"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

miercuri, 30 martie 2016

Dezlegarea rezida in sinele tau sursa de intelepciunea launtrica Madisyn Taylor

Mulţi dintre noi au pornit în căutarea răspunsurilor la marile întrebări ale vieţii, scrutând realitatea exterioară şi culegând poveţe de la oamenii dimprejur. Totuşi, întrucât orice om este unic; şi are povestea vieţii sale, propria perspectivă asupra binelui şi răului; de asemenea, un destin singular şi o manieră specifică de a interacţiona cu lumea - toate acestea fiind definitorii pentru realitatea fiecărei fiinţe - a privi întrebător către semeni, în aşteptarea dezlegărilor, nu este de ajutor, decât într-o mică măsură. Răspunsurile la marile întrebări existenţiale ce ne frământă se află, cel mai adesea, printr-o conversie interioară, prin consultarea oracolului lăuntric. Atunci când vei fi înţeles că înlăuntrul tău, îşi are sălaşul o Sursă de înţelepciune, care cunoaşte tot ceea ce îţi este necesar şi care este menită să îţi fie busolă, istovitoarele căutări în exterior se vor încheia. Dacă vei deprinde să asculţi, să dai crezare şi să-ţi însuşeşti izvorul viu de înţelepciune dinlăuntru, vei înainta încrezător pe Calea Vieţii.
A te bizui pe înţelepciunea lăuntrică poate fi dificil şi poate părea straniu, la început, în special dacă ai fost educat de oameni care te-au orientat înspre exterior, în vederea dezlegării marilor mistere ale existenţei. Avem, cu toţii, acces exclusiv la Cunoaşterea lăuntrică. Singura responsabilitate care ne revine este a ne reaminti cum să ascultăm. Ţine minte, totodată, să cultivi răbdarea, pe când reînveţi să asculţi, să înţelegi şi să-ţi urmezi călăuzirea Sinelui! Şi dacă eziţi cu privire la veridicitatea sau beneficiile inerente îndrumării interioare, ar fi bine să evoci o împrejurare în care te-ai bizuit pe Înţelepciunea lăuntrică, iar situaţia a luat o turnură fericită. Aminteşte-ţi iluminarea, bucuria şi pacea dăruite de înţelegeri; şi, totodată, reacţia de destindere şi revigorare a trupului; de asemenea, soluţionarea favorabilă şi finalul fericit. Acum, evocă o altă circumstanţă în care nu ai dat crezare Sinelui tău, iar situaţia a luat o întorsătură nedorită. A te încrede în călăuzirea Sinelui este în armonie cu Binele tău cel mai înalt.
Atunci când te îndoieşti de tine însuţi şi acţiunile tale contravin propriului Adevăr, te poţi abate de la Calea cea dreaptă, întrucât nu-ţi mai urmezi busola interioară. A privi în interior, a-ţi consulta oracolul lăuntric, a te conecta la Sine, în vederea dezlegării marilor mistere ale vieţii, înseamnă a recurge la călăuza ideală, desăvârşită. Tu eşti singurul în măsură să cunoşti răspunsul la întrebările fundamentale ale propriei existenţe. Vei afla soluţiile autentice şi propriul Adevăr, numai atunci când TU vei oferi răspunsurile.
sursa 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...