"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu
Se afișează postările cu eticheta povesti cu talc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta povesti cu talc. Afișați toate postările

luni, 1 februarie 2021

Povestea picaturii



A fost odată ca niciodată un discipol care îl întrebă pe maestrul său:

  - Care este lucrul ce mă separă de adevăr ?

  Maestrul îi spuse:

  - Nu eşti singurul care este separat de adevăr, mai sunt şi alţii. Îţi voi spune douăsprezece povestioare care îţi vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul şi chiar de ţi se va părea că le-ai înţeles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple poveşti vor căpăta proporţii uriaşe şi până vor deveni din nou simple.

Prima poveste:

A fost odată ca niciodată o picătură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se întâmpla cu mulţi oameni. Trăiesc înlăuntrul lui Dumnezeu şi spun că nu există Dumnezeu.

A doua poveste:

"Vreau să fiu liberă" spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafaţă.

"Vreau să fiu liberă" spuse din nou picătura de apă şi soarele auzindu-i glasul o aşeză într-un nor.

"Vreau să fiu liberă" spuse picătura încă o dată şi norul o eliberă, iar aceasta căzu din nou în Ocean.

A treia poveste:

O picătură intelectuală este o picătură intelectuală, dar nu mai aparţine Oceanului.

A patra poveste:

" Nici o picatura nu are nici o valoare" spuse picatura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:

" Fără nici o îndoială, există un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importantă decât oceanul." spuse picătura din ocean.

A sasea poveste:

" Nu voi putea niciodata să ajung la Ocean" spuse picătura din Ocean.

A saptea poveste:

" Oh, ce-mi pasă mie de Ocean " spuse picătura din Ocean.

A opta poveste:

Era odată o picătură care-şi regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului şi nu ştia nimic despre Ocean.

A noua poveste:

O picătură din Ocean chema toate celelalte picături să i se alăture pentru a se răscula împotriva Oceanului.

A zecea poveste:

" Prin puterea cu care am fost investită" spuse picătura din Ocean, "prin puterea cu care am fost investită, de astăzi sunteţi excluse din Ocean."

A unsprezecea poveste:

" Tu te afli în mijlocul iubirii mele" îi spuse Oceanul picăturii de apă. Dar picătura nu auzi Oceanul pentru ca era plină de iubire pentru altă picătură.

A doisprezecea poveste:

" Dacă aş putea cuprinde" gândi o picătură " fiecare picătură cu dragostea mea atunci aş deveni Oceanul."

Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău şi deşi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Şi pentru că nu putu să-şi reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu să devină Oceanul.


  Discipolul îl întreba pe maestrul său:

- A existat vreodată o picătură care a devenit Oceanul ?

Şi maestrul îi spuse ultima sa poveste:


Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, ce căuta Profunzimea Oceanului. Dorinţa îi era mare şi puterea de iertare îi era mare şi deodată Oceanul îi spuse:

" Tu şi cu mine, noi suntem una." Şi Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului deveni şi al picăturii.

Ea se pătrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafaţa Oceanului şi prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.


  " Află astfel, o ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc şi că-i primeşte în mareţia sa pe cei ce o doresc cu adevărat."

  " Dar ce se va întâmpla dacă o astfel de picătură devine murdară?" întrebă discipolul.

  Maestrul râse din toata inima:

"O picătură nu poate deveni atât de murdară încât oceanul să nu o poată curăţa."

vineri, 4 decembrie 2020

Povestea bambusului

 “Doamne”, am intrebat. “Poti sa-mi dau un motiv bun ca sa nu renunt?” Raspunsul lui Dumnezeu m-a luat prin surprindere…

“Uita-te in jur”, a spus. Vezi feriga si bambusul?

"Da", am raspuns.

Cand am plantat semintele de feriga si de bambus, am avut mare grija de ele. Le-am dat lumina, le-am dat apa. Feriga a crescut repede din pamant. Verdele ei stralucitor a acoperit pamantul. Cu toate acestea, din semintele de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul.

In cel de-al doilea an, feriga a crescut si mai mare, si mai bogata… Din nou, din samanta de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul, a spus.

In cel de-al treilea an, tot nu iesea nimic din seminta de bambus. Insa nu am abandonat bambusul.

In cel de-a patrulea an, iarasi, din samanta de bambus nu iesea nimic. Dar nu am vrut sa renunt, a spus.

“Apoi, in cel de-al cincilea an, o mladita a iesit din pamant. Comparativ cu feriga, era in mod evident mica si insignifianta… Insa dupa numai 6 luni, bambusul s-a inaltat pana la 30 de metri inaltime.

In toti acesti cinci ani, bambusul si-a dezvoltat radacinile. Radacinile sale au crescut. Aceste radacini l-au facut puternic si i-au oferit lucrurile de care avea nevoie pentru a supravietui. Nu as da niciuneia dintre creatiile mele o provocare careia nu ar putea sa-i faca fata.”

M-a intrebat. “Stiai, copilul meu, ca in tot acest timp in care te-ai luptat, de fapt ti-ai dezvoltat radacini?” “Nu as abandona bambusul. Nu o sa te parasesc nici pe tine niciodata.”

“Nu te compara cu ceilalti”, a adaugat. “Bambusul a avut un scop diferit fata de feriga. Cu toate acestea, ambele alcatuiesc cea mai frumoasa padure”.

“Va veni si timpul tau”, mi-a spus Dumnezeu. “Te vei inalta.”

“Cat de sus o sa ma ridic?”, am intrebat.

“Cat de sus se va inalta bambusul?”, a intrebat la randul sau.

“Atat de sus pe cat poate?”, am intrebat. “Da”, a spus. “Cinsteste-ma inaltandu-te cat de sus poti.”

Am plecat din padure si m-am intors cu aceasta poveste. Sper ca aceste cuvinte te pot ajuta sa vezi ca Dumnezeu nu te va abandona niciodata si nu va renunta niciodata la tine.

Niciodata, niciodata , niciodata sa nu renunti in viata.

Nu ii spune lui Dumnezeu cat de mare este problema, spune-i problemei cat de mare este Dumnezeu.🙏❤️🔱🌹

autor necunoscut

joi, 20 august 2020

Poveste cu talc

 “Doamne”, am intrebat. “Poti sa-mi dau un motiv bun ca sa nu renunt?” Raspunsul lui Dumnezeu m-a luat prin surprindere…

“Uita-te in jur”, a spus. Vezi feriga si bambusul?

"Da", am raspuns.

Cand am plantat semintele de feriga si de bambus, am avut mare grija de ele. Le-am dat lumina, le-am dat apa. Feriga a crescut repede din pamant. Verdele ei stralucitor a acoperit pamantul. Cu toate acestea, din semintele de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul.

In cel de-al doilea an, feriga a crescut si mai mare, si mai bogata… Din nou, din samanta de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul, a spus.

In cel de-al treilea an, tot nu iesea nimic din seminta de bambus. Insa nu am abandonat bambusul.

In cel de-a patrulea an, iarasi, din samanta de bambus nu iesea nimic. Dar nu am vrut sa renunt, a spus.

“Apoi, in cel de-al cincilea an, o mladita a iesit din pamant. Comparativ cu feriga, era in mod evident mica si insignifianta… Insa dupa numai 6 luni, bambusul s-a inaltat pana la 30 de metri inaltime.

In toti acesti cinci ani, bambusul si-a dezvoltat radacinile. Radacinile sale au crescut. Aceste radacini l-au facut puternic si i-au oferit lucrurile de care avea nevoie pentru a supravietui. Nu as da niciuneia dintre creatiile mele o provocare careia nu ar putea sa-i faca fata.”

M-a intrebat. “Stiai, copilul meu, ca in tot acest timp in care te-ai luptat, de fapt ti-ai dezvoltat radacini?” “Nu as abandona bambusul. Nu o sa te parasesc nici pe tine niciodata.”

“Nu te compara cu ceilalti”, a adaugat. “Bambusul a avut un scop diferit fata de feriga. Cu toate acestea, ambele alcatuiesc cea mai frumoasa padure”.

“Va veni si timpul tau”, mi-a spus Dumnezeu. “Te vei inalta.”

“Cat de sus o sa ma ridic?”, am intrebat.

“Cat de sus se va inalta bambusul?”, a intrebat la randul sau.

“Atat de sus pe cat poate?”, am intrebat. “Da”, a spus. “Cinsteste-ma inaltandu-te cat de sus poti.”

Am plecat din padure si m-am intors cu aceasta poveste. Sper ca aceste cuvinte te pot ajuta sa vezi ca Dumnezeu nu te va abandona niciodata si nu va renunta niciodata la tine.

Niciodata, niciodata , niciodata sa nu renunti in viata.

Nu ii spune lui Dumnezeu cat de mare este problema, spune-i problemei cat de mare este Dumnezeu.🙏❤️🔱🌹

autor necunoscut

duminică, 31 mai 2020

Pilda

Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.

 Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.

 - Cum ai facut? si-a intrebat supusul

- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

duminică, 24 mai 2020

PILDA


"Într-o zi, un tânăr a urcat pe munte unde a întălnit o pustnică care medita în tăcere și a întrebat-o:
- Ce faci aici în pustietate singură?
 La care ea a răspuns:
 - Muncesc. Am mult de muncă.
- Cum poți avea atât de muncă? Văd că nu faci nimic pe aici ...
Femeia îl privi și îi răspunse:
-Trebuie să antrenez doi șoimi și doi vulturi, să liniștesc doi iepuri, să disciplinez un șarpe, să motivez un măgar și să îmblânzesc un leu.
- Și unde sunt toate animalele de care îmi vorbești căci nu le văd?
-Sunt înăuntrul meu,  a răspuns femeia.
Șoimii se aruncă peste tot ce mi se arată, bine sau rău, trebuie să-i antrenez să vadă numai lucruri bune. Ei sunt ochii mei.
Cei  doi vulturi cu ghearele lor rănesc și distrug tot ce ating, trebuie să îi învăț să nu rănească. Ei sunt mâinile mele.
Iepurii vor să meargă unde își doresc și nu vor să se confrunte cu situații dificile, trebuie să îi învăț să fie liniștiți, chiar dacă există suferință sau poticnire. Sunt picioarele mele.
Măgarul este întotdeauna obosit, încăpățânat, nu vrea să-și poarte sarcina de multe ori. Este corpul meu.
Cel mai dificil de îmblânzit este șarpele. Deși este închis într-o cușcă,  este întotdeauna gata să muște și să otrăvească pe oricine din apropiere. Trebuie să îl disciplinez cel mai mult. Este limba mea.
Am și un leu. Oh...cât de mândru, degeaba crede că este regele. Trebuie să-l îmblânzesc. Este Ego-ul meu.
- Cum vezi, prietene, am mult de lucru !"

joi, 16 aprilie 2020

Confruntarea cu demonii interiori

Nu izolarea este problema ta, ci teama de a te confrunta cu dragonii tăi interiori...

