"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

joi, 21 ianuarie 2016

Influența Lunii asupra vieții terestre

        Impulsurile energiei Lunii ne influențează fluxul sanguin, starea psiho-emoțională și de aici influențele se răsfrâng adeseori asupra vieții prin deciziile pe care le luăm în funcție de starea interioară, astfel că putem spune că Luna este cel mai apropiat corp ceresc cu efecte asupra vieții noastre.
Din vechime, în special în medicina terapeutică, a fost urmarită cu conștiinciozitate știința interdependenței dintre dintre poziția Lunii și modul în care se derulează o boală. Hipocrate, mentorul de bază al medicinii, cunoștea și respecta puterea Lunii îndrumndu-și foarte clar învățăceii: ’’ Nu operați parțile corpului care sunt guvernate de semnul pe care îl străbate Luna’’.
Efectele Lunii asupra vieții terestre și îndeosebi asupra psihicului uman, este puternic percepută mai ales în momentele de Lună Plină și Lună Nouă, când energia suportă modificări bruște; efecte vizibile remarcăm și asupra apei- fluxul și refluxul. iar în cazul operațiilor chirurgicale la Lună în creștere și Lună Plină se observă că hemoragiile sunt mai abundente...dar sunt și alte efecte care nu sunt chiar vizibile dar au o influență subtilă care poate fi observată în timp.
       După impunerea raportului Flexner în lume care a dus o campanie de  ridiculizare a terapiilor ce folosesc remediile Naturii, efect ce a sporit vânzările companiilor Pharmaceutice a căror acționari sunt bancherii (motiv pentru care doar Farmaciile si Bancile sunt păzite de jandarmi),  Germania a păstrat totuși școlile terapeutice astfel că și astăzi există formări profesionale universitare în medicina terapeutică neinvazivă. Cunosc medici în Germania care respectă Calendarul mersului Lunar, cunoscând efectele influențelor acestor energii.
       De asemenea majoritatea centrelor de cosmetică și coafură din Austria și Germania fac programări în funcție de influența Lunii; de exemplu când Luna se află sub influența semnelor favorabile pentru acțiuni asupra podoabei capilare, programul de lucru este prelungit acele zile fiind favorabile tunsului-aranjatului părului, facilitand creșterea, întărirea și înmulțirea firelor de păr, precum și coafura care se aranjează bine. Sau, în zilele defavorabile podoabei capliare, programul de lucru este alocat depilării corporale, fiind zile favorabile acțiunii de îndepărtare a părului de prisos de pe corp, ducând la slăbirea firului de par și în timp chiar la dispariția lui, acestea fiind zile în care se evită tunsul părului și tăierea unghiilor (dat fiind legătura dintre păr și stratul cornos).
       Mai ales femeile care își îngrijesc părul, au observat deseori că nu întodeauna părul aranjat își păstrează forma, sau după depliare firele de par cresc uneori mai repede și parcă mai dese. Asta pentru că nu cunoaștem mai bine efectele energiilor Naturii asupra noastră. În alte zile, energiile Lunare sunt favorabile masajului avand dublu efect de eliminare a blocajelor adunate în ani, alte zile sunt prielnice pentru grădinărit sau de evitat operațiile chirurgicale în anumite zone, și multe alte informații utile care pot fi probate.

Multe calendare vechi se orientau după mersul astrelor și mai ales al Lunii, deoarece forțele comunicate și recomandate de poziția Lunii erau de o importanță mai mare decât cele guvernate de poziția Soarelui. Conform științei antropozofice lăsate în urmă de cercetatorii germani precum Rudolf Steiner, Johanna Paungger, Maria Thun&Matthias Thun, relațiile interplanetare și energiile astrelor influențează dezvoltarea vieții pe Pământ a plantelor, ființelor, anumite părți ale corpului uman cu mediul înconjurător, fluxul apei, grădinăritul, tăierea copacilor, etc. În cărțile Mariei Thun găsim fotografiate exemple concrete de legume plantate în anumite momente ale influenței Lunii. Astfel putem observa din cercetarile dânsei, legume care au fost plantate din același grup de semințe dar la momente/zile diferite (seminte nemodificate genetic), iar la recoltare unele sunt diforme sau mici și crăpate pe când altele plantate în momente favorabile sunt frumoase și apetisante, și bînuisc că și fecundarea ovulelor sunt supuse acelorași influențe energetice. Din păcate carțile dumneaei nu sunt traduse în România încă.
     Când Pământul se rotește în jurul Soarelui, Soarele pe parcursul unui an rămâne aproximativ o lună sub influența uneia dintre cele 12 constelații cosmice – de la Berbec la Pești. Luna se află și ea sub aceleași înfluențe în cele 28 de zile cât durează rotația ei în jurul Pământului, rămânând sun influența fiecarui semn aproximativ 2 zile și jumătate. Fiecare dintre aceste 12 stadii ale Lunii, direcționează spre Pământ 12 forțe energetice diferite, care sunt vizibile în comportamentul oamenilor, al animalelor și plantelor – cărora le influențează viața.
   
Luna are 2 faze principale care se succed la interval de cca 2 săptămâni:

Faza de Lună Nouă:
Atunci când Luna se situează între Pământ și Soare , fața cu care ea este îndreptată spre noi se află în întuneric; Luna se deplasează în sus și în jos odată cu Soarele iar preț de câteva ore nu poate fi văzută deloc și atunci pe Pământ domnește Luna Nouă. Când la Lună Nouă, Soarele și Luna se află în linie dreaptă cu Pământul , atunci Luna acoperă Soarele și pentru o scurtă perioadă de timp, pe anumite zone terestre, are loc Eclipsa de Soare. O forță deosebită își face remarcată acțiunea asupra oamenilor, animalelor și plantelor în orele și zilele de dinainte de Luna Nouă; cei care în această perioadă țin ’’zile de fructe’’ sau postesc,  pot preveni apariția multor afecțiuni, deoarece capacitatea de dezintoxicare a organismului atinge nivelul maxim.Acum Pământul inspiră...

Faza de Lună Plină:
Pe parcursul celor 28 de zile cât Luna face înconjurul Pământului își arată o singură față pe care o putem admira în întreaga sa măreție atunci când este Lună Plină. Ajunsă la acest punct înțelegem că Luna și-a încheiat deja jumătate din călătoria ei în jurul Pământului. În calendar Luna Plină este reprezentată printr-un cerc galben sau alb. Când Pământul se află exact între Soare și Lună, atunci suprafața Lunii este acoperită de umbra Pământului; pe vreme frumoasă în partea Pământului în care este noapte se poate observa acum o ’’eclipsă’’ de Lună prelungită. În orele de dinaintea momentului de Lună Plină, se face simțită asupra oamenilor, animalelor și plantelor o forță deosebită, în care schimbarea de direcție a impulsului lunar de la crescator la descrescător este percepută mai intens decât schimbarea de forțe care are loc în cazul momentului de Lună Nouă, motiv pentru care unii oameni nu pot dormi bine, mai ales daca există perturbării psiho-emoționale profunde ce provin din stress, evenimente din trecut nevindecate. Acum Pământul expiră...

     Între cele două momente importante ale mersului Lunar, există două perioade importante, fiecare având o durată de cca 2 săptămâni:
Luna în creștere-Primul Pătrar- începe imediat după momentul de Lună Nouă: După faza de Lună Nouă, umbra Pământului se mișcă mai departe iar Luna ne apare la început ca o seceră fină care va crește în grosime descoperind suprafața Lunii de la stânga spre dreapta. Își face acum loc Luna în creștere cu influențele ei specifice pe o perioadă de cca 2 săptămâni în care ’’energia crește’’. Tot ceea ce trebuie să asimileze organismul, tot ceea ce-l formează și-l întărește, va avea o dublă forță de acțiune în această perioadă. Pâinea zilnică se transformă acum mai ușor în supragreutate față de perioada când Luna este în scădere. Cu cât Luna crește mai mult cu atât este mai nefavorabilă vindecarea rănilor provocate în acest moment, operațiile nefiind recomandate în această perioadă, deoarece procesul de vindecare va dura mai mult, rămânând deseori cicatrici vizibile. În perioada de Lună în creștere suntem mai energici și punem în acțiune planurile stabilite în perioada de Lună în scădere când suntem mai greu de urnit energetic.

Luna în scădere-Ultimul Pătrar- începe imediat după moment de Lună Plină: După faza de Lună Plină urmează faza de descreștere/scădere- partea întunecată devine vizibilă de la dreapta către stânga, scăderea având o perioadă de aproximativ 14 zile până la faza de Lună Nouă. În perioada Lunii în scădere operațiile reușesc cel mai bine și sunt suportate bine de pacienți. Detoxifierea organismului are loc mult mai eficient, iar rănile făcute acum se vindecă mult mai rapid. În perioada de Lună în scădere, corpul nu va asimila atât de bine alimentele deci nici depunerea de grăsimi nu este favorizată. În perioada Lunii în scădere toate măsurile întreprinse pentru detoxifierea organismului și eliberarea anumitor zone corporale de toxine sunt mai eficiente decât în cazul Lunii în creștere. În perioada de Lună în scădere suntem mai lipsiți de energie, însă putem fi mai analitici față de planurile noastre de viitor pe care le putem iniția începând cu momentul de Lună Nouă când Luna începe să crească.

Cei care au profil pe Facebook pot urmări postările despre anumite faze prin care Luna trece:

Sau în varianta tiparită accesând:

luni, 18 ianuarie 2016

Cum va fi anul 2016 – citirea prin conectarea cu Elementalii Plantelor

Autor: Lucia Vicentiu – Fairy Art

IANUARIE

Luna ianuarie va fi un ghid important pentru celelalte luni ale anului. Ne va ajuta la reculegere, la sinteza, la conceperea unor proiecte care implica munca fizica si creativitate. Este luna in care se concep proiecte de amploare ce se vor desfasura pe tot parcursul anului 2016.
Cei care vor actiona in luna ianuarie, vor fi persoanele care se grabesc, care nu au rabdare, care sunt intr-o lupta permanenta cu timpul. Aceste persoane trebuie sa fie prudente pentru ca graba poate ridica piedici in rezolvarea situatiilor, pe toate planurile ( inclusiv pe partea sufleteasca)
Persoanele care cugeta, care se reculeg in aceasta luna, vor fi ajutate pe drumul lor de catre entitati inalte din Lumea Spiritelor (spiritele unor persoane decedate dragi sau stramosi pe linie masculina)
Din punct de vedere al sanatatii, in luna ianuarie anul 2016, vor fi predominante probleme ale oaselor: artroze, fracturi, luxatii, care vor da persoanelor grabite o stare de repaus in care vor medita asupra cursului vietii lor.

FEBRUARIE

Luna februarie a anului 2016 va fi o luna de declin fizic, material si financiar pentru multi oameni. Va fi perioada in care se vor elimina in plan fizic resentimente, frustrari, ies la iveala anomalii personale care au fost tinute in secret. In acest fel se elimina blocajele pentru a face loc in viata energiei noului an. Vor curge multe lacrimi.
Este necesara prudenta in manifestare, este necesar repaosul fizic si psihic pentru persoanele care se simt incarcate si care vor sa se elibereze de bagajul negativ.
La nivel planetar va fi o luna in care va curge mult sange. Va fi o luna a agitatiei mondiale ( atat pentru oameni, cat si pentru natura/ mediu) in care este necesar ca fiecare element sa fie pus la locul lui, sa se realizeze echilibrul, astfel incat totul sa poata functiona in armonie.

MARTIE anul 2016

Va fi luna veseliei, a bucuriei, a starii de liniste, de acceptare a frumusetii naturii inconjuratoare. Dupa o luna agitata, mohorata, apare Martie ca o raza de soare. In Martie curatarile isi fac efectul, iar sufletul se incarca cu energia binefacatoare a naturii. Va fi luna in care lumea canta si danseaza, in care aerul de primavara isi face loc prin toti porii nostri.
In Martie anul 2016 se vor naste cei mai multi copii din an. Este luna in care se primesc daruri cumulate, de la Univers si de la Mama Pamant. Este luna in care curcubeele se intersecteaza pe cer, aducand prosperitatea acolo unde este nevoie. Este luna magica a iubirii, a cantecului si dansului. Oamenii bolnavi se vor vindeca miraculos. Din cer vor cobori sunete catre pamant.

APRILIE

Luna Aprilie este luna sunetelor. Sunetele care se vor revarsa din Cer in luna Martie, se amplifica in aceasta luna, devin mult mai clare si pot fi receptate de mai multi oameni. In luna Aprilie anul 2016 ingerii sunt foarte activi. Ei vor lucra intens pentru bunastarea sufletelor care se simt abandonate, uitate, pe care le vor ridica, le vor inalta, le vor da o alta perspectiva asupra vietii, le vor disciplina, le vor indupleca.
Luna Aprilie este o luna a incapatanarii in respingerea unor idei nobile despre viata, idei care au fost active in vechime, dar care s-au pierdut datorita ignorantei societatii contemporane.
Aprilie trezeste Eu-l nostru. Din punct de vedere al starii de sanatate fizica si emotionala, se vor manifesta boli ale gatului, deficiente de comunicare, apar frici nejustificate care trebuiesc constientizate si eliberate pentru a fi vindecate. Se manifesta intens bolile hormonale (ex. glanda tiroida devine excesiv de activa).
Ascultarea atenta, activa, pasivitatea, linistea si echilibrul se vor obtine prin constientizarea semnelor si sunetelor divine.

MAI

Luna Mai va fi o luna rotunda. Situatiile create la inceputul lunii vor crea un ciclu continuu de intamplari in viata personala si profesionala. Este necesara o detasare chiar fortata de situatii pentru iesirea din acest ciclu nesanatos, chiar daca ne vom simti indurerati, loviti, jigniti.
Provocarea lunii Mai anul 2016 este desprinderea de atasamente materiale, financiare sau umane nesanatoase. Luna Mai este o luna in care magia naturii este foarte puternica, in care mugurii pocnesc ca sa se formeze floarea, apoi fructul. Aceeasi situatie va fi si in plan spiritual: iesirea din cocon pentru a inflori, pentru a manifesta darurile, pentru a da posibilitatea fructificarii vietii. Este luna manifestarii rapide a intentiilor.
Din punct de vedere al sanatatii fizice, vor aparea eruptii pe corp sub forma de alergii, semn ca multe probleme care sunt inca ascunse, trebuie scoase la suprafata si rezolvate. Eruptiile vor disparea odata cu constientizarea aspectelor pe care le pastram in umbra. In acest sens, deosebit de utile sunt plantele de aer, plantele care calmeaza emotiile, sentimentele, consumate sub forma de ceai, uleiuri, elixire.

IUNIE

Luna iunie, anul 2016, este luna confruntarilor si a provocarilor profesionale. Apar idei noi, afaceri, persoane noi care ne provoaca sa intram in competitie. Sfatul este sa nu acceptati aceasta stare de competitie, sa o transformati intr-o relatie de cooperare, de parteneriat. Proiectele se vor materializa si vor creste rapid numai intr-o stare de pace si armonie cu ceilalti (colegi, clienti etc), chiar daca veti simti ca unii sunt mai avantajati in situatia respectiva. Este doar o fatada.
Din punct de vedere al sanatatii, in aceasta perioada se vor manifesta migrenele, oboseala datorate noptilor pierdute pentru calcularea pasilor /miscarilor pe care intentionati sa le faceti in cadrul competitiei, aiurea create de factorii de decizie. Va veti simti slabiti si epuizati fizic. Vindecarea consta in echilibrarea fizica si psihica prin practicarea unor sporturi masculine, de forta care sa consume energia grea acumulata in timp. Va poate ajuta si gradinaritul, munca cu pamantul.

IULIE

Luna Iulie este o luna imbelsugata din punct de vedere profesional, in care se culeg roadele activitatilor intelectuale, materiale si spirituale desfasurate in prima parte a anului. Este o luna de satisfactii si de leneveala.
Soarele devine prea puternic in iulie, anul 2016. Influenta sa va fi asa de puternica incat vom avea nevoie de energie suplimentara pentru a-i face fata. Se manifesta astfel, in planuri subtile, energia masculina care arde ultimele ramasite din umbrele noastre. Este o luna foarte calda. In multe zone din tara vor avea loc intreruperi ale activitatii datorita caniculei. Multe izvoare vor seca iar pamantul se va crapa de la seceta. Insectele vor deveni foarte agresive. Fructele se vor coace mult mai devreme decat in alti ani. Apar boli determinate de canicula, pierderi de apa si vitamine. Va fi nevoie de o hidratare temeinica.
In plan astral, vindecatorii se vor uni si vor lucra pentru invocarea ploilor care vor salva recoltele. Este necesara o unire a energiilor, o conlucrare cu Natura si spiritele ei pentru diminuarea, inlaturarea pierderii recoltelor, pentru a ajuta plantele sa faca fata caniculei.

AUGUST

Este luna peripetiilor, luna calatoriilor. Sufletele pereche se intalnesc chiar daca se afla la distante mari in spatiu. Este luna intalnirilor care fauresc viitorul. Sufletul simte nevoia sa calatoreasca, simte nevoia sa se inalte prin toate mijloacele. Unele suflete simt chiar nevoia sa paraseasca Pamantul pentru a gasi, a se implini intr-o lume mai buna.
Este luna in care ne incearca regretele pentru ceea ce nu am infaptuit si am fi putut face in aceasta viata, pentru persoane dragi care au plecat dintre noi, pentru relatii pierdute. Este luna in care calatoriile au loc pentru reintregire si alinare. Dar este si luna bucuriei de a descoperi locuri noi, imagini, obiceiuri noi. Apasarile se poarta si se lasa in aceste locuri pentru a fi dizolvate in energia lor ancestrala. Vom avea parte de minuni, de vise premonitorii, de intamplari care ne vor reaminti ca exista ceva mai presus de existenta noastra cotidiana.
In luna August anul 2016 suntem desprinsi de pamant si calatorim pe toate planurile. Usile templelor sunt deschise si ne asteapta, noi trebuie sa avem curajul si hotararea sa pasim prin porti.

SEPTEMBRIE

Este luna in care incep ploile. Vor fi zile in care va ploua mult, norii se vor strange des si se vor descarca cu putere peste pamant. Tot ceea ce a fost secat se va umple la loc, se va reface. Natura isi reface echilibrul, chiar daca se dezlantuie furioasa.
Va ploua necontenit zile intregi si vom astepta cu nerabdare soarele. Puterea feminina isi intra din nou in drepturi. Emotiile vor fi mai intense. Apa circula in natura dar si prin corpul nostru si poarta cu ea emotiile atat bune, cat si rele. Ne vom simti blocati in situatii aparent fara iesire, desi rezolvarea acestora este foarte aproape de noi.
Chakra celui de-al treilea ochi va fi aproape inchisa, de aceea vom avea dureri de cap, migrene. Vindecarea va veni prin linistirea mintii, prin eliminarea gandurilor obsesive care nu ne dau pace, prin odihna si meditatie.
Va fi perioada in care ne putem exersa talentele sau putem deprinde unele noi: cantec, dans, pictura, arta unui instrument muzical, etc.

OCTOMBRIE

Va fi luna horelor, luna sarbatoririi recoltelor la nivelul intregii tari. Recoltele nu vor fi afectate foarte mult de seceta din iulie. Nu vor fi mici, dar nici foarte mari. Oamenii vor dansa fericiti si vor ridica ode de multumire pentru bogatie, pentru recoltele pe care le credeau pierdute. Ei vor constientiza pana la urma ca numai conlucrand cu Natura au parte de multumirea pamantului. Devin mai buni, mai toleranti, incep sa imparta cu semenii lor, sa ajute si sa ceara ajutorul.
Se va produce o deschidere, o revarsare de sentimente de bunatate si optimism. In tara va avea loc o mare festivitate rurala, prin care se va onora spiritul vechi al poporului nostru, o sarbatoare elogiata si pe plan international. Sarbatoarea se va desfasura in centrul tarii, pe o vatra stramoseasca foarte vestita. Bucuria se ridica sus, foarte sus, catre Cer, oamenii vor canta si vor dansa ca in vremurile vechi.
Tot in aceasta luna se vor descoperi noi situri arheologice, vor fi identificate noi simboluri ale strabunilor, pe care le credeam pierdute.Vor mai fi descoperite metode de comunicare ale strabunilor nostri de care nu aveam cunostinta, poate chiar dovada unei civilizatii care si-a adus aportul la religia, arta poporului nostru.

NOIEMBRIE

Va fi luna pauzelor, stagnarilor atat in gandire cat si pe toate planurile. Din aceasta cauza oamenii, natiunile incep sa devina agitate.Vor avea loc confruntari intre mental si emotional (minte si sentimente) sub forma confruntarii de opinii.
Toate acestea datorita nerabdarii populatiei in fata primirii unor raspunsuri, a unor rezultate. Acest lucru se va simti si pe plan international. Va fi o luna rece si grea. Va exista o revarsare de furie din partea estului fata de vest, furie care va incepe printr-un santaj emotional cu substrat ascuns. Va fi o luna in care oamenii isi vor cauta adaposturi, locuinte noi mai sigure. Desi va exista un sentiment al izolarii, toti oamenii vor fi uniti, indiferent de natie si rasa, intr-un ideal comun – pacea si armonia.

DECEMBRIE 2016

Luna Decembrie va fi o luna aparent linistita. O luna in care fortele umane se vor aduna, se vor intari. Va fi o luna in care se vor face planuri si strategii, se vor analiza situatiile care au avut loc in timpul anului. Va fi o luna in care se vor produce mutatii in centrii de putere la nivel mondial. Cei considerati saraci, cu resurse putine vor fi in realitate mult mai puternici decat par pentru ca au avut capacitatea sa asculte atent, sa analizeze si sa ia masuri.
In luna Decembrie anul 2016 ne vom pregati pentru o iarna salbatica, o iarna foarte grea. Corpul va avea nevoie de putere. Va creste numarul persoanelor cardiace, vor avea loc multe accidente datorita manifestarii necontrolate a fortelor, cei slabi vor fi agresati de cei puternici, cei pe care i-am crezut oameni buni se vor dovedi lacomi, avari. Va fi un spectacol in care mastile vor cadea brusc una cate una, lasand surpriza sa se manifeste in toate aspectele vietii.
Multumesc Arhanghelului Rafael pentru ghidare, multumesc Elementalilor Plantelor pentru mesaje!

duminică, 10 ianuarie 2016

Luna Noua in Capricorn

10 Ianuarie ora 03:30 avem moment de Luna Noua in Capricorn.
Ce este si cum are loc fenomenul de Luna Noua dpdv astrofizic?
Atunci cand Luna se situeaza intre Pamant si Soare , fata cu care ea este indreptata spre noi se afla in intuneric; Luna se deplaseaza in sus si in jos odata cu Soarele iar pret de cateva ore nu poate fi vazuta deloc si atunci pe Pamant domneste Luna Noua. Cand la Luna Noua Soarele si Luna se afla in linie dreapta cu Pamantul , atunci Luna acopera Soarele si pentru o scurta perioada de timp, pe anumite zone terestre, are loc eclipsa de Soare. O forta deosebita isi face remarcata actiunea asupra oamenilor, animalelor si plantelor in orele si zilele de dinainte de Luna Noua; cei care in aceasta perioada tin ’’zile de fructe’’ sau postesc pot preveni aparitia multor afectiuni, deoarece capacitatea de dezintoxicare a organismului atinge nivelul maxim. Daca vreti sa renuntati la ’’obiceiuri proaste’’ sau sa incepeti ceva nou, aceasta zi este cea mai indicata ca punct de plecare. Pamantul incepe sa respire; este o zi ideala pentru a face curat si pentru a spala.Tot in aceasta perioada corpul nostru poate benefica dublu de efectele vitaminelor, produselor terapeutice pe care le ingeram, la fel insa tot ceea ce mancam are efect dublu asupra corpului; atentie deci la mancarea in exces pentru a nu capata kilograme in plus.
Acum este benefic pentru a tine Post, manca fructe sau bea ceaiuri,sucuri naturale fara indulcitori artificiali.
Luna Noua in Capricorn aduce impulsuri pentru a initia actiuni al caror rezultat ne va influenta urmatorii 19 ani. Multe domenii sociale vor primi aceste energii care vor demara schimbari pentru a inlocui ceva vechi cu ceva nou intr-un mod mai multi sau mai putin placut. Astfel ia nastere o noua etapa in viata noastra personala/nationala/planetara si in functie de puritatea semintelor (intentiilor) pe care le avem in prezent de plantat, rezultatele viitoare vor avea mai mult sau mai putin ´´roadele´´ dorite/asteptate.
Orice noua cale ce se deschide are si partile de umbra in care stau ascunse lucruri invizibile ochilor neobisnuiti sa scruteze intunericul, care nu sunt altceva decat efecte/creatii ale unor demersuri/actiuni vechi ce doar evidentiaza partile noastre slabe ce trebuiesc intarite/formate ... astfel ca orice demers inceput la Luna Noua duce cu sine si necesitatea de a traversa evenimente generate de trecut dar si evenimente care aduc plus de cunoastere acolo unde umbrele nestiintei persista.
La nivel personal aceste efecte ale trecutului lasate la voia intamplarii difera de la om la om, in functie de puritatea inimii si mintii sale, dar la nivel national/de grup lucrurile sunt mai vizibile si nu va exista natie care in urmatorii 19 ani sa poata evita efectele unor actiuni dosite ´´sub pres´´ de multa vreme, efecte care trebuiesc acum infruntate, traite/simtite pentru ca grupul ce formeaza natia respectiva sa-si invete lectia....iluziile vor fi destramate pentru a permite conturarea realitatii...informatia va fi segregata pentru a i se descoperi intentia...societatea va fi reformata pentru a se re/descoperi pe sine..lumea va fi zbuciumata pentru a se regenera...

Calendar cu fazele lunii pe anul 2016

Buna dragilor, am folosit anul trecut acest calendar si sunt multumita de el. M-a ajutat sa ma armonizez mai mult cu partea mea feminina, de a simti intuitiv cand este benefic sa ma tund sau sa ma epilez, cand e cel mai benefic sa spal hainele pentru a se curata de pete, cand sa fac curatenie in casa pentru a se pastra mai mult timp, chiar si cand e benefic sa ud plantele, cand sa le culeg si sa le conserv si multe alte trucuri. Va invit sa comandati acest calendar care il recomand cu drag.


Luna reprezinta inconstientul, impulsurile launtrice care ne conduc, adesea fara sa ne dam seama, catre ceea ce avem de indeplinit in viata, prin intermediul trairilor si reactiilor noastre psihice. 

Luna guverneaza viata emotionala si sufleteasca si reprezinta tot ce ne hraneste radacinile, incluzind ereditatea, maternitatea, mediul de origine si comunitatea in care traim.

Miscarea Lunii pe zodiac este cea mai rapida, ceea ce face ca amprenta ei intr-o astrograma sa para adesea nesemnificativa. Totusi este planeta care creeaza diferentele cele mai clare intre momentele aceleiasi zile - si la fel intre oameni.
In acest calendar descoperiti zilele favorabile pentru masaj, relaxare, aromaterapie, cand e bine sa ne spalam pe par, cand sa aerisim si sa  facem curatenie in casa, cand sa spalam hainele, sa ne depilam, sa udam plantele, gimnastica, cand e bine  sa bem ceaiuri detoxifiante, cura de fructe, tratamente asupra corpului/tenului, activitati de gradinarit, zile ideale pentru meditatie, pentru cules si depozitat fructe.
La fel, veti afla cand nu e bine sa va epilati, sa faceti extractii dentare, taierea parului, taierea unghilor, tratamente,  cand sa evitati udarea plantelor si multe alte sfaturi utile pentru viata de zi cu zi.
Acest calendar ne ajuta sa ne armonizam cu noi insine si cu natura pentru a avea un maxim in tot ceea ce facem. Urmarind si punand in practica aceste mici sfaturi vom observa ca curatenia casei va tine mai multe zile, vom observa ca vom avea un corp mai sanatos si plin de vitalitate, un par sanatos, unghii frumoase, plante in casa mult mai vitale si mai trainice care sa ne bucure sufletul. La inceput ne va fi greu pana ne obisnuim cu noile idei, dar odata practicate ele vor deveni  automate si vom avea o viata in armonie cu interiorul nostru dar si cu ceea ce este in jurul nostru.
La inceputul calendarului gasiti un mic indrumar despre efectele fortelor  lunii. La sfarsitul calendarului sunt detaliate fiecare zodie si asupra ce zona guverneaza, diferite indicatii si ce e bine de evitat. Ultima pagina va ofera detalii despre luna in crestere, luna plina, luna in scadere si luna noua.

Probabil  ati observat că sunt zile când părul se aranjează superb pe când în alte zile nu ia forma dorită; sunt zile când epilarea are efect de lungă durată și zile când părul crește foarte repede; sunt zile când rufele se spală mai bine și zile când folosind același detergent rufele nu par la fel de curățate; perioade când rănile se închid mai repede sau mai greu, și multe alte observații…Nu știm însă că există influențe exterioare care le putem folosi sau evita în funcție de beneficiul dorit.
Calendarul Lunii, este un calendar frecvent utilizat în Europa- Olanda, Suedia, Italia, Austria, Germania, etc, în care sunt incluse informații zilnice despre poziția satelitului Pământului- Luna și detalii despre beneficiile energiei lunare asupra corpului uman.


Majoritatea centrelor de cosmetică și coafură din țările europene fac programari în funcție de poziția Lunii; de exemplu când Luna se află în semne favorabile pentru acțiuni asupra podoabei capilare, programul de lucru este prelungit deoarece acele zile sunt favorabile tunsului-aranjatului părului, facilitand creșterea, întărirea și înmulțirea firului de par, precum și coafura care se aranjează perfect. Sau, în zilele defavorabile podoabei capliare programul de lucru este alocat depilării corporale, fiind zile favorabile acțiunii de îndepărtare a părului de prisos de pe corp, ducând la slăbirea firului de par și în timp chiar la dispariția lui, acestea fiind zilele în care se evită tunsul și chiar spălatul părului. În alte zile, energiile Lunare sunt favorabile masajului având dublu efect de eliminare a blocajelor energetice adunate în ani, alte zile sunt prielnice pentru grădinărit sau de evitat operațiile chirurgicale în anumite zone, și multe alte informații utile.




Aceste este un cadou pentru umanitate. Va recomand sa va faceti voua acest dar minunat, cat si celor dragi din viata voastra.
Pentru a cumpara acest calendar scrieti pe adresa de mail: nagymelinda3@yahoo.com.
Pentru cei din Brasov sunati la nr 0727573431.
Calendarul este in format pentru birou si contine 17 pagini, latime 20 cm si inaltime 29,5 cm. Costa 25 lei + taxele postale.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Luna Nouă în Capricorn 10 ianuarie 2016, la ora 03.30 (ora României)


Momentul de Luna Noua in Capricorn (alaturi de Mercur Retrograd in Capricorn in continuare pana pe 26.01.2016, dar si de alte configuratii astrologice care dau complexitate momentului) este unul unic in acest an, intens si plin de potential al valorizarii de sine. 
Acest moment foarte interesant poate lasa amprenta unui viitor benefic daca stim si intelegem ca e cazul sa ne constientizam valoarea personala mai mult ca oricand, cu toate abilitatile si resursele ce ne transforma intr-o investitie mai buna a ceea ce putem fi in timp. Este adevarat ca indrazneala de a schimba sau de a misca lucrurile intr-o directie mai demna de noi insine implica o oarece maturizare a ceea ce ne place si ne repezinta si ca o doza anume de curaj de a ne confrunta cu propriul adevar necesita putina intelepciune si o autoevaluare corecta, chiar dura. Insa doar asa ne putem asuma ceea ce suntem, ceea ce am dobandit si am devenim sau ceea ce realizam ca suntem pe cale sa devenim. Asumarea de sine este o responsabilitate egala cu virtutea de a evolua spre o versiune mai corecta a noastra.
In alta ordine de idei, e un moment de noi inceputuri, de planuri noi si intentii noi, intemeiate fie chiar si pe idei vechi. Nu e un moment de viteza, de impuls, de turatie maxima. Este un moment tacticos, strategic mai degraba, care ne cere pregatiti sa actionam frana de mana daca situatia o cere, pentru a ne asigura ca pornim pe o directie noua sau cel putin reconfigurata fata de cum era pana acum. Asa reusim sa ajungem incet si sigur la concluzii si revelatii din ce in ce mai edificatoare despre cum ar trebui sa se decurga unele lucruri din viata noastra si ne dam sanse de redresare in timp util.
Cu alte cuvinte, avem ocazia sa facem o treaba serioasa, cu toata asumarea, in sfarsit, pentru a construi ceva durabil si concret. Mentalul se poate mobiliza foarte puternic si coopereaza la desavarsirea planurilor noi sau a celor vechi pe cale sa devina realitate cu voia noastra. Puterea gandului lucreaza intens si ne poate ajuta, strict in sensul constructiv.

Ce anume ma determina sa schimb ceva in ceea ce fac pentru a continua mai bine ceea ce am de facut?
Cum merg mai departe cu ceea ce am de facut?
Care sunt acele schimbari pe care trebuie sa le fac pentru mine pentru viitor?
Cat de corect ma autoevaluez in ceea ce fac?
Imi dau importanta si valoarea cuvenita pentru a reusi ceea ce mi-am propus?

