"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

luni, 9 noiembrie 2015

LUNA NOUA IN SCORPION– 11 NOIEMBRIE 2015, ORA 19 :47, ORA ROMANIEI – “ NEASTEPTATUL ESTE DEGETUL LUI DUMNEZEU ”


RUGAMINTE
 “ RUMI “
L-am rugat  toate lucrurile
Ca sa pot gusta viata.
Dar El  mi-a dat viata
Ca sa pot gusta toate lucrurile.
Nu am primit nimic din
Din tot ce am cerut,
Dar am primit tot
Ce a fost bun pentru mine.
Impotriva vointei mele
Au fost ascultate rugamintile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvantat.
astro_2gw_416_luna_noua_in_scorpion_2015.65694.14592
Fiecare Luna Noua aduce pentru noi un timp de initiere, Universul trimite asupra noastra o energie cu o carte de vizita “ de noi motivatii, noi provocari, noi activitati, idei noi, intelegeri noi, afaceri noi, practici noi, oameni noi, locuri noi, lucruri noi”. Este o carte de vizita astrala cu care putem accesa acel domeniu de viata in care apare semnul Scorpionului  in harta natala.
Ascendentul momentului de Luna Noua este in Rac gradul  7:36, este un ascendent cardinal de apa a carui energie poate naste conditii noi de viata, o schimbare importanta, noi initiative, relatia cu familia, cu tara, poate cunoaste anumite schimbari. Urmeaza o perioada in care izbucnirile emotionale devin ceva obisnuit, vom simti din plin influenta energiei lunare, asa cum luna trece destul de repede printr-un semn zodiacal, asa si noi vom trece de la o stare emotionala la alta destul de repede, este extrem de important sa cultivam stapanirea de sine, sa ne controlam gandurile deoarece ne vom simti exact cum vom gandi, vom gandi pozitiv atunci vom radia, vom gandi negativ, atunci vom deveni posomorati si incurcati in propriile trairi.
Ascendentul in Rac ne va face sa ne comportam exact ca si racul care cauta piatra pe care sa stea in mijlocul schimbarilor, in cazul nostru, piatra aceasta o vom gasi in mijlocul familiei, in dorinta de a-i proteja pe cei dragi dar si pe noi. Guvernatorul ascendentului este Luna in Scorpion gradul 19:01 in conjunctie cu Soarele in Scorpion gradul 19:01 ce reprezinta momentul maxim al fazei de Luna Noua.
Luna Noua in Scorpion  este energia cosmica ce va guverna urmatoarele 28 de zile, va nuanta ansamblul vietii noastre atat la nivel de experinte cat si la nivelul interactiunii cu cei din jurul nostru.
Luna in Scorpion nu este intr-un semn prea favorabil, de fapt acest semn al Scorpionului face din energia lunara o energie cu doua taisuri, poate sa aduca destule retineri, rupturi dar si destula impulsivitate si lupta pentru putere. Cu Luna in Scorpion putem usor deveni violenti, nedrepti, cu un comportament ce nu tine cont de nici o lege sau, la un nivel superior, putem deveni mistici, capabili de a patrunde secretele naturii, de a stapani dorintele inimii.  Luna in Scorpion stie atat de bine sa eticheteze ura, iubirea, sexul, pasiunea, puterea, manipularea, banii multi, taxele sufletului, misterul, secretul, moartea.
Semnatura Lunii in Scorpion este o combinatie dintre profunzimea si adancimea oceanului cu energia unui torente de munte, este o forta in reinoirea vietii din tot ce este ascuns si reprimat. Este bine sa stim ca Luna in Scorpion ofera forta prin intuitii si presimtiri, atitudinile si gesturile agresive nefiind altceva decat reactiile imensei emotivitati pe care vrem de fapt sa o ascundem. Cu Luna in Scoprion, totul se simte cu “ o viteza mare, profunda “, interiorul poate” fierbe “ dar exteriorul poate fi ca de gheata iar aceasta combinatie da tonul unei aure de mister. Fericirea, furia, tristetea, extazul, angoasa, merg mana in mana in aceasta perioada. Aceasta Luna Noua in Scorpion planteaza noul unor noi investitii, bani, relatii profunde, manevre financiare, transformari profunde, vindecari miraculoase.
Luna Noua in Scorpion pe gradul 19:01 activeaza casa V, o casa ce vorbeste despre iubire, copii, scoala, tineri, placeri de toate felurile. In aceasta casa, aceasta energie noua, pura, ne ofera putere creatoare, putere de adaptare a corpului la schimbarile temperaturii, umiditatii, magnetismului dar si energia necesara trecerii peste obstacole, satisfacerea nevoilor fiziologice. In casa V, Luna Noua in  Scorpion combina verbul “ a dori “ cu “ a voi”  punand un accent deosebit pe propria persoana, pe originalitatea si profunzimea ei. Luna Noua aici este benefica actiunilor pure care pot pune in lumina unicitatea noastra, care exteriorizeaza natura noastra divina, care ne ajuta sa ne facem Dharma. Aceasta Luna Noua aduce simplitate, inocenta, povesti de dragoste, complicatii sentimentale, distractii, un copil, o creatie personala regala, izbanda in speculatii sau in jocuri de noroc.
Luna Noua in Scorpion face un aspect benefic cu Chiron retrograd in Pesti, este o energie ce poate aduce  vindecarea  sufletului ranit intr-o relatie, de o iluzie, de un partener de viata sau afaceri .
Mercur in Scorpion este un mesager important al acestei lunatii, stie atat de bine sa  detecteze adevarul din spatele unui cuvant, el poate fi laserul care vindeca in profunzime subconstientul nostru. Mercur in Scorpion in fuziune cu Luna Noua in Scorpion in casa iubirii, copiilor poate arata o intalnire norocoasa cu iubirea, noroc prin sau pentru copii, putem conta pe adevar in comunicare, in relatiile noastre.
In timpul acestei lunatii, se formeaza un aspect Yod sau degetul lui Dumnezeu. Orice aspect Yod are forma unui triunghi isoscel alungit in care planetele de la baza sunt in armonie (sextil) iar varful triunghiului este focarul acestui aspect ce arata scopul, calea de urmat. In cazul configuratiei noastre, Luna Noua in Scorpion si Mercur in Scorpion sunt in sextil cu Jupiter in Fecioara si toate aceste planete  fac aspecte de inconjunctie ( 150 grade ) cu Uranus retrograd in Berbec. Un Yod pare a fi una dintre configuratiile cele mai dificile care poate aparea intr-o harta astrologica, este considerata o configuratie karmica sugerand plati karmice si un scop special, predestinat prin planeta focar ce pune un accent deosebit pe o anumita zona a vietii.
Punctele de plecare catre aceasta misiune speciala sunt ilustrate de planetele in sextil ( cele doua planete de la baza triunghiului isoscel), provocarile sunt ilustrate de aspectele de inconjunctie  iar misiunea speciala, sarcina karmica sau degetul lui Dumnezeu este data de planeta focar ( varful triunghiului ).
Luna Noua in Scorpion( inceputuri puternic transformatoare) de mana cu Mercur in Scorpion si  in aspect de sextil cu Jupiter in Fecioara fac planuri pentru viitor, este un aspect bun pentru negocierea si semnarea unor contracte, pentru preocupari mentale, pentru intelegerea unei probleme in ansambul ei dar si al fiecarui detaliu ce o formeaza. Intr-un fel, acest aspect favorizeaza noile intentii (Luna Noua), comunicarea profunda care atinge sufletul, tinerii ( Mercur)  care ne permit sa crestem, sa credem ca viitorul poate fi altfel( Jupiter).
