Om: Ce alegi ?
Caine: Sã aleg ar însemna sã fiu de acord cu o minciunã.
Caine : Nu e o prostie sã te temi de oasele altui om ?
Om:"Cel ce tulburã oasele altuia îsi va gãsi mormântul pânã la apusul soarelui."
Vorbele astea rãsunã prin aceste dealuri de foarte mult timp.
Maestrul: De ce eziti, învãtãcelule ?
Discipolul: Mi-e teamã.
Maestrul: De ce te temi ?
Discipolul - Nu stiu ce e mai departe.
Maestrul : - E doar un coridor.
Duce într-o încãpere pãrãsitã.
De ce sã-ti fie teamã ?
Discipolul - E întuneric, maestre.
Maestrul - Nu e întuneric si în camera ta ?
Discipolul: - Da.
Maestrul: - Îti e fricã si acolo ?
Discipolul : Nu, maestre.
Maestrul :Atunci, poate frica ta are alt motiv.
Discipolul: Maestre, înainte sã vin aici, un bãiat din piatã a spus ceva despre un coridor al mortii. A spus cã în acea camerã sunt oasele celor care au intrat acolo.
Maestrul: Dar, învãtãcelule, ce ti-am spus eu ?
Discipolul: Cã viata e un coridor iar moartea e doar o usã.
Maestrul: - Nu mã crezi ?
Discipolul: - Ba da, maestre.
- Dar tot mi-e fricã.
Maestrul: - În timp, vei învãta sã te temi numai de frica ta.
Vom mai discuta despre asta.
Patul tãu te asteaptã, învãtãcelule.
Om: Nu ti-e frig ?
Caine: Desigur.
Om: Dar stai nemiscat.
Caine: Da.
Om: Ce fel de om esti, Caine ?
Caine: Nu sunt diferit de tine.
Om: Poate as fi crezut asta înainte sã te vãd culcând la pãmânt toti paznicii.
N-am mai vãzut pe nimeni fãcând asa.
Ai învãtat asta în China ?
Caine: Da. si alte lucruri, mai importante.
Om: Cum ar fi ?
Caine: Sã sãrbãtoresc viata fiecãrui om prin a mea.
Om: Eu am fãcut asta înainte.
Nu în felul tãu.
Am bãut în cinstea tuturor de la Atlantic la Pacific si jumãtatea drumului înapoi. si cumva, mi-am dat seama cã ridicam singur paharul.
Acum nu mai am ce sãrbãtori.
Nici cu ce.
Caine: Când un om nu mai are nimic, atunci se poate ridica.
Om: - Eu nu va trebui sã mã strãduiesc.
Caine: - Când visãm, lucrurile dorite se întâmplã prin minune.
Când ne trezim, stim fãrã efort, cã omul e aproape nimic.
Om: Care-i rostul ?
Oricum suntem pierduti.
Caine: De ce spui asta ?
Om: Deoarece mortii au blestemat locul ãsta.
N-o sã scape niciunul cu viatã.
Maestrul: Vino. Vino, învãtãcelule.
Pãseste pe aceastã grindã.
Nu atinge pãmântul pânã ajungi la capãt.
Foarte bine. Încã o datã.
Începe de acolo.
Mai bine. Vino.
Mâine, învãtãcelule, si toatã sãptãmâna viitoare, vreau sã exersezi mersul pe grindã.
Discipolul: Pot stii de ce, d-le ?
Maestrul: Acest coridor duce cãtre un bazin cu acid, folosit odatã la realizarea ornamentelor.
Acum e folosit pentru a învãta studentii importanta echilibrului.
Îti voi cere sã traversezi bazinul pe aceastã grindã.
Discipolul: Maestre, dacã un elev îsi pierde echilibrul si cade în bazin, va fi consumat de acid ?
Maestrul: E important sã-ti pãstrezi mereu echilibrul, nu ?
Discipolul: - Da, maestre.
Maestrul: - Sunt convins cã vei supravietui.
Discipolul: - Mã voi pregãti, maestre.
Maestrul: - Întelept din partea ta, învãtãcelule.
Întelept.
Om: Caine...
Cum... ?
Cum... ?
Caine: Poti avea încredere în mine ?
Om: Da.
Da.
Caine: Dacã ai încredere deplinã în mine, te pot ajuta.
Dacã îti spun cã nu esti într-o închisoare ci închisoarea e în tine, poti crede asta ?
Om: Cred.
Caine: Aseazã-te.
Ca mine.
Ridicã-te.
Da.
Da.
Asa.
Lasã tot efortul sã se scurgã din corpul tãu.
Toatã cãldura sã se scurgã din corpul tãu.
Corpul tãu devine mai usor si mai usor pânã când corpul devine una cu spiritul
care e usor ca un fulg.
Ca o rãsuflare.
Ca o clipã.
Ca...absolut nimic.
Om: Ti-a fost fricã, Caine ?
De asta ai fãcut-o ?
Caine: Sã-ti pierzi viata fãrã rost, nu e un lucru gresit ?
Om: Poate e mai bine decât sã mori aici.
Caine: Nu vom muri. Vom rezista.
Pânã ne amintim cã suntem oameni.
Om: O sã murim unul câte unul, exact ca Hannibal.
Caine: Puterea de a afirma viata nu e superstitie, e destin.
Supune-te superstitiei si vei crea un nou destin, nefericit.
Maestrul: Priveste, învãtãcelule, e posibil sã traversezi în sigurantã.
Acum e rândul tãu.
De ce eziti, învãtãcelule ?
Vãd unde au cãzut altii.
Maestrul: Priveste doar grinda.
Astfel, n-o sã cazi.
Priveste cu atentie.
Nu esti încã întreg ?
Discipolul: Bazinul e plin cu apã caldã, atât.
Maestrul: Tu ai crezut cã e acid.
Discipolul: Am vãzut schelete.
Maestrul: Mai uitã-te odatã.
Superstitia e ca un magnet.
Te atrage în directia credintei tale.
Om: Începeti sã sãpati ! Haideti.
Caine: Nu vom consuma aerul mai repede asa ?
Om: Are dreptate.
Alt om: Cel putim murim încercând.
Caine: Poate ar fi mai bine sã stãm nemiscati.
Folosind o singurã lumânare.
Si eliberându-ne mintea de fricã.
Caine: Ajunge !
Dacã încercati asta, se va opune.
Veti consuma mai mult aer decât veti salva.
Om: - Meritã sã moarã ! O vom face repede.
Caine: - si apoi ce ?
Altul ? si altul ?
Pânã veti face ceea ce n-a reusit muntele ?
Om: Nu putem face nimic ?
Caine: E ceva.
Stai linistit.
Nu vorbi.
Încercati sã dormiti.
Linistiti-vã inimile. si sperati.
Om: M-ai salvat odatã, Caine.
Am încredere în tine.
Om: Caine.
Caine: Da.
Om: Mi-e fricã sã mor.
Caine: Atunci gândeste-te la viatã.
Om: E sfârsitul.
Sfârsitul.
Nu-i asa, Caine ?
Caine : Poate asa cum desteptarea e sfârsitul somnului.
Om: El a renuntat din cauza oaselor, nu noi.
Caine : Asta ne-a salvat ?
Om: Nu. Ne-am salvat singuri.
Ei au sãpat iar noi am sperat. si nici unii n-au renuntat la ceilalti.
Caine: Nu oasele celorlalti, ci alti oameni.
Caine : Tu ce vei face ?
Om: Am stat multã vreme în subteran, Caine.
Murind zi de zi.
Nu doar acolo.
Sugestii ?
Caine: Trãieste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu