Sufletul femeii este izvorul iubirii, sufletul bărbatului nu are acest izvor.
Bărbatul este izvorul forţei.
Femeia este principiul care dăinuieşte. Ea simte nevoia să poată dărui, măcar pe ea însăşi, indiferent cum îi spunem, dăruire de sine, sacrificiu de sine, pierdere sterilă de forţe sau oricum altfel. În orice caz, dacă nu este capabilă să ofere, energia ei se va concentra într-un nor negru,ameninţător, de furtună. Dacă ar şti să-şi înţeleagă esenţa neliniştii ei interioare şi·să se elibereze de frica "nimeni nu mă iubeşte" (înverşunarea că nu este remarcată sau că, după părerea ei, nu este înţeleasă, protejată, iubită, respectată,preţuită pentru devotamentul şi spiritul ei de sacrificiu,etc. - şi toate din frica "nimeni nu mă iubeşte"), nu s-armai auto umili.
Femeia care, umilindu-se, speră că soţul va începe să o iubească, ar trebui să ştie că autoumilirea atrage umilinţa şi va fi umilită şi în continuare, chiar dacă acest comportament nu este caracteristic pentru bărbaţi. Ea nu pune la socoteală umilinţa şi acesta este stresul ei. Ea n-ar trebui să facă din ea o prostuţă smerită, chiar dacă este suficient de deşteaptă ca să ştie că bărbaţilor le plac femeile slabe (ca temperament) Dacă face aşa, să fie pregătită pentru urmările unei astfel de înşelăciuni.
Femeia care iubeşte cu curaj nu încearcă să se poarte cu o superioritate de bărbat faţă de problemele esenţiale - ea este doar o femeie. În faţa feminităţii ei oamenii se vor înclina cu respect şi îi vor ierta dezordinea din casă.
Dacă femeii nu i-ar fi frică, ea nu ar exagera cu grija ei,nu i-ar sâcâi pe soţ şi pe copii, nu s-ar irosi în van. Bărbatul nici nu observă casa strălucind de curăţenie, dacă soţia,istovită şi plânsă, îl aşteaptă în prag cu reproşuri. O casă sterilizată, de o curăţenie exemplară, creează în casă, ca orice altă exagerare, doar tensiune.
Priviti reclamele în care apare o femeie frumoasă care,prin frumuseţea ei, înfrumuseţează dezordinea din jur.
Chipul ei radios ar vrea parcă să spună: "O să strâng totul imediat. Am vrut mai întâi să te văd şi să-ţi spun că te iubesc".
Dacă femeia nu s-ar teme că nu este iubită, atunci ea ar fi iubită şi viaţa ar iubi-o şi ea, deoarece o altă posibilitate pur şi simplu nu ar exista! I-ar dispărea nevoia să-i fie teamă că nu este iubită, nu iar mai fi frică, nu i-ar mai trebui să înveţe prin suferinţe - căci ea şi-a iertat frica şi prin aceasta a devenit mai înţeleaptă.
Bărbatul, prin natura lui, este partea care primeşte. Dacă omenirea ar fi înţeles corect acest lucru, ar fi încetat să mai manifeste nevoi iraţionale şi zadarnice. Dacă pretindem sentimente de la un bărbat, asta înseamnă dominare,şi orice manifestare a puterii îşi arată partea negativă,care provoacă cel puţin un refuz.
De unde nu este nimic, nici nu ai ce lua. In esenţa sa,iubirea bărbatului este forţa care i se oferă iubitei. Bărbatul îşi oferă forţa, dar se închide în el dacă femeia începe să aibă pretenţii. Nu trebuie învinovăţit pentru asta - se petrece inconştient. De aceea este nevoie ca oamenii - atât femeia cât şi bărbatul, pe cât posibil, să se cunoască profund atât pe sine cât şi sexul opus.
Dacă bărbatul şi-ar ierta teama că nu este iubit, atunci subconştientul lui sau capacitatea de a raţiona s-ar deschide. El şi-ar putea privi cu înţelegere soţia atunci când ea ar pretinde ceva, după părerea lui lipsit de sens sau imposibil;el nu s-ar mai simţi vinovat şi nu s-ar mai înrăi. Atunci bărbatul ar înceta să se salveze fugind de propria soţie şi alegând calea autodistrugerii. Claritatea minţii de bărbat i-ar oferi chiar lui posibilitatea să meargă primul înainte, aşa cum a fost predeterminat de către natură. În felul acesta, bărbatul şi-ar restabili partea lui de divinitate,forţa lui primară, atotbiruitoare. Este acea forţă la care visează atât bărbaţii cât şi femeile. Omenirea se zbuciumă să caute această forţă rară să înţeleagă că ea nu este o utopie, că nu este trecutul pe care l-a pierdut de mult -este pur şi simplu forţa pe care ea o ţine captivă.
Energia tinută în captivitate este totdeauna negativă pentru că ea nu circulă
Femeia este subiectul care dă. Bărbatul este subiectul care ia. În limba estoniană există expresia: bărbatul "ia de nevastă", femeia "se duce după bărbat"
Bărbatul ia atunci când femeia este pregătită să dea.Numai cu această condiţie poate începe o viaţă în comun;acest adevăr de viaţă nu este însă înţeles.
Izvorul prestabileşte totul. Dacă cel care vine la izvor,nu ştie să-i păstreze puritatea şi intră fără jenă cu picioarele în apă, apa se va tulbura şi nu va mai fi bună de băut.Când vine a doua oară, izvorul poate să-i ofere doar mâlul de pe fund şi el trebuie să aleagă - fie să moară de sete, fie să caute un alt izvor. Dar prin simplul fapt că el există, izvorul a atras deja pe cel însetat, căci nu întâmplător omul şi-a făcut potecă spre el.
Natura dăruieşte iertare. Acest rege trufaş al naturii,care a intrat cu picioarele în izvor, moare acum de sete. El vede că şi-a făcut rău lui însuşi. Acum se înarmează cu răbdare şi aşteaptă ca apa să se limpezească.Când se apleacă să bea apă şi îşi priveşte chipul reflectat pe oglinda apei, când aude murmurul care îi învigorează sufletul, Înţelege şi nu va mai uita niciodată. Acest izvor i-a dat altceva, mai mult decât apă.
Femeia care nu ştie sau nu vrea să-i dea celui însetat să bea până când îşi potoleşte setea, nu va deveni niciodată izvorul vieţii veşnice. Bărbatul care vine în grabă, doar să bea, nu va primi niciodată apă curată.
Dacă din izvorul feminin şi matern curge o iubire care nu duce nicăieri, izvorul se va înfupda şi în spatele zidului de frică iubirea se va transforma cu timpul intr-un vulcan furios care ameninţă să erupă în curând.Ca orice negativitate, răutatea posedă o forţă nimicitoare şi străpunge orice zid.Soţul şi copiii, având nevoie de iubire, sunt nevoiţi mereu să treacă prin zid, provocându-şi durere lor şi nu numai lor, şi totuşi nu obţin iubirea care i-ar hrăni necontenit.
Senzaţia de iubire apare atunci când oamenii se îmbrăţişează,adică se află unul în biocâmpul celuilalt. Dar întrucât acest lucru nu se întâmplă mereu, dezamăgirea se amplifică.
Bărbaţii (şi fiii) intră în stare de criză şi caută o ieşire.
Ei: - se dau la o parte dezamăgiţi şi deja nu mai vin cu o privire strălucitoare să mângâie şi să fie mângâiaţi,
- se închid în ei şi sunt acuzaţi că nu iubesc, că nu sunt grijulii, că sunt nepricepuţi etc.
- pleacă să-şi înece amaruI în alcool, dar de fiecare dată criza sufletească doar se adânceşte;
- încearcă· să schimbe situaţia prin fapte bune după părerea lor dar nu primesc răspuns;
- devin narcomani ca să-şi distrugă în totalitate capacităţile mentale; .
- se adresează psihiatrilor şi îşi înăbuşă chinurile sufleteşti cu medicamente;
- cedează, îşi pierd orice curaj şi receptivitate a faţă de mediul înconjurător;
- se afundă în activităti, infract,ionale întrucât frica -nimeni nu mă iubeşte - s-a transformat în răutate înverşunată;
- vin să-şi ia ce este al lor prin brutalitate;
- se duc să caute un nou izvor de iubire, dar nu îl găsesc,întrucât cauza iubirii neîmpărtăşite rezidă în ei înşişi
şi nimeni altcineva nu poate să o îndepărteze.
Cu timpul,acest sentiment se accentuează, apoi se atenuează, devenind tristeţe neputincioasă, amărăciune, răutate.Pentru a ieşi din această criză fiecare bărbat are propria sa cale, dar fără eliberarea stresului nu va obţine liniştea sufletească. Ar putea să se prefacă, să afişeze o stare bună, deşi jocul nu este bun, dar corpul lui nu va suporta mult timp acest lucru. Bărbaţilor nu le plac spectacolele proaste.