"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu
Se afișează postările cu eticheta Despre tine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Despre tine. Afișați toate postările

marți, 14 iunie 2016

RECUPERAREA ENERGIILOR BLOCATE ÎN PROBLEME


Din punct de vedere energetic gândurile sunt la fel de reale ca și obiectele fizice. Repetarea în gândurile tale a unei credințe limitative de un număr suficient de ori devine o parte reală din câmpul tău energetic. Datorită faptului că majoritatea oamenilor își trăiesc viețile într-o stare de relativă neconștientizare și de rezistență, ei creează numeroase forme gând pe care și le repetă la nesfârșit în mintea lor consolidându-și o falsă realitate. Vestea bună este că energiile pe care le punem în formele noastre gând pot fi recuperate și transformate relativ ușor.hero

Conectează-te la Sinele tău Divin, la Conștiința Galactică, la Inima Galaxiei, iar apoi la Fluxul de Energie Cosmică. Odată ce te-ai conectat la acestea nu mai ai altceva de făcut decât să rămâi focusat în momentul Acum. Foarte curând ego-ul tău va începe să emită un tipar de gândire. Deoarece majoritatea gândurilor din mintea noastră sunt repetate de foarte multe ori, probabil că vei cunoaște care va fi acest tipar chiar înainte ca el să se manifeste. Imediat ce vei ști în ce direcție se duc gândurile tale, execută programul de minimizare a ego-ului, dar menține-ți atenția asupra atitudinii sau emoțiilor de care sunt legate aceste gânduri.
De exemplu, poate că mintea ta va începe să se gândească asupra unei probleme de afaceri care merge prost, sau la o promovare pe care nu ai primit-o. Energia emoțională implicată va fi ceva de genul furiei, resentimentului sau geloziei. De obicei noi atașăm astfel de emoții puternice unor lucruri care ni se întâmplă doar datorită faptului că ele fac parte din poveștile noastre sau din imaginea pe care o avem despre noi.
Experiențele din trecut sunt doar niște evenimente. Dacă acestea li s-ar fi întâmplat altei persoane, probabil că nu ne-ar interesa, dar energia emoțională care se formează în jurul lor deoarece ni se întâmplă NOUĂ este problema pe care o tratează și o rezolvă acest proces. Avem tendința de a pune o însemnată cantitate de energie în acest tip de emoții ca și cum am retrăi acele experiențe din nou și din nou în mintea noastră întărind de fiecare data reacțiile emoționale. După ce emoțiile au fost declanșate, urmează o serie de gânduri ale eu-lui bazate pe falsa logică conform căreia emoțiile trăite în urma amintirilor sunt absolute, indestructibile și imposibil de schimbat.
Emotions_faces_web
Acesta este principiul pentru limitarea formelor gând și direcția în care ne îndreptăm atenția în timpul procesului de recuperare a energiei. Continuând exemplul de dinainte atenția va fi îndreptată asupra emoțiilor și atitudinilor de vibrație joasă precum furie, resentiment sau gelozie implicate în evenimentele pe care ni le reamintim.
Întoarceți atenția în momentul Acum și cere-I Sinelui tău Divin să recupereze energiile pe care le-ai blocat în sentimente de vibrație joasă precum furie, resentiment sau gelozie, astfel încât tu să le poți accesa acum.
(Nu comite greșeala de a gândi egotic: “Voi elimina pur și simplu TOATE furiile, resentimentele și geloziile din mintea mea CHIAR ACUM.”. Recuperarea energiilor este un proces. Ai răbdare și permite-I să se deruleze în loc să îl forțezi să o facă.)
Sinele tău Divin îți va arăta o reprezentare a atitudinilor limitative și nerezolvate din mintea ta care sunt pregătite pentru acest proces. Această reprezentare depinde de modul în care tu percepi energiile subtile, și este astfel diferită de la o persoană la alta. Unii oameni vor vedea forme sau culori, alții vor percepe anumite senzații în corp, iar unii vor simți pur și simplu că aceste probleme sunt reale. Nu te pierde în detalii asupra felului în care tu percepi aceste lucruri. Tot așa cum poza unui elefant nu este elefantul, percepția energiilor subtile nu reprezintă aceste energii.
background-elephant4
Înainte de a întreprinde orice acțiune întoarceți atenția asupra momentului Acum. Din forța pe care ți-o dă acest moment angajează-te într-o discuție cu Sinele tău Superior în care spune-i așa:
  • “Este dorința și alegerea mea de a recupera toată energia disponibilă pe care eu am pus-o în aceste atitudini și gânduri de vibrație joasă.
  • Îmi asum responsabilitatea pentru crearea acestora și investirea energiei mele în ele.
  • Acum realizez că eu mi-am dorit aceste conflicte în viața mea pe care aceste atitudini le-au creat.
  • Sunt pregătit să mă iert pentru crearea conflictelor datorită acestor atitudini.
  • Dragă Sine al meu Superior, înapoiază-mi de rog toate aceste energii ACUM!”
Întoarce-ți atenția în momentul prezent și respiră adânc, simțind fluxul energiei care se întoarce la tine. Dacă simți vreun disconfort în corp, nu te îngrijora, rezumă-te la a-ți îndrepta atenția asupra lui. Atenția ta va îndrepta fluxul de energie asupra acelui disconfort și acesta va dispărea sau se va transforma ridicându-și vibrația. Este extrem de important să îți amintești să NU judeci să nu reziști acestor lucruri atunci când ele apar, ci să fii recunoscător că îți sunt arătate astfel încât să le poți accesa și să îți recuperezi energiile blocate în ele.
Modele-de-succes-pentru-tineri--la-BUZZ-CAMP-2013
Este posibil ca în timpul desfășurării acestui proces să observi că energiilor atitudinilor pe care le accesezi le sunt asociate niște entități care sunt conectate cu tine datorită acestora. Te invit să realizezi că ele sunt aici datorită propriilor tale atitudini, așa că mulțumește-le pentru rolul pe care l-au jucat în evoluția ta și spune-le că acum sunt libere să își continue călătoria pe cont propriu. Cere-i Conștiinței Galactice să le furnizeze o hologramă de deblocare dacă ele doresc acest lucru.
Este extrem de important ca în timpul acestui proces să rămâi într-o stare de neutralitate sau, și mai bine, de Iubire. Dacă ești supărat că aceste entități sunt aici, atunci va trebui să dai o luptă pentru a le determina să plece. Atunci când te poți conecta la inima ta și să le apreciezi contribuția la procesul tău de trezire, vei transforma energia care le-a atras la tine. Același lucru este valabil pentru emoții și atitudini – nu te judeca nici pe tine nici emoțiile, dar amintește-ți că este angajat în procesul de eliberare a conștiinței tale din închisoarea pe care ți-ai creat-o singur.
sursa-luminasinelui.wordpress.com

marți, 27 ianuarie 2015

Cel care ne raneste

“In prima sa zi in functie, pe cand presedintele Abraham Lincoln se pregatea sa ia cuvantul, un barbat s-a ridicat in picioare. Era un aristocrat bogat. El a spus: “Domnule Lincoln, nu ar trebui sa uiti ca tatal tau obisnuita sa faca pantofi pentru toata familia mea”. Si intregul Senat a inceput sa rada; au crezut ca l-au facut de ras pe Lincoln.
Insa unii oameni sunt facuti dintr-un aluat cu totul si cu totul diferit. Lincoln l-a privit drept in ochi pe barbatul respectiv, apoi a spus: “Sir, stiu ca tatal meu obisnuia sa faca pantofi pentru familia ta si poate ca mai sunt si altii aici pentru care facea acelasi lucru deoarece facea pantofi intr-un fel in care nimeni altcineva nu putea. Era un creator. Pantofii lui nu erau doar pantofi; si-a turnat tot sufletul in ei.
 
Acum, vreau sa te intreb si pe tine, ai cumva vreo nemultumire? Fiindca stiu si eu sa fac pantofi. Daca ai vreo nemultumire, pot sa-ti fac o alta pereche de pantofi. Insa din cate stiu, nimeni nu s-a plans de pantofii tatalui meu. A fost un geniu, un mare creator si sunt mandru de tatal meu”
Intreg Senatul a ramas ca trasnit. Nu puteau sa inteleaga ce fel de barbat este Abraham Lincoln. Era mandru ca tatal lui si-a facut meseria atat de bine incat nicio singura nemultumire nu a fost auzita vreodata.
Aminteste-ti: “Nimeni nu ne poate rani fara consimtamantul nostru.”
“Nu ceea ce ni se intampla ne raneste pe noi. Raspunsul nostru la ceea ce ni se intampla este cel care ne raneste.”
sursa-Garbo.ro

marți, 21 octombrie 2014

Chakra dominanta in functie de zodie

Chakrele prezinta o importanta deosebita in cultura indiana, fiind percepute drept repere ale sanatatii fizice, mentale si spirituale a fiintei umane. Chakrele sunt centri de energie localizati de-a lungul liniei mediene a corpului. Aceste focare de energie incep de la baza coloanei vertebrale si urca pana la coroana capului, fiecaruia corespunzandu-i o anumita parte a organismului. Se considera a fi 7 chakre principale in sistemul energetic al organismului, ele reflectandu-se atat la nivel fizic, cat si la nivel spiritual si emotional. Chakrele guverneaza starile interioare si cele exterioare ale fiecarei persoane. Cand cele 7 chakre sunt in echilibru, starea de bine a spiritului si a mintii este si ea una satisfacatoare.
Cele 7 Chakre principale sunt: Muladhara – situata la baza coloanei vertebrale, chiar langa coccis, Swadhisthana –situata in jurul buricului, Manipura - chakra plexului solar, situata in regiunea stomacului, Anahata – chakra inimii, pozitionata in mijlocului pieptului, Vishuddha- chakra gatului sau a laringelui, pozitionata la baza gatului. Ajna- chakra frontala sau al treilea ochi, pozitionata in mijlocul fruntii, Sahasrara – chakra coroanei craniului, pozitionata deasupra capului. Despre chakre si rolul acestora s-a scris mult, insa astazi dorim insa sa patrundem intr-un teritoriu mai putin cunoscut, cel al astrologiei. Tinand cont de zodia careia ii apartii poti afla care este chakra ta predominanta, poti intelege care dintre cele 7 chakre reprezinta pentru tine sursa principala de energie si ce inseamna acest lucru. Afla care este Chakra predominanta a zodiei tale:

Berbec – Manipura, Chakra plexului solar


Centrul de energie al zodiei Berbec este reprezentat de Manipura, cea de-a treia Chakra care este situata la nivelul stomacului, deasupra buricului. Atunci cand aceasta Chakra este in dezechilibru, apare sentimentul de vina sau deprimare, dar si tendinta de a dezvolta un comportament dominator. Chakra Manipura este raspunzatoare de digestie, dar si de functiile organelor situate in zona abdominala. Atunci cand se afla in echilibru, aceasta Chakra ii da Berbecului autocontrol, abilitati practice, capacitatea de a-si exprima corespunzator individualitatea si de a lua decizii juste, un simt foarte dezvoltat al propriei identitati.

Taur - Anahata, Chakra inimii

Centrul de energie al zodiei Taur este reprezentat de Anahata, Chakra inimii. Anahata este pozitionata in zona plexului cardiac, undeva intre ombilic si gat. Ea este cea care supravegheaza glanda timus (sistemul imunitar) si inima, reprezentand in acelasi timp punctul de mijloc al sistemului de chakre. Atunci cand este in echilibru, Anahata aduce Taurului echilibru in gandire, actiuni si simtire, senzualitate, blandete, impacare cu sine si cu ceilalti, afectiune si devotament fata de familie si cei apropiati. In dezechilibru, Anahata aduce Taurului suferinta pe plan sentimental, dificultati in a-si deschide inima fata de ceilalti, ratiune in exces.

Gemeni – Vishuddha, Chakra gatului

Punctul de energie central al zodiei Gemeni este reprezentat de Vishuddha, Chakra localizata chiar la baza gatului. Vishuddha este asociata plexului cervical, ei corespunzandu-i tiroida si paratiroida. De asemenea, Vishuddha  controleaza gura, coardele vocale, dar si sistemul auditiv. Atunci cand este in echilibru, Vishuddha aduce nativului Gemeni  abilitatea de a comunica si de a-si expune gandurile si ideile, usurinta in vorbire. Totodata, Vishuddha il face pe nativul din Gemeni capabil sa influenteze prin puterea cuvantului.  In dezechilibru, Vishuddha il poate face pe nativul Gemeni barfitor, clevitor, inclinat spre vorbe rele si necinste si sa-si exteriorizeze toata mania interioara prin violenta verbala.

Rac – Ajna, Chakra celui de al treilea ochi

Chakra care ii da forta si energie nativului Rac este Ajna, pozitionata chiar in centrul fruntii, deasupra punctului in care se unesc sprancenele. Ajna este cea care controleaza tiroida, dar si glanda pituitara. Aceasta chakra este cea care controleaza in cea mai mare masura si sistemul nervos central. Atunci cand este in echilibru, Ajna aduce Racului o intuitie iesita din comun, creativitate si imaginatie, inclinatia catre spiritualitate si meditatie, abilitatea de a percepe si acele aspecte extrasenzoriale care scapa de multe ori celor din jur. Atunci cand este in dezechilibru, Ajna aduce introvertire, autoizolare de ceilalti, sentimentul de singuratate emotionala, sensibilitate exagerata, inclinatia catre depresie si ganduri negative.

Leu – Sahasrara, Chakra Coroanei

Centrul de forta al Leului nu putea sa fie reprezentat decat de Sahasrara, Chakra Coroanei. Dintr-o perspectiva fizica, in conceptia orientala, aceasta chakra se afla deasupra crestetului capului. Spiritual vorbind, chakra coroanei este considerata ca fiind punctul de legatura dintre lumea fizica si lumea spirituala, dintre uman si divin. Atunci cand se afla in echilibru, Sahasrara aduce nativului Leu intelepciune si putere, noblete, cunoastere (sub toate formele ei: intelectuala, emotionala si spirituala), inteligenta mintii, abilitatea de a lua decizii juste chiar si in circumstante constrangatoare si nefavorabile. In dezechilibru, Sahasrara ii face pe nativii din Leu sa abuzeze de putere, sa faca parada de abilitatile lor, sa ii dispretuiasca pe cei slabi, sa ignore si sa dispretuiasca latura spirituala a vietii. In dezechilbru, Sahasrara ii face vanitosi si fixisti in sistemul lor de gandire, atasati la extreme de material.

Fecioara – Vishuddha, Chakra Gatului

Ca si Gemenii, punctul central de energie al Fecioarei este constituit de Vishuddha, Chakra Gatului. Vishuddha ii influenteaza insa in mod diferit pe acesti nativi. Atunci cand se afla in echilibru, Vishuddha aduce Fecioarei pasiunea pentru informatie, indiferent de forma in care ii parvine aceasta: verbal sau prin scris. Aduce totodata si respect, loialitate, constiinciozitate, atractia catre ordine si detaliu, abilitatea de a aplana conflictele folosindu-se de puterea cuvantului. In dezechilibru, aceasta chakra ii face pe nativii din Fecioara agitati, irascibili, panicosi, atasati in mod exagerat de ideea de perfectiune, capabili sa critice prin cuvinte, dar si sa manipuleze.

Balanta – Anahata, Chakra Inimii

Energia fizica, spirituala si emotionala a Balantei este data cu precadere de Anahata. Atunci cand se afla in echilibru, chakra situata chiar in centrul pieptului este cea care aduce Balantei capacitatea de empatie si de aderenta la starile celorlalti, o experimentare superioara a iubirii, toleranta si compasiune fata de ceilalti. Tot Anahata aduce si preocupare fata de binele celor din jur, iubire pentru tot ce inseamna frumos, dragoste universala pentru viata. Atunci cand aceasta chakra se dezechilibreaza, nativul Balantei se dezechilibreaza la randul sau. Are tendinte depresive, este macinat in interior de temeri si angoase, isi face griji in privinta propriei frumuseti trupesti, dar si a valorii sale. Cand Anafata sufera, Balanta are tendinta de a deveni dependenta de ceilalti, refuzand sa se elibereze din atasament.

Scorpion - Manipura, Chakra Plexului Solar

Punctul energetic localizat la nivelul plexului solar aduce in cazul Scorpionului dinamism, pasiune, capacitatea de a trai intens chiar si lucrurile cele mai nesemnificative. Chakra Manipura face ca acesti nativi sa fie expansivi, hotarati, siguri pe sine, apti sa isi sustina punctul de vedere. Scorpionul are o individualitate foarte bine dezvoltata. La polul opus, cand Chakra Plexului Solar este perturbata, Scorpionii pot adopta un comportament rautacios, razbunator, cautand sa umileasca si sa injoseasca. Avizi dupa putere, vor cauta sa-si demonstreze prin orice mijloace superioritatea fata de ceilalti. Impulsurile sexuale ale Scorpionului sunt guvernate de planeta Marte, dar si de Manipura.

Sagetator – Swadhisthana, Chakra Sacra

In viziunea orientala si occidentala deopotriva, Swadhisthana, chakra sacra, este asociata cu zodia Sagetatorului. Swadhisthana este pozitionata intre buric si osul pubian. Swadhisthana este raspunzatoare de activitatea sistemului limfatic, a glandelor sexuale, dar si a hormonilor. Atunci cand este in armonie, Swadhisthana aduce Sagetatorului erotism, senzualitate, stimulare sexuala, dar si imaginatie creatoare. Swadhisthana aduce totodata si inclinatie catre ezoterism si latura mistica a vietii, inteligenta sclipitoare, uneori chiar genialitate. Atunci cand e in dezarmonie, Swadhisthana il predispune pe Sagetator spre excese, dezamagire, ingamfare, decizii gresite, fantezism. In dezarmonie, Swadhisthana poate rezulta si in confuzie mintala si ideatica.

Capricorn – Muladhara, Chakra Radacinii (baza)

Chakra predominanta a Capricornului este Muladhara, chakra radacinii. Muladhara este pozitionata la baza coloanei vertebrale, in apropierea coccisului. Muladhara este raspunzatoare pentru reproducere si excretie, controland totodata si rinichii si glandele suprarenale. Cand este in echilibru, aceasta chakra aduce nativului Capricorn dinamism, siguranta de sine, perseverenta, capacitatea de a actiona in sensul determinarii propriului destin. Muladhara il face pe Capricorn sa fie un supravietuitor si un invingator. Atunci cand este dezechilibrata, Muladhara se manifesta la exterior prin rigiditate, incapacitatea de adaptare, ura fata de schimbare.

Varsator – Muladhara, Chakra Radacinii

Ca si in cazul Capricornului, centrul principal de energie este reprezentat de Muladhara. In cazul Varsatorului insa, Muladhara isi exercita in mod diferit dominanta. Cand este in echilibru, Muladhara aduce Varsatorului flexibilitate, non-conformism, capacitatea de a se razvrati impotriva unui destin potrivnic. In dezechilibru, Muladhara confera pace interioara, dar si sentimentul de-a apartine unei comunitati. In cazul Varsatorului, Muladhara controleaza si instinctul matern. Cand se afla in dezarmonie, Muladhara aduce teama de respingere, supunere in fata constrangerilor, incapacitatea de a putea adera la o comunitate, dificultati in luarea de decizii, dificultati in exprimarea libera a propriei personalitati.

Pesti – Swadhisthana, Chakra Sacra

Pe buna dreptate, centrul de forta al Pestilor esteSwadhisthana. Swadhisthana determina in structura fundamentala a nativului din Pesti deschidere catre tainele lumii, putere de sacrificiu, capacitate de afectiune. Swadhisthana trezeste in nativul Pesti si dorinta de a intemeia o familie, dar si devotamentul fata de aceasta matrice familiala. Swadhisthana vindeca, Swadhisthana alina. Swadhisthana este raspunzatoare de caldura sufleteasca a acestui nativ, dar si de inclinatia sa catre aspectele spirituale ale vietii. Instinctele nativilor Pesti sunt foarte dezvoltate. La fel ca perceptiile lor extrasenzoriale.


http://horoscop.garbo.ro

Meditatii cu chakre pentru armonizare si echilibrare incepand din 27 octombrie-2 noiembrie ora 20. Investitie 50 lei. 
Inscrieri la adresa: nagymelinda3@yahoo.com.

vineri, 29 august 2014

Suveranitatea personală

Al Patruzeci şi Şaptelea Mesaj

Suveranitatea personală

"Secretul pentru a trăi magie şi miracole, în viaţă, rezidă în nivelul de îngăduinţă şi deschidere, precum şi în vibraţia luminoasă, pură şi focalizată, pe care o oferiţi realităţii voastre. Întrucât procesul de manifestare are un caracter curent în viaţa fiinţelor umane, cheia reamintirii este a observa unde vă concentraţi gândurile şi atenţia, din perspectivă vibraţională.
Acest proces de observaţie va arăta, în mod clar, cu precizie, care a fost obiectul atenţiei, dar şi vibraţia emoţională investită, revărsată asupra realităţii. Majoritatea oamenilor se preocupă de ceea ce nu doresc să se ivească sau să se petreacă în propria viaţă şi realitate, mai degrabă decât să se concentreze asupra derulării încântătoare, delicioase, a visurilor şi obiectivelor personale. Prin intermediul acestui proces de manifestare, fiecare fiinţă umană îşi creează propriile experienţe şi îşi atrage ceea ce menţine şi întreţine în câmpul său vibraţional.

Reţeaua conştiinţei de masă conţine tiparele fricii, îngrijorării, tensiunii psihice şi neputinţei. Este o dovadă de evoluţie, din partea fiecărei fiinţe umane, să recunoască faptul că această reţea nu o caracterizează şi nu îi aparţine. Această reţea a mărginirii, limitărilor, a temerilor, a neîncrederii şi neputinţei nu este decât o parte a matricei holojocului planetar. Pur şi simplu, doar atât.

O dată ce oamenii vor fi recunoscut, la nivel individual, această iluzie, aceste credinţe programate, ei vor reuşi, în mod conştient, să facă saltul pe un nivel superior de conştiinţă, pentru a crea şi facilita un rezultat diferit. Fiecare om este o fiinţă stelară multidimensională, înzestrată cu abilitatea fantastică, uluitoare, de a-şi modela şi sculpta propria existenţă.

În cadrul holojocului de pe planeta voastră, oamenilor li s-a spus că sunt la discreţia evenimentelor; de asemenea, că nu au posibilitatea şi că nu sunt înzestraţi cu abilităţile de a-şi schimba soarta. În schimb, au fost deprinşi să vibreze, să susţină tiparul şi să nutrească gândurile/emoţiile de nevrednicie, neputinţă, lipsă şi frică. Omenirea este rareori învăţată sau ajutată să conştientizeze formidabila sa valoare, prestanţă, precum şi omnipotenţa sa, puterea de care dispune, pentru a transpune în realitate şi a manifesta viziunea sa cea mai înaltă şi visul său suprem.

