"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

luni, 27 ianuarie 2014

Linistea

Liniştea este natura ta esenţială. 

Ce este liniştea? 

Spaţiul sau conştiinţa interioară în care cuvintele de pe această pagină sunt percepute şi devin gânduri. Fără această conştiinţă nu ar mai exista nici percepţie, nici gânduri, nici lumea. Tu eşti acea conştiinţă, deghizată în forma unei persoane. Echivalentul zgomotului exterior este zgomotul interior al gândurilor. Echivalentul tăcerii exterioare este liniştea interioară. Ori de câte ori simţi tăcerea în jurul tău, ascult-o. Înseamnă pur şi simplu să o remarci. Acordă-i atenţie. 

Ascultarea tăcerii trezeşte dimensiunea liniştii în sinea ta, deoarece numai prin intermediul liniştii poţi fi con- ştient de tăcere. Observă că în momentul în care remarci tăcerea din jurul tău, nu gândeşti. Eşti conştient, dar nu gândeşti. Atunci când eşti conştient de tăcere, urmează imediat starea aceea de alertă interioară calmă. Exişti în prezent. Ai scăpat de miile de ani de condiţionare umană colectivă. 

Uită-te la un copac, la o floare, la o plantă. Lasă-ţi con- ştiinţa să se odihnească privindu-le. Cât de liniştite sunt, cât de adânc înrădăcinate în existenţă. Dă-i voie naturii să te înveţe ce este liniştea. Când te uiţi la un copac şi îi percepi liniştea, devii şi tu liniştit. Stabileşti un raport cât se poate de profund. Te simţi una cu orice lucru pe care îl percepi în şi prin linişte. Sentimentul că eşti una cu tot ce există pe lume înseamnă iubirea adevărată. Tăcerea este utilă, dar nu ai nevoie de ea pentru a descoperi liniştea. Chiar şi atunci când e zgomot, poţi să fii conştient de liniştea din spatele zgomotului, de spaţiul în care se produce zgomotul. Acela este spaţiul lăuntric al stării de conştiinţă pură, conştiinţa în sine. Poţi deveni conştient de conştiinţă ca fiind fundalul în care se nasc toate percepţiile senzoriale şi toate gândurile tale. Să devii conştient de conştiinţă înseamnă apariţia liniştii lăuntrice. Orice zgomot deranjant poate fi la fel de util ca tăcerea. 

Cum? Renunţă la a-i rezista interior zgomotului, lasă-l să fie aşa cum este, această acceptare te va purta pe ţinutul păcii lăuntrice care este liniştea. Ori de câte ori accepţi un moment aşa cum este el – indiferent sub ce formă se prezintă – eşti liniştit, eşti împăcat. Acordă atenţie clipelor de răgaz – pauza dintre două gânduri, pauza scurtă şi tăcută dintre cuvintele unei conversaţii, dintre notele unui pian sau ale unui flaut sau pauza dintre inspiraţie şi expiraţie. Atunci când acorzi atenţie acestor pauze, conştientizarea a “ceva” devine, pur şi simplu, conştientizare. Dimensiunea fără formă a conştiinţei pure iese la suprafaţă şi înlocuieşte identificarea cu forma. Inteligenţa adevărată funcţionează fără zgomot. 

Liniştea este locul în care se găsesc creativitatea şi soluţiile problemelor. Să fie liniştea doar absenţa zgomotului şi a conţinutului? Nu, este inteligenţa însăşi – conştiinţa subterană din care se nasc toate formele. Şi cum ar putea fi separat acest lucru de tine? Forma care crezi că eşti tu s-a născut din această dimensiune şi este susţinută de ea. Este esenţa tuturor galaxiilor şi a firelor de iarbă; a tuturor florilor, pomilor, păsărilor şi a tuturor celorlalte forme. 

Liniştea este singurul lucru din această lume care nu are formă. Însă, pe de altă parte, nu este cu adevărat un lucru, şi nu face parte din lume. Când priveşti un pom sau o fiinţă umană aflată în linişte, cine priveşte? Ceva mai adânc decât persoana. Conştiinţa se uită la creaţia sa. În Biblie se spune că Dumnezeu a creat lumea şi a văzut că era bună. Acelaşi lucru îl vezi şi tu când priveşti din linişte, fără gânduri. Ai nevoie de mai multe cunoştinţe? Mai multe informaţii, analize intelectuale sau calculatoare mai performante vor salva, oare, lumea? Nu cumva de înţelepciune are cea mai mare nevoie lumea din ziua de azi? Lasă liniştea să-ţi conducă faptele şi cuvintele. 


Cartea poate fi cumparata onlinde de aici: 
Libris.ro Nemira
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...