Cristos: realitatea prezenţei dvs. divine

Nu vă ataşaţi de niciun cuvânt. Puteţi înlocui cuvântul „Cris­tos" cu prezenţă, dacă acesta este mai semnificativ pentru dvs. Cristos a fost esenţa dvs. divină sau Sinele, cum este nu­mit uneori în Orient. Singura diferenţă între Cristos şi prezen­ţă este că primul cuvânt se referă la divinitatea care există în dvs. indiferent dacă sunteţi conştient de ea sau nu, în timp ce prezenţa înseamnă divinitatea sau esenţa divină trezită.Multe neînţelegeri şi credinţe false legate de Cristos se vor lămuri dacă veţi realiza că nu există trecut şi viitor în Cristos. A spune că Cristos a fost sau va fi este o contradicţie în ter­meni Isus a existat. El a fost omul care a trăit acum 2.000 de ani şi a realizat prezenţa divină, adevărata sa natură. Şi astfel a spus: „Înainte de Abraham sunt eu". El nu a spus: „Am exis­tat şi înainte de naşterea lui Abraham". Acest lucru ar fi în­semnat că el se mai afla încă în dimensiunea timpului şi a identităţii ca formă. Cuvintele sunt eu folosite într-o afirmaţie care începe cu trecutul indică o transformare radicală, o dis­continuitate în dimensiunea temporală. Este ca o afirmaţie Zen de o mare profunzime. Isus a încercat să exprime direct, nu prin gândire discursivă, înţelesul prezenţei, al realizării de sine. El depăşise dimensiunea conştiinţei guvernate de timp şi intrase în lumea atemporalităţii. Dimensiunea eternităţii pă­trunsese în această lume. Desigur, eternitatea nu înseamnă un timp nesfârşit, ci absenţa timpului. Astfel, omul Isus a deve­nit Cristos, un vehicul al conştiinţei pure. Cum se defineşte pe sine Dumnezeu în Biblie? A spus cumva Dumnezeu: „Eu am fost dintotdeauna şi voi exista întotdeauna"? Sigur că nu. Acest lucru ar fi conferit realitate trecutului şi viitorului.

Dumnezeu a spus: „EU SUNT CEL CE SUNT". Aici nu există timp, doar prezenţă.

„A doua venire" a lui Cristos este o transformare a conşti­inţei umane, o trecere de la timp la prezenţă, de la gândire la conştiinţă pură, şi nu venirea unui bărbat sau a unei femei. Dacă „Cristos" s-ar reîntoarce mâine sub o formă exterioară, fie altceva ar putea el sau ea să ne spună decât: „Eu sunt Ade­vărul. Eu sunt prezenţa divină. Eu sunt viaţa eternă. Eu mă aflu în tine. Eu sunt aici. Eu sunt Acum".

~~~

Nu îl personalizaţi niciodată pe Cristos. Nu faceţi din Cristos o identitate formală. Avatarurile, mamele divine, maeştrii iluminaţi, cei foarte puţini care sunt autentici nu sunt speciali ca persoane. Fără un sine fals pe care să-l menţină, să-l apere şi să-l hrănească, ei sunt mai simpli, mai comuni decât o femeie sau un bărbat obişnuiţi. Orice persoană cu un sine fals puternic i-ar considera nesemnificativi sau, mai pro­babil, i-ar trece complet cu vederea.

Dacă vă simţiţi atras de un maestru spiritual este pentru că în dvs. există deja suficientă prezenţă pentru a recunoaşte prezenţa în altul. Au fost mulţi oameni care nu i-au recunos­cut pe Isus sau pe Buddha, aşa cum există şi au existat mereu oameni care se simt atraşi de maeştri falşi. Şinele fals al cuiva se simte atras de un sine fals mai cuprinzător. întunericul nu poate recunoaşte lumina. Numai lumina poate recunoaşte lu­mina. Aşa că, să nu credeţi că lumina se află în afara dvs. sau că ea nu poate veni decât sub o anumită formă. Dacă numai maestrul dvs. este personificarea lui Dumnezeu, atunci cine sunteţi dvs.? Orice formă de exclusivism este identificarea cu forma, iar identificarea cu forma înseamnă sine fals, indife­rent cât de bine ascuns este el.

Folosiţi prezenţa maestrului pentru a vă reflecta propria identitate, dincolo de nume şi de formă, pentru a vă întoarce la dvs. şi a deveni mai prezent dvs. înşivă. Veţi realiza curând că nu există „al meu" sau „al tău" în prezenţă. Prezenţa este unificare.

Munca în grup poate fi utilă pentru intensificarea luminii prezenţei. Un grup de oameni reunit într-o stare de prezenţă generează un câmp colectiv de energie de o mare intensitate. Aceasta nu numai că sporeşte gradul de prezenţă al fiecărui membru, dar ajută şi la eliberarea conştiinţei umane colective din starea ei actuală de sclavă a minţii. Ceea ce va face starea de prezenţă din ce în ce mai accesibilă indivizilor. Totuşi, dacă nici măcar unul dintre membrii grupului nu este ferm în­rădăcinat în starea de prezenţă pentru a putea menţine frec­venţa înaltă a energiei acestei stări, şinele fals poate să se re­afirme uşor şi să saboteze eforturile grupului. Deşi exerciţiul în grup este de nepreţuit, nu este suficient şi nu trebuie să vă bazaţi doar pe el. Aşa cum nu trebuie să vă bazaţi pe un pro­fesor sau pe un maestru, cu excepţia perioadei de tranziţie, când deprindeţi semnificaţia şi practica prezenţei.