"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

luni, 17 martie 2014

LILITH IN LEU, 5 MARTIE 2014 -29 NOIEMBRIE 2014 – “ UMBRA REGELUI

lilith
“…………………………….
Asemeni snopilor de grau, ea va secera.
Va treiera pentru a va descoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi,
Ca apoi sa va harazeasca focului sau si sa puteti deveni painea sfanta la ospatul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste tainele inimii si astfel sa deveniti o parte din inima Vietii.
…………………………………………………………….”Kahlil Gibran
Astrologic vorbind, Lilith nu este o planeta, este un punct matematic in spatiu ce reprezinta cel de-al doilea focar (centru) al miscarii Lunii in jurul Pamantului.  O elipsa are doua focare, in cazul miscarii Lunii, intr-un focar se afla Pamantul iar in celalalt se afla Lilith.
Lilith  parcurge toate semnele zodiacale in noua ani, de fapt in opt ani si 311 zile. Ceea ce este interesant este faptul ca Lilith, antiteza Lunii care este asociata cu maternitatea, ramane in fiecare semn  zodiacal exact noua luni.
In mitologie, Lilith apare ca prima sotie a lui Adam. Dar spre deosebire de Eva, Lilith si Adam au fost zamisliti din acelasi material,un lut cosmic-pamant magnetizat. Foarte repede au inceput certurile si neintelegerile in acest cuplu mitologic din cauza refuzului lui Lilith de a se lasa dominata de Adam, de fapt, Lilith nu a vrut sa domine ( asa cum a vrut Adam), ea a vrut egalitate, a vrut sa traiasaca intr-o relatie in care “ si eu, si tu, suntem egali”. Neintelegandu-se in nici un fel, ea a refuzat sa se  supuna lui Adam, paraseste gradina Edenului si nu mai vrea sa se intoarca. Accepta sa devina regina “intunericului”iar prin faptul ca a refuzat sa se supuna,  dorind de fapt egalitate, ea a devenit o forta daruind omului o constiinta a fortelor demonice.
Lilith este  partea noastra mai intunecata, este stapana umbrei noastre, este ispita , atractia periculoasa si intensa, simbolizeaza un factor central motivant care este subtil dar puternic, nevazut dar simtit.
Pentru o femeie, Lilith reprezinta forta ei, puterea ei dar si barbatul ideal care o poate ajuta sa aduca in lumina dorintele ascunse, sa le traiasca si sa-si depaseasca karma. In harta unui barbat, Lilith descrie femeia care il poate duce “ in iad “ iar de acolo iese transformat, este femeia de care este atras intr-un  mod obsesiv dar  si de care fuge deoarece ii este frica, este femeia care il conduce pe marginea prapastiei, este lupta ascunsa din el si problemele nerezolvate cu femeile din viata lui. Lilith este puternica in hartile oamenilor care traiesc in afara normelor si conventiilor sociale, a oamenilor de succes dar vulnerabili la sentimentele lor  care traiesc relatiile intr-un mod neconventional, compromisul nu face parte din limbajul lor.
In relatii, Lilith reprezinta atractia fatala, legatura periculoasa, dureroasa, obsesiva, intensa, ciudata, relatii triunghiulare din care iesi destul de botit, cei implicati in relatie  vor avea o puternica atractie sexuala unul fata de calalat si nimic nu-i poate tine departe. De cele mai multe ori, relatiile cu Lilith nu se termina prea bine, ganditi-va ca ea a disparut in noapte…Lilith fascineaza si infricoseaza in acelasi timp prin libertate absoluta, independenta totala si nesupunere in fata oricarei autoritati masculine.
Pozitiv, Lilith devine “Marea preoteasa” ce ne ajuta sa intelegem natura noastra adevarata, sa avem acces la intelepciunea cosmica, la ocultism, sa ne deschidem catre o abordare metafizica a aspectelor vietii. Astfel, intunericul devine lumina si ne intoarcem la originile noastre cosmice.
Odata cu intrarea lui  Lilith in Leu, va trebui  sa invatam sa rezolvam acele puncte oarbe legate de “putere, influenta, suprematie, dominatie, cultul propriei personalitati “. Lilith in Leu va aduce destula agresivitate, vulgaritate, razbunare, drame, senzualitate agresiva  iar de cele mai multe ori, regele este detronat prin propriile lui arme ascunse.
