“S-a intamplat odata ca samanta unei flori, purtata de vant sa aterizeze pe o carare cu pamant putin si plina de pietre. O pala de vant a rostogolit-o pana a cazut printre bulgarii de pamant, iar cand a venit ploaia a inceput sa creasca. Floricica a reusit sa se inalte destul de bine pe carare. Din pacate de cate ori incerca sa se intanda mai mult, cineva calca peste ea. De cate ori se intampla acest lucru, fie ca era strivita o frunza, fie ca se rupea chiar varful florii. Micuta planta incerca iar si iar sa scoata la iveala cate o frunzulita sau un bobocel de floare. Numai ca de cate ori acest lucru pornea bine, se gasea cineva care sa o rupa in vreun fel, fie turtind-o cu pantoful fie cu roata bicicletei. Pana la urma biata plantuta s-a vazut nevoita sa renunte la dorinta de a se mai inalta. S-a hotarat sa incerce doar sa supravietuiasca ramanand mereu la fel. Insa si acest lucru era greu, pentru ca primea prea putin soare si prea putina hrana.
Intr-o zi un gradinar a trecut pe acolo si a observat pe carare mica planta. “Ei, ei, nu cresti intr-un loc prea bun, a spus el. Tu ar trebui sa cresti intr-o gradina unde sa poti creste cat mai frumos”. Gradinarul a plecat acasa si s-a intors cu o sapa si cu o galeata. Apoi s-a apucat sa sape, asigurandu-se ca a reusit sa cuprinda toate firicelele radacinii fara sa le rupa. A luat planta la el in gradina, a gasit un loc cu pamant gras unde a fixat-o, apoi a stropit-o grijuliu cu multa apa.
“Acuma esti intr-un loc mai potrivit micuta planta, i-a zis el. Aici vei putea sa cresti si sa te dezvolti exact asa cum le este dat tuturor celor ca tine. Si pentru ca te-ai straduit asa de mult sa supravietuiesti in mod sigur vei creste si vei deveni cea mai frumoasa floare din acesta gradina.”
Mica plantuta era foarte speriata. Se chinuise sa stea in acelasi loc atat de mult timp, incat ii era pur si simplu frica acum cand i se oferea acesta noua posibilitate de a se schimba total. Gradinarul a bagat de seama ca micutei plante ii era frica, asa ca i-a vorbit din nou:
“Avem voie sa ne fie frica, dar nu trebuie ca frica sa ne opreasca sa crestem si sa ne dezvoltam” a sfatuit-o el pe mica planta. Pentru ca sa ajungi sa fii ceea ce poti, trebuie sa gasesti forta in tine insati, sa te indrepti si sa te deschizi chiar tu catre soare. Abia atunci vei reusi sa te vezi in adevarata lumina”.
Bietei plantute ii era inca frica, dar s-a hotarat sa nu scape acesta ocazie, asa ca a cautat si a gasit in ea insasi puterea de a se deschide spre lumina. Foarte curand s-a ivit o frunzulita, iar apoi un bobocel de floare, urmate de altele si de altele. Plantuta a capatat incredere si a inceput sa se simta mai puternica si mai curajoasa. Nu dupa mult timp s-a acoperit de o multime de flori minunate. Gradinarul povestea tuturor prietenilor sai, despre noua si extraordinara planta din gradina sa. Foarte multa lume a inceput sa viziteze gradina ca sa admire florile acestei plante atat de speciale.
Planta auzea din ce in ce mai des in jurul ei cuvintele cu care vizitatorii ii laudau frumusetea si isi dadea seama ce mult se schimbase si ce mult crescuse. Acum ca era vindecata de tot, planta a inteles cu adevarat, ca pentru ca sa se dezvolte pana la frumusetea ei deplina, a trebuit sa aiba foarte multa incredere si curaj, ca sa se inalte singura spre soare prin propriile ei puteri.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu