La ce sa ne asteptam in 2011?
Conform traditiei chineze, anul 2011 este anul iepurelui alb metalic. Incepand cu 3.02. , conform calendarului Luno-Solar al ciclului de 12 ani intram in anul iepurelui.
Conform traditiei vietnameze, tot pe 3.02., conform calendarului lunar al lor intram in anul lui Teth- adica anul pisicii albe.
Acest animalut pufos, in multe tari este considerat unul sfant.
Este interesant faptul ca in 2011, atat dupa traditia chineza cat si vietnameza, intram intr-un an guvernat de doua animalute foarte asemanatoare intre ele.
Cel mai interesant e ca in ambele traditii 2011 este guvernat de elementul metal. Cu alte cuvinte, atat iepurele alb cat si pisica sunt de metal.
Eu aici nu voi trata insa acest aspect, nu voi continua aceasta discutie din perspectiva traditiilor de care ziceam. Mai bine ca mine, o vor face specialistii chiar din cadrul acelor traditii. Cine vrea sa se informeze despre cum e caracterizat anul iepurelui alb de metal sau al pisicii de metal poate sa o faca indreptandu-se catre surse de informatii din cadrul acelor traditii.
Aici voi incerca sa analizez problematica legata de anul 2011 din perspectiva numerologica si nu numai.
Cu alte cuvinte, voi folosi, toate acele tehnici si instrumente specifice mie, pe care le stapanesc, le detin, pentru a putea face o minima prognoza asupra starii lucrurilor posibile din anul care urmeaza.
Daca anul 2010 poate fi declarat ca fiind anul razbunarii naturii asupra umanitatii, nici anul 2011 nu va fi mai bland din acest punct de vedere.
In 2011 stihiile naturii: apa, pamant, foc si aer vor intra intr-o competitie.
Focul va face ravagiile lui, acolo unde isi va gasi conditiile prielnice pentru a se manifesta, apa se va manifesta si ea din plin provocand inundatii, tsunami, spargeri de diguri, pamantul va declansa si el cutremure in diferite locuri ale planetei, alunecari de teren care vor inghiti case, drumuri, constructii, iar pe alocuri chiar cartiere intregi.
Pamantul asociat cu stihia apei va crea probleme considerabile pe durata anului 2011.
Stihia aerului se va face si ea remarcata si nu va trece deloc neobservata. Toti mai multi oameni din diferite orase si de pe diferite teritorii vor fi nevoiti sa poarte masti pentru a mai putea respira.
2011 este un bun gospodar si a pregatit pentru toti invitatii sai- cele 12 semne zodiacale- un program special, in care cei 12 nu se vor plictisi deloc.
Care este acest program va poate spune un astrolog.
In casa iepurelui alb de metal sunt invitati si cei 9 reprezentanri ai numerologiei si pentru ei este pregatit la fel de exact un program bine stabilit.
Pentru toate cifrele pare, adica pentru cei nascuti intr-o zi a carei suma este egala cu 2, 4, 6 sau 8 (ex. 2, 6, 8, 11, 13,17, 22, 24, 26), 2011 va fi oarecum mai bun decat pentru cei nascuti in cifre impare, dar asta nu inseamna ca se poate face orice ori si daca nu se face nimic anul va fi unul bun. Pentru cei nascuti in cifre pare, anul poate fi mai bun daca vor da dovada de gandire, rabdare, cunoastere, diplomatie si nu se vor face actiuni in graba. Viteza, atat la propriu cat si la figurat poate crea mai probleme celor nascuti in cifre pare.
Pentru acei reprezentanti ai cifrelor pare care vor stii sa se foloseasca de diplomatie, rabdare, stapanire de sine, de controlul emotional, cei care vor stii sa apeleze la diferiti consilieri economici, juridici, psihologici si alti specialisti pentru a dobandi o imagine cat mai adecvata asupra realitatii in care traiesc, anul 2011 va fi mai bun. Pentru acestia va fi un an mai bun decat pentru cei care nu se vor folosi de acest lucru.
Pentru toti reprezentantii cifrelor impare care nu vor avea control emotional, nu-si vor stapani emotiile, impulsurile,fricile, anul 2011 va fi un an care le va da mari batai de cap.
Anul 2011 este marcat de cifra 2. Aceasta apare din suma ultimelor doua cifre ale anului dar si de cifra 4 pe o scara mult mai larga care apare din suma tuturor cifrelor adunate ale anului.
2000, ramane o constanta pe durata unui mileniu. Mileniul in care ne aflam este oarecum marcat si caracterizat de cifra 2, ce provine din 2000.
Pe noi ne intereseaza caracteristicile fiecarui an, cifra pe care o descoperim din variatia ultimelor doua cifre. In cazul nostru, cifra de vibratie a anului este 2 (11 adica 1+1=2).
Astfel putem spune ca cifra de vibratie 2 este un nickname al anului 2011.
Anul 2011 este un an atat al actiunilor cat si a gandirii si planificarii profunde a viitorului. Pentru a actiona in viitor cu oarecare succes ai nevoie de un anumit fundament,plan, proiect, care este cel mai bine de a fi cladit anume in 2011.
Toate planurile si proiectele de viitor alcatuite in 2011 atat la nivel personal cat si la nivel de state, este mai bine sa fie tinute in mare secret, pentru ca pe viitor sa nu fi nevoit de a-ti musca mainile de ciuda.
Este un an bun pentru diplomatie, tratative, negocieri, comunicari si pregatiri.
Cei care vor stii sa negocieze, sa duca tratative, cei care vor avea parte atat de diplomatie cat si de consiliere profesionista in acest an, vor avea mult de castigat in viitor. Acest lucru se refera atat la indivizi cat si la state.
Cum bine stiti deja, conform traditiei chineze, anul 2011 este guvernat de iepurele alb de metal. Iepurele a mai guvernat si in alti ani precum 1939,1951,1963,1975,1987,1999, 2011,2023.
Este foarte posibil ca unele greseli efectuate in acesti ani la nivel politic, economic sau individual sa aiba repercursiuni asupra noastra in 2011, cum e posibil ca acele greseli ce le vom face in 2011 sa se rasfranga asupra noastra in 2023 si mai departe.
Conform traditiei vietnameze anul 2011 este anul pisicii de metal. Pisica este un animal pufos care stie foarte bine sa cada in picioare din orice pozitie.
Cifra de vibratie 2 ne arata acelas lucru. Astfel este recomandat pentru toti sa va feriti de neplaceri, conflicte, pericole, iar daca totusi o faceti trebuie sa fiti pregatiti ca niste cascadori profesionisti sa cadeti in picioare in orice situatie.
2011 este un an bun pentru oamenii artelor, pentru cei talentati si inteligenti.
Imi pare rau ca trebuie sa folosesc un astfel de termen dar asta e realitatea. Prostii, vor avea in 2011 mult de suferit. Prostia va costa mai mult decat pana acum. Pentru cei care fac actiuni negandite sub imperiul emotiilor, fricilor, in graba, painea va cadea intotdeauna cu partea unsa in jos. Asta este o mare abilitate a cifrei 2. Pe langa aceasta, o oarecare greseala comisa in 2011, va avea toate posibilitatile sa se repete.
Anul care urmeaza ii va favoriza pe toti cei care au legatura cu stiintele si artele dar si pe cei care au o familie puternica, casnicii stabile, legaturi puternice cu neamurile, copiii si prietenii.
Cine nu va stii sa se consilieze cu specialistii din toate domeniile inainte de a lua o decizie, va avea mult de suferit mai tarziu sau chiar imediat.
In viziunea traditiei asiatice, iepurele este un animal inteligent si destept, ocroteste oamenii inteligenti, talentati si diplomati.
Semnificatia lui 2 in numerologie
Caracteristici pozitive: sensibilitate, abilitati, diplomatie si cooperare. Tinde sa fie un an pacifist si iubitor care indeamna spre studiu si rabdare. Cifra 2 poate exprima multe calitati muzicale sau feminine, si tinde sa fie o cifra senzuala si intuitiva.
Caracteristici negative: adesea aduce mari nemultumiri, rasfat si lene. Poate aduce neglijente in special in privinta adevarului dar atunci cand apare critica poate sa aduca exagerari si sensibilitate.
Asociat in astrologie cu: Luna
Asociat in tarot cu: Inalta Preoteasa
Daca 2010 a pus accentul pe starile psihice, pe psihismul omului, anul 2011 va pune accent pe starile sufletesti, emotionale, pe cuvantul rostit.
In 2011 fiecare individ, cat si diferitele sisteme ale statului, trebuie sa fie foarte atente la cuvintele si frazele pe care le rostesc. Cuvantul rostit, incarcat cu o anumita stare emotionala, va avea efecte mult mai profunde asupra sferei emotionale ale oamenilor decat in oricare alta perioada de timp.
Daca anul 2010 am putea spune ca a fost anul barbatului, anul 2011 putem spune ca este anul femeii si va aduce cu sine atat de multe evenimente care ne vor pune in situatii de a ne comporta de la individ la stat, ca o femeie fara barbat atunci cand este pusa intr-o situatie dificila si nu stie cum sa actioneze; incepand mai degraba sa se planga decat sa intreprinda ceva constructiv si concret. Pe de alta parte, femeile, atat in Romania cat si in lume, vor avea ceva mai mult de spus decat pana acum si este posibil ca chiar si pe scena politica sa apara femei cu idei si curaj de invidiat pentru multi barbati. Zilele cu luna plina vor avea o incarcatura mai puternica decat celelalte zile din luna, la fel ca zilele cu multa ceata sau zilele ploioase. Anume in astfel de zile se vor intampla evenimente foarte importante pentru tara. Lunile pare vor aduce cu sine o incarcatura de evenimente mai mare decat lunile impare.
Oamenii care in 2011 vor nimeri in sclavia alcoolului sau drogurilor cat si a diferitelor alte patime (ex. Patima jocurilor de noroc etc.), vor deveni foarte usor irecuperabili. Cei care deja sunt dependenti de alcool si droguri cat si alte patimi sau vicii, dar mai ales cele legate de alcool si tot ce se asociaza cu acesta, in 2011, vor face cele mai multe greseli care poate sa ii duca inclusiv la inchisoare sau spital.
