Greseala nu exista

Cred ca Dumnezeu vrea sa stii, in aceasta zi

...ca tu nu poti sa faci nici o greseala, tot ce poti face*

*este sa iei o decizie care va rezulta in urmatorul pas pe care il vei face.

Nu are nici un rost sa eziti atunci cind nu ai nimica de pierdut.

Iar a pierde este de fapt doar un gind in mintea omeneasca,

nu este un act al lui Dumnezeu.

Scapa de acel gind si vei scapa si de indoiala.

Foloseste-te de Intelepciune pentru a avea succes.

Secretul femeii care trăieşte fără bani

Heidemarie e mândră de logoul magazinului de troc pe care l-a creat, „Gib und Nimm”

Vă puteţi imagina cum aţi putea trăi fără nicio sursă de venit Nemţoaica Heidemarie Schwermer a făcut din asta o filosofie de viaţă. Are 67 de ani, din care ultimii 14 i-a petrecut fără bani şi fără alte posesiuni în afara unui geamantan în care şi-a împachetat strictul necesar.

În urmă cu 23 de ani, Heidemarie Schwermer, o profesoară de vârstă mijlocie abia ieşită din experienţa unui divorţ, s-a mutat cu cei doi copii ai săi în oraşul german Dortmund, un oraş în care numărul persoanelor fără adăpost şi lipsa lor de speranţă erau şocante, scrie cotidianul britanic „The Times". Din acest şoc iniţial s-a năcut ideea lui Heidemarie Schwermer de a crea un magazin bazat pe troc de obiecte şi servicii. L-a numit „Gib und Nimm", adică „dai şi iei".

Heidemarie a fost întotdeauna de părere că oamenii fără adăpost nu au nevoie de bani pentru a se reintegra în societate şi că pentru asta e suficient să se facă utili. Doar că ideea nu prea a prins la cei vizaţi. În schimb, oamenii fără serviciu şi pensionarii au început să vină în număr mare la magazinul ei, formând o reţea care, în timp, a crescut exponenţial. Succesul conceptului a făcut-o pe Heidemarie să se gândească serios la propriul stil de viaţă.

A realizat că poseda multe lucruri de care nu avea neapărat nevoie. A decis să nu mai cumpere niciun obiect fără să renunţe la un altul. Apoi a început să se gândească la lucrurile de care avea cu adevărat nevoie. În ce priveşte hainele, şi-a dat seama că se descurca foarte bine cu ce putea agăţa pe zece umeraşe.  La restul a renunţat. Nici cărţile nu au fost cruţate. Într-o zi, Heidemarie şi-a cărat toată biblioteca la un anticariat. 

Hotărârea a venit în timp

În parte, decizia ei de a trăi o viaţă mai simplă a fost influenţată şi de psihoterapia pe care a făcut-o în anul ce a urmat divorţului său. „A fost un an foarte dificil. Plângeam necontenit la fiecare şedinţă, dar la sfârşit am fost atât de fericită încât am hotărât să trăiesc simplu şi să îi învăţ şi pe alţii ce acumulasem în timpul psihoterapiei", povesteşte Heidemarie pentru „The Times". 

Aşa că a devenit ea însăşi psihoterapeut. Între timp, şi alte lucruri s-au schimbat. A început să practice meditaţia şi a realizat cât de nefericită era, de fapt, la locul de muncă. „Eram întotdeauna răcită sau aveam dureri de spate, dar nu făcusem niciodată legătura între starea mea fizică şi insatisfacţia de la locul de muncă." Când a înfiinţat reţeaua „Gib und Nimm" a început, de asemenea, să experimenteze diverse alte joburi pe lângă cel de la catedră.

La târgurile gratuite, oamenii pot scăpa de obiectele de care nu mai au nevoie 

De exemplu, a lucrat în bucătăria unei cantine. „Oamenii îmi spuneau adesea: «Ai mers la facultate ca să faci asta?» Dar eu cred că fiecare persoană are o valoare intrinsecă. De ce aş fi mai preţuită pentru că sunt profesoară sau psihoterapuet decât pentru că sunt bucătăreasă?"

