Invatacelul revoltat

Intr-o zi ploioasa, invatacelul se prezenta in fata Maestrului sau.
- Maestre, putem vorbi putin, intre patru ochi?
- Sigur ca putem vorbi, dragul meu.
Se dusesera intr-o camera mai retrasa.
- Ai vreo problema, fiul meu drag? – intreba Maestrul.
- Da, Maestre. Pot sa-ti spun cinstit?
- Bineinteles ca poti! Zi linistit, ce ai pe suflet…
- Maestre, sunt de atata vreme la tine…
- Da.
- Sunt de atata vreme la tine si tu nu ma inveti nimic!
Maestrul zambi.
- Ma asteptam sa ma inveti scheme, metode, tehnici, meditatii, chestii… iar tu, nimic! Doar curatam cartofi, vorbim despre vreme, ne uitam la zborul albinelor – ne purtam ca niste oameni obisnuiti… ce-i asta?!
- Fiule, eu ma bucur mult ca te exprimi deschis – zise Maestrul, in continuare cu acelasi zambet in coltul gurii. – Dar stai oleaca – continua tot el.
- Stau – spunea invatacelul, inca suparat.
- Deci, tu asteptai de la mine tehnici, meditatii, metode, scheme…
- Da!
- Stai! Tu iti amintesti pentru ce ai venit la mine?
- Da – sa-mi arati tehnici, metode, exercitii de respiratie, chestii…
- Nu.
- Nu?
- Ai venit la mine pentru ca ai vrut sa devii tu insuti un Maestru.
- Da… de fapt asta am vrut. Iar in atatia ani de zile, simt ca n-am invatat nimic, ca bat pasul pe loc! Ce faci tu pentru mine?
- Iti ascult inima.
- Imi asculti inima? Dar ce-i asta?!
- Ascult cum bate.
- Dar la ce foloseste? Ce ar trebui sa fac eu?
- Sa asculti inima mea.
- Sa ascult inima ta?!
- Da, sa asculti cum bate.
- Dar la ce-mi foloseste?
- Pai, ziceai ca vrei sa devii un Maestru…
- Bine, dar de ce nu-mi dai metode, exercitii, meditatii, scheme?
- Fiindca un Maestru niciodata nu se bazeaza pe nimic exterior lui. Un Maestru se bazeaza doar pe ceea ce exista in el. Metodele, exercitiile, meditatiile si schemele – toate ar fi ceva exterior si nu ti-ar folosi la nimic.
- Dar pana cand devin Maestru…
- Nu exista nici un “pana cand” – ori decizi in acest moment ca esti “Maestru” ori nu vei deveni niciodata!
Invatacelul se opri pentru o clipa.
- Dar inima ta? Nu este ceva exterior mie?
- Nu. Inima mea o poti auzi si cand pleci acasa. O poti auzi mereu. Face parte din tine.
Chipul invatacelului incepu sa se lumineze.
Maestrul continua.
- Inima mea este precum Soarele. Se afla in exteriorul tau si te bucuri de razele sale. Dar face parte si din tine: corespunde inimii tale.
- Cred ca incep sa inteleg: este vorba despre Legea Rezonantei… – zicea invatacelul.
Maestrul zambea cu blandetea-i caracteristica.
- Inima ta rezoneaza cu a mea! – spunea invatacelul. Mai avea putin si izbucnea in plans.
Maestrul il imbratisa cu toata caldura sufletului sau. Invatacelul si-a permis in sfarsit ca doua siroaie de lacrimi sa curga jos pe obrajii sai. Tensiunea inimii sale s-a dizolvat in plansul exprimat liber.
- Iarta-ma, Maestre…
- Este in regula, fiul meu – il linisti Maestrul.
- Deci in toti acesti ani, inima ta invata inima mea…
Maestrul doar zambea.
O liniste suprapamanteana incepu sa invaluie toata fiinta invatacelului.
Dupa cateva minute in care nu vorbisera, invatacelul intreba:
- Bem un ceai?
- Cum sa nu? – i-a raspuns Maestrul. – Eu prefer cu musetel. Tu?

de Fülöp László