2011 are o stransa legatura cu tot ce inseamna lichid, inclusiv sangele si aduce cu sine pentru toti oamenii vulnerabili in aceasta directie, o mare incercare.
Numarul agresiunilor in familie, violentelor provocate de gelozie, alcool, furie, frica, in 2011 va creste.
Se va forma impresia ca foarte multi oameni nu isi mai controleaza emotiile.
Cifra 2 aduce cu sine si foarte multa pasivitate, iar daca cineva se asteapta ca in anul acesta, numarul demonstratiilor impotriva sau pentru ceva, cat si a diferitelor altor tulburari sociale sa creasca ca numar si intensitate, va pot spune ca acest lucru nu se va intampla chiar asa. Insa cifra 2 totusi va aduce cu ea un anumit gen de actiune sociala mai degraba muta in sensul de a tace si a face.
Puterea diferitelor forte si entitati astrale va creste, iar asta va duce la un numar mai mare de oameni care vor avea insomnii, tulburari a somnului, oameni care aud voci, vad tot felul de fantome, demoni etc.
Planul astral isi va intensifica activitatea, va deveni mai dens si prin urmare mai sesizabil si mai vizibil. Pentru oamenii instabili emotional, 2011 poate sa aduca multe pericole si nemultumiri.
Planul astral este legat de structura bioenergetica a omului si din acest motiv in 2011 numarul imbolnavirilor la care este greu de pus un diagnostic precis, va creste.
Va creste si numarul greselilor de terapie si tratament ce vor duce la rezultate neplacute.
Metodele de terapie alternativa in acest an, vor aduce efecte benefice mai multor oameni decat in 2010.
Este bine sa va feriti de alcool sau alte substante care pot patrunde in organism si pot provoca daune. Numarul cazurilor de intoxicare prin intermediul a tot felul de lichide, in 2011 va creste.
Cuplurile al caror diferenta de varsta dintre parteneri este de 2 ani sau multiplul lui 2, trebuie sa fie foarte atenti la cum creaza si intretin relatia de cuplu deoarece 2011 poate sa aduca mari tensiuni in aceste cupluri. In acelas timp, 2011 este un an foarte bun pentru cei care doresc sa intemeieze o famile deoarece cifra 2 favorizeaza inchegarea cuplurilor. Aici insa trebuie sa stiti ca 2 nu suporta acele cupluri la baza carora stau alte interese decat cele de iubire si sentimente adevarate si profunde. Astfel, daca doriti sa intemeiati o familie, aveti grija sa nutriti sentimente adevarate, profunde, autentice fata de partener. In caz contrar, totul va iesi la suprafata foarte rapid si veti avea de suferit.
2011 va pune la incercare tot felul de uniuni, asociatii, aliante, si acolo unde va descoperi fals in marturii, fals in declaratii, fals in lumea afectiv-emotionala, va pedepsi acel fals in mod destul de neplacut.
Este anul pereche atat ca cifra de vibratie 2 (din 11) cat si ca an universal 4 (din 2011) si astfel un eveniment petrecut sau o greseala facuta in 2011 se poate repeta chiar pana la sfarsitul anului.
Pentru una si aceeasi greseala, poti fi pedepsit de doua ori, la fel si pentru o fapta buna, poti fi rasplatit de doua ori in forme diferite.
Infractionalitatea juvenila va creste in 2011 si din ce in ce mai multi adolescenti vor fi implicati in tot felul de actiuni si activitati penale.
Vom asista in acest an la mari tradari si dezbinari chiar si intre acei oameni sau asociatii si organizatii la care nici nu am fi luat in considerare aceasta posibilitate.
Decesele provocate de imbolnavirile sistemului cardio-vascular, a rinichilor, va creste in 2011.
Cu alte cuvinte, tot ce insemana lichid in organism, sange, urina, limfa, va fi mult mai vulnerabil decat in alta perioada de timp.
In acest an, mai mult ca altadata si mai usor, se va vedea adevarata fata a oamenilor, organizatiilor, institutiilor.
Cifra 11 (din 2011), este o cifra cu totul aparte, o cifra mistica si tainica. In unele traditii numerologice, aceasta cifra este tratata fara a mai fi redusa la o singura cifra.
Semnificatia cifrei 11
- cifra pacatului, cifra dincolo de Decalog, o cifra destructiva.
- In reprezentarea patimilor lui Iisus, apar numai 11 apostoli (prin excluderea apostolului Iuda-Ischariot).
Va aduceti aminte evenimentele de la World Trade Center unde aproape totul a fost supus influentei si puterii lui 11?? Cifra 11 daca ar fi sa o personificam, atunci aceasta ar arata ca un pustnic intelept, iluminat chiar, dar pasiv. Vocea lui se aude numai in pustiu sau strigatele sale se aseamana cu strigatele pustnicului in pustiu chiar daca este in mijlocul oamenilor.
Aceasta cifra ne arata ca in 2011 vom avea de dezlegat multe mistere. Atat in tara cat si pe glob vor apare la suprafata o multime de lucruri ce in trecut erau bine ascunse. Aceste noutati, informatii, vor face ca lumea sa se simta indignata, sa se revolte si poate chiar sa intreprinda actiuni concrete.
Calugarul se intalneste cu demonul in pustiu si intre ei apare o interactiune in urma careia inteleptul este ispitit. Aceasta poate fi imaginea lui 2011. Ca si vibratie universala, 2011 are vibratia 4 iar aceasta cifra este una foarte interesanta.
Semnificatia lui 4 in numerologie
Caracteristici pozitive: disciplinat, puternic, stabil, pragmatic, cu picioarele pe pamant, de incredere, muncitor, precis, metodic, constiincios, cumpatat, devotat, patriotic si pe al carui cuvant se poate conta. Perseverenta, ingradire, fundament, munca asidua, rutina, realizari practice.
Ati observat ce calitati puternice necesita aceasta vibratie. Oamenii, situatiile, organizatiile care nu indeplinesc aceste cerinte concrete ca si cifra 4 vor intampina mari probleme in 2011.
Caracteristici negative: cei care sunt sub influenta cifrei 4 platesc pentru stabilitatea si pragmatismul lor prin faptul ca inclina mult spre o parte plictisitoare. Acest lucru se poate exprima printr-o lipsa de imaginatie, de emotii sau de empatie. Nu se deranjeaza sa aiba grija de aspectul lor, iar stangacia lor sociala ii poate face sa para vulgari, grosolani sau invidiosi.
Acestea sunt situatiile de care un om, o organizatie sau un stat trebuie sa se fereasca de 2011.
Asociat in astrologie cu: semnul Berbecului
Asociat in tarot cu: Imparatul
In Biblie apare de exemplu:
1. YHWH (Tetragramaton)
2. Apare la crestini sub forma INRI
3. Cei 4 evanghelisti simbolizati in Apocalipsa ca fiind leul (Marcu), taurul (Matei), omul (Luca) si vulturul (Ioan)
4. Cei 4 arhangheli: Mihail, Gabriel, Uriel, Raphael
5. Cei 4 mari profeti ai VT (Isaia, Eremia, Iezechiel, Daniel)
6. Cele 4 rauri din Paradis-Phison (Indus), Gihon (Gange), Hiddekel (Tigru), Euphrat (Eufrat)
7. Cuvântul Adam (in limba ebraica om) se compune din 4 litere, care in limba greaca reprezinta si initialele celor 4 puncte cardinale: Anatole, Dysis, Arktos, Mesembria.
Nu putem sa nu remarcam in general aceste simboluri:
1. Cele 4 anotimpuri (iarna, primavara, vara, toamna)
2. Cele 4 puncte cardinale (nord, est, sud, vest) cu simbolistica clara in forma de cruce.
3. Cele 4 mari virtuti cardinale: îndrazneala (fortitudo), echitatea (iustitia), întelepciunea (prudentia), cumpatarea (temperantia)
4. Cele 4 elemente esentiale ale religiilor antice (pamânt, apa, aer, foc)
5. Cele 4 râuri ale Iadului in mitologia greaca: Styx (râul groazei), Acheron (râul durerii), Cocytus (râul blestemului), Phlegeton (râul focului).
4 este cifra muncii din greu. De foarte multe ori ea este privita ca o cifra intunecata, nu pentru ca asa este ea in esenta ci pentru ca ceea ce ne propune sau ne cere este greu de realizat, necesita munca, rabdare, fundament, tenacitate, pricepere, dragoste chiar, dar una foarte concreta si direct manifestata. Toate acestea par niste lucruri intunecate pe langa distractie, detasare, veselie, vesela petrecere a timpului, iresponsabilitate, vorbe aruncate in vant, nemunca, lenevie.
In sinea sa, 4 este o vibratie foarte serioasa. Ceea ce nu va fi bine cladit din fundament, va fi neserios, lipsit de dragoste, patriotism, simt mercantil, tot ce va fi animat de dorinta de a castiga usor, se va sparge cu mai multa usurinta in 2011. De aici apar marile ruinari, marile dezamagiri a celor care se asteptau ca pot trai vesnic din furt, din nemunca, din oportunism, din specula.
Vom vedea si vom asista cu totii la ruinarea milionarilor de carton si la ruinarea mentalitatilor subrede. Efectele vor fi foarte vizibile in planul concret al vietii.
Partea din vibratia anilor 1940 se va regasi in 2011. Lucruri asemanatoare dar in mod concentrat vor apare si in 2011. Multi oameni, organizatii si chiar state trebuie sa se teama de vibratia lui 4 si vor avea mult de muncit pentru a intra in gratiile lui 4.
Interesant este faptul ca cei nascuti in luna a 11-a si aflati la putere, vor avea pe umerii lor soarta tarii nu doar pentru prezent ci si pentru un viitor chiar destul de indepartat.
Va dau ca exemplu doar cativa din acesti politicieni : Traian Basescu, Sorin Oprescu, Corneliu Vadim Tudor, Emil Constantinescu.
La fel, toti politicienii care sunt nascuti in data de 4, 13, 22, 31 cat si cei nascuti in 8, 17, 26 indiferent de luna, vor putea contribui mult la imbunatatirea situatiei interne si externe a tarii sau la fel de bine vor putea inrautati situatia acesteia chiar pentru multi ani de acum inainte.
Acest lucru depinde de calitatea psihoenergetica si spirituala a acestor politicieni. Mare atentie la oamenii politici nascuti in aceste date.
Tot din partea acestora ne putem astepta la mari tradari si lucruri ascunse care acum pot iesi la iveala.
Probabilitatea ca in 2011 sa se produca unul dintre cele mai puternice cutremure de pamant cel putin din ultimii 10 ani este foarte mare dar ca acest cutremur sa se produca in Romania, probabilitatea este foarte mica. Pe teritoriul Romaniei se vor produce in 2011 mai multe cutremure dar de o intensitate mica, la fel ca si pana acum.
2011 este oarecum un an misterios si plin de misticism. Asocierea lui 2000 cu 11 poate sa aduca ceva necunoscut pana acum, ceva ascuns, ceva inconjurat de mister, lucruri la aflarea carora se poate cutremura intreaga lume.
Este posibil ca in 2011 sa aflam cu totii ceva atat de socant, incat ii va face pe unii sa se sminteasca iar pe altii sa isi intareasca pozitiile si mai mult.
In plan economic se vor intampla inca o serie de interdictii si restrictii. Vor aparea si mai multe neajunsuri, se vor taia multe alte facilitati sociale in foarte multe tari. Scumpirile nu vor inceta sa creasca.
Daca cineva va spunca ca anul 2011 este anul in care vom iesi din criza, mie mi se pare acest lucru total neadevarat. Cred ca in 2011 nu vom reusi sa iesim nici macar din recesiune.
Tot ceea ce inseamna CFR ar putea in 2011 sa genereze tensiuni foarte mari la nivel national.
Disponibilizarile vor continua nu numai in sfera angajatilor bugetari ci si in directia firmelor private.
Anul 2011 este anul actiunilor concrete, a muncii din greu, organizata pe un fundament temeinic, trainic, de dorit vesnic. Cum noi din 1989 si pana in prezent nu am creat nimic temeinic deoarece abia acum ne aflam in faza declarativa de restructurare a statului, 2011 ne va prinde pe picior gresit si asta ne va aduce mari complicatii si mai multa minciuna, declaratii false, speculatii, doar ca in acest an ele vor iesi la iveala mult mai repede si cu un impact mult mai puternic.
La masa marilor jucatori mondiali in 2011, se vor face tot felul de planuri si proiecte la care este posibil ca cei neseriosi nici sa nu fie invitati; ca tot vorbeam de o taina si un mister.
Si daca vom fi invitati si daca nu, ne lovim de doua probleme. Daca suntem invitati cine din partea statului roman se va duce la acele tratative, negocieri? Cine isi va asuma o astfel de imensa responsabilitate? Cine este capabil sa faca acest lucru dintre barbatii politici?
Daca nu vom fi invitati, care ne va fi soarta ca tara pentru viitor si in ce jocuri istorice vom fi aruncati? Ambele sunt probleme de o importanta majora pentru viitorul tarii.
Totul ce s-a spus pana acum fie in gluma fie in serios, pe gandite sau pe negandite, declarativ la nivel politic, va capata o cu totul alta amploare in acest an, si va genera efecte nebanuite cu impact afectiv profund la nivel chiar si de mase.
Starea emotionala a unui popor este foarte importanta. Cine se va ingriji in 2011 de aceste aspecte ale sufletului romanesc?
Ca si in anii trecuti, vor fi judete si localitati favorizate de vibratia anului si oarecum defavorizate.
Aici nu le luam in consideratie pe acele localitati care de la an la an se inunda si nimic nu se face in aceasta directie. Acestea cum au fost defavorizate asa vor si ramane, ba chiar poate vor capata amploare negativa.
Judetele sincronizate cu cifra de vibratie anului. 2011 este oarecum favorabil acestor trei judete.
Pentru judetele cu o tensiune minima intre vibratii, 2011 va fi un an oarecum neutru.
Judetele cu o tensiune maxima intre cifrele de vibratie sunt cele din tabelul de mai jos. 2011 este un an complicat pentru aceste judete. Putem vorbi chiar de anumite datorii Karmice pe care aceste judete le va plati in 2011.
Judet |
Buzau |
Caras Severin |
Constanta |
Ialomita |
Neamt |
Satu Mare |
Tulcea |
Valcea |
Acestea sunt Municipiile care in 2011 vor avea de ,,platit,, greselile trecutului. Aceste municipii vor apare des in tot felul de stiri, care vor vorbi despre tot felul de evenimente, situatii, crime iesite din comun, infractiuni etc.
Municipii |
AIUD |
ALEXANDRIA |
BISTRITA |
BUZAU |
CALAFAT |
CONSTANTA |
DROBETA TURNU SEVERIN |
FAGARAS |
ODORHEIU SECUIESC |
ORADEA |
PITESTI |
SATU MARE |
TARGU JIU |
TARGU MURES |
TULCEA |
2011 nu este favorabil pentru orasele de mai jos. Aici pot apare tot felul de tensiuni si evenimente neplacute, sau chiar accidente, catastrofe…crime oribile.
BAIA SPRIE |
BAILE GOVORA |
BAILE HERCULANE |
BASARABI |
BORSEC |
BREAZA |
BUDESTI |
BUHUSI |
COPSA MICA |
INSURATEI |
JIMBOLIA |
NADLAC |
NEGRU VODA |
ODOBESTI |
OVIDIU |
RASNOV |
SCORNICESTI |
SIMLEU SILVANIEI |
SINAIA |
SIRET |
STEI |
STREHAIA |
TALMACIU |
TOPOLOVENI |
ZIMNICEA |
Ma voi referi acum la marele nostru vecin, deoarece consider acest aspect, ca fiind u nul foarte important pentru noi.
In tot acest timp Rusia isi va consolida pozitia sa deoarece are foarte multe obiective si sunt orientati spre a crea companii puternice autohtone, cu scopul de a pastra capitalul in tara.
Rusii in continuare vor face tot posibilul ca resursele materiale si umane sa ramana in interiorul tarii.
2011 pentru Rusia va fi un an revolutionar in directia privatizatilor (acestea mai au inca foarte multe obiective de privatizat) si domeniul financiar bancar.
Nici pentru ei nu va fi un an foarte bun, dar oricum mai bun ca 2010. Pentru noi 2011 ar putea fi chiar mai rau decat 2010.
Rusii la anul isi vor mari capitalul obligatoriu al bancilor de la 900 de milioane de ruble (aprox 2 milioane de euro) la 180 de milioane de ruble (aprox 4 milioane de euro) la sfarsitul lui 2011, inceputul lui 2012 si cu toate acestea capitalul minim al bancilor din Rusia va fi inca cel mai mic comparativ cu toate fostele Republici Sovietice Socialiste si mai cu seama a tarilor din Comunitatea Europeana.
In Rusia sistemul bancar e inca o piata in dezvoltare. Pana in 2015 se intentioneaza si se va incerca a se efectua o serie intreaga de reforme in acest sector.
2011 in Rusia va fi declarat anul sportului si a modului sanatos de viata. Acest lucru este foarte semnificativ si important in politicile sociale de acolo.
Dar ce se va intampla cu noi in Comunitatea Europeana?
In primele luni ale anului, Europa va trece printr-o faza a crizei neplacuta si grea.
Astfel Europa in primele luni a lui 2011 va atinge cotele sale maxime din ultimele 12 luni dar inca nu cele maxime pe care le va atinge in viitor.
Cifra de vibratie 2 in geometrie se deseneaza ca doua puncte legate printr-o linie (vector). Cifra de vibratie 2 poate fi vazuta ca un bat cu doua capete sau ca o moneda cu doua fete. Sau ca cele doua masti ce reprezinta simbolul teatrului : una care rade si una care plange.
Lipsa controlului emotional, lipsa controlului actiunilor savarsite din cauze sentimentale vor crea cele mai multe probleme atat la nivel personal cat si la nivel de stat.
Vorbele spuse chiar la intamplare, promisiunile, minciunile, vor starni valuri mult mai puternice de nemultumiri si contra actiuni decat in alte perioade de timp.
Numarul despartirilor si al sinuciderilor in 2011 va creste, practic se va dubla atat in tara noastra cat si in alte tari.
La un moment dat se va crea impresia ca marii oameni ai Romaniei ce au o anumita etate astazi parca si-au propus, in mod colectiv, sa paraseasca aceasta lume.
Unii vor muri de batranete, altii rapusi de tot felul de boli, altii pur si simplu se vor sinucide.
Lipsa controlului emotional, starile emotionale, depresiile, stresul emotional si nemultumirile sufletesti vor omori un numar mare de oameni in 2011. Oamenii trebuie sa invete sa isi stapaneasca impulsurile interioare, starile emotionale, pulsiunile si fricile.
Cei care nu vor reusi sa faca acest lucru vor avea mult de suferit. Viata pentru ei va parea mult mai complicata. Cu toate astea, numarul casatoriilor in 2011 va creste considerabil. Cifra de vibratie 2 ne spune ca, casatoriile efectuate intr-un astfel de an sunt unele fericite si de durata iar statistica ne arata ca, casatoriile marcate de cifra doi ajung la divort intr-un numar mult mai mic decat in ceilalti ani.
Anul 2010 poate fi declarat ca anul razbunarii naturii asupra omului care si-a inchipuit ca e regele acesteia.
Sa nu uitam cum a inceput anul 2010. Chiar in primele luni au avut loc cateva cutremure mari in lume, apoi inundatii urmate de vara caniculara pe care multe tari nu o vor putea uita.
Numarul oamenilor care au murit in urma cataclismelor naturale din ultimii ani ajunge la un milion.
Nici anul 2011 nu va fi mai bun din acest punct de vedere ba chiar s-ar putea spune ca aduce cu sine cataclisme naturale nemaipomenite, chiar diabolice.
Cifra doi are o astfel de componenta legata de rau si de dualitate, de lucruri sparte in doua care nu demult erau intregi.
Astfel in 2011 ne putem astepta la falimentul marilor companii internationale, la dezbinarea lor, la impartirea in doua sau mai multe parti a diferitelor asociatii, uniuni, organizatii.
Chiar si Vaticanul, in interiorul sau, e posibil sa se imparta in doua, datorita unui conflict, a unei tensiuni.
Societatea romana, pentru ca e marcata de cifra de vibratie 8, mai mult ca altele, e posibila divizarea populatiei in doua parti, unii pro iar altii contra ceva, unii cu putere iar altii lipsiti de putere, unii bogati iar altii saraci. Chiar intre legislativ si executiv va apare o tensiune destul de mare, care va aduce cu sine mari probleme pentru guvernanti.
Este posibil ca intre aceste doua maluri multa tensiune sa curga. Doamne Fereste daca nu chiar sange.
In septembrie 2011 se va produce o noua adancire a crizei mondiale. Ne vom lovi din nou de un val al crizei care va dura pana prin martie 2012 dupa care intreaga lume va incepe sa isi revina din criza mondiala. Revenirea nu va fi imediata si nu va fi peste tot la fel.
Linia ascendenta va dura pana in 2020 cand am putea spune ca economia globala si-a revenit din criza economica.
In 4 ianuarie vom avea prima eclipsa de soare in zodia Capricornului care poate aduce cu ea, modificari destul de serioase la nivelul diferitelor constructii statale, politice si economice.
Ianuarie 2011 va da un imbold foarte puternic intregii lumi in directia modificarilor, transformarilor, structurilor statale si economice. Ceea ce se numeste divizare, tendinte de separare, impartire, in tara noastra la anul se va accentua mult. Unele partide vor contribui la cresterea acestei tensiuni prin dorinta lor de a dobandi autonomie teritoriala, culturala, economica sau de oricare alta natura.
Daca oamenii sau partidele politice ar intelege bine situatia actuala a tarii si a lumii, in 2011 s-ar putea face cele mai puternice si trainice uniuni, asocieri, legaturi. Daca nu sunt insa pregatiti sa inteleaga acest lucru, atunci tot 2011 poate crea cele mai mari dezbinari, separari, dusmanii, ruinari. Imaginati-va doua forte : centrifuga si cetripeta sau de apropiere si de indepartare. Ambele aceste puteri, cu efecte si polaritati diferite se pot manifesta din plin in 2011 acolo unde isi va gasi teritoriul sau conditiile prielnice. Cand aceste conditii se intrunesc, puterea dezbinarii, urii, indepartarii se manifesta din plin, fara niciun fel de mila tinzand sa isi atinga scopul final.
Zilele importante pentru 2011 sunt :
4 ianuarie
22 ianuarie
25 februarie
4,12 martie
2,16,23 aprilie
1,3,7,8 mai
4,13 iunie
7,23 iulie
30 august
14,19,26,27 septembrie
5-14 octombrie
Pe la sfarsitul lui ianuarie 2011, inceputul lui februarie, toata lumea isi va da seama ca a venit timpul schimbarilor radicale in ideologie, politica si reorientare globala catre un nou stil de viata.
In 2011 va avea loc un gigantic scandal de spionaj dintre Rusia si SUA. Rusii vor descoperi o retea americano-israeliana de cyberspionaj. Tensiunea provocata va fi una foarte puternica si poate doar cu ajutorul diplomatiei se va trece cumva peste acest moment. Acest lucru va fi un fel de continuare al scandalului de spionaj dintre Rusia si America din 2010. Specialistii americani au afirmat ca rusii nu sunt capabili sa descopere infractiunile cibernetice din cauza incompetentei si coruptibilitatii. In schimb, bandele de hackeri sunt atrase in mod special sa colaboreze cu organele de drept in anumite dosare. Acum rusii vor dori in mod intentionat sa demonstreze ca detin o mare competenta in tot ceea ce inseamna criminalitatea cibernetica, inclusiv spionajul cibernetic si vor face acest lucru atat de bine gandit si planificat, incat vor arata multor tari de ce sunt ei in stare.
La anul se va naste al 7 miliard de locuitori al planetei. Deloc intamplator acesta se va naste in Egipt si probabil va fi fata.
In vara anului 2011 americanii vor incepe sa isi retraga armata din Afganistan.
Vara lui 2011 va fi si mai calduroasa dar si mai ploiasa( ploaia insemnand caderi masive de precipitatii intr-un timp scurt de timp, adica ploi torentiale, urmate de perioade mari de timp lipsite de ploi, ceea ce inseamna – seceta) decat cea din 2010 iar urmarile acesteia vor fi catastrofale in sens de noi incendii al padurilor, oameni care vor muri de pe urma caniculei.
Practic, numarul oamenilor care vor muri pe urma caldurii va creste cu 20% fata de 2010.
Rusia va intra in organizatia mondiala a comertului, iar acest lucru este extrem de important nu numai pentru rusi ci pentru intreaga Europa, adica si pentru Romania.
Rusia va lua la inarmare un nou tip de racheta balistica intercontinentala, care va utiliza drept baza de lansare armamentul marin : vase militare si submarine. Numele acestui tip de racheta va fi Bulava- adica Buzdugan.
Cifra de vibratie 2, pe langa aspectele sale negative si rautacioase are si aspecte pozitive, cum ar fi diplomatia, rabdarea si uniunea (cele doua puncte legate printr-o linie).
Rusii vor folosi aceasta putere a lui 2 in mod sigur si astfel presupun ca cele 2 mari companii Naftogaz si Gazprom se vor unifica intr-o mare organizatie, probabil in primele luni ale anului 2011. Aceasta uniune ii va da acestei noi organizatii o cu totul alta putere mult mai organizata, va elimina mult birocratia si ii va creste viteza de reactie.
In Ucraina se poate intampla o catastrofa ecologica mult mai puternica decat cea din Ungaria, in urma careia, pamanturile afectate ar putea fi declarate moarte pe timp de 10 ani.
Noroiul rosu si cianurile vor fi niste cuvinte care ii va ingrozi pe locuitorii Ucrainei.
Tocmai pentru ca, criza va continua sa se adanceasca si in 2011, ne asteptam la un nou val al acesteia. Sub aceasta presiune vor incepe sa se formeze noi teorii politice, economice, globale si locale care vor schimba foarte mult viata oamenilor in viitor.
In 2011 este posibil ca ONU sa interzica total detinerea armelor nucleare.
Nu ar fi rau deloc daca acest lucru s-ar intampla pentru ca in conditiile actuale climaterice, economice si chiar psihologice, sociale, detinerea unei astfel de arme poate deveni periculoasa pentru intreg globul deoarece oamenii vor deveni din ce in ce mai instabil emotional si cu greu putem stii cine si in ce conditii psihologice ar fi capabil sa le activeze si sa le porneasca.
Tot sub puterea lui 2 este posibil ca la anul sa se efectueze primul zbor cu turisti in cosmos. Se va crea un avion special pentru zboruri turistice in spatiul cosmic.
In cadrul bisericii catolice 2011 va aduce mari transformari religioase, care vor genera o reforma nemaipomenita ce va duce treptat spre aparitia unei noi religii.
Se vor face noi descoperiri extrem de interesante despre miezul Pamantului.
Unele previziuni ale futurologilor spun ca 2011 va incepe cu moartea liderului Coreei Chim Jong Il , urmasul dictatorului va deveni Kim Jong Un de 29 de ani, care va crea niste relatii mult mai deschise cu SUA.
In SUA, dupa martie 2011 este posibila instaurarea unei situatii foarte asemanatoare cu Legea Martiala. Aceste demonstratii si inflamari a populatiei a avut deja un inceput in 2010.
In 2011 in SUA concedierile in masa si falimentarile multor intreprinderi va contiuna. Situatia va deveni foarte critica si tensionata. Populatia se va revolta si vor aparea revolte si incalcari ale ordinii publice.
Insa tocmai aceste lucruri vor duce spre inceputul unei reforme reale in SUA.
Insa pana atunci, undeva pe la sfarsitul anului, in SUA este posibila aparitia unei situaii care va impune introducerea Legii Martiale care va dura 6 luni.
Oamenii de stiinta ai Americii emit o ipoteza pe care o considera a avea o probabilitate foarte mare. Ei presupun ca in 2011 Pamantul e posibil sa se ciocneasca cu asteroidul 2005 YU 55. Interesant este faptul ca alti astronomi din alte tari nu confirma aceasta ipoteza.
- Activitatea solara va creste in continuare astfel incat avem toate sansele sa ne prajim la soare cu adevarat, iar in viitor cineva va putea spune ca punctul cel mai inalt al activitatii solare a fost anume in 2011.
- Democratia in SUA va incepe sa treaca pe planul 2. Incepand cu 2011 SUA se va transforma intr-un stat orientat catre o metoda autoritara de conducere.
- Societatea americana se va stratifica si mai mult, crescand prapastia dintre cei bogati si cei saraci. Tot in 2011 in Carolina de Sud, specialistii vor incepe lucrul asupra unui nou proiect legat de bursa muncii virtuale. Proiectul va fi probabil dat in folosinta si isi va incepe activitatea undeva prin 2016.
- Estul apropiat si indepartat in 2011 va incepe sa exercite presiune demografica asupra Europei. Aceasta presiune a existat si in 2010 dar in 2011 va deveni vizibila.
- In China va fi descoperita o metoda foarte unica de terapie impotriva bolii SIDA.
- In directia dezvoltarii cosmonauticii (varianta ruseasca) si astronauticii (varianta americana) in 2011 este posibila una dintre cele mai grave avarii din intreaga istorie a acestui sector. Mult mai probabil este ca aceasta catastrofa astronautica se va intampla pe teritoriul Americii.
- Oamenii de stiinta in 2011 vor afirma cu tarie ca Marea Neagra este o bomba naturala ce poate exploda in orice moment din cauza gazelor de hidrogen suflurat pe care le contine. Odata cu trecerea timpului, Marea Neagra va da mari batai de cap nu numai oamenilor de stiinta ci si guvernelor din bazinul Marii Negre.
- Dupa parerea unor futurologi, in 2011 este posibila descoperirea tainei OZN-urilor.
- Se vor face cercetari experimentale destul de avansate prin intermediul carora se doreste crearea ”omului” virtual in adancurile computerului. Efectele acestor descoperiri si unde pot ele duce este greu de imaginat pentru cineva care nu cunoaste bine calculatoarele si domeniul IT.
- Refuzul categoric o data si pentru totdeauna de clonare a omului
- Construirea unui Computer Mondial ce se bazeaza pe o tehnologie superioara si care va servi drept componenta suplimentara pe langa internet.
- Se va incepe introducerea robotilor atat in industrie cat si in casa.
Exista mai multe pronosticuri si pareri ale oamenilor de stiinta, a futurologilor, legate de 2011. Poate ma voi mai opri la ele. Acum insa e mai important de mentionat posibilitatea ca in Peninsula Crimeei, in 2011 sa apara un conflict armat si incercarea fundamentalistilor islamici de a introduce o opozitie puternica intre SUA si Europa de Vest. Acest lucru in 2011 ar putea fi de o importanta majora.
Nostradamus prezice pentru 2011 iesirea la suprafata din ape a unei insule demult uitate care va avea un teritoriu mare, presupunandu-se ca aceasta ar fi Atlantida.
Ceea ce cred eu, este ca din 2 aprilie 2010 si pana la sfarsitul lui 2011, aceasta perioada de timp va aduce mari probleme in disbalansul din natura.
Stihiile naturii vor iesi din armonie.
Stihia Pamant raspunde de probabilitatea unor mari cutremure.
Stihia Apa raspunde pentru ploi torentiale si inundatii
Stihia Foc poate deveni cauza unor mari ruinari, transformari in cenusa, incendiu, explozii, activitate solara si radiatii.
Stihia Apa, iesind din echilibru, devine cauza furtunilor puternice, uraganelor si tornadelor.
Toate acestea in 2011 se vor intampla cu o forta mult mai mare pe diferite teritorii a planetei. Aici chiar putem spune si vom fi indreptatiti, Dumnezeu sa ne fereasca pe noi, romanii deoarece a te lupta cu puterea naturii este imposibil, mai cu seama la noi in tara unde totul s-a construit fara baze temeinice si solide care sa aiba capacitatea de a rezista unor asemenea catastrofe sau macar de a diminua numarul jertfelor posibile.
- 2011 va deveni cel mai greu an pentru conducerea lui Obama si chiar pentru el insusi.
In anul viitor se va atenta la viata lui Obama.
- Pe la sfarsitul lui mai 2011 planeta Nibiru va putea fi obsevata cu ochiul liber din emisfera nordica a Pamantului. La informatiile despre aceasta planeta ne vom mai intoarce inca, poate intr-un alt articol.
- Cine va intelege ca 2011 este ultimul an de bunastare pentru oligarhi si elite corupte, vandute altor interese decat cele nationale si ca a venit timpul ca tarile sa fie conduse de oameni noi, orientati patriotic si corespunzatori mental pentru sarcinile propuse, capabili sa duca tarile lor inainte, va fi bine. Cine nu e in stare sa inteleaga acest lucru, ca e nevoie de o noua mentalitate si un nou stil de guvernare ii va merge rau nu numai in 2011 ci si in viitor.
Nu e obligatoriu ca aceasta orientare sa se produca pe durata lui 2011 dar e necesar sa se inteleaga acest lucru la toate nivelele.
Anul 2011 este cel mai bun an in care cei vechi, cu o mentalitate depasita, sa se retraga si sa cedeze locul celor care au o mentalitate noua, celor ce sunt pregatiti intelectual si spiritual pentru sarciniile ce le aduce viitorul. Procesul innoirii cu oameni tineri si capabili este bine sa se efectueze la toate nivele politice a tarii.
In viitor, centrele politicii mondiale si centrele economice se vor deplasa in cu totul alte tari decat stim noi acum.
Rusia va deveni un astfel de centru, care va detine monopolul asupra celor mai noi tehnologii, extrem de importante si puternice, la care noi azi nici macar nu visam.
Pe langa aceasta, Rusia va deveni mai curand un centru al politicii mondiale si abia dupa mult timp e posibil sa devina si un centru economic mondial.
Multi politicieni din foarte multe tari inteleg semnificatia si puterea Rusiei, incercand sa creeze relatii politice, diplomatice si economice inca din zilele noastre.
Romania nu ar trebui sa evite relatiile economice si diplomatice cu Rusia.
In Ungaria, de exemplu, exista canal de televiziune rusesc, in pachetul de programe oferite de furnizorii de televiziune prin cablu, exista posturi de radio in limba rusa, pe cand la noi nu este nici macar un post de televiziune sau un canal de radio din Basarabia.
Indepartarea Romaniei fata de Rusia si o oarecare ostilitate politica si diplomatica, nu ne va face bine in viitor.
Dupa cum se stie, omul este o fiinta foarte curioasa. Cei mai multi dintre noi gasesc interesant sa arunce o privire in viitor si tocmai din acest motiv sunt atat de populari in ziua de azi tot felul de prezicatori, clarvazatori, extrasenzitivi si ghicitoare.
Trebuie sa va spun ca astazi, tot mai mult, printre acestia se camufleaza fie niste sarlatani, fie unii buni cunoscatori ai psihicului uman care se folosesc de slabiciunile acestora, fie chiar oameni cu diferite tulburari psihice sau de personalitate, apropo, acestia din urma sunt cei mai multi, si anume, ei pateaza cel mai grav imaginea specialistilor cu adevarat in aceasta directie.
In secolul urmator acestia vor trebui sa dispara din acest camp de activitate, iar locul lor va fi luat de de catre oamenii de stiinta si specialisti in domeniu.
In 2011 se vor face mari miscari in aceasta directie in mai multe state.
Fiti foarte atenti in 2011 cui si pentru ce va adresati. La toate nivelele trebuie sa cautati specialisti si nu dilitanti sau oameni care si-au inchipuit tot felul de lucruri ba poate chiar suferinzi de tulburari psihice.
Repet- cuvantul spus, rostit, in 2011 va avea puteri mari atat asupra celui care il spune cat si a celui care il asculta .
Nu va jucati cu cuvintele si nu acultati orice vi se spune in 2011 deoarece efectele pot fi foarte neplacute.
Trebuie sa intelegeti ca in orice domeniu exista specialisti. A fost creata chiar si o stiinta, numita futurologie, care are ca obiect de studiu prognozarea viitorului. Oamenii de stiinta din cadrul futurologiei in comparatie cu tot felul de prooroci falsi, ghicitori si altor semeni ai lor, se bazeaza pe analize economice si sociale, pe tendinte economice si politice, iar practica ultimilor ani arata ca cele prognozate de futurologi au un grad foarte mare de realizare si veridicitate.
De exemplu, futurologii spun ca in 2011 e foarte probabila aparitia automobilului zburator. Prototipul se afla deja in testari undeva pe teritoriul SUA.
Daca nu se va intampla chiar in 2011, se va intampla 2012, dar aceasta nu este o proorocire ci o prognoza, care se bazeaza pe o serie intreaga de calcule, tendinte si informatii din mai multe domenii, pe care futurologii le iau in calcul. Automobilul va putea circula cu o viteza de 130 km/h si va putea zbura cu 250 km/h.
Pe la sfarsitul lui 2011, inceputul lui 2012, in Mexic este posibila aparitia unei noi forme de tuberculoza care nu se va supune niciunei forme de tratament. Treptat aceasta imbolnavire va cuceri spatiul Americii Latine si SUA, lucru care va conduce la inchiderea granitelor intre Mexic si SUA.
Trebuie remarcat faptul ca in 2009 pe teritoriul Mexicului a fost descoperit primul caz de gripa A/ H1N1.
Futurologii mai sustin ca in viitor, daca toate variabilele luate de catre ei in consideratie nu se vor modifica, atunci, este posibil ca :
- 2013 pe Wall Street se va produce o cadere a bursei care va fi asemanatoare unei gauri negre, ceea ce va duce la inceputul unei noi crize financiare globale.
- 2014 se asteapta disparitia totala, din cauza pescuitului, a speciei de ton (bluefish) iar China ar putea provoca o criza, plasandu-si rachetele sale pe teritoriul Sudanului.
- 2015 in Bangladesh va incepe sa se faca simtit deficitul apei potabile din cauza cresterii nivelului Oceanului Mondial si va cere imprumut 9 miliarde de dolari de la Banca Mondiala pentru a cumpara apa potabila.
- 2015 concernul algeriano-nemtesc DESERTEC va incepe a construi un sistem helio-energetic pe teritoriul Africii de Nord, iar oamenii de stiinta vor descoperi medicamentul impotriva autismului.
- 2016 pe timpul alegerilor prezidentiale, alegatorii vor putea vota prin internet. Tot in acea perioada de timp spre vanzare, va fi propusa carnea crescuta de catre oamenii de stiinta in laboratoare fabrici pe baza unor celule luate din muschi. La gust, carnea va fi asemanatoare cu cea de gaina.
- 2017 se va remarca printr-un eveniment foarte interesant. Va fi efectuata prima insarcinare fara participarea barbatului in vreun fel. Experimentele vor fi efectuate in Australia. Materialul folosit pentru insarcinarea artificiala va fi un lichid seminal dobandit dintr-o tulpina de celule luate de la viitoarea mama, astfel incepand cu 2017, barbatul treptat va deveni inutil din punct de vedere al procreeri urmasilor.
- 2018 poate deveni anul remarcabil pentru Afganistan. In acel an, SUA isi va retrage ultimul soldat pe de acel teritoriu. Cu toate acestea, perdanti nu vor exista. Atat SUA cat si Talibanul se vor considera invingatori, fiecare in felul lui. Afganistanul va ramane Status Qvo. Nimeni, niciodata in istorie nu a invins Afganistanul.
- 2018 din Paris catre Pekin va merge trenul cu cea mai mare viteza din lume – putin peste 300 km/h.
- 2018 va incepe a se vedea clar sfarsitul si iesirea din criza financiara.
- 2019 in China se va remarca un deficit acut de populatie feminina, iar din acest motiv conducerea tarii va permite casatoriile monosexuale, ceea ce va ridica propaganda homosexualitatii. Homosexualitatea printre barbati va capata un nou val de raspandiri iar epicentrul va fi in China.
- 2020- Green Peace va publica si va anunta inceputul razboaielor climaterice iar in Sri Lanka va apare un conflict religios nemaipomenit.
- 2020 se prognozeaza primul zbor privat pe luna al companiei Virgin Galactic cu pasageri la bord. Pretul unui bilet va fi de 200 de milioane de dolari. Nava va putea lua la bord nu mai mult de 14 turisti si locurile vor fi toate ocupate.
- 2020 SUA va da permisiunea sa se desfasoare operatiuni autonome ce distrug celulele canceroase din corpul uman.
- China in acelas an va intra intr-o relatie tensionata in cadrul coalitiei India-Pakistan din cauza inceperii constructiei unui dig masiv in Tibet.
Fara indoiala toate acestea sunt doar niste pronosticuri ce se bazeaza pe niste analize, dar cu toate acestea nimeni nu poate spune exact ce ne asteapta in viitor.
Nu ne ramane decat sa asteptam si sa speram ca in viitor totul va fi bine si nu vor urma niste cataclisme majore.
Multe surse de informatii ofera ceva inspaimantator legat de 2012. Trebuie sa va spun ca desi toate acele informatii au totusi ceva la baza , vreau sa va linsitesc si sa va anunt ca nu vine nici un fel de sfarsit a lumii.
Noi ne aflam acum in plin sfarsit al lumii, dar aici am in vedere sfarsitul unei anumite mentalitati globale, sfarsitul unei anumite ideologii, sfarsitul unor anumite imagini asupra realitatii in care traim, sfarsitul unor anumite conceptii marxist-leniniste si sfarsitul unei civilizatii bazate pe o ideologie biblica iudaica.
Civilizatia in care traim noi acum este pragul de trecere de la o ideologie si o viziune iudaica asupra lumii spre o cu totul alta imagine. Acest lucru inseamna foarte mult si va sminti, va innebuni, va tria foarte mult mintile si oamenii.
Legat de 2012 putem spune ca intradevar se incheie un ciclu din calendarul Maya si incepe altul nedescris, iar de aici si necunoscut de acea civilizatie.
In 2012 Saturn va trece in semnul Scorpionului ceea ce poate aduce noi cutremure, mari noutati si mari transformari.
Astfel de tranzitii a lui Saturn in semnul Scorpionului a mai avut loc in anul 1984-1985, timp in care in Uniunea Sovietica a trecut un val ce a dus cu sine moartea a mai multor conducatori- Brejnev, Andropov, Cernenco.
In 1953-1956 Saturn trecea iar in semnul Scorpionului si in aceasta perioada a murit Stalin si a inceput lupta dintre “imparatiile” lui Beria si Malenkov.
Intre 1924-1927 a murit Lenin, iar dupa moartea lui din nou a aparut lupta intre “imparatii”.
In 1894 a murit Alexandru al III-lea.
Pe noi ne asteapta ceva foarte mult asemanator intre 2012-2015, dar ma indoiesc ca aceasta perioada va fi insotita de destramarea unor state, asa cum s-a intamplat in URSS, deoarece atunci cand au fost perioadele de timp explozibile, pe cer s-au adunat mai multe planete.
In 2012 Rusia, in alegerile prezidentiale este mult probabil ca le va castiga actualul presedinte.
Ieltin a condus Rusia din 1991 pana in 1999 dupa care la putere a venit Putin 2000-2008.
A intrerupe aceasta ciclitate este foarte greu si o poate face numai un schimb in interiorul statului ca de exemplu crearea de facto a unui stat unional (un nou fel de uniune desi nu obligatoriu sovietica) real functionala.
Pentru ca alegerile prezidentiale sa fie castigate de un oarecare alt om este necesar ca astfel de modificari in Constitutie sa se fi produs in 2010 sau sa se produca in 2011.
In vara si toamna anului 2014, Rusia poate nimeri intr-un nou val al crizei financiare.
In Orientul Apropiat si Mijlociu e posibil inceputul unui nou razboi, iar Rusia ar putea fi atrasa in acest conflict.
Daca se va intampla acest lucru, razboiul va continua pana in 2016.
Exista probabilitatea de 90% de a apare un razboi in Iran.
Abia pe la sfarsitul lui 2020 va incepe sa isi faca aparitia veacului de aur al Rusiei.
Intre timp, din 2011 pana in 2020 e posibila crearea unui stat semi-federal intre Ucraina Belarusia, Rusia si Kazakstan care ar putea sa se intareasca intr-o perioada de 30 de ani. Rusia, Belarus si Kazahstan au impreuna 170 de milioane de locuitori si un produs intern brut de aproximativ 2.000 miliarde dolari, respectiv 83% din potentialul fostei Uniuni Sovietice. Primul pas va fi introducerea unei monede unice pe teritoriul acestor state.
Tot in aceasta perioada de timp se va produce inlocuirea elitei, iar la putere va ajunge asa numitul si mult asteptatul Calaretul Alb.
Prim ministrul va fi o femeie, Doamna de Fier, cu un caracter masculin, care va fi ca nimeni altul inainte si va face multe lucruri bune pentru Rusia.
Este foarte posibil ca asa-numitul Calaretul Alb sa fie un barbat nascut in anul Calului (1990), ceea ce ne da de inteles ca in anul 2020 el va avea 30 de ani, o varsta destul de tanara pentru a deveni presedinte.
Dupa Calaretul Alb, tara va fi condusa timp indelungat de “Marele Olar”. Acesta va fi in stare sa creeze un imperiu traditional, dar ce va putea insemna “Marele Olar” imi este inca neclar.
Nu stiu cat de adevarate pot fi acest informatii si cat de mult se pot ele realiza dar vi le-am adus la cunostinta pentru ca cel putin asta spune traditia rusa prin sfintii, clarvazatorii si marii prezicatori pe care i-a avut.
Eclipsele anului 2011
In 2011, pe noi ne asteapta un numar maxim de eclipse care isi vor pune puternic amprenta asupra tuturor evenimentelor din acest an.
De regula intr-un an se produc 4 eclipse iar anul in care se produc 6 eclipse din punct de vedere numerologic este un an important.
In general eclipsele, ca niste soli ceresti specifici unesc oamenii care au un tel comun, fie pozitiv sau negativ, orientat spre creatie sau spre distrugere – depinde de energetica.
Unele eclipse pot distruge planurile si mecanismele definitiv si irevocabil, a altor oameni conectati la aceeasi idee sau scop iar uneori chiar si pe oamenii conectati la aceasta idee producand astfel schimbari majore in viata sociala si spirituala a omului.
Important e faptul ca fiecare eclipsa creeaza fundamentul unui eveniment sau situatii importante pentru soarta a milioane de oameni.
2011 va fi un an marcat de la inceput pana la sfarstit de aceste eclipse.
-4 ianuarie 2011 va avea loc o eclipsa partiala de soare in gradul 14 a Capricornului.
4.1.2011- aceasta insiruire de cifre ne arata ca energia acestei eclipse va fi orientata asupra proiectelor egoiste de grup. Aceste proiecte de grup vor crea o fisura in legaturile deja existente. Omul poate experimenta aceasta eclipsa la inceput ca o forma de deconectare din cadrul grupului, iar mai tarziu ca pe o realizare comuna. Aici pot apare marile tradari, deceptii, reorientari politice, emigrari dintr-un partid in altul, etc.
-1 iunie 2011 – dupa scala Greenwich , la orele 23.17 va avea loc o alta eclipsa partiala de soare.
Daca prima va avea loc in semnul Capricornului, aceasta va avea loc in semnul Gemenilor. Acasta eclipsa va pune o amprenta mai puternica decat prima, mai rautacioasa, deoarece va fi legata de energia expansionista sub care se ascund coloraturi mai intunecate. Aici se vor trezi incercarile de expansiune care vor genera dezamagire, retinere, pierderi si despartiri.
- 15 iunie 2011 eclipsa totala de luna in gradul 24 al semnului Sagetatorului
- 1 iulie 2011 orele 10.39 eclipsa partiala de soare in gradul 4 a semnului Rac.
- 25 noiembrie 2011 orele 8.21 eclipsa partiala de soare in gradul 18 al Gemenilor ce anunta o perioada de timp a dezordinii si tulburatilor in relatiile interpersonale, aduce evenimente nedorite in domeniul financiar cat si aparitia diverselor forme de boli.
Oameni multi vor descoperi iubire neimpartasita, dezamagire, nervozitate, vor experimenta energii istovitoare iar viata multora va lua o intorsatura neasteptata si ciudata.
Nu este recomandat sa luati niciun fel de hotarare importanta legata de viitor deoarece marea tulburare si posibilele rataciri va vor impiedica sa ganditi rational.
- 10 decembrie 2011 orele 16.33 eclipsa totala de luna in semnul Gemenilor.
In 2011 este posibila limitarea democratiei in Ucraina si imigratia unei parti a populatiei tarii in Rusia. Rusia va favoriza aceasta imigratie prin oferirea cetateniei si pasaportului rusesc, tot asa cum Romania incearca sa favorizeze imigratia populatiei Basarabiei catre Romania, oferindu-le cetatenie si pasapoarte romanesti.
Catre Rusia va emigra si un numar destul de mare de cetateni basarabeni care vor dori cetatenia ruseasca. Acest lucru va genera anumite tensiuni in Parlamentul European constientizand implicatia acestei actiuni in dezvoltarea Rusiei.
Din 2011 pana in 2012 va incepe sa se simta clar o criza a sistemului organizarii puterii de stat atat in Ucraina cat si in SUA.
In 2011 Polonia ar putea sa adere la Uniunea Popoarelor Slave. Unii analisti spun ca intre 2012 si 2014 exista posibilitatea dezlantuirii unui al 3-lea razboi mondial prin utilizarea armelor chimice si bacteorologice de distrugere in masa si tot in aceasta perioada va apare o confruntare majora dintre valorile euroatlantice si cele musulmane.
Vaticanul va incepe sa isi slabeasca influenta asupra credinciosilor si politicii mondiale, iar intre Franta si Marea Britanie va apare un mare conflict.
In legatura cu izbucnirea celui de-al 3-lea razboi mondial cu utilizarea armelor chimice si bacteorologice inca nu am motive sa cred, dar in schimb sunt convins ca ne aflam in plin al 3-lea razboi mondial, numai ca acesta e unul diferit in care nu se folosesc arme de foc, acesta e razboiul expansiunii economice si politice. In urma acestui razboi, multe tari si popoare vor fi asediate fara nici o singura impuscatura. In acest razboi se folosesc arme economice, politice, culturale, psihologice, ideologice; cu alte cuvinte arme cu o prioritate mult mai inalta.
Obuzele nu explodeaza pe strazi si nu darama cladiri. Ele explodeaza direct in constiinta oamenilor daramand valori si traditii.
In 2011 catre 2012 exista toate prezumtiile aparitiei unui conflict armat in Peninsula Crimeei. Pe langa asta se asteapta o noua cadere economica in Europa, iar SUA va intra intr-un fel de opozitie fata de tarile Europei de Vest.
Fundamentalistii islamici in 2011 vor incerca o noua puternica revansa.
2011-2014 Japonia ar putea crea un sistem anti-racheta invincibil si tot in aceasta perioada de timp este posibil inceputul carierei a 4 lideri politici de scala mondiala.
2011 va aduce cu sine o criza economica si politica remarcabila in Europa; in emisfera nordica ar putea avea loc o catastrofa radioactiva de la care Anglia va avea cel mai mult de suferit.
Fundamentalistii islamici ar putea cuceri un submarin ce va avea la bord o arma nucleara, iar de acolo ar putea ameninta SUA si alte tari puternic industrializate.
Se va afla ca una dintre marile puteri ce exploreaza Cosmosul, au tinut totul in secret, avand de gand sa infaptuiasca un zbor spre Marte.
Un fundamentalist islamic secretizat, sub acoperire si sub o alta identitate ar putea incurca lucrurile atat de mult incat ar putea sa aduca lumea in pragul unui razboi mondial in anul 2011.
Desi 2012 se asteapta a fi anul de varf a crizei economice, in Ucraina e posibila aparitia unor noi motoare pentru rachete, ceea ce va da o noua putere rachetelor militare dar si navelor spatiale.
2012 este anul in care e foarte posibil ca oamenii sa primeasca semnale artificiale din Cosmos, pe care, dupa ce le vor descifra vor descoperi ca acestea contin informatii principial importante pentru omenire.
Predictii despre anii viitori
2013 – va fi anul in care va apare o boala necunoscuta la o buna parte din recoltele de cereale.
2013 – Londra ar putea suferi un atac terorist prin utilizarea armelor bacteorologice.
2014 – in unele laboratoare stiintifice vor aparea primele organe umane clonate pentru transplant.
2014 – apare o explozie a imbolnavirilor de piele in randurile tarilor europene.
2015 – 2029 se va produce o revolutie energetica si se va descoperi o noua modalitate ieftina de dobandire a energiei solare si transportarea acesteia fara conductoare.
2015 – 2017 este posibila aparitia tratativelor care vor urmari alipirea unei parti a teritoriului Moldovei de Ucraina.
2016 – Europa se va lovi de o scadere dramatica a natalitatii ca urmare a poluarii mediului inconjurator, poate chiar ca urmare a aruncarii in atmosfera a substantelor radioactive in una dintre tarile europene (posibil ca acea tara sa fie Anglia).
2017 – sfaramarea politica a Uniunii Europene si recreerea acesteia prornind de la principii total noi.
- in Germania institutia familiei va fi mult simplificata si se va incepe crearea noilor principii a familiei cu ajutorul deplin din partea statului.
- in Marea Britanie este foarte posibil sa se refuze monarhia.
2018 – anul care va aduce cu sine o revolutie in constructii. Se vor descoperi niste materiale foarte rezistente, asa-numitele metallonpeny. Cu ajutorul acestor materiale va fi mult mai usor posibila contructia a diferitelor poduri peste rauri si maneci oricat de mari ar fi.
- se va descoperi “a doua piele” insemnand un costum foarte usor care mototlit va incapea intr-un pumn si care va apara cu foarte mare usurinta corpul uman de diferitii factori termici nefavorabili. Acest lucru ar putea schimba cu totul industria modei.
2018 -2024 China in asociatie cu Rusia ar putea deveni liderul politicii mondiale, iar tarile in curs de dezvoltare ar putea fi transformate intr-un fel de santajisti ai SUA si Europei.
2019 – un nou salt in tehnologia transportarii curentului electric fara fir (curentului electric ecologic solar).
2020 – crearea armei tectonice de o putere colosala.
- inceputul activitatii evidente al Antichristului in spatiul informational.
- de pe teritoriul Ucrainei actuale va incepe unificarea bisericii catolice si crestin ortodoxe intr-o singura biserica.
2022 – 2041 ultima perioada de timp din istoria mondiala cand mai poate fi declansat un conflict armat global.
2023 – pericolul schimbarii orbitei Pamantului sub influenta factorilor cosmici.
2024 – catastrofe mari ecologice si tehnogene mai ales in SUA si Italia.
2025 – criza demografica in Europa si crearea unei noi ordini econmice mondiale care va transforma teritoriul Ucrainei si Belorusiei in centrele de baza a comertului european.
2027 – pe scena istoriei mondiale apare un nou dictator. Acesta va avea originea in India sau in China.
2028 – zbor pilotat spre Venus.
- descoperirea unei modalitati a unor unde sonore de o intensitate atat de puternica incat sunt capabile sa indeplineasca o munca fizica.
2028 -2034 pe Pamant se va construi o statie energetica super puternica de tip piramidal.
Concluzii :
2011 pentru Romania nu va fi un an mai bun decat 2010, ba chiar unul mai rau.
- preturile vor creste in continuare, serviciile nu se vor ieftini prea mult spre deloc, leul va continua sa se deprecieze; posibil sa ajunga pana la 4,5 in raport cu euro dar asta nu este cota maxima. In anumite conditii politice ale Bancii Nationale, deprecierea leului ar putea ajunge mai sus.
- disponibilizarile vor continua atat in sfera bugetarilor cat si in sfera privata.
- oamenii politici nascuti in luna noiembrie, cat si cei nascuti in datele de 4,13,22,31 si 8,17,26 indiferent luna, vor putea ajuta foarte mult tara cum la fel de bine unii dintre ei ar putea crea defavoruri tarii, cu efecte pe termen indelungat.Pe umerii acestora in 2011 putem spune ca sta o datorie karmica si nerealizarea acestei sarcini va duce catre mari chinuri in viitor pentru ei.
- pe teritoriul Romaniei vor fi cutremure de mica intensitate la fel ca si in anii trecuti, probabilitatea apartiei unui cutremur mare cu efecte catastrofale este foarte mic.
- vor apare tendinte accentuate de separatism, dezbinare, invrajbire, imigrarea politicienilor dintr-un partid in altul, dintr-o sfera de interese in alta. Acest lucru va crea o mare tensiune intre partidele politice, oameni si interese capabile sa produca efecte sociale.
- in interiorul unor partide politice vor avea loc restructurari si transformari puternice. Vor apare noi lideri care vor atrage alti politicieni intr-o noua sfera de interese.
- modernizarea statului va ramane doar o declaratie politica, in realitate prea multe lucruri esentiale nu se vor intampla.
- se vor descoperi noi cazuri de coruptie si asocieri criminale atat la nivel de judete cat si la nivel inalt; se va vorbi chiar despre inalta tradare.
- inundatiile de anul acesta, cat si canicula din vara vor fi mai mari decat cele din anul 2010, nu numai pe teritoriul Romaniei ci pe intreg globul.
- vom asista la un cutremur de proportii si intensitate nemaintalnita.
- in lume va avea loc o furtuna de intensitate cu efecte distructive mari. Tornadele vor apare in 2011 mai des pe teritoriul Romaniei, capabile sa ridice in aer chiar si un automobil.
- Presedintele Basescu va sta la putere tot anul 2011.
- numarul casatoriilor va creste in 2011.
- mortalitatea va depasi natalitatea; numarul avorturilor in 2011 va avea un trend descendent, ca in toti anii de pana acum incepand cu 1990.
- numarul deceselor din cauza afectiunilor cardio-vasculare va creste.
- numarul sinuciderilor va creste; depresia, starile de anxietate, stresul emotional, nemultumirea sufleteasca, va omori in 2011 cu aproximativ 20% mai multi oameni decat in 2010.
- aproximativ 10-11 mari personalitati a Romaniei ne vor parasi in 2011.
- fenomene meteorologice inca neintalnite ca intensitate si putere se vor petrece pe teritoriul Romaniei.
- in plan mondial se va trece la “impartirea imparatiilor”; este foarte important ce pozitie va ocupa Romania in tot acest joc.
- 2011 este ultimul an in care mai este posibila o astfel de guvernare si intelegere a situatiei economice si politice mondiale; este ultimul an in care daca nu se va trece la o alta viziune asupra realitatii globale mai departe va fi foarte greu pentru Romania. Este nevoie de o schimbare drastica a mentalitatii, viziunii politice, aplicarea legii si orientare de viitor.
- pe scena politica vor apare doi oameni cu viziuni corecte si destul de complete asupra realitatii politice si economice din lume.
- in 2011 vom afla de cateva acte de coruptie de mare amploare in care sunt implicati oameni din politica si politie.
- la Eurovision, Romania va ocupa locul 4 sau multiplul lui (8,12 etc.) desi ar putea ocupa si locul 2.
- 2011 va fi anul in care ,,Pustnicul”, ,,Calugarul” se intalneste cu ,,Demonul”. Cu alte cuvinte va fi un al al extremelor, al adevarurilor si mincinilor, al luptei evidente a contrariilor. Se poate ajunge la tensiuni foarte mari care nu vor exploda sub forma de manifestari publice ci in cu totul alta forma, manifestari tacute am zis eu, dar cu efecte mult mai puternice decat cele exprimate prin scandari de lozinci si slogane, flueraturi, huiduieli si alte manifestari zgomotoase si ineficiente. Manifestarile cu gura inchisa pot fi mult mai periculoase. Violenta in trafic va incepe sa devina un fel de sport national.
- In 2011 este posibil sa se produca situatii si evenimente asemanatoare cu cele din 11 septembrie 2001, desi nu obligatoriu ca urmare al unor acte de terorism. Bucurestiul poate deveni in 2011 un oras foarte tensionat.
- este un an al muncii asidue si bine organizate, cladita pe fundamente stabile; situatia va deveni mult mai rea inainte de a deveni putin mai buna. Oamenii trebuie sa tina la locurile lor de munca pentru ca se vor face mari disponibilizari in toata lumea si va fi din ce in ce mai greu obtinerea si pastrarea unui loc de munca.
- este un an care cheama oamenii la “revolutie” pe care o cere insasi progresul civilizatiei umane; prima forma de astfel de revolutie trebuie facuta la nivelul mentalitatilor si anume aici vor apare cele mai multe conflicte dintre mentalitati si viziuni. Acest lucru va produce adevarate “furtuni” de idei si conflicte nu doar intre oameni si organizatii ci chiar intre state.
- cele mai expuse afaceri vor fi cele legate de cifra 4. Tot ceea ce este legat de cifra 4 va putea aduce atat succes cat si mari pierderi sau chiar falimente. In tara, orice lege care va avea de-a face cu cifra 4 dar si cu cifra 8 (de exemplu: legea 152 = 8, legea 103 =4) ne vor da mari batai de cap in 2011.
- pe langa zilele importante mentionate mai sus, trebuie sa mai aduc in atentie si altele :
14 martie, vineri 13 mai, 22 iulie si 23 octombrie.
- 2011 este anul in care foarte multi oameni vor dori in continuare sa se ridice pe spatele altora, sa creasca furandu-i pe altii chiar daca pentru a-si salva propria piele vor fi gata sa-I afunde cu totul in noroi pe cei pe umerii carora s-au ridicat. Astfel de lucruri vom vedea de-a lungul anului in intreaga lume. Aici foarte mult depinde de puterea de toleranta a celui oprimat, furat, mintit.
- vibratia anului este una a informarii-investigatiilor-descoperirilor. Vom afla foarte multe lucruri care pana acum erau tinute in secret. Se vor sparge de la sine multe baraje din calea adevarului, si acesta va navali precum o apa in aval. Nu toti vor fi pregatiti pentru a intampina acest val.
Acest lucru nu se va intampla doar la nivel de state ci si la nivel privat.
- titlurile ziarelor care incep cu astfel de cuvinte precum: pandemie, epidemie, terorism, violenta maxima, cutremur, descoperire, conspiratii, mari asocieri, contracte, falimente, demonstratii, ura, chemare la revolta, scandaluri, despartiri, exterminare, genocid, complot, sinucideri, chemare la pace si intelegere nu vor fi deloc mai putine decat in 2010.
- vibratia lui 2011 este si o vibratie a adevarului, astfel, se vor face mari dezvaluiri atat in plan privat cat si de stat, cat si noi descoperiri stiintifice extrem de importante atat pentru prezent cat mai ales pentru viitor. Cuvantul adevar va capata o semnificatie extrem de puternica si o implicatie mare in toate sferele vietii. Multor oameni, acest adevar nu le va fi deloc pe plac, dar dupa cum se stie, adevarul este ca si apa rece – dor doar maselele rele.
- pe de alta parte, afacerile care vor incepe in 2011, proiectele care vor incepe a fi derulate in acest an, cuplurile care se vor intemeia, asociatiile care se vor forma, contractele care se vor semna etc. , vor avea o viata lunga si solida. Tot in acest an, toate cuplurile, asocierile, contractele care au fost facute in trecut, au un mare pericol de a se destrama cu mari scandaluri daca nu au la baza un fundament trainic si solid. Cuplurile care implinesc in 2011, 4 ani de viata in comun, sau multiplu de 4 (8,12,16) si care au fost construite pe fundamente gresite, sunt cele mai expuse la divort in acest an. Vom afla despre despartirile unor cupluri considerate ideale si de necrezut ca pot ajunge la divort.
- vor fi propuse si acceptate o serie intreaga de legi in tot felul de tari care ne vor limita libertatea, inclusiv ni se vor pune restrictii la calatorii. Cuvantul restrictii si limitare de drepturi va apare in cu totul alt sens si coloratura in 2011. Peste tot se va indemna la ordine si disciplina.
Tarile, structurile sociale si politice vor fi verificate din temelie si acolo unde se vor gasi fisuri sau brese, imediat vor apare efecte neplacute.
- 2011 aduce cu sine o ciocnire si o lupta intre ideologii. Oamenii de pe ambele parti ale baricadei vor avea opinii puternice si de neclintit, fapt ce va duce la demonstratii publice si proteste pe alocuri foarte violente.
- Guvernele vor fi aproape fortate sa lucreze temeinic la infrastructura tarilor proprii din cauza calamitatilor si dezastrelor naturale. Soarele se afla in maxima sa activitate. In multe tari exista deja planuri de intrerupere a curentul electric pe perioade lungi de timp in situatiile de explozii solare care in 2011 vor avea o intensitate si mai mare.
- In atmosfera pamantului se vor produce o serie intreaga de anomalii : comportamente ciudate ale soarelui, meteoriti, inclusiv fenomene OZN. Natura va continua sa bata recordurile de pana acum, insemnand : uragane, tornade, furtuni, secete, ploi torentiale, canicule, alunecari de terenuri, cutremure, vulcani.
- Va aparea in mass media o noua moda in care se va vorbi pe toate canalele despre spiritualitate, noi forme de gandire, psihologie, sociologie, terapii netraditionale, traditii. Oamenii vor incepe sa inteleaga din ce in ce mai mult ca pentru viitor nu este suficienta doar o buna calificare intr-o meserie ci va apare necesitatea din ce in ce mai pregnanta de a avea o calificare in raport cu sine, cu altii, cu realitatea, cu viata. Cei care vor detine astfel de calificari, se vor descurca mult mai usor in viitor. Acest lucru va duce la o crestere a interesului fata de tot felul de cursuri care pot ajuta omul sa inteleaga ceva despre el si despre viata.
- Este foarte posibil ca in SUA sa se produca cel mai mare dezastru ecologic din istoria tarii.
- O linie a unei companii mari de croaziera din SUA va fi inchisa pentru o perioada lunga de timp datorita ingrijorarilor produse de imbolnavirea pasagerilor afectati de o infectie virala. Aceasta va fi cea mai lunga suspendare a liniei de pana acum.
- din catacombele Vaticanului vor incepe sa iasa la iveala adevaruri ascunse de mult timp. Vom afla ca Papa si cardinalii lui au savarsit pacate cumplite. Aici nu vorbim obligatoriu de actualul Papa. Vaticanul mult timp a tainuit secretele stiintelor esoterice si alte lucruri necesare si utile umanitatii. Incepand cu 2011 acestea vor incepe sa iasa la suprafata. Insasi Vaticanul se va diviza in doua.
- In Oceanul Indian este posibila o mare catastrofa ecologica in urma scufundarii unui tanker cu petrol.
- Australia va fi foarte afectata de incediile padurilor.
- O mare vedeta de talie internationala isi va pierde viata intr-o avalansa intr-una din statiunile de ski europene.
- Japonia va suferi trei mari cutremure.
- In urma unor reglari de conturi dintre doua benzi, intr-un mare oras din SUA, isi vor pierde viata multi oameni nevinovati.
- In 2011 trei femei din lume vor naste cate 8 copii.
Unele lucruri din articolul de mai sus au continuitate si in 2011, chiar mai departe.
Nu vreau sa luati informatiile de mai sus ca pe o instructiune spre actiune ci ca pe niste simple informatii, care sa va puna pe ganduri, poate sa va faca sa ganditi putin si altfel, poate sa va plasati si in alt punct al coordonatelor constiintei de unde lucrurile s-ar putea vedea anume asa, sau foarte asemanator sau puteti lua toate aceste informatii ca pe un simplu amuzament. Important nu este ce scriu eu aici ci anume ceea ce ganditi voi si ce simtiti.
Trecutul, oricare ar fi fost acesta, este oricum – unul glorios. Viitorul – este unul luminos. Cu prezentul avem noi probleme. In prezent nu ne prea descurcam. In prezent facem toate lucrurile bune sau rele care mai tarziu ne formeaza un viitor nu prea luminos, care ne obliga sa cautam altul si mai luminos, dar cand ajungem acolo descoperim ca am ajuns cam pe inserate si pornim catre o noua dimineata, catre un nou rasarit de soare.
Ce a fost am vazut, desi nu prea am inteles. Ce este, vedem si nu pricepem. Ce va fi, habar nu avem, presupunem doar, facem analize, predictii, etc; tocmai din cauza ca nu stim cum si ce va fi. Incercam sa ne dam seama ce va rezulta in urma actiunilor noastre nechibzuite si fara limita din prezent, in viitor. Uneori incercam sa ne dam seama ce va fi in viitor ca sa intelegem ce facem in prezent.
Vom trai si vom vedea.