Cu cât ducea o viaţă mai simplă, cu atât era mai fericită. În 1995 era deja foarte implicată în activitatea comunităţii „Gib und Nimm", nu mai cumpăra aproape nimic şi locuia mai mult prin casele membrilor comunităţii pentru perioade scurte, în schimbul unor activităţi casnice pe care le oferea. În 1996 şi-a dat seama că trebuie să meargă mai departe de atât şi a luat cea mai radicală decizie de până atunci: să trăiască fără bani. A renunţat la apartamentul său şi la meseria de profesoară şi a început o viaţă nomadă. Avea de gând să facă asta timp de 12 luni dar iată că, 14 ani mai târziu, încă trăieşte după principiile „Gib und Nimm".  

O lume plină de iubire

„Ce fac eu acum a fost, la început, un simplu experiment, care în timp s-a transformat într-un model demn de urmat. Situaţia lumii, în special discrepanţa dintre săraci şi bogaţi m-a convins să fac aceşti paşi. Eu trăiesc în continuare în abundenţă, chiar şi fără niciun ban", a explicat Heidemarie pentru „Adevărul magazin de duminică". „Eu sunt convinsă că la un moment dat toţi oamenii vor ajunge să trăiască fără bani pentru că aşa este mult mai uşor. Modelul meu încearcă să le explice oamenilor că este foarte important să preia răspunderea pentru sine şi pentru întreg."

Heidemarie profeţeşte o schimbare a valorilor „pentru că există lucruri mult mai importante decât valorile actuale", lucruri despre care crede că vor prinde şi în afara grupului lor. „În loc de «Cum arăt?», «Cum pot să-i impresionez pe ceilalţi?» ar trebui să ne întrebăm «Cum aş putea să-mi las amprenta asupra lor?», «Ce ne face cu adevărat fericiţi?», «Cum îi putem ajuta şi sprijini pe cei din jurul nostru? şi «Cum putem ajunge să trăim împreună într-o lume plină de iubire?»." Heidemarie a pornit să schimbe lumea ţinând prelegeri despre stilul ei de viaţă. Multe dintre acestea se întâmplă în Germania, dar a mers şi în Spania, Italia şi Elveţia. 

Dacă ar fi invitată, ar veni şi în România. „Depinde cât de deschis e fiecare om în parte. Eu am învăţat să mă apropii de alţii, să le ofer capacităţile mele şi să le descopăr pe ale lor. Dacă cineva doreşte să-i prezint ideile mele şi să afle despre experienţa mea, trebuie să mă întrebe. Nu pot obliga pe nimeni să mi se alăture." 

Nemţoaica ştie că mulţi o consideră o idealistă cu idei utopice, însă ea spune că dacă are vreo influenţă asupra oamenilor, aceea nu e legată de încercarea sa de a-i convinge să trăiască fără bani, ci de a schimba lucruri mărunte în vieţile lor. „Deviza mea este «pas cu pas» şi totul trebuie să fie în concordanţă. În afară de asta, paşii trebuie să se potrivească şi cu drumul din viaţa fiecărui om în parte." Despre ea spune că a devenit un om cu adevărat fericit. „Temerile şi grijile mele au dispărut încet-încet, iar locul lor a fost luat de fericire şi aventură, sentimente ce mă urmăresc întreaga zi."

Heidemarie participă la emisiuni televizate şi ţine numeroase prelegeri despre stilul ei de viaţă

În acest moment, singura companie pe care Heidemarie nu a convins-o să-i ofere serviciile în schimbul altor servicii este cea a căilor ferate. Aşa că încă are nevoie de bani pentru tren, atunci când călătoreşte pe distanţe lungi. Nemţoaica are puşi de-o parte 200 de euro, pentru cazuri de urgenţă. În rest, nu păstrează niciun ban care ajunge la ea. De exemplu pensia. „Am decis că este în regulă că-mi colectez pensia, însă o dau altora aproape pe toată şi păstrez doar cât am nevoie pentru a-mi plăti călătoriile cu trenul."  

Heidemarie nu are asigurare de sănătate pentru că nu a vrut să fie acuzată că cerşeşte la stat. În schimb, se bazează pe ceea ce numeşte „puterea autovindecării". „Când mă doare ceva, îmi pun palma pe locul respectiv şi îmi spun că am puterea să mă vindec singură. Şi durerea dispare." Dar dacă ar suferi de ceva cu adevărat serios? „Cancer? Atunci cred că voi muri. M-am pregătit deja pentru moarte de câteva ori, când m-am simţit foarte rău. Dar a doua zi m-am ridicat din nou şi eram în regulă."

