dincolo de dans, nu se află nici un sens.
Toate condiţiile se deschid înspre necondiţionare. Fii, pur şi
simplu, deschis şi prezent şi vei cădea în braţele lui Dumnezeu. Dar
împotriveşte-te chiar şi pentru o clipă – şi vei fi prins într-o
complicaţie fără rost, provocată de tine însuţi. Fiinţele umane nu pot
fi independente de realitatea condiţionată, deoarece realitatea
condiţionată este o creaţie a conştientei umane.
Opriţi-vă din încercarea de a scăpa de propriile voastre creaţii.
Acceptaţi-le, pur şi simplu, aşa cum copacul acceptă vântul. Demnitatea
voastră constă în a deveni pe deplin umani, pe deplin receptivi la
propriile voastre nevoi şi la nevoile altora. Compasiunea nu vine prin
detaşarea de întreaga paletă a experienţei emoţionale, ci prin
participarea plenară la ea.
Unii au spus că lumea asta e un loc al durerii. E absurd. Această
lume nu este nici bucurie, nici durere, deşi aţi putea spune că e
amândouă în acelaşi timp. Această lume este un loc în care se naşte
corpul emoţional şi mental. Naşterea fizică şi moartea facilitează, pur
şi simplu, dezvoltarea unei conştiente gândire/sentiment, care este
responsabilă pentru propriile sale creaţii. E absurd să negi importanţa
acestui proces al naşterii. Şi este la fel de absurd să-l glorifici. Nu
există fiinţă umană care să nu parcurgă acest traseu al naşterii, fără
să trăiască atât experienţa bucuriei, cât şi a durerii. Sunt oare ambele necesare? Absolut! Fără durere, mama nu ar putea scoate bebeluşul din
ea. Şi fără bucuria vieţii nou-născute, durerea n-ar avea nici un sens.
Dar nu spune „acesta e un loc al durerii” sau „acesta e un loc al
bucuriei”. Nu căuta să faci din experienţa ta ceea ce ea nu este.
Fereşte-te de interpretări care te-ar determina să accepţi numai o parte din spectrul vieţii.


Experienţa mea aici nu a fost diferită de a ta. Nu am biruit durerea. M-am lăsat în voia ei.
Nu am biruit moartea. Am păşit prin ea de bunăvoie.
Nu am slăvit trupul şi nici nu l-am condamnat.
Am intrat în dansul vieţii la fel ca voi, ca să cresc întru înţelegere
şi acceptare, ca să trec de la iubirea condiţionată la trăirea iubirii
fără condiţii. Nu există nimic din ceea ce tu ai simţit sau ai trăit ca
experienţă, din care să nu fi gustat şi eu. Cunosc fiecare dorinţă şi
fiecare frică, deoarece am trăit trecând prin toate. Iar eliberarea mea
de ele nu a venit prin vreo dispensă specială.
Vezi tu, eu nu sunt un dansator mai bun decât tine. Mi-am oferit, pur şi simplu, disponibilitatea de a participa şi de a învăţa, iar aceasta e tot ce-ţi cer. Binevoieşte! Participă! Atinge şi lasă-te atins! Simte
totul! Deschide-ţi braţele vieţii şi lasă-ţi inima să fie atinsă! De
aceea te afli aici!
Când inima se deschide, ea este plină de iubire. Iar capacitatea ei de a da şi a primi nu se mai bazează pe nimic din exterior. Ba dăruieşte fără să se gândească la recompensă, deoarece a da este cel mai mare dar. Şi primeşte – nu numai pentru sine – ci pentru ca şi
alţii să poată trăi experienţa darului.
Legile lumii acesteia nu îi mai limitează pe bărbatul sau pe femeia a căror inimă este deschisă. Şi astfel se întâmplă miracole – nu printr-o activitate specială, ci doar ca o extensie a iubirii însăşi. Miracolele nu vin dintr-o gândire lineară, secvenţială. Ele nu pot fi planificate. Nu poţi învăţa nici să le faci, nici să le primeşti. Miracolele vin în mod spontan în inima care s-a deschis şi în mintea care a renunţat la nevoia ei de a controla sau de a şti. Căci Mintea lui Dumnezeu e nevinovată şi atotdăruitoare. Ea nu-ţi poate refuza cele necesare, întrucât eşti parte din Ea. Ea nu te cunoaşte ca
fiind separat. Asemenea unui părinte ce se uită la unicul său copil. Ea
te priveşte cu statornică iubire şi afecţiune. „Întinde-ţi mâna şi
primeşte aceste daruri”, te invită Ea. Dar tu nu dai ascultare chemării
Ei. În frustrarea ta, nu auzi Vocea Divină care te chemă. Privind în jur la condiţiile vieţii tale şi găsindu-le numai defecte, nu eşti
conştient că te-nconjoară Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu. Şi
totuşi, oricât de departe te-ai simţi tu de Dumnezeu, nu eşti decât la
un gând distanţă.


Chiar acum eşti fie fericit, fie găseşti nod în papură împrejurărilor din viaţa ta. Îngăduie-ţi să fii prezent în gândurile tale şi întreabă: „Sunt eu, în acest moment, conştient de Iubirea necondiţionată a lui
Dumnezeu pentru mine?” Dacă răspunsul este „Da!”, vei simţi căldura
Prezenţei Divine în inima ta. Iar dacă răspunsul este „Nu”, conştiența
ta te va face să-ţi aminteşti acea Prezenţă şi să o atragi către tine.
Această practică simplă nu poate da greş. Încearc-o şi convinge-te! Pe
măsură ce înveţi să fii deschis momentului prezent, vei deveni din ce în ce mai conştient de Prezenţa Divină în mintea şi experienţa ta. Rostul
tău personal se va dezvălui în această conştienţă lărgită, ajutându-te
să înţelegi cum poţi fi de cel mai mare ajutor pentru tine însuţi şi
pentru ceilalţi.
Paul Ferrini,  Iubire fără condiții
http://drumuricatre tine.wordpress. com/2012/ 03/26/dansand- cu-viata/
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...