"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"
Lao Tzu
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"
Lao Tzu
joi, 30 martie 2017
miercuri, 22 martie 2017
Louise Hay: Absolut niciodată nu trebuie să vă criticaţi. 25 de argumente
Louise Hay. În ce cred eu: „Viaţa este foarte simplă. Ceea ce dăruim, aceea şi primim! Noi înşine subtem izvorul propriilor griji. Pe de altă parte, dacă stabilim armonia şi echilibru în conştiinţă, găsim armonie şi echilibru şi în viaţă”.
- Puterea este aici şi acum – în mintea noastră.
- Toată lumea, inclusiv eu, port întreaga responsabilitate pentru toate evenimentele din viaţă, şi cele mai bune şi cele mai rele. Fiecare gând al nostru ne hotărăşte viitorul.
- Forţele universului niciodată nu ne judecă şi nu ne critică. Ei ne acceptă aşa cum suntem. Şi apoi reflectă în mod automat convingerile noastre.
- Oamenii care ne-au pricinuit durere, au fost la fel de speriaţi ca şi tine acum.
- Noi ne formăm convingerile în copilărie, şi apoi trecem prin viaţă, recreând situaţii, care sunt compatibile cu convingerile noastre.
- Trecutul a plecat pentru totdeauna. Este un fapt, şi nu poate fi schimbat. Cu toate astea, putem schimba gândurile noastre despre trecut.
- Trebuie să alegem pentru noi eliberarea, să iertăm pe toţi fără excepţie, mai ales pe noi înşine.
- Imediat ce persoana devine bolnavă, trebuie să caute în inima lui pe cine trebuie să ierte.
- Atunci când ne iubim, încurajăm acţiunile noastre şi rămânem noi înşine, viaţa noastră devine atât de minunată, că nu se poate de redat în cuvinte.
- Niciodată, indiferent de situaţie nu trebuie să vă criticaţi.
- Să te iubeşti – înseamnă să sărbătoreşti însăşi existenţa personalităţii tale şi să fii recunoscător lui Dumnezeu pentru darul vieţii.
- Fiecare dintre noi încă mai este un copil de trei ani, căruia îi e frică şi care vrea doar un pic de dragoste.
- Tot ceea ce dăruiţi primiţi înnapoi.
- Pentru a schimba pe cineva, trebuie mai întâi să ne schimbăm noi înşine. Trebuie să schimbăm gândirea.
- Cu cât mai mult păstrez o anumită convingere, devine tot mai clar, că anume de această convingere trebuie să mă eliberez.
- Dacă ceva în viată devine foarte uşor pentru noi, atunci, aceasta nu este o lecţie, este aceea ce noi cunoaştem deja.
- Cea mai mare rezistenţă în noi este din cauza fricii – frica de necunoscut.
- Dacă nu ar exista convingerea, nu ar exista nici manifestările sale.
- Mintea este arma ta, singuri hotărâţi cum trbuie să o folosiţi.
- Să-ţi aminteşti mereu trecutul – înseamnă să te răneşti în mod intenţionat.
- Iubirea – singurul răspuns la toate problemele noastre, şi calea spre această stare trece prin iertare. Iertarea dizolvă resentimentele.
- Toate relaţiile noastre cu lumea exterioară reflectă atitudinea noastră faţă de noi înşine.
- Iubirea nu este o manifestare externă, este întotdeauna în noi!
- Pentru a deveni posesorii tuturor lucrurilor incredibile, trebuie mai întâi să credem că ele sunt posibile.
- Nu trebuie să credeţi în tot. Tot ce trebuie să ştiţi vine la locul potrivit şi în momentul potrivit.(eustiu)
marți, 14 martie 2017
Lectie de viata! Cum a demonstrat Einstein existenta lui Dumnezeu! Te va pune pe ganduri
Un profesor de filosofie ateu le vorbea studentilor despre dezarcordul stiintei cu ideea existentei unui Dumnezeu atotputernic.
Acesta l-a rugat pe unul dintre studentii sai crestini nou-veniti sa se ridice in picioare, si iata ce a urmat:
Profesorul: Esti crestin, asa-i baiete?
Studentul: Da, domn’ profesor.
Profesorul: Asadar, crezi in Dumnezeu?
Studentul: Desigur, domn’ profesor.
Profesorul: Ce parere ai, DUMNEZEU e bun?
Studentul: Cu siguranta.
Profesorul: DUMNEZEU e ATOTPUTERNIC?
Studentul: Da.
Profesorul: Fratele meu a murit de cancer, desi s-a rugat necontenit la DUMNEZEU ca sa il vindece. Noi, oamenii, facem tot ce ne sta in putere sa ne ajutam aproapele, cel putin majoritatea dintre noi, dar DUMNEZEU n-a facut nimic in cazul meu. Cum mai poti considera un astfel de DUMNEZEU ca fiind unul bine-intentionat? M?
(Studentul nu a raspuns nimic.)
Profesorul: Nu stii sa raspunzi, asa-i? Nu-i nimic, tinere, iti repet intrebarea, e DUMNEZEU bun sau nu?
Studentul: Da.
Profesorul: Dar Diavolul, o fi si el bun?
Studentul: Nu.
Profesorul: Ia zi-mi, Diavolul de unde provine?
Studentul: Tot DUMNEZEU l-a creat…
Profesorul: Bun. Atunci ia zi-mi, baiete, pe lume exista si rau?
Studentul: Da.
Profesorul: Raul e omniprezent, am dreptate? Iar DUMNEZEU a creat tot ce exista, nu?
Studentul: Ba da.
Profesorul: Pai si-atunci, cine a creat raul?
(Studentul nu a raspuns nimic.)
Profesorul: Boli exista? Dar imoralitate? Ura? Uratenie? Intalnesti in lume toate astea, nu?
Studentul: Da, domn’ profesor.
Profesorul: Si-atunci, pe-astea cine le-a creat?
(Studentul a tacut.)
Profesorul: Potrivit stiintei, percepem lumea prin intermediul celor 5 simturi. Asa ca ia spune-mi tu mie… l-ai vazut vreodata pe DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn’ profesor.
Profesorul: L-oi fi auzit, atunci?!
Studentul: Nu, domn’ profesor.
Profesorul: L-ai simtit vreodata pe DUMNEZEU, I-ai simtit gustul, sau L-ai mirosit? Ai trait vreo forma de perceptie de orice fel legata de DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn’ profesor. Ma tem ca nu.
Profesorul: Si totusi crezi in El?
Studentul: Da.
Profesorul: Stiinta ofera dovezi palpabile, demonstrate empiric, ca DUMNEZEU nu exista. Poti sa infirmi asta?
Studentul: Nu. Eu cred in El, si-atat.
Profesorul: Da, crezi in El. Credinta… Stiinta vine cu dovezi, si tu ai credinta.
(Din acest moment, studentul incepe sa-si confrunte el profesorul.)
Studentul: Domn’ profesor, dar caldura exista?
Profesorul: Da.
Studentul: Dar frig exista?
Profesorul: Da.
Studentul: Va-nselati, domn’profesor. Nu exista asa ceva.
(Sala de curs a amutit, surprinsa de intorsatura neasteptata a discutiei.)
Studentul: Domn’ profesor, intalnim caldura puternica, supracaldura, megacaldura, caldura incandescenta alba, caldura slaba sau caldura zero. Dar niciodata frig. Putem avea temperaturi cu 272 de grade sub punctul de inghet, dar nu avem mijloacele de a investiga temperaturi mai joase de atat (n.r.: temperatura cea mai scazuta masurata vreodata in Univers, respectiv temperatura Nebuloasei Bumerang). Pur si simplu nu exista conceptul de frig. Este doar o denumire inventata pentru a desemna absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura este energie. Asadar, ar fi aberant sa consideram ca frigul este opusul caldurii, domn’ profesor, cand de fapt frigul este absenta caldurii.
(Audienta din sala a ramas incremenita, iar tensiunea plutea in aer.)
Studentul: Dar despre intuneric ce parere aveti, domn’ profesor? Exista intuneric?
Profesorul: Normal. Apune soarele, se face bezna, doar vezi cu ochii tai.
Studentul: Va inselati din nou, domn’ profesor. Intunericul este absenta unui lucru, respectiv a luminii. Intalnim lumina slaba, lumina normala, lumina puternica, lumina intermitenta… Am putea vorbi despre conceptul de intuneric doar daca ar exista momente cand lumina lipseste complet. Iar asa ceva nu exista. Daca ar exista intuneric, in mod normal am putea sa crestem si gradul de intuneric, am avea o scala valorica si pentru asta, nu?
Profesorul: Bun, am inteles. Spune-mi odata unde vrei sa ajungi, tinere.
Studentul: Domn’ profesor, astfel va pot demonstra usor ca premisele dumneavoastra stiintifice sunt eronate.
Profesorul: Eronate? Poti sa-mi explici de ce?
Studentul: Speculati premisa dualitatii. Daca sustineti ca exista viata si moarte, in mod logic afirmati ca exista un DUMNEZEU bun si un DUMNEZEU rau. Pentru ca doua lucruri sa fie diametral opuse, cele doua trebuie sa fie concepte finite, masurabile. Iar stiinta nu poate sa explice un gand, domn’ profesor. Desi foloseste electricitatea si fortele magnetice, stiinta n-a vazut niciuna dintre acestea, ce sa mai vorbim despre intelegerea lor in profunzime. Ca sa ne raportam la conceptul de moarte ca fiind opus conceptului de viata, ar insemna sa consideram ca moartea este ceva palpabil. Iar moartea nu este ceva ce se opune vietii, moartea desemneaza de fapt absenta vietii si nimic mai mult. Avand in vedere aceste lucruri, spune-ti-mi, va rog, domn’ profesor, ii invatati pe studenti ca se trag din maimuta?
Profesorul: Daca te referi la procesul natural al evolutiei, atunci da, desigur.
Studentul: Ati observat vreodata evolutia cu ochii dumneavoastra atunci?
(Profesorul a scuturat din cap ca nu si pe fata i-a incoltit un zambet, uimit si impresionat de concizia discursului argumentativ al studentului sau)
Studentul: Din moment ce nimeni n-a observat vreodata procesul evolutionist in plina desfasurare, si nimeni nu poate dovedi ca acest proces ar avea un caracter continuu, de fapt dumneavoastra nu faceti altceva decat sa va impuneti punctul de vedere. Si in acest caz, domn’ profesor, nu sunteti mai degraba predicator decat profesor?
(Sala a izbucnit in urale)
Studentul: Exista printre noi cineva care sa fie observat creierul domnului profesor cu proprii ochi?
(Sala a fost cuprinsa imediat de hohote de ras)
Studentul: Exista cineva care sa fie auzit, simtit, atins sau mirosit creierul domnului profesor?… Nu?! Se pare ca nu! Si-atunci, potrivit prescriptiilor stiintei empirice, demonstrabile si atat de exacte, putem desprinde concluzia ca dumneavoastra, domnule profesor, nici nu aveti, de fapt, creier! Va rog sa-mi scuzati indrazneala, dar, in aceste conditii, cum puteti sa ne pretindeti sa mai ascultam macar ceea ce ne spuneti?
(Sala a amutit din nou. Naucit, profesorul si-a fixat studentul cu privirea si, fara sa schiteze vreun gest, a replicat moale…)
Profesorul: In cazul asta, va trebui sa mergeti pe incredere, baiete.
Studentul: Intocmai, domn’ profesor! Incredere si credinta! Legatura dintre Om si DUMNEZEU este tocmai CREDINTA! Asta este tot ce pune lucrurile in miscare.
Studentul nu era altul decat Albert Einstein.
sâmbătă, 11 martie 2017
Luna Plina in Fecioara: activarea Razboinicului interior -12 martie ORA 16:54,
Luna plina in Fecioara din data de 12 martie ne va conecta la energii cu ajutorul carora vom vindeca aspecte foarte importante legate de puterea personala.
Fecioara este semnul asociat gandirii. Gandirii profunde. Analizei exagerate. Gandirea ei este auto-critica, insa atunci cand este canalizata in directia corecta, poate fi profund clarificatoare.
Fecioara ne poate sugera energia vulnerabilitatii si a inocentei, insa de fapt reprezinta opusul.
Energia razboinica si Puterea personala
Fecioara este energia razboinica. Reprezinta puterea interioara. Ea intra in puterea ei, prin razboinicul interior care se afla in inima.
Cu totii avem energia Fecioarei in interior si in harta noastra astrologica. De aceea, vom putea simti cu totii puterea feminina care iese la suprafata cu ocazia acestei Luni Pline.
Este momentul acum sa intram in energia noastra razboinica. S-au incheiat zilele in care ne plangeam de mila si ne complaceam in statutul de victima. S-au incheiat zilele in care deveneam furiosi la fiecare provocare pe care viata ne-o aducea in cale. S-au incheiat zilele in care opuneam rezistenta modului in care Universul incerca sa comunice cu noi.
Este momentul sa iesim in fata. Sa ne ridicam si sa ne revendicam puterea, stima de sine si taria interioara.
Insa oricat de tentant ar parea, nu este vorba despre a intra in energia razboinica pentru a merge la razboi.
Este despre a iesi la lumina prin noi insine, pentru noi insine. Despre a gasi puterea interioara de a ne vindeca, repara, hrani si de a fi pentru noi insine ceea ce avem nevoie.
Mult prea des am simtit ca avem nevoie de alti oameni care sa ne completeze sau ca avem nevoie de alti oameni care sa fie toate aceste lucruri pentru noi. Realitatea este ca suntem perfect capabili sa ne completam pe noi insine.
Luna Plina in Fecioara: Puterea vine din interior
Aceasta luna plina in Fecioara ne va reaminti ca adevarata putere vine din interior.
Este timpul sa ne gasim puterea si sa stim ca corpul, mintea si sufletul sunt puternice si capabile de lucruri extraordinare.
Energia Fecioarei este un moment perfect sa activam capacitatea de autovindecare. Daca este un aspect din viata noastra care are nevoie sa fie vindecat, fie la nivel fizic, emotional sau spiritual, aceasta luna plina iti va oferi instrumentele pentru a face asta sa se intample.
Ai incredere in instinctele tale si vezi ce iese la suprafata, pentru ca sunt sanse ca aceasta luna plina in fecioara sa ne arate calea si zona in care avem nevoie de vindecare.
Aceasta luna Plina este parte dintr-un ciclu inceput in februarie care va continua pana in august 2017.
Poate ca nu vom rezolva totul in saptamanile urmatoare, insa doar amintindu-ne de puterea interioara vom ajunge departe.
Aceasta Luna Plina poate aduce la suprafata sentimente de iritare.
Dar nu pentru a ramane iritat, ci pentru a curata ceea ce nu-ti mai serveste. Lucrurile ies la suprafata pentru ca sunt gata sa fie eliberate, asa ca in loc sa te simti frustrat, da-ti permisiunea sa scoti aceste lucruri la suprafata si sa te eliberezi.
Asa cum spune Rumi: Daca te enerveaza fiecare asperitate, cum vei putea sa te lasi slefuit?
Exact asta ne ofera Luna Plina in Fecioara: sansa sa fim eliberati de tot ce ne tine departe de puterea noastra.
Sursa: Foreverconscious.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)