Adevărata
putere a omului este aceea a gândului. O ştiţi şi voi, o ştie o lume
întreagă, căci gândul este acela care dirijează , care realizează, care
creează. Dar, pentru a lucra, gândul are nevoie de anumite condiţii şi
una dintre acestea, o condiţie principală, este liniştea. Iată ceea ce
mulţi oameni nu au înţeles bine, căci ceea ce ei numesc, de regulă,
gând, nu este deseori decât o agitaţie a intelectului. Căutaţi defectele
vecinului, vă întrebaţi cum să-1 învingeţi pe concurentul vostru, să
faceţi proiecte legate de cariera politică, şi numiţi toate aceste
lucruri "gânduri"! Ei bine, nu, aceasta este, în realitate, consecinţa
propriilor instincte, capricii sau ambiţii... se poate numi cum vreţi,
numai "gândire" nu!
Este
o greşeală să credeţi că, prin discuţii, prin confruntări şi
controverse, gândul se dezvoltă. Ceva se dezvoltă şi în acest caz, dar
nu este vorba despre gândirea pură. De aceea, meditaţia este un
exerciţiu atât de greu pentru majoritatea oamenilor: căci, ei nu ştiu
ceea ce este în realitate gândirea şi nici nu se pricep cum să o
folosească. Ei îşi închipuie că pot intra oricum în lumea tăcerii, fără
nici o pregătire prealabilă, cu o zornăitoare ce va tulbura, de fapt,
liniştea. Aşa se şi întâmplă, căci gândul lor, prost stăpânit, tulbură
liniştea: el oscilează la dreapta sau la stânga, tulburând tot ceea ce
întâlneşte în cale.
Regiunea
adevăratei gândiri este planul cauzal, adică mentalul superior; cu cât
gândul coboară şi se îndepărtează de aceste înălţimi, cu atât el este
obstrucţionat şi deformat. Ori, ca să poată face faţă tuturor
problemelor vieţii zilnice cu care se confruntă, gândirea omenească este
obligată să coboare şi să se îmbrace cu haine groase; sub acoperirea
acestora, ea devine, cu siguranţă, de nerecunoscut şi slăbeşte văzând cu
ochii. Gândirea este atotputernică numai în înalt; imediat ce ea
coboară în regiunile intelectului (planul mental interior) şi ale inimii
(planul astral), ea se acoperă de impurităţi, pierzându-şi puritatea,
adică aproape întreaga ei forţă de acţiune. Dacă vreţi ca gândirea
voastră să-şi regăsească adevărata putere, ca să meditaţi, ca să vă
legaţi de Cer, trebuie să urcaţi până în planul cauzal, unde domneşte
liniştea absolută.
Observându-vă
cu atenţie, veţi constata că, urcând pe piscurile munţilor spirituali,
vă veţi simţi din ce în ce mai uşuraţi; ordinea divină se restabileşte
în voi şi veţi simţi imediat, ca şi cum toate celulele organismului
vostru s-ar armoniza. In această linişte, armonie, gândirea liberă îşi
ia avânt, zboară în spaţiu, se aruncă în oceanul luminii. Nimic nu-i
poate împiedica zborul, căci ea are aripi puternice. Dimpotrivă, cu cât
veţi coborî la şes, vorbind în sens spiritual, cu atât mai mult zgomotul
se va instala, în gândurile şi sentimentele voastre, iar dacă veţi
încerca să vă concentraţi asupra Creatorului, a Mamei Divine, nu o veţi
putea face. Este ca şi cum aţi fi atacaţi de o haită de lupi, luptând să
scăpaţi de colţii lor, dar, adesea, acest lucru este în zadar. Ah, da,
voi spuneţi că meditaţi, dar numai bunul Dumnezeu ştie ce este în mintea
voastră când rămâneţi în linişte; cine poate şti dacă v-aţi dirijat
gândurile spre planurile superioare!... Care sînt subiectele, imaginile
şi amintirile asupra cărora v-aţi oprit? Mereu, asupra a ceea ce este
pământesc: cum aţi mâncat, ce aţi băut, cum v-aţi certat sau
îmbrăţişat... Din cauza acestei gălăgii, nu aţi reuşit, nici măcar
pentru câteva minute, să vă concentraţi gândul până în regiunile
sufletului şi spiritului.
