Aşa că vă invit să staţi în acest moment ca să sorbiţi adânc, să mâncaţi adânc, să iubiţi profund, să respiraţi, să experimentaţi toate aceste lucruri profund. Maestrul soarbe profund. Cei netreziţi sorb superficial, însă maestrul soarbe profund, fără frică, fără limitare.
SHOUD 9: „Descoperirea 9”
ADAMUS prin channel de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson
3 mai 2014
TRADUCERE GEORGIANA
Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran şi Liber. Bun venit în energiile acestui Shoud. Frumoasă energie este în sală. Hm. Azi e şi muzică plăcută. E un fel de celebrare, celebrarea unui final de eră. E timpul să mergem mai departe. Aşa cum spunea cântecul, e timpul să hoinăriţi mai departe. Probabil că nu aţi mai auzit cântecul ăsta. (Adamus râde)
E un fel de metaforă ce are legătură cu vieţile voastre. Ahh, lucraţi la tot felul de lucruri, experimentaţi lucruri, petreceţi ani, vieţi făcând lucruri, iar apoi e timpul să plecaţi, e timpul să mergeţi la nivelul următor. Ştiţi că este potrivit să treceţi la acel nivel următor. Ştiţi că timpul a venit. De fapt, în foarte multe feluri, aţi ajuns foarte plictisiţi de felul în care stăteau lucrurile, aşa că aţi creat o experienţă nouă şi o oportunitate.
Apoi, când era veche ajunge la sfârşit, staţi câteva clipe să reflectaţi la amintiri, aşa cum aţi făcut azi. Plăcute, plăcute amintiri. Ah, cât vă doriţi să le fi experimentat cu adevărat pe cât de frumos vi le amintiţi voi. (râsete)
Iar lucrul amuzant la amintiri este că ele sunt reale. Nu le faceţi un masaj şi nici nu le manipulaţi. Acele simţiri erau acolo chiar şi pe atunci, simţirile de frumuseţe şi căldură. Şi aici au început, în adunările voastre, camaraderia, binecuvântările lui Tobias. Foarte plăcute amintiri.
Şi exact acele amintiri, draga mea, acele frumoase, pătrunzătoare amintiri vă readuc pentru o nouă viaţă. (Adamus râde) „Ohh! Ce frumos a fost! Ohhh! Ohh! Mi-a plăcut atât de mult încât trebuie să mă întorc ca sa strâng mai multe amintiri!” (audienţa strigă „Nuuu!”, Adamus râde)
Respirarea energiilor
Dragii mei prieteni, energia de aici este frumoasă, dar am fost puţin intrigat când draga de Aandrah (Norma Delaney) era pe scenă şi respira cu voi. Aţi uitat să respiraţi de la ultima noastră sesiune? Pentru că gândeaţi mai mult decât respiraţi. Voi ştiţi asta şi eu ştiu asta. Nu prea multă respiraţie.
Respiraţia – ei să nu-i daţi (arată spre Linda) nici un pic de apă azi – respiraţia era cam aşa. (Adamus respiră scurt, superficial) Respiraţia (Adamus respiră foarte adânc) ar trebui să fie aşa. Hai să facem asta împreună. Hai să o facem pe Aandrah mândră că respirăm ca maeştri. (Adamus respiră din nou adânc şi expiră cu zgomot; audienţa nu prea) Cam constipaţi. (câteva râsete) Hai să mai încercăm o dată. Dacă realmente respiraţi viaţa şi energia, e ca şi cum nu puteţi sta liniştiţi. Hai să încercăm… (Adamus respiră din nou foarte adânc; din nou audienţa nu respiră prea adânc; Adamus oftează)
Aandrah, vino aici. Avem de lucru. (câteva râsete) Evident că au avut o lună grea (râsete) şi nu respiră cu adevărat. Se gândesc la respiraţie şi speră ca mai târziu să îşi aducă aminte de respiraţie. (râsete) Dar nu respiră cu adevărat. Fă-i să transpire un moment. Bagă-i în şcoala de respiraţie a lui Ohamah.
AANDRAH: Uuu! Ah!
ADAMUS: Ahhh!
AANDRAH: Sunteţi pregătiţi pentru asta?
ADAMUS: Avem nevoie de microfon. Bine, de fapt nu avem nevoie, dar…
AANDRAH: Haideţi. Aveţi grijă. E amuzant, fiindcă avem o şcoală care începe luni. Pregătiţi-vă. Sunteţi doritori să primiţi atât de multă iubire? Vine cu respiraţia. Simţiţi! Sunteţi doritori să primiţi? Sunteţi doritori să permiteţi ca acestea să vi se întâmple vouă?! (arată spre Adamus; multe râsete)
ADAMUS: Probabil că ar trebui să ne oprim aici. (mai multe râsete) respiraţia este o experienţă foarte personală! (mai multe râsete)
AANDRAH: În regulă.
ADAMUS: Eu o să stau aici. (câteva râsete, căci se dă la o parte)
AANDRAH: Sala este plină de iubire uluitoare. Sunteţi doritori să o respiraţi? Respiraţi pe nas până în adânc. Daţi voie să vă umple abdomenul, centrul vostru. Sunteţi doritori să trăiţi când centrul vostru devine acest fluviu măreţ de iubire? Respiraţi-l până în adânc. Până în adânc.
Simţiţi cum vă umple, iar apoi, prin povestea de iubire, eliberaţi. Eliberaţi tot ceea ce a fost, pregătiţi să primiţi încă o respiraţie de iubire. Inspiraţi, expiraţi… tot mai adânc în centrul vostru. Primiţi. Primiţi. Simţiţi-vă pe voi cum vă topiţi tot mai adânc în corp, dulcele, plăcutul corp creat pentru casa sufletului, pentru miracolul vostru, pentru această poveste de iubire.
Respiraţie după respiraţie. Respiraţie după respiraţie. Tot mai adânc. Da, o mare poveste de iubire. Suflet şi om. Suflet şi om. Adevăratul corp de lumină, miracolul vostru. Tot ceea ce aveţi de făcut este să respiraţi. Respiraţi. Respiraţi şi primiţi atât de multă iubire, atât de multă bucurie. Respiraţie după respiraţie. Respiraţie după respiraţie. Da.
ADAMUS: Îţi mulţumesc. Iar acum o respiraţie cu adevărat curajoasă. Extraordinară. Ochii deschişi, pe deplin prezenţi şi conştienţi. O respiraţie curajoasă care atrage energia. E un pic de secătuire energetică aici, o să vorbim despre asta într-un moment, însă e timpul unei respiraţii extravagante. (Adamus respiră adânc şi se strâmbă caraghios) Da, ar trebui să vă iasă ochii din cap! (câteva râsete) Braţele aproape că nu pot sta pe loc, trebuie să se ridice. O respiraţie extravagantă, prieteni. Adâncă. Aduceţi în interior acea energie. V-aţi întrebat în ultimul timp: „Unde este energia? Unde este energia?” Aşa că respiraţi.
Este actul de acceptare literală a energiei în corpul vostru. Este actul de a aduce energia forteţi vieţii în fiinţa fizică. Este actul de a ieşi din minte pentru scurt timp. (Adamus respiră adânc din nou) Da. Frumos. Asta face respiraţia. Asta este respiraţia. Atunci când am venit astăzi, ne-am aşezat şi a fost o respiraţie cam superficială. Încă mai are loc multă gândire şi nu-i de mirare. Nu e de mirare, se petrec foarte multe pe lume acum.
De curând a fost marea cruce cosmică, evenimentul astrologic. Nu astrologia vă controlează viaţa, dar cu siguranţă are o influenţă, în special în astfel de vremuri. Energiile dintre 22 aprilie şi 10 mai sunt chinuitoare, dacă nu cumva le-aţi şi simţit deja. Dacă nu le-aţi simţit, probabil că nu sunteţi în viaţă. (câteva râsete) Sunt pulverizatoare, chinuitoare, dureroase – dureroase în corp, dureroase în minte. Sunt ca un mojar cu un pistil, strivesc totul, până când credeţi că nu mai puteţi tolera. Dar cumva o faceţi. Cumva vă descurcaţi. Cumva reuşiţi să treceţi de fiecare zi.
Atunci când vă spun să le respiraţi, să aduceți acele energii în interior, apare o ezitare naturală. De ce? Ca să puteţi respira şi mai mult în această energie chinuitoare? (câteva râsete) Nu, absolut. Ceea ce faceţi, modul în care vă descurcaţi cu acest lucru este să încetaţi să respiraţi. Aduceţi mai puţină energie. Cumva vă închideţi, pentru că pretutindeni este presiune imensă. Nu e vorba doar de voi. Nu e vorba doar de voi. Este pretutindeni pe planetă acum. Este în fiecare copac, fiecare fir de iarbă, fiecare ţânţar. Se află în măruntaiele Gaiei, ca să spun aşa. Este pretutindeni, iar voi simţiţi asta, astfel că reacţia naturală este să vă închideţi, să aşteptaţi până când trec toate aceste lucruri.
Puteţi simţi la un nivel intuitiv din voi că va trece. Trebuie să treacă. Ceva o să se petreacă. Unii dintre voi, este uimitor, vă uitaţi la ştiri în fiecare zi aşteptând ca vreo dramă, vreun eveniment cataclismic să se petreacă. Se va petrece, dar acum este abia etapa de presiune. Este presiunea. Le pregăteşte pe toate.
Deci ce faceţi? Vă închideţi. Încetaţi să respiraţi. Încetaţi să mai invitaţi şi mai multă energie, pentru că doare. Este dificil. Chiar şi noi putem simţi asta pe partea cealaltă. Da, putem simţi energiile a ceea ce se petrece pe Pământ, iar presiunea este mai mare ca oricând. Este uluitor.
Acum hai să încercăm din nou. Respiraţi adânc, pentru că altă parte din voi spune: „Unde este energia? De ce corpul e aşa de obosit? Ce se petrece cu capul meu? Nu mai am energie a forţei vieţii. Am crezut că sunt maestru, unde mi-e vitalitatea?” Da? Este aici. Este aici, dar împreună cu ea o să simţiţi presiunea uriaşă şi chinuitoare. O să o simţiţi în corp şi o să o simţiţi în emoţii. Este acolo.
Aşa că aveţi o alegere interesantă aici. Mulţumesc pentru cafea (către Linda). Aveţi o alegere interesantă: să vă închideţi, să aşteptaţi ca furtuna să treacă, dar încă o să mai simţiţi lucruri şi tot închişi veţi fi, sau – ah! – puteţi să o sorbiţi it in. (Adamus ia o gură de cafea) Respiraţi adânc. Respiraţi adânc acum. Faceţi un plonjon. Simţiţi acele energii şi amintiţi-vă că energia este aici ca să vă servească.
Este o energie imensă acum. O parte din voi simte forţa chinuitoare, pulverizatoare şi asta este probabil în regulă, pentru că sfărâmă multe lucruri care nu mai sunt adecvate. Nu o să vă omoare pe cei mai mulţi dintre voi. (râsete) Am spus că nu – nut! – o să vă omoare pe cei mai mulţi dintre voi. Dar mereu sunt şi excepţii.
Moartea este unul din acele… ar trebui să râdeţi de moarte, vă rog, pentru că este unul din lucrurile despre care vom vorbi azi – moartea, întunericul şi toate celelalte. Moartea este… atunci când un Shaumbra moare, iar câţiva dintre ei au murit, când face trecerea, unul din primele lucruri pe care vrea să le facă este să mă pocnească şi să spună: „De ce nu mi-ai spus că moartea e aşa de uşoară? Toată viaţa m-am temut şi era aşa de uşor. Ce eliberare!” – e cumva o bucurie într-un mod macabru şi ciudat – „a fost foarte uşor” şi, da, este. Vă rog să nu vă temeţi deloc de ea. (tăcere în sală)
Oh, a mers bine! (Adamus râde) Dar între timp trăim. Trăim şi ne bucurăm. Însă uneori e greu de trăit atunci când e o asemenea frică de moarte. Aşa că alegerea este ca acum să sorbiţi toate acestea, să respiraţi această energie. Este aici pentru voi. Energia… (câţiva din cei din sală se prostesc) Lor nu le mai daţi. (râsete)
Amintiţi-vă bazele energiei. Nu are nicio agendă. Nu are minte. Nu are direcţie. Nu-i pasă. Este doar energie. Nu are simţiri. Nu e ca un căţeluş cu simţiri şi dorinţe. Este doar energie şi este aici să vă servească.
Foarte mulţi dintre voi aţi ajuns la punctul în care vă temeţi cumva de energie şi o să explic imediat de ce există acea frică. Este doar energie şi se află aici pentru voi. Atunci când simţiţi mingea uriaşă de energie care vine acum pe planetă, respiraţi adânc. S-ar putea să-i afecteze pe alţi oameni în mod foarte provocator, dar pentru voi e doar energie pentru viaţa voastră, pentru orice alegeţi. Ok, acum hai să respirăm cu adevărat adânc… să aducem toate acestea în interior. Fără frică. Permiteţi să curgă în voi. Daţi voie să vă servească. Daţi voie să servească ceea ce alegeţi în viaţa voastră. Nu vă ascundeţi de această energie.
Şi se petrece ceva amuzant. Atunci când o sorbiţi, când doar o aduceţi în interior fără control sau restricţionare, dintr-o dată nu doare. Dintr-o dată realizaţi că nu e dureros. Nu vă face gândurile şi mai complexe. Nu vă răneşte corpul. Atunci când vă apăraţi de energiile care sunt aici acum, când vă ascundeţi de ele, atunci o să vă doară, pentru că v-aţi ridicat straturi întregi de sisteme de apărare, opuneţi rezistenţă, controlaţi. Atunci când le aduceţi deschis, liber, fără control, nu doare. Nu doare. Hai să respirăm încă o dată adânc, cu curaj, cu extravaganţă. Este aer. Este energie. Este şi simbolul că vă deschideţi, că permiteţi. Bun.
O întrebare
Acum o să scriem pe tablă, Linda va merge cu microfonul, te rog, iar Vili va veni la tablă. Mulţumesc.
Întrebarea este… cât timp Linda va merge cu microfonul, o să pun două întrebări. Mai întâi de toate, pe când intrăm în subiect, hai să menţinem energiile simple, ok? Hai să le păstrăm foarte simple. Nu e nevoie să fie complexe. Amintiţi-vă, dacă ne întoarcem la una din lecţiile anterioare, numai minţii îi place complexitatea, pentru că atunci are ceva de făcut. Lucrează şi ea cumva. Viaţa în sine, voi ca fiinţe suflet sunteţi foarte simpli. Profunzi, dar simpli. Aşa că hai să ţinem energiile foarte simple azi.
În al doilea rând, pe când vom circula cu microfonul, vă rog să fiţi foarte inocenţi, deschişi. Cu alte cuvinte, o să pun întrebarea cu un motiv întemeiat, iar acesta nu e ca să stăm să sugem acadele pe aici. E un motiv foarte bun pentru asta. (Adamus râde) Întrebarea este – Linda e pregătită cu microfonul şi pe la mijlocul alergării ei o să pun întrebarea, ea nici nu ştie…
LINDA: Alerg, alerg acum. Alerg.
ADAMUS: Da, fugi, fugi, fugi…
LINDA: Nu-mi daţi apă pe mână!
ADAMUS: Aleargă, aleargă, aleargă.
LINDA: Nu-mi daţi apă pe mână.
ADAMUS: Întrebarea este – care e dispoziţia voastră? Care este dispoziţia voastră? Care vă e starea de spirit? Hai să spunem – dacă întrebaţi „Pe ce perioadă?”, ultimele două săptămâni, ştiţi voi, chiar ultimele două zile. Care este dispoziţia ta acum?
SHAUMBRA 1 (un bărbat): Chiar acum?
ADAMUS: Mă refer la ultimele 7-14 zile, la dispoziţia ta în general.
SHAUMBRA 1: Copleşit.
ADAMUS: Copleşit. Bun. Excelent. E bun de trecut pe tablă: copleşit. Cum a fost copleşitor pentru tine?
SHAUMBRA 1: Se petrec multe.
ADAMUS: Da, da.
SHAUMBRA 1: Încerc să mă mut. Încerc să obţin un alt serviciu. Aşa că e…
ADAMUS: Eii, mai e ceva ce ascunzi.
SHAUMBRA 1: … totul. (râde)
ADAMUS: Ce altceva? Mai e ceva.
SHAUMBRA 1: Mai e ceva?
ADAMUS: Da, se mai petrece ceva. Serviciul, mutarea, ce altceva? Ce te-a deranjat cu adevărat?
SHAUMBRA 1: Gândurile?
ADAMUS: Oh, şi ele! (râde)
SHAUMBRA 1: Pentru că mă gândesc la asta prea mult? (râsete) Aşa cum mă gândesc la toate? (râd amândoi)
ADAMUS: Altceva ce te zgândăreşte, o problemă.
SHAUMBRA 1: Mmm… cred că o situaţie de familie.
ADAMUS: Ai ghicit destul de bine. (râd amândoi)
SHAUMBRA 1: Bine, ştiu că am fost parte din asta.
ADAMUS: Din patru probleme, una se leagă de familie. (mai multe râsete) Este o afirmaţie adevărată. O afirmaţie foarte adevărată. Bun.
SHAUMBRA 1: (râzând) Da.
ADAMUS: Bun. Mulţumesc. Mulţumesc. Îţi mulţumesc că nu ai spus: „Nu ştiu”. Da. Ne apropiem. Da. Cei care azi spun „Nu ştiu” or să trebuiască să se ducă la toaletă pentru cinci minute. Ok, următorul. Care este dispoziţia ta? Am un motiv foarte bun să întreb asta. Care e starea ta de spirit? Te rog.
KAREN: Tocmai am terminat carte la care lucrez…
ADAMUS: Bun. Felicitări.
KAREN: … de un an. E o carte de benzi desenate, ca şi tablourile mele. Iar eu…
ADAMUS: Eu sunt în carte?
KAREN: Da.
ADAMUS: Oh! Vezi. (Adamus râde)
KAREN: Da. Şi Cercul Crimson.
ADAMUS: Bun. Bun. Ca încurajare pentru orice carte în care apar eu sau Cercul Crimson, în orice carte apar eu se află extra energie. (audienţa: „Oooh!”) Bun. Cum stai cu dispoziţia?
KAREN: Ei bine, mă simţeam grozav, jubilam, celebram faptul că am terminat-o, iar apoi a venit altceva care…
ADAMUS: Ai observat, apropo, expresia „şi apoi”.
KAREN: Şi apoi.
ADAMUS: Da, da. Hooo! Peowwww! Da. Meteoritul! Rrrrrrr‼! Vine! Haide. Şi apoi?
KAREN: Părea că nu pot trece dincolo de acest plan, pentru că alte lucruri veneau din ceea ce eu consider a fi planurile superioare.
ADAMUS: Da. Apropo, e ceva semantic, dar nu există planuri superioare.
KAREN: Corect.
ADAMUS: Vreau să spun că acesta este planul superior, din nefericire. (câteva râsete) Sunt cârcotaş, fiindcă vreau ca maeştrii să aibă şi o mică măiestrie a vocabularului – nu există planuri superioare, dar există planuri ale libertăţii. Ok.
LINDA: Mmmmm.
ADAMUS: Da, da. Pune şi asta în cartea ta.
LINDA: Mmmmm.
ADAMUS: Nu, cu adevărat, nu există un sine superior sau un înger măreţ. Hai să omorâm îngerul măreţ. Hai să, hai să… (Linda suspină)
LINDA: Ohhh! Nu-i daţi apă Lindei! (râsete)
ADAMUS: Conceptul sinelui superior – hai să-l anihilăm acum. Omorâţi-l. Nu, nu. Omorâtul e bun, pentru că înseamnă că va lăsa ener…- – o să mă întorc la tine, doar că mai spun alte câteva lucruri – va elibera acea energie din starea suspendată în care se află. Vedeţi, dacă aveţi apă în sticlă… scuze, azi mă ocup cu apa. Vino aici o clipă. (către Linda, care l-am împroşcat cu apă luna trecută; râsete)
LINDA: ¡No es posible!
ADAMUS: Oh, Lindaaa!
LINDA: ¡No es posible! (mai multe râsete)
ADAMUS: Dacă priveşti asta din perspectiva în care…
LINDA: Stupido!
ADAMUS: … lucrurile sunt în stare suspendată. Ştiţi, dacă asta (sticla cu apă) ar fi fost, de exemplu, emoţiile, problemele voastre sau corpul vostru, totul ar fi captiv aici. Nu există apă superioară, dar există apă liberă! (Adamus strânge sticla, aruncând apă afară din ea; câteva râsete) Este o apă liberă şi este eliberată din structura în care era ţinută, fie că e o credinţă, un corp, fie că este o limitare.
Karen, nu ca să divaghez de la ce spui tu, însă conceptul de sine superior, de înger măreţ şi, ohh, toate celelalte, hai să încheiem cu ele. Hai să lăsăm acele lucruri aici, în Coal Creek Hall. Atunci când vă mutaţi, hai să facem asta fără acel concept. Există sinele liber, adevăratul sine. Mereu a fost aşa şi încă mai este astfel în voi – pretutindeni în jurul vostru, sinele liber –, însă exprimarea şi conştiinţa suznt acum într-o stare suspendată, hai să spunem aşa. Acum te-am dat cu totul peste cap. A venit ceva, planurile superioare şi cum este? Cum e dispoziţia ta?
KAREN: Acum, nu ştiu dacă încep altceva sau dacă doar închei anul petrecut cu cartea mea.
ADAMUS: Ah, ok. Dar care e dispoziţia ta acum?
KAREN: De celebrare.
ADAMUS: De celebrare. Bun. Bun. Iritată?
KAREN: Nu.
ADAMUS: Bun.
KAREN: Acela e de celebrare, cel din mijloc. (se refera la unul din tablourile sale)
ADAMUS: Acesta e de celebrare. Acesta.
KAREN: Pe acesta l-am pictat de curând.
ADAMUS: Ar fi un tricou foarte frumos. (cineva spune: „Da!”) Ah, bun. Eu iau 10%. (râsete) Mulţumesc. Mulţumesc. Următorul. Care este dispoziţia ta acum? Care îţi e starea de spirit? Ştii ce este o stare de spirit. (cineva spune „Îhî”) Da, îhî.
EDITH: Spune-ne tu.
ADAMUS: Oh, ajung şi acolo.
Atunci ce fac maeştrii ca şi tine? Ei bine, aveţi tendinţa de a vă
încărca cu elemente de nesiguranţă. Atunci când înghiţiţi mult gunoi,
vitamine, când trebuie să mâncaţi anumite alimente… M-aţi auzit vorbind
despre asta iar şi iar, dar aş spune că e tot mai mult uz şi abuz şi nu
vorbesc despre medicamentele pentru minte. Vorbesc despre faptul că
gândiţi că trebuie să aveţi un vindecător nou, un facilitator nou, un
nou regim pe care să-l urmaţi, ceva nou, orice ar fi. Prieteni, tot ceea
ce faceţi este să ieşiţi din încrederea în voi înşivă. Dacă aţi putea
ca doar să… uitaţi de vitamine, de ape şi de… ce e la modă acum, algele
marine? Sunt noutatea momentului?
SHAUMBRA 2: Eu nu iau. (râde)
ADAMUS:
Nu tu. Nu. Dar după alge o să urmeze altceva. Staţi un moment. Stop,
stop, stop. Nu contează ce mâncaţi. Nu contează. Toate vitaminele din
lume nu vă vor ajuta. (ea oftează) Toate terapiile şi remediile nu sunt
altceva decât mari distrageri. Period.
Ştiu
că… nu tu, dar ştiu că uni din voi vor spune: „Da, dar, Adamus, tu nu
înţelegi.” Ok. Ne vedem în viaţa următoare. Eu înţeleg. Înţeleg şi
trebuie ca uneori să merg la extrem, să fiu un pic… să apăs pe nişte
butoane. Eu înţeleg. Doar presupuneţi că toate cele prin care treceţi
acum sunteţi voi – nu vreun ordn suprem al ceva –, ci voi permiteţi asta
în viaţa voastră. În momentul în care aţi spus: „Îmi aleg ascensiunea
mea întrupată” a început totul. Nu e mereu frumos, nu e mereu
confortabil, însă foarte eficient, dacă permiteţi să fie. Bun.
SHAUMBRA 2: Ok. Mulţumesc.
ADAMUS:
Mulţumesc. Mulţumesc. Încă cineva. Care e dispoziţia voastră acum? Ohh!
Cum e energia în sală? Poate ar trebui să vedem vreun filmuleţ frumos
şi să mai creăm, ohh, nişte amintiri sau putem trece direct la subiect.
Da, cum staţi şi cu memoria? Care vă e dispoziţia?
SHAUMBRA 3 (o femeie): A oscilat de sus în jos.
ADAMUS: În sus şi în jos.
SHAUMBRA 3: Da.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA
3: A fost la cote foarte scăzute, dar apoi am simţit dorinţa de a face
lucruri pe care de multă vreme nu am vrut să le fac.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA 3: Aşa că am dorinţa de a le face. Nu am găsit energia să le fac. Aşa că eu…
ADAMUS: Oh.
SHAUMBRA 3: … mă forţez să trec prin ele.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA 3: A oscilat, dar cred că vremea a fost fascinantă.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA 3: Vântul. Nu ştiu.
ADAMUS: Hai să nu vorbim despre vreme. Hai să vorbim despre tine.
SHAUMBRA 3: Da. (Adamus râde) Ei bine, m-a afectat…
ADAMUS: Mm hmm.
SHAUMBRA 3: … cumva şi treaba asta cu vânturile, iar şi iar.
ADAMUS: Oh, sigur, vânturile. Vânturile literalmente curăţă Vechea Energie.
SHAUMBRA 3: Da.
ADAMUS: Dar unora nu le place asta.
SHAUMBRA 3: Nu. A fost destul de interesant.
ADAMUS: Da, da.
SHAUMBRA
3: Da. Oricum, a mers în ambele direcţii – în sus şi în jos. Dar cred
că luna asta am fost mai fericită ca oricând altcândva în ultimele
câteva luni.
ADAMUS:
Da. Un alt lucru de care aş vrea să trecem este conceptul de fericit şi
de trist, pentru că este realmente deranjant. Fericirea este o nevoie
umană foarte ciudată, dar de fapt nu o să fiţi fericiţi. Este un scop de
neatins.
SHAUMBRA 3: Ei bine, am fost…
ADAMUS: Momentan.
SHAUMBRA 3: Dispoziţia mea a fost mai plăcută. Cum de se întâmplă?
ADAMUS: Ai o dispoziţie bună…
SHAUMBRA 3: Da.
ADAMUS:
… şi în aparenţă nu are un ritm anume sau vreun motiv de a fi aşa cum
este. Pur şi simplu se mişcă în sus şi în joc, e cam schimbătoare.
SHAUMBRA 3: Da.
ADAMUS: Da, da. Doar soarbe asta.
SHAUMBRA 3: Da, am făcut-o.
ADAMUS: Da, bine.
SHAUMBRA
3: Nu, în special când încep vânturile, eu respir adânc. Atunci când ai
făcut respiraţia, mă gândeam: „Am făcut asta prin vânt şi a fost
înviorător.”
ADAMUS: Da. Excelent. Mulţumesc. Mulţumesc. Bun. Cred că Edith moare de nerăbdare să pună o întrebare sau să comenteze ceva.
EDITH: Nu, eu trăiesc ca să te întreb ceva.
ADAMUS: Da.
EDITH: Am fost învăţaţi şi credem din toate inimile noastre ascensionate că avem libertatea de a alege!
ADAMUS: O aveţi.
EDITH: Cine ar vrea să fie amărât?
ADAMUS:
Ah! E o continuare foarte bună… microfonul, te rog. (îi ia microfonul)
Mulţumesc. (Adamus râde, câteva râsete şi din sală) Este o continuare
foarte bună… este o continuare bună şi nu mai vreau să mai discut, vă
las să experimentaţi asta. Afirm că multe stări de spirit se derulează
acum.
Stări de spirit
Ce
este o dispoziţie, o stare de spirit? Este o emoţie. O stare de spirit
este o măsurătoare a punctului în care vă aflaţi, dar, mai mult decât
orice, o dispoziţie este un gând, un gând de judecată care spune: „Sunt
fericit. Sunt trist. Nu ştiu ce fac. Ştiu ce fac. Sunt bine, nu sunt
bine”, iar asta e o dispoziţie. Oamenii trăiesc în baza dispoziţiilor.
Oamenii trăiesc în baza stărilor de spirit, cu adevărat. Iar unii au o
abordare ştiinţifică… nu vreau să vărs castronul, daţi-l din mână în
mână. (dă popcornul cuiva) Ah, da. Lasă-mă să respir mai întâi deasupra
lui. (Adamus respiră peste castronul cu popcorn) Ok. (audienţa: „Ohh!”)
Împărtăşiţi o respiraţie! Împărtăşiţi multe alte lucruri. O mică
respiraţie nu vă face rău. (câteva râsete)
Oamenii
trăiesc pe bază de respiraţie. Se trezesc dimineaţa, nu exagerez, şi se
întreabă în felul lor: „Sunt într-o dispoziţie bună sau într-o
dispoziţie proastă?” Reflectează la ce s-a petrecut cu o zi înainte, la
momentul în care şi-au lăsat temporar povestea lungă şi deseori jalnică.
Îşi spun: „Oh, sunt într-o dispoziţie bună, pentru că ___” – şi
completaţi voi spaţiul gol. Sau „Sunt într-o dispoziţie proastă” şi
continuă pe acea linie. Dispoziţiile se schimbă constant pe baza unor
variabile despre care vom vorbi.
Însă
dispoziţiile sunt de obicei generate de gânduri şi au devenit calea
gândului de a avea un fel se simţire. Din nou, întorcându-ne la acel
concept, mintea, creierul, gândurile nu au nici un fel de conştienţă
senzorială, însă creierul a fost dezvoltat într-un mod care îl face să
creadă că are, astfel că el creează dispoziţii. Dispoziţii.
O
dispoziţie, aţi putea spune, a fost pregătită sau creată din pârţuri
– gânduri – aşa cum am vorbit la precedenta noastră întâlnire. Aşa că o
grămadă de… (câteva râsete; Linda îi dă o cană) mulţumesc! – de gânduri
limitate creează o dispoziţie. Dispoziţia creează apoi energia care vine
pentru acea zi, pentru acea experienţă. Cei mai mulţi oameni cred că nu
au nici un control asupra dispoziţiilor lor şi nicio alegere asupra
lor, astfel că trăiesc în baza dispoziţiilor.
De
asemenea, ca un mic făptuleţ, 100% din deciziile unei persoane se
bazează pe emoţii, chiar şi deciziile care au legătură cu ştiinţa, cu
matematica, cu ceva în alb şi negru, chiar cu serviciul, cu lucruri pe
care le faceţi la muncă în fiecare zi, decizii, ştiţi voi, despre ceva
de la serviciu, de genul că ar trebui să produceţi mai mult într-o
anumită divizie sau în alta? S-ar putea spune: „Bine, dar asta nu e ceva
emoţional”. Absolut că este. Totul vine din emoţii, care vin din
gânduri, care nu sunt în nici un caz adevărate. Sunt limitate.
Imaginează-ţi
ce produce asta în viaţă, Edith. Creează, generează toate acele iluzii.
Gândurile devin dispoziţii, care sunt de asemenea emoţii, care sunt şi
modul în care atrageţi energie în viaţa voastră, care este şi modul în
care respiraţi, care este şi modul în care primiţi. Şi dintr-o dată
energiile se cam blochează.
Există
ceva în voi, vine tot mai mult la suprafaţă şi e destul de enervant.
Acel „ceva” este ceea ce obişnuiam să numim drept văl. Este acea iluzie.
Vălul, desigur, este separare. Punct. Vălul este separare, credinţa în
separare.
Însă
vă apropiaţi tot mai mult de acest adevăr, de cunoaşterea că toate
gândurile, toate dispoziţiile şi emoţiile nu vă reprezintă cu adevărat
pe voi. Poate, aţi putea spune, puteţi susţine că este aşa într-o
anumită măsură. Sunt o parte foarte limitată din voi, nu vă reprezintă
pe voi, cei reali, pe cei din interior.
Aşa
că apare acea iritare exasperantă, pentru că ştiţi că există ceva mai
bun. Nu puteţi defini. Este dificil chiar şi să vă bazaţi pe povestestea
călătoriei altcuiva, pentru că, o să spun cu candoare, nu e nimeni în
faţa voastră. Nici măcar indivizii ce stau prin mănăstiri şi temple,
cântând pe acolo. Sunt oameni minunaţi, dar nu sunt în faţa voastră.
Aşa
că nimeni nu prea poate să vă povestească despre asta. Dar există
cunoaşterea. Combinaţi asta cu energiile imense aflate aici acum, cu
naşterea simţirii care vine şi spune: „Ce naiba! Mai e şi altceva. Ştiu
că mai e şi altceva”. Dar apoi intraţi în tiparul gândurilor şi
începeţi: „Dar ce este asta? Unde mă duc să o găsesc? Ce ar trebui să
fac? Sunt în alinierea corectă? Port culorile potrivite?” Apoi dintr-o
dată aţi deviat de la drum. Sunteţi în afara echilibrului. Apoi aveţi o
dispoziţie proastă, pentru că multe gânduri s-au acumulat să o
construiască. Apoi vă închideţi, pentru că nu este ceea ce aţi sperat
voi că va fi.
Într-un
fel sunt binecuvântări uriaşe în acea iritare, în frustrarea aceea,
căci este energia acumulată care va fi eliberată. Iar când eliberează va
elibera multe lucruri vechi care erau foarte, foarte blocate în voi, ca
să puteţi în cele din urmă să începeţi să experimentaţi libertatea.
Asta este sufletul – libertatea. Este sinele liber, nu sinele superior.
Este conştiinţa liberă, nu conştiinţa limitată, nu conştiinţa umană
joasă. Este pur şi simplu libertate.
De
fapt nu e nevoie să lucraţi deloc la asta sau pentru ea. De fapt acest
lucru ar lucra împotriva voastră. Afirm, ca parte a exerciţiului nostru –
care vă e starea de spirit – afirm că sunteţi plictisiţi. Sunteţi
plictisiţi.
Plictiseala
După
1400 de vieţi, aţi trecut cam prin orice poate experimenta un om, prin
orice poate avea sau nu poate avea el. Aţi avut relaţii, bune şi
proaste. Aţi avut sănătate, bună sau şubredă. Aţi avut bani şi nu aţi
avut bani. Prin întrupările voastre, prin vieţile voastre, aţi văzut cea
mai mare parte a lumii. Nu mai aveţi nevoie să săriţi în avion, pentru
că probabil aţi şi fost acolo, cu câteva excepţii. Nu a mai rămas prea
mult, aşa că sunteţi plictisiţi. Ce faceţi când sunteţi plictisiţi? Ei
bine, creaţi… mai întâi de toate, este frustrant pentru că, Leslie, eşti
doar plictisită. Asta-i tot.
Acum,
voi credeţi lucruri de genul „Nu mai suport alţi oameni şi nici
câinele”. Plictiseala este cea care duce la intoleranţă, combinată cu
simţirea, cu intuiţia care spune: „Trebuie să fie mai mult în asta” şi
chiar este. Este plictiseală pură. Vă uitaţi la alţi oameni şi spuneţi:
„Oh, dumnezeule, ăştia mai au cel puţin 75 de vieţi. (râsete) nu vreau
să fiu cu ei. Am terminat cu asta. M-am săturat de întrebări prosteşti.”
Iar
apoi altă parte din voi, o altă parte limitată din voi – dacă mi-aţi
putea da un marker – o altă parte limitată… (începe să deseneze un
circumpunct) Îl aveţi pe Eu Sunt cel nelimitat, cu totul liber. Nu
depinde de nimic, nici măcar de dumnezeu. Dumnezeu a spus: „Poftim.
Ia-ţi-l pe Eu Sunt şi du-te de aici”. Apoi aveţi cutiuţele limitării,
dintre care unele sunt cumva ataşate de… hai să-i spunem sinele liber,
dar cumva s-au baricadat în afara lui.
Aşa
că aveţi cutiuţe limitate şi una dintre cele pe care le-am creat este
cea care spune: „Bine, dar ar trebui să fiu maestru. Adamus mi-a spus că
sunt maestru. Sigur minte, pentru că eu nu suport pe nimeni. Nu vreau
să fiu nici măcar cu câinele meu”. Bietul căţel. Vrea cineva să ia un
câine? (câteva râsete) Avem un câine de dat spre adopţie. (mai multe
râsete)
Aşa
că aţi creat alt sine limitat, care spune: „Ar trebui să fiu maestru”.
Ce dracu’ este de fapt maestrul? V-am spus, am spus şi altor grupuri.
Mai întai de toate, maestrul nu tolerează rahatul. Nu sună a vechiul
concept de maestru, ştiţi voi, cel care stă în vârf de munte incantând.
El nu e maestru. Este doar cineva care trece prin lucruri prin care aţi
trecut voi acum 8, 12, 15 vieţi. Aţi fost acolo. Aţi fost pe munte. Aţi
trecut prin rutină, vă puteţi imagina că vă întoarceţi acolo?
Plictisitor, plictisitor, plictisitor.
Afirm
că iritarea, frustrarea pe care o aveţi cu toţii acum este pură
plictiseală. De fapt sunteţi prinşi între ciocan şi proverbiala
nicovală, pentru că sunteţi plictisiţi, dar nu vreţi să muriţi. De asta
vă spun să nu vă mai îngrijoraţi pentru moarte. Este uşoară.
Dar
voi nu vreţi să plecaţi, pentru că nu sunteţi cu adevărat siguri –
vreau să spun că nu sunteţi absolut siguri; poate sunteţi 80% siguri,
90% siguri, dar nu sunteţi cu adevărat siguri – în legătură cu ce se
petrece… (face câteva gesturi; câteva râsete) nici măcar cuvintele nu
pot să le spun. Aşa că încă mai există rezistenţă, încă mai există
limitare, dar al naibii să fie dacă mai toleraţi încă o zi pe planeta
asta aşa cum e. Marea voastră încântare în ziua de azi este un
echipament electronic nou – „Uraaa, nu am avut niciodată un iPad super
deluxe, modelul V cu modem X, în nicio viaţă de a mea. Acum îl am.” Ok.
După 30 minunte v-aţi întors la plictiseală.
Aşa
că are loc fenomenul plictiselii şi ce faceţi? Creaţi lucruri care să
vă ţină ocupaţi. Ştiţi că mulţi din voi vă angajaţi în activităţi în mod
extrem, ceea ce numesc eu „activitatea de pălărier”, precum Pălărierul
Nebun. Simpla activitate, orice numai să continuaţi să fiţi în mişcare,
orice numai să fie, pentru că dacă vă menţineţi angajaţi în ceva, poate
că o să rămâneţi pe planetă. Dacă rămâneţi angajaţi în ceva, poate va
aduce ceva energie sau altceva, dar nu-i aşa.
De
fapt angajarea în activitate frenetică este nevrotică şi hrăneşte
ciclul gând-dispoziţie. Nu vă oferă oportunitatea de a vă opri şi a
spune: „Eu Sunt. Exist”. Nu vă oferă oportunitatea de a încetini şi a
permite ca un proces foarte natural să aibă loc, pentru că o parte din
voi nu vrea să înfrunte acel proces natural. Doare un pic. Ei, doare
mult.
Corpul
doare pentru scurt timp, pentru că va elibera… va elibe- … daţi-mi voie
să spun aşa. Dacă v-aş spune că o să faceţi o eliberare completă a
fizicului strămoşesc, a vechiului format uman şi că o să vă integraţi
corpul de lumină, nu credeţi că v-ar durea puţin? Nu credeţi că ar fi
cel puţin ceva de genul „Oh, dumnezeule!” sau că ar fi o mişcare bruscă
energiei? Ei bine, cu certitudine. Aţi meşterit la formatul corpului
fizic vreun milion de ani. O să doară puţin când eliberează. E ca şi
cum… (Adamus strânge din nou sticla de apă şi aruncă apa în aer) Linda
m-a învăţat să fac asta.
Dar
de fapt a fost un exemplu bun, pentru că aveţi vechiul fizic strămoşesc
blocat aici şi încercaţi să vă gândiţi calea de ieşire din el – „Nu mai
sunt strămoşii mei, nu mai sunt strămoşii mei” – şi asta nu face prea
mult bine. Vă opriţi o clipă şi apoi – încă o împroşcare cu apă – pur şi
simplu eliberează. Şi voi spuneţi: „Bine, dar cum eliberează? Vreau să
spun să-mi spui exact, ca să ştiu dacă vreau să se petreacă sau nu”. Nu
contează. Va elibera. Va da drumul.
Aşa
că avem senzaţia imensă de plictiseală care vine şi vreau ca voi să o
simţiţi cu adevărat. Sunteţi mari creatori, creatori măreţi, dar, ca
răspuns la întrebare, unele din alegerile voastre nu sunt de creator
măreţ. Unele din ele sunt. Unele sunt, dar altele sunt mici alegeri din
plictiseală, alegeri ale micului sine limitat. Nu sunt alegeri măreţe.
Am
să-ţi spun un secret, Edith, să rămână doar între noi. Am mai vorbit
despre alegeri de ani de zile la întâlnirile noastre, pentru că voi
uitaţi că puteţi să faceţi o alegere. Voi şi ceilalţi intraţi în
matrice, intraţi în ritmul hipnotic şi uitaţi că puteţi face o alegere.
Sau ei cred că au de ales pentru că pot alege între îngheţată de
ciocolată sau de vanilie la desert, apoi spun: „Dar eu nu pot să mănânc,
pentru că îmi face rău. Am auzit despre asta la televizor. Conţine
gluten sau dumnezu mai ştie ce. Eu nu pot să mănânc decât îngheţată cu
alge”, aşa că… (râsete) Râdeţi voi, dar sunt exemple din viaţa reală! Nu
este nicio alegere acolo.
Noi
– Tobias, Kuthumi şi cu mine – am lucrat ani de zile ca să vă spunem că
puteţi face o alegere. Însă voi spuneţi: „Dar mă tem să fac alegeri.
Dacă fac alegerea greşită?” Nu puteţi face alegerea greşită. Nu puteţi.
Nu puteţi. Doar faceţi o alegere. (cineva strănută) Mulţumesc. Doar
faceţi o alegere.
Maestrul
înţelege la un anumit punct, Edith – respiraţi asta – că toate astea
sunt o grămadă de rahat. Ajungeţi la un anume punct după ce aveţi
conştiinţa de a face alegeri, după ce ajungeţi la punctul în care
spuneţi: „Ah, pot să fac o alegere. Pot să fac alegeri mari, alegeri
uriaşe”, iar apoi le faceţi. Nu spuneţi doar că le veţi îndeplini, dar
faceţi o alegere.
Ajungeţi
la punctul măiestriei şi nu mai e nevoie să vă gândiţi niodată la
alegere, niciodată. Este deja acolo. Este deja acolo. Nu mai sunt
alegeri de făcut, pentru că sunteţi în măiestria voastră. Nu mai sunteţi
limitaţi. Nu mai umblaţi de colo-colo spunând: „Nu ştiu. Când o să fie
următoarea aliniere stelară? Cînd or să vină extratereştrii?” Aţi ieşit
din asta. Aţi ieşit din limitări. Ca fiinţă suverană nu veţi mai face
niciodată o alegere.
De
ce? Totul va fi acolo în mod potrivit, fără a vă gândi, fără să
trebuiască să întrebaţi: „Ar trebui să fac asta sau astalaltă?”
Niciodată nu va mai trebui să faceţi o alegere. Pur şi simplu va fi
acolo. Va fi acolo. Nu există negru. Nu există alb. Nu există separare.
Nu există „Să fac asta sau să fac asta?” Pur şi simplu este acolo.
Poate
că simţiţi că încă nu sunteţi la acel punct, la punctul de încredere că
va fi pur şi simplu acolo, dar de fapt sunteţi. Poate că e destul de
înfricoşător, vă gândiţi: „Oh, vrei să spui că pot să dau pur şi simplu
drumul controlului?” Hmm. Cum aţi resimţi asta, apropo? Cum te-ai simţi,
Linda Hansen, dacă ai da drumul controlului? Microfonul este pe drum.
Am avut o conversaţie – cum te-ai simţi…
LINDA H.: Adormisem.
ADAMUS: Ştiu.
LINDA H.: M-ai trezit! (Adamus râde)
ADAMUS: Da. E cel mai bun lucru, pentru că atunci nu ai fi ştiut cum s-a ajuns aici.
LINDA H.: E adevărat.
ADAMUS: Cum te-ai simţi dacă ai da drumul acelui control, dragă Linda?
LINDA H.: Al naibii de speriată.
ADAMUS: Al naibii de speriată. Mulțumesc pentru onestitate.
LINDA H.: Da.
ADAMUS:
Înfricoșător. Înfricoșător. Gândește-te, gândiţi-vă cu toţii un moment
la eliberarea controlului. Ah, sună foarte bine. „Sunt maestru. Am dat
drumul controlului”. Ei bine, atunci când priviţi la tot ceea ce
controlaţi pe parcursul zilei şi în viaţa voastră, începând cu timpul,
controlul asupra timpului… Ce-ar fi dacă aţi da drumul controlului
asupra timpului? Oh, gândiţi-vă câţi s-ar supăra pe voi. Vedeţi, nu
puteţi da drumul timpului.
Dar
dacă aţi da drumul controlului asupra fizicului? Da, ştiţi cum este!
Uuuups! Oh! (câteva râsete) Daţi drumul controlului asupra gândurilor
timp de o zi. Este aproape de neconceput. Eliberarea controlului.
Controlul, apropo, este însuşi lucrul care creează cutiuţele, sinele
limitat, pe Eu Sunt cel mic şi limitat.
Apropo,
obsservaţi că am desenat aceste cutii care nu se ating între ele,
pentru că aşa stau lucrurile. Sinele sau aspectele limitate nu sunt cu
adevărat conectate. Poate într-un mod ciudat, dar de fapt nu sunt cu
adevărat conectate sau nu discută unele cu altele.
Aşa
că e mult control – controlul asupra modului în care vă îmbrăcaţi,
deseori controlul asupra a ceea ce credeţi că vor spune ceilalţi, pentru
că este parte a unei matrici uriaşe – ce ar trebui şi ce nu ar trebui
să faceţi. Şi… simţiţi-mi frustrarea pentru voi… pentru voi, nu faţă de
voi, ci pentru voi. Este plictisitor, ucigător de plictisitor. Ajungeţi
la acest punct din călătoria pe planetă şi e cu adevărat plictisitor.
Vă
puteţi imagina pentru un minut că vă trăiţi viaţa, ajungeţi să ieşiţi
la pensie, apoi realizaţi că nu aveţi destui bani, aşa ajungeţi să
lucraţi la întâmpinarea clienţilor la Wal-Mart (câteva râsete). Vă
duceţi acolo cu maşina în fiecare zi şi trebuie să fiţi cu ochii pe
ceas. Apoi sănătatea începe să se deterioreze un pic şi speraţi că nu va
fi semnificativ, ci doar puţin. Încercaţi să pretindeţi că nu e aşa,
dar cumva este aşa. Apoi doar aşteptaţi, vă trăiţi restul zilelor, vă
îmbolnăviţi şi cam în cinci ani vă prăbuşiţi într-o stare de dezgust,
după care muriţi.
Şi
spun asta pentru că, prieteni, voi aţi face orice altceva în afară de
asta. Alţi oameni sunt mulţumiţi aşa, nu sunt deranjaţi să facă asta,
pentru că mai mult de atât nu ştiu, pentru că ei nu au conştienţa.
Conştienţa aduce frustrare, iritare şi mânie, de asta un maestru este un
maestru enervat! (râsete şi aplauze) Este foarte adevărat. Este foarte,
foarte adevărat. Noţiunea de… apropo, gândiţi-vă cine a creat şi a
implantat noţiunea că ar trebui să fiţi drăguţi, că sfinţii sunt drăguţi
şi că Buddha e drăguţ. Nu este adevărat.
Există,
în special la punctul în care vă aflaţi acum, iritare, nerăbdare,
intoleranţă, mânie duse la extrem. Apoi folosiţi multă energie ca să o
suprimaţi, dar nu merge. Apoi sunteţi cu toţii f… (mimează cuvântul,
fără a-l spune) în minte, ameţiţi în minte şi încercaţi să
pricepeţi – vă epuizaţi singuri. Vă şi plictisiţi singuri, dar vă
epuizaţi şi nu v-a mai rămas nici un pic de energie. Apoi să prăbuşiţi
în pat, sperând că o să fie o uşurare în timpul orelor de noapte, dar nu
este aşa. Nu e aşa. Bun venit la măiestrie. (câteva râsete şi murmure
din audienţă)
Mai
întâi de toate, daţi-vă voie să simţiţi cu adevărat toate acestea –
mânia, frustrarea, confuzia, furia faţă de mine, dacă vreţi – pentru că
sunt reale. Se petrec şi există un motiv pentru asta; pentru că sunteţi
plictisiţi, vreţi ceva mai mult, dar, pentru că aveţi cutiile,
limitările şi frica de a elibera controlul, încă rămâneţi în tipar.
Înapoi
la întrebare, la alegere. Alegerea poate fi să ieşiţi din făgaş. Da,
prieteni, atunci când ieşiţi din formatul vechi, când intraţi în corpul
vostru de lumină, în inteligenţa voastră divină, în Eu Sunt, totul se
schimbă. Foarte mulţi vor doar o mică schimbare. Măiestria înseamnă
totul sau nimic. Măiestria nu este doar o matrice puţin mai bună decât
ce pe care aţi avut-o săptămâna trecută. Este totul sau nimic. Există
fie libertate, fie limitare. Nu există limitare liberă. Nu există. Şi nu
există nici libertate limitată. Nici măcar libertate limitată. Vreau să
facem o experienţă înainte de a trece la nivelul următor. Cum stăm cu
timpul? Nu contează! Mulţumesc.