- Maestre, cum pot să mă confrunt cu izolarea?

- Fă curat în casa. Temeinic. În fiecare colț. Chiar și în acele locuri unde nu ai avut niciodată răbdarea să faci curat. Fă-ți casa luminoasă și bine îngrijită. Îndepărtează praful și impuritățile. Chiar și cele mai ascunse. Casa ta te reprezintă: dacă ai grijă de ea, ai grijă și de tine.

- Maestre dar timpul este lung. După ce am avut grijă de mine făcând curățenie în casă, cum pot să fac față izolării?
- Fixează ce poate fi remediat și elimină ce nu mai ai nevoie. Fă-ți tivul la pantaloni, coase-ți bine marginile destrămate ale rochiilor, restaurează o piesă de mobilier, repara tot ce merită reparat. Restul lucrurilor aruncă-le. Cu recunoștință. Și cu conștientizarea faptului că ciclul lor s-a încheiat. Fixând și eliminând lucruri din exteriorul tău iți va permite să remediezi sau să elimini ceea ce se află în interiorul tău.

-Maestre și apoi? Ce pot face tot timpul de unul singur?

- Însămânțează. Chiar și o sămânță într-o vază. Ai grijă de o plantă, udă-o în fiecare zi, vorbește cu ea, dă-i un nume, îndepărtează frunzele uscate și buruienile care o pot sufoca și ii fură energie vitală prețioasă. Este un mod de a avea grijă de semințele tale interioare, dorințele, intențiile, idealurile tale.

- Maestre și dacă golul vine să mă viziteze? ... Dacă vine frica de boală și moarte?

- Vorbește cu ele. Pregătește masa și pentru ele, rezervă un loc pentru fiecare dintre fricile tale. Invită-le la cină cu tine. Și întreabă-le de ce au venit de atât de departe până în casa ta. Ce mesaj vor să îți aducă. Ce vor să îți comunice.

- Maestre, nu cred că pot să fac asta ...

- Nu izolarea este problema ta, ci teama de a te confrunta cu dragonii tăi interiori. Acei dragoni de care ți-ai dorit întotdeauna să te îndepărtezi. Acum nu mai poți fugi. Privește-i în ochi, ascultă-i și vei descoperi că te-au pus la perete. Te-au izolat ca să poată vorbi cu tine. Precum semințele care nu pot încolți decât dacă sunt singure.

marți, 14 aprilie 2020

Darul iubirii

Într-o zi, Buddha mergea prin oraș, iar un om foarte furios i-a tăiat calea și a început să-l jignească. ”N-ai niciun drept să-i înveți pe alții”,a strigat acesta. ”Ești prost ca toți ceilalți și ești și fals!”

Buddha nu s-a supărat când a auzit acestea și l-a întrebat ”Spune-mi, dacă ai oferi un cadou cuiva și acea persoană nu l-ar accepta, cui i-ar aparține acel cadou?”

Omul a fost surprins la auzul acestei întrebări și i-a răspuns ”Ar fi al meu, pentru că eu am cumpărat cadoul.”

Buddha a zâmbit și a spus ”Așa este și asta e valabil și pentru furia ta. Dacă ești nervos pe mine și eu nu primesc insultele tale, atunci furia se revarsă asupra ta. Atunci, tu ești singurul care e nefericit, nu eu. Tot ce faci se răsfrânge asupra ta.

Dacă vrei să încetezi prin a te răni singur, scapă de furie și de gândurile urâte și umple-ți sufletul cu iubire. Când îi urăști pe alții, tu ești singurul care devine nefericit, dar când îi iubești pe alții, toată lumea îți va răspunde cu iubire”.

marți, 18 februarie 2020

Fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă


Un înţelept obişnuia să stea zilnic la intrarea într-o cetate. Într-o zi, un călător se apropie de el şi îi spuse:– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?Înţeleptul îi răspunse printr-o întrebare:– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?– Egoişti şi răi. De aceea, mă bucur că am putut pleca de acolo.– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, a răspuns înţeleptul.Puţin după aceea, un alt călător se apropie de el şi i se adresă:– Abia am sosit în acest oraş. Cum sunt oamenii de aici?Înţeleptul răspunse cu aceeaşi întrebare:– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?– Erau buni şi cinstiţi. Am avut mulţi prieteni acolo şi i-am părăsit cu greu.– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, a răspuns înţeleptul.Un neguţător care stătea de ceva timp în preajmă şi care auzise aceste discuţii, se îndreptă către înţelept şi îi spuse cu reproş, imediat după ce şi al doilea drumeţ plecă:– Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-au adresat-o aceşti doi oameni?
– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni, va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii pe care îi atragem în jurul nostru sunt cei care ni se aseamănă…


Tu ce lume porti in inima ta? Cu ce ochi privesti lumea?

luni, 10 februarie 2020

Cele 3 porti

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: SCHIMBA LUMEA.

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce-ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: SCHIMBA-I PE CEILALTI.

Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari. El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

– Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI.

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

– Asa este, spuse batranul.

– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

– Ce-ai invatat pe drumul acesta?

– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

– Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

duminică, 9 februarie 2020

Nu iti schimba niciodata adevarata ta natura



  • Nu îţi schimba niciodată natura, chiar dacă cineva îţi face rău, nu-ţi pierde esenţa. Ia-ţi doar măsuri de siguranţă




Un om găseşte un şarpe pe moarte, arzând într-un foc. Decide să îl scoată de acolo, dar când o face, şarpele îl muşcă. Din cauza durerii, omul îl scapă iar şarpele cade înapoi în foc. Bărbatul încearcă din nou să-l scoată din foc şi este încă o dată muşcat de şarpe.




Un bărbat care trecea prin zonă se apropie de om şi îi spune:


– Scuză-mă, dar eşti încăpăţânat! Nu înţelegi că de fiecare dată când încerci să-l scoţi din foc, şarpele te va muşca?


Bărbatul îi răspunde:

– Natura şarpelui este să muşte, iar a mea este să ajut. Aceste două aspecte nu se vor modifica niciodată.

Apoi, cu ajutorul unei sârme, bărbatul scoase şarpele din foc, salvându-i viaţa.


Nu îţi schimba niciodată natura, chiar dacă cineva îţi face rău, nu-ţi pierde esenţa. Ia-ţi doar măsuri de siguranţă.


Unii persecută fericirea, alţii cred în ea.


Fă-ţi griji mai puţin despre reputaţia ta şi mai mult despre conştiinţă. Deoarece conştiinţa reprezintă ceea ce eşti tu, iar reputaţia ceea ce spun alţii despre tine. Şi indiferent de ce spun oamenii despre tine, nu e problema ta… e problema lor.

luni, 27 ianuarie 2020

Legenda Vulturului- cum sa o iei de la capat

🦅🦅🦅🦅🦅LEGENDA VULTURULUI , SAU, CUM SA O IEI DIN NOU DE LA CAPAT

🦅🦅🦅🦅,,Strămoșii indienilor din America vanerau vulturii, motiv pentru care își puneau pene în păr. Îi considerau curajoși, ba chiar nemuritori. Și-i imaginau plutind în zbor peste pământul plin de păcate, analizând viața celor de jos din înaltul cerului. Povestea de mai jos este o legendă despre felul în care natura se oglindește în destinul uman. Este o lecție subtilă despre viață și despre cum înfrunți greutățile ei.

🦅Vulturii care trăiesc în zona munților Anzi ating înălțimi incredibile, suportă temperaturi extrem de joase și pot ajunge la 70 de ani. Numai că, în jurul vârstei de 40 de ani, trebuie să reușească să treacă de o cumpănă, altfel ar muri. Practic, ciocul lor devine atât de curb încât nu mai pot sfâșia hrana, ghearele devin atât de noduroase încât nu mai pot ține prada în zbor, penele sunt atât de lungi și de tari, încât nu-i mai apără de frig. Ciocul, ghearele și penele au în comun keratina, o substanță care se produce în permanență, acumulându-se de-a lungul anilor. Pentru a putea trăi, vulturii trebuie să-și reînnoiască haina de pene și armele. Așa că se va retrage printre stânci, într-un loc ascuns dar sigur va începe să-și zdrobească singur ciocul, lovind repetat în piatră.

🦅După ce îi va cădea ciocul vechi, va aștepta să-i crească altul nou. Apoi,își va distruge singur ghearele inutile din cauza bătrâneții și va aștepta să-i crească gheare puternice, noi. Își va smulge penele vechi și va aștepta zgribulit să-i crească altele.
Procesul de renaștere durează în jur de 4 luni, dar după acest timp de suferință, vulturul poate zbura din nou și se poate hrăni încă cel puțin 30 de ani.
Fiecare dintre noi avem cumpene, momente în care ți se pare că ai putea să mori de durere!
Dar trebuie să știm să înfruntăm durerea, să ne ridicăm din genunchi și să reîncepem să trăim în ciuda dificultăților.
--- Liliana Angheluță

🦅🦅🦅 Legenda Vulturului are multe asemanari cu viata noastra .
De multe ori în viața noastră, trebuie să ne confruntăm cu decizii dure, dar necesare, care ne ghidează spre nevoia de a renaște.
Sa infrunti provocările, sa faci schimbări , nu este niciodată o sarcină ușoară pentru nimeni.
Trecerea de la o stare la alta se face cu eforturi , uneori foarte dureroase .
Fără aceaste schimbari, nu am putea crește și sa deveni ceea ce intenționăm să fim , sa evoluam ..




EAGLE SPIRIT
Spirit has your back
Oracle Message: Think of the eagles flying high above the other birds, soaring on the wind. Eagle Spirit has appeared to ask whether you're willing to soar to new heights, even if that means solitude for a short while. Truly, all the wisdom of the world is available to you. When storms flash across the sky, it is Eagle Spirit that raises you above it all, helping you conquer fear and overcome adversity, reminding you that Spirit has your back and wants you to experience life at its fullest.
At this moment, you are meant to know that you have the highest of wisdom and courage within, gifted to you by Spirit and all the angels. Boldly build your nest in a lofty space and know that now you can fly effortlessly, proudly embodying Eagle Spirit in all her glory and grace, claiming what is truly yours in divine timing.


sâmbătă, 31 august 2019

Adevarata bogatie

TATĂ ,CE ÎNSEAMNĂ SA FII SĂRAC?
Un om de afaceri, vrând ca fiul sau sa știe ce e sa "fii sărac", l-a dus la munte ca sa petreacă 2 zile cu o familie de țărani. Au stat acolo 3 zile si 2 nopți in modesta lor casa.
In mașina, la întoarcere spre casa, tatăl a întrebat fiul:
Cum ți s-a părut aceasta experiența?
Buna, spune fiul cu privirea îndreptată spre orizont.
Si ce ai învățat, insista tatăl?
Fiul raspunde:
1. Ca noi avem un câine si ei patru
2. Noi avem un jacuzzi ..si ei un râu fără sfârșit cu apa cristalina unde sunt pesti
3. Noi avem reflectoare care luminează grădina noastră, în timp ce pe ei îi luminează luna si stelele
4. Curtea noastră e mică si a lor ajunge pana la orizont
5. Noi ne cumpărăm mâncarea, dar ei seamănă si recoltează mâncarea lor
6. Noi ascultam CD-uri cu muzica, dar ei asculta o simfonie fără sfârșit de tot felul de păsări si animale
7. Noi pregătim mâncarea in cuptor cu microunde, dar mâncarea lor are gustul acesta bun de cuptor de lemne
8. Pentru a ne proteja, noi trăim înconjurați de un zid, cu alarme... ei trăiesc cu poarta deschisă, protejați de prietenia vecinilor lor.
9. Noi trăim conectați la smartphone, Facebook, televizor... ei, in schimb, sunt "conectați" la viața, la cer, la soare, la apa, la verdeața munților, la animale, la insămânțat, la familia lor.
Tatăl lui a rămas impactat de ce profund gândea copilul lui si atunci fiul lui încheie spunând:
Mulțumesc tata, pentru ca mi-ai arătat ce săraci suntem noi si ce bogați sunt ei!!!...
CONCLUZIE:
Avuțiile materiale nu sunt tot in aceasta viața .
Sa fii umil si simplu e ceea ce te face MARE, niciodată sa nu uiți asta.
Cuvântul lui Dumnezeu spune ca Iov a fost binecuvântat atunci când s-a rugat pentru prietenii săi...
Binecuvântează prietenii tai si vei fii binecuvântat. Astazi e ziua pentru a binecuvânta. Eu te binecuvântez pe tine, viața ta, sănătatea ta, casa ta, familia ta, lucrul tău, viața ta spirituală, proiectele tale, finantele tale, in numele lui Isus!! Alege pe cine vrei sa binecuvântezi si trimite acest mesaj.

sâmbătă, 27 iulie 2019

Invatatura unui calugar


"Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar 
sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie"

In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai.
L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.
”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine.
Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,
ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog.
Atat fac - ma rog impreuna cu el.
Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui, ca atunci si El este cu noi.
Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei.
Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.
La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin.
Eu nu trebuie sa stiu ce greutate poartă el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.
Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului.
Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. 
Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta.
Cauza nu sunt cei din jur, ci cum il privesti tu pe Dumnezeu.
Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu.
Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea.
Acolo te asteapta Dumnezeu.

Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica.

Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura.

Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina :
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniște, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu.

Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat.

Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine.

Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie.
Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi.
Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.
“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata.
Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului.

Iubirea, este curgerea vietii.
Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

Si m-a întrebat :”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai ?

Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta.
Atunci te deschideai prin inima.

Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata.
Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.

Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, 
ci este intre noi si noi, 
acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare :
“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau.
Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie.
Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. 
Nu fugi dupa Dumnezeu, 
stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si îndeplinită . . . 
Și apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.
Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. 
Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legătură cu ei ,si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.
“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni.
Si omul s-a indepartat de aproapele sau.
Si aceasta din teama.
Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate  -  din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important - cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale.

Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume.
Dar si in Biserica sunt oameni si oameni. 

Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentruca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale.

Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire.
Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.

Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.
”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”
Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu venerație . . . 
L-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om :
“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el.
Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu.
Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l în oameni. 
Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, 
nu te grabi sa vorbesti.

Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume.
Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi.

Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, 
si mintea va uita, 
dar daca ceea ce rostesti vine din suflet, 
acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”
[17:50, 8.7.2019] +40 757 601 700: Învățătură unui călugăr  P II

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez.

Ma gandeam   :  cum pot eu, omul, sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei ? 
Și mi-a explicat : 
”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine.

Omul nu binecuvanteaza cu puterea omului, 
ci cu cea a Duhului, și, în fata Să, toți suntem egali. "

Fiintele iluminate pasesc printre noi,
neștiuți, simpli . . .  se simte doar adierea
lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastră.