Aici este o ambiguitate, fascinatia merge de mana cu respingerea a tot ce este nobil, stralucitor, regal. Putem sti inuitiv modul in care trebuie sa actionam  dar lucrurile nu vor functiona asa cum vrem noi, aici, setea de putere nu este satisfacuta asa cum dorim, exista o imposibilitate absoluta de a dicta altora. Lilith in Leu aduce o karma legata de folosirea inedecvata a puterii personale in detrimentul celorlalti. Lilith in Leu  poate “vorbi” de cele mai multe ori  despre greseli legate de egocentrism, falsa mandrie, dorinta de a fi cea mai importanta persoana, lux. Nu e de mirare daca Lilith pozitionata in Leu  incurajeaza adesea dorinta de a fi tetrali, dramatici, ea  exagereaza rolul unei actiuni, ea respinge idea ca exista si  altcineva mai bun, mai talentat. Aceasta  pozitie a lui Lilith vorbeste despre  trecut, vieti trecute pline de lupte pentru putere. Una dintre cele mai importante sarcini pentru sufletul nostru este sa  invatam sa daruim iubire, sa ne eliberam din stransoarea ego-ului.
In caz contrar, viata  se poate transforma intr-un “teatru gol” cu un singur actor care isi tot repeta rolul dar fara a simti aprecierea cuiva. In urmatoarele noua luni, este necesar sa urmarim in mod constient modestia, simplitatea, onestitatea, dragostea altruista, sa scapam de teatralitate  si egocentrism, sa invatam  sa daruim orice, inclusiv sa apreciem  din toata inima si “valoarea  celuilalt”. Cu Lilith in Leu, “ valoarea celuilalt” naste gelozie,  lupte severe pentru putere, glorie si sfera de influenta.
Lilith in Leu isi va pune amprenta ei destul de puternic in iubire, spun asta deoarece Leul este semnul natural al casei V, o casa in care ne intalnim cu iubirea fara acte, cu copii, cu creativitatea personala, cu distractia. Aici, Lilith merge la scoala si vrea sa fie cea mai buna indiferent daca toceste, ea trebuie sa straluceasca prin orice mijloace.  Si daca este “iubire la negru “ atunci Lilth isi face simtita prezenta inducand respingerea oricarui atasament amoros, exces de amor propriu, autoflagelare, hiperluciditate, o teama care nu permite abandonul in fata iubirii. Lilith in Leu vrea sa fie tot timpul diferita de ceilalti  iar din aceasta cauza, egoismul ei nu are limite. In expresia ei creatoare, Lilith in Leu  vrea sa fie admirata dar nu va recunoaste niciodata acest lucru, ea este solicitanta, neiertatoare fara sa se simta obligata sa-si explice pornirile.
Lilith in Leu vrea sa atinga absolutul prin creativitatea ei iar teama ca nu poate sa atinga propriile criterii de perfectiune poate fi o frana in dezvoltarea ei creativa. Aici Lilith in Leu poate sa-si depaseasca aceasta cerinta  de absolut prin asumarea unui rol de educator, sa inteleaga ca poate straluci chiar daca nu este in prima linie, sa inteleaga ca elevul poate sa-si depaseasca profesorul.
Atunci cand vointa este indreptata catre interesele oamenilor, Lilith in Leu devine un ghid in arta, divertisment, educatie, serviciul public, guvern. Lilith in Leu poate aduce destule probleme in relatia cu sotul, tatal, iubitul, dintr-o data, nimic nu mai este suficient de bun, partenerul potrivit a disparut in noapte. Lilith in Leu este foarte erotica, creativa dar unul dintre tabuurile ei este sexualitatea, ea poate nega placerile erotice.
Toata lumea are un pic de Lilith in personalitatea lor si localizarea ei in harta natala, in tranzite, in sinastrii arata un loc unde suntem nedreptatiti, vom simti cel mai des conflictele, lipsa respectului, sabotajul, amenintarea, toate acestea produc in noi o furie intensa, important este sa tinem aceasta furie sub control , doar asa putem avea acces la puterea, cunoasterea cosmica a lui Lilith.
In urmatoarele noua luni, Lilith are o influenta deosebita asura semnelor fixe: Leu, Varsator, Taur, Scorpion dar si asupra celor care au pe Lilith in Leu in  harta natala. Daca Lilith va tranziteaza casele unghiulare 1, 4, 7, 10, veti simti din plin influenta ei, puteti fi pusi in situatii umilitoare prin voi insiva, prin familie, tata, prin partener, prin sefi, mama.
Lilith in Leu ne atrage intr-un dans al umbrelor chiar daca vrem, chiar daca nu vrem, ea este cea care face invitatia si tot ea este cea care ne va invata pasii prin care putem descoperi ritmul natural al sufletului nostru.Si nu trebuie sa uitam ca simbolul ei poate fi asemanat cu o ” secera neagra” si oare ce face o secera?lilith1


Adriana Tudosa
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...