Atât
timp cât veţi rămâne în planurile astrale şi mental inferioare, veţi fi
tensionaţi, agitaţi, nu veţi găsi niciodată liniştea necesară unei
activităţi spirituale. Natura gândurilor şi a sentimentelor obişnuite
produce aceste efecte şi este perfect normal. Trebuie să cunoaştem bine
natura fiecărui lucru. Aşa cum chimiştii studiază natura şi
proprietăţile elementelor fizice, tot aşa trebuie să studiaţi şi voi
natura şi proprietăţile elementelor psihice. Tensiunea, excitarea,
dezordinea se află tocmai în natura gândurilor şi sentimentelor
interesate, egoiste. Oricâte eforturi veţi face ca să meditaţi, nu veţi
reuşi atât timp cât nu vă veţi strădui să introduceţi liniştea în voi.
A
gândi înseamnă, înainte de toate, să fii în stare să te descotoroseşti
de preocupările zilnice, ca să te poţi concentra, într-o manieră
dezinteresată, asupra unui subiect filozofic, spiritual. Gândul trebuie
să ne ajute să progresăm pe calea înţelegerii fiinţei omeneşti, a
universului, a lui Dumnezeu-însuşi. Iar această înţelegere nu se obţine
prin lectura unor cărţi sau prin conversaţii. Numai în linişte, ştiinţa
imemorială ce zace în cele mai ascunse cotloane ale fiinţei noastre va
pătrunde, încet-încet, în conştiinţă. Omul, microcosmosul, reflectare a
macrocosmosului, este depozitarul memoriei întregii lumi. în el zac
arhivele universului, ce sînt reprezentate în Arborele sefirotic prin
sefirotul Daath, ştiinţa. Daath este materia originală, primordială,
asupra căreia, la începutul lumii, Dumnezeu şi-a dirijat suflul dându-i
viaţă. Materia este capabilă să conţină memoria, tocmai datorită
faptului că ea este substanţa Creaţiei. Iar spiritul trezeşte această
memorie, mângâind materia, aşa cum adierea vântului produce mişcarea
norilor. Liniştea pregăteşte în noi condiţiile trezirii acestei memorii
originare.
Un
instructor ne poate da sfaturi pentru evoluţia noastră, ne poate
destăinui un lucru extrem de util: binefacerile liniştii. Deci, trebuie
să ne obişnuim să îndrăgim concentrarea, meditaţia. Mai întâi, câteva
minute, apoi, încet-încet vom prelungi această stare... până când vom
intra, cu adevărat, în regiunile celeste unde vom lucra: vom atinge, vom
mişca, vom deplasa materiale şi curenţi în întreg universul. Căci
gândul care ne permite să înţelegem, ne va permite şi să acţionăm, el
fiind mai mult decât o simplă capacitate cognitivă: el este cheia
tuturor lucrurilor, bagheta magică, unealta atotputerniciei.
Deci,
atunci când aţi reuşit să vă degajaţi gândul de tot ceea ce îl poate
înlănţui, ţinându-1 sub control, în acel moment îl veţi putea orienta în
regiunea unde vreţi să lucraţi: veţi regla, armoniza astfel particulele
şi curenţii din voi şi din întreaga lume. Daţi ordine, vă concentraţi
asupra unei idei sau a unei imagini, menţinând-o, iar aceasta va lucra,
va găsi materiale noi şi le va ordona.
Vă
dau un exemplu. Sunteţi într-o barcă, pe mare, şi vă amuzaţi agitând un
băţ, circular, în valurile mişcătoare. Creaţi unde circulare şi la
început există numai câteva frânturi de cercuri ce se formează...
Continuaţi şi, încet-încet, veţi pune în mişcare bărci, apoi vase şi, în
sfârşit, vapoare de mare tonaj. Să interpretăm această imagine. Prin
gând, produceţi o mişcare armonioasă în oceanul eteric, iar aceste unde
antrenează, puţin câte puţin, materiale, entităţi, inteligenţe, inimi...
Nu mă credeţi? Atunci încercaţi... Da, aţi facut-o câte cinci minute,
din când în când, şi evident că nu aţi obţinut nici un rezultat. Fiindcă
nu aţi perseverat. Ce credeţi că puteţi face în cinci minute?
Dacă,
în momentele noastre de întâlnire, vă veţi obişnui să trimiteţi mereu
aceleaşigânduri luminoase în oceanul eteric - fraternitatea universală,
împărăţia Domnului - într-o bună zi veţi antrena întreaga lume...
încet-încet, toţi se vor trezi având aceleaşi idei. De altfel, acest
lucru s-a produs: din ce în ce mai mulţi oameni vorbesc pe limba
noastră, ne prezintă ideile.
Fericiţi
vor fi aceia care au înţeles cât de necesar este să înveţe să
părăsească regiunile inferioare ale gândurilor şi sentimentelor,
apropiindu-se de Sursa divină, căci aici vor găsi elementele necesare
unei adevărate activităţi, trăind o adevărată viaţă.
Străduiţi-vă
să înaintaţi mereu în planul conştiinţei şi cercetaţi-vă
posibilităţile. Cerul nu vă va părăsi niciodată, el vă va întinde o
mână, vă va arăta drumul, vă va oferi noi posibilităţi de explorare,
comori ale inspiraţiei. A venit vremea să treceţi la treabă, căci tot
ceea ce aţi cucerit în spiritul şi în sufletul vostru, la nivelul
conştiinţelor sau virtuţilor, le veţi duce cu voi, într-o bună zi, în
cealaltă lume şi le veţi avea şi atunci când veţi reveni, într-o nouă
reîncarnare. Aceia care nu muncesc ca să obţină calităţi spirituale vor
pleca în lumea de dincolo cu mâinile goale; căci, o ştiţi deja, noi nu
plecăm de pe pământ cu maşinile, cu fabricile, cu hainele sau cu
bijuteriile care ne aparţin. Dacă nu am făcut nimic ca să adunăm bogăţii
spirituale, vom pleca complet dezgoliţi, săraci, mizerabili, şi nu vom
fi primiţi în Cer cu prea mare consideraţie. Da, forul vostru interior
trebuie explorat, căci acolo veţi găsi elementele cele mai preţioase
pentru împlinirea şi evoluţia voastră.
Această
muncă nu o puteţi face decât în timpul meditaţiei, în linişte. Atunci
când veţi reuşi să alungaţi gândurile şi sentimentele neplăcute,
introducând în voi calmul, armonia, rămâneţi nemişcaţi şi încercaţi
chiar să imobilizaţi gândul; nimic altceva nu trebuie să vă mai
traverseze mintea, nici un alt gând sau imagine, ca şi cum timpul s-ar
fi oprit. Numai conştiinţa voastră trebuie să fie acolo trează,
vigilentă.
În
realitate, ceea ce oprim sînt mişcările naturii inferioare, în timp ce
natura superioară, dimpotrivă, începe să vibreze, să strălucească. Dar,
această mişcare vibratorie este atât de intensă încât are aparenţa
imobilităţii. Ştiu că nu puteţi înţelege ceea ce vă spun acum. Veţi
înţelege ceva din punct de vedere intelectual, dar nu veţi putea
înţelege cu adevărat decât atunci când veţi reuşi să faceţi voi înşivă
această experienţă.
