Ne apropiem de Marea Translaţie
Pe măsură ce ne apropiem de finalul anului 2012 tot mai mulţi oameni îşi îndreaptă atenţia către data de 21 decembrie 2012, dată la care – conform mai multor puncte de vedere – se aşteaptă începutul unor transformări radicale pe
planeta Pământ. Spun aceasta mai multe tradiţii spirituale, dar şi
oameni de ştiinţă deosebit de prestigioşi. Unii cercetători afirmă că va
urma ceea ce a fost denumit ca „Trecerea în a patra dimensiune”, iar
iniţiaţii mai multor căi spirituale au anunţat încă de foarte mult timp
că la această dată va începe în mod concret „Înălţarea”, „Ascensiunea”
sau „Marea Translaţie”. Aşa să fie oare, sau după această zi timpul va
curge mai departe într-un mod cât se poate de obişnuit, dovedindu-se o
dată în plus că toate aceste previziuni nu au fost decât un zvon, ca de
atâtea ori înainte când au fost anunţate „profetic” diverse date mai
mult sau mai puţin fataliste ? Pentru a reuşi să apreciem mai bine
toată această problematică, vom enumera în cele ce urmează o parte
dintre cele mai importante afirmaţii şi estimări – atât ale tradiţiilor
spirituale, cât şi (mai ales) ale cercetărilor ştiinţifice de ultimă oră
– ce au fost făcute cu privire la acest subiect.
În ceea ce priveşte tradiţiile spirituale,
aspectul care este poate cel mai frapant legat de raportarea lor la
viitor este acela că există o viziune aproape unitară despre o
transformare majoră în bine, ce este destul de precis localizată
temporal exact în această perioadă plasată în viitorul nostru foarte
apropiat. Cele mai cunoscute previziuni în acest sens provin din
tradiţia Maya. Celebrul calendar mayaş este un sistem de măsurare a
timpului ce cuprinde o perioadă de multe mii de ani, împărţită pe
cicluri. Ultimul mare ciclu mayaş a început pe 13 august 3114 î.Hr. şi
se sfârşeşte pe 21 decembrie 2012. Mayaşii au afirmat că la finalul
anului 2012 „timpul se va sfârşi”. Interpreţii acestei tradiţii spun
însă că aceasta nu înseamnă în nici un caz sfârşitul umanităţii, ci o
transformare radicală a acesteia. Este vorba mai exact de sfârşitul unui
ciclu şi începutul altuia, mult superior. Mulţi oameni privesc cu
condescendenţă aceste afirmaţii considerând că ele provin de la un popor
primitiv, dar la o privire mai atentă constatăm că această tradiţie
„primitivă” a realizat totuşi mai multe predicţii realmente
extraordinare, care arată că ei se bazau totuşi pe o veritabilă ştiinţă.
Un aspect care a dat multora de gândit este acela că faimosul calendar
Maya este cel mai precis calendar tradiţional, având o precizie
comparabilă cu calculele moderne cele mai performante. Acest calendar a
putut de exemplu să calculeze eclipsele solare şi lunare în avans pentru
întregul ciclu la finalul căruia ne aflăm acum şi care s-a desfăşurat
pe o perioadă de peste 5000 de ani ! De asemenea, mayaşii aveau
cunoştinţe despre mişcarea planetelor, Calea Lactee, Soare, Lună şi
aveau chiar şi un calendar foarte precis care putea fi folosit pentru a
prezice eclipse şi apariţii ale planetei Venus cu o eroare de o zi la
6000 de ani. În afară de tradiţia Maya, este semnificativ să remarcăm
faptul că şi alte tradiţii, vechi de mii de ani, au indicat – deşi ele
nu aveau neapărat legături strânse între ele – anul 2012 ca fiind
finalul unui vast ciclu temporal şi începutul altuia, net superior.
Amintim aici de previziunile tradiţiei chineze I Ching, de cele ale
tradiţiei tibetane Kalachakra, de cele egiptene, ale indienilor Hopi,
precum şi de cele din tradiţia vedică. Calendarul vedic indică de mii
de ani faptul că această perioadă în care noi ne aflăm chiar acum
reprezintă sfârşitul epocii de maximă decadenţă spirituală (kali yuga),
şi începutul epocii de transformare şi înălţare în lumina divină (satya
yuga).
Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă
afirmă că în 21 decembrie 2012 toate planetele sistemului nostru solar
se vor alinia între ele şi se vor suprapune peste planul Galaxiei
noastre, Calea Lactee. Se va produce de asemenea alinierea exactă a
Pământului, Soarelui şi constelaţiei Pleiadelor cu Centrul Galaxiei. La
această dată se va încheia ciclul de 25.920 ani în care Sistemul nostru
solar are o revoluţie completă în jurul centrului Galaxiei. Ipoteza care
decurge de aici este aceea că aceste alinieri
vor genera un fenomen de rezonanţă cosmică foarte puternică, ceea ce va
face ca planeta Pământ să intre definitiv într-o complet diferită stare
vibratorie sau, altfel spus, planeta va realiza un salt cuantic fără
precedent în istoria sa…
De asemenea, s-a observat că din
centrul Galaxiei noastre a început să reverse o nouă bandă de lumină, de
o frecvenţă mult superioară, ce a fost denumită Centura Fotonică.
Centura Fotonică emanată din centrul Galaxiei ocupă o imensă regiune
din spaţiu şi degajă o intensă radiaţie electromagnetică, atât în
spectrul vizibil, cât şi în cel al luminii invizibile de înaltă
frecvenţă, incluzând şi spectrul razelor X. Acest fenomen a fost
descoperit în 1961, deci cu mai mult de 40 ani în urmă. Cu toate
acestea, informaţiile nu au fost făcute publice decât cu mult mai
târziu, şi numai unui număr mic de oameni. Sistemul nostru solar trece
prin această Centură de două ori la fiecare 25.920 ani, iar această
traversare durează cam 2000 ani. Este destul de dificil de prezis exact
când va avea loc şi intrarea Pământului în Centura Fotonică, având în
vedere ca Centura are oscilaţii neregulate, dar datele estimative indică
finalul anului 2012 ca fiind cel mai probabil în acest sens.
Se pare că Soarele
a început deja să fie influenţat, ceea ce explică furtunile solare
aflate în creştere în ultima perioadă şi care vor avea un maxim în 2013,
conform specialiştilor de la NASA. Soarele nostru trece acum prin
schimbări uriaşe, ce au început încă de prin anul 1990. Au apărut imense
şi numeroase erupţii solare (jeturi de plasmă şi raze x), care uneori
se îndreaptă şi către planeta Pământ, parcurgând cele 93 milioane de
kilometri care ne despart şi perturbând serios câmpul magnetic terestru
(care este principalul scut al Pământului în faţa radiaţiilor solare).
Un studiu al Dr.-lui Mike Lockwood, realizat în Rutherford, California,
în cadrul “Appellation National Laboratories”, despre activitatea
solară a evidenţiat că faţă de anul 1901, câmpul magnetic al Soarelui a
crescut într-un mod uimitor, ajungând acum să fie cu 230% mai
puternic. Specialiştii de la NASA afirmă de asemenea că Soarele
înregistrează cea mai ridicată activitate din 1940 încoace. Gregg
Braden, un cunoscut geolog, cercetător ştiinţific şi scriitor american, a
arătat că studiile realizate indică faptul că Soarele nu mai are
polaritate magnetică, aspect ce începuse să fie evidenţiat încă din anul
1999 de către sondele spaţiale Voyager. Soarele are acum un „câmp
magnetic stabil”, ce scade însă foarte rapid. Şi în ultimul timp,
satelitul Ulysses, care ia probe pentru NASA, a detectat că în cazul
Soarelui, câmpul magnetic nu mai are Pol Nord şi Pol Sud. Acest câmp s-a
schimbat enorm, acum devenind omogen. Nu s-a dat nici o explicaţie
ştiinţifică şi, bineînţeles, totul a fost ascuns de public. Mai mult,
satelitul Soho a evidenţiat că Soarele răspunde în mod cu totul anormal
la impactul cu corpuri cosmice, cauzând erupţii de 30-35 de flame
(protuberanţe de foc), lucru care înainte nu se întâmpla.
De
asemenea, foarte puţini oameni sunt avizaţi în legătură cu cercetările
care se fac în Academia Naţională Rusă de Ştiinţe, din Siberia, mai
precis în Novosibirsk. Aceşti cercetători au înregistrat şi ei date
evidente care indică faptul că au loc modificări energetice în întregul
nostru Sistem Solar. Ei au ajuns la concluzia că singurul lucru posibil
care ar putea cauza toate acestea este plasma strălucitoare ce pătrunde
în Sistemul nostru Solar şi care influenţează în primul rând Soarele.
Această energie ce vine din afara sistemului solar a început să aprindă
plasma heliosferei în partea sa frontală, care a devenit deja de 10 ori
mai luminoasă, mai strălucitoare. Această energie a pătruns şi în
Soare, care la rândul său o răspândeşte acum în întregul Sistem Solar,
saturând spaţiul interplanetar. Astfel , toate planetele primesc acum un
supliment mare de energie . Toate acestea se întâmplă în acelaşi timp
şi toate duc la un crescendo unde va avea loc o schimbare bruscă. Cu
alte cuvinte, vom ajunge în punctul când, vom fi atât de departe în noul
nivel de energie încât va fi o expansiune bruscă a armonicii lungimii
de undă pe care o emite Soarele. Această creştere de energie emisă va
schimba natura de bază a întregii materii din Sistemul Solar.
Cercetătorii ruşi sunt preocupaţi de faptul că aceste modificări solare
pot afecta în mod dramatic planetele.
Conform
datelor înregistrate de către cercetătorii Academiei ruse şi de către
cei de la NASA, câmpurile magnetice şi luminozitatea planetelor sunt în
schimbare. Astfel :
-planeta Venus, şi-a crescut luminozitatea cu 250% şi a suferit schimbări atmosferice substanţiale în mai puţin de 30 de ani.
- Jupiter
a ajuns să aibă o încălzire foarte puternică şi o creştere a
luminozităţii norilor de plasmă cu peste 200%. Încărcătura energetică
este atât de înaltă încât chiar există un tub vizibil de radiaţii
ionizate care s-a format între această planetă gigantică şi luna sa, Io.
Acest tub de energie luminoasă este chiar foarte vizibil şi în
fotografiile realizate. Câmpul magnetic al lui Jupiter s-a dublat. Pata
roşie („ochiul” lui Jupiter), care este de fapt o furtună cu caracter
rotaţional, a început din anul 1997 să se rotească invers.
-Forţa câmpurilor magnetice de pe Uranus şi Neptun
creşte tot mai mult, iar strălucirile lor atmosferice sunt de asemenea
în creştere. Aceste planete par să fi avut inversarea recentă a polilor
magnetici, aspect constatat de sonda spaţială Voyager 2 care, când a
trecut pe lângă Uranus şi Neptun, a sesizat că polii nord şi sud
aparenţi ai acestor două planete erau vizibil contrabalansaţi.
-Saturn a înregistrat în ultimii 20 de ani o abruptă descreştere în viteza de rotaţie şi o creştere a radiaţiilor X la ecuator.
-Pe Mercur
s-au descoperit calote de gheaţă neaşteptate, însoţite de o
intensificare a câmpului magnetic, aspecte care sunt cu totul
neobişnuite pentru o aşa zisă “planetă moartă”.
-Marte
are şi ea o încălzire globală, furtuni puternice şi topiri de calote
glaciare polare, iar atmosfera marţiană devine vizibil mai densă decât a
fost înainte.
-Pe Pluto s-a înregistrat creşterea cu 300% a presiunii atmosferice, deşi această planetă se îndepărtează de Soare…
-De asemenea Luna
Pământului dezvoltă o atmosferă. S- constatat că în jurul Lunii s-a
format un strat de Na de 6000 km altitudine, care nu exista înainte.
Referitor la schimbarea de paradigmă şi la situaţia planetei Pământ în această perioadă de tranziţie, doctorul
Aleksei N. Dimitriev, membru al Academiei de Ştiinţe din Siberia, a
constatat că numărul cataclismelor naturale a sporit în mod spectaculos,
fenomen ce pare să fie în directă legătură cu activitatea crescută a
Soarelui. Realizând studii comparative,
el a evidenţiat că între 1963 şi 1993 numărul total al catastrofelor
naturale (uragane, taifunuri, inundaţii, tsunami, cutremure) a crescut
cu 410%. În mod similar, studiile realizate de un alt cercetător,
dr.Michael Mandeville, evidenţiază că activitatea vulcanică de pe Terra a
crescut cu aproximativ 500% din 1975, iar activitatea seismică a
crescut cu 400% faţă de 1973. Un alt aspect constatat este acela că în
atmosfera Pământului, la nivelele sale superioare, gazele de hidroxid
(OH) formează acum un strat nou, care nu exista înainte şi care nu este
legat de încălzirea globală sau de emisiile de clor-fluor-carbon. Toate
aceste aspecte adunate sunt mult mai mult decât simple modificări ale
Pământului. Din ce în ce mai mulţi cercetători sunt de părere că în
următorii 10 ani, planeta noastră Terra şi vecinii săi îşi vor ajusta
chiar şi structurile moleculare.
Cercetătoarea americană Barbara Hand Clow este convinsă că în perioada
imediat următoare, 2012-2013, planeta noastră va intra într-un spaţiu
fotonic, iar aceasta va anihila toate câmpurile noastre magnetice şi
electrice. Într-adevăr, conform datelor ştiinţifice înregistrate, un
aspect care se produce deja de ani buni este slăbirea câmpului magnetic
al Pământului. În legătură cu aceasta, cercetătorul american Gregg
Braden afirmă că prin măsurători geofizice s-a estimat că pe o scală de
la 1 la 10, câmpul magnetic al Pământului era în anul 1996 cam în
dreptul valorii de 1,5 din maximul magnetic înregistrat vreodată pe
Pământ (deci extrem de scăzut). Aceasta a făcut ca balenele de exemplu,
care simţeau de obicei foarte clar aceste linii magnetice şi le foloseau
pentru migraţie, să eşueze pe ţărm, ceea ce nu s-a mai întâmplat
înainte. Apoi, pentru că poziţia liniilor magnetice ale Pământului s-a
modificat ca o consecinţă a scăderii câmpului magnetic terestru,
păsările au început să apară în zone care nu făceau parte din traseul
lor de migraţie şi chiar să se rătăcească. Un alt aspect semnificativ
este acela că în 1990, hărţile aeronautice folosite de avioane pentru
aterizarea pe aeroporturi au trebuit să fie schimbate în întreaga lume,
pentru că cele vechi nu mai erau bune, iar astăzi liniile magnetice sunt
atât de instabile, încât acum hărţile magnetice trebuie verificate
foarte des pentru a se asigura că sistemul de ghidare funcţionează
corect.
Conform datelor înregistrate de sateliţi, cum ar fi cele ale lui
Oersted, lansat în 1999, sau de către satelitul Maxat, lansat în 1980,
se pare că asistăm chiar la deplasarea polilor magnetici tereştri.
Poziţia Polului Nord magnetic a migrat deja cu câteva sute de km în
ultimele decade. Mai mult, se apreciază că aceste transformări ale
magnetismului terestru au ajuns în stadiul în care este iminentă chiar inversarea polilor magnetici.