Amintiţi-vă…
Aş vrea să avem o experienţă şi, dacă se poate, vă rog să reduceţi luminile. Hai să fie nişte muzică frumoasă în fundal.
EDITH: Cum e frişca azi? E bună?
ADAMUS: Nu e aşa bună ca luna trecută.
EDITH: Oh.
ADAMUS: Da. (începe muzica, „Timeless Prayer” de pe albumul Lemurian Home Coming de Anders Holte) Hai să respirăm adânc, pe când se reduc luminile. Oh, se petrec foarte multe.
E
o mare frumuseţe în ceea ce se petrece. Oh! Imaginaţi-vă amintirile pe
care o să le aveţi din minunata ultimă viaţă pe planetă. „Oh,
dumnezeule! Vreau să fac asta din nou!” (audienţa râde şi spune:
„Nuuu!”; Adamus râde) „Treaba asta cu măiestria, oh, ce grozav! Oh!
Plină de confuzie, dureroasă, dar foarte bună pentru mine. Nu aş putea
să mai fac măiestria încă o dată?” Nu. Nu, nu puteţi să nu mai ştiţi
ceea ce ştiţi. Nu puteţi să nu mai ştiţi ceea ce deja au învăţat. Aşa că
respiraţi adânc pe când intrăm în această experienţă. Această
experienţă – amintiţi-vă să o menţineţi simplă.
S-a
spus că aveţi o sesiune de planificare înainte de a vă întoarce pentru o
nouă viaţă. Unii chiar o au. Cei mai mulţi nu. Nu, de cele mai multe
ori când cineva se întoarce la întrupare nu are nici cea mai vagă idee
despre ce se petrece. Ei sunt atraşi de forţele magnetice şi
constrângătoare ale emoţiilor, amintirilor, karmei şi ale altor oameni;
sunt absorbiţi din nou pe planetă fără beneficiul de a şti măcar unde
vor ajunge. Dar cumva noi ştim cam pe unde or să ajungă. Or să ajungă
înapoi la familiile cu care au fost conectaţi foarte mult timp.
Cei
mai mulţi oameni nu au avut niciodată acea sesiune de planificare. Ei
trec de la o viaţă la alta, rostogolindu-se prin timp şi spaţiu, prin
provocări şi dificultăţi, printre proprii demoni şi prin întunericul
propriu. Din când în când mai ies la suprafaţă pentru o gură de aer, dar
nu prea des.
Dar
voi, prieteni, sunteţi mult mai înţelepţi şi, într-adevăr, aţi avut un
timp de contemplare înainte de a veni în această viaţă. Nu vă înconjurau
neapărat prea mulţi îngeri. Aţi discutat cu alte fiinţe, cu entităţi,
dar apoi aţi plecat singuri în propria voastră dimensiune frumoasă,
ştiind că o să vă întoarceţi pe Pământ.
Eraţi
conştienţi de asta. Aţi plecat singuri, departe de alte entităţi. Oh,
fuseseţi pe Pământ de foarte multe ori. Ştiaţi cum se derulează
programul. Ştiaţi intrările şi ieşirile. Cunoşteaţi copacii, râurile,
cerul, furtunile, zăpada, deşertul, căldura. Ştiaţi furmuseţea, dar şi
pericolele naturii. Cunoşteaţi mâncarea şi sexul. Cunoşteaţi oamenii şi
căile lor. Ştiaţi toate astea. Nimic, absolut nimic nu avea să fie nou
pentru voi. Aţi plecat singuri, vă pregăteaţi pentru următoarea
viaţă, pentru această viaţă. E ca şi cum ar fi fost abia ieri. (pauză)
Aveaţi
un motiv profund şi plin de pasiune pentru a vă întoarce. Acel motiv
plin de pasiune s-a pierdut uneori, după ce aţi ajuns aici. Uneori v-aţi
autoconvins că v-aţi întors ca să amelioraţi omenirea. Nu era motivul
în nici un caz. Nu era nici cel de a găsi vreun suflet pereche pierdut,
pentru că deja ştiaţi că în mare parte a călătoriei urma să fiţi
singuri, doar voi. Deja ştiaţi. Aveaţi pasiunea profundă de a vă
întoarce. Aveaţi cumva şi cunoaşterea că probabil va fi ultima voastră
viaţă. Ştiaţi că erau nişte lucruri pe care vroiaţi să le completaţi.
În
acest timp de contemplare cu voi înşivă aţi trecut printr-o metamorfoză
interesantă. Dizolvaţi viaţa voastră trecută şi acea identitate, o
dizolvaţi în fragmente ale sufletului, care se dizolvau în acelaşi timp
în noua identitate care urma să fiţi în această viaţă. Era ca şi cum
aceste imagini, identităţi, se blurau la un loc, se dizolvau unele în
altele. Se transformau din identitatea voastră veche… se dizolvau sau
intrau cumva în părţi ale lui Eu Sunt. Simţeaţi potenţiale ale acestei
vieţi. Ce era acea pasiune? Ce era pasiunea de a vă întoarce?
Vă
pot spune chiar acum: nu a fost vorba despre a ispăşi, nici să
justificaţi sau să rezolvaţi nimic din afara voastră. Poate că a fost un
motiv periferic, dar nu era pasiunea profundă. (pauză)
Acea
pasiune profundă nu era ceva ce v-au spus entităţile că ar trebui să
faceţi. Nu era ceva ce să faceţi din partea familiilor voastre
spirituale sau a Ordinului Arcului. Serviciul vostru în Ordinul Arcului a
expirat. (pauză) Era pasiunea profundă care transcendea orice avea
legătură cu trecutul sau cu salvarea omenirii. Era ceva din voi, o
dorinţă arzătoare, o dorinţă a inimii.
Mereu
a fost aici, deşi deseori vă scapă. Deseori sunteţi prinşi în
tulburarea a ceea ce credeţi că ar trebui să faceţi aici în această
viaţă, precum Pălărierul Nebun alergând înnebunit de colo-colo. Dar
dorinţa încă este acolo. Eu pot să văd. Pot să o simt în fiecare dintre
voi. Nu este o justificare. Cu alte cuvinte, nu trebuie să justificaţi
faptul că sunteţi aici. Este, simplu, o pasiune. Vă cer să o simţiţi
acum.
Trece
dincolo de amintirile din vieţi trecute. Trece dincolo de atracţia
altor oameni, atracţia care poate v-a mai adus aici. Era a voastră. A
voastră. (pauză) Hai să trecem dincolo de gânduri şi de încercarea de a
defini în cuvinte, pentru că este o simţire. Gândurile doar ar limita-o.
Vă invit să intraţi în simţire, fără cuvinte, fără imagini.
Vă
invit să intraţi în simţirea acelei pasiuni, pentru că aşa este,
aproape de nedefinit. Respiraţi cu curaj şi intraţi în simţire. (pauză
lungă) Respiraţi adânc. Este uluitor. Simţiţi-vă propriile energii –
este uimitor. Respiraţi adânc. Este uluitor că v-aţi dat voie să treceţi
dincolo de gând, de cuvânt sau de definiţie. Asta, prieteni, înseamnă a
deveni liber. V-am rugat să experimentaţi ceva foarte personal, foarte
apropiat şi foarte, foarte real. Puteţi aprinde luminile, vă rog.
Însă
ceea ce am simţit că faceţi cei mai mulţi dintre voi în această
experienţă a fost că v-aţi dat voie să treceţi dincolo de gând. Aţi opus
puţină rezistenţă la început, dar pentru că sunteţi în spaţiu sigur,
dintr-o dată v-aţi permis să treceţi dincolo de nevoia de a defini. A
fost nişte makyo la început – makyo fiind rahatul spiritual –, dar v-aţi
dat voie să treceţi dincolo de asta şi să treceţi dincolo de gând.
Vedeţi,
există tendinţa minţii umane să se gândească la motivul pentru care
sunteţi aici, dar nu acela e motivul real. Gândul, orice gând despre
motivul care v-a adus aici, despre pasiune, este o limitare. Se
limitează la sine, pentru că este gând. Orice gând este limitat. Punct.
Fără excepţii. Gândurile sunt drăguţe. Sunt în regulă. Or să vină şi or
să plece. Vă servesc cumva, dar mereu sunt limitate.
În
această experienţă v-aţi dat voie să treceţi dincolo de unele gânduri,
pentru că există acel lucru, acea simţire, acea pasiune care este aici
şi care cauzează iritarea, mânia şi frustrarea voastră, neliniştea.
Neliniştea, apropo, este mult mai bună ca boala şi acolo se ajunge dacă o
ignoraţi. Dacă nu sunteţi conştienţi, ajunge să se transforme în boală.
V-aţi
dat voie să intraţi în puţină simţire, iar asta poate că a adus nişte
emoţii, nişte lacrimi, emoţii conectate cu gândul, dar v-a adus multora
dintre voi o experienţă senzuală reală. Nu sexuală, ci senzuală. Pentru
un moment, în spaţiul sigur, cu muzică placută, aţi simţit din nou. Aţi
simţit. Aţi avut o simţire senzuală. Nu doar un gând, nu doar o emoţie
– le-aţi avut şi pe ele –, ci o simţire senzuală.
Cei
mai mulţi dintre voi aţi reuşit să treceţi dincolo de definiţie, de
cuvânt, de nevoia de a trebui să structuraţi: „De ce am venit pe Pământ?
Pentru că vreau să fiu maestru”. Astea sunt doar cuvinte. Şi chiar şi
imaginea voastră ca fiinţă strălucitoare, plutitoare, ceea ce este
frumos… V-aţi dat voie să treceţi dincolo de ea către o simţire
senzuală, chiar dacă a fost doar pentru un scurt moment. Senzuală.
Libertate
Aşa
sunt îngerii prin natura lor şi oamenii nu. Acesta, poate, fără a
încerca să spunem în cuvinte, este poate unul din motivele, din
atracţiile de a veni pe planetă în această viaţă – conştienţa
senzorială, senzuală. Conştiinţa. Conştiinţa, care este conştienţă, cu
simţirea sa senzuală, senzuzală.
Ca
oameni, aţi fost plictisiţi. Absolut. Aţi încercat să găsiţi căi de a
vă descurca cu asta. Aţi încercat să fiţi drăguţi. Aţi avut gânduri ce
se duelau. Ştiţi, gândul că sunteţi plictisiţi, gândul că trebuie să
fiţi drăguţi. Gândul că ar trebui să spuneţi că viaţa e grozavă, gândul
că viaţa e o porcărie.
Aşa
că treceţi prin toate aceste activităţi masive. Bonnie, mă întorc la
tine. Bonnie, ai fi într-o instituţie de tratare a bolilor mintale dacă
nu ai lucra la Cercul Crimson. (câteva râsete) Şi la programul meu cu
insignele, pentru că – poate nu la propriu, ci la figurat – pentru că,
Bonnie, toată acea activitate te-a ţinut ocupată, te-a ţinut activă.
Activitate, activitate, activitate. Se poate spune: „Dar uită-te la
marea importanţă pe care o prezintă pentru lume această activitate,
insignele care sunt trimise”. Nuu, e doar o activitate şi ceva bine a
făcut, desigur. Dar tu te-ai fi rupt în bucăţi, pentru că gândeşti mult
şi eşti… eşti… Bonnie, controlezi. Cât de clar să mai fiu?
BONNIE: Ohhh, da, sunt foarte controlatoare.
ADAMUS:
Sunt ghicitor sau ce? (câteva râsete) Într-un mod foarte frumos, ţi-a
permis să treci prin procesul libertăţii tale, dar ai activităţi care
să-ţi ocupe mintea şi să te ţină ocupată, pentru că altminteri ar fi
devastator să fii conştientă dintr-o dată de faptul că tot controlul
este smuls din viaţa ta. Controlul tocmai vă este smuls şi este unul
dintre lucrurile cu care v-aţi identificat. Este unul din lucrurile pe
care le puneţi în faţă. Controlul se duce, Bonnie, iar dacă s-ar fi
petrecut dintr-o dată, buuum… Pa, pa, Bonnie. Bonnie este peste ocean,
pe ţărmul celălalt. (câteva râsete) S-a dus foaaarte departe pe partea
cealaltă.
Într-un
fel sunteţi geniali. Vă ţineţi ocupaţi, vă ţineţi activi. Dar acum nu
mai sunteţi obligaţi. Realizaţi pentru ce motiv erau toate aici. Iar
foarte mulţi dintre voi, în toate aceste activităţi, în toată confuzia,
ceaţa, în care vă simţiţi pierduţi… Prieteni, ceea ce se petrece este că
vă întoarceţi la libertatea voastră.
Libertatea
nu vine mereu cu uşurinţă atunci când aţi fost închişi mult timp.
Pentru orice deţinut care a fost în închisoare timp de 20 de ani este
foarte dificil. Ei dezvoltă nişte obiceiuri. Dezvoltă tipare şi un anume
tip de confort, iar în cea mai mare partea a timpului nu se descurcă
prea bine în afară, adică cu libertatea, aşa că fac tot felul de lucruri
care să-i aducă înapoi.
Care
e procentajul de întoarcere pentru deţinuţii care au fost în închisoare
pentru mai mult de, hai să spunem, zece ani? Până la 60, 70, 80%. Nu e
din cauză că sunt oameni răi, ci pentru că au obiceiuri. Au sisteme. Au
control. Odată ce au fost în închisoare, este greu să mai existe în
spaţiul liber. Mai mult decât orice altă fiinţă din creaţie, eu ar
trebui să ştiu. V-am spus vreodată povestea… (câteva râsete şi
aplauze) Ştiaţi că vine şi asta. Ştiaţi că vine.
Aşa
că spun că puteţi avea libertatea sau puteţi sta în limitare, dar nu
puteţi avea o libertate limitată. Pur şi simplu nu merge. Iar voi
încercaţi. Încercaţi. Am să vă spun chiar acum: continuaţi să încercaţi,
dar nu merge. Ori sunteţi liberi, ori nu sunteţi. Ori nu sunteţi.
Ne
întoarcem la întrebarea pe care ai pus-o, Edith: aveţi o alegere?
Absolut. Deja fiecare dintre voi a făcut alegerea acum mult timp. Altfel
nu aţi sta aici. Aţi sta la un alt grup în Boulder. (râsete) Deja aţi
făcut alegerea şi de asta sunteţi aici. Nu este întotdeauna uşor.
Vă
rog să staţi un moment, un moment preţios, în care doar să vă mulţumiţi
vouă înşivă. Nu o să facem un merabh, nici altceva, dar aţi putea măcar
să vă mulţumiţi vouă înşivă? Nu este uşor. Nu e uşor, dar faceţi asta.
Voi aţi spus asta. Tu ai făcut alegerea, Edith, acum ceva timp.
Şi,
într-un fel, există alegeri alternative pe care încercaţi să le faceţi.
Voi şi alţii aţi încercat, aţi spus: „Ok, dar nu vreau asta; nu vreau
nici asta”. Îmi pare rău, trenul deja merge spre Oraşul Libertăţii şi
voi sunteţi la bord, nu mai puteţi coborî acum. Pentru că aţi făcut o
alegere, într-un fel – şi suprasimplific –, alegerea voastră de atunci a
fost: „Îmi aleg măiestria, care este libertatea mea conştientă. Aleg
asta şi nu voi permite niciunei alegeri prosteşti, limitate, să blocheze
această alegere”. E un lucru ciudat, e o anume dinamică pe care aţi
pus-o acolo. Aţi spus: „Fac această alegere şi indiferent ce fac sau
spun în viitor, chiar dacă vreau să mă întorc, nu se va putea”. Aţi
închis.
Apoi,
ca să fie o nebunie şi mai mare, m-aţi chemat pe mine, (câteva râsete)
ca să vă asiguraţi că nu vă întoarceţi. Nu vă întoarceţi. Nu.
Gânduri
Hai
să vorbim un moment despre treaba asta legată de gânduri. Luna trecută,
gânduri. Gândurile sunt limitate. Fiecare gând este limitat. Punct.
Dacă nu ar fi limitate, nu ar fi gânduri. Ar fi o conştienţă senzorială,
o simţire. Şi nu există inteligenţă, analiză, judecată sau limitare ce
să poată fi pusă asupra conştienţei senzoriale, niciuna. În afară de
asta, orice gând este limitat.
Produceţi
multe gânduri tot timpul. Se bazează pe credinţe, iar apoi gândurile
creează noi credinţe şi alte gânduri. Aveţi gânduri noi care vin şi
încearcă să suprime alte gânduri şi se gândeşte că e o mare poluare
acum. Vorbiţi despre problemele mediului înconjurător, iar gândul vostru
creează o problemă ecologică internă uriaşă.
Aveţi
toate gândurile care rulează, iar apoi ele creează dispoziţii. Puteţi
spune: „Sunt într-o dispoziţie proastă”. De ce? „Ei bine, pentru că
tocmai am avut o mare cruce cosmică sau altceva. Asta e motivul”. Nu.
Nu. Nu de asta. Are un pic de influenţă, o uşoară influenţă, dar sunteţi
într-o dispoziţie proastă din cauza gândurilor voastre.
Ce anume creează stările de spirit?
Acum
hai să vorbim despre alte lucruri care creează dispoziţii, iar apoi o
să mergem un pas mai departe. Dacă se poate, te rog să scrii pe tablă.
Ce altceva mai creează dispoziţiile, în afară de gândurile voastre? Dar
ce alte lucruri vă influenţează dispoziţia? Este aşa de evident că
doare. Linda va veni cu microfonul. Da.
KERRI: Alcoolul.
ADAMUS: Alcoolul. (câteva râsete) E adevărat. Da, da. Hai să-i spunem „adaosul chimic”.
KERRI: Adevărat.
ADAMUS: Droguri, alcool. Cum e cu fumatul de iarbă, dacă tot e legală acum?
KERRI: Mersi mult, mă dai de gol în public.
ADAMUS: Acum, dacă tot e legală, poţi să…
KERRI: Am fost. Am luat.
ADAMUS: … poţi să ieşi din dulap.
KERRI: M-am dus şi am luat un pic.
ADAMUS: Da, da.
KERRI: Da. Nu eram chiar în dulap.
ADAMUS: În scopuri medicale. Sigur.
KERRI: Am minţit numai faţă de persoane ca Linda că am fost fată bună. Dar de fapt tot timpul eu doar mă distram.
ADAMUS: Sigur. Da.
KERRI: Poate că asta nu ştiai. Nu ştiu.
ADAMUS: Priveşte limitările din asta. Ştii, trebuie să ascunzi faptul că eşti dependentă de droguri, adică…
KERRI: Oh!
ADAMUS: … fumezi marijuana? (Adamus râde)
KERRI: Eşti groaznic!
ADAMUS: Dar, dar …
KERRI: Ba nu!
ADAMUS: … uită-te la asta – „Trebuie să ascund…”
KERRI: Ştii, e greu aici la noi. Ok. Munceşti 40 de ore pe săptămână…
ADAMUS: Linda …
KERRI: … fără să ai măcar o bere.
ADAMUS:
Eu n-aş lucra niciodată 40 de ore. Te rog! Zău aşa?! Mă vezi pe mine
intrând într-un birou?! Chinuindu-mă să găsesc un loc de parcare?
Făcându-mi griji că am întârziat cinci minute?
KERRI: Dacă ai sta într-un birou ai fuma şi tu puţin.
ADAMUS: Nu aş face-o. Tu de ce fumezi, draga mea?
KERRI: Nu ştiu, omule.
ADAMUS: Oh! Du-te la baie.
KERRI: Oh, futu-i! Oh, rahat!! (audienţa: „Ohh!”)
ADAMUS:
Pe toaletă! Pe toaletă! Nu să stai în picioare acolo, ci stai pe
toaletă. Dă-ţi jos pantalonii şi stai pe toaletă. (râsete) Apoi când o
să vorbim despre… vedeţi, vă duceţi la biroul vostru, acelaşi loc în
care mergeţi în fiecare zi. Conduceţi maşina. Vă faceţi griji că
întârziaţi. Vă faceţi griji pentru bani şi vă duceţi să staţi pe toaletă
în fiecare zi la biroul vostru. Asta e viaţa. O să vă scoatem din asta.
Mergi pe toaletă! (râsete, Kerri iese)
Unde
rămăsesem? Oh, alcoolul. Ce urmează? Ce vă mai afectează dispoziţia?
(cineva spune „Vremea”) Aşteaptă microfonul, dar ai dreptate.
SHAUMBRA 4 (un bărbat): Mediul din jurul nostru, inclusiv oamenii.
ADAMUS: Oa-… oh, oa- … hai să scriem „relaţiile, oamenii”. Da. Ce altceva? Ptuem rezolva rapid. Ce vă mai afectează dispoziţia?
SHAUMBRA 5 (o femeie): Somnul.
ADAMUS:
Somnul. Absolut. Somnul, lipsa de somn vă va afecta realmente
dispoziţia, pentru că o să fiţi obosiţi şi morocănoşi. De fapt – şi o să
mă huiduiţi pentru asta – într-o anumită măsură oboseala este foarte
bună pentru voi acum, este foarte bine să nu vă odihniţi noaptea. Dar
ştiţi de ce? Vă dărâmă din sistemele de apărare, de control şi de
limitare, pentru că ajungeţi aşa de al naibii de obosiţi că nu mai aveţi
energia de a mai ridica toate barierele şi zidurile psihice, încât
trebuie să le demolaţi. Aşa că nu daţi vina pe mine că v-aş trezi la
2:22 noaptea. Habar nu am despre ce vorbiţi.
Da, oboseala. Ce altceva vă mai afectează dispoziţia? (cineva spune: „Gândurile”) Aşteaptă microfonul. Da.
SHAUMBRA 6 (un bărbat): Lipsa de timp.
ADAMUS:
Timpul. Lipsa de timp. Bun, da. Dar mă întorc la activitatea frenetică,
la activitatea nevrotic de frenetică şi, Bonnie, dacă nu ai lucra la o
firmă atât de grozavă şi nu ai face o treabă atât de bună cu Shaumbra
din întreaga lume, ai fi implicată într-o altă activitate frenetică.
Chiar aşa ar fi cu voi toţi. Vreau să spun că există tendinţa aproape
nevrotică de a face ceva, în special când ştiţi că vine sfârşitul.
(Adamus face o pauză, apoi râde)
Este
sfârşitul erei voastre vechi, sfârşitul modului vechi în care făceaţi
lucrurile, aşa că e ca şi cum trebuie să vă ţineţi ocupaţi pentru a
justifica aerul pe care îl respiraţi şi spaţiul pe care îl ocupaţi, dar
nu este nevoie de aşa ceva. Nu. De fapt, ehh, nu. Vă rog. Ok, ce
altceva? Ce altceva? Repede, ce altceva mai afectează o stare de spirit?
Nu spuneţi cuvintele de pe listă. Orice altceva. Ce vă afectează
dispoziţia?
GARRET: Muzica.
ADAMUS:
Muzica. Absolut. Oh, poate fi încântătoare. Da. Bun. Mulţumesc. Ceea ce
vreau eu este să începeţi să vă realizaţi starea de spirit, dispoziţia
şi lucrurile care o pot afecta. Ce altceva? Repede, repede, repede!
LINDA: Alerg, alerg!
ADAMUS: Un cuvânt sau două. Atât.
SHAUMBRA 7 (o femeie): Vremea.
ADAMUS:
Vremea. Absolut. Vremea vă afectează dispoziţia. Scade presiunea în
barometru, vă afectează corpul. Corpul este constant… eşti pregătită să
te întorci la noi? (către Kerri) Mulţumesc. De ce nu mi-ai spus să mă
duc dracului?
EDITH: Aşa-i!
ADAMUS: Nu erai obligată să te duci să stai pe toaletă.
KERRI: M-am gândit la asta. Eu…
ADAMUS: Da. Zău aşa!
KERRI: Nu am putut să spun cuvintele.
ADAMUS: Data viitoare să spui „Adamus, sunt maestru. Ia scuteşte-mă.”
KERRI: (strigă) Sunt maestru! Scuteşte-mă!
ADAMUS:
Mulţumesc. Scuze că a trebuit să-ţi pun cuvinele în gură. Ok. Încă
cineva. Vremea vă afectează. Ce altceva? Ce vă afectează dispoziţia?
SHAUMBRA 8 (o femeie): Relaţiile sunt în capul listei.
ADAMUS: Relaţiile, absolut.
SHAUMBRA 8: Familia.
ADAMUS: Hai să băgăm şi ceva nou, totuşi.
SHAUMBRA 8: Natura. Da.
ADAMUS:
Natura. Sigur. Natura vă poate afecta dispoziţia. Multe lucruri vă
afectează starea de spirit. Alinierile stelare, cosmice vă pot afecta
absolut dispoziţia. Aşa ceva se petrece acum. Nu vă creează ziua. Nu vă
pun în închisoare şi nici nu vă eliberează, dar vă vor afecta
dispoziţia. Vor afecta modul în care interacţionaţi cu voi înşivă şi cu
realitatea artificială din jurul vostru, în foarte mare măsură.
Motivul
pentru care ridic subiectul stării de spirit este acela că deseori
deveniţi sclavi ai ei. „Sunt într-o dispoziţie proastă din cauza…
vremii. Sunt într-o dispoziţie proastă pentru că lumea se prăbuşeşte.
Sunt într-o dispoziţie proastă pentru că…” De obicei cuvântul ‘oamenii’
s-ar situa pe locul unu pe listă.
Cuvântul
nemenţionat aici este „sănătatea”, starea fizică de bine. De multe ori
vă treziţi dimineaţa şi spuneţi: „Azi mă doare sau nu?” Da, durerile
corpului au un efect imens asupra dispoziţiei voastre. Dacă aveţi
artrită, dacă aveţi diabet, dacă suferiţi de migrene, dacă aveţi orice
fel de durere fizică, vă va afecta absolut dispoziţia.
Dar
ceea ce se petrece este că deveniţi sclavi ai dispoziţiei. Cu alte
cuvinte, „Azi sunt într-o dispoziţie proastă, aşa că o să… (cineva
spune: „O să mă bălăcesc”) o să mă bălăcesc în ea. Aşa e destinul meu,”
sau, ştiţi voi, „aşa mi se impune” sau „cineva mă urăşte” ori „Nu am cum
să-mi gestionez propria dispoziţie”. Nu am spus „control,” am spus
„gestionarea dispoziţiei proprii”. Vă confruntaţi cu ea şi ce faceţi?
Din nou, este precum vremea. Sunteţi într-o anumită dispoziţie şi ce
faceţi? Speraţi că se va schimba.
Speraţi
că se va schimba, dar de fapt stările de spirit sunt foarte… cele mai
multe durează cam două zile, poate trei cel mult – micile dispoziţii
umane pe termen scurt. Aveţi şi nişte stări de spirit de aici, de sus,
dar despre ele în alt Shoud. Aveţi aceste dispoziţii şi trăiţi de la una
la alta. Dispoziţiile sunt create de gânduri. Gândurile nu sunt reale.
Sunt limitate, iar voi trăiţi din dispoziţie în dispoziţie. Atunci când
spun „voi” mă refer la oameni în general. Voi treceţi dincolo de toate
acestea.
Însă
începeţi să deveniţi conştienţi. Deveniţi foarte conştienţi de „Hei,
acestea sunt dinamicile care se petrec în viaţa mea. Hah! Uite ce se
întâmpla de fapt. Credeam că sunt eu nebun”. Nu sunteţi. Doar că încă nu
aţi devenit destul de conştienţi. Nu sunteţi nebuni.
Nu
e nimic nebunesc în voi. Nebuni aţi fi dacă v-aţi accepta limitările,
dar nu e cazul vostru. Voi nu faceţi aşa ceva şi de asta sunteţi aici.
Aţi fi nebuni doar dacă aţi spune: „Asta e calea şi sunt foarte mulţumit
cu ea”. (câteva râsete) Atunci aş veni să vă pun întrebări. Chiar aş
veni să vă pun întrebări. Aş spune că fie înghiţiţi ceva, fie aţi
descoperit un mod incredibil de a vă scufunda atât de mult în
halucinaţii că puteţi zâmbi. Rareori se face asta. Cei cu halucinaţii
se pot preface că zâmbesc, dar în general sunt foarte tulburaţi în
interior. Însă ei sunt aşa de cufundaţi în halucinaţii că pot spune: „Eu
sunt fericit. Tu cum eşti?” Da. „Nu-i aşa că e o planetă minunată?”
(câteva râsete faţă de zâmbetul fals pe care îl afişează) „Abia aştept
următoarea viaţă!” (Adamus râde) „Pa. O să mă joc cu delfinii”.
Aşa
că, prieteni, dispoziţiile sunt pretutindeni. Ceea ce încerc este să vă
fac conştienţi de lucrurile care vă afectează înţelegerea de sine, vă
afectează situaţia. Nu e nicio magie în asta, nici vreo fluturare de
baghete magice. Înseamnă, simplu, să deveniţi conştienţi de cum aţi
ajuns aici.
Acum,
prin prisma experienţei mele personale… Cauldre mă roagă să închei, dar
abia am început. (câteva râsete) Din propria mea experienţă am învăţat
un lucru foarte important, în timpul lungii încarcerări în închisoarea
mea. Din orice v-aţi fi băgat vă puteţi şi scoate. Cu alte cuvinte,
nimeni nu o să facă asta pentru voi. Dacă aţi intrat în ceva, puteţi
să-l şi curăţaţi. Dacă v-aţi băgat într-o conştiinţă a limitării, puteţi
să şi ieşiţi din ea.
Însă
întrebarea pe care am adresat-o, în special oamenilor în trezire, nu
atât de mult maeştrilor, este: sunteţi pregătiţi cu adevărat pentru
asta? Am mai trecut prin ea în discuţiile noastre de dinainte. Sunteţi
cu adevărat pregătiţi să ieşiţi din acea închisoare, din limitările
voastre? În general, răspunsul pe care îl primesc este „Bine, dar…” În
general astea sunt primele cuvinte – „Bine, dar…” Sau, uneori, ştiţi
voi, „Da, dar…” sau pur şi simplu „Nu ştiu.” (Adamus râde) Puteţi face
direct pasul de ieşire, în esenţă l-aţi şi făcut, iar acum treceţi prin
procesul de transformare.
Nu
e nevoie să lucraţi la asta. Deja aţi ieşit din acea închisoare. S-a
decis acum mult timp, Edith, şi s-a spus: „Ies de aici”, pentru că,
ştii, „a fost amuzant să fiu un timp în limitarea aceea şi să joc
diverse roluri, să fac ce am făcut, dar am terminat. Ies.”
Aşa
că acum, dacă aţi luat decizia, s-a făcut şi doar treceţi prin
transformare. Alchimia se petrece după decizie, nu înainte. Aşa că prin
asta treceţi. Dacă aş putea să vă fac să respiraţi adânc şi să vă
relaxaţi în iluminare, să nu vă mai faceţi griji dacă o să vină sau nu!
Da. Întrebarea este cum va veni şi asta depinde de voi. Respiraţi adânc
în simplitate şi conştienţă, în Eu Sunt şi doar permiteţi să vină. Vreau
să mai menţionez rapid un lucru şi apoi să facem un merabh mic şi
adevărat.
Întuneric
Două
lucruri sunt provocatoare pentru mulţi dintre voi atunci când e vorba
despre dispoziţii şi gânduri, iar acele două lucruri sunt: numărul 1,
întunericul, întunericul vostru interior, partea voastră negativă. Nu
vreţi să o înfruntaţi, aşa că fugiţi de ea. Nu vreţi să o întrupaţi. Îmi
pare rău, dar nu puteţi să întrupaţi doar lumina. Nu puteţi întrupa
doar lumina.
Pe
partea cealaltă folosim un termen, care sună, destul de ciudat,
„anost”. Seamănă cu „gnost”, dar sensul lui este „aplecare către
lumină”. Încercaţi să fiţi lumina. Nu o să meargă. Încercaţi să fiţi
fericiţi, plăcuţi şi luminoşi şi… este suzeta spirituală, nu o să
meargă. Fiecare maestru a realizat pe calea sa: „Oh, rahat. Sunt şi
întuneric.”
De
fapt există un fenomen social interesant, aflat abia la începuturi, iar
voi ar trebui să ştiţi exact de unde a venit. Se numeşte întunecare.
Întunecare. Ştiţi, avem iluminarea; există o nouă mişcare psihiatrică
socială numită „întunecare”. Interesant. Mă întreb de unde a venit!
(câteva râsete) E din cauză că factorul „dispoziţie” se îndepărtează de
întuneric. Cu alte cuvinte, „Sunt într-o dispoziţie şi e întunecată. E
ceva ce nu-mi place. Am să mă îndepărtez de asta”.
Astfel
că există tendinţa de a vă îndepărta de tot ce este întuneric la voi,
inclusiv de amintirile pe care le aveţi despre trecut, chiar şi despre
cel din această viaţă, fie prin îndepărtarea lor, fie prin încercarea de
a le repara, de a le procesa. Nu, prieteni, absorbiţi-le – întunericul,
lumina, pe toate –, pentru că dacă sunteţi dezechilibraţi către lumină o
să aflaţi nişte lucruri interesante pe calea dură, pe calea dureroasă.
Nu ajungeţi la iluminare prin lumină. Este vorba şi despre sorbirea
întunericului. Acum imediat suspinaţi: „Dar dacă sorb asta, dacă îmi
respir întunericul, nu cumva accept lucruri rele despre mine?” Ei bine,
da, într-un fel, dar de fapt nu erau rele.
Următorul
obstacol mare e ceva de genul: „Oh, dumnezeule, dacă intru în
întunecare, dacă accept întunericul, nu cumva devin demonic?” Demonic.
Priviţi cuvântul… dacă îmi puteţi da o cariocă… priviţi-l. (scrie pe
tablă) Cuvântul „evil” (demonic) poate fi citit şi „live” (a trăi) şi
mai este şi „veil” (văl). Vedeţi, aici este Satana. În engleză, pentru
aceia dintre voi care nu sunteţi vorbitori nativi de engleză. Dar în
engleză este un joc de cuvinte interesant.
Astfel
că voi spuneţi: „Dacă intru în întunecare, permit întunericul, atunci
permit…” Ce este întunericul? Tobias v-a spus acum mulţi ani. El
reprezintă lucrurile pe care nu le-aţi iubit la voi. este divinitatea
voastră, lucrurile pe care nu le-aţi permis la voi înşivă. Dar există şi
o frică imensă. „Dar dacă devin demonic?” Ce înseamnă demonic?
Ei
bine, oamenii vor spune că este întuneric, că… ştiţi, este ceva mai
mult filosofic, dar demonicul, răul, este, simplu, exprimarea de către
conştiinţa de masă a întunericului suprimat al indivizilor. Foarte mulţi
indivizi îşi suprimă întunericul personal. Asta intră cumva în
conştiinţa de masă, în marea matrice, şi acolo fermentează, se împute,
devine gazos şi explodează.
O
persoană va culege asta, un individ, şi va deveni demonic, dar într-un
fel este doar o expresie a întunericului din toţi oamenii. Nu îi
serveşte neapărat pe toţi ca o persoană să se comporte demonic, dar
exact asta se petrece. Cineva intră într-o stare accelerată de întuneric
şi apoi devine demonic. Aşa că întrebarea este: o să vă şi întunecaţi
pe măsură ce vă iluminaţi? O să deveniţi demonici? Ce este asta? Este un
gând, aşa că vă rog să simţiţi în loc să vă gândiţi.
Dar
dacă aţi permite şi ceea ce aţi numit „întuneric”, fie că e vorba
despre amintiri, fie că e vorba despre simţiri? Chiar şi în iritarea
atât de prevalentă acum, în această frustrare, există un pic de
întuneric, de gri. Putem râde de asta, dar dacă merge prea departe,
ufff, ar putea fi destul de întunecat.
Dar
dacă vă întunecaţi, cu alte cuvinte, permiteţi? Să puteţi spune în
siguranţă: „Nici câinele nu-l vreau cu mine”. Vreau să spun că dacă
puneţi asta în titlul unei ştiri de ziar, aţi fi la ştiri alături de Don
Sterling. (râsete) Vreau să spun că oamenii or să spună: „Ce nu e în
regulă cu ea?! Nici câinele nu şi-l mai vrea. Asta îi învaţă Cercul
Crimson? Să nu mai suporte alţi oameni? Să li se pară respingători alţi
oameni?” Da, de fapt jurnaliştii scriu astfel de poveşti prosteşti.
(câteva râsete)
Asta
mă duce la un alt lucru, iar acesta va fi dificil. Vorbim aici despre a
fi conştienţi de ceea ce au fost limitările, astfel încât să puteţi
aluneca într-un fel către libertate.
Depresia
Celălalt
lucru este depresia. Depresia. E un lucru interesant. Nu obişnuiam să
fim deprimaţi. În Atlantida nu exista depresie. Nu. De ce? Ei bine,
pentru că mereu eraţi cu alţi oameni. Mereu aţi avut un proiect. Mereu
aveaţi ceva de lucrat împreună şi era doar o mare… acolo se afla Kumbaya
cea originală, în Atlantida, literalmente (Kumbaya – cântec
semi-religios american, devenit simbolul falsităţii şi naivităţii
spirituale – n.tr.) Era un loc numit Kumbaya, iar numele lui a fost
cules, transformat într-o expresie şi s-a şi făcut un cântec despre el!
(câteva râsete) Eu am fost acolo, mulţi din voi aţi fost în Kumbaya şi
acum e doar o glumă. Dar… (râde)
Pe
atunci nu exista depresie. Depresia este un fenomen relativ nou.
Depresia se petrece atunci când gândurile suprimă energia forţei vieţii,
suprimă pasiunea lui Eu Sunt până la punctul în care creează un văl ce
dă impresia că nu a mai rămas nimic. Depresiei îi lipseşte ceea ce aş
numi un flux de energie. Energia pur şi simplu stă. E multă energie în
depresie. Dacă am putea găsi o formulă de a fora în depresie, am extrage
multă energie, dar care stă în bălegar, în smoală. Pur şi simplu nu se
mişcă. Nu este inspirată.
Aşa
că depresia este mintea care a generat foarte multe gânduri şi idei,
credinţe şi mici metode, toate nefuncţionale, iar mintea spune, în
esenţă: „Nu ştiu ce să mai fac, aşa că o să intru în stare de depresie”.
Depresia este mai mult o stare de suspendare animată. Nu prea animată,
de fapt, doar o stare de suspendare.
Unii
i-ar spune „nimic”, dar de fapt e destul de plină. De fapt este foarte
plină. Cei care au depresie probabil că ar contesta, spunând că nu e
nimic acolo. Nu, aţi fi mai mulţumiţi cu nimic decât cu depresia.
Depresia reprezintă un volum uriaş de energie neinspirată. Nu se duce
nicăieri. (Linda îi arată că e târziu) Timpul? Oh, îţi place costumul
meu de azi, asta vrei să-mi spui? Ah, avem destul timp.
Aşa
că depresia este o stare de energie suspendată, fără inspiraţie, fără
motivaţie, fără motivaţie sau libertate şi care a renunţat. S-a oprit.
Şi ce face omenirea ca să încerce să-i scoată din acea stare pe cei
deprimaţi? Le dă medicamente şi ştiţi că eu nu sunt susţinătorul lor.
Atunci când spun că nu sunt susţinătorul lor vreau să detaliez şi să
spun că atunci când vorbesc despre asta vorbesc cu voi. Nu vorbesc
pentru restul lumii. Nu încerc să fiu doctor sau psihiatru pentru restul
lumii. Eu vorbesc cu Shaumbra. Există motive foarte diferite pentru
care voi nu ar trebui… sau pentru care eu nu vă recomand să faceţi asta…
versus publicul general.
Acestea
fiind spuse, depresia, întunericul şi depresia sunt cei doi factori
provocatori. Într-un moment o să vă rog să îi sorbiţi, să îi respiraţi
sau să îi permiteţi în interior. Aţi permis în interior lumina,
fericirea, simţirea bună şi altele, dar de fapt sunt mult mai multe.
Există energie chiar şi în întuneric. Există conştienţă în iritarea
voastră. Există ceva bun, există şi beneficii în unele din lucrurile
dificile prin care treceţi.
Iar
cel mai rău lucru pe care îl faceţi, singurul care dă totul peste cap,
este atunci când vă întrebaţi ce greşiţi. Asta va duce la depresie,
apropo, pentru că este un gând. Este o limitare. „Ce greşesc?” Ei bine,
aveţi presupunerea că greşiţi ceva. Eu vă spun să presupuneţi că totul
se face foarte bine. Mintea voastră spune: „Bine, dar nu sunt sigur că
pot să presupun totul. Am să presupun puţin”, iar apoi nu dormiţi
noaptea.
Aşa
că singura problemă aici, ştiţi exact despre ce vorbesc, este că voi
continuaţi să întrebaţi: „Ce greşesc?” Eu vă spun: „Nimic,” după care vă
înfuraţi pe mine. Avem discuţii lungi noaptea şi spuneţi: „Dar ştiu că
greşesc ceva, altminteri…” Eu vă spun că nu. Ai făcut o alegere acum
mult timp, Edith, pentru a te transforma şi încerci să o faci într-o
singură viaţă. Merge. Merge, dacă poţi să o respiri în interiorul tău.
Am
să mă întorc la începutul zilei de azi, când am venit şi am spus: „Hai
să respirăm adânc”, iar ceea ce am primit a fost o respiraţie
superficială, mică, slabă şi anemică, neinspirată. Apoi Aandrah a venit
pe scenă şi a încercat să vă facă să respiraţi şi unii dintre voi au
adormit. (câteva râsete) A trebuit să vorbesc în ultimele două ore
– două ore! – despre ceva foarte simplu şi este vorba despre permitere.
Este vorba despre voi. Este vorba despre a sorbi, despre a înceta să mai
spuneţi: „Ce greşesc?” Nimic.
Aţi
putea doar… o să treceţi prin asta atunci când în cele din urmă veţi
spune: „Oh, da, ok. O să încetez să-mi mai fac griji”. O să spuneţi:
„Dumnezeule, ce amintiri grozave!” Încă nu faceţi asta.
Merabhul sorbirii profunde a vieţii
Hai
să respirăm adânc. O să facem un merabh relativ scurt. Dacă se pot
reduce luminile, vă rog. Ok, hai să respirăm adânc, puţină muzică.
Muzica e mereu plăcută. Da, muzica afectează dispoziţia în multe moduri.
(muzica: „Full Moon Dance”, de pe CD-ul Lemurian Home Coming de Anders Holte) Hai să respirăm adânc.
În
acest moment sacru şi preţios, am să vă rog din nou să vă daţi voie să
treceţi dincolo de gânduri. (pauză) Un maestru soarbe. Un maestru soarbe
în adâncul său. Maestrul bea profund din toate – din întunericul său,
din depresia sa, din bucuriile şi lumina sa. Maestrul soarbe adânc din
viaţă. Aici aţi fost - după multe, multe vieţi, aţi ajuns în cele din
urmă la acest punct. Aţi fost acolo, aţi făcut acele lucruri. Aţi fost
un maestru plictisit un timp, pentru că aţi limitat fluxul energiei.
Nu
mai vreţi nimic din ce e vechi şi vă apreciez pentru asta. Nu mai vreţi
nimic din ceea ce ţine de ziua de ieri. Nu mai vreţi aceleaşi rutine şi
tipare. Ar trebui să vă apreciaţi singuri pentru asta. Nu vreţi să mai
continuaţi să treceţi prin tipare. Nu vreţi ca doar să vă câştigaţi
existenţa. Nu vreţi ca doar să aveţi şi voi o relaţie. Oh, aţi prefera
să nu aveţi nicio relaţie decât să aveţi „încă o relaţie”.
Nu
vreţi să vă târâţi de colo-colo cu sănătatea, sperând că nu o să
contractaţi vreo boală gravă sau fatală. Oh, prieteni, s-a încheiat. S-a
încheiat, iar în acelaşi punct sunteţi foarte pregătiţi pentru ceva
nou. Ştiţi că este acolo. Ştiţi că, orice ar fi, acel lucru este dincolo
de cuvinte şi ştiţi că este acolo. Sunteţi pregătiţi. Este totuşi un
paradox interesant la acest punct: pentru că nu vreţi mai mult din
acelaşi lucru, vă limitaţi, vă trageţi înapoi. Nu mai respiraţi ca un
monstru, ca un monstru nebun. Vă trageţi înapoi.
Astfel
că ziua de azi se referă la maestrul care soarbe profund, respiră
adânc, trăieşte profund, doarme foarte adânc. Maestrul înţelege că
singurul fel de control ar trebui să fie cel foarte conştient. Cu alte
cuvinte, sunteţi conştienţi că în mod deliberat controlaţi. Ceea ce nu
este potrivit este controlul inconştient. Se petrece în fiecare zi, de
mii de ori pe zi – control şi limitări în mod inconştient. Este în
regulă să controlezi şi să manageriezi, dar în mod conştient.
Maestrul
soarbe adânc chiar şi întunericul propriu. Nu încearcă să-l controleze.
Nu încearcă să îl evite. În special îşi soarbe în adânc propriul
întuneric, propria tristeţe. Maestrul soarbe adânc din viaţă. S-ar putea
să existe îngrijorarea că dacă sorbiţi adânc din viaţă s-ar putea să vă
blocaţi, s-ar putea să fiţi obligaţi să vă întoarceţi, s-ar putea să vă
pierdeţi iar. Dar nu va fi aşa. Nu va fi aşa, pentru că aţi făcut acel
legământ şi acea decizie faţă de voi înşivă. Nu va fi aşa, pentru că eu
nu vă las. Puteţi sorbi adânc din viaţă fără să fiţi blocaţi în ea.
Ce
a fost, ce a fost acea pasiune, acea pasiune profundă despre care am
vorbit în ultima noastră experienţă muzicală? Nu vreau să o explic în
cuvinte, dar am să vă dau un indiciu. Era pasiunea de a trăi. Era
pasiunea de a trăi, nu doar de a exista. Nu doar de a trece prin viaţă,
ci, după atâtea vieţi şi întrupări, pasiunea a fost cea de a trăi. Asta a
fost. Nu o să vă blocaţi. Nu o să vă pierdeţi. O să trăiţi.
S-ar
putea ca uneori să trăiţi iritaţi de oameni. S-ar putea să fie timpuri
când o să vă înnebunească energiile şi conştiinţa limitată a planetei,
dar tot mai puteţi trăi. Aceasta este pasiunea. Acesta este angajamentul
senzual. Multe alte lucruri se petrec. Atunci când trăiţi deveniţi un
Standard pentru alţii. Atunci când trăiţi, aveţi vitalitate, sănătate şi
abundenţă. Atunci când trăiţi, îi inspiraţi pe alţii. Însă bucuria,
pasiunea este cea de a trăi pur şi simplu, deschis, fără frână apăsată,
larg deschis.
Aşa
că vă invit să staţi în acest moment ca să sorbiţi adânc, să mâncaţi
adânc, să iubiţi profund, să respiraţi, să experimentaţi toate aceste
lucruri profund. Maestrul soarbe profund. Cei netreziţi sorb
superficial, însă maestrul soarbe profund, fără frică, fără limitare.
(pauză)
Acum
mai respiraţi o dată, dacă vreţi, o respiraţie neforţată, dar adâncă.
Ce înseamnă asta? Nu forţaţi respiraţia să intre sau să iasă, dar este
profundă totuşi. Cum faceţi asta? Pur şi simplu o faceţi. Atunci când
respiraţi adânc fără muşchi şi fără forţă, dintr-o dată acel aer şi acea
energie pur şi simplu curg, intră în corpul vostru, vă intră în
gânduri. Puteţi respira adânc fără să forţaţi nimic. Vedeţi cum merge?
Puteţi sorbi adânc din viaţă fără să forţaţi nimic. (pauză)
Îmi
place faptul că vă daţi voie să treceţi dincolo de gând. Vreau să spun
că în general în aceste zile treceţi dincolo de gând în ceea ce este
adevărata conştienţă senzorială, în senzualitatea vieţii. Aceasta este
eliberarea reală. Aceasta este adevărata trecere dincolo de închisoare.
Un pic din ea este azi aici – doar simţirea. Hai să respirăm adânc
viaţa, împreună.
Vă
mutaţi pe o scenă nouă, o fază nouă. Literalmente părăsiţi acest
spaţiu. V-a servit bine. Treceţi acum într-un spaţiu nou, la propriu şi
la figurat. Nu e mereu uşor. Eh, a necesitat multă muncă, se spune, ca
să se construiască acest loc nou, a fost nevoie de mulţi bani, dar totul
s-a aflat acolo în serviciu.
Acelaşi
lucru vi se întâmplă vouă personal. Lăsaţi în urmă fizicul ancestral.
Lăsaţi în urmă gândurile. Lăsaţi în urmă conştiinţa de masă, intraţi în
spaţiul vostru. Nu e mereu uşor. Sunt şi multe amintiri frumoase, dar,
dragii mei prieteni, este ceea ce voi alegeţi, prin urmare este. Iar
dacă vreodată aveţi orice îndoieli, frici sau îngrijorări, respiraţi
adânc şi amintiţi-vă…
ADAMUS ŞI AUDIENŢA: Totul este în regulă în întreaga creaţie.
ADAMUS: Vă mulţumesc, dragi Shaumbra. Mulţumesc. (aplauze)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu