"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

joi, 9 octombrie 2014

„Eu sunt tu!”

Stefano Elio D’Anna – Scoala Zeilor – Capitolul 8: La Shanghai, cu Visătorul – 12. „Eu sunt tu!”

„Dacă tot ce se petrece reprezintă una dintre creaţiile mele, proiecţiile mele, atunci Tu… cine eşti?”

„Eu sunt tu!” a spus El pe neaşteptate, cu o expresie care mi-a rămas gravată în minte. „Eu mă petrec înăuntrul tău.” Pământul a început să-mi fugă de sub picioare. Nimic nu era ca înainte şi nu avea să mai fie la fel vreodată.

Când a observat rătăcirea mea, Visătorul a scurtat distanţa dintre noi şi a adăugat: „Tu mă vezi în afara ta, deoarece eu sunt în tine… Tot ce vezi şi atingi, de la insecte la galaxii, se află înăuntrul tău… altfel n-ai putea să le vezi sau să le atingi.”
Eram ameţit. Tâmplele mi se zbăteau odată cu bătăile inimii.
Se petrecea ceva neobişnuit… ceva începuse să crească înăuntrul meu, fremăta şi se zbătea să iasă afară, ca o fiinţă a cărei gestaţie fusese accelerată vertiginos.
„Totul este conectat. Nimic nu este separat. Dacă ai putea schimba măcar un singur atom din tine, cel mai neînsemnat gând, obicei, atitudine, inflexiune a vocii… această schimbare ar exploda în întreaga ta fiinţă şi universul tău s-ar răsturna, pentru totdeauna…
Însă schimbarea acestui atom al fiinţei” , a adăugat El „echivalează cu resorbirea oceanelor sau strămutarea munţilor, în lumea evenimentelor exterioare.”
În vocea Lui vibră o notă de tristeţe pentru acel discurs dureros, care atinsese originea condiţiei omului şi cauza nefericirii lui.
Dacă schimbarea unui atom din noi necesită forţa cu care ai putea strămuta un munte, gândul meu s-a retras neputincios dinaintea abisului acelor multor ere de care era nevoie pentru ca umanitatea să se schimbe. Pentru a reduce acea distanţă la proporţii umane, am obiectat că existaseră, cel puţin în cazul meu, destule răbufniri şi răsturnări bruşte. Se schimbase mai mult decât un atom, în viaţa mea, de când îl întâlnisem. De fapt, în ultimii ani îmi schimbasem de mai multe ori slujba, partenera, ţara, stabilindu-mă cu serviciul şi familia pe un continent sau altul, înainte de a sosi în Kuweit şi în cele din urmă în Shanghai.
„Acestea sunt doar nişte schimbări aparente” , a răspuns prompt Visătorul. „Nimic nu se schimbă pe deplin în existenţa unui om obişnuit. Trecutul lui devine viitorul lui. Totul în viaţă reflectă nedesăvârşirea lui.” Vocea Lui devenise din nou categorică şi fermă. „El se teme de orice schimbare care l-ar putea îndepărta de la făgaşul mortal şi confortabil al repetitivităţii, în care se complace. Dincolo de iluzia schimbării, totul se repetă la nesfârşit. Chiar şi în viaţa ta, totul a rămas la fel. Încercarea ta de a-ţi întemeia o familie, femeia pe care ai ales-o, precum şi rolurile pe care ţi le-ai însuşit, casa în care locuieşti, prietenii pe care îi ai, au reprezentat dintotdeauna oglindirea rigidităţii tale… semnele fâşiei înguste de existenţă în care ţi-ai cantonat viaţa. Toate sunt lumile tale paralele, în care numai visul poate să pătrundă.”
Mă zvârcoleam. Visătorul observase dificultatea mea şi aştepta. Cuvintele Lui erau ca nişte torţe aprinse care luminau toate ungherele ascunse ale fiinţei mele, săgeţi care îmi străpungeau organele, cu o durere insuportabilă.
Trecutul meu, pe care îl rememorasem cu îndărătnicie, mă sufocă. Moartea Luisei şi toată nefericirea din relaţiile mele ulterioare, certurile, nenorocirile, trădările unei vieţi întregi ieşeau la iveală din nou, fiecare cu povara ei de amărăciune.
Luisa fusese ultima picătură de inconştienţă a celor douăzeci de ani pe care îi avusesem atunci şi arsese ca o lumânare aprinsă la ambele capete. Recunoşteam că Jennifer constituise o personalizare a orgoliului, a posesivităţii şi fricii mele de viaţă. Iar Gretchen reprezentase proiecţia agresivităţii şi trădării, care stătuseră mereu la pândă, ascunse în umbra privirilor, acţiunilor şi cuvintelor mele. Era adevărat. Acele femei reflectaseră condiţia mea. Visătorul mi-a spulberat acel gând. „Acele femei au scos la suprafaţă, au etalat, ceea ce nu ţi-ai dorit, niciodată, să descoperi în tine!” . Glasul Lui era extraordinar de blând, însă pe mine mă durea gândul la ceea ce aveam să descopăr despre ultima mea dragoste, „căderea” mea recentă.

sursa
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...