În general se simte tânără şi puternică însă Heidemarie s-a pregătit şi pentru ultimul pas, organizându-şi deja propria înmormântare. A aranjat cu un preot să îşi acopere costurile de înmormântare oferind regulat consiliere psihologică enoriaşilor care suferă după moartea celor dragi.Singura ei tristeţe sunt oamenii fără adăpost, cei care trăiesc fără bani dar nu din proprie iniţiativă. Pe ei nu a reuşit să-i convingă că nu e nevoie să cerşească pe stradă ca să aibă ce mânca. 

„Am ţinut prelegeri pentru aceşti oameni, dar numai şase sau şapte s-au prezentat. Nici n-au vrut să audă. Unul dintre ei m-a acuzat că am «legături», că reuşesc să fac ceea ce fac pentru că cunosc oameni. Bineînţeles că am contacte. Despre asta e vorba. Altfel nu ar funcţiona!", explică nemţoaica. 

Secretul_femeii_care_traieste_fara_bani

Fericirea de import

Universul este un ocean de energie. Iar aceasta energie se afla in continua miscare. Totul in acest univers interactioneaza si se afla intr-un permanent schimb de informatie. De la micro pana la macro toate fiintele, obiectele, grupurile, societatile si orice alte entitati realizeaza un schimb de energie. Acest schimb se realizeaza prin preluarea din exterior a energiei dar si prin eliminarea sau oferirea de energie.

Practic in permanenta noi suntem intr-o relatie activa cu mediul inconjurator. In fiecare clipa noi preluam ceva din mediul in care traim si oferim ceva in schimb. Totul este in dublu sens. Aceste este ciclul normal si natural al universului.

In alti termeni, am putea spune ca noi realizam tot timpul activitati de import-export. Aici includem atat lucruri materiale (hrana, bunuri, bani)  cat si elemente non-materiale (emotii, sentimente, dorinte, etc.).

Ceea ce este important este echilibrul dintre importuri si exporturi. Ceea ce este de dorit este ca exporturile sa fie egale sau mai mari decat importurile. Atunci cand importurile sunt mai mari decat exporturile ne gasim intr-o situatia de dezechilibru si avem mari probleme.

Acest principiu il putem aplica la orice nivel , la orice scara. La nivel de tara Romania a avut un deficit comercial de 4,7 miliarde EUR in iunie 2010 - adica am avut importuri mai mari decat exporturile. Ce inseamna asta? Inseamna ca noi trebuie cumva sa platim diferenta a ceea ce am cumparat si am folosit. Si asta pentru ca cei 4,7 miliarde sunt nota de plata a bunurilor achizitionate de Romania si pentru care nu avem fonduri sa platim.  Acelasi principiu se aplica si in cazul unei familii: cheltui - adica achizitionezi bunuri (importuri) - mai mult decat produci  si vinzi (in cazul de fata bani castigati ca echivalent al muncii tale).  In cazul in care cheltui mai mult decat iti poti permite ajungi la dezechilibru si faci datorii.

Bun...acum ca am explicat principiile sa vedem cum se aplica acest principiu al echilibrului import/export si in ceea ce priveste gradul nostru de fericire.

Fericirea este o notiune dificil de definit si multi si-au omorat neuronii sa faca acest lucru.Din punctul meu de vedere fericirea este o stare de fapt si nu un scop. A atinge fericirea este o utopie. Corect este a trai fericirea sau a trai fericit.

Fericirea noastra este legata de ceea ce facem in viata. Daca facem lucruri care ne plac atunci suntem fericiti. Daca nu, atunci ajungem in extrema cealalta - nefericirea. Aici sunt foarte multe lucruri de discutat si am sa incerc sa fiu cat mai explicit si totusi cat mai succint.

Noi , ca si fiinte umane , suntem extensii ale sufletului nostru. Noi venim pe aceasta lume pentru a trai experientele necesare imbogatirii sufletului. Prin imbogatire nu ma refer la material ci strict la capitolul experiente si trairi. Prin acest corp uman noi suntem capabili sa avem emotii si sentimente pe care altfel , in alt plan, nu le putem experimenta. Fiecare eveniment din viata noastra este o experienta si o informatie noua pentru sufletul nostru. De aceea conteaza mai putin ceea ce faci ci mai mult experienta si senzatia pe care ti-o ofera. Prin urmare si liberul arbitru - de care am mai discutat - se refera mai mult la modul in care interpretezi si asimilezi ceea ce ti se intampla in viata. Liberul arbitru este atitudinea ta.

De asemenea, noi venim cu un anumit program in aceasta viata. Dar acest program nu este neaparat un plan, un scop la modul in care trebuie sa cuceresti Everestul sau sa ajungi Presedintele unei tari. El este mai degraba un catalog de experiente de care sufletul - adica tot noi dar la un alt nivel- are nevoie. De aici si 'foamea' pe care multi dintre noi o simtim legat de aceasta viata. Este vorba de aceea cautare permanenta a ceva anume si care ne face sa nu ne oprim nicioadata. Nu stim exact ce anume cautam dar stim cu siguranta ca nu gasim ceea ce cautam.

Am putea spune ca noi venim cu anumite nevoi ale sufletului. Iar aceste nevoi nu sunt standard si fiecare din noi are catalogul propriu de experiente de trait. Problema apare atunci cand incepem sa interpretam aceste nevoi. O nevoie se tranforma prin gandire in dorinta.

De exemplu: iti este sete. Aceasta este o nevoie a ta. Din secunda in care apare nevoia mintea ta incepe sa proceseze si obtine un set de posibilitati prin care sa-ti satisfaci setea: bei un pahar cu apa, mananci o portocala, bei o bere etc. In functie de experientele anterioare, de structura si profilul tau, mintea va alege pentru tine o varianta. Si astfel apare dorinta. Dorinta de a bea bere poate fi de fapt o nevoie de a-ti astampara setea. Dar faptul ca tu de fiecare data ai ajuns sa alegi berea pentru a-ti potoli setea ai uitat ca ai si alte variante la indemana.  De asemenea este foarte posibil ca bautul de bere sa nu-ti mai acopere setea. Adica ai o dorinta generata de o nevoie - dar aceasta dorinta nu acopera nevoia! Paradoxal, nu?

Nu chiar. Este un lucru extrem de obisnuit pentru noi toti sa avem dorinte care sa nu acopere de fapt ceea ce avem nevoie. Si asta datorita gandirii. Mintea este un calculator care interpreteaza datele ce i le pui la dispozitie. Deci mintea primeste anumite informatii, le proceseaza conform cu un algoritm si scoate ceva : o idee, o dorinta. Iar algoritmul pe care mintea il foloseste este rezultatul educatiei, mediului in care traim si a lucrurile pe care le facem in mod repetitiv si care devin realitati ale vietii noastre.

Deci noi ,zi de zi, alergam sa ne satisfacem dorinte care nu acopera nici o nevoie! Dorinte care ne sunt complet inutile!

Si acum sa legam de import-export.

La nivel emotional si sentimental fiecare dintre noi este cate un mare importator. Practic cersim in fiecare moment afectiune, atentie si cautam sa luam ceva din exterior pentru a umple un gol care se afla in interiorul nostru. In fiecare moment importam de la cei din jur din emotiile, starile, sentimentele si dorintele lor. De cate ori poate nu ai o stare buna si te intalnesti cu cineva careia ii merge bine in acel moment si brusc iti schimba si tie dispozitia. Atunci ai facut un transfer emotional, un import. Pana cand ajungi acasa ai sanse mari sa revii la starea initiala. Practic ai comsumat toata energia pe care ai preluat-o si nu ai rezolvat nimic.

Noi cautam automat importul pentru ca este mai facil, mai usor. Exteriorul este mult mai accesibil. Atunci cand te doara capul e mai simplu sa iei o pastila decat sa meditezi de exemplu. Importul da impresia ca e gratis. Dar ce mare teapa! Pe zi ce trece noi acumulam datorii si ce e mai grav uitam ca exista si alta varianta decat preluatul din exterior. In final ajungem sa credem ca doar din afara poate veni solutia fericirii noastra.

Practic uitam ca avem in noi toate resursele necesare pentru a acoperi acele nevoi ale sufletului, nevoie afective. Dar mergem automat in exterior si cautam sa intram in tot felul de relatii care sa ne faca fericiti. Sa nu credeti ca sunt impotriva relatiilor...nu...dimpotriva. Sunt de parere ca relatiile sunt importante pentru evolutia noastra. Dar relatiile nu au scopul de a ne umple acele goluri - o pot face doar pe termen scurt si cu un pret mare. Trebuie sa gasim in noi modalitati de a fi fericiti. Iar relatia vine si iti aduce acele experiente pe care singur nu le poti trai.

In plus aceste importuri se produc si la nivel afectiv si al dorintelor. Foarte usor noi preluam dorintele celor din jur si le transformam in ale noastre. Si nu numai ca preluam de bunavoie dar suntem invatati de mici ca pentru a fi fericit trebuie sub o forma sau alta sa satisfaci dorintele altora. Intai parintii, intr-o masura mai mare sau mai mica, isi proiecteaza propriile dorinte asupra noastra. Pe urma vin scoala, societatea si mai ales prietenii. Cu totii toarna in noi dorinte si creeaza scheme de fericire.

Si foarte rar gasim pe cineva care ne invata cum sa cautam in noi fericirea. Si adesea descoperim acest lucru mult mai tarziu in viata noastra si atunci avem de recuparat timpul pierdut. Dar nicioadata nu e prea tarziu! Asta e partea buna a universului in care traim!

Noi importam in mod constant dorinte din exterior. Iar societatea in care traim, prin puterea marketingului, creeaza pe banda rulanta dorinte artificiale. Trebuie sa cumperi nu stiu ce produs sau serviciu ca sa fi relaxata si fericita! Iar noi daca nu constientizam aceste dorinte importate credem ca sunt ale noastre si alergam sa ni le satisfacem. Si in momentul in care ajungem acolo ne dam seama ca tot lipsiti de fericire suntem. Dar noroc ca apare ceva nou...

Tot timpul ar trebui sa ne intrebam ce dorim noi de fapt, ce vrea sufletul nostru. Sa validam orice dorinta noua si sa vedem ce nevoie acopera - in cazul in care chiar poate acoperi ceva.

Importul la nivel afectiv si al dorintelor este bun atat timp cat ceea ce preluam rezoneaza cu noi. Pot fi idei si curente care ne pot ajuta foarte mult sa evoluam si sa crestem. Nu tot ce vine din exterior trebuie respins, ci doar filtrat. Apartenenta la un grup de oameni cu care impartasesti aceleasi idei si idealuri poate fi un import foarte bun pentru tine.

Practic trebuie sa folosim energia sau impulsul pe care il importam pentru a crea ceva. Asa cum in economie importi minereu de fier ca sa faci tabla asa si noi trebuie sa luam din exterior lucrurile de baza cu care sa lucram si sa creem ceva. Daca luam doar pentru consum, pentru a astupa o nevoie personala nu facem decat sa pierdem timp si energie inutil. Nimic in viata nu este gratis. Nici macar respiratul. Tot trebuie sa depui un efort (consum caloric) pentru a trage aerul de afara. Aerul nu intra in noi automat.

Acum sa vorbim de export...

Chiar daca nu ne dam seama noi in fiecare zi exportam energie. Ma refer in mod special la cea emotionala si afectiva.  Fie ca ajuti pe cineva ascultand-o sau impartasindu-i din ideile si experientele tale , fie ca injuri pe cineva tot export de energie se cheama.  Si asa cum in economie ceea ce exporti se valorifica la un anumit pret asa este si la nivel personal. Exporti energie negativa atunci primesti inapoi tot energie negativa. Exporti energie pozitiva prin gandurile si atitudinea ta atunci ceea ce primesti inapoi este o influenta pozitiva. Totul este energie.

Noi ar trebui sa exportam mult mai mult decat importam. Si ar trebui sa exportam , sa oferim lumii energia noastra pozitiva rezultata in urma unor procese interioare. De fapt aceasta este compasiunea de care se vorbeste peste tot. Este un flux continuu de energie pozitiva care nu judeca si nu evalueaza. Tu oferi ceea ce ai de oferit si fiecare este liber sa-si ia ce vrea de acolo. Ceea ce poti sa oferi este rezultatul satisfacerii nevoilor sufletului tau. In momentul in care faci acele lucruri pentru care ai venit pe Pamant atunci vei ajunge sa creezi. Iar creatia ta vei dori sa o imparti cu cei din jurul tau. Si atunci vei fi cu adevarat fericit(a)!

Iar in aceasta situatie cand vei oferi ceva - exporti - nu te gandesti la ce primesti in schimb. De ce? Simplu: pentru ca a oferi nu devine o nevoia in sine ci rezultatul satisfacerii unei nevoi. Aici este diferenta pe care o observati atunci cand va intalniti cu un om pasionat de ce face. El pune focusul pe procesul in sine si pe ceea ce face si nu pe ce obtine neaparat.

Iar avand un export mai mare decat importul vei avea un mai mare echilibru interior. De ce? Pentru ca ai surplus de energie. Pentru ca nimic nu se pierde. Si tot ceea ce oferi se intoarce la tine amplificat.

In concluzie ar trebui sa ne ferim de fericirea din import ,  de ceea ce luam din afara pentru a astupa direct anumite nevoi ale sufletului. Noi suntem fiinte creatoare si de aceea procesul creatiei este fundamental pentru noi. Si traim intr-o lume in care putem crea extraordinar de multe lucruri: de la lucruri materiale pana la non-material. Putem fi creatori de experiente pentru ceilalti.

'Mii de lumanari pot fi aprinse de la o singura lumanare. Si totusi viata acelei lumanari nu va fi scurtata. Fericirea nu scade nicioadata daca este oferita, impartasita' - Buddha

Inchei aici acest scurt articol - pe care l-as putea lungi pe multe pagini - cu o  invitatie la vizionarea unei prezentari interesante:  'Matthieu Ricard despre obișnuințele fericirii'

Nu va fie frica sa cautati in interiorul vostru si sa (va) oferiti fericire!

Dan

Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura

Am citit astazi o poveste foarte frumoasa despre un imparat care a primit doi soimi; unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare. Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo. - Cum ai facut? si-a intrebat supusul - A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

 Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

Transforma viata în prietenul tau

Aproape fiecare gând pe care-l aveţi priveşte în acest caz trecutul sau viitorul, iar sentimentul vostru de sine depinde de trecut în ceea ce priveşte identitatea voastră şi de viitor în ceea ce priveşte împlinirea sa. Teama, anxietatea, aşteptările, regretul, vinovăţia, furia sunt disfuncţii ale stării de conştiinţă aflate sub semnul timpului. Egoul tratează momentul prezent în trei feluri: ca pe un mijloc către un scop, ca pe un obstacol sau ca pe un duşman. Să le luăm pe rând, astfel încât, atunci când regăsiţi în voi tiparul respectiv, să-l puteţi recunoaşte şi să luaţi din nou decizia adecvată. Pentru ego, momentul prezent este, în cel mai bun caz, util doar ca un mijloc ce conduce spre un scop. El vă duce spre un moment viitor considerat a fi mai important, chiar dacă viitorul nu vine niciodată decât sub formă de moment prezent şi nu este, prin urmare, nimic mai mult decât un gând din mintea voastră. Cu alte cuvinte, nu sunteţi niciodată pe deplin aici, deoarece sunteţi întotdeauna ocupaţi cu încercarea de a ajunge în altă parte. Când tiparul acesta devine mai pronunţat — şi aceasta se întâmplă foarte frecvent — momentul prezent este privit şi tratat ca şi cum ar fi un obstacol de trecut. Atunci apar nerăbdarea, frustrarea şi stresul, iar în cadrul culturii noastre aceasta este realitatea de fiecare zi a oamenilor, starea lor normală. Viaţa, cea care există acum, este văzută ca o „problemă”, iar lumea voastră este una plină de probleme ce trebuie rezolvate toate înainte de a putea fi fericiţi, împliniţi sau înainte de a începe să trăiţi cu adevărat — cel puţin aşa credeţi voi. Problema este următoarea: în locul fiecărei probleme soluţionate, apare o alta. Câtă vreme veţi vedea momentul prezent ca pe un obstacol, problemele nu se pot sfârşi. „Voi fi orice doreşti să fiu”, spune Viaţa sau clipa de Acum. „Te voi trata aşa cum mă tratezi tu. Dacă mă vezi ca pe o problemă, voi fi o problemă pentru tine. Dacă mă tratezi ca pe un obstacol, voi fi un obstacol.” În cel mai rău caz, şi această abordare este şi ea foarte des întâlnită, momentul prezent este tratat ca un duşman. Când urâţi ceea ce faceţi, vă plângeţi de ceea ce vă înconjoară, blestemaţi lucrurile care se întâmplă sau, s-au întâmplat sau când dialogul vostru interior este alcătuit din expresii precum ar trebui şi n-ar trebui, din învinovăţiri şi acuzaţii, atunci vă certaţi cu ceea ce este, vă certaţi cu ceea ce deja există ca realitate. Transformaţi Viaţa în duşman şi Viaţa spune: „Dacă vrei război, vei avea război.” Realitatea exterioară, care întotdeauna vă reflectă înapoi starea interioară, este atunci experimentată ca fiind ostilă. O întrebare vitală pe care trebuie să v-o puneţi frecvent este aceasta: în ce relaţie mă aflu eu cu momentul prezent? Apoi deveniţi vigilenţi ca să aflaţi răspunsul. Tratez clipa de Acum ca fiind doar un mijloc către îndeplinirea unui scop? O văd ca pe un obstacol? O transform într-un duşman? Din moment ce tot ce aveţi vreodată este momentul prezent, din moment ce Viaţa este inseparabilă de momentul de Acum, semnificaţia adevărată a întrebării este aceasta: care este relaţia mea cu Viaţa? întrebarea aceasta este o modalitate excelentă de demascare a egoului din voi şi de a vă aduce în starea de Prezenţă. Deşi întrebarea nu cuprinde în sine adevărul absolut (în ultimă instanţă, eu şi momentul prezent sunt unul şi acelaşi lucru), ea reprezintă un indicator util către direcţia bună. Puneţi-vi-o adesea, până ce nu veţi mai avea nevoie s-o faceţi. Cum depăşiţi o relaţie disfuncţională cu momentul prezent? Lucrul cel mai important este să o vedeţi în voi, în gândurile şi acţiunile voastre. În momentul în care vedeţi, observaţi că relaţia voastră cu clipa de Acum este disfuncţională, sunteţi prezenţi. A vedea este sinonim cu apariţia Prezenţei, în momentul în care vedeţi disfuncţia, ea începe să se dizolve. Unor oameni li se întâmplă să izbucnească în râs când văd acest lucru. Odată cu viziunea respectivă vine şi puterea de a alege — alegerea de a spune da momentului de Acum, de a-l transforma în prietenul vostru.

Sursa: Eckhart tolle-Un nou pamant

Cunoasterea de sine

Un batran arab care arata ca vai de lume si traia din mila altora, ratacea  pe strazile unui oras. 


Nimenu nu il baga in seama. 


Un trecator i-a spus, plin de dispret:


- Ce faci aici? Vezi bine ca nu te cunoaste nimeni.


Omul cel sarman s-a uitat linistit la trecator si i-a raspuns:


- Nu-mi pasa. Ma cunosc eu insumi si mi-e de-ajuns. Ar fi fost mai cumplit sa fie pe dos: sa ma cunoasca toti si sa nu ma cunosc eu. 


Namaste Eu Sunt.

"Darurile" altora

Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen. Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar.

Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza. Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima.

Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai.

Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batranul ramanea impasibil. La sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.

Deceptionati de faptul ca maestrul primise atat de multe insulte si provocari, studentii l-au intrebat:

- Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor?

- Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il primesti, cui apartine darul? intreba Samuraiul.

- Celui care ti l-a oferit, replica unul dintre discipoli.

- La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse Maestrul. Cand nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat.

In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi. Putem alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in jocul altora, sau sa fim selectivi si sa acceptam doar acele daruri care ne ajuta in evolutia noastra.

Faceti curatenie in suflet si in viata

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?

- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a 
spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?

- Da, părinte, un puiet de brad.

- Smulge-l!

Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.

- Acum, scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:

- Smulge-l acum pe acela.

- Dar e destul de mare, nu pot singur.

- Du-te şi mai cheamă pe cineva.

Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.

- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.

- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.

- Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar , cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou."

TAINA MENSTRUATIEI

Gregorian Bivolaru - Taina Menstruatiei

Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas in sus

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal
se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de
facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si-asa era batran, iar ca
fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Si ca
nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei. Asa ca
taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei
apuca cate o lopata si incepura sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.
Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe
zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa multe lopeti de pamant, magarul se
potoli si tacu.
Taranul se duse si privi in adancul fantanei si ramase uluit de ce vazu. Cu
fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se
scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora
cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri
si iesi vesel. 
Viata va arunca poate si peste tine cu pamant si cu tot felul de greutati..
Secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si
sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. 
Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas in sus.
Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste
pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte. 


Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit: 


1) Curata-ti inima de ura, frica si egoism.
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile.
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa.
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin.
5) Iubeste mai mult si. scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu
trebuie sa fii solutia, nu problema.