de
Jennifer
Hoffman
(ii multumim Alexandrei pentru traducere.)
Pe masura ce
incheiem ultimele zile ale
lunii aprilie, multi dintre noi se intreaba ce s-ar mai putea
intampla. Luna
aprilie a fost, cu siguranta, plina de evenimente la scara
globala si nici
macar nu a avut potentialul energetic al lunii mai, care are
doua eclipse si a
treia cuadratura Uranus/Pluto si incepe cu Soarele si Marte
aflate in opozitie
cu Saturn. Acesta este punctul de contact al rotii cu asfaltul,
ca sa spunem
asa si daca nu ne am prins centurile de siguranta cum se cuvine
– fiind adica
bine ancorati in propria energie si intentie – s-ar putea sa fim
azvarliti un
pic de colo-colo.
Cand locuiam in
Australia, zburam des intre
Sydney si Los Angeles, un zbor foarte lung si in care erau
deseori turbulente
puternice, pe la mijlocul drumului. La apropierea de zona
respectiva, pilotul
aprindea semnalul pentru bransarea centurilor de siguranta si
atentiona
pasagerii sa se intoarca la locurile lor. Majoritatea se
intorceau, dar erau
intotdeauna cativa care nu o faceau. Cand am ajuns in punctul
respectiv, la
unul dintre zboruri, avionul a plonjat brusc cateva sute de
metri si toti cei
care nu aveau centurile de siguranta prinse au sarit si s-au
lovit de tavanul
cabinei. Cativa s-au ranit destul de grav.
Luna mai aduce
ceva similar – vor
exista perioade de acalmie, combinate cu perioade de turbulente.
Atata vreme
cat suntem pregatiti sa le facem fata, le vom depasi fara
probleme. Unele
dintre turbulentele acestea grele vor include alegeri pe care le
avem de facut
si care ne vor schimba viata, altele vor reprezenta impactul
alegerilor facute
de altii asupra noastra. Si raspunsurile la rugaciunile noastre
pot avea
consecinte la care nu ne-am gandit. Atunci cand ne stabilim o
intentie, noi
cream in jurul nostru un camp incarcat energetic, al intentiei.
Oricine si
orice nu se afla in aliniere cu respectiva intentie si energia
ei, poate
disparea brusc. In acelasi fel, tot ceea ce se potriveste cu
energia campului
intentiei poate aparea foarte repede.
Echilibrul intre
ceea ce intra si ceea
ce iese poate fi un pic instabil, in aceasta luna. Marea
intrebare la care
trebuie sa ne raspundem cu sinceritate este daca suntem
fericiti. Daca nu traim
cu bucurie, iubind tot ceea ce exista in viata noastra, energia
lunii mai va
scoate in evidenta, cu mare claritate, piesele lipsa si ne va
ajuta sa umplem
golurile. Aceasta s-ar putea sa aduca o schimbare la care ne-am
gandit, dar pe
care nu am avut curajul sa o facem sau s-ar putea sa-i permita
unei credinte,
unui tipar, unei persoane, unui lucru sau unei situatii sa iasa
din viata
noastra. Este mult mai bine sa deschidem noi insine usa, cu
gratie si usurinta,
decat sa ne fie deschisa. Suntem gata pentru schimbarile ce vor
veni la un
nivel mult mai profund – chiar daca nu credem asta.
Au trecut deja
patru luni din anul 2014
si simtim ca nu am progresat prea mult. Unde sunt pacea,
bucuria, iubirea si
belsugul la care ne-am asteptat, odata cu atingerea jalonului
din decembrie?
Ele sunt potentiale care inca exista si in luna mai, structurile
care trebuie
sa se prabuseasca pentru a face loc tuturor acestor beneficii,
vor incepe sa se
miste. Cuadratura Uranus/Pluto din 21 mai este un punct
puternic, la fel ca si
eclipsele din luna mai. Toate acestea indica schimbarea sub
forma de revolta si
turbulente, dar cateodata avem nevoie sa vedem aceste probleme
cu claritate,
inainte de a trece la actiune. Eu cred ca activitatea intensa pe
care o vedem
in aceasta luna va deschide chiar si ochii cei mai strans
lipiti. Asa se
intampla, de obicei, evenimentele si situatiile se desfasoara
pana cand capatam
informatia de care avem nevoie – cu un grad de claritate care nu
ne mai lasa
nicio indoiala in legatura cu ce urmeaza sa se intample. […]
Copyright (c) 2013 by Jennifer
Hoffman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu