"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu
Se afișează postările cu eticheta Elisabeth Haich. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Elisabeth Haich. Afișați toate postările

miercuri, 16 martie 2011

Realizează adevărul, şi acesta îţi va aparţine

„Nu te mulţumi să mă urmezi pe mine pe calea care conduce către ţel. Alege-ţi singur calea care corespunde cel mai bine aspiraţiilor tale cele mai intime, şi urmeaz-o. Nu accepta nici o afirmaţie pentru simplul motiv că am rostit-o eu. Chiar dacă aceasta reflectă adevărul, acest adevăr nu este adevărul tău, nu reprezintă fructul experienţei tale, şi de aceea, nu-ţi poate aparţine. Realizează adevărul, şi acesta îţi va aparţine. Nu privi viaţa celor care au realizat adevărul altfel decât ca pe o dovadă că adevărul poate fi atins”
Fiecare om trebuie să ajungă la cunoaşterea perfectă de Sine în propria sa manieră. Calea mea nu este calea ta, aşa că tu nu ai putea să o urmezi niciodată. Evenimentele nu sunt importante în sine; singurele lucruri care contează sunt învăţăturile pe care le tragi din ele. De aceea, linişteşte-te. Vei găsi pe propria ta cale aceleaşi experienţe pe care le-am găsit eu mergând pe calea mea. Căile sunt nenumărate, dar destinaţia este aceeaşi!
Ai asistat vreodată la naşterea unui „Eu”? De fapt, ai văzut vreodată vreun „eu”? „Eul” nu se naşte niciodată. Singurul care se naşte este corpul. Sinele divin şi real este perfect. De aceea, el nu poate evolua. Singur corpul evoluează, pentru a putea manifesta vibraţiile şi frecvenţele din ce în ce mai înalte ale Sinelui. Chiar şi instrumentul cel mai bine adaptat, corpul cel mai perfect, trebuie să respecte această lege. Acest lucru este valabil şi în cazul meu, corpul pe care-l am fiind – de altfel – încă departe de perfecţiune. Totul ţine de etapele pe calea evoluţiei. Crearea unui corp nu reprezintă decât o reacţie dintr-un lanţ de manifestări – aşa cum este cunoscut astăzi acest proces – iar atunci când o acţiune generează reacţii în lanţ, acestea sunt nevoite să treacă la rândul lor prin diferite etape până când reuşesc să-şi încheie ciclul de viaţă. Nici o formă materială nu se poate sustrage acestei legi. În mod evident, dezvoltarea corpului va merge în paralel cu schimbarea nivelului de conştiinţă.
Fragmente din povestea unei suflet iluminat,   Elisabeth Haich si “Initierea” 

joi, 14 octombrie 2010

Initierea



Initierea înseamna sa devii constient de nivelul divin suprem.

Acest lucru presupune un lung antrenament al corpului si al sufletului. Este necesar sa-ti pregatesti sistemul nervos pentru a putea suporta fara pericol, fara a muri, aceste vibratii foarte înalte.

Sa devii constient pe un anumit nivel înseamna sa-ti focalizezi prin intermediul nervilor vibratia corespondenta acestui nivel, astfel încât vibratia sa coboare la nivelul întregului corp.

Înca de la nastere, deci de când începe sa fie locuit de Sine, corpul îsi dezvolta o forta de rezistenta aflata în armonie cu nivelul mediu de constiinta al spiritului
care îi da viata. Nivelul de constiinta al unei fiinte variaza în functie de sufletul în cauza, dar ramâne în limitele unei octave vibratorii. Aceste fluctuatii nu trebuie sa depaseasca totusi elasticitatea nervilor, caz în care s-ar putea produce boli mai mult sau mai putin grave, ori chiar moartea.


Vibratia energiei vitale creatoare este mortala pentru cel care nu aatins nivelul de constiinta necesar pentru a o sustine. Ea i-ar putea arde centrii nervosi si nervii. De aceea, energia vitala – care îsi are sediul în maduva spinarii – este transformata la nivelul diferitilor centri nervosi
într-o vibratie redusa, astfel încât prin corp nu trece decât
acest curent.

Astfel, vibratia vitala care anima animalele este inferioara celei care corespunde oamenilor primitivi, la fel cum oamenii primitiv, animalici si egoisti, sunt animati de o vibratie vitala inferioara celei care corespunde unei fiinte mai avansate din punct de vedere spiritual. Daca am transfera energia vitala a unui om superior într-un animal, sau într-un om inferior, acesta ar muri pe loc.

Marea initiere este arta de a trai constient si de a conduce în acelasi timp prin nervi si prin corp vibratia creatoare a FIINTEI eterne pe fiecare nivel de dezvoltare, pastrându-i frecventa originala, fara nici o transformare. Acest lucru presupune o anumita forta de rezistenta care sa o poata suporta si care nu poate fi dobândita decât printr-un antrenament îndelungat al corpului si al sufletului. Altfel spus, nervii trebuie pregatiti lent si cu prudenta, trebuie învatati sa se trezeasca si sa fie controlati.


Sursa: Initierea-1-Elisabeth-Haich

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...