Visează, ca și cum ai trai veșnic,
dar trăiește ca și cum ai muri azi.

Căci nu contează anii din viata ta,
ci Viața din anii tai . . . "

Augustin
Paști 2019

vineri, 7 iunie 2019

Darurile negative care nu le accepti sau falsa idee ca toti suntem oglinzi pt ceilalti

O pildă înțeleaptă: despre felul în care trebuie să răspunzi la invidie, ură și mânie

A fost odată un samurai înțelept. El avea un grup de elevi pe care îi învăța înțelepciunea luptei. Într-o zi, în timpul lecțiilor, de el s-a apropiat un războinic cunoscut datorită cruzimei și aroganței sale.

Tactica lui îndrăgită era metoda provocării: el jignea oponentul, acela se înfuria, accepta provocarea, dar condus de furie făcea o greșeală după alta și pierdea lupta.

Același lucru s-a întâmplat și în acel moment: războinicul a spus câteva insulte și urmărea reacția înțeleptului. Dar el a continuat să-și vadă de ocupația lui.
Războinicul a mai repetat de câteva ori insultele. Văzând că samuraiul nu răspunde, a plecat frustrat.
Războinicul a mai repetat de câteva ori insultele. Văzând că samuraiul nu răspunde, a plecat frustrat.

– Maestre, de ce ai tolerat atacurile? Ar fi trebuit să-l chemi la luptă.

Înțeleptul i-a răspuns pe un ton calm:

– Atunci când cineva îți aduce un cadou, iar tu nu-l accepți, cui rămâne darul?

– Celui care a vrut să mi-l dăruiască, a răspuns elevul.

– Același lucru este valabil și pentru invidie, ură și insulte.
Atâta vreme cât nu le acorzi atenție, atât timp cât nu le accepți în mintea și în viața ta, ele aparțin celui care le-a spus.

miercuri, 25 ianuarie 2017

«Ziua în care am încetat să mă grăbesc» – Povestea înduioșătoare de viață a unei mame foarte ocupate

Rachel Macy Stafford este femeie și mamă. Aceasta a scris un mesaj foarte dur, emoționant și real despre cât de important este să nu te grăbești, mai ales atunci când ai copii.
*****
Atunci când trăiești o viață nebună, fiecare minut este contabilizat. În mod constant simți că trebuie să consulți lista ce ceea ce ai de făcut, să stai cu ochii la ecranul telefonului și să alergi undeva. Și cum ai încerca să împarți timpul și atenția, și cât de multe sarcini diferite ai încerca să rezolvi – oricum nu ți-ar ajunge timpul să le reușești pe toate.
Aceasta a fost viața mea timp de doi ani nebuni. Gândurile și acțiunile mele controlau notificările electronice, apelurile și mesageria vocală umplută până la refuz. Și, deși fiecare fibră a sufletului meu dorea să găsească timp pentru toate treburile în programul meu supraîncărcat, nu îmi reușea nicidecum.
Și asta până cu șase ani în urmă, când am fost binecuvântată prin chipul calm, fără griji și cu miros de flori al unui copil.
Când aveam nevoie să plec, ea începea să caute o coroană strălucitoare în geanta mea.
Când trebuia să fiu undeva deja cu cinci minute în urmă, ea mă ruga să-i fixez jucăria de scaunul automobilului.
Când trebuia să iau o gustare rapidă, ea se oprea brusc ca să vorbească cu o femeie mai în vârstă, care semăna cu bunica ei.
Când aveam doar treizeci de minute pentru a ajunge undeva, ea îmi cerea să opresc căruciorul ca să mângâie fiecare câine care trecea pe alături.
Când aveam o agendă completă, care începea la 6 dimineața, ea îmi cerea să sparg ouă și foarte încet și cu grijă începea să le amestece cu mixerul.
Acest copil lipsit de griji a fost mereu pentru grăbita de mine un adevărat cadou. Dar atunci n-am înțeles. Când trăiești o viață nebună, viziunea ta asupra lumii devine foarte îngustă – tu vezi doar ceea ce urmează pe ordinea de zi. Și tot ceea ce era imposibil de bifat în program era o pierdere de timp .
Ori de câte ori copilul meu îmi cerea să mă abat de la program, am avut o scuză: „Nu avem timp pentru asta”. Prin urmare, cuvintele pe care i le-am spus de cele mai multe ori copilului meu iubit au fost: „Hai, mai repede”.
Începeam discuția astfel: „Vino repede, ne grăbim”. Și se termina cu expresia: „Vom pierde totul, dacă nu ne grăbim”.
Și începeam ziua următoare la fel: „Grăbește-te și mănâncă micul dejun. Grăbește-te și îmbracă-te”. Și încheiam ziua cu același cuvânt: „Perie-ți dinții, cât mai curând posibil. Urcă rapid în pat”.
Și, deși cuvintele „rapid” și „grăbește-te” nu afectau viteza copilului meu decât puțin sau în niciun fel, le spuneam oricum. Chiar mai mult decât cuvintele „te iubesc”.
Adevărul doare, dar adevărul vindecă… și mă ajută să devin o mamă cum aș vrea să fiu. Dar într-o zi totul s-a schimbat. Am luat-o pe fiica mea cea mare de la grădiniță, am venit acasă și am coborât din mașină. Acest lucru nu s-a petrecut atât de repede pe cât și-ar fi dorit fiica cea mai mare, și i-a spus surorii mai mici: „Cât ești de lentă!”. Și când copila și-a trecut brațele după gâtul meu și a oftat exasperată, m-am văzut pe mine în chipul ei – aceasta a fost o priveliște sfâșietoare.
Am pus presiune pe ea în mod constant, am împins și grăbit micul copil, care dorea doar să se bucure de viață. Mi s-au deschis în sfârșit ochii. Și dintr-o dată am văzut clar ce rău aduce existența mea grăbită copiilor mei. Deși vocea îmi tremura, m-am uitat în ochii copilului meu și i-am spus: „Îmi pare rău că te-am făcut tot timpul să te grăbești. Îmi place că nu te grăbești niciunde, și vreau să fiu ca tine”.
Ambele fiice s-au uitat la fel de surprinse la mine, și fața celei mici s-a luminat de bunătate și înțelegere. „Promit să fiu mai răbdătoare de acum înainte”, i-am spus și am îmbrățișat copilul meu creț, care strălucea de promisiunea neașteptată a mamei ei.
A fost destul de ușor să alung „grăbește-te” din vocabularul meu. Mult mai greu a fost să acumulez răbdare, să-l aștept pe copilul meu care nu se grăbea nicăieri. Pentru a ne ajuta reciproc, am început să-i ofer un pic mai mult timp pentru a se pregăti, atunci când trebuia să mergem undeva. Dar uneori, din cauza aceasta, întârziam. Atunci mi-am promis că voi întârzia doar acești câțiva ani, cât ea este încă mică.
Când ne plimbam sau mergeam la magazin, îi permiteam ei să dea ritmul. Și atunci când ea se oprea pentru a admira ceva, eu îmi alungam planurile din cap și pur și simplu o urmăream. Am fost martoră la expresiile de pe fața ei, pe care nu le-am mai văzut înainte. Am studiat adânciturile de pe mâinile ei și micile riduri în jurul ochilor atunci când zâmbea. Am văzut cum alți oameni răspundeau, atunci când ea se oprea ca să vorbească cu ei. Mă uitam cum ea studiază insecte interesante și florile frumoase. Ea era un cercetător, și eu am realizat că cei care contemplează în lumea noastră nebună sunt daruri rare și uimitoare. Fiica mea a fost un cadou pentru sufletul meu agitat.
Promisiunea să încetinesc a fost făcută în urmă cu aproape trei ani. Și de atunci a trebuit să depun mult efort pentru a trăi într-un ritm mai lent, să nu fiu distrasă de agitația de zi cu zi și să acord o atenție la ceea ce este cu adevărat important. Din fericire, cea mai mică dintre fiicele mele îmi amintește mereu despre asta. De fapt, într-o zi ea mi-a amintit-o încă o dată.
Într-o zi de vacanță am mers împreună, după o plimbare cu bicicleta, să cumpărăm înghețată. După ce am cumpărat-o, fiica mea s-a așezat la o masă în apropierea cortului, admirând cornul rece din mână. Dintr-o dată a rostit: „trebuie să mă grăbesc, mamă?”
Aproape am plâns. Probabil cicatricile din viața grăbită din trecut niciodată nu vor dispărea complet, m-am gândit cu tristețe.
Și, în timp ce copilul meu se uita la mine încercând să își dea seama dacă este nevoie să se grăbească, am realizat că acum pot să aleg. Aș fi putut sta și să mă gândesc cu tristețe cum de multe ori în viața mea am grăbit-o… sau aș putea sărbători faptul că astăzi urmăresc să fac lucrurile diferit. Am decis să trăiesc acea clipă.
„Nu este nevoie să te grăbești. Doar nu te grăbi” – i-am spus încet. Fața ei s-a luminat imediat iar umerii s-au relaxat. Și așa ne-am așezat una lângă alta, discutând despre ceea ce vorbesc când cântă la o chitară hawaiiană copiii de 6 ani. Au fost chiar și momente când am stat în tăcere, zâmbind una alteia și admirând împrejurimile și sunetele din jurul nostru.
Brusc, fiica mea mi-a întins o linguriță cu înghețată și mi-a spus cu mândrie: „Am păstrat ultima linguriță pentru tine, mamă”. Când am savurat înghețata răcoroasă, am realizat că numai ce am semnat un contract pe viață.
I-am dat copilului meu un pic de timp… și în schimb, mi-a dat ultima lingură din înghețata ei și mi-a reamintit că aroma devine mai dulce și dragostea devine mai profundă atunci când te oprești, fără să te grăbești prin viață.
Și acum, orice aș face…
… consumul fructelor cu gheață;
… alegerea florilor;
… punerea centurii de siguranță;
… ciocnirea ouălor;
… căutarea scoicilor pe plajă;
… admirarea buburuzelor;
… sau pur și simplu mersul pe jos…
… nu voi spune: „Nu avem timp pentru asta!”. Pentru că, în esență, aceasta înseamnă: „Noi nu avem timp să trăim”.
Să te oprești și să te bucuri de plăcerile simple ale vieții de zi cu zi – aceasta înseamnă să trăiești cu adevărat.