Eul
superior aşteaptă ca să se exprime, înlocuind eul inferior. Dar, nu
este prea uşor, căci eul inferior nu-şi părăseşte de bună voie
teritoriul; el este mereu prezent, gesticulând, urlând, încercând să se
impună. De aceea, Eul superior se manifestă atât de rar; el trebuie să
aştepte ca eul inferior să obosească, cedându-i locul... Şi, când acest
lucru se petrece, nu durează mult, căci eul inferior îşi revine rapid,
este neobosit, şi îşi reia poziţia cu zgârieturi, cu muşcături şi
sabotaje. Ce face Eul superior în acest timp? Rămâne inactiv? Ah nu, el
nu îşi încetează activitatea, căci participă la lucrarea spiritului
universal.
Dar
omul, care nu se cunoaşte pe sine, nu ştie că, în măsura în care
participă prin Eul său superior la viaţa divină, participă şi la
lucrarea Divinităţii. El nu-şi poate da seama de ceea ce se întâmplă în
sferele superioare ale fiinţei sale, căci nu are legături conştiente cu
ele, şi tocmai asupra lor trebuie să lucreze.
Omul
este locuit de Spiritul Divin, şi dacă el trebuie să se pună în slujba
lui, nu înseamnă că trebuie să-1 întărească, căci Spiritul este deja
puternic, şi nici să-1 purifice, căci el este o scânteie vie. Omul
trebuie să-i netezească drumul, şi în acel moment Spiritul Divin îi va
da lumina, pacea, iubirea Sa. Iată care ar trebui să fie munca voastră
în timpul meditaţiei.
In
timpul vieţii trebuie să învăţaţi cum să introduceţi în voi liniştea
Eului superior. Când ştiţi că veţi avea de suportat o discuţie dificilă
ce riscă să degenereze şi să vă agite prea mult, încercaţi să vă
liniştiţi şi rugaţi-vă... In acel moment, vă veţi simţi detaşaţi şi la
adăpost de intrigi şi meschinării, pentru că adevărata linişte nu
asigură condiţiile care îi convin personalităţii, în linişte,
personalitatea îşi pierde mijloacele de acţiune, este paralizată.
Invăţaţi
să vă detaşaţi, lăsând loc liber naturii voastre divine, Eului vostru
superior, spunându-i: "Iată, tot ceea ce am, îţi aparţine, foloseşte-te
de mine, îţi stau la dispoziţie". Cineva se va întreba: "Dar la ce pot
servi toate aceste lucruri?" Ei bine, trebuie să ştiţi că un adevărat
spiritualist nu-şi pune niciodată o asemenea întrebare, căci punând-o
demonstrezi că nu ai nici o fărâmă de intuiţie în privinţa adevăratei
ştiinţe, adevăratei filosofii. Acela care se hotărăşte să i se dedice cu
toată fiinţa sa, îi oferă principiului divin posibilitatea să lucreze,
să se exprime prin intermediul său. De aceea, lisus spunea: "Tatăl meu
munceşte şi eu muncesc odată cu El". lisus putea pronunţa aceste cuvinte
pentru că a oferit tot ce avea Tatălui Ceresc; I-a cedat locul în
propria-i fiinţă, deci el i se putea alătura în munca pe care acesta o
făcea. El mai spunea: "Tatăl meu şi cu mine Una suntem", cuvinte ce au
aceeaşi semnificaţie.
Dacă
veţi ajunge să cedaţi primul loc din voi Eului superior, veţi participa
deja la munca cosmică a lui Hristos, a lui Dumnezeu-însuşi. Da, este
ceva misterios, o activitate ce se desfăşoară într-o altă sferă, deseori
chiar fără ştirea noastră. Atunci când suntem absorbiţi de grijile
zilnice, nu ştim ce face spiritul în noi. Dar, poate că într-o zi, când
creierul nostru se va dezvolta suficient, veţi deveni conştienţi de
această muncă a spiritului vostru în univers. Pe moment, este important
să restabiliţi legătura cu el şi acest lucru ar trebui să fie singura
noastră preocupare în timpul meditaţiilor: să-i calmăm pe locuitorii din
noi şi, în linişte, să ne regăsim Eul superior care este Dumnezeu
însuşi, în acelaşi fel în care participaţi la viaţa de familie, la viaţa
socială, sau a ţării în care trăiţi, cu atât mai mult ar trebui să
învăţaţi să participaţi la viaţa cosmică, în timpul rugăciunilor, a
meditaţiilor, a cântecelor, ar trebui să ştiţi că puteţi participa la
viaţa cosmică, dar cu condiţia să fiţi conştienţi de regulile care vă
sînt date, ca să faceţi o lucrare spirituală cu ajutorul gândului.
De
ce trebuie să vă imaginaţi că numai un cosmonaut sau o rachetă poate
călători şi lucra în cosmos? Pământul călătoreşte, traversând Spaţiul
eteric, antrenat de soare, iar noi ne găsim pe pământ ca într-o navă
spaţială care-şi urmează drumul printre stele. Acest lucru ne transformă
în cetăţeni cosmici capabili să participe, conştienţi, luminoşi, la
viaţa universală. Este timpul să părăsim noţiunile limitate ce ne sînt
transmise prin educaţie de către societate; trebuie să îmbrăţişăm
concepte mai vaste, mai largi, mai măreţe: să participăm la lucrarea
cosmică a luminii, conduşi de Hristos.
Dacă
ne dăm osteneala să aprofundam fraza lui lisus: "Tatăl meu munceşte şi
eu muncesc odată cu El", vom vedea că ni se deschid orizonturi
nelimitate, în loc să faceţi acest lucru, voi îl lăsaţi pe lisus să
muncească cu Tatăl său, ocupându-vă cu tot felul de prostii sau
găinării. Veţi replica: "Dar există o asemenea distanţă între lisus şi
noi! El este Hristos, este perfect, în timp ce noi... doar orgoliul
nostru îşi imaginează că putem face aceeaşi muncă ca a lui..." Bine,
gândiţi cum vreţi, dar lisus gândeşte altfel; el spune: "Fiţi perfecţi,
precum Tatăl vostru Ceresc este", sau: "Acela care va îndeplini
poruncile mele, va face aceleaşi fapte pe care le-am făcut şi eu, dar le
va face cu mult mai mari". De aceea, eu vă spun: creştinii sunt nişte
leneşi. Ei îi lasă pe toţi să creadă că nu pot face singuri, din cauza
umilinţei, cea mai bună lucrare adresată oamenilor; aceea de a participa
la munca Domnului. Ah nu, deloc, nu este umilinţă, ci lene! Creştinii
sînt mult mai aproape de mentalitatea mulţimii mediocre decât de
spiritul lui Hristos şi al marilor Maeştri.
Da,
asemenea lui lisus, Iniţiaţii care au conştiinţa trează participă fără
încetare la lucrarea Domnului. Şi, dacă voi veţi dori să participaţi la
această lucrare, vă voi oferi o nouă metodă. Rămâneţi, la început, un
timp mai îndelungat nemişcaţi, şi în liniştea ce s-a instalat, începeţi
să vă înălţaţi, prin gând, imaginându-vă că vă părăsiţi, încet-încet,
corpul fizic, ieşind prin acea deschizătură ce se află în creştetul
capului. Veţi traversa corpurile cauzal, budic, atmic şi, odată ajunşi
aici, vă veţi lega cu Sufletul Universal, participând la lucrarea sa, în
toate regiunile lumii, în acelaşi timp. Poate că voi nu veţi fi
conştienţi de ceea ce faceţi în acele momente, dar spiritul vostru ştie
foarte bine ceea ce face.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu