„Doamne, nu-ți cer minuni și nici lucruri imposibile, îți cer doar putere pentru fiecare zi. Învață-mă arta pașilor mici.
Fă-mă atent și inventiv, ca în rutina zilelor să mă pot opri în fața descoperirilor și a experienței care m-au intrigat.
Învață-mă să gestionez corect timpul vieții mele. Oferă-mi un simț al observației, pentru a putea diferenția lucrurile importante de cele mai puțin importante.
Îți cer să-mi dai puterea reținerii și a înțelegerii, ca în viață să nu deviez de la ceea ce este important, dar să-mi planific rațional timpul, să pot vedea și vârful muntelui, și valea și uneori să pot găsi timp pentru bucuria artei.
Ajută-mă să înțeleg că visele nu sunt un ajutor. Nici dorul față de trecut, nici dorințele față de viitor. Ajută-mă să fiu aici și acum și să percep această clipă ca cea mai importantă.
Apără-mă de credința naivă că totul în viață trebuie să fie ușor. Oferă-mi conștientizarea faptului că toate greutățile, înfrângerile, căderile și nemulțumirile sunt o parte firească a vieții, datorită căreia creștem și ne dezvoltăm.
Adu-mi aminte că inima mereu e în conflict cu rațiunea. Trimite-mi la momentul potrivit pe cineva care va avea curajul să-mi spună adevărul, dar să o facă cu dragoste.
Știu, multe probleme se rezolvă fără să faci nimic, deci învață-mă să aștept.
Știi cât de mult avem nevoie de prietenie. Ajută-mă să merit acest dar al sorții.
Dă-mi o fantezie bogată, ca la momentul potrivit, la timpul potrivit, vorbind sau tăcând, să pot oferi cuiva căldura necesară.
Fă-mă omul care poate ajunge și până la cei căzuți. Ferește-mă de frica evitării lucrurilor importante din viață.
Nu-mi da ceea ce vreau, dar ceea ce-mi trebuie cu adevărat.
Învață-mă arta pașilor mici.”
- Rugăciunea lui Antoine de Saint-Exupéry

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu