Slăbiciunile
noastre sunt ca nişte uşi prin care entităţile care vor să ne dăuneze
încearcă să se strecoare. Când cedăm anumitor slăbiciuni, le dăm dreptul
de a se infiltra în noi pentru a ne chinui. Dacă le rezistăm, dacă nu
cedăm, ele nu au nicio putere asupra noastră. Entităţile malefice nu au
decât puterea pe care le-o acordăm noi. Dacă nu vreţi să aveţi de-a face
cu ele, nu le deschideţi uşa. Ele nu vă forţează, ele vă fac doar
sugestii, și voi sunteţi cei care le acceptă sau nu. Majoritatea
oamenilor îşi imaginează că necazurile lor vin aşa... din senin,
deodată. Nu, ei sunt cei care le-au pregătit, care le-au chemat, care
le-au deschis uşa. Cum? Lăsându-se pradă poftelor, slăbiciunilor: în
chiar acele momente entitățile malefice găsesc uşa deschisă şi intră.
Deci, atenţie, ţineţi uşa bine închisă pentru ele.
Spuneţi
că depuneţi eforturi pentru a vă transforma şi că nu reuşiţi, că toate
bunele voastre hotărâri nu servesc la nimic? Nu vă descurajaţi, unele
transformări profunde nu se produc instantaneu, ci cer timp. Dacă vă
menţineţi permanent bunele hotărâri luate, mai devreme sau mai târziu
veţi ajunge să acţionaţi după cum doriţi.
Priviţi
un şarpe: când vrea să se strecoare într-o gaură, el începe prin a-şi
introduce capul şi, indiferent cât de lung îi este trupul, coada este
silită să-l urmeze. Cum el înaintează printr-o mişcare ce descrie o
sinusoidă, coada poate crea impresia că se deplasează în sens invers
deplasării capului dar, în realitate, ea sfârşeşte prin a trece tot pe
acolo pe unde a trecut şi capul, căci ele nu sunt separate, iar coada
urmează întotdeauna capul. În mod simbolic, capul reprezintă facultatea
de a raţiona, de a cântări, de a alege o orientare sau alta şi apoi, în
mod obligatoriu, restul trupului, adică execuţia, punerea în fapt, îi
urmează. Iată avantajul de a gândi mereu corect; chiar dacă, pentru
moment, nu acţionaţi conform ideilor pe care le aveţi, insistând,
păstrând cel puţin o atitudine interioară corectă, veţi sfârşi prin a
antrena toate forţele care opun rezistentă în voi, prin a acţiona după
cum dictează Spiritul.
Cel mai adesea oamenii
încă nu sunt conştienţi de importanţa unei filosofii corecte. Mulţi îşi
imaginează că pot lăsa să intre în mintea lor orice fel de idei, fără ca
acestea să le afecteze cu ceva comportamentul. Nu este deloc așa, ei
încă nu au înţeles că, întotdeauna, coada urmează capul. Deci, atenţie,
fiecare este dator să-şi supravegheze zilnic gândurile pe care le lăsa
să-i treacă prin minte: dacă sunt anarhice, imorale, într-o bună zi,
comportamentul lui va fi tot anarhic şi imoral. Legea acţionează atât în
bine, cât şi în rău.
Ceea ce contează pentru
Cer nu sunt succesele pe care le reputaţi, ci eforturile pe care le
faceţi, căci numai ele vă menţin pe drumul cel bun, în timp ce succesul
vă poate tenta să renunţaţi la vigilență. Chiar dacă nu aţi reuşit,
chiar dacă nu aţi ajuns deocamdată la rezultatul dorit, nu face nimic:
cel puţin aţi lucrat.
Deci nu cereţi succesul,
el nu depinde de voi, ci de Cer, care vi-l va da atunci când va socoti
de cuviinţă că sunteţi cu adevărat pregătiţi să-l primiţi. Ceea ce
depinde de voi este efortul, căci Cerul nu-l poate face în locul vostru.
Tot aşa cum nimeni nu poate mânca în locul vostru, Cerul nu poate să
facă eforturi pentru voi; voi sunteţi cei care este necesar să le
faceţi. Iar succesul, Cerul este cel care îl determină, atunci când îl
vrea şi aşa cum îl vrea, după cum consideră el că este preferabil pentru
evoluţia voastră.
De altfel, eforturile poartă
în ele însele recompensa. După fiecare efort, după fiecare exerciţiu de
perfecționare, viaţa ne apare în altă culoare, cu un alt gust. Deci
lucraţi, aceasta este important, fără să vă fixaţi termene pentru
realizarea aspiraţiilor spirituale. Dacă vă fixaţi un termen pentru
obţinerea unui anumit rezultat interior, sau a victoriei asupra unui
anumit defect, nu veţi reuşi decât să vă crispaţi, iar dezvoltarea
voastră nu va mai fi la fel de armonioasă. Este necesar să acționați ca
să vă perfecţionaţi fără să fixaţi un termen, gândindu-vă că, de fapt,
aveţi în față eternitatea şi că, într-o zi sau alta, veţi ajunge să
atingeţi perfecţiunea pe care o căutaţi.
Fixaţi-vă doar asupra frumuseţii actului pe care l-aţi întreprins şi spuneţi-vă: „Din moment ce este atât de frumos, nu mă interesează câte secole sau milenii îmi vor fi necesare pentru a ajunge acolo!”.
Cel
care simte că nu reuşeşte să manifeste calităţile asupra cărora
lucrează, nu este cazul să se descurajeze sau să se revolte. În fata
eşecurilor este nevoie să fim umili, o altă atitudine dovedind că
raţionamentul nostru nu este cel corect. Cauza este întotdeauna natura
inferioară, care a reuşit să se strecoare într-un moment când a găsit
condiţii prielnice. Un eşec este ca şi cum Cerul ar fi spus unor
persoane sau unor circumstanţe: „Ia duceţi-vă şi muşcaţi-l puţin, spuneţi-i câteva vorbe să vedem cum reacţionează”.
Şi, ceea ce se petrece, este o harababură care dovedeşte că nu eraţi
încă pregătit pentru a înfrunta încercarea. Eşecurile nu este cazul nici
să vă întristeze, nici să vă descurajeze, iar dacă totuși vă provoacă
astfel de sentimente, înseamnă că nu sunteţi decât un pretenţios care
doreşte ceva ce deocamdată îi este imposibil; dacă nu sunteţi capabili
să vă depăşiţi decepţia, veţi sfârşi prin a vă distruge. Aveţi voie să
vă întristaţi, dar numai pentru insuccesele sau necazurile celorlalţi,
nu pentru propriile voastre dorinţe, ambiţii sau pretenţii
neîndeplinite.
Dacă vedeţi că nu reuşiţi încă să
manifestaţi o calitate, să învingeţi un defect, să înlăturaţi un obicei
prost, în loc să vă revoltaţi sau să vă descurajaţi, spuneţi-vă: „Asta provine din faptul că în trecut nu mi-am îndeplinit sarcinile aşa cum era necesar şi acum totul îmi este mai dificil”.
Iată ce este indicat să vă spuneţi şi să vă puneţi imediat din nou pe
lucru. Da, şi chiar dacă nu mai aveţi decât un an de trăit, un singur
an, este important să continuaţi, să continuaţi… astfel veţi remarca
toate transformările care vor urma. Căci purtăm cu noi toate achiziţiile
spirituale pe care le-am făcut, dacă am căutat sincer să ne
perfecţionăm.
Deseori,
văzând cât este de greu să-ţi corectezi defectele, te simţi nefericit,
descurajat. În realitate, în loc să ne împotmolim în slăbiciunile
noastre, care sunt rezultatul dezordinilor în voia cărora ne-am lăsat în
trecut, este de preferat să ne preocupăm de ceea ce putem face pentru
viitor şi să ne spunem: „Acum voi repara totul, voi reconstrui totul”.
Și, în fiecare zi, cu o credinţă de nestrămutat, cu o convingere
absolută, să lucrăm în acest sens, adică să folosim toate elementele pe
care ni le-a dăruit Dumnezeu: imaginaţia, gândirea, sentimentele şi să
ne recreăm, să ne remodelăm aşa cum dorim să fim. Imaginaţi-vă
înconjuraţi de Lumină (atenţie: doar Lumina alb-strălucitoare dacă nu
cunoaşteţi încă celelalte nuanţe coloristice benefice care se regăsesc
şi în aură), susţinând cu iubirea şi generozitatea voastră pe toţi cei
care au nevoie, rezistând tuturor dificultăţilor şi tentaţiilor… Puţin
câte puţin, imaginile pe care le formaţi despre aceste calităţi prind
viaţă, lucrează asupra voastră, vă transformă şi, în același timp, atrag
din Univers elemente corespunzătoare pentru a le aduce în voi.
Bineînţeles,
este necesară munca pentru a ajunge la un rezultat dar, în ziua în care
îl veţi obţine, nu veţi mai avea niciun fel de îndoială. Veţi simţi
deasupra voastră o entitate superioară care vă protejează, vă
instruieşte, vă purifică, vă luminează, iar în situațiile dificile vă
aduce sprijinul de care aveţi nevoie. După ce aţi format în sfera
conștiinței, multă vreme, această imagine a perfecţiunii, încetul cu
încetul ea va coborî în planul fizic pentru a se concretiza.
Învăţaţi
să utilizaţi o muzică adecvată pentru a vă facilita realizarea
acțiunilor spirituale: ea vă va ajuta în îndeplinirea celor mai elevate
aspirații (muzica spirituală, muzica clasică, sau acel gen de muzică
înregistrată din împletirea sunetelor naturii: susur de ape, cânt de
păsări etc.). De obicei, aveţi foarte multe aspirații benefice, dar nu
ştiţi ce este necesar să faceţi pentru a le aduce la îndeplinire. Ori,
muzica constituie un ajutor foarte puternic pentru realizarea lor.
Ascultând muzică, în loc să vă lăsaţi gândurile să vagabondeze,
concentraţi-vă asupra ceea ce vă doriţi mai mult. Dacă vă doriţi
sănătate, imaginaţi-vă într-o formă foarte bună: indiferent de ce
faceţi, vă plimbaţi, vorbiţi sau mâncaţi, vă imaginaţi într-o stare de
sănătate înfloritoare, pe care o transmiteţi tuturor celor din jurul
vostru. Dacă ceea ce vă doriţi este lumina, inteligența, înțelepciunea,
utilizaţi muzica pentru a vă imagina că învăţaţi, înţelegeţi, că Lumina
pătrunde în voi şi chiar o transmiteți mai departe către ceilalți. Dacă
aspirați să dobândiți armonie, forţă, voinţă sau stabilitate, procedaţi
în mod similar. Lucraţi astfel în toate domeniile în care simţiţi că
aveţi lacune.
Câţi nu sunt aceia care simt că
nu sunt pe drumul cel bun: sufletul lor, conştiinţa lor se revoltă şi se
hotărăsc să-şi transforme modul de a trăi. Ei reuşesc puţin, dar apoi
se rătăcesc din nou. Atunci regretă, se roagă, iau din nou decizii
transformatoare, dar nici de data aceasta nu durează mult. Bineînţeles
că este deja un pas în a recunoaşte că nu eşti pe drumul cel bun, dar nu
este suficient, este necesar să ajungi să perseverezi în deciziile
bune. De aceea, o colectivitate spirituală este atât de necesară, chiar
indispensabilă pentru binele nostru, ea creează condiţiile optime pentru
a ne menţine pe drumul cel bun. Astfel, de exemplu, când ne simţim
obosiţi şi avem chef să lăsăm totul baltă, văzându-i pe ceilalţi cum
perseverează suntem încurajaţi şi antrenaţi. Cu excepţia unor foarte
rare situaţii, oamenii au în general nevoie să fie susţinuţi, stimulaţi,
căci apare, întotdeauna, un moment în care elanul lor spiritual
slăbeşte. Când nu sunteți integrați într-o colectivitate spirituală,
urmăriți să identificaţi în jurul vostru oameni care au aceleaşi
preocupări spirituale ca și voi. Veţi replica, poate, că nu doriţi să
fiţi influenţaţi în niciun fel, că vreţi să fiţi liberi să faceţi ceea
ce vă place şi, de aceea, nu doriţi să intraţi într-o colectivitate în
care v-aţi simţi limitaţi. Ei bine, în acest caz nu sunteţi inteligenţi.
Cine dă dovadă de inteligență înţelege că are nevoie de protecţie şi se
va pune într-un context în care va fi împiedicat să facă nebunii, dar
va fi liber să se lanseze în acţiuni benefice, luminoase.
Din
moment ce activitatea voastră este benefică şi dezinteresată, este
nevoie să aveţi încredere în legile dumnezeiești: eforturile voastre vor
fi într-o zi recompensate. Spuneţi un cuvânt, faceţi un gest, aveţi o
dorinţă, un gând: ele sunt imediat înregistrate şi, într-o zi, ele vor
da rezultate. Pe aceste legi este necesar să vă bazaţi: totul în jurul
vostru poate să se modifice, mai puţin aceste legi universale. Prietenii
vă pot trăda, familia voastră poate fi preocupată de cu totul altceva
şi să uite de voi, dar aceste legi vor fi întotdeauna prezente pentru a
vă trimite exact ceea ce meritaţi, după modul în care aţi lucrat. Deci,
nu contaţi pe nimic altceva decât pe activitatea voastră.
Veţi spune: „Dar Domnul, îngerii, sfinţii, nu putem conta pe ei?”
Ba da, desigur, dar numai cu condiţia să fi lucrat. Dacă nu aţi plantat
nicio sămânţă, chiar dacă îl chemaţi pe Dumnezeu în ajutor, tot nu va
creşte nimic. Dumnezeu a făcut legi pe care oamenii este necesar să le
cunoască, iar dacă ei le ignoră, El nu va răsturna ordinea Universului
pentru a face pe placul ignoranţilor. Plantaţi o sămânţă, şi toate
legile Naturii vor contribui pentru ca planta să crească. Aceasta
înseamnă că, mai întâi, este necesar să ne bazăm pe activitatea noastră
proprie şi apoi pe Dumnezeu, adică pe legile pe care El le-a stabilit în
Univers.