Luna Noua in Scorpion in aspect de inconjunctie cu Uranus retrograd in Berbec provoca emotii fara nici o logica, instabilitate, un comportament rebel dar si o tendinta de a actiona nechibzuit supraestimand orice problema, ignorand orice sfat, deci atentie la problemele imprevizibile ce pot aparea in  cariera, viata sociala, prietenii, sperante, functii inalte, dar si in tot ce tine de strainatate, cursuri superioare, adevar, legi divine. Schimbari neasteptate coboara asupra noastra parca de nicaieri, si totusi, acest aspect forteaza o mutare, schimbari profunde in conducerea tarii, parasirea unui domiciliu, totul freamata un cantec nebunesc, de neinteles.
Jupiter in Fecioara ( planuri bine facute) in aspect de inconjunctie cu Uranus retrograd in Berbec fac sa fie destul de dificil sa integram idealurile noastre in schimbarile imprevizibile care apar. Doar prin ajustari repetate, putem sa obtinem succesul fara a compromite sperantele noastre.
Planeta focar ne arata scopul de atins, in cazul nostru vorbim de Uranus retrograd in Berbec in casa XI, deci “intamplarea neprevazuta” este cheia acestui aspect. Acuma, fiecare dintre noi va simti din plin ca intamplarea nu este altceva decat degetul lui Dumnezeu.
Uranus retrograd ( se repeta ceva datorita unor abordari gresite) ca planeta focar a acestei configuratii Yod este adesea asociata cu revolte si revolutii, cutremure, ceva care erupe cu o forta brusca, imprevizibila si schimba totul in calea ei. Dar efectele lui Uranus nu sunt numai distructive ci aceasta energie aduce o gandire originala, inventii unice, depasirea unor limite traditionale, propaga umanitarismul. Fie ca actioneaza intr-un mod constructiv sau unul distructiv, Uranus promoveaza progresul. La nivel personal, Uranus ne vorbeste intr-un limbaj ce tulbura, agita, socheaza, aduce surprize, ideea geniala dar si panica inexplicabila. Cand Uranus participa la “ corul astral” nu poti canta ceea ce vrei tu, aici planificarea nu tine si toata lumea este in aceeasi barca. Indiferent de ceea ce vine, nu poate fi controlat. Conflictele in relatii, in parteneriate sunt susceptibile de a deveni adevarate “campuri de lupta “, lipsa de disciplina si emotiile navalnice pot agrava aceasta lupta. Ori de cate ori o planeta este retrograda, energia ei este concentrata, interiorizata si aduce o intoarcere la problemele din trecut.
Cu Uranus retrograd in Berbec in casa XI dar in fuziune cu casa X, problemele actuale au radacini in trecut, problemele gresite tin de aliante, functii inalte, prieteni, protectii, straini, crezuri, religie, studii superioare.
Este o sansa de a re-face sau de a re-considera tot ce tine de prieteni, relatii sociale, cariera, familie, straini. Relatia cu strainatatea, legile, justitia, au fost abordate gresit producand erori grave care trebuiesc reparate in urmatoarea perioada. Acuma, Uranus retrograd este o oportunitate de a da deoparte tot ceea ce este inutil, invechit in viata noastra, este o sansa unica de a fura focul de la zei fara a fi pedepsiti iarasi.
Aceasta aliniere planetara numita si degetul lui Dumnezeu aduce cu ea o oportunitate uimitoare pentru o noua directie. Dar aspectul de inconjunctie aduce mai intai o criza care are nevoie sa fie abordata cu o mare atentie, doar asa putem simti unde duce aceasta noua directie.
Nodul Nord ( calea de crestere)  este pe gradul 0:03 in Balanta urmand ca pe 12 noiembrie sa intre in semnul Fecioarei. Acuma, dupa 18 luni de stat in semnul Balantei, suntem intrebati daca am invatat despre colaborare si tact, daca am invatat sa tinem cont si de nevoile celuilalt, daca am transformat furia in diplomatie, daca am invatat sa fim pasnici, iertatori.Asteroidul 124 Alkeste pe gradul 0:46 Balanta da un ton inedit Nodului Nord in Balanta,  aici suntem intr-un fel premiati, iertati, ajutati, vindecati  pentru loialitatea din trecut pentru familie, parinti, tara.
Alkeste in fuziune cu Nodul Nord in Balanta in casa IV arata ca “ loialitatea “ fata de un sot, partener, asociat, familie, parinti, neam, tara, sacrificiile facute,  sunt acuma analizate, rasplatite.
Saturn in Sagetator  este in aspect de sextil cu Nodul Nord in Balanta ceea ce arata ca se pot pune bazele unei relatii pe termen lung, realitatea uneori cruda inunda relatiile noastre. Cum Sagetatorul  este optimist si crede ca tot ce “ tot ce zboara se mananca”, acuma Saturn ne aduce dovada cat de idealist este acest proberb, cat de rau ne putem face prin acest crez idealist. Daca Sagetatorul ne spune ca “ cerul este limita “ , Saturn in Sagetator cu secera lui ne taie avantul, aratandu-ne ca viata are limitele ei impuse de cer.
In legatura cu Saturn in Sagetator pe gradul 5:18  se afla asteroidul 59 Elpis pe gradul 5:20 Sagetator.
In mitologie, Elpis este Zeita Sperantei, ea este descrisa ca fiind o femeie tanara inconjurata de flori si cu un corn al abundentei in mainile ei.
Elpis –speranta a fost inchisa impreuna cu toate darurile de la Zei in cutia Pandorei. Atunci cand curiozitatea Pandorei a atins apogeul, ea a deschis cutia cu darurile de la zei, toate spiritele au scapat cu exceptia lui Elpis care a ramas in cutie, singura sa mangaie omenirea. Din acest motiv, Elpis-speranta este gasita printre oameni, a ramas sa dea speranta oamenilor. In vremuri grele, Elpis este prezenta amintindu-ne, reamintindu-ne ca nu trebuie sa ne pierdem speranta. Elpis in Sagetator imbie speranta in viata noastra prin credinta, cunoastere inalta, ajutor divin, straini, strainatate, respectarea unei legii, de aceea va recomand sa fiti atenti in urmatoarea perioada la tot ceea ce puteti construi durabil prin credinta, increderea in divinitate, in cuvantul lui Dumnezeu.
Saturn in Sagetator in aspect de careu cu Netun in Pesti este un aspect mutabil, imprastiat, nefocalizat. Daca Neptun poate iluziona masele de oameni, Saturn in Sagetator poate aduce schimbari in guvern, legi, credinte. Saturn guverneaza structura noastra iar in aspect provocator cu Neptun, vechiul va disparea pentru a face loc noului dar asta nu se intampla peste noapte. Acest aspect poate afecta foarte mult domeniul relational, locul de munca, cariera, conducatorii, relatia cu colegii, strainii, crezurile noastre. Deoarece aceste energii sunt mutabile, circumstantele se pot schimba si evolua in ceva diferit. Modificarile  pot provoca confuzie si lipsa de claritate, depresie si descurajare pentru un timp, pana cand noul inlocuieste vechiul si capata claritate si castiga increderea noastra.
In timp ce Neptun  ne poate amagi intr-un mod atat de real,  Saturn are puterea de a aduce realitatea cruda iar daca suntem atenti, acest aspect poate fi o experienta pozitiva, o directie noua mai buna si autentica.
Este o Luna Noua in Scorpion ce vrea sa intelegem ca schimbarile si sfarsiturile sunt necesare pentru evolutia noastra, aceasta energie ofera puterea de a transforma tot ce este intunecat si murdar ajutandu-ne sa ne vindecam sufletul.
Adriana Tudosa

Lazy Moon-day



 Moon is Void All Day Today
Nov 9, 2015 - Hi folks, here's a quick heads up -- the moon is void ALL day today. 'Void Moon' means that the moon is floating between signs, in this case Libra and Scorpio. Moon Void is a fuzzy kind of space. Our day may have a floating feeling. So you might want to hold off on taking important actions today, even though it's a new work week. Maybe plan a nap.:) Best yet: focus on getting some balance before the intensity arrives in the form of the New Moon in Scorpio on Wednesday. Take it easy and breezy, you may feel a bit foggy:)

miercuri, 4 noiembrie 2015

A Last Quarter Moon of Recognition and Healing

Tuesday's Last Quarter Moon is an interesting lunation, in part because it features an exact conjunction of Venus and Mars, in aspect with Saturn, and also a near-exact opposition between Jupiter in mid-Virgo and Chiron, in mid-Pisces. As the Moon in Leo completes its closing square with the Sun, now in Scorpio, the creative tension can lead to conflict and yet also to greater understanding. The nature of this lunar phase is of a shift in perspective brought about by the experiences of the prior three weeks, and in preparation for the advent of the next lunation cycle, which begins with next week's New Moon of November 11th. This current chart thus marks the starting point of this final week of the existing cycle. We are taking in what we have learned, in the intensity of these times of change, and applying this new comprehension to our evolving situation, individually, and in terms of important bonds of relationship connection with each other.

Mars and Venus together in late Virgo denote an interesting symbolism that could hint at interpersonal harmony. It can also be that the energy of Mars for contention seems to overwhelm the peaceful intentions of a strongVenus placement, so that it up to individual choice whether this aspect makes for getting along, or for conflict. Over this remaining week of the old Libra-oriented cycle, no matter how this aspect works itself out in our relationship dynamics, we can in any case learn much about ourselves, and the psychological underpinning of our behavior. 

If the potential for conflict does arise, this could trigger reactivity, and as well the opportunity to grow through recognizing where we are stuck in old patterns. This is the province of Chiron, representing the astrological archetype of the Wounded Healer, powerfully present in this Last Quarter Moon configuration. With Mercury, now in Scorpio, in close aspect to both Chiron and Jupiter in opposition, there is a thoughtful process in place, whereby we can perhaps see our fundamentally wounded nature all the more clearly. There is no real shame in admitting this basic human factor, for we all of us have at some point in our early lives been wounded, usually unintentionally, by circumstances, by our peers or by parental figures unaware of their power to cause lasting and unresolved hurt. As we grow and mature, we can move beyond these painful and stuck places inside us by concerted effort, but only if we are willing to acknowledge them. It greatly helps if we are able to witness, in a non-judgmental way, any reactivity that emerges. We can then attempt to detect the underlying cause, and accept ourselves in all our parts, in even these dark places within our psyches.

The Sabian Symbols for the Sun and Moon in this Last Quarter Moon configuration might also shed some light on these and similar issues. They are, for the Sun, in the eleventh degree of Scorpio, "A drowning man rescued," reminding us of our power to heal an existing difficult psychological situation. Marc Edmund Jones remarks on "the soul's personal immortality," and "inherent courage, which constitutes a protection from the vicissitudes of life." He goes on to state that, "the very accidents of circumstance can be counted on to serve ... as long as [one] maintains an underlying enthusiasm of being." For the Moon in the same degree of Leo, we find a symbol of this enthusiasm, in, "Children on a swing in a huge oak tree." For this symbol Jones remarks on, "satisfaction in the normal exercise of selfhood" and "the high dependability [of] physical and social sustainments." He invokes "a special refreshment of the spirit ... through continual development." Indeed we have here in the schoolroom of planet Earth all that we need, and can achieve the grace and life affirmation that we seek, with a simple gesture. We have only to turn to it.

http://www.astrograph.com/horoscopes/overviews/2015/November

joi, 29 octombrie 2015

Axa Destinului pana in 2017




  In astrologie, Nodul Nord  lunar sau Capul Dragonului si Nodul  Sud sau Coada Dragonului sunt puncte virtuale din harta,corelate cu Axa Destinului. Astfel,Nodul  Sud face trecerea karmica la trecutul nostru,iar Nodul  Nord  indica evolutia viitoare,bineinteles  bazata  pe experientele si  obisnuintele de altadata.
  Axa Nodurilor schimba semnele cam  la 18 luni si pozitia ei indica mesaje karmice subtile pe care de multe ori abia dupa ce traversam anumite evenimente le intelegem.Sunt persoane care poate ca nu le vor intelege niciodata.
  Pozitia Nodului Nord indica variante si posibilitati pe care le putem accesa pentru a ajunge mai bine la stadiul evolutiv pe care universul ni-l cere,iar pozitia Nodului Sud,perfect opus primului,indica variante de blocaje pe care trebuie sa le descalcim si sa le intelegem sensul si scopul,caci ele de fapt reflecta repetarea unor greseli pe care le-am facut si altadata,dar din care nu am invatat nimic. Abia atunci cand vom realiza un echilibru intre cele 2 zone ,intre cele 2 destinatii de plasare,abia atunci putem spune ca suntem pregatiti pentru urmatoarea treapta.

 Ajunsa la Axa  Fecioara-Pesti,Axa Nodurilor lunare  va ramane in acest sector pana in aprilie 2017. Capacitatea de concentrare  se va dezvolta cu ajutorul  atentiei la detaliile a tot ce ne inconjoara si,bazandu-ne pe ceea ce am invatat in ultimii ani,pe  talentele evidentiate si cultivate,vom fi capabili sa ne aducem visele in apropierea realitatii. Am putea  valorifica competente  in  creativitate legata de activitatile mestesugaresti,profesorat ori in sfera sanatatii si vindecarii. Putem aduce armonie si vindecare  celor dragi,ne putem face utili celor care au nevoie de serviciile noastre,putem afla satisfactii si placeri si intr-un  stil de viata monoton, sau in proiecte marunte  ori cele de anvergura  traversate cu etape  pas cu pas.
  Odata cu reorientarea evolutiei noastre va trebui sa ne axam pe tendinta de a fi in si de serviciu,de a participa efectiv la detaliile vietii,de a avea grija de sanatatea si bunastarea noastra si a celor din jurul nostru.
 Sa nu uitam ca o perioada ,pana-n vara anului viitor,Nodul Nord va merge mana-n mana cu Jupiter,concentrandu-se pe energii de vindecare si constientizare a responsabilitatilor noastre. Vor testa insa impreuna puritatea convingerilor noastre,obligandu-ne sa traversam si ipohondria,critica sau judecare prea aspra,care-s parti intunecate ale Fecioarei.
  Iar cu hipersensibilitatea crescuta a Pestilor,e nevoie sa ne ferim de a reveni la tot ce inseamna tara si obicei prost din trecut,la tot ce e legat de vicii,de fuga de realitate,de iluzie si inselaciune(noi pe noi si noi pe altii),de a deveni martiri si a ne victimiza. De aici,din Nodul Sud ,sa luam cu noi pe viitor doar compasiunea,intuitia si toate darurile spirituale si artistice.

 Calatoria de la Pesti la Fecioara nu e simpla,si vom remarca acest lucru atunci cand vom intampina obstacole cu scopul de a ne trezi la realitate si de a ne ameliora forta interioara. Probabil ca in trecut am dat dovada de empatie si sacrificiu pentru a-I ingriji pe altii,poate ca asa aproape ca ne-am uitat pe noi si dorintele noastre arzatoare,ne-am izolat si  ne-am pierdut increderea  ,iar in schimb am avut parte de dezamagiri  si nerecunoastere a  efortului  depus  sau chiar am fost persecutati. A venit vremea  sa ne descatusam de toate astea  sI sa ne stabilim niste limite de lucru care sa nu ne atinga sanatatea. Dozati-va  puterile  si organizati-va prioritatile,dezvoltati-va abilitatile si depuneti efortul maret pentru propria perfectionare,fara a va mai sacrifica pentru altii…doar ajutati-I si e de ajuns!

SKAT

miercuri, 28 octombrie 2015

Confruntarea cu adevarul in urmatoarele 2 saptamani

  Pe 27 octombrie se formeaza faza de Luna Plina pe axa Taur-Scorpion. Timp de 2 saptamani de acum inainte putem finaliza ceva ce am inceput inca din luna mai,caci primele demersuri cam atunci le-am initiat. Afirm acest lucru pentru ca, la modul  general, faza de Luna Plina contribuie la terminarea unor proiecte,iar acum,in particular,Luna traverseaza si  o casa de finalitate.
  Luna se afla intr-un semn fix,o pozitie buna in zodie  pentru ea si ne confera puteri intuitive asa incat sa putem trece gandirea unei situatii la nivel profund,sau,atingand sufletul cu intelepciune,sa gasim raspuns al unei intrebari ce ne-a cam macinat in ultimele luni.
  Taurul,o zodie de pamant care iubeste confortul si lucrurile simple,ajuta timp de 2 saptamani sa ne setam tinte,sa ne stabilim teluri,dar dupa ce finalizam ceva . Onestitatea,smerenia ,efortul si gasirea unei cai mai simple,vor fi cheile rezolvarii.
  Un semn care guverneaza  sectorul  de bani,va aduce probabil in discutie si acest subiect pentru unii.
  Cu Soarele in Scorpion,zodia opusa Taurului,stabilim echilibru in viata noastra doar daca acordam atentie si dorintelor noastre ascunse,secrete,sa aducem necesitatile sufletului in prim plan,caci, oricum,dorintele vor fi arzatoare.
  Ascendentul  momentului este in Varsator,un semn umanist si totodata dornic de libertate,cu riscul de a parea uneori chiar rebel.Trigonul acestuia  cu Mercur dintr-o casa a educatiei si a filozofiei de viata,arata cata importanta va avea valoarea unor fraze frumoase si cizelate acolo unde intalnim momente delicate. Se stie ca Varsatorul este guvernat de Uranus  care traverseaza  tot o casa a vestilor si comunicarii.Nicio vorba aruncata la nervi si pe negandite nu va rezolva nimic,ba chiar va complica lucrurile.
  Pluto se afla in casa secretelor si actiuni ascunse,unele dintre venite de la distanta si care ies acum la suprafata, deranjand….in urma lor,desi aceasta e o lectie ,pentru unii dura, avem toate sansele sa evoluam. De asemenea,aglomerarea astrelor  Jupiter,Venus,Marte in casa regenerarii, toate in trigon cu Pluto-planeta transformarii,ar putea anunta un capitol incheiat definitiv din viata noastra,ceva ce ne-a facut sa traversam o criza,dar  si inceputul vindecarii prin procesul de reinventare a identitatii noastre.
  Luna Plina care este de fapt o opozitie intre Soare si Luna,intre ego-ul nostru si ceea ce-si doreste sufletul,este mediata de Neptun aflat in sectorul valorilor morale sau financiare obtinute prin propriul efort. Desi ne este teama si avem nelinisti,tendinta pe care o ofera careul Neptun –Saturn, a face un sacrificiu acum ,a pune ordine intr-un haos intern sau extern,a finaliza ceva ce nu mai functiona  oricum,chiar daca destabilizeaza emotional,deschide poarta unor alte cai pentru fiecare dintre noi.
  Soarele se afla in casa profesiei si pe scena sociala,in Scorpion,iar ambii stapani de Scorpion sunt intr-o relatie de prietenie.O informatie ascunsa pana acum ne poate ajuta sau o mana intinsa de cineva ,de un prieten vechi,ne poate sprijini atunci cand avem nevoie.
  Pozitia de mediator a lui Neptun va aduce probabil in prim plan un sacrificiu sau un compromis pe care l-am facut in numele unei iubiri,o tendinta de a apela la intuitie sau la practici spirituale ajutatoare ca sa traversam o problema. Daca este vorba de primul aspect enumerat,probabil ca e nevoie de iertare ca sa ne usuram tensiunea psihica a perioadei si sa finalizam ce am inceput fara “sa privim inapoi cu manie”-vorba celebrului film cu Richard Burton.
  Pericolul catorva zile din apropierea implinirii acestei faze lunare ar putea fi chiar o vorba,un cuvant la auzul caruia “sa vedem rosu in fata ochilor”,asemeni taurului in realitate. Asa ca,putina organizare, putina stapanire si manageriere a furiei  acum este benefica. Si probabil ca vom reusi acest lucru caci Luna in Taur  are o putere mare de conservare,indiferent de forta Soarelui in Scorpion.

  Ca o concluzie a tot ce am spus aici,se pare ca vom traversa in urmatoarele 2 saptamani  o etapa de confruntare cu adevarul,cu ceva ce am tot amanat in trecut,cu o dezordine pe care, pe undeva, fiecare dintre noi a produs-o.

SKAT

marți, 27 octombrie 2015

OPT mudre pentru a te vindeca emotional!

luni, 26 octombrie 2015

LUNA PLINA IN TAUR – 27 OCTOMBRIE 2015, ORA 14:05 –ORA ROMANIEI – “COMPROMISURI KARMICE“

“Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura.
Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura.
Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.”
Evanghelia dupa Matei
astro_2gw_416_luna_plina_in_taur_2015.51768.27048
Luna plina este momentul cand Luna se afla in opozitie cu Soarele, in cazul nostru, Luna se afla in Taur gradul  3:45 iar Soarele se afla in Scorpion  gradul 3:45. In limbaj astrologic, Luna Plina poate aduce lumina, adevar, intelegere in viata noastra, in actiunile noastre, ne poate lumina si arata drumul cel bun. Asa cum Luna in acest moment straluceste in toata maretia ei, asa si noi putem straluci sau putem constientiza ca esecul unei actiuni nu este decat rezultaul unei alegeri gresite.
Cum faza de Luna Plina in Taur este un aspect de opozitie dintre Soarele in Scorpion si Luna in Taur, acest moment astral ne cere sa echilibram aceste energii care au in comun preocuparea pentru bani, control, sexualitate, senzualitate, putere, afaceri.
De fapt, aspectul de Luna Plina poate fi privit ca un examen astral condus de entitatile solare si lunare, pe care il trecem sau il putem pica, asta in functie de cat de bine suntem pregatiti. In timpul acestui examen astral, cei doi profesori ne testeaza diferit, daca Luna in Taur ne intreaba despre puterea personala, posesii, statut, incredere, perseverenta, bunatate, rabdare, stabilitate , siguranta, Soarele in Scorpion ne intreaba despre uzul si abuzul bogatiei, puterea colectiva, manipulare, posesivitate profunda, secrete. Semnul Taur ne invata gramatica verbului “ a avea” in timp ce semnul Scorpion se foloseste de verbul “ a dori”, in consecinta, lupta noastra este intre dorintele materiale si dorintele sufletului.
Aceasta Luna Plina in Taur “ aprinsa, luminata, electrizata” de Soarele in Scorpion va aduce in lumina motivatiile ascunse, temerile ingropate, ranile vechi, luptele ascunse pentru putere, bani. Caror lucruri esti loial, ce te costa aceasta loialitate, poti ramane atasat de anumite lucruri, anumiti oameni chiar daca sufletul este chinuit de toxicitatea acestora?
Putem vedea aspectul de Luna Plina in Taur ca o sedinta astrala in care Soarele in Scorpion trimite marturii importante Lunii in Taur. Acuma, prezentul pune intrebari trecutului iar Luna Plina stie sa raspunde atat de bine deoarece a fost un martor astral permanent la tot ceea ce am sadit in ultimele sase luni.
Care sunt intrebarile, raspunsurile entitatilor solare care ajung la entitatile lunare si prelucrate intr-o anumita forma pentru noi pamantenii?
Soarele in Scorpion este asociat cu lucrurile intunecate, ascunse, lupta pentru putere, bani, sex, crize existentiale, schimbare, tradari si plati karmice, transformari majore. Nici un alt semn nu cunoaste mai bine întunericul, secretul, necunoscutul, puterea, manipularea ca Scorpionul. Luna in Taur este in exaltare si ca orice planeta in exaltare ne va oferi un imens potential valoric, vorbim de o energie lunara ce stie sa aduca stralucire, accentueaza si dezvolta atasamentul fata de familie, casa, natura, ne da optimism, o atitudine pozitiva, ambitie dar si siguranta de sine. Este o energie ce ne conduce spre acele cai dar si persoane ce ne pot ajuta sa ne punem in valoare capacitatile creatoare, in problemele materiale ne face mai hotarati dar atentie, poate sa dea si un atasament excesiv fata de lucrurile materiale, lene, incapatanare. Acuma, verbul “a avea “ este conjugat in casa II o casa a Taurului ce stie in mod natural sa se foloseasca de acest verb. Aceasta Luna Plina in Taur in casa II luminata de Soarele in Scorpion din casa VIII este apogeul conceptului de valoare, ne intreaba cum definim valoarea noasta dar si a celuilalt, ce vrem cu adevarat valoros in viata noastra. Datoria este de asemenea o parte din limbajul acestei energii, cum privim bani, cum achizitionam averi, valori, proprietati.
Aeasta lunatie pe axa II-VIII ne ajuta intr-un fel sa facem diferenta dintre ce inseamna a castiga si a pierde, dintre valorile materiale si cele spirituale. Care sunt informatiile entitatilor  solare  in Scorpion  si in casa VIII?
In mod traditional, casa VIII este  o casa a taxelor, sexului, mortii, transformarii, aici invatam ca totul trebuie platit, tot ce primim si tot ce dam ne conduce viata in bine sau in rau, nimic nu este gratuit, magazinul astral ne da o carte de credit dar cu cat acumulam mai multe datorii cu atat ne este mai greu sa privim in viitor deoarece trecutul ne tine blocati pe dobanzile acumulate.
Aceasta Luna Plina in Taur in casa II  ne transmite ca banii pot cumpara bunuri dar nu pot cumpara talente, banii pot cumpara o haina dar nu pot cumpara un suflet.
In esenta, pasiunea, obsesia materialista sunt canalizate in scopuri constructive sau distructive iar entitatile lunare ne atentioneaza destul de dur in aceasta perioada.
Un aspect de opozitie(Luna in Taur in opozitie cu Soarele in Scorpion)  aduce “ realitatea, problema, obstaculul” chiar in fata noastra dar fara un “ asistent astral” putem gandi intr-un fel si putem actiona in alt fel.
Acuma, in acest concert astral, Neptun in Pesti are rolul de mediator( face un aspect de sextil cu Luna in Taur si un aspect de trigon cu Soarele in Scorpion), este un ajutor important ce ne spune destul de sugestiv ca nu ne-am taiat de tot craca de sub picioare, este o mana intinsa , este un ajutor imens in echilibrarea lucrurilor. Neptun are o natura oculta, profetica si spirituala iar aspectat bine de Luna in Taur si Soarele in Scorpion poate arata intelepiune, capacitate creativa in domeniul literar, poetic si muzical, intuitie, clarviziune, vise ce pot rezolva o problema importanta.
Facultatile profetice, inspiratia si viziunea sunt de obicei foarte dezvoltate, cu Neptun in Pesti in casa I. In relatii, aceasta energie creste nivelul de simpatie, putem simti sentimentele sau nevoile altora mult mai usor acuma.
Neptun reprezinta si responsabilitatea sociala iar acuma ne sprijina sa ne platim datorile sau sa primim ceea ce meritam de drept in cadrul unui grup, talente platite necorespunzator in trecut.
Tot Luna Plina in Taur face un aspect de inconjunctie cu Saturn in Sagetator din casa IX ( studii superioare, straini si strainatate, credinta, calatorii indepartate, legea divina, adevar) si intr-o conjunctie stransa cu casa carierei-casa X. Scopul lui Saturn este perfectiunea, din acest motiv, nu intamplator acesta energie ne testeaza viata. Prin acest proces de testare, durere, intarziere, dezamagire, limitare, lipsuri, noi invatam ca scopul vietii este acela de a castiga experienta, rabdare, rezistenta, umilinta, smerenie, intelepciune si compasiune.
Planetele implicate intr-un aspect de inconjunctie(150 grade) nu se inteleg, este un aspect de reajustare karmica, un aspect ce foloseste o multime de energie si asta datorita faptului ca nu este nici opozitie ( 180 grade ) nu este nici trigon( 120 grade ), este intre cele doua aspecte. Putem spune ca inconjunctia este formata dintr-un aspect de 90 de grade –careu plus un aspect de sextil -60 de grade, asta arata ca acest aspect ofera oportunitati care nu sunt realizabile pozitiv inainte de a controla o energie conflictuala. In cazul nostru, inconjunctia Saturn –Luna se manifesta atat la nivel de semne (Taur-Sagetator) cat si la nivel de case astrologice( casa IX –casa naturala a Sagetatorului si casa II –casa naturala a Taurului).
Cu Luna Plina in Taur in aspect de inconjunctie cu Saturn in Sagetator,emotiile noastre (Luna) si responsabilitatile noastre(Saturn) sunt dificil de amestecat. Simtim nevoia de a separa satisfacerea nevoilor noastre emotionale, materiale de responsabilitatile asumate.
Acesta este un timp de reajustari emotionale, in special in relatiile cu membrii familiei, bani, proprietati, credinte, adevar. Capcana reala a acestui aspect este auto-indoiala. Acest aspect amplifica dificultatile in intelegerea adevaratului sens practic al unei relatii si cere o intelegere intuitiva a nevoilor de stabilitate, exprimare deschisa in relatii, eliminarea sentimentului de vinovatie. Neincrederea, nesiguranta si teama de esec, de pierdere a bunurilor, a unei afaceri, a partenerului din dormitor, sunt accentuate acuma. Dar afectiunea si increderea nu pot fi  cumparate, ele trebuie castigate. Nelinistea indusa de acest aspect poate fi eliminata prin cultivarea adevarului, comunicare, sinceritate.
Ceres-by-Sven-Haile-Bath-Science-Institute-June-2013
Ceres in Capricorn pe gradul 30 Capricorn de mana cu asteroidul 199 Biblys fac un aspect de careu ( aspect provocator de 90 grade ) cu Luna plina in Taur, se formeaza pe cer un Careu in T cardinal-fix,  un aspect dinamic  ce induce crize de tot felul, ne forteaza sa actionam pentru a schimba ceea ce nu ne satisface atat emotional, cat si in exterior, aici trebuie sa cultivam discernamantul.  Ceres ca si focar al Careului in T este de fapt gazda energiilor Lunii Pline in Taur, este una din energiile cele mai importante in acest moment de Luna Plina .
In astrologie, Ceres descrie foarte bine pe mama, cum este relatia mama –copil, ce fel de ingrijire primim de la mama sau oferim copilului nostru, cum dam sprijin cuiva si cum primim sprijin de la cineva, cum ne descurcam cu durerea unei pierderi, o separare. Ceres in Capricorn este mama inteleapta care stie sa-i invete pe cei din jurul ei cum sa-si asume responsabilitatea pentru propriile lor vieti, cum sa reuseasca in viata cultivand rabdarea, efortul prelungit, ambitia chiar si singuratatea. Intr-un fel, Ceres in Capricorn imbina intr-o combinatie functionala atat principiile materne cat si cele paterne. Ceres este un simbol al celor patru anotimpuri, deci al schimbarii iar fiecare schimbare are nevoie de un compromis. Cand Pluto i-a furat fata, Ceres a oprit mersul celor patru anotimpuri, iarna a fost permanenta iar oamenii mureau de foame . In urma interventiei lui Jupiter, Ceres si Pluto au ajuns la un compromis, pentru jumatate de an, fata sta cu ea(primavera si vara) si este foarte fericita, apoi fata pleaca la Pluto(toamna si iarna) si Ceres este trista. Ceres proeminenta in acest moment poate aduce pierderi prin neglijenta, prin lipsa de respect. Simbolul ei este o secera  care reteaza cerealele de pe pamant atunci cand sunt coapte si lasa pamantul gol pentru o noua insamantare, acuma seccera lui Ceres taie relatiile malefice, toate relatiile bazate pe minciuna, tradari , inscenari(Ceres in casa XII). Ea nu este o Zeita care accepta tradarea, pacaleala iar vietile noastre sunt la mila ei. Asa cum ea si-a pierdut brusc fata si acuma, provocarile care ne afecteaza direct  tin de pierderi bruste legate de un partener, putere, bani grei, afaceri, putere secreta, putere prin bani, aliante, pasiuni obsesive.
Ceres in casa a XII accentueaza temele karmice prin pierderi, boli, respingere. In astrologie, asteroidul 199 Byblis vorbeste despre sentimente inadecvate, dragoste imposibila, durere,  pasiuni fara speranta, disperare, actiuni necugetate datorita unei iubiri imposibile. Byblis este despre incercarea disperata de a castiga, obtine ceva imposibil de obtinut prin mijoace nedorite. Byblis este un asteroid care incearca sa justifice ceea ce nu este acceptat, se refera la incest, relatii nepotrivite. Ceres in Capricorn in conjunctie cu Biblys in Capricorn pune un accent deosebi pe relatii imposibile, pe legaturi care nu pot fi acceptate dar cumva sunt intrebuintate mijloace inadecvate, nedorite pentru a putea face ca persoana respectiva sa te iubeasca. Ceres / Byblis in Capricorn reprezinta “ideea de a hrani o afacere mare, o pozitie sociala, o relatie ascunsa,  prin mijloace nedorite.”Acuma, Ceres ca focar al careului in T cu Luna plina in Taur face lumina in tot ce tine de afaceri mari, relatii inadecvate, ascunse. Cuvantul cheie al acestui aspect este “ compromis” care totusi va aduce o impartire a puterii, a unei afaceri, a unei relatii, a unor bani, o pierdere de contract de munca.
Jupiter in Fecioara in conjunctie cu Venus in Fecioara si Marte tot in Fecioara este aspectul norocos al acestui moment astral. Totusi, norocul indus de acest aspect este in inconjunctie cu  Uranus in Berbec ceea ce arata ceva imprevizibil, comoara pare a avea legatura cu libertatea personala.
Asteroidul 168 Sibyla este in fuziune stransa cu Jupiter in casa VII, ceea ce arata ca trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce ne dorim intr-o relatie.
In mitologie, Sibylla este jumatate om , jumatate nimfa si  poate citi trecutul, spune viitorul si vindeca sufletul. In mitologia greaca, Sibylla este un nume ce inseamna “sfatul lui Zeus “ iar in latina, Sibylla inseamna prorocita, Conjunctia dintre Jupiter (norocul, Marele Benefic) si asteroidul 168 Sibyla accentueaza de fapt puterea lui Sibylle, deci profetiile, mesajele zeilor,  ofera un sfat bun pentru noi. Una dintre povestile mitologice renumite este cea legata de Sibylla din Delfi careia Apollo i-a promis ca poate avea orice cere de la el. In consecinta, aceasta a cerut sa traiasca atatia ani cate fire de nisip sunt in mainile ei uitand sa ceara si tinerete vesnica. Odata cu inaintarea in varsta, ea a inceoput sa regrete decizia ei nedorind altceva decat sa moara . Jupiter in conjunctie cu asteroidul Sibylla in casa VII (relatii, casnicie, partener de viata, avocati, dusmani stiuti) arata oportunitati imense prin sfaturi intelepte, minte deschisa  dar poate fi si  un avertisment pentru cei care cer ceva fara sa se gandeasca la dorinta, in toata profunzimea ei. Asa cum Sibylla a primit exact ceea ce a cerut asa si noi putem sa ne indeplinim unele dorinte dar trebuie sa fim extrem de atenti la ceea ce ne dorim.
O Luna Plina  in Taur luminata de Soarele in Scorpion  ne ajuta sa analizam intr-un mod cat mai profund tot ceea ce ne poate oferi siguranta personala, suntem ajutati sa intelegem ca schimbarile dar si sfarsiturile sunt necesare evolutiei noastre.
Adriana Tudosa

marți, 20 octombrie 2015

Gânduri primite (și trimise mai departe)

Cartea „Gânduri primite (și trimise mai departe)” vorbește despre ea prin titlu. Gânduri primite și trimise mai departe. Gânduri primite de mai mulți ani, cu intermitenţă. Primite în clipe de linişte şi în clipe de agitaţie. Primite acasă şi pe stradă. Și transcrise apoi pe foiţe de hârtie sau înregistrate sau scrise pe telefon. Şi apoi transcrise în această carte.

Este posibil ca o parte din aceste gânduri să aibă semnificaţie pentru tine. La fel cum este posibil ca o parte din ele să nu aibă acum semnificaţie pentru tine. Indiferent cum este, tu decizi ce poţi lua din ele pentru tine şi experienţele tale. Au fost primite și date mai departe.

Citeşte aceste gânduri în linişte. Nu e un material pe care să îl citeşti contra cronometru. Citeşte şi meditează la ceea ce citeşti ca să poţi simţi astfel semnificaţia potrivită ţie. Nu există o semnificaţie bună sau mai puţin bună. Există doar semnificaţia potrivită ţie.

Cartea poate fi comandata pe bannerul de mai jos:


andyszekely.ro

marți, 6 octombrie 2015

Nu stim absolut nimic, nici macar despre rahat

Un barbat a prins loc langa o fetita in avion. Micuta calatorea singura, urmand ca la aterizare sa o astepte unul dintre parinti.

Un barbat ateu a fost asezat langa o fetita in avion. El ura zborurile, asa ca pentru a a se mai linisti, s-a intors la fetita si a intrebat-o:

“Ce faci? Vrei sa vorbim? Zborurile lungi trec mult mai usor daca intri in conversatie cu cineva.”
Fetita, care tocmai incepuse sa citeasca din cartea ei, a ridicat privirea catre strainul de langa ea: “Despre ce ai vrea sa vorbim?” – a intrebat ea.
“Oh, nu stiu…” – a raspuns barbatul. “Ce zici de asta: de ce spunem ca exista Dumnezeu, Rai si nici iad.. sau viata dupa moarte? Toate acestea sunt o inventie a omenirii.” – a continuat el.
“Bine!” – a spus fetita zambind. “Insa inainte de a discuta despre asta, vreau sa imi raspundeti la o intrebare.”
“Da, sigur.” – a zis barbatul.

“Calul, berbecul si vaca sunt erbivori. Da?! Atunci, spuneti-mi, de ce calul are excrementele in forma de bila… vaca in forma de placinta… si berbecul in forma de masline?” – a intrebat fetita.
Dintr-o data, barbatul a devenit foarte serios: “Sa stii ca nu m-am gandit niciodata la asta…” – a spus el, cazand pe ganduri.
“Pai, vedeti, domnule… nu stiti absolut nimic, nici macar despre rahat… si vreti sa vorbim despre Dumnezeu.” – a fost replica fetitei. Apoi micuta s-a intors la cartea sa.

de pe fb.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...