"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

miercuri, 8 decembrie 2010

Omul creaza atunci cand face dragoste

Sursa: Anastasia - Vladimir Megre
                                                          Vol.1

« Eu exist - pentru aceia pentru care eu exist »


- Asta se cheamă ospitalitate la tine? Mă consideri un oaspete în casa ta? Eu mă aşteptam să găsesc o construcţie cât de rudimentară aici, dar tu nu ai o casă şi nici nu mă laşi să aprind focul; lângă mine noaptea aduci animale să mă încălzească... Dacă ştii că nu ai nici un fel de confort, atunci, nu mai invita pe nimeni!

- Bine, Vladimir, te rog să te linişteşti, nu-ţi fie teamă. Nu ţi se va întâmpla nimic rău- uite, dacă doreşti, o să mă culc lângă tine şi o să te încălzesc.

De data asta, în refugiul subteran erau înghesuite şi mai multe crenguţe de cedru, era aşezat cu grijă fân uscat, până şi pereţii erau împodobiţi cu crengi de cedru. M-am dezbrăcat. Mi-am pus ploverul şi pantalonii sub
cap. M-am întins acoperindu-mă cu giaca. Ramurile de cedru împrăştiau în încăpere o puternică aromă balsamică emanată de acele substanţe fitocidice despre care se vorbea în tratatele de ştiinţă că dezinfectau aerul înconjurător. Cu toate că în taiga aerul este destul de curat, cu ajutorul lor devine mai uşor de respirat. Fânul şi florile uscate adăugau alte arome plăcute şi neobişnuite încăperii. Anastasia se ţinu de cuvânt şi se culcă lângă mine. Simţii cum aroma corpului ei acoperă toate celelalte mirosuri din vizuină. Această aromă era cu mult mai plăcută decât orice parfum scump pe care-1 simţisem vreodată la vreo femeie pe care o cunoscusem. Dar acum, nici prin gând nu-mi trecu s-o seduc... După episodul petrecut în drum spre poieniţa Anastasiei nu-mi mai trecură prin cap asemenea gânduri, nici măcar când o văzui dezbrăcată complet.
Lungit, cu ochii închişi, visam la fiul meu pe care soţia nu mi-1 dăruise. Şi gândeam: " Ce frumos ar fi fost dacă el s-ar fi născut din Anastasia! Ea este atât de frumoasă, rezistentă la eforturi şi sănătoasă. Ar fi însemnat ca şi copilul să se fi născut sănătos. Mi-ar fi semănat mie. Şi Anastasiei, dar mai mult mie. Ar fi avut o personalitate puternică şi ar fi fost deştept. Ar fi ştiut o mulţime de lucruri. Ar fi devenit talentat şi fericit ".
Visam la fiul meu alăptat la sânul ei şi, involuntar, apucai în căuşul palmei sânul elastic şi cald al Anastasiei. Şi simţii din nou un fior care îmi străbătu tot corpul, însă dispăru instantaneu- nu era un fior de groază, însă cu totul altceva... ceva neobişnuit de plăcut. Nu-mi retrasei mâna, dar, ţinându-mi respiraţia, rămasei aşa nemişcat aşteptând urmarea.
Simţii palma mică şi caldă a Anastasiei strângând mâna mea. Nu mă îndepărtă. Mă ridicai şi privii la minunatul ei chip.
Noaptea albă a nordului o făcea şi mai atrăgătoare. îmi fu cu neputinţă să-mi dezlipesc privirea. Ochii săi mari, gri-albaştri, mă priveau blânzi şi dulci. Nu am rezistat tentaţiei,m-am aplecat şi, cu atenţie, i-am sărutat buzele
întredeschise. Corpul îmi fu din nou străbătut de un fior de plăcere. Faţa îmi fu învăluită de aroma respiraţiei Anastasiei.
Buzele ei, de data asta, nu pronunţară ca altădată< calmează-te, nu trebuie > şi nu mă mai cuprinse frica.
Gândurile la fiul meu nu m-au părăsit nici măcar pentru o secundă. Iar când Anastasia m-a cuprins tandru în braţe, mi-a mângâiat părul şi s-a abandonat cu tot corpul, am simţit... ceva atât de minunat... ceva pe care cuvintele nu sunt îndeajuns să descrie.
Abia dimineaţa, când m-am trezit, am realizat că astfel de minunate şi nemaiîntâlnite simţăminte nu mă mai încercară niciodată în viaţă... senzaţii de completă răpire şi absolută satisfacţie! Ciudat mi se păru şi faptul că după o noapte petrecută cu o femeie se făcu simţită oboseala fizică. Aici era cu totul altfel. în aer se simţea ceva neobişnuit şi măreţ.
Satisfacţia nu era doar fizică, în ea se simţea ceva de incomprehensibil, nemaiîntâlnit până atunci, neobişnuit de extraordinar şi fericit. îmi fulgeră în minte gândul că doar pentru aşa ceva se merita să trăieşti. Nu înţelegeam de ce, până atunci, nu avusesem o astfel de senzaţie, nici măcar pe
departe asemănătoare. Cu toate că până la ea trecură prin viaţa mea o mulţime de femei: femei frumoase, femei iubitoare, femei pricepute în dragoste.


Anastasia era doar o fată. O dulce şi încântătoare fată!Avea ceva care eu nu întâlnisem până la ea- ceva ce nu
văzusem la nici o altă femeie din viaţa mea. Dar ce anume? Unde era ea, acum?
M-am îndreptat spre ieşirea comodului adăpost subteran şi aplecându-mă, mi-am aruncat privirea spre poiană. Poiana se afla la poalele colinei pe care era făcut adăpostul nocturn. Era toată învăluită într-o manta de ceaţă matinală. în ceaţă, cu braţele deschise. Anastasia se învârtea. Ridică în jurul ei un nouraş de ceaţă. Când acesta o învălui complet. Anastasia, cu un salt lejer, cu picioarele desfăcute în şpagată, ca o balerină, zbură deasupra stratului de ceaţă, sărind dintr-un loc într-altul şi râzând; din nou începu să-şi adune în jur un alt nouraş, prin care se întrezăreau, mângâind-o, razele soarelui ce răsărea.
Acest tablou mă impresiona şi, fermecat, strigai:

- Ana-sta-si-ia!!! Bună dimineaţa, minunată zână a pădurilor!
- Bună dimineaţa, Vladimir!- strigă, ea, veselă.
- Mă simt atât de bine, atât de minunat acum! De unde vin toate astea?- o întrebai eu, strigând din toate puterile.
Anastasia înălţă braţele în întâmpinarea soarelui şi, cu un râs fericit şi molipsitor, îmi strigă mie şi altcuiva de sus:
- Dintre toate creaturile Universului doar omului i-a fost dat să simtă asta!!
Doar bărbatului şi femeii care-şi doresc sincer un copil unul de la celălalt!
Doar omul împins de această dorinţă poate aprinde o stea în cer!
Doar o-m-u-1 care aspiră să creeze şi să nască!
îţi mul-ţu-mesc!
Şi întorcându-se spre mine, adăugă repede:
- Doar omului care doreşte să creeze şi să nască şi nu numai să-şi satisfacă plăcerile trupeşti.
Ea din nou râse zgomotos, sări în sus şi făcu o altăşpagată, zburând deasupra stratului de ceaţă. Apoi se
întoarse spre bârlog şi mi se aşeză alături. începu să-şi pieptene şuviţele aurii cu degetele, luându-le câte una, rând pe rând, de jos în sus.
- înseamnă că tu nu consideri sexul ca pe ceva păcătuitor?- am întrebat-o eu.
Anastasia se opri din râs. Mă privi mirată şi spuse:
- Oare era acesta sexul la care, în lumea ta, fac aluzie cu acest cuvânt? Şi de nu, atunci ce este mai păcat- să te dărui ca pe lume să vină un Om, sau să dai înapoi şi să nu-i permiţi Omului să se nască? Omului autentic!

Spusele ei mă făcură să meditez puţin- intimitatea nocturnă cu Anastasia se putea defini, oare, prin simplul
cuvânt, sex? Atunci cum se putea defini noaptea petrecută cu ea? Şi o întrebai din nou:

- De ce, până astă noapte, nu mi se întâmplase nimic, nici pe departe asemănător? Şi cred eu, nici altor bărbaţi?
- Pricepi Vladimir, forţele întunecate încearcă să dezvolte în om josnice impulsuri sexuale pentru a nu-i da ocazia să simtă binecuvântarea dată de Dumnezeu. Ele, cu toate instrumentele pe care le au la îndemână, cuibăresc în om ideea că satisfacţia se poate obţine cu uşurinţă, referindu-se doar la satisfacţia senzuală. Anume aceasta- satisfacţia senzuală- îl îndepărtează pe om de Adevăr. Săracele femei păcălite, neştiind asta, toată viaţa au parte doar de suferinţe şi toată viaţa caută pierduta binecuvântare cerească. Dar nu o caută acolo unde trebuie. Nici o femeie nu-şi va putea îndepărta bărbatul de la luxurie dacă i se va dărui doar ca
să-şi satisfacă şi să-i satisfacă necesităţile sexuale. Dacă toate astea s-au întâmplat de la începutul relaţiei, viaţa lor nu va cunoaşte fericirea deplină, niciodată.
Viaţa lor conjugală este o uniune iluzorie, o minciună, o păcăleală acceptată, în măsură să transforme femeia înseşi într-o păcătoasă, indiferent de faptul că este sau nu căsătorită cu acel bărbat. Ah! Câte legi a inventat umanitatea şi câte convenţii, încercând să întărească artificial această uniune falsă! Legi sociale, legi spirituale... totul în zadar! Ele nu fac altceva decât să împingă omul să recite şi să se iluzioneze crezând în existenţa acestei uniuni. Gândurile interioare au rămas neschimbate şi nu depind de nimeni şi de nimic.
lisus Hristos văzu asta şi, încercând să se opună, spuse:
< Acela care priveşte o femeie cu concupiscenţă, în inima lui a comis, deja, adulterul >.
Chiar şi în timpurile modeme, aţi încercat să condamnaţi scandalurile şi pe cei care abandonează familia. Dar nimic, în nici o epocă şi în nici o situaţie, nu a reuşit să frâneze dorinţa omului de a căuta cu perseverenţă binecuvântarea şi marea satisfacţie, intuitiv percepute. Uniunea fundată pe minciună este teribilă!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...