luni, 2 mai 2016

Ceea ce tu numești „greutăți” reprezintă de fapt o parte a scopului tău

tumblr_no1qrk4Ltf1utm6ddo1_1280Discipolul îl întreabă pe maestru:
– De ce există greutăți care ne împiedică să ne atingem scopul și ne abat de la calea pe care am ales-o?
– Ceea ce tu numești „greutăți” – i-a răspuns maestrul – reprezintă de fapt o parte a scopului tău. Încetează să reziști. Imaginează-ți că tragi cu arcul. Ținta este departe și nu se vede, fiindcă pe pământ s-a lăsat o ceață groasă. Oare te vei lupta cu ceața? Nu. Ci vei aștepta să sufle vântul și s-o destrame. Acum ținta se vede, dar vântul schimbă felul în care zboară săgeata. Oare te vei lupta cu vântul? Nu. Ci pur și simplu vei ține seama de direcția și felul în care suflă și vei trage sub un alt unghi. Arcul tău este greu și nu ai putere să întinzi coarda. Oare te vei lupta cu arcul? Nu. Ci îți vei antrena mușchii, și de fiecare dată vei avea tot mai mult succes.
– Dar există oameni care trag din arcuri ușoare și flexibile pe vreme senină și fără vânt – a spus supărat discipolul. De ce doar eu am de înfruntat atâtea piedici? Nu cumva cineva mi se împotrivește dinadins?
– Nu te uita niciodată la alții – a zâmbit maestrul. Fiecare are arcul său, ținta sa și trage la vremea sa. Scopurile sunt însă diferite: unul vrea să tragă cât mai precis, altul să învețe să tragă.
Maestrul, coborând glasul, s-a aplecat către ucenic:
– Și o să-ți mai descopăr o taină înfricoșătoare, băiatul meu. Ceața nu se lasă pe pământ ca să nu te lase pe tine să tragi, și vântul nu suflă ca să abată săgeata ta, și arcul nu este greu de încordat ca să te simți tu slab. Toate acestea există de sine stătător. Tu ești cel care ai decis că în condițiile date vei putea nimeri ținta. Așadar, ori încetează să te mai plângi de greutăți și învață să tragi cu măiestrie, ori smereşte-ți trufia și alege o țintă accesibilă!
Sursa: Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite: Războiul și pacea omului cu el însuși - 

marți, 6 octombrie 2015

Nu stim absolut nimic, nici macar despre rahat

Un barbat a prins loc langa o fetita in avion. Micuta calatorea singura, urmand ca la aterizare sa o astepte unul dintre parinti.

Un barbat ateu a fost asezat langa o fetita in avion. El ura zborurile, asa ca pentru a a se mai linisti, s-a intors la fetita si a intrebat-o:

“Ce faci? Vrei sa vorbim? Zborurile lungi trec mult mai usor daca intri in conversatie cu cineva.”
Fetita, care tocmai incepuse sa citeasca din cartea ei, a ridicat privirea catre strainul de langa ea: “Despre ce ai vrea sa vorbim?” – a intrebat ea.
“Oh, nu stiu…” – a raspuns barbatul. “Ce zici de asta: de ce spunem ca exista Dumnezeu, Rai si nici iad.. sau viata dupa moarte? Toate acestea sunt o inventie a omenirii.” – a continuat el.
“Bine!” – a spus fetita zambind. “Insa inainte de a discuta despre asta, vreau sa imi raspundeti la o intrebare.”
“Da, sigur.” – a zis barbatul.

“Calul, berbecul si vaca sunt erbivori. Da?! Atunci, spuneti-mi, de ce calul are excrementele in forma de bila… vaca in forma de placinta… si berbecul in forma de masline?” – a intrebat fetita.
Dintr-o data, barbatul a devenit foarte serios: “Sa stii ca nu m-am gandit niciodata la asta…” – a spus el, cazand pe ganduri.
“Pai, vedeti, domnule… nu stiti absolut nimic, nici macar despre rahat… si vreti sa vorbim despre Dumnezeu.” – a fost replica fetitei. Apoi micuta s-a intors la cartea sa.

de pe fb.

joi, 5 martie 2015

Ce vrei să vezi?

  Omul nefericit veni în marele oraș. Privi în jur: observă oamenii, mișcarea. Apoi, ajunse în centrul metropolei, privi clădirile înalte și își spuse: ”Mda! Oamenii sunt din ce în ce mai egoiști și mai lacomi. Își construiesc ziduri din ce în ce mai înalte și mai trainice și, astfel se îndepărtează unii de alții”… 

Omul vesel veni în marele oraș. Privi în jur: observă oamenii, mișcarea. Apoi, ajunse la râul ce despărțea orașul în două părți, văzu noul pod imens construit peste râu și își spuse: ”Oamenii sunt din ce în ce mai uniți. Atunci când ceva îi desparte, își construiesc poduri și, astfel, ajung mai ușor unii la alții. Atunci când sunt uniți, oamenii sunt puternici”… 

Sursa: tuzdicoz.wordpress.com , http://filedelumina.ro/2015/03/04/ce-vrei-sa-vezi/#ixzz3TUmZrEK7
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...