Acest articol a fost preluat din cartea Magdalen Manuscript/Manuscrisul
Magdalenei (ORB Communications) .
Mulţi dintre noi tratează relaţiile în aceeaşi manieră în care este jucat pokerul. Facem tot posibilul ca să obţinem poziţia avantajoasă de control.
Iar dacă nu ne reuşeşte acest lucru, facem cacialma. Ne prefacem că avem
cărţi pe care nu le avem. Amăgim. Minţim.
Şi, chiar dacă acesta este modelul pentru mulţi aflaţi într-o relaţie, în era noastră post modernă, el nu este modelul pentru Relaţia Sacră, aşa cum
este ea descrisă în Manuscris.
Permiteţi-mi să fiu foarte sincer aici. Relaţia Sacră nu este pentru toată
lumea. De fapt, bănuiesc că sunt mult mai puţine persoane capabile sau măcar dispuse să o iniţieze, decât numărul de persoane care preferă să joace
jocuri emoţionale de cărţi.
Acest gen de relaţie cere sinceritate maximă - atât faţă de tine însuţi, cât
şi faţă de partenerul tău. În loc să ne ascundem cărţile, le etalam pe toate
pe masă. Toate speranţele noastre, toate fricile noastre, toate gândurile noastre mărunte şi de gelozie, toată şiretenia noastră: toate acestea sunt
expuse la lumina clară a conştientei, pentru că partenerul nostru să le vadă
Iar el trebuie să facă la fel. Nu va funcţiona, dacă exista uşi secrete
nedescuiate, cu gândul la evadarea mentală. Nu va funcţiona, dacă cei doi
partenerii nu sunt impecabil de sinceri unul cu altul.
Iar motivul pentru acest gen radical de sinceritate este că, fără ea, Alchimia Relaţiei nu poate avea loc. Acum, s-ar putea ca acesta să fie un termen nou pentru mulţi - chiar şi pentru cei care studiază alchimia interioară - întrucât dinamica relaţiei intime este rareori discutată în cadrul celor patru curente alchimice majore (egiptean, taoist, tantra yoga şi tantra budistă).
Mă gândesc, aşadar, că ar fi bine să definesc ceea ce vreau să spun aici şi
să stabilesc un gen de fundament. Că toate tipurile de alchimie, acest gen
de lucrare are de-a face cu schimbarea formei, într-o altă. În acest caz,
forma o constituie interdinamica ce a devenit obişnuită între doi oameni.
După un timp, oamenii au tendinţa de a intra în rutină. Însufleţirea care a
existat la începutul relaţiei începe să dispară. Ambele persoane devin mai
mult sau mai puţin conştiente. Realitatea dură este că este nevoie de vigilenta continuă şi de efort, ca să menţii o relaţie conştientă şi plină de viaţă.
Multe relaţii eşuează, deoarece partenerii fie că nu sunt dispuşi, fie că nu
pot face eforturile necesare ca să le susţină. În loc să se bucure de noutatea fiecărei clipe din cadrul relaţiei, cu timpul, se infiltrează un fel de monotonie; ceea ce înainte obişnuia să fie captivant, acum este plictisitor. Mai rău decât atât, se instalează un fel de letargie psihologică şi emoţională, iar amândoi partenerii cad pradă efectelor deprimante ale inconştienţei.
Acest gen de inconştienţă este clopotul de înmormântare pentru conştientă
psihologică şi înţelegere; şi, deşi el este rareori menţionat, acest gen de
inconştientă are un efect negativ şi asupra vieţii spirituale a unei persoane.
Aşadar, forma care trebuie să fie schimbată în cadrul unei relaţii este exact forma interacţiunilor ce au loc, de obicei, între cei doi parteneri.
Ca în toate tipurile de alchimie, pentru că reacţiile să se producă, trebuie să existe un vas. Iar în această situaţie, el este vasul siguranţei şi aprecierii, care oferă recipientul pentru transformare.
Dacă lipseşte siguranţă şi aprecierea, acest tip de alchimie nu poate fi realizat. Iar dacă te-ai decis că vrei să încerci acest tip de alchimie, în relaţia ta, îţi sugerez că mai întâi să faci o analiză. Să evaluezi, cu sinceritate, dacă simţi siguranţa şi apreciere în relaţie. Dacă nu le simţi, îţi vei irosi timpul încercând să realizezi acest tip de alchimie, cu partenerul tău actual. În schimb, îţi sugerez să îţi concentrezi eforturile asupra practicilor solitare, menţionate în Manuscris. Dacă totuşi vrei să încerci, începe să îi vorbeşti partenerului tău despre aceste sentimente de nesiguranţa şi lipsa de apreciere, pe care le simţi. Doar dacă - şi doar atunci când ele sunt rezolvate - ar trebui să te gândeşti să te angajezi în acest tip de alchimie.
Aşadar, acum avem două dintre cele trei elemente necesare alchimiei: ceva
care să fie transformat (tiparele obişnuite de interacţiune) şi vasul (plasă de siguranţă, dacă vrei, a relaţiei în sine). Este necesar şi un al treilea element; iar acesta este, desigur, energia necesară pentru a declanşa reacţia. De obicei, în relaţii există multă energie, sub formă de tipare nervoase, speranţe, frici şi dorinţe. Vom ajunge imediat şi la ele, însă acum vreau să vorbesc despre oţel.
Sinele nostru psihologic se aseamănă mult cu săbiile confecţionate din oteluri aliate. Ele au fost forjate în turnătoria severă şi fiebinte a copilăriei noastre, în solicitările formatoare ale experienţelor noastre de început. Această perioadă timpurie din viaţă este cea care reuneşte elementele sufletului nostru. Şi, asemenea oţelului, acest proces a fost realizat în condiţii de presiune şi temperatură foarte ridicate. Unii dintre noi au fost abuzaţi de părinţi autoritari, total reci sau chiar distructivi.
Unii dintre noi au fost lăsaţi de capul lor, fără să li se ofere niciun fel de sprijin sau de îndrumare. Iar fiecare tip de relaţie părinte/copil se încadrează între aceste două polarităţi. Posibilităţile de presiuni existente în copilărie sunt efectiv nesfârşite - şi la fel sunt şi aliajele psihologice ce rezultă din aceste tipuri de experienţe.
În multe grupuri de dezvoltare personală, se vorbeşte mult despre copilul
interior şi, chiar dacă în mod sigur are valoare să iei legătura cu acest
sine mai tânăr, acest lucru nu este întotdeauna încântător. Mitul nostru
cultural este că anii din copilărie constituie o perioadă de inocentă, o
perioadă în care totul e în regulă cu lumea. Pentru unii copii, acest lucru
este adevărat; pentru mulţi alţii, nu este deloc aşa.
Îmi amintesc că acum câţiva ani mă aflam în casa unui coleg terapeut, la o
petrecere. Majoritatea adulţilor de acolo lucrau ca terapeuţi, psihologi său
psihiatri. M-am trântit pe o canapea imensă şi, în timp ce sorbeam din paharul cu Pepsi, am observat un eveniment remarcabil. Unul dintre terapeuţi
venise la petrecere cu fiul său şi cu prietenul cel mai bun al fiului său.
Era clar că cei doi copii erau prieteni. Jucau un fel de joc de cărţi şi aşteptau, plini de respect, să le vină rândul. Nu era niciun fel de tentativa de a trişa, părând să se afle într-o atmosferă de camaraderie.
Apoi, tatăl băiatului a intrat în cameră şi i-a întrebat pe amândoi dacă aveau nevoie de ceva. Cei doi l-au privit cu fete de înger şi au zâmbit. Nu, au răspuns ei, cu cea mai dulce voce de băieţel. Tatăl şi-a bătut uşor fiul pe spate şi, în timp ce ieşea din cameră, l-a bătut cu nonşalanţă pe spate şi pe prietenul fiului său. Pentru o clipă, fiul său a privit incidentul cu un dezgust cumplit. Puteai observa că nu îi venea să-şi creadă ochilor. După care, în timp ce tatăl său a intrat în cealaltă cameră, fiul său s-a dat în spate şi l-a pocnit în faţă pe cel mai bun prieten al său!
Aceasta nu era deloc inocenta copilăriei. Aceasta era furia copilăriei. El nu era dispus să împartă afecţiunea din partea tatălui său, nici măcar cu prietenul său cel mai bun. Acest gen de gelozie este caracteristic mamiferelor superioare, iar noi suntem, cu toate iluziile noastre auto-laudative ale auto-suficientei, încă mamifere. Oricât de sus ajungem din punct de vedere spiritual, atâta timp cât vom trăi, vom avea trăsături în comun cu fraţii şi surorile noastre mamifere.
Viaţa lăuntrică a unui copil este deseori mult diferită de cum şi-o imaginează cei din jurul său. Fiind înconjurat atât de pericole, cât şi de oportunităţi, viaţa sufletească a unui copil este direct modelată de felul în care el alege să le trateze. Într-un sens, nu contează dacă e vorba de ceva cum ar fi o ameninţare a vieţii, un părinte alienat mintal, un agresor sexual de copii - sau ceva aparent inofensiv, cum ar fi cu cine să meargă la balul bobocilor. Cu toate că impactul pe care îl are faptul de se luptă pentru viaţa sa, ar putea foarte bine amprenta comportamentul unui copil pentru mult timp, până în vârsta adultă, deciziile minore din viaţa - cum ar fi, cu cine să socializeze sau nu - au şi ele impact. Toate aceste decizii minore şi majore creează temperatura şi presiune psihologică internă.
Aliajele personalităţii cuiva se contopesc sau sunt distruse prin foc. În momentul în care devenim adulţi, sabia a fost călita, iar aliajul personalităţilor noastre s-a întărit.
Unii dintre noi ies din această turnătorie a copilăriei având ascuţişurile săbiilor tari ca piatra; iar cele ale altora dintre noi sunt tocite. Unii dintre noi îşi păstrează tăişurile, iar alţii par să nu poată păstra niciodată nimic.
Lucrul cel mai important în legătură cu oţelul este că, odată ce iese din turnătorie, el tinde să rămână în formă sa originală. Iar unul dintre puţinele lucruri ce pot vreodată reconfigura aliajul, survine dacă oţelul devine la fel de fierbinte ca atunci când a fost format.
În lucrarea alchimică a Relaţiei Sacre, noi intrăm, în mod voluntar, înapoi
în turnătorie. Temperatura care apare între doi oameni, atunci când există
fricţiuni între nevroze ale fiecăruia din cei doi, poate deveni destul de
ridicată. Dacă ambele persoane pot găsi curajul de a fi total sincere cu ele
însele şi una cu cealaltă, în aceste momente incandescente, aliajele
psihologice pot fi modificate. Atunci, în relaţie pătrunde un nou tip de
însufleţire, alimentat de energia adevărului psihologic.
Treaba este că cei mai mulţi dintre noi vor face aproape orice ca să evite
încărcătura psihologică. Atunci când ajungem să ne simţim inconfortabil,
mulţi dintre noi părăsesc Iluzia. Pentru unii, acest lucru înseamnă literalmente să îşi facă bagajele şi să plece din oraş - sau cel puţin în altă parte. Pentru alţii, acest lucru înseamnă că sunt prezenţi fizic, dar că nu mai sunt prezenţi emoţional. Devenim indiferenţi. Devenim roboţi. Ne mişcăm şi vorbim, aproape că atunci când suntem normali, însă ne-am retras departe, foarte departe, în interior. Alţii se anesteziază cu alcool sau droguri. Iar unii o fac cu ajutorul televiziunii. La urma urmei, noi, oamenii, suntem foarte deştepţi şi creativi. Putem găsi tot felul de metode de a evita să ne confruntăm cu noi înşine. De fapt, ele sunt mult prea numeroase, ca să le enumăr aici. Însă cred că înţelegi ideea. Bănuiesc că întrebarea reală de aici este – ce faci atunci când, din punct de vedere psihologic, lucrurile devin prea fierbinţi pentru gustul tău? Ce faci atunci când eşti pe punctul de a simţi ceva ce nu vrei să simţi?
Pentru cei care se afla într-o Relaţie Sacră, astfel de sentimente sunt o chemare la a fi prezenţi. El este un moment în care să fii total sincer şi în care ambii parteneri să îşi exprime sentimentele adevărate, oricât de stânjeniţi sau de speriaţi ar putea fi cei doi. Spunându-şi adevărurile unul altuia, în dinamica relaţiei pătrunde un element însufleţitor. Sinceritatea psihologică duce la înţelegere psihologică - Iar odată cu înţelegerea, există şansă pentru conştientă, iar odată cu conştientizarea poate avea loc schimbarea.
Acest capitol nu prea este un manual pentru Alchimia Relaţiei. El este în
principal, cred eu, o prevenire. Magdalena s-a referit la acest lucru, în Manuscris. Ea l-a numit obscurităţi în calea zborului. Sună minunat de exotic, nu-i aşa? Ei bine, în clipa în care obscuritatea este, în mod clar, în faţa ta, nu este ceva foarte exotic. Şi nu e o senzaţie foarte exotică, atunci când turnătoria relaţiei devine atât de incandescenţă, încât simţi că te topeşti (din punct de vedere psihological, asta e). Este nevoie de curaj şi tărie sufletească, ca să stai în turnătorie, atunci când fierbinţeala începe să-ţi slăbească stabilitatea imaginii pe care o ai despre tine însuţi.Puţini dintre noi sunt dispuşi să arate că sunt caraghioşi, speriaţi, meschini sau geloşi. Iar de multe ori vom recurge la mijloace elaborate, că să ascundem aceste sentimente, de noi înşine sau de alţii.
Însă, în Relaţia Sacră, aceste lucruri ies, în mod invariabil, la suprafaţă, la fel ca nămolul de pe fundul unui butoi, care a fost tulburat. Lucrul important este să înţelegi că asta nu înseamnă că o faci (Relaţia Sacră) greşit; el înseamnă că e posibil să o faci bine. Aşa cum a spus Magdalena, în Manuscris: puterea alchimiei extrudează sau scoate afară zgură. Acest lucru poate fi fascinant, atunci când zgura este îndepărtată din partenerul tău, însă e într-adevăr înfricoşător, atunci când ea iese din tine.
Ceea ce face că Relaţia Sacră să fie sacră, este că ea e într-adevăr o cale
dumnezeiasca de a fi.
Rădăcina cuvântului sacru înseamnă, de fapt, a întregi [în engleză, holy: sfânt/sacru şi whole:întreg/ total/teafăr. N.tr.]. Aşadar… atunci când facem ceva care creează întregire (în acest caz, întregire psihologică) , suntem angajaţi într-un act sfânt sau sacru.
În creuzetul siguranţei, sincerităţii şi aprecierii reciproce, e posibil să fie făurit/forjat un nou tip de sine. Acest nou sine este, din punct de vedere psihologic, mai sincer, mai conştient şi mai liber decât omologul său de dinainte de a intra în turnătoria relaţiei. Şi, asemenea păsării phoenix care se naşte din propria-i cenuşă, acest sine are aripi. El poate zbura în locuri pe care, înainte, şi le putea doar imagina.
Există aici taine şi comori care îi aşteaptă pe cei care au curajul să pătrundă în adâncurile lor înşişi şi ale partenerilor lor. Aşa cum am spus, ea nu este pentru toată lumea. Probabil că vei şti dacă eşti un candidat potrivit, pentru că o vei simţi în sufletul tău, în inima ta.
Dacă intri pe acest drum, să ştii că nu există manuale. Există prea puţină
îndrumare de preţ, în exterior. În mod tradiţional, calea spre spiritualitate a fost una a solitudinii. Şi, chiar dacă celor care sunt într-o Relaţie Sacră, le-ar putea fi necesare perioade de solitudine, ceva s-a schimbat. Ei consimt să meargă împreună pe calea spre Divinitate, unul lângă altul, prin rai şi prin iad, pe piscurile strălucitoare, în care toate lucrurile sunt dintr-odată limpezi ca şi cristalul, şi prin văile întunecate ale morţii psihologice, în care ţi-e greu până şi să-ţi vezi piciorul păşind în faţa celuilalt. Şi totuşi, din întunericul faptului de a nu şti, începe să răsară o profundă forţa primordială. Ea necesita un tip neobişnuit de treime sfântă – trei lucruri, pentru că ea să-şi îndeplinească sarcina cea mai sfântă – siguranţa reciprocă, sinceritatea psihologică şi aprecierea celui Iubit.
Să aveţi o călătorie grozavă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu