"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

marți, 4 octombrie 2011

Calatorul – Rabindranath Tagore




Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.
Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.
Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului.
Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.
Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.
Lasat-am ochii sa rataceasca departe, inainte
de a-i inchide si de a spune: Tu esti aici.
Aceasta intrebare, aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt!

luni, 3 octombrie 2011

Templul placerilor interzise-Kandariya Mahadeva
























Atunci când a fost descoperit, mai bine spus redescoperit, de către britanici, la începutul secolului al XIX-lea, templul indian Kandariya Mahadeva i-a șocat până și pe cei mai permisivi dintre occidentali. Puritanii au cerut distrugerea imediată a numeroaselor statui erotice ce împodobeau templul, considerând că este inacceptabil ca oamenii să privească asemenea detalii carnale, în timp ce o aripa mai moderată susținea că este suficient ca acestea să fie ascunse privirii. Din fericire pentru generațiile ce au urmat, templul a fost prezervat în mod exemplar, iar frescele și statuile vechi de un mileniu, o veritabilă odă închinată femeii și dragostei, pot fi admirate și astazi...


Actul sexual ca stiinta

Despre India se poate afirma, fără exagerare, că este țara care a dezvoltat, și asta de milenii bune, știința educației sexuale. Încă din Antichitate, învățații indieni au privit actul sexual ca pe o știință, o știință aflată în strânsă legătură cu religia, permisivitatea lor față de sex nediferențiindu-se prea mult de cea a Occidentului din ziua de astăzi.
Dacă în cele mai multe religii din istorie, sexul era privit ca un subiect tabu, nu astfel se întâmpla și în India, acolo unde era văzut ca un lucru plăcut zeilor și ca o celebrare a creației umanității de către aceleași zeități. Nu întâmplător a apărut, în secolul al VI-lea, Kama Sutra (Știința iubirii), un text religios în esență, dar care a devenit un veritabil manual de educație sexuală general acceptat și in ziua de azi.


























Trebuie spus că textele filozofului Vatsyayana - autorul Kama Sutrei - nu erau defel singulare, ele devenind celebre în lume doar după ce au fost transcrise în chineză și aduse, pe Drumul Mătăsii, până în Europa și nordul Africii. De altfel, mențiuni asupra sexualității se regăsesc în scrierile indiene înca din perioada 1700 - 1400 î.Hr, în renumitele Vede, Mahabharata și Ramayana, cu mult înainte de apariția Kama Sutrei.


























Revenind la celebrul templu Kandariya Mahadeva, trebuie spus că el este considerat astăzi un exemplu elocvent al artei arhitectonice din India medievală, Kandariya fiind ridicat în jurul anilor 1025 - 1050 din porunca regelui Vidyadhara, rege din dinastia Chandella, sub care regatul Indiei a trăit una dintre cele mai înfloritoare perioade din istoria sa trecută.




De fapt, Kandariya nu este decât unul (e drept, cel mai mare) dintre cele 85 de temple care alcătuiau complexul Khajuraho(capitală a regatului în timpul dinastiei Chandella), temple din care astăzi se mai păstrează doar 20. Recunoscuți pentru apetența lor pentru artă și pentru numarul uriaș de temple ridicate în cei 500 de ani în care au influențat destinele Indiei, monarhii din dinastia Chandella s-au întrecut în a lăsa posterității unele dintre cele mai frumoase construcții realizate vreodată.


Este și cazul templului Kandariya Mahadeva (kandara înseamna "peștera", în timp ce Mahadeva este o altă denumire a zeului Shiva), construcție remarcabilă, săpată într-un bloc uriaș de piatră, dedicată zeului Shiva și soției sale Parvati.




















Maithuna – arta sexului tantric

Templul, care se ridica până la 31 de metri, este împodobit cu 84 de coloane, pe care apar nu mai puțin de 646 de statui, alături de care se pot număra încă 226 de reprezentări ale zeilor, care se regăsesc în interiorul templului, precum și un uriaș lingam, străvechi simbol falic îndian ce sublinia natura infinită a zeului suprem, Shiva. De altfel, el s-a vrut a fi o reprezentare a muntelui sfânt Meru, munte sfânt al aceluiași zeu.






















În mod intenționat, cei care au construit templul au facut în așa fel încât, privit frontal, el să nu ofere privitorului nici una dintre scenele atât de controversate ce detaliază actul sexual (mithuna). Astfel, cei care privesc intrarea în Kandariya Mahadeva se pot concentra numai asupra lingamul ce îl simbolizeaza pe Shiva. Chiar și astăzi, motivul pentru care templul indian a fost împodobit cu sute de scene erotice reprezintă un mister pentru specialiști.





Unii dintre ei susțin că statuile simbolizează nunta dintre cei doi zei, Shiva și Parvati, idee argumentată prin numeroasele fresce care îi reprezintă pe cei doi. Localnicii afirmă că imaginile simbolizează unirea intimă dintre două simboluri diametral opuse - Shiva ( conștiința și principiul masculinității pe de o parte) și Parvati (energia și principiul feminității ). Totuși, motivul pentru care multe dintre statui înfățișează mai mult de doi parteneri și poziții sexuale inspirate de yoga rămâne și astăzi un mister care își așteaptă descifrarea.







O altă ipoteză susține că statuile descriu ritualuri sacre (ce implicau sexul tantric) care ce desfășurau chiar în templul Kandariya Mahadeva. Nu există, însă, nici o mărturie din acea perioadă și nici dovezi care să ateste existența unor asemenea practici. În plus, în interiorul templului, acolo unde se presupune că ar fi avut loc astfel de manifestări, nu există absolut nici o imagine erotică. Cea mai probabilă explicație, însa, este cea care vede în sculpturile erotice simboluri ale fertilității, abundenței și norocului, realizate cu scop apotropaic (cu rol magic de apărare împotriva răului).



Nu trebuie uitată nici teoria care susține că imaginile erotice nu sunt altceva decât reprezentări ale unor practici decadente de acum un mileniu, deși ea poate fi ușor contestată de austeritatea și celibatul impuse de budism în acea perioadă. Indiferent, însa, care ar fi răspunsul, statuile rămân o celebrare a frumuseții femeii și a dragostei în toate formele ei.




Sutele de sculpturi, pe nedrept considerate jignitoare de către unii, par și astăzi la fel de vii ca acum un mileniu, când au fost create. Fie că femeile create din piatra dură a muntelui își așteaptă iubitul sau sunt împreună cu el, că dau dovadă de gesturi tandre sau se aruncă în copulări sălbatice, ele nu reprezintă altceva decât o odă închinată dragostei, dragoste al cărei element central nu este altul decat ea - femeia.


http://yukosfiles.blogspot.com/2011/01/templul-placerilor-interzise-kandariya.html

Intelepciune si abundenta






 Exista o povestire vedica straveche, despre un tanar care a plecat in cautarea secretului abundentei. A calatorit multe luni pe drumuri de tara; intr-o zi, pe cand trecea printr-o padure, s-a intalnit cu un maestru spiritual, pe care l-a intrebat daca stie solutia pentru avea bogatie nelimitata si abundenta.
Maestrul spiritual i-a raspuns: “In inima fiecarui om sunt doua zeite – Lakshmi, Zeita Bogatiei, este generoasa si frumoasa. Daca o venerezi, iti poate da comori si bogatii, dar este capricioasa si iti poate retrage sprijinul, fara avertisment.




Cealalta zeita este Saraswati, Zeita Intelepciunii. Daca o venerezi pe Saraswati si i te dedici pentru a atinge intelepciunea, Lakshmi va deveni geloasa si iti va acorda mai multa atentie. Cu cat cauti intelepciunea, cu atat mai mult te va urmari Lakshmi, acoperindu-te cu bogatii si abundenta
In timp ce multi oameni isi petrec viata urmarind-o pe Lakshmi – bani, case, masini scumpe si alte simboluri ale bogatiei – adevarata abundenta nu se refera la implinirea listei de dorinte ale eu-lui intr-un interval de timp; este sa stii ca esti constiinta pura, potentialitate pura. Sentimentul de sine se extinde dincolo de identificarea cu eu-l si cu corpul fizic, iar tu te trezesti la natura ta spirituala esentiala. In starea de constiinta extinsa, te eliberezi de credintele limitative si de frici, permitandu-i campului infinit de inteligenta sa iti indeplineasca nevoile si dorintele, cu usurinta, fara efort.
In actualul climat economic, hipnoza in masa bazata pe frica si lipsuri este aproape irezistibila. In loc sa-ti consumi energia mentala cu griji, concentreaza- te sa-ti cultivi bogatia spirituala, entuziasmul si dorinta de a-ti implini potentialul. Cum faci asta? Meditand, conectandu-te la natura ta adevarata, cautand intelepciunea si practicand ceea ce eu numesc Cele Sapte Legi Spirituale ale Succesului. Acestea sunt legile universale ale constientei, care guverneaza orice proces creativ – de la nasterea unui copil, pana la nasterea unei galaxii. Atunci cand te aliniezi cu legile cosmice, devii abundenta fireasca vietii.
Abundenta poate veni sub forma de prietenie, intelepciune, bani, exprimare creatoare, sanatate de fier, relatii de iubire, energie mentala si entuziasm, pace mentala si in infinite alte moduri. Da,r oricum s-ar manifesta bogatia, aceste efecte sunt roadele spontane ale trezirii spirituale – nu sunt ele cele cautate. Bani, realizari, premii – toate acestea sunt produse secundare ale darului adevarat al vietii: dezvaluirea divinitatii din tine.

duminică, 2 octombrie 2011

Spune "DA" prezentului

De ce sa nu incerci sa traiesti in aliniere, o aliniere interioara cu forma
pe care o imbraca momentul prezent?

Cu alte cuvinte, sa imbratisezi prezentul in interior indiferent ce fel de
forma exterioara imbraca.

Sa spui "DA" prezentului, care in ultima instanta este viata.

Eckhart Tolle.





Dumnezeu spune "DA" (N.D.Walsh):



Va invit la filmul Yes Man care sustine aceeasi idee de a spune "DA" prezentului, il puteti descarca de aici: Filme pentru spirit

sâmbătă, 1 octombrie 2011

August Rush







Tanarul chitarist Louis si violoncelista Lyla se intalnesc intr-o noapte magica in Washington Square. Acestia sunt obligati sa se desparta lasand in urma lor un copil, August Rush, care la 10 ani ajunge sa-si castige painea cantand pe strazile New York-ului. Tanarul este fericit alaturi de un barbat misterios care l-a crescut, insa cea mai arzatoare dorinta a acestuia este sa ajunga sa-si cunoasca parintii adevarati.








Trailer-ul poate fi vizualizat aici:



Filmul poate fi descarcat de aici:

Fiecare zi este una nouă, pură si luminoasă



"Ieri aţi depus nişte eforturi şi astăzi trebuie să reîncepeţi, fiindcă astăzi este o nouă zi. Să nu spuneţi că aţi obosit. Toţi trebuie să facem nişte eforturi zilnic, pentru că zilnic avem nevoie de o nouă hrană. Hrana de ieri a fost pentru ieri.În lumea spirituală, fiecare zi trebuie să fie nouă, pură,luminoasă. Zilnic trebuie să ne îmbrăcăm cu o haină nouă asemenea soarelui. Soarele de astăzi nu este cel de ieri; nu vedeţi că are în fiecare dimineaţă un chip nou? Nu observaţi că el poartă în fiecare dimineaţă o cămaşă nouă, o pălărie nouă?Credeţi-mă că numai ştiu de ce imagini să mă folosesc ca să mă înţelegeţi! În această lumină complet nouă, complet proaspătă, ce o absorbim,trebuie să găsim nişte gânduri, o iubire, şi ele complet noi,minunat de noi."


Omraam Mikhael Aivanhov
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...