Toate acestea se schimbă, se transformă, în virtutea evoluţiei spiritului uman care se trezeşte. Fiecare dintre voi este martor al acestei prefaceri şi al acestei schimbări de perspectivă asupra propriei realităţi. Rând pe rând, fiece fiinţă umană îşi asumă măiestria, îşi revendică autoritatea şi păşeşte în suveranitatea personală. Oamenii recunosc adevărul că sunt demni de încredere, că deţin puterea de a schimba semnificativ ceea ce trăiesc, în decursul existenţei de zi cu zi. Bucuria, recunoştinţa şi aprecierea sunt cheile pentru a accesa această putere. Totul rezidă in vibraţii. "


By: Mihail Dan

luni, 25 august 2014

Depresia – coma spirituala


Va voi vorbi despre motivul care m-a tinut departe de acest blog si de voi, dragii mei, pentru cateva luni.
Depresia.
Desi sunt aici ca sa va vorbesc de spiritualitate si ca sa va invat lucruri marete si frumoase, sunt incomplet vindecata. Asta nu inseamna ca experienta si cunostiintele mele nu sunt valabile. O mare parte dintre oamenii care au ajuns sa accepte vindecarea in viata lor si sa imbratiseze evolutia spirituala nu ajung sa se vindece doar intr-o singura viata. Sunt aici sa invatam impreuna, asa ca voi impartasi cu voi toate lectiile mele.
Va marturisesc fara sa ma rusinez sau sa ma tem ca ma veti judeca, ca ma lupt cu depresia de aproximativ 7 ani. De fapt este eronat spus ca ma lupt de 7 ani…pentru ca 6 ani am fost complet supusa ei si ma inconjura ca un zid dincolo de care nu vedeam nimic, iar de un an, ma straduiesc sa sparg acest zid caramida cu caramida. Atunci cand am daramat prima caramida m-am inselat crezand ca de fapt daramasem zidul. Am ramas surprinsa cand am vazut ca de fapt, depresia persista si ignorand-o, riscam sa o las sa ma domine din nou.
Din punctul meu de vedere, depresia este o coma spirituala. Adica o stare in care ne rupem de sinele nostru, de Dumnezeu, si nu mai avem forta de a ne bucura de nimic, pentru ca nu ne iubim pe noi insine si asta se reflecta in jur ca intr-o oglinda. Ajungem sa existam guvernati de minte, sufletul fiind amortit.
In ultimii 7 ani, am avut mereu un motiv destul de bun sa fiu in depresie. Ma gandesc acum ca poate am suferit de aceasta boala inca din copilarie, dar nu am realizat atunci pentru ca nu auzisem nici macar de cuvantul care o desemneaza. Ceea ce imi amintesc e ca eram un copil destul de trist si sufeream foarte usor, izolandu-ma si dorindu-mi o alta viata.
De la scandalurile din familie, pana la deceptiile cauzate de prieteni, la dezamagirile din relatiile de cuplu, la esecurile de la scoala sau de la locul de munca, la esecurile din gospodarie, la siguratate, la plictiseala, la certuri cu cei din jur, la dorinte neimplinite, si intrebari fara raspuns – toate acestea au constituit de-a lungul timpului pentru mine, motive destul de puternice ca sa alunec spre depresie si sa ma las inghitita pana peste cap de aceasta stare.
Vesnicele intrebari : ” De ce eu?” ” De ce mi se intampla mie?” ” De ce n-am alta viata?”  ” Care este scopul meu pe pamant?” ” De ce se poarta toti urat cu mine?” ” De ce nu ma iubeste nimeni?” ” De ce nu reusesc sa fac nimic bun?” ” De ce sunt singura?”, isi gaseau raspunsuri precum : pentru ca esti proasta, pentru ca nu stii nimic, pentru ca nu meriti, pentru ca nu esti buna de nimic, nu ai niciun scop, nu esti utila, nu esti in stare, nu meriti iubire, esti urata.
Exista vesnic o voce in capul meu care ma certa, care ma asuprea, care ma punea la zid, care ma micsora pana cand simteam ca nici nu existam.
Si toate astea din ignoranta, din lipsa de iubire fata de sine, din neintelegerea divinitatii si a lumii, din lipsa unei legaturi cu Dumnezeu, din lasitate.
De fapt, toate au pornit atunci cand am inceput sa caut un sens vietii si un scop pentru mine si neintelegand nimic din toate, nu am gasit niciun sens vietii si niciun sens mie insami. Asa cum se intampla cu toti cei care au fost si sunt in situatia mea, mai departe a urmat o faza normala a ciclului depresiv: am inceput sa urasc viata si sa ma urasc pe mine. Simteam in mine adanc ca lumea  e minunata, dar nu reuseam decat sa vad situatiile urate din ea si oamenii rai din ea, si stiam ca pot face mai mult de atat, dar nu aveam nici curajul si nici forta sa depasesc starea in care ma afundam. Si asa, zi dupa zi, adunam tot mai multa ura. Pentru tot si toate. Pentru ca nu intelegeam nimic.
Pentru ca nu imi doream viata pe care o traiam ( si cine si-ar dori o viata in care tu insati te judeci aspru in fiecare zi si nu iti dai o pauza sa vezi frumusetea din tine?) am inceput sa ma gandesc la sinucidere – cu un singur gand : sa scap de cosmarul pe care il traiam. Insa stiam in sufletul meu ca ar fi fost o greseala imensa, si atunci credeam ca voi ajunge in iad. Si am fost destul de desteapta sa nu aleg sa dau un iad interior vindecabil pe un iad mult mai rau, si anume, o karma foarte incarcata de transformat, de reparat, pe parcursul a cine stie cate vieti cu lectii infinit mai grele si mai dure.  Dumnezeu exista in mine si ma tinea oarecum la linia de plutire, desi eu nu Il auzeam si nici nu vroiam sa stiu de El. Il consideram rau si egoist, ca m-a creat si m-a lasat sa ma chinui asa. Adesea vorbind cu oamenii despre Dumnezeu spuneam ca este “un fel de papusar sadic, iar noi suntem papusile lui.” Vedeti cat influenteaza perceptia asupra lui Dumnezeu, o viata intreaga?
Apoi, la un momentdat, cand am intrat la facultate, am crezut ca in sfarsit o sa fac ceva cu viata mea. Insa, acel “ceva” intarzia sa apara. In cele din urma am realizat ca nu o sa se intample nicio minune. Depresia s-a adancit. Si uram sa ma duc intr-un loc de unde nu veneau schimbarea si satisfactia.
Am absolvit si m-am angajat full-time. Credeam ca in sfarsit o sa arat cine sunt si o sa ma fac utila. Credeam ca lucrand 12 ore pe zi si fiind cea mai buna dintre angajati, o sa imi demonstrez mie si celorlalti ca sunt buna la ceva. Dar desi rezultatele de la locul de munca erau reusite, tot nu gaseam satisfactie si ma adanceam in depresie pentru ca ajunsesem sclava unui organism rece si inflexibil, in care nimanui nu ii pasa de sentimentele si de ideile mele, ci doar de eficienta actiunilor mele repetative si robotice. Am mai schimbat cateva locuri de munca, crezand ca politica din firma in care lucram era vinovata, insa peste tot unde am mers a persistat sentimentul ca nu fac ceea ce trebuie. Depresia se adancea. Pentru ca eu cautam desavarsirea printr-o munca care nu mi se potrivea si care nu imi oferea satisfactii spirituale. Am inteles atunci ca nu ma voi regasi niciodata in exterior, si ca am nevoie de libertatea de a ma cauta pe mine in interior, ca de acolo izvorasc si frustrarile si problemele, si tristetea si nemultumirea.
Descoperind reiki, mi-am eliminat un val de pe ochi si m-am deschis intelepciunii cosmice. Atunci am realizat ca ma urasc pe mine insami pentru ca nu m-am inteles niciodata si pentru ca mereu m-am apreciat in comparatie cu standardele si asteptarile nebune ale mediului in care traiam. Atunci am realizat ca am adunat in mine toate frustrarile cauzate de greselile pentru care nu m-am iertat. Mi-am dat seama ca depresia mea e cauzata de lipsa increderii in Dumnezeu, de neiubirea fata de sine, de ura fata de viata, de neiertari si regrete. Depresia era de fapt o coma spirituala. Odata deschisa luminii si energiei vindecatoare, odata restabilita comunicarea cu Dumnezeu, prima caramida din zidul fortaretei de durere a fost eliminata. O! Si nici nu va imaginati cat de inalt este zidul acesta si cat de greu ma lupt cu el. De prea multe ori ma invinge el, dar important este ca acum il vad si ca imi doresc sa ma schimb, ca sa traiesc in iubire si in pace.
Consider ca este necesar sa iti explic, asa cum se vede in mod medical si psihologic, ce este depresia, ca sa stii cum o recunosti. Poate din ce ti-am explicat eu, crezi ca simptomele, starile, experientele mele, sunt strict personale si relative, poate singulare…insa vei face legatura intre indiciile depresiei la majoritatea oamenilor si ceea ce ti-am spus eu pana acum si ce iti voi mai spune si apoi, si vei intelege de ce depresia chiar are cauze spirituale, ci nu materiale, psihologice, medicale, vizibile… Poate ca da, ea coexista cu acele situatii, dar si acele situatii care se crede ca o cauzeaza, au si ele o sursa de origine spirituala sau energetica. Voi explica aceasta analogie in cele ce urmeaza.
Din punct de vedere psihologic, depresia este o stare mentala de tristete/ amaraciune care persista pe perioade indelungate. ( Asadar, afecteaza mentalul, inclusiv gandirea, energiile transmise de creier organelor, emotiile, campul mental. Tristetea si amaraciunea apar la oamenii nemultumiti, care nu se pot bucura de viata din variate motive. A nu iubi viata, inseamna a nu ii fi recunoscator lui Dumnezeu pentru ca te-a creat, intrupat, inzestrat cu viata. A nu ii fi recunoscator lui Dumnezeu inseamna a nu Il iubi pe Dumnezeu. A nu Il iubi pe Dumnezeu duce la taierea comunicarii cu insasi Sursa vietii de la care vitalitatea, optimismul, sanatatea, bucuria, prosperitatea, reusita, intelepciunea vin. Neiubindu-L pe Dumnezeu nu te vei iubi nici pe tine insati/insuti, pentru ca tu esti parte din Dumnezeu, si Dumnezeu e in tine. Te blochezi fata de generozitatea divina, fata de iubirea divina, fata de fericire. Tu cauti fericirea, dar de fapt, fara sa stii, o respingi la nivel subconstient.
Simptome:
  • Sentimente de anxietate sau de ingrijorare fara un motiv evident  (= frica de a fi, senzatia de inutilitate, ruptura de Sursa divina, neincredere in propriile forte si in Dumnezeu)
  • Sentimentul de a fi coplesit (chiar de activitati obisnuite) ( = lipsa vointei, privarea de energie vitala, secarea organismului de energie )
  • Lipsa apetitului cu scadere in greutate, sau cresterea excesiva a poftei de mancare  ( = cautarea de satisfactie in mancare, dorinta de a se completa prin introducerea de mancare in stomac, ura de sine si de aspectul fizic, lipsa apetitului de a trai)
  • Insomnie, dar si cresterea duratei de somn ( = minte supraincarcata de ganduri inutile si haotice sau refugierea in somn, fuga de sine si de realitate)
  • Plans facil (= sentimente negative coplesitoare, ego fragil, neincredere in sine, tensiune nervoasa si emotionala acumulata, neiertare)
  • Toleranta scazuta la frustrare. (= nevoia de confirmare a propriilor calitati, nevoia de aprobare  din interior a eforturilor, lipsa energiei vitale, neiertare )
  • Stare de melancolie (=cautarea fericirii in trecut, cautarea aprecierii personale in reconfirmarea unor momente de succes din trecut, sau cautarea unor dovezi ca ai fost abuzat/a si prin urmare starea ta de victimizare este justificata)
  • Pierderea interesului pentru activitati care inainte produceau placere ( = autostigmatizare, pedepsire, izolare, lipsa dorintei de a trai)
  • Incapabilitate de a mai simti emotii pozitive ( = conectarea la energii joase, trairea intr-o dimensiune inferioara a fricii)
  • Frica (= neincredere in sustinerea divina si in generozitatea divina)
  • Auto-invinovatire ( = neiubire de sine, neacceptarea propriilor greseli, neiertare)
  • Auto-compatimire ( =  sentimentul de victima a altora, a soartei, a lui Dumnezeu, confera alinare si hraneste nevoia de atentie, cautand in mod gresit in continuare, atentie si ajutor in exeterior)
  • Sentiment de neajutorare (= neincredere in Dumnezeu si in propriile forte, subestimarea misiunii personale si a capacitatilor personale)
  • Stima de sine scazuta ( = lipsa de iubire de sine)
  • Ganduri despre moarte sau suicid (= lipsa iubirii pentru sine, pentru viata, dorinta eronata de a avea sansa unui nou inceput, sau de a incheia durerea, ca si cum dupa moarte nu ar mai fi nimic, pierzandu-se in nefiire si nestiire).
De retinut ca toate aceste stari si emotii nu sunt decat proiectii ale unei minti ancorate in energii joase, datorita ruperii de sursa divina de la care ne primim iubire,intelepciune, vitalitate, vindecare si fericire. Traind liber si neingrijorati si lasandu-ne in bratele divinitatii, ne deschidem abundentei, bucuriei, evolutiei spirituale, si avansam catre alte vibratii energetice, mai inalte, benefice.
Cauze
Ce anume cauzeaza depresia este un subiect intens studiat in prezent.
Expertii considera ca predispozitia genetica, impreuna cu evenimentele de viata stresante, afectiuni medicale, administrarea de medicamente sau alti factori, pot determina un dezechilibru al anumitor substante chimice din creier, denumite neurotransmitatori, ducand la aparitia depresiei. Situatiile care pot declansa un episod de depresie sunt:
– unele medicamente, cum ar fi narcoticele folosite pentru indepartarea durerii sau steroizii; de obicei simptomele depresive dispar odata ce medicamentul este oprit. ( Aici, eu consider ca ar fi doua situatii posibile explicabile energetic : 1. este bine stiut ca majoritatea medicamentelor au in structura lor energetica programe pentru deteriorarea sanatatii oamenilor si a controlului mental in favoarea dezvoltarii industriei farmaceutice ( despre teorii conspirationale, controlul mintii prin industria mass media, farmaceutica si alimentara puteti gasi o multime de informatii pe internet sau in cartile din librarii sau online – pe viitor este posibil sa scriu si eu pe acest subiect; 2. unele medicamente produc efecte adverse asupra creierului sau produc fisuri sau blocaje in campurile noastre energetice, lasand energiile si entitatile depresiei sa patrunda si sa se instaleze.)
– tulburari ale secretiei hormonale, cum ar fi un dezechilibru al glandei tiroide sau suprarenale ( afectiunile glandei tiroide sunt prezente la oamenii carora le e teama sa se manifeste, sa ceara, sa se exprime, la oamenii care cred ca pentru a fi apreciati trebuie sa faca tuturor pe plac si sa se lase pe plan secund; ei ori se autocenzureaza, ori exagereaza si isi creaza masti care sa placa celorlalti – hipotiroidie/hipertiroidie)
– dezechilibre chimice, precum dezechilibrele nivelurilor sanguine ale calciului sau nivelurile scazute ale fierului (anemia) ( anemia este caracteristica celor care au renuntat la viata si care isi doresc sa nu mai existe. Dezechilibrele  chimice sunt cauzate de dezechilibre energetice, energia necirculand prin corp si nefurnizandu-i acestuia elementele vitale.)
– afectiunile indelungate (cronice), precum bolile cardiace sau cancerul ( Bolile cardiace sunt cauzate din acumularea supararilor la nivelul inimii si producerea de blocaje din cauza pastrarii acestor suparari, uri, neiertari. Cancerul, in mare parte are aceeasi cauza energetica, si anume, neiertarea. Ori, poate fi o boala karmica, prin care se curata incarcatura energetica negativa acumulata de-a lungul altor vieti.)
– factorii de stres majori, ca de exemplu moartea unei persoane dragi ( De fapt cauza este neintelegerea si neacceptarea vietii si a sensului ei, precum si manifestarea de atasamente si dependente emotionale.)
– factorii de stres cronici, precum saracia, dificultatile familiale, probleme medicale grave proprii sau ale unei persoane apropiate ( Blocarea in frica, neincrederea in puterea divina,ignoranta, neintelegerea elementului karma, fac greu de acceptat si de purtat “crucea” personala).
– varstnicii care trec de la o viata independenta la o viata in care depind de ceilalti au adeseori depresie ( din cauza manifestarii orgoliului).
– presiuni asupra copiilor si adolescentilor, din partea societatii sau a celor de aceeasi varsta ( Care echivaleaza cu dependenta de mediul in care traiesc, cautarea stimei de sine in ochii altora, nesiguranta si iubirea de sine.)
– sindromul premenstrual cronic ( Apare de obicei la femei care au probleme de acceptare a sexualitatii lor, de a se iubi, de a se accepta fizic si emotional. Durerile pot cauza sentimentul de a fi pedepsita prin a se naste femeie si prin urmare de ura a sexualitatii.)
– menopauza ( Sentimentul ca femeia nu mai este pretioasa, interesanta, ca imbatraneste, ceea ce arata ca nu exista iubire de sine)
– stresul ( Cand facem lucrurile impotriva firii si misiunii noastre, cand suntem pe calea gresita, cand nu gasim placere in activitatile realizate pentru ca nu ne reprezinta sau sunt impotriva principiilor noastre, se instaleaza stresul. Solutia este sa ne asculta inima si intuitia.)
– nasterea recenta. ( Se considera ca la nastere, mama daruieste copilului din sufletul ei, din exces de daruire si maternitate, din exces de identificare a vietii ei cu cea a copilului. Cu sufletul incomplet, mama se simte ratacita, confuza, slabita, dezorientata, incompleta. Si neintelegand de ce are aceste stari, ea se adanceste in depresie. Sau, sunt mame care nu sunt complet pregatite pentru a se dedica cresterii unui copil si a renunta la preocuparea pentru propriile placeri, desi la nivel rational constient au dorit sarcina. Asadar, avand sentimentul de a realiza ceva impotriva dorintelor sale din subconstient, femeia considera ca renunta la viata sa, si ca ceea ce va urma este un fel de moarte a identitatii sale. De aici si depresia. Solutia este constientizarea ca viata copilului este separata de viata mamei, si ca mama nu face decat sa ingrijeasca si sa educe copilul, iubindu-l. Insa intre cei doi nu exista decat o legatura fizica, nu si spirituala, ei fiind spirite independente, cu ascensiune si soarta proprie. De asemenea trebuie ca mama sa inteleaga ca a fi mama, nu este ceea ce o defineste, devenind noua si singura ei identitate, si ca pruncul face parte din viata ei,ci nu este viata ei. Este adevarat ca un copil necesita mult timp si atentie, insa a uita de propria persoana in acest caz nu face decat sa produca frustrari si sa afecteze nu numai viata mamei, ci si a copilului asupra caruia ea va proiecta frustrarile si tensiunea emotionala.)
Simptome care durează mai mult de doua saptamani si de o severitate care incepe sa impiedice desfasurarea normala a activitatilor zilnice deja semnifica depresie clinica. ( Adica o stare pronuntata de depresie, care transforma comportamentul si gandirea.)
Se presupune ca unul din 5 indivizi de pe planeta sufera de depresie cel putin o data in viata. (O statistica trista, dar nu uimitoare, avand in vedere cati oameni se inteleg, accepta si iubesc cu adevarat, cati oameni sunt deschisi vietii, cati oameni stiu cu adevarat cine este si ce face Dumnezeu, cati oameni comunica cu divinitatea, si cati oameni stiu sa ierte din suflet.)
Se mai presupune ca 1 din 10 indivizi care sufera de depresie ajunge sa constientizeze ca este depresiv si sa se supuna unui tratament de orice tip, in general medicamentos sau psihiatric ( care nu fac decat sa anihileze anumite capacitati mentale, sa induca stari euforice temporare si artificiale, sa adanceasca depresia, sa creeze un efect placebo temporar de vindecare, care insa se sparge ca un balon de sapun atunci cand tratamentul medicamentos sau terapia psihiatrica se sfarsesc. Motivele pentru care nu se supun unui tratament sunt frica de stigmatizare sociala, orgoliul personal, ignoranta. ( Intr-o lume in care multi nu ezita sa puna etichete, sa judece, sa arunce cu pietre, imaginea personala este importanta cu atat mai mult pentru un depresiv, pentru ca acesta nu are nicio valoare in ochii sai, dar o cauta in ochii altora. Asadar, se da curs unui ciclu de slabiciuni. Unii oameni ajung in depresie pentru ca isi cauta aprecierea in societate, si refuza sa iasa din depresie din acelasi motiv. Ignoranta si neincrederea in terapiile alternative de vindecare, ii fac pe multi oameni sa nu vada cauzele emotionale, energetice, spirituale, ale depresiei lor, si sa caute vindecare in solutii care nu le ofera decat o ameliorare temporara a starii lor. )
Veti gasi informatii peste tot precum starea de depresie poate fi legata de o serie de cauze fizice, cum ar fi o alimentatie saracacioasa, lipsa exercitiilor fizice sau unele boli, cum ar fi gripa, folosirea  energizantelor si a medicamentelor din cauza distrugerii reactiilor chimice ale creierului.   ( Ideea este ca acestea nu sunt cauze ale depresiei, ci sunt efecte ale unor blocaje energetice si a unor probleme de natura spirituala, care cauzeaza in aceeasi masura si depresia. Ignoranta cauzeaza o alimentatie saracacioasa – pentru ca omul nu intelege de ce are nevoie corpul sau, pentru ca nu intelege ca a manca nu inseamna a te hrani, pentru ca pune gustul si placerea mai presus de calitatea vietii si sanatate etc. La fel, ignoranta si lenea (nascuta din lipsa iubirii pentru viata) cauzeaza lipsa exercitiilor fizice. Ignoranta inseamna lipsa accesului la inteligenta divina care contine toate invataturile necesare evolutiei ca fiinte umane. Gripa apare ca urmare a scaderii imunitatii in fata unor virusi. Imunitatea scazuta este rezultatul unei slabe functionari a chakrei 3.  Instinctul  de baza al acestei chakre este puterea. Prin ea, ne exprimam in lume, iar lumea ne aproba sau ne respinge. Semintele aflate in aceasta chakra sunt legate de: autonomie, longevitate, forta vitala, individualitate, implinirea viselor.  Dupa cum poti vedea, o simpla gripa, este de fapt cauzata de o problema/blocaj a/al uneia dintre aceste subiecte. Ca afectiuni ale chakrei 3, pot aparea: anorexie, parere de rau, mentalitate de victima, energie scazuta, rusine. (suna a depresie, nu? Coincidenta oare?) Chakra 3 este asociata cu pancreasul, banca de energie a organismului, iar glucoza este moneda. Insulina ia glucoza din sange si o duce la celule care o folosesc ca bezina. Cand acest sistem functioneaza corect, avem energie pentru toate activitatile noastre. Echilibrul chakrei 3 este esential pentru gandirea clara. Cei cu probleme in chakra 3 nu au energie, au caderi frecvente de energie, oboseala cronica.  Nu obtin suficienti nutrienti din mancarea pe care o mananca. La nivel emotional si spiritual, nu au “benzina” necesara pentru a-si implini visele, incep intotdeauna multe, dar nu au puterea sa duca la final proiectele. Aici este centrul de putere. Puterea poate fi folosita pentru manifestarea viselor noastre in lume, dar si distructiv, prin simptome precum rusine si vinovatie. Varsta asociata acestei chakre este 14-21, exact inainte de maturitate, cand in cautarea unor raspunsuri si a unei individualitati, majoritatea tinerilor intra in depresie. De obicei intre aceste varste, din punct de vedere pshihologic se dezvolta personalitatea omului si acesta, incercand sa si-o defineasca cat mai clar, incepe sa caute raspunsuri despre cine este si ce il reprezinta.
Se crede in terapiile alternative de vindecare si in unele religii si sisteme, ca fiecare boala este reprezentata de o entitate care pune stapanire pe organul respectiv. Astfel, depresia ar pune stapanire pe minte. Se aseaza pe minte ca o caracatita si o guverneaza. Ii induce idei distructive, de invinovatire, de victimizare, de agresivitate. Ii taie accesul la energiile datatoare de viata si vindecatoare si astfel, o minte bolnava creaza idei si ganduri negative, care se transforma in actiuni negative si influenteaza realitatea in care traiesti. Practic construiesti prin opresiunea fata de propria fiinta, o realitatea care te opreseaza si iti alimenteaza fricile, paranoia, grijile, ura, dezgustul, pasivitatea, izolarea. Este o entitate intunecata care se hraneste cu vitalitatea ta si care merge mana in mana foarte bine cu umbra ta. Ma gandesc cu dragoste si compasiune acum la Sinele meu care atata timp a fost tinut inchis in intuneric si redus la tacere…
Din experienta mea si a altor oameni care sufera de depresie, dar si din recomandarile unor specialisti terapeuti, principala cauza a depresiei este lipsa iubirii de sine. Si bineinteles, a nu te iubi pe tine inseamna a nu il iubi pe Dumnezeu.
Tratamentul pe care eu il recomand este:
- Acceptarea ta asa cum esti acum. Poate vrei sa fii mai bun, mai intelept, mai educat, mai spiritual etc, insa aceste calitati nu le vei dobandi decat in timp, in urma lectiilor pe care le vei invata, asa ca pe moment nu iti ramane decat te sa accepti si sa lucrezi cu tine cu iubire si blandete, cu rabdare si sinceritate.
- Aprecierea lucrurilor pe care le faci, deoarece chiar si din greseli inveti lectii si cresti spiritual. Iar o lege a efectului fluture spune ca o mica bataie de aripi a unui fluture poate starni in cealalta parte a planetei un uragan. Adica cel mai mic gest al tau poate produce efecte extraordinare in timp, chiar daca tu nu iti imaginezi. Misca-te, actioneaza, nu sta. Orice ai face, iti cresti sansele de a-ti indeplini rolul pe Pamant.
- De cate ori te uiti in oglinda apreciaza-ti frumusetea si incearca sa vezi dincolo de fizic, persoana minunata din tine care a trecut peste atatea greutati, si care a iesit invingatoare, ca doar inca esti aici, nu? Si apoi ce conteaza cum arati? Oare daca ai arata altfel, ai avea alta viata? NU! Tot acelasi spirit, cu aceeasi soarta si aceleasi calitati ai intrupa! Trebuie sa te ingrijesti de trupul tau si sa il iubesti pentru ca e un instrument grozav pe care il ai la indemana pentru a te manifesta ca om. Proiectand asupra lui ganduri negative in oglinda, omiti sa te vezi ca o fiinta compusa dintr-un sistem de organe, din celule in fond, care functioneaza perfect si care zi de zi, desi tu nu le incurajezi si nu le hranesti corespunzator, tot continua sa functioneze pentru tine. Ce ar fi daca intr-o zi ar face greva si ar refuza sa lucreze pentru tine pentru ca tu le spui zilnic ca sunt urate? Aliniaza-te cu celulele tale si gandeste si actioneaza precum o fac ele. Ai ce invata! Celulele tale sunt harnice, frumoase, perfecte, active, darnice, iubitoare, deschise schimbului cu exteriorul…Daca tu esti compus/a din aceste celule, esti exact ca ele, dar nu vezi pentru ca mintea ta e in ceata. Ceata depresiei, a nemultumirii, a neiubirii.
- Meditatia de iertare ( cere-ti iertare de la tine insati pentru ce ti-ai gresit acum si in alte vieti, in fiecare zi. Cere-le si altora iertare si roaga-i sa te ierte la nivel de sine. Cere-le iertare rudelor de acum, rudelor care nu mai sunt, stramosilor, fiintelor de lumina,naturii, Universului. Daca oamenii acestia te vor ierta, nu vor mai proiecta asupra ta o imagine negativa deformata de ura, care te va afecta pentru ca iti tulbura campurile energetice, si emitand iertare in Univers, te vei armoniza cu Tot ce exista si vei atrage in viata ta pacea si armonia Universului.)
- Mergi la terapie in grup si la workshop-uri de dezvoltare personala spirituala, unde vei invata sa te iubesti, sa ai incredere in tine si sa te exprimi.
- Daca poti sa accepti si sa intelegi, primeste terapie Reiki, si de ce nu?, devino si tu practicant Reiki – te poti trata singur/a apoi. La mine functioneaza.
- Fa in fiecare zi un lucru care iti place si care iti arata calitatile, reccompenseaza-te pentru el. Daca te ajuta, noteaza toate aceste lucruri ca intr-un calendar si din cand in cand citeste-le ca sa nu uiti cate lucruri poti realiza.
- Iesi in natura, conecteaza-te la pamant, la copaci, si roaga-i sa iti preia energia negativa (supararile, frustrarile, tristetea, frica, neiertarea) si sa te umple de naturalete, bucurie, putere, energie. Natura abia asteapta sa ne ajute, pentru ca ne iubeste.
- Cand gresesti, nu te supara pe tine. Vezi unde ai gresit si invata lectia. Bucura-te ca esti mai inteligent/a acum. Daca nu greseai, nu stiai.
 – Gandirea pozitiva. In loc sa spui eu nu pot, spune-ti: eu pot. Poti orice. Daca nu poti azi, nu inseamna ca nu ai sa poti niciodata. Unele actiuni presupun efort repetat si evolutie. Ai rabdare, persevereaza. Cine renunta usor, nu face nimic niciodata. Cand ceva “rau” ti se intampla, incearca sa vezi partea buna: e ceva ce ai invatat? te-a adus intr-o situatie mai buna? ai cunoscut vreo persoana pe care te bucuri sa o fi cunoscut in urma acelei experiente? macar te-ai distrat? macar ai avut un element de noutate in viata ta? macar ai spart monotonia?…Hai ca trebuie sa fie ceva bun in toata treaba!
- Vorbeste cu Dumnezeu. Chiar daca tu nu crezi sau nu simti ca te asculta. El o face, sa stii. Vorbeste ca si cum ati fi prieteni buni, spune-i tot ce ai pe suflet. Spune-i chiar si ce te supara la EL. Cu ce te-a dezamagit. O sa iti dai seama ca EL nu se supara niciodata si ca e foarte plin de iubire. O sa iti dai seama ca lucrurile care te deranjeaza la El sunt de fapt mici defecte ale tale pe care le poti repara.
- Adu-ti aminte de lucrurile frumoase pe care le-ai facut pentru ceilalti. Nu asa ca esti in stare sa aduci zambetul pe buze multor oameni? Nu e asa ca ai facut o persoana cel putin sa rada? Nu e asa ca ai ajutat si tu cativa oameni? Nu esti inutil/a. Vezi? Sigur o sa ai si azi ocazia sa mai faci cate ceva. Maica Tereza spunea ca lumea se schimba cu pasi marunti. Ia-o incet. Sunt sigura ca ai auzit povesti ale unor oameni care candva erau simpli si nu aveau nicio idee ce sa faca cu viata lor si care acum schimba vieti. De exemplu, Eckhart Tolle. La 29 de ani, era in pragul sinuciderii, cand a avut o revelatie si si-a schimbat viata. Si-a dat seama cine este si ce trebuie sa faca. Si acum cartile si clipurile lui inspirationale deschid inimi si schimba vieti. Si el si-a gasit pacea. Pun pariu ca atunci cand se gandea la sinucidere, nici el nu isi imagina ca peste 20 de ani va fi un om echilibrat, fericit, care va ajuta alti oameni sa fie la fel! :) Nu esti curios/oasa sa vezi cand va fi momentul tau si ce va urma?
- Roaga-te. Cheama in ajutor toate fiintele si entitatile care te pot ajuta si in care crezi… Spune-le ca vrei sa scapi de depresie. Vor fi bucuroase sa te ajute.
- Cauta un indrumator spiritual, care sa te sustina si sa te calauzeasca, daca simti ca nu poti singu. Cu siguranta iti va fi de ajutor, caci mai toti oamenii iluminati au trecut prin socul depresiei inainte de a se trezi la Adevar.
- Daca iti vine sa plangi, plangi. Daca vrei sa urlii, urla. Daca iti vine sa spui tot ce ai pe suflet, spune. Doar nu acumula in tine nemultumiri. Doar fi tu si exprima tot ceea ce esti. Ce daca altii judeca? Traiesc ei pentru tine? Te vor duce ei la linia de plutire cand iti va fi greu? Sunt ei mai fericiti ca tine? Daca te judeca, crede-ma ca nu stiu nimic despre iubire si viata, si nici nu merita sa ii bagi in seama. Sunt si ei inca la scoala, mai au de invatat. Si daca ii deranjeaza ce ai de spus, e problema lor. Inseamna ca ai atins un punct sensibil. Daca ii spui unui destept ca e prost, el nu se va supara, pentru ca stie ca e destept. Dar daca ii spui unui prost, prost, el isi va constientiza ignoranta si ii vei deschide o frustrare.
- Inconjoara-te de oameni pozitivi care te incurajeaza. Fereste-te de cei paranoici, fricosi, uraciosi. Nu iti vor face viata mai buna. Nici nu te vor placea vreodata daca vei avea curajul sa te ridici deasupra lor si sa te aventurezi in viata. Pentru ca ei sunt blocati in frica, te vor invidia si iti vor pune piedici. Lasa-i sa isi invete lectia singuri.
- Iubeste-te si gandeste-te la binele tau. Daca tu nu o vei face, nimeni nu o va face, iti garantez.
- Intelege ca Dumnezeu nu greseste niciodata. Daca te-a creat asa cum esti, are EL un motiv si pentru ca te iubeste, motivul asta e spre binele tau. Sigur ai ceva de invatat din asta. Sau sigur iti va folosi candva. De exemplu, stiu o persoana care era mai mereu lenesa si ii placea sa stea in casa sa isi faca de lucru. Toti il criticau pentru asta. De multe ori a refuzat sa mearga cu prietenii la munte si acestia l-au criticat. Insa o data, a refuza sa mearga si a scapat de un accident in care au murit 3 din 4 dintre ei. E un exemplu macabru, stiu, dar uite ca pe el, antisocialismul lui ocazional l-a tinut in viata. Nu ai intamplator anumite defecte. Ai ceva de invatat din ele sau te vor ajuta cumva intr-o zi. Ai rabdare.
- Iubeste-ti viata. Alta nu ai deocamdata acum, dar vei avea cand asta se termina. Cu cat o traiesti mai recunoscator/oare si mai cu bucurie si curaj pe aceasta, cu atat cea viitoare va fi mai frumoasa si mai usoara. Si apoi, daca nu o iubesti, ce crezi ca rezolvi? Te amarasti degeaba si mai tare. Nu poti schimba faptul ca traiesti (  care e un dar minunat – o sa vezi), decat cu un pret care nu merita platit ( decaderea spirituala si o mare incarcatura karmica), asa ca traieste pur si simplu. Nu stii ce iti apare in cale.
- Cand te simti trist/a, nu sta singur/a. Cauta companie. In alti oameni sau in Dumnezeu.
-  Nu ai tu cea mai grea viata. Nu esti tu cea mai asuprit/a. Nu esti o victima. Nimeni nu are, nimeni nu este. Totul se intampla exact asa cum trebuie, ca tu sa poti invata si evolua, iar daca poti sa accepti asta, vei deschide portile unor energii mai bune. Un sut in fund este un pas inainte, nimic mai adevarat.
Si orice ai face, Iubeste-te. Tu esti parte din Dumnezeu. Daca El a creat tot ce exista, iti dai seama ce poti creea si tu? Incearca sa vezi cine esti in forma ta cea mai pura si mai frumoasa.Trezeste-te din coma! Iti ratezi propria viata! Viata e mai interesanta!
Te iubesc!

joi, 21 august 2014

Mirarea si fascinatia in fata vietii – o sarbatoare a sufletului


imagesCand decizi sa incepi sa cultivi frumosul in interiorul tau, sau mai bine zis cand incepi sa iti amintesti cine esti si sa te acordezi la acea frecventa a frumosului care se afla tot timpul in adancul fiintei tale, realitatea exterioara incepe sa reflecte acel frumos. De fapt nu realitatea reflecta ci tu incepi sa observi acele elemente de frumos ale realitatii la care pana mai ieri erai orb pentru ca traiai pe cu totul alta frecventa.
Odata ce ai reusit sa pasesti in aceasta directie, lasa viata sa te surprinda. Ceea ce vreau sa spun este ca ai la indemana un instrument minunat care sa faca din fiecare clipa un dar, o sarbatoare si acest instrument este mirarea. Mirarea te scoate din zona de „stiu” si senzatia ca stim este benefica la un moment dat, pentru ca ne reda increderea in propriile forte, dar in acelasi timp este bine sa avem clipe in care sa stim sa iesim din zona de cunoastere si sa intram in mirare. Pur si simplu, dezbraca-te de mantia cunoasterii, pentru cateva clipe si redevino copil.
Viata se compune din miracole marunte si continue pe care le intalnesti la tot pasul. O floare, un copac, o adiere de vant, o sincronicitate, un gand cristalin, un zambet, o reusita la care nu te asteptai. Toate aceste culori incep sa ti se dezvaluie si este bine sa stii sa le primesti cu mirare de copil. Mirarea, fata de starea de „stiu”, are darul de a contine in ea inocenta copilariei si atunci cand privim la nuantele existentei cu ochi puri de copil, ne deschidem catre seva Iubirii, ne lepadam o vreme de adultul care le stie pe toate, de cel care aduce problemele trecutului si angoasele legate de viitor, in clipa prezenta stirbindu-i stralucirea, de conditionarile mintii si ne deschidem complet catre Lumina. Privim cu ochi mari de copil si cuprindem in ei toata minunea momentului, simtim cu inima curata a unui copil si cuprindem in ea tot freamatul clipei.
Laughing-ChildUn copil priveste o floare si exclama „oaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaau!”, prin aceasta stare de a fi, el aduce recunostinta clipei si nu numai, mirarea in fata frumosului ii mentine vie curiozitatea. Aceasta curiozitate, odata activata te ajuta sa patrunzi tot mai adanc si mai profund in darul acelei clipe, pentru ca stii ca intotdeauna este mai mult decat poti sa vezi acum. Te lasi surprins de acel miracol marunt al vietii si lasandu-te surprins, in primul rand il inalti. El nu mai ramane marunt ci capata proportii uriase, pentru ca este rupt din infinit si tu incepi sa percepi acest lucru. Asadar te lasi surprins nu pentru ca „nu stii”, nu pentru ca nu ai cunoastere si nu ai mai vazut asa ceva (defapt chiar nu stii si cunoasterea pe care o ai chiar este un bob de nisip pe o plaja infinita) ci pentru ca a aparut in viata ta in acea forma si conjunctura unica, pentru ca in acel moment tu vezi si simti o impletire unica a culorilor Luminii si acest lucru este minunat. Tu practic te plimbi pe Cararea vietii si dintr-o data, in fata ta, apare un fragment de frumos. Mirarea in fata acestui fragment de frumos reprezinta defapt o stare complexa si profunda de scufundare in Iubire. Nu e ca nu ai mai vazut in viata ta un copac. Vezi copaci la tot pasul, dar atunci cand privesti la un arbore cu mirarea copilului, tu te indragostesti de acel copac, prezenta sa in viata ta nu este o raritate, dar unicitatea clipei te surprinde, activeaza in tine freamatul, tremurul care te face sa traiesti plenar acel moment. Tu nu il vezi doar cu ochii ci prin acel „oaaaaaaaaau”, daca este intr-adevar simtit si nu fortat, te deschizi plenar catre el, il vezi cu toata fiinta, il simti cu toata fiinta. Cand iti apare o floare in cale si spui „da, ce nu stiai? Exista flori!”, atunci vorbesti dintr-o zona de cunoastere care in acest context te limiteaza, nu te lasa sa patrunzi in pliurile clipei, sa te scufunzi in nuante, sa o traiesti plenar. Cand iti apare o floare in cale, te opresti in fata ei, ii lasi frumusetea sa te mangaie si sa te surprinda, si in sufletul tau spui „oaaaaaaaaaaau!”, atunci iesi din sistemele mintii si activezi vocea sufletului. Mintea intotdeauna va spune „stiu” sau „nu stiu”. In schimb, mirarea vine din suflet si activand curiozitatea pura, aceasta cizeleaza mintea, o face sa caute, sa intre in profunzimea momentului, o rafineaza. E simplu. Atunci cand inveti ceva si spui „stiu”, inchizi cartea, pentru ca ai terminat de invatat si treci mai departe, la alt subiect. Dar daca subiectul te fascineaza, continui investigatiile, sapaturile, recitesti anumite pasaje pentru a le intelege mai bine. Si daca aprofundarea la nivelul mintii ne imbogateste, inchipuie-ti ce se intampla cand activam fascinatia la nivel de suflet si acesta isi incepe cautarea, trairea, Calatoria pentru a intra si mai profund in Darul unei clipe.
imgu8UnsvDaca am cunoaste deja starea adevarata de Iubire, atunci doar am FI. Probabil ca mirarea, fascinatia, nu si-ar mai avea locul. Insa, inca suntem doar pe Calea spre Iubire, inca o re-descoperim, inca suntem in proces de re-amintire. In acest caz, mirarea in fata frumosului ne face sa intram in profunzimile acelui miracol marunt si sa il traim cat mai plenar, facand inca un pas in reamintirea Iubirii catre care tindem. Mirarea este in primul rand un prim semn ca am recunoscut frumosul, ca l-am zarit. Cand iti place cu adevarat ceva, ai tendinta sa te apropii de acel ceva, sa il iei in palma, sa il atingi, sa il explorezi si te bucuri de fiecare atingere, zambetul ti se asterne pe chip si cu acel zambet incepi sa mangai ceva-ul care devine centrul atentiei tale. In acest fel il sarbatoresti, ii sarbatoresti unicitatea si astfel pentru tine, acea clipa devine o sarbatoare, pentru ca iei parte la ea. La fel este si cu mirarea, numai ca in cazul acesta, mirarea inocenta de copil in fata momentelor vietii de care ne lasam surprinsi, implica nu numai corpul si mintea noastra ci si sufletul. In loc sa luam un obiect frumos in palmele noastre pentru a il „sarbatori”, luam clipa in palmele sufletului. O atingem cu privirea, cu palmele dar si cu sufletul. Sufletul nostru spune „oaaaaaaaau” si mangaie petalele acelei flori sau ramurile copacilor, sau zambetul vecinului care ne-a surprins si in fata caruia am activat mirarea pura de copil. Si acel moment devine maret, o sarbatoare la care participi cu toata fiinta ta. Nu te opresti la suprafata clipei ci patrunzi in ea tot mai adanc, impins de fascinatie si scaldandu-te in nuantele sale, tu mai descoperi, la fel de plenar, un fragment de Iubire.
siluk6-940x705Nu trece indiferent pe langa viata, nu lasa frumosul sa fie lipsit de mirarea copilului din tine, nu pentru ca frumosul nu ar fi normal si pentru ca prezenta in viata ta ar trebui sa te mire. Nu. Ci pentru ca el ni se releva in fiecare clipa de o maniera atat de unica incat fiecare clipa de frumos, in unicitatea sa, este o sarbatoare a sufletului si este bine sa o recunosti si sa inveti sa te scalzi in aceasta sarbatoare.
Priveste cerul cu ochi de copil, lasa sufletul tau sa spuna „oaaaaau” si el va continua sa iti dezvaluie Iubirea. Priveste orice element de frumos care iti apare in cale si lasa sufletul tau sa se mire, lasa-l sa fie cuprins de fascinatia pentru acea clipa si vei incepe sa gusti din seva Infinitului.
Sursa-harmonygroup.ro

marți, 12 august 2014

7 afirmatii ca sa iti balansezi cele 7 Chakre

Exista 7 chakre majore sau centre de energie in corpul nostru, fiecare fiind in corespondenta cu frecventa vibrationala de o anumita culoare din Univers, influentandu-ne la nivel emotional, spiritual si la nivelul starii de bine. Atunci cand chakrele noastre sunt aliniate cu aceasta curgere de energie universala, fiecare aspect al vietii noastre devine armonios si plin de fericire. Atunci cand chakrele tale sunt in echilibru, iti recapeti sanatatea, iar pasiunea si dragostea fata de viata renasc.

Prin intermediul afirmatiilor pozitive repetitive, reusim sa restabilim curgerea energiei vibrationale prin cele 7 chakre.
chakre; cele 7 chakre, femeie, meditatie
Foto: Shutterstock.com; chakre; cele 7 chakre, femeie, meditatie

1. MULADHARA, Chakra Radacina

Chakra radacina este localizata la baza coloanei si ii corespunde culoarea rosu. Aceasta chakra are legatura cu instinctele umane de baza, cum ar fi instinctul pentru supravietuire, securitatea si stabilitatea.
Afirmatie: „Sunt o fiinta divina de lumina si sunt in pace, protejata si in siguranta.”

2. SVADHISTHANA, Chakra Sacrala

Chakra Sacrala este localizata in zona abdomenului inferior, iar culoarea sa este oranj. Aceasta chakra are legatura cu sistemul reproducator, la nivel fizic, cu creativitatea, cu bucuria si relatiile, la nivel emotional; de asemenea reprezinta eneregia si pasiunea noastra, la nivel spiritual.

Afirmatie: „Radiez, sunt frumos/oasa si puternic/a si ma bucur de o viata sanataosa si pasionanta.”

3. MANIPURA, Chaka Plexului Solar

Chaka Plexului Solar este localizata in zona stomacului, de aceea joaca un rol important in digestie si straluceste in galben. Aceasta chakra are legatura cu dezvoltarea noastra si apartine intelectului, puterii noastre personale, controlului si evolutiei spirituale.
Afirmatie: „Primesc puteri benefice si succes in tot ceea ce intreprind.”

4. ANAHATA, Chakra Inimii

Chakra inimii este localizata in centrul pieptului si straluceste intr-un verde vibrant, ca cel de primavara. In meditatie, aceasta chakra este accesata pentru acurata dezechilibrele spirituale. Elementele cheie ale acestei chakre sunt dragostea neconditionata, compasiunea si buna-starea.
Afirmatie: „Iubirea este raspunsul pentru orice in viata; dau si primesc iubire fara efort si neconditionat.”

5. VISHUDDA, Chakra Gatului

Aceasta chakra este localizata in gat si este de culoare albastru deschis. Aceasta chakra guverneaza abilitatea noastra de a exprima si comunica ganduri si idei clare. Este de asemenea in legatura cu maturitatea, independenta si abilitatea de a avea incredere in ceilalti.
Afirmatie: „Gandurile mele sunt pozitive si ma exprim mereu cu sinceritate si claritate.”

6. AJNA, Chakra celui de-al Treilea ochi

Chakra Ajna este pozitionata in centrul fruntii, intre sprancene si straluceste in albastru inchis. Ne ajuta sa ne conectam la viziunea divina si la instincte. Aceasta chakra are legatura cu dezvoltarea claritatii intuitive, eliberand emotii reprimate si provocand auto-realizarea.

Afirmatie:„Ma conectez la intelepciunea divina universala si inteleg mereu adevaratul sens al vietii si al situatiilo.”

7. SAHASRARA, Chakra coroanei

Chakra coroanei este localizata in varful capului si ii corespunde culoarea violet. Rolul acestei chakre este sa trezeasca constiinta si ajuta sa ajute la obtinerea iluminarii prin integrarea sinelui intr-o singura, universala forma de inteligenta.
Afirmatie: „Sunt unul cu energia divina.”

marți, 5 august 2014

10 Lucruri La Care Sa Renunti Acum!

Sumar: În acest articol o să-ți prezint 10 lucruri la care să renunți, pentru că nu te fac fericit și pentru că îmi doresc din tot sufletul să duci cea mai bună viață posibilă. În călătoria mea prin viață am observat multe lucruri care-mi dăunează și pe rând am început să renunț la ele, așadar vreau să-ți prezint doar 10 din cele mai întâlnite lucruri care nu îți permit să experimentezi viața la cel mai frumos nivel, care nu-ți permit să te bucuri cu adevărat, care nu te lasă să trăiești așa cum meriți: în cel mai frumos mod posibil. Cele 10 lucruri la care să renunți acum sunt: 

1. Părerea altor persoane despre tine 

Probabil cel mai puternic element care ne domină viața: părerea altor persoane despre noi. Mulți oameni ajungând chiar la o vârstă mult peste 50, 60 de ani, nu reușesc să scape de această problemă: oare ce cred ceilalți despre mine. De ce să renunți: pentru că nu te lasă să te exprimi așa cum ești tu, nu te lasă să creezi așa cum ești tu, nu te lasă să spui ce simți tu, și cred că ești de acord cu mine când spun că tu ești unic, diferit, frumos, minunat și modul în care te exprimi în lume nu ar trebui să fie blocat, alterat de părerea altor persoane despre tine. Cum sa renunți: adevărul este că nu poți renunța definitiv, sau cel puțin eu nu am reușit, iar dacă reușesc o să te anunț. Ideea este să-ți pese mai mult de părerea ta decât de părerea altor persoane și să realizezi că ideile netransformate în obiecte fizice, cuvintele nespuse, se vor transforma, într-un final, în regrete. Sunt sigur că vrei să duci o viață plină de bucurie și autenticitate, ci nu una plină de regrete și falsitate, din dorința de a mulțumi pe toată lumea. După cum bine știi, rețeta succesului nu o știe nimeni, dar rețeta eșecului este una clară: să încerci să îi mulțumești pe toți.

 2. Dorința de a vrea totul rapid 


Observ un fenomen care ne spune că ar fi indicat să facem totul mai repede: bani mai rapizi, relații mai rapide, cărți citite mai rapid, însă stau și mă întreb în tăcerea care mă inspiră să scriu: oare spre ce ne grăbim? Ce s-ar întâmpla oare dacă din când în când ne-am opri și am medita? Ne-am asculta respirația, bătăile inimii și ne-am concentra atenția asupra senzațiile trupului în care ne ascundem de atât de mult timp. Îți spun, dacă încerci, s-ar putea să realizezi că de fapt răspunsul nu este mai rapid sau mai mult ci mai puțin, mai încet, mai calm și mai calculat. De ce să renunți: pentru că o viață pe grabă nu pare a fi o viață frumoasă. O viața unde tot timpul îți dorești mai rapid lucruri, nu pare o aventură care merită trăită. Pentru că viața nu înseamnă să ajungem în punctul x cât mai repede, ci… să ne bucurăm de călătorie! Cum să renunți: meditează. Citește în liniște, fără grabă. Scrie ușor și simte cum degetele tale apasă tastele care transformă pe ecranul tău din cuvinte, în propoziții și în fraze care într-o zi s-ar putea să schimbe lumea. Trăiește-ți viața în cel mai frumos mod posibil, fiind conștient și calm, fără să te grăbești spre următoare destinație, pentru că o să pierzi de fapt cel mai important element din ecuație: călătoria. 

 

3. Nevoia de iubire 


Înainte să te alarmezi, vreau să-mi acorzi puțină atenție. Iubire și nevoie sunt două cuvinte care se transformă într-un oximoron. Nu pot exista împreună, la fel cum nici două persoane care simt aceste două trăiri nu pot să coexiste. De ce să renunți? Pentru că există o mare diferență între a avea nevoie (se traduce prin nu pot să trăiesc fără și sunt dependent de) și a vrea (ar fi frumos, nu vreau neapărat, doar că simt că am multe de împărtăși și oferit, așa că o să fiu liniștit și în drumul meu prin viața o să întâlnesc persoana potrivită care să se bucure cu adevărat de tot ceea ce pot să îi ofer mai bun, fără să vreau ceva în schimb). Sper că acum vrei iubire și că te-ai prins de ce este indicat să renunți la a avea nevoie de iubire. Cum să renunți: Amintindu-ți de punctul de mai sus și realizând că iubirea sinceră, așa cum Thoreau spunea, făcând referire la fericire, este precum un fluture, pe care dacă-l alergi, o să fugă și o să te obosească, dar dacă începi să te dezvolți, sa investești în tine, să faci lucrurile pe care le iubești cu adevărat, el se va așeza, calm, fără efort, pe umărul tău. Alege să iubești atunci când ești pregătit, nu atunci când te simți gol, incomplent, insuficient, pentru că nu există pe lumea asta o doză atât de mare de iubire care să acopere golurile pe care tu singur trebuie să le astupi, punând mâna pe lopată și reparând tot ceea ce poți repara. 

4. Nevoia de a fi în alt loc decât cel în care ești acum 


Printr-un cuvânt foarte simplu s-ar traduce prin: prezență. Bucuria vine din faptul că ești fericit cu momentul, locul, viața ta care se întâmplă chiar acum. Tristețea vine din imaginea pe care o ai tu in minte despre momentul prezent. De ce să renunți: pentru că vei avea la un moment dat în fața ochilor cea mai frumoasă bogăție vizuală și priveliște din lume, iar tu o să privești doar în mintea ta, o să-ți asculți gândurile și o să pierzi din vedere cel mai frumos moment, și singurul: momentul prezent și viața ta perfectă de acum. Cum să faci asta: să-ți observi constant mintea și să te întorci în prezent atunci când simți că deși ai în fața ochilor cea mai frumoasă persoană, mâncare, priveliște, tot îți dorești să te găsești în alt loc. Să meditezi și să mănânci conștient. Să trăiești viața reglând volumul pe nivelul: prezent. 

5. A te chinui acum pentru a te bucura mai târziu 


Lucrurile pe care le vorbim aici se încadrează la capitolul filosofii frumoase de viață, poate alege să trăiești viața cum îți dorești, doar că din proprie experiență am observat că dacă nu renunțam la lucrurile pe care le amintesc aici, nu m-aș fi putut bucura de viața așa cum fac acum. Observ o tendință societală în care amânăm atât de mult plăcerea încât ceea ce facem acum devine un chin pentru care ne spune în minte că merită și pentru care ne putem bucura mai târziu. Am căzut pradă acestei filosofii grăbite și metropolitane de viață, pentru că am crezut că trebuie să mă chinui pentru a mă bucura mai târziu. De ce să renunți: pentru că nu trebuie să te chinui acum, pentru a te bucura mai târziu. Poți să te bucuri acum, făcând ceea ce iubești cu adevărat, pentru a te bucura și mai tare mai târziu. Viața nu se trăiește doar după principiile pe care părinții, profesorii, televizorul încercă să le verse în minea noastră încă de când nici și știm să spunem “mama” ci se trăiește după principiile care îți aduc ție acum cele mai mari beneficii. Nu trebuie să te chinui, viața pe acest pământ nu reprezintă un chin prin care trebuie să trecem, munca pe care o faci nu trebuie să fie groaznică doar pentru că îți oferă la final de lună mâncare pe masă și adăpost. Consider și sunt multe persoane care pot fi luate drept exemplu care au reușit să facă ceea ce iubesc și să fie și de succes din punct de vedere social (bani, status, etc.) Cum să faci asta: easier said than done. Pentru că dacă ești într-un cerc vicios nu o să-ți fie foarte ușor să ieși. Dacă ești la un job pe care-l urăști acum dacă-ți spun fă ceea ce iubești o să-mi dai cu sfatul în cap. Pentru că tu singur trebuie să descoperi cum, iar eu îți spun că punctul de plecare este inteligența. Investește mai mult în intelectul tău, lasă-ți creierul să crească și apoi pune-l la muncă. O să fii surprins când o să descoperi cât de multe lucruri incredibile poate să producă al tău creier. Dacă ar fi să alegi între a fi bogat dar bolnav, sau sanatos dar sărac, ce ai alege? Vezi, sper că ți-ai dat seama. Nu trebuie să fii nici bolnav, nici sărac, poți alege să fii și bogat și sănătos și frumos și minunat și iubitor și tot. Nu trebuie să alegi din două lucruri, le poți alege pe amândouă. 

6. Relațiile bazate pe dependență 


Am scris un articol mare cât o carte de a lui Coelho despre relații și cum poți avea relații cu adevărat remarcabile și te invit să-l citești apăsând aici. Relațiile bazate pe dependeță pot fi definite ușor prin următorul exemplu: Ana stă într-o relație cu Marius pentru că acesta îi oferă o locuință, plimbări la mare și la munte, cadouri frumoase, dar din când în când o bate și o înșeală. Ana nu are încredere în ea. Nu are curajul să spună ce simte. Ana face un copil cu Marius. Marius o părăsește. Ana se transformă într-o victimă și realizează că și-a distrus viața prin alegerile pe care le-a făcut. De fapt, nu realizează asta niciodată, pentru că tot timpul o să dea vina pe exterior. Poate am dus puțin la extrem poveste pentru că știu care este una din fricile cele mai mari ale femeilor (și pentru că știu că unele fete se uită la telenovele sau dacă nu, au în mintea lor multe astfel de telenovele) și ți-am arătat ce înseamnă, într-un final, să stai într-o relație bazată pe dependență. De ce să renunți: pentru că sunt sigur că nu vrei să-ți bați joc de viața ta și sunt sigur că ai mai multă putere decât crezi. Pun pariu că sunt multe alte persoane care te-ar aprecia cu adevărat pentru ceea ce ești, nu așa cum face porcul de Marius. Cum să renunți: se spune că fake it till you make it. Așa și aici. Fake the confidence. Pur și simplu prefă-te că ai mult încredere în tine și pune piciorul în prag. Pleacă. Ia alegerea bună pentru tine. Pentru că este viața ta și ar fi indicat să o trăiești după principiile tale printre care sper că se găsește și elementul de… LIBERTATE! 

7. A te mai critica 


Am făcut asta mult timp și într-o zi am tras linie. De ce mă critic, m-am întrebat? Chiar sunt nebun? De ce mi-aș spune sunt urât, că nu pot să fac asta și că nu sunt în stare de nimic? Că nu merit ce este mai bun? Apoi a început transformarea, unde am făcut multe acțiuni care m-am făcut să ies din zona de confort și am realizez că… eu de fapt valorez foarte mult. Apoi m-am încurajat. De ce să renunți: pentru că este prostesc să te critici și mai bine te-ai încuraja, pentru că tot îți folosești energia, de ce să o folosesc în cel mai prost mod posibil. Cum să faci asta: să faci lucruri care să-ți arate că de fapt valorezi foarte mult și mai apoi să realizezi că tu ești singurul care se poate încuraja, chiar nu ai nevoie de acceptarea nimănui. 

8. Dorința de a impresiona 


Acest punct este foarte adânc pentru mine, pentru că ani de zile am fost persoana care încerca să impresioneze, pentru că, partea tristă, realizam că de fapt nu valorez nimic și încercam să compensez. Încercam să-mi impresionez prietenii și cel mai grav încercam să impresionez fetele pe care le plăceam. Iar, după cum bine știm, toată lumea aplaudă un joker de la curtea regelui, dar nimeni nu s-ar culca cu el. În schimb, regele, care stă relaxat și privește tot spectacolul este cel care se bucură de cele mai frumoase lucruri. Între timp am devenit un mic mare rege. Pentru că viața mea este castelul meu și primesc înăuntru doar persoanele care au filosofii de viață asemănătoare. De ce să renunți: pentru că pun pariu că vrei să fii regele sau regina castelului tăi și nu jokerul care face trucuri pentru a impresiona pe toți din jurul sau, care mai apoi se duce în casuța lui din lemn, se demachiează și plânge în singurătate, realizând că se chinuie, pentru că nu reușește să se facă pe el fericit. Cum să renunți: durează, nu este o pastilă minune care să ți-o vând la reducere și chiar dacă mi-ai da mulți bani pe ea, aș prefera să am același nivel de venit și să nu profit de pe urma ta. Îți spun sincer că pentru a îți dezvolta o mentalitate puternică durează mult timp. Însă, începe cu primul pas, gândindu-te ce ar face un rege sau o regină? Și începe să clădești castelul în care vei sta, drumul este lung și frumos, iar beneficiile sunt pe măsură. Fii regele propriei tale vieți! Nu încerca să impresionezi pe cineva, pentru că asta se traduce prin slabă încredere în tine. 

9. Anturajul care nu te avantajează 


Știu, toți avem acei oameni cu care ne vedem, doar așa, pentru că ne-au fost colegi acum 10-15 ani și pentru că ne este rușine să îi refuzăm. De fapt, nu chiar toți avem, ci doar cei care nu își prețuiesc cu adevărat viața. Am spus-o. Poate fi dur ce zic aici și dacă nu-ți convinte poți să plângi puțin, iar când îți ștergi lacrimile să citești în continuare. De ce să renunți: Pentru că ești suma celor 5 persoane cu care te vezi cel mai des, iar dacă aceștia sunt foști colegi care fumează, beau mult și nu câștigă mai mult de un salariu mediu pe lună, probabil nivelul tău este cam același. Cum să renunți: Pur și simplu să realizezi că, pentru a putea să faci multe lucruri frumoase, trebuie să spui NU multor persoane. Pentru a putea să evoluezi trebuie să te înconjori doar de oameni care te fac să crești, care sunt acolo unde tu vrei să ajungi și care nu-și pierd timpul cu toți cei care nu au descoperit încă nivelul de conștiință la care tu ești acum. Ridică-te și prin exemplu personal o să îi inspiri. Nu uita, ești suma celor 5 persoane cu care te vezi cel mai des. Care sunt aceștia 5? 

10. Să fii perfect 


Mitul perfecțiunii. Mulți dintre noi ducem o viață mizerabilă pentru că tot timpul încercăm să fim perfecți. Doar că, lucrurile cele mai atrăgătoare la noi sunt de fapt… defectele. Eu zic să fii comfortabil cu a ta imperfecțiune perfectă. Pentru că și tu, și eu, și noi și toți suntem perfecți imperfecți. Zic să ne iubim așa cum suntem și dacă nu ne iubim, să schimbăm ceva la noi, nu să ascundem prin mașini scumpe, haine de firmă și relații de o noapte. Zic să lucrăm la noi foarte mult, să creștem și să realizăm că suntem de fapt… foarte tari, unici în felul nostru și imperfecți perfecți. Concluzia Fiecare persoana are filosofia sa de viața, iar din drumul meu de până acum am descoperi că ar fi înțelept să renunț la lucrurile de mai sus. Să știi, nu este întâmplător faptul că ai citit acest articol acum și poți să te consideri un norocos. Majoritatea persoanelor nu o să-l citească și cea mai mare majoritate nu o să aplice. Însă știu că tu ești diferit, de asta te consider un om remarcabil și faci parte din acest trib și îți mulțumesc din suflet pentru că îmi ești alături în călătoria mea prin viața, o să mai urmeze lucruri frumoase pe măsură ce mai înaintez, pentru că știu că te am pe tine alături.

 Sursa: http://crististefan.com/renunta/

vineri, 1 august 2014

Osho -Fericirea care vine din interior




Singurătatea este o stare de spirit negativă. Solitudinea e pozitivă, în ciuda a ceea ce spune dicționarul. În dicționar, singurătatea și solitudinea sunt sinonime – în viață nu sunt. Singurătatea e o stare de spirit în care îți lipsește constant celălalt. Solitudinea e starea de spirit când ești constant încântat de tine. Singurătatea înseamnă nefericire. Solitudineaînseamnă fericire. Singurătatea este veșnic îngrijorată, îi lipsește ceva, tânjește după ceva, dorește ceva. Solitudinea este o împlinire profundă, o mulțumire extraordinară, fericire, sărbătoare. Singurătatea te descentrează. Solitudinea te centrează, te fixează. Solitudinea este frumoasă. E înconjurată de eleganță, de grație, de un climat de mulțumire fantastică. Singurătatea e cerșetoare; totul la ea e cerșeală și nimic altceva. Nu are grație; de fapt, e urâtă. Singurătatea înseamnă dependență, solitudinea înseamnă independență absolută. Te simți ca și cum toată lumea ar fi a ta, întreaga existență ar fi a ta.
Ei bine, dacă intri într-o relație când te simți singur, îl vei exploata pe celălalt. Celălalt va deveni un mijloc de a te satisface. Te vei folosi de celălalt, și nimănui nu îi place să fie folosit, pentru că nimeni nu se află aici pentru a fi un mijloc pentru altcineva.
Fiecare ființă umană e un scop în sine. Nimeni nu se află aici pentru a împlini așteptările cuiva, fiecare se află aici pentru a fi el însuși. Așa că, ori de câte ori intri din singurătate într-o relație, relația e deja pe dric. E pe dric chiar înainte de a fi început. Copilul s-a născut mort. Relația o să-ți pricinuiască și mai multă nefericire.
Și, ia aminte, atunci când intri într-o relație pentru că ți-o cere singurătatea, persoana cu care legi relația se află în aceeași situație, pentru că nimeni care își trăiește cu adevărat solitudinea nu va fi atras de tine. Tu ești mult prea jos. Cel mult poate să te simpatizeze, dar nu să te iubească. Cel care este în culmea solitudinii poate fi atras de cineva tot solitar.
Așa că, atunci când acționezi după singurătate, dai de o persoană de același tip; dai de propria reflecție. E o întâlnire între doi cerșetori, între doi oameni nefericiți. Iar atunci când se întâlnesc doi oameni nefericiți, fiecare îi pricinuiește celuilalt mult mai multă nefericire decât putea să le pricinuiască singurătatea. La întâlnirea a doi oameni nefericiți, nefericirea nu se adună, ci se multiplică.
Mai întâi fii solitar. Mai întâi bucură-te de tine, iubește-te. Mai întâi fii atât de autentic fericit încât nu contează dacă nu vine nimeni. Ești plin, te reverși. Dacă nimeni nu bate la ușa ta, foarte bine, nu pierzi nimic. Nu aștepți pe nimeni să vină să-ți bată la ușă. Ești acasă – dacă vine cineva, bine, minunat. Dacă nu vine nimeni, tot bine și minunat. Pe urmă intri într-o relație, și intri ca un stăpân, nu ca un cerșetor. Intri ca un împărat, nu ca un cerșetor.
Iar persoana care trăiește în solitudine va fi întotdeauna atrăgătoare pentru altă persoană care își trăiește și ea frumos solitudinea, pentru că cine se aseamănă se adună. Când se întâlnesc doi stăpâni – stăpâni pe ființa lor, pe solitudinea lor –, fericirea nu doar se adună, se multiplică. Întâlnirea lor este o minunată sărbătoare. Și ei nu se exploatează reciproc, nu se folosesc unul de celălalt. Dimpotrivă, devin unul, și se bucură de existența care îi înconjoară.
Doi oameni singuratici se înfruntă întotdeauna, se confruntă. Doi oameni care au cunoscut solitudinea sunt uniți de un interes comun, de un scop înalt, îndepărtat. Ei nu se uită unul la celălalt, ci la ceva mai înalt decât ei.Poate se țin de mână, dar se uită la luna din înaltul cerului. Uneori ascultă împreună o simfonie de Mozart sau Beethoven sau Wagner. Alteori poate stau lângă o cascadă și ascultă muzica sălbatică pe care o cântă apa ce cade în gol.

Nu, două persoane care sunt foarte mulțumite în sinea lor nu încearcă să se folosească una de cealaltă. Dimpotrivă, devin tovarăși de călătorie, se află în pelerinaj. Însă când se întâlnesc două persoane singuratice, se uită una la cealaltă, pentru că sunt permanent în căutare de căi și mijloace de a se exploata una pe cealaltă, de a se folosi una de cealaltă, de a fi fericită una prin cealaltă. Interesul comun pe care îl au de obicei două persoane este sexul. Sexul poate să unească momentan două persoane, întâmplător și foarte superficial. Adevărații îndrăgostiți au un interes comun mai mare. Nu că între ei n-ar exista și sex; exista, dar ca făcând parte dintr-o armonie superioară. Iubirea se întâmplă ca parte a unei armonii superioare. Iar atunci când iubirea se întâmplă de la sine, necăutată, negândită, are o calitate cu totul aparte. Este divină, nu mai este umană…

Sursa
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...