Acestea ar fi cateva intrebari care descriu noutatea a ceea de suntem deja ;-)

De Luna Noua, o luna frumoasa si productiva va doresc!:-)


--------------------------------------------------

Susan Seddon Boulet
În data de 10 ianuarie 2016, la ora 03.30 (ora României), Soarele şi Luna îşi dau întâlnire în semnul zodical al Capricornului. Prima Lună Nouă din acest an vine cu un puternic impuls de (auto) transformare: Pluto în conjuncţie cu cele două Luminarii şi Ascendentul în semnul Scorpionului.
Acum, când vechile structuri colapsează (cuadratura de lungă durată Uranus-Pluto), iată că vieţile fiecăruia dintre noi sunt supuse reexaminării, odată cu această Lună Nouă. Fiecare dintre noi este chemat să pună umărul la construirea unei lumi noi. Pentru că fiecare dintre noi zideşte o cărămidă la fundamentul acestei lumi. Noi suntem creatorii lumii în care trăim. Fie că ne place, fie că nu, lumea exterioară nu este altceva decât proiecţia propriei noastre lumi interioare. Aşa că să ne întrebăm dacă am avut oare curajul să ne uităm în “propria ogradă” înainte de a ne uita în curtea vecinului... 
Este prima Lună Nouă din acest an. Să pornim cu dreptul şi să folosim oportunităţile pe care această Lună Nouă ni le oferă şi să plantăm realităţile “sămânţă” nu doar pentru următoarele 28 de zile, până la următoarea Lună Nouă, ci pentru tot anul ce tocmai a început. Cu răbdare şi cu deplină responsabilizare. Cu înţelepciune, învăţând din lecţiile trecutuluiTrecutul unei văduve este adus la lumină”. Mesaj cheie: “Karma acţiunilor trecute pe măsură ce afectează posibilităţile oferite de un nou ciclu”. (Simbolul Sabian al planetei Saturn)
Ambele planete care reprezintă arhetipuri feminine: Luna şi Venus, intră în contact cu energia Marelui Înţelept, Saturn. Manifestarea cea mai elevată a Divinului feminin este reprezentată de Sophia-Înţelepciunea Divină, care integrează toate celelalte aspecte ale principiului feminin. Mesajul Divinului feminin, dublat de cel al lui Mercur în mişcare retrogradă, aflat în ultimul grad al semnului Capricornului, este acela de a ne reconecta cu înţelepciunea din inima noastră, ascultându-ne vocea interioară: “ştii ce ai de făcut. Ai încredere în Înţelepciunea ta şi ia măsurile corespunzătoare, fără întârziere”. 
Pluto, “agentul alchimic” al transformării, este în conjuncţie cu steaua fixă Vega. Popoarele din antichitate i-au acordat acestei stele o importanţă deosebită: babilonienii o numeau “Mesagerul Luminii”, iar egiptenii o foloseau pentru orientarea cardinală a templelor lor. Acum Pluto, în conjuncţie cu Vega, ne provoacă să ne regăsim Lumina interioară, scânteia Divină din noi. Să ne reamintim cine suntem şi de unde venim. Să ne reamintim “măreţia realizărilor trecute ale Sufletului şi puterea ascendenţei spirituale, puterea durabilă a cunoaşterii oculte şi a Păzitorilor săi”, aşa cum ne dezvăluie Simbolul Sabian al planetei Venus: “Marea Piramidă şi Sfinxul”. Simbolul implică faptul că o asemenea cunoaştere arhetipală rămâne temelia pe care minţile oamenilor pot construi încă formulări solide şi valabile. 
            Marte în domiciliu, în aspect armonios cu Neptun, ne impulsionează să punem mâna la treabă, să ne materializăm visele şi viziunile! Fiecare dintre noi are un vis, haideţi să ni-l realizăm! Căci la temelia fiecărei lumi noi se află un vis, o viziune, aşa cum spunea şi Martin Luther King în discursul său din 1963, “I Have a Dream”: "Visez că într-o zi această naţiune se va ridica şi va îndeplini adevărata menire a crezului său: 'Toţi oamenii sunt egali'. Visez că cei patru copii ai mei vor trăi într-o zi într-o naţiune unde nu vor fi judecaţi după culoarea pielii, ci după caracterul lor. Am acest vis astăzi!”. Şi iată, Barack Obama este astăzi preşedintele Statelor Unite ale Americii... Şi totul a început cu un Vis...
          Simbolul Sabian al Nodului Nord: “Un băiat cu o cădelniţă oficiază lângă preot, la altar”, ne dezvăluie faptul că am intrat în “primul stadiu al participării efective la marele ritual al evoluţiei planetare”. Ştiu, există resemnarea fatidică cum că “nu putem schimba lumea” în care trăim... Dar ghici ce?... Nici nu trebuie să schimbăm lumea! Pentru că ne putem schimba noi! Pentru că noi suntem “lumea”!
 Ceea ce vine să ne reamintească prima Lună Nouă din acest An Nou, este faptul că nu suntem responsabili doar pentru propria noastră existenţă, ci pentru existenţa întregii umanităţi. Iată Simbolul Sabian al Lunii Noi (gradul 19.13 Capricorn): “Un cor ascuns cântă în timpul serviciului religios”. Mesaj cheie: Împlinirea funcţiei creative a individului prin participarea sa la o activitate de grup consacrată realizării transcendente a unităţii”.
Iar implicarea nu trebuie să fie neapărat vizibilă. Mulţi “agenţi invizibili” lucrează în singurătate, operează în tăcere, fără a aştepta recunoştinţă, laude sau recompense, ştiind că munca lor individuală este importantă pe plan global. Da, chiar şi TU poţi fi unul dintre aceşti “agenţi invizibili” ai transformării! Da, TU! TU contezi cu adevărat! TU poţi face o diferenţă în lume!!! Aşa cum spunea Gandhi, “fii TU schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”! Aşa că haideţi să nu mai pierdem timpul şi să începem chiar ACUM!

“Fie ca Lumina, Dragostea şi Puterea
Să restabilească Planul pe Pamânt.
ŞI FIE CA NOI TOŢI SĂ ÎMPLINIM PARTEA NOASTRĂ!”
(Fragment din Marea Invocaţie)

O Lună Nouă binecuvântată! Aşa să fie şi aşa şi este!

miercuri, 6 ianuarie 2016

Sfaturi pentru fiecare zodie in 2016

Berbec
1. Construiește-ți succesul material!
Marte îți schimbă în 2016 viziunea asupra vieții. Devenind mai înțelept, ești pregătit să iei provocările cu mai multă încredere. E un an bun de investiții, împrumuturi, dobânzi și bani ce vin ca recompensă, bonus sau moștenire.
2. Ia lucrurile pas cu pas!
Încarcă să te implici 100% în tot ce faci, de fiecare dată. Fă lucrurile pe rând. ‘Focus’-ul îți aduce rezultatele dorite. Nu te arunca în prea multe direcții simultan, pentru că intri în criză de timp și nervi.
3. Pregătește-te pentru testul relațiilor!
Din toamnă, cu Jupiter în Balanță, vezi fața oamenilor din viața ta. Ți se adeveresc convingerile. Oamenii în care ai încredere ies în evidență, dar, în paralel, ești expus la trădări și dezamăgiri. Trăiești experiențe duale, duplicitare, teatrale, așa că fii tu integru pentru a atrage același comportament la celălalt!berbec horo
Taur
1. Înarmează-te cu răbdare!
Este un an de acțiune, în care ceilalți te țin în priză. Ești pus deseori în rolul de mediator, trecând prin adevărate perioade de criză relaționale. Poți să te trezești în rolul de agresor sau victimă în relații.
2. Rescrie-ți idealurile!
Anul acesta, nu prea ies lucrurile cum ai vrea tu. Trebuie să renunți la așteptările nerealiste de la partener ori familie sau să recunoști că, deocamdată, nu dispui de suficienți bani pentru proiectele tale îndrăznețe.  Fii mai pragmatic!
3. Ieși din rolul de justițiar!
Din septembrie încolo, cu Jupiter în Balanță, încearcă să nu fac prea mult în locul altora și să nu ajuți mai mult decât trebuie! Înainte de a lua apărarea cuiva sau de a băga mâna în fo pentru cineva, asigură-te că nu ești folosit!Taurus-Wallpaper-HD-for-Computer
Gemeni
1. Acceptă că meriți ce și se întâmplă!
Tema anului pare a fi pentru tine asumarea responsabilității fața de propria viață! Recunoaște că ești unde ești pentru că tu ai făcut alegerile respective! Mercur retrogradează în semnele de Pământ, care îți ocupă casele karmice. Încetează să mai dai vina pe alții, iartă și fă tu primul pas spre împăcări!
2. Fă-ți proiecte de familie!
Hotărăște-te unde este acasă pentru tine și cum vrei să arate viața ta de familie, fără să dictezi cum să se comporte ceilalți! Este un an bun de reunire a celor dragi, de reconciliere, de mutare, renovare, tranzacții imobiliare. Se întrevede îmbunătățirea condițiilor de locuit.
3. Asumă-ți responsabilități în relații!
Este un an în care probele, încercările și blocajele celorlalți te motivează. Nu prea ai încotro și te mobilizezi pentru că ceilalți au nevoie de tine. Cu cât dai mai mult, cu cât ai grijă și susții partenerul, copiii, clienții, asociații, cu atât primești. Ești talismanul celorlalți. Abundența vine prin tine, pentru alții, dar și pentru tine, indirect.gravidanze-gemellari-raddoppiate-in-italia
Rac
1. Nu-ți mai băga nasul în oala altuia!
Fiind guvernat de Lună, ești puternic influențat de eclipse. Iar anul acesta, eclipsele se petrec pe axa comunicării, a dialogului, a interacțiunilor. Stai departe de bârfe și nu-i judeca pe alții, pentru că ți se poate întâmpla ce condamni la alții! Nu te amesteca în viețile celorlalți, pentru că vei fi de vină! Mai bine să nu știi și să ții pentru tine: ‘N-am văzut, n-am auzit nimic.’
2. Pune-te la punct cu tehnologia!
Anul acesta ții pasul cu schimbările tehnicii. Accesezi distanțele pe căi moderne: prin comunicare (îți iei alt telefon, comunici pe WhatsApp, pe Skype, schimbi laptopul, îți faci un blog, folosești mai des internetul) sau printr-un mijloc de transport (îți iei mașină, îți schimbi mașina, cumperi bicicletă etc.).
3. Renunță să te bați pentru cauze pierdute!
Anul acesta înveți să accepți că ceea ce credeai că e bine pentru tine nu e neapărat bine pentru tine. Îți schimbi radical convingerile și nu te mai zbați să faci lucruri cu forța. Riști să te epuizezi și chiar să te îmbolnăvești dacă te lupți să- schimbi pe alții, Cedează frâiele și nu-i mai modela pe ceilalți cum vrei tu să devină!RAC2
Leu
1. Problemele tale nu se rezolvă singure, ia atitudine!
Nu poți să fugi anul ăsta! Lucrurile pe care le eviți, le ocolești, le amâni, de care ți-e frică, îți explodează în față! În special în relația de cuplu și în cea cu copiii. Confruntarea directă cu orice situație care îți produce disconfort este recomandabilă. Dacă lași să treacă ceea ce nu-ți place, va fi tot mai rău!
2. Fă economii!
E e așteptat să ieși anul acesta din găurile financiare. De aceea, munca este purtătoare de abundență și s-ar putea să mai ai nevoie de buzunare ca să ai unde să pui banii Pe de altă parte, ia-ți buzunare cu fermoar, pentru că, de prea multă bucurie, poți da în patima cheltuielilor. Shoppingul poate deveni un viciu și atunci, degeaba câștigi mai mult, dacă ești mână spartă.
3. Renunță la vânătoarea de trofee!
Îți place să fii invidiat și să sta deasupra celorlalți, dar anul acesta te convingi că funcția sau orgoliul de a avea lângă tine cel mai dorit partener nu-ți aduce neapărat un plus. S-ar putea să te trezești că ceea ce ai obținut și îți hrănește superioritatea e doar un trofeu într-o vitrină. Lucrurile pentru care ești admirat nu te fac neapărat și fericit!leo-the-lion-animal-cat-face-lion
Fecioară
1. Gândește-te mai mult la tine!
Mercur, patronul tău, retrograd în 2015 în semnele de Pământ, inclusiv la tine acasă, te face să te gândești mai mult la interesele tale personale, decât la binele altora. Fă tot posibilul să te simți bine în pielea ta. Schimbă-ți look-ul și stilul de viață. Fii mai activ și ai grijă de cum arăți. Ești preocupat de un termen la modă: ‘wellness’ (adiă ‘stare de bine pe toate planurile’).
2. Spune NU!
Anul acesta îți exersezi din plin autocontrolul. Este un an în care este benefic să te abții, să te înfrânezi, să te cenzurezi. În primul rând, ține-ți greutatea sub control! Înfrânează-ți pornirile de a rezolva treburile altora! Trăiește-ți propria viață, nu pe a celorlalți!
3. Descalecă de pe ceilalți!
Nu-ți mai trage orgoliul din cât de mult îi ajuți pe alții, pentru că riști să te îmbolnăvești. Renunță la impresia că, fără tine, nu se descurcă ceilalți! Dimpotrivă, ca să te înveți minte să nu mai dai cu biciul și să-i mâni pe ceilalți în direcția în care vrei tu, așteaptă-te să fii dezamăgit sau trădat fix de cei în care investești cel mai mult! Dacă îi ajuți, nu înseamnă neapărat că le faci și bine!zodiac sign virgo- vector illustration
Balanță
1. Vezi-ți de sănătate!
De departe, este cel mai vulnerabil punct al anului. Ai nevoie de boală ca să te gândești la tine. Fiind atât de preocupat de alții și de supărat că nu reușești să-i schimbi sau să ajungi la ei, îți iei o pauză ca să te ocupi strict de corpul tău.
2. Ia decizii în ceasul al 12-lea, măcar!
Anul acesta simți din plin că ești victima propriilor indecizii. Vine peste tine tot ce nu ai rezolvat. Toate amânările te conving că nu ajungi nicăieri dacă nu iei tu atitudine! Trebuie să repari ceea ce ai evitat mult timp, să te confrunți direct cu problemele, să dai ochii cu ‘dușmanul’. Trebuie să faci lucruri pe care nu ai vrea să le faci, așa că îți este de două ori mai greu, mai ales să închei capitole. Încetează să te plângi! A nu face alegeri este o alegere care te ajunge din urmă.
3. Profită de situațiile de criză!
Din septembrie, când ajunge Jupiter în zodia ta, rezolvi situațiile blocate din viața de familie. Relația cu partenerul se clarifică, la fel și cea cu părinții, copiii sau rudele. Dar trebuie să ajungi lat, în punctul în care nu mai poți și nu mai suporți, ca să rupi pisica sau să pui piciorul în prag. Anul acesta ești ca la examenul auto, la proba de urcare în rampă. Până nu ești jos de tot, la poalele dealului, cu frâna de mână trasă, nu o iei în sus!Balanta
Scorpion
1. Schimbă direcția!
2016 este pentru tine anul unui viraj spectaculos! Mai ales viața profesională se reînnoiește. O iei de jos, de la capăt și refuzi să te plafonezi.
2. Deschide ușa prosperității!
Marte în zodia ta, la el acasă, este vedeta anului. Ai vânt în pânze, ești inspirat, plin de forță. Nu-ți stă nimic în cale. Înhamă-te la proiecte mari și viața te recompensează! Succesul material îți dă încredere și te instalează într-un confort pe toate planurile.
3. Învață să pierzi, ca să câștigi!
În ultima parte a anului, mai ales, ai numai de profitat dacă nu te agăți de convingeri! Dacă asculți sfaturile celorlalți și nu te mai pui contra la orice vine spre tine, s-ar putea să dregi foarte multe relații. Lăsând de la tine, primești numai avantaje și satisfacții personale.Female_Emperor_Scorpion
Săgetător
1. Urmărește-ți interesul!
Anul acesta îi lași pe ceilalți în pace. Atât la serviciu, cât și în familie, anticipezi ce urmează să se întâmple, dar te resemnezi că oamenii fac oricum ce vor ei, indiferent ce le spui tu. Ia-ți mâna de pe ceilalți, nu mai da sfaturi celor ce nu ascultă și urmărește doar să-ți fie ție bine!
2. Lasă lucrurile să ți se întâmple!
Spre deosebire de majoritatea zodiilor, ție lucrurile bune i se întâmplă abia atunci când nici nu mai sper sau când uiți de ele! Așa apar rezolvările miraculoase, care sunt de ordin material. Se deblochează o vânzare, o tranzacție sau o închiriere, un act de proprietate pe un imobil sau un teren, un partaj, o separare de bunuri.
3. Așteaptă-l pe Moș Crăciun!
Indiferent de obstacole, e de așteptat ca finalul de an să vină cu vești pline de bucurie. Sufletul ți se umple cu iubire, cu reușite personale în viața afectivă sau cu bucurii ale copiilor sau nepoților.sagetator horos
 
Capricorn
 
1. Ai grijă să nu ți se urce succesul la cap!
Anul acesta treci prin teste ale puterii. Când ajungi pe val, când totul iese cum ai vrut, când ai obținut ce îți dorea, când i-ai făcut pe ceilalți să acționeze cum vrei tu, abia atunci ești cel mai vulnerabil și ușor de rănit! Nu te îndatora la alții, pentru că începi să plătești prețul și să devii sclavul puterii pe care ai vrut-o și a obținut-o.
2. Acceptă că ce s-a stricat, nu se mai repară!
Pentru că ai fost ambițios, ai obținut lucruri de care nu aveai neapărat nevoie, doar ca să demonstrezi sau să te răzbuni. Acum ți dai seama că e prea târziu să îndrepți niște situații în care ai exagerat. Lasă trecutul în urmă și acceptă că nimic din ce a fost nu se mai întoarce! Ai făcut-o? Suporți.
3. Trage la căruță!
Din septembrie, cu Jupiter în Balanță, reușești să-ți evaluezi corect viața și să accepți consecințele propriilor fapte. Nu ai încotro, așa că trebuie să duci toate deciziile la care te-ai înhămat. ‘Tu le faci, tu le tragi!’ Iei totul asupra ta, te bazezi pe tine, accepți că, în multe cazuri, ți-ai făcut-o cu mâna ta, și realizezi că există o singură cale: să dai înainte!capricorn, capricorn wallpaper, zodia capricorn, capricorn personalitate, semn capricorn, poze capricorn (4)
Vărsător
1. Stabilește-ți lista de priorități!
Anul poate fi haotic din pricină că ești asaltat de planuri, idei , perspective. Ai nevoie să te organizezi și să te concentrezi pe fiecare obiectiv pe rând, să faci totul pas cu pas! Altfel, te împrăștii și te irosești. Fă-ți listă, ia-ți agendă sau secretară și nu sări la următoarea etapă decât după ce ai bifat proiectul curent. Nu iese nimic pe sărite!
2. Culege roadele!
Ești una din zodiile răsfățate, pentru că îți vin din urmă recompense, premii, bani, privilegii. Primești recunoaștere și ești promovat pentru parcursul tău. Evaluează însă, de fiecare dată, ce trebuie să dai la schimb pentru ceea ce primești. Unele daruri s-ar putea să te îndatoreze.
3. Nu te mulțumi cu puțin!
Ultima parte a anului te poate propulsa spre înălțimi amețitoare. De aceea, trebuie să-ți dai voie să accepți că meriți tot ce e mai bun și să visezi. Te poți trezi în situația de a evolua în cercuri elitiste, de a-ți depăși standardele, de a fi în ‘top class’. Faci saltul într-o altă lume, depășindu-ți limitele.Aquarius-wallpaper-aquarius-26692604-1024-768
Pești
1. Împarte responsabilitățile!
Prima jumătate a anului te scoate din rutina în care te aflai. Te miști din loc, faci lucrurile altfel, îți schimbi atitudinea. Relațiile, mai ales cea de cuplu, sunt prioritare. Înveți să mergi pe mâna partenerului sau a altcuiva, cedezi din responsabilitățile pe care ți le asumai doar tu. Toate sarcinile se împart la doi anul acesta. Partenerul sau altcineva își asumă mare parte din zonele unde tu dețineai monopolul.
2. Reinventează-te profesional!
Anul acesta îți aduce un salt socio-profesional. O iei de la capăt, de jos, schimbi jobul, echipa, poate chiar meseria. Vrei mai mult, iar aspirațiile îți sunt recompensate. Proiectele profesionale îți asigură un confort material în perspectivă. Pui cărămidă peste cărămidă să-ți construiești starea de bine.
3. Împărtășește tot ceea ce ești și ce ai!
Ultima treime a anului  îți permite să pui în practică tot ce ai acumulat până acum. Ai parte de susținere, de bune recomandări, de oportunități, de recunoașterea meritelor. Plecând de la ceea ce dobândești individual, pui totul la comun. Realizările și satisfacțiile vin ‘împreună’ cu partenerul. Ba chiar reușitele materiale sau sociale ale partenerului pot să te propulseze și pe tine. După ce îți câștigi locul pe podium, după ce devii numărul ‘unu’, ajungi să te identifici cu succesul în ‘doi’.pisces-1024x768
sursa-http://valeriupanoiu.blogspot.ro/
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...