Studiile geofizice evidenţiate de către Gregg Braden arată că acest
gen de fenomene nu este totuşi nou pentru planeta noastră, ci că în
ultimii 4,5 milioane de ani au avut deja loc aproximativ 40 de inversări
ale polilor. Aceste înregistrări geologice sunt poate cel mai bine
evidenţiate în straturile de gheaţă din Antarctica şi Groenlanda. S-a
măsurat că inversările polilor au loc cam o dată la aproximativ 13.000
ani, adică de două ori într-un Mare Ciclu Cosmic de 26.000 de ani. Din
dovezile geologice reiese că ultima inversare a avut loc în urmă cu
aproximativ 13.000 ani, ceea ce indică iminenţa repetării acestui
fenomen.
Pe de altă parte, este deja destul de bine cunoscut faptul că frecvenţa vibratorie a Pământului
a început să crească vertiginos începând cu anul 1980. Această
frecvenţă (numită „Schumann” sau „bătaia de inimă a Pământului”) încă în
1980 valoarea de 7,83 hz (cicli pe secundă) şi era considerată o
constantă fizică, fiind folosită ca atare în diverse domenii ştiinţifice
sau militare. În anul 1996 această frecvenţă a ajuns însă la valoarea
de 9 Hz şi a continuat de atunci să crească. Această creştere are loc în
etape ciclice ce respectă paşii de creştere specifici şirului lui
Fibonacci. Se pare că acest lucru nu este întâmplător pentru că şirul
lui Fibonacci reprezintă printre altele o expresie a Armoniei Universale
prin aceea că raportul a doi termeni succesivi este întâlnit peste tot
în desfăşurarea naturală (minerale, plante, animale, oameni), fiind
tocmai de aceea considerat un raport esenţial al echilibrului dintre
dimensiuni , valoarea acestui raport fiind denumită „Numărul de Aur”
(1,618033…). S-a calculat că la finalul anului 2012 această frecvenţă a
Pământului va ajunge la 13 Hz.
Corelat cu creşterea obiectivă a frecvenţei de vibraţie a planetei Pământ s-a avansat chiar ipoteza că până şi timpul real al zilei se scurge mai repede,
ajungând acum ca cele 24 de ore pe care avem impresia că le trăim
într-un ciclu complet zi/noapte să corespundă cu numai 16 ore din ceea
ce acest ciclu însemna ca durată înaintea începerii acestei ridicări a
frecvenţei de vibraţie planetară. Această accelerare a timpului este
percepută destul de acut de marea majoritate a oamenilor, motiv pentru
care auzim din ce în ce mai multă lume semnalând problema lipsei de
timp. Se estimează că timpul se va accelera chiar şi mai mult, până
când odată cu spaţiul va translata într-o altă dimensiune, într-un alt
sistem de referinţă spaţiu-timp !
Gregg
Braden indică faptul că la finalul anului 2012 magnetismul (aflat în
descreştere) şi frecvenţa Schumann (aflată în creştere) îşi vor atinge
valorile lor limită. Bradden denumeşte această perioadă „Trecerea prin punctul zero”.
Atât Gregg Braden cât şi alţi cercetători spun că exact în acea
perioadă de limită a parametrilor Pământului vor surveni anumite
fenomene care acum ne apar ca fiind uluitoare. Astfel, polii magnetici
se vor inversa, iar Pământul se va opri din rotaţie şi după o scurtă
pauză va începe să se rotească în sens invers (ceea ce nu ar fi pentru
prima dată în istoria omenirii, aşa cum este menţionat în mai multe
texte străvechi, ce menţionează că în alte vremuri Soarele răsărea
dinspre vest). De asemenea se apreciază că în acea perioadă de limită
vor fi 30 ore de întuneric total (în care nu se vor mai vedea nici măcar
stelele) şi că se va produce translaţia într-o dimensiune spaţiu-timp
superioară.
Iniţiaţii anumitor căi spirituale spun că planeta Pământ va translata în planul eteric,
adică în planul paralel de vibraţie imediat superior celui fizic.
Tradiţiile spirituale afirmă că lumea fizică-materială este doar
aspectul cel mai grosier al realităţii, dincolo de care există încă
multe alte dimensiuni superioare. Dealtfel, cel puţin din punct de
vedere teoretic, şi ştiinţa actuală acceptă faptul că Universul poate
exista având şi alte coordonate spaţiu-timp chiar mult mai complexe
decât cele din lumea noastră. Dacă toate acestea se vor produce, se
poate spune că aceste transformari vor face posibilă accesarea mult mai
uşoară a altor dimensiuni existenţiale paralele. Evaluând uriaşele
transformări care se vor produce există anumite estimări ce indică
faptul că cele mai importante transformări vor fi de ordin subtil-energetic, cam în proporţie de 75%, iar transformările concret-fizice, evidente pentru oricine, vor fi de aproximativ 25%.
Se
poate aşadar constata că pe planeta Pământ au început deja transformări
extraordinare ce converg spre finalul anului 2012 şi care vor continua
şi după aceea. Se estimează că în zona planetei Pământ va fi o
concentrare energetică uriaşă, cum nu a mai fost niciodată în istoria
terestră. Se poate spune că Terra va fi literalmente îmbăiată în aceste
energii. În opinia mai multor cercetători, fotonii Centurii vor exercita
o multiplă şi uriaşă influenţă asupra materiei terestre, ceea ce va
conduce la fluorescenţa tuturor corpurilor, iar ca rezultat… nu va mai
exista noapte timp de 2000 de ani ! Corpurile vor emite o lumină fără
temperatură şi nu vor mai avea umbră !
Întreaga viaţă vine de la Soare, iar
acum Soarele îşi modifică în mod accelerat activitatea. Aşa cum au
constatat cercetătorii, consecinţele acestui fapt se răsfrâng şi la
nivelul biosului, influenţând inclusiv ADN-ul. Dr. Berrende Fox a
observat că, de 20 de ani, oamenii au început să se schimbe la nivel
celular, iar unii chiar şi-au dezvoltat noi lanţuri în structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sânge. Mai mulţi cercetători estimează că ADN-ul uman este pe cale de a fi reprogramat
şi că se vor activa încă 10 lanţuri de ADN prin rearanjarea şi
activarea anumitor gene neutilizate în prezent. Structura ADN va ajunge
conform acestor cercetători să aibă 12 componente active. Ştiinţa de
până acum a considerat că ADN-ul are în structura sa pe lângă cele două
componente active şi mai multe gene ce păreau inutile, aşa-zis „de
umplutură” sau „gene balast”. Se pare însă că de fapt acesta a fost până
acum doar un material genetic ce rămăsese într-o stare potenţială, încă
neactivată şi că acum se apropie momentul deplinei sale activări.
Această activare se realizează tocmai datorită multiplelor transformări
de ordin cosmic şi energetic în care este actualmente integrată planeta
Pământ. ADN-ul are un rol de receptor foarte fin, ca o antenă pentru
aceste energii foarte mari care vin spre noi şi care sunt totodată şi
foarte elevate ca frecvenţă de vibraţie. Frecvenţele genomului uman şi
ale ADN-ului sunt foarte înalte, având vibraţii foarte fine şi tocmai de
aceea ADN-ul este considerat uneori ca fiind un fel de structură de
lumină condensată. Ca urmare a acestei treziri a ADN-lui din starea de
potenţialitate, fiecare persoană de pe planetă se poate spune că este
supusă la o încărcare (activare a ADN-ului) care va avea ca efect global
un salt în evoluţia umanităţii !lAceste transformări energetice sunt
astfel într-un mod semnificativ corelate cu creşterea numărului de
raportări de fenomene paranormale din ultimii
ani. Se ştie deja că printre copiii care s-au născut după anii 1980 au
apărut aşa-numiţii copii indigo, curcubeu şi de cristal, copii ce se
distingeau net de cei din generaţiile anterioare prin nivelul lor mult
ridicat de inteligenţă şi chiar prin diferite abilităţi considerate ca
paranormale. Aşa cum descriu prestigioasele reviste „Omni”, „Nature” şi
„Science News”, în ultimii ani s-au născut în toată lumea sute de mii de
copii cu abilităţi paranormale din ce în ce mai mari, aspecte ce sunt
chiar foarte bine documentate ştiinţific. Se poate spune că aceste
profunde şi fundamentale transformări energetice planetare se propagă
astfel şi în conştiinţele oamenilor urmând să influenţeze din ce în ce
mai mult evenimentele sociale, economice şi politice care vor urma.
Pentru a evidenţia acest salt care este pe cale să se producă în conştiinţa umanităţii
este semnificativ să remarcăm un studiu realizat de către Encicopedia
Britanică ce a descoperit că întregul volum de cunoştinţe al umanităţii
măsurat în biţi de informaţie, începând cu Sumer (civilizaţie ce a
existat cam prin anul 4000 î.e.n.) şi până la anul 1900 (deci o
perioadă de 6000 de ani) s-a dublat în intervalul 1900 – 1950, deci în
doar 50 de ani. Mai mult, în următorii 20 de ani acest volum de
cunoştinţe s-a triplat, iar aceeaşi cantitate de date a fost din nou
asimilată de omenire în doar cei 10 ani care au urmat, din 1970 până în
1980. În prezent ritmul egalării celor 6000 ani de progres menţionaţi
mai sus sunt egalaţi din ce în ce mai repede, fiind acum aproximaţi cam
la o singură lună ! Ca un exemplu semnificativ, să ne amintim că acum 50
de ani un computer era o maşinărie mare cât o cameră, iar pentru a
stoca o cantitate de date ce ar încape astăzi pe un cd obişnuit de 700
mb erau folosite voluminoase memorii cilindrice magnetice. Însă, aşa
cum ştim, chiar şi cd-urile sunt deja tot mai puţin folosite, iar datele
memorate pe sute de cd-uri pot fi acum înregistrate pe un simplu stick.
Se poate calcula că în 50 de ani capacitatea de stocare a datelor a
crescut de 1 miliard de ori. Însă această accelerare se produce în mai
toate domeniile vieţii ! Transpunând aceste date într-o expresie
grafică, obţinem o curbă exponenţială ascendentă, în care diagrama
logaritmică ce transpare din dinamica mai tuturor domeniilor vieţii
umane arată că însăşi schimbarea se accelerează. Această realitate
poate fi asimilată cu un veritabil salt ce provine din acumularea
cantitativă şi care conduce către o nouă treaptă calitativă a
conştiinţei umane.
Astfel,
corelând aspectele menţionate mai sus,se estimează că în ceea ce
priveşte fiinţa umană, după anul 2012 se va produce un proces amplu de
rearmonizare a frecvenţelor de vibraţie ale trupului cu frecvenţele
arhetipale din Univers. Va creşte frecvenţa universului lăuntric al
fiinţei umane, aspect ce va fi resimţit ca o stare de înălţare, denumit
uneori ca o „ridicare la cer”. Cei care vor rezista acestor procese vor
avea acces în mod aproape spontan la trăiri foarte elevate de ordin
spiritual, cum ar fi menţinerea la voinţă pentru lungi perioade de timp a
unor stări supra-mentale profunde, aspect anunţat pentru viitor încă
de acum aproximativ 70 de ani de către marele iniţiat indian Sri
Aurobindo. Starea supra-mentală este o stare de transcendere a minţii
discursive obişnuite şi implicit a individualităţii egotice. Este o
stare în care cunoaşterea se realizează prin intuiţie şi percepţie
directă. Vor exista astfel un număr mult mai mare de genii decât în
prezent, iar în general oamenii îşi vor putea accesa cel puţin 20% din
potenţialul cerebral, ceea ce reprezintă cu mult mai mult faţă de
procentul mediu de 5% din capacitatea cerebrală pe care îl folosim în
prezent. Oamenii vor putea să-şi alchimizeze cu uşurinţă potenţialul
creator prin transmutarea sa în energie şi vor realiza apoi cu uşurinţă
sublimarea acestei energii în frecvenţe foarte rafinate ale conştiinţei.
Se vor putea activa mult mai uşor centrii de forţă (chakrele). Se va
putea realiza cu uşurinţă vindecarea feluritelor afecţiuni prin captarea
directă de energie în structura vitală. Reglarea imunitară va fi mult
mai eficientă. Ciclul veghe/somn va fi diferit în sensul că vom dormi
mult mai puţin, cam 2-3 ore pe noapte. Va creşte foarte mult durata de
viaţă şi se va trezi o largă gamă de puteri paranormale cum ar fi
telekinezia, levitaţia sau teleportarea. Relaţiile interumane vor fi
altele, corespunzătoare unui nivel de conştiinţă superior. Vor fi
realizate cu mult mai mare uşurinţă comunicări telepatice. Percepţia
asupra Timpului şi Spaţiului va fi mult mai complexă. Din punct de
vedere spiritual este important de ştiut că pe măsură ce accedem la un
plan superior de vibraţie, dorinţele şi gândurile se împlinesc tot mai
uşor, ele nemaifiind „frânate” de învelişul greoi al materiei.
”Ascensiunea”
fiind însă destul de bruscă şi puternică, este posibil ca mai ales cei
cu vibraţii joase ale conştiinţei să se confrunte cu un efort destul de
serios de adaptare, ale cărui simptome ar putea fi : – migrene,
ameţeală, palpitaţii, simptome specifice răcelii (febră, transpiraţie,
dureri osoase etc.), slăbiciune sau crampe musculare, respiraţie
greoaie, oboseală nejustificată, modificări în sistemul limfatic şi
imunitar, nelinişte, depresii, stres, senzaţia trecerii unui curent
electric prin creier şi coloana vertebrală, vise intense. Cei cu
vibraţii negative foarte joase, ce încă se complac de exemplu în stări
de răutate încrâncenată, ură atroce, perversitate sau egoism exacerbat nu vor rezista transformării sau cu alte cuvinte, pur şi simplu vor muri.
În faţa acestor perspective uimitoare care este posibil să ne aştepte chiar foarte curând, ne punem în mod firesc întrebarea „Cum putem face faţă acestor transformări majore ?
” Pentru a oferi un răspuns la aceasta, este semnificativ să remarcăm
faptul că – atât din perspectiva tradiţiilor spirituale, cât şi din
perspectiva unor recente studii ştiinţifice – modul în care noi, ca
fiinţe umane, ne acordăm în mod fundamental la frecvenţa pulsatorie a
Pământului se realizează în principal tocmai prin Emoţiile noastre. Emoţia însăşi poate fi într-o anumită măsură cuantificată ca fiind o vibraţie şi conform
unor cercetări realizate la Institutul Hearth Math din SUA încă din
anul 1993, semnalul vibraţional al Inimii noastre, ca sursă a emoţiilor,
este chiar mult mai
puternic decât cel al creierului. Aceasta explică foarte bine de exemplu
ceea ce intuitiv se spune de foarte multă vreme că este esenţial „să
pui suflet în ceea ce faci” pentru că altfel totul devine sec şi
ineficient. Cercetările au mers mai departe şi în anul 1996 s-a
descoperit faptul uimitor că aminoacizii ce formează dublul helix al
ADN-ului sunt activaţi sau dez-activaţi în funcţie tocmai de Emoţiile
noastre ! O emoţie pozitivă, de iubire de exemplu, potenţează reacţia
genetică din ADN, pe când o emoţie negativă o inhibă. S-a demonstrat
chiar experimental că o puternică convingere emoţională benefică,
pozitivă are un efect de vindecare uimitor de rapid şi eficient. Aceasta
este calea de a ne armoniza şi eleva în primul rând pe noi înşine şi
apoi, prin influenţă, calea de a armoniza tot ceea ce ne înconjoară. În
acest context putem înţelege într-un mod mult mai obiectiv de ce cu
adevărat Iubirea este calea ce poate oferi
starea de Armonie în lume. Tradiţiile spirituale au pus mereu accentul
pe Înţelepciunea Inimii, pe Iubire ca şi Cale de unificare între oameni
şi apoi de unificare a acestora cu Natura şi cu întregul Univers.
Tradiţia spirituală amerindiană afirmă că Circuitul Sacru
prin care ne acordăm cu natura porneşte din inimile noastre, care sunt
într-o relaţie tainică de legătură cu sufletul planetei mamă-Pământ,
care la rândul său e în relaţie cu spiritul Soarelui, care este legat
de spiritul Universului însuşi. Nu ne rămâne decât să constatăm că
ştiinţa zilelor noastre confirmă aceste afirmaţii pas cu pas. Din păcate
însă societatea actuală pune mai mereu accentul pe cunoaşterea
intelectuală, iar astăzi puţini mai înţeleg la ce se referă cunoaşterea
care vine din Inimă. Iată de ce s-a produs o ruptură între Inimă şi
Minte.
Referitor la această transformare iminentă a moleculei de ADN ce se va produce în cazul întregii umanităţi vă inviăm să urmăriţi un scurt material video realizat de către Gregg Bradden.
http://www.youtube.com/watch?v=no_W4dhkIQs&feature=player_embedded#!
Referitor la această transformare iminentă a moleculei de ADN ce se va produce în cazul întregii umanităţi vă inviăm să urmăriţi un scurt material video realizat de către Gregg Bradden.
http://www.youtube.com/watch?v=no_W4dhkIQs&feature=player_embedded#!
Cu cât
mai mulţi oameni ar reuşi să înţeleagă şi să participe în mod conştient
la această atitudine fundamentală de deschidere a inimilor şi de
elevare a emoţiilor individuale, cu atât mai rapidă ar deveni ridicarea
colectivă a frecvenţei conştiinţei umanităţii ca ansamblu. Iniţiaţii
liniilor spirituale spun că în măsura în care cât mai mulţi oameni vor
participa la această Ascensiune planetară a nivelului de conştiinţă, cu
atât acest salt va fi mai puţin dramatic. Într-un mod analog
fenomenului cunoscut şi studiat sub numele de „Experimentul celor 100 de
maimuţe”, în care s-a constatat că pentru influenţarea subconştientă a
unei întregi populaţii este suficient să se depăşească o anumită
valoare-prag ce este reprezentată de un număr nu foarte mare de indivizi
ce fac parte din acea populaţie, anumite calcule indică faptul că „masa
critică” necesară pentru ca nivelul de conştiinţă al întregii omeniri
să treacă la o stare generală foarte elevată, supra-mentală, ce poate fi
asimilată cu aşa-numita „iluminare spirituală”, este de 144.000 de
fiinţe care să acceadă pe deplin la acest nivel. Această masă de fiinţe
ce ar trăi starea de supra-conştiinţă ar atrage apoi după sine întreaga
masă a umanităţii. Unii iniţiaţi spun că cei care s-au aliat cu forţele
malefice sunt perfect conştienţi de posibilitatea iminentă a amorsării
acestui salt către lumină şi tocmai de aceea se luptă cu disperare să
îl împiedice prin blocarea căilor de acces ale oamenilor către stările
superioare de conştiinţă. Tradiţiile spirituale afirmă însă fără
excepţie că în mod inevitabil acest prag va fi totuşi atins şi impactul
cosmic de iubire şi fericire ce va surveni va fi uriaş. Umanitatea este
apreciată – analogic vorbind - ca fiind în secundele dinaintea
trecerii unui cocon în stadiul de fluture, ceea ce va genera la nivel
planetar transformări extraordinare, profeţite deja în Biblie prin
expresia „va fi un Nou Cer şi un Nou Pământ”.
Mai mult
însă decât să aşteptăm confirmarea sau infirmarea acestor previziuni
într-un mod pasiv, este mult mai înţelept să urmărim cât mai mult să ne
armonizăm fiecare cu aceste ample şi foarte elevate transformări
energetice şi de conştiinţă pe care iată că mai multe date indică faptul
că ele deja au început. Vom vedea unde ne vor conduce toate acestea.
Însă, în acest moment este esenţial să ne ridicăm nivelul de vibraţie
lăuntric. Nu avem nimic de pierdut dacă facem aceasta, chiar dacă, aşa
cum spun scepticii, finalul anului 2012 nu va fi decât unul cât se
poate de obişnuit. Dacă însă aceste transformări extraordinare – ce
sunt anunţate pe mai multe căi- se vor produce într-adevăr şi noi vom
trece cu bine prin ele, atunci tot ceea ce va urma va însemna pentru
fiecare dintre noi, cât şi pentru umanitate în ansamblul său, mai mult
decât cele mai îndrăzneţe vise pe care le-am avut vreodată despre cum ar
putea fi viaţa pe Planeta Pământ.
Un alt aspect semnificativ pe care îl vom puncta în încheiere este acela că există multiple informaţii conform cărora mai multe specii extraterestre supraveghează planeta noastră
în această perioadă, dovadă în acest sens fiind tot mai desele rapoarte
ce semnalează prezenţa obiectelor zburătoare neidentificate pe tot
cuprinsul globului pământesc. Se pare că extratereştrii sunt extrem de
interesaţi de saltul uriaş pe care omenirea îl va realiza foarte
curând. Aceste informaţii provin de la mai multe persoane credibile
(care au dorit însă să-şi protejeze identitatea) ce au făcut dezvăluiri
senzaţionale referitor la anumite proiecte strict secrete (black
projects) ale unor guverne, proiecte realizate în colaborare cu grupări
extraterestre cu care au luat contact în secret chiar de mai multe zeci
de ani. Ca şi multe alte informaţii esenţiale, aspectele privitoare la
existenţa şi contactul (care deja s-a realizat!) cu anumite grupări
extraterestre, cât şi la iminenţa Marii Translaţii sunt ţinute departe
de atenţia publicului larg, fiind menţinute oficial într-o ambianţă de
derizoriu şi superstiţie. Totuşi, în cercurile restrânse ale elitelor
guvernatoare mondiale aceste lucruri sunt luate cât se poate de în
serios. Informaţii semnificative cu privire la trecerea umanităţii către
o dimensiune superioară au fost dezvăluite de exemplu de unii
cercetători ce au fost -mai mult sau mai puţin- direct implicaţi în
proiectul american cunoscut ca „Proiectul Montauk”. Acest proiect a fost
demarat ca o continuare a celebrului „Experiment Philadelphia”, în
cadrul căruia s-a reuşit într-un mod neaşteptat distorsionarea
continuumului spaţiu-timp atât prin teleportarea unei nave maritime cu
echipaj la bord, cât şi prin proiecţia în viitor a doi membri ai
echipajului, care au sărit peste bordul navei pentru a se salva. Deşi
aceste aspecte sunt bineînţeles infirmate oficial, ele părând a fi mai
degrabă desprinse dintr-un film science-fiction, au existat mai mulţi
martori cum ar fi Preston Nichols, Peter Moon sau Al Bielek (Duncan
Cameron) care au descris detalii şi caracteristici deosebit de
concludente din cadrul acestui proiect. Ei au dezvăluit că proiectul a
avut la bază informaţii extraterestre cu ajutorul cărora printre altele
s-a pus la punct o veritabilă maşină a timpului prin intermediul căreia
au fost trimise în viitor diverse persoane ce au descris ulterior ceea
ce au văzut. Aspectul deosebit de semnificativ pentru cadrul acestui
articol este acela că aceşti sui-generis călători în timp au descris că
nu au putut trece în viitor mai departe de finalul anului 2012, de ca şi
cum acolo se afla un fel de barieră temporală ! Explicaţia ar putea fi
tocmai aceea că după anul 2012 există pur şi simplu alte coordonate
spaţiu-timp, sau altfel spus, acolo există deja aşa-numita „A patra
Dimensiune”.
O perspectivă semnificativă a aspectelor prezentate în acest articol ne este prezentată într-un scurt film documentar pe care îl puteţi viziona la adresa http://www.youtube.com/watch?v=OeZ2DT1yqh0 , intitulat “Ce se întâmplă dacă ascensionez sau nu ?”
O perspectivă semnificativă a aspectelor prezentate în acest articol ne este prezentată într-un scurt film documentar pe care îl puteţi viziona la adresa http://www.youtube.com/watch?v=OeZ2DT1yqh0 , intitulat “Ce se întâmplă dacă ascensionez sau nu ?”
În ce
măsură aceste aspecte sunt reale sau nu ne vom convinge foarte curând
pentru că timpul care a rămas până la actualizarea lor este foarte
scurt. Chiar dacă din perspectiva obişnuită, cotidiană, aceste lucruri
pot să ne apară cu totul fanteziste, este semnificativ să ştim că
străvechile civilizaţii ce au existat cândva pe acest Pământ au descris
–aşa cum constatăm din scrierile care au mai rămas până la noi – că
aceste evenimente s-au mai repetat. De exemplu, tradiţia vedică spune că
toate acestea se produc mereu atunci când are loc trecerea ciclică la Satya Yuga, epoca Luminii şi Adevărului Divin.
Omul zilelor noastre mai are încă multe surprize atât în ceea ce
priveşte redescoperirea ştiinţelor spirituale străvechi, ce au fost în
mare parte uitate, cât şi în ceea ce priveşte înţelegerea ritmurilor şi
planurilor dimensionale ale Universului. În orice caz, merită să ne
amintim cuvintele unui eminent savant contemporan, J.B. S. Haldane, care
spunea : „Universul nu numai că este mai extraordinar decât ne imaginăm
noi, ci este chiar mai extraordinar decât ne-am putea noi imagina.”
Primit pe mail.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu