Povestea Leului

" O străveche parabolă din Orient este cea a leoaicei care sărea din deluşor în deluşor şi a dat naştere unui pui. Puiul a căzut în mijlocul unei turme mari de oi care trecea pe acolo. Normal că s-a amestecat cu oile, a trăit cu oile, s-a purtat ca oile. Nu avea nici o idee, nici măcar în visele lui, că era un leu. Cum ar fi putut să aibă? Peste tot în jurul lui erau oi şi numai oi. Niciodată nu se pusese să ragă precum leii; oile nu rag. Nu fusese niciodată singur ca un leu; o oaie nu este niciodată singură. Ea este într-o mulţime – mulţimea este plăcută, sigură, nepericuloasă. Dacă vezi oile mergând… ele merg aşa de apropiate încât aproape se poticnesc una de alta. Ele sunt aşa de speriate să rămână singure.

Dar leul a început să crească. Era un fenomen straniu. Se identifica mental cu a fi o oaie, dar biologia nu funcţionează cu identificarea ta; natura nu o să îţi urmeze mintea. El a devenit un frumos leu tânăr, dar fiindcă lucrurile s-au petrecut aşa de încet, oile s-au obişnuit cu el, aşa cum el se obişnuise cu ele.

Oile credeau că el era puţin nebun, natural. Nu se purta chiar corect – un cuc mic – şi el continua să crească. Se presupunea că nu aşa trebuia să fie. Să pretinzi că eşti leu! Dar ele ştiau că el nu era un leu; ele îl văzuseră de la naştere. Ele îl crescuseră, îl alăptaseră cu laptele lor. Nu era vegetarian prin natura lui – nici un leu nu este vegetarian, dar acest leu era, fiindcă oile sunt vegetariene. El obişnuia să mănânce iarbă cu mare bucurie.

Ele au acceptat aceste mici diferenţe, că el era un pic mai mare şi arăta ca un leu. O oaie foarte înţeleaptă a spus „este doar o ciudăţenie a naturii. Se petrece câteodată.”

Şi leul însuşi a acceptat că acesta era adevărul. Culoarea lui era diferită, corpul lui era diferit – trebuie că era o ciudăţenie, anormală. Dar ideea că el era un leu era imposibilă! Toate aceste oi îl înconjurau, şi psihoanaliştii oi îi dădeau explicaţii „eşti doar o ciudăţenie a naturii. Nu te îngrijora. Suntem aici ca să avem grijă de tine.”

Dar într-o zi un leu bătrân a trecut pe acolo şi a văzut acest leu tânăr înălţându-se deasupra turmei de oi. Nu îşi putea crede ochilor! Nu văzuse şi nici nu auzise de asemenea lucru cum că în întreaga istorie a leilor vreun leu să fie în mijlocul unei turme de oi şi niciuna să nu fie speriată. Şi acest leu mergea exact ca oile, păscând iarbă!

Bătrânul leu nu îşi putea crede ochilor. El a uitat că vroia să prindă o oaie pentru dejun. El a uitat complet de dejun. Era un lucru aşa de straniu că el a hotărât să se ţină de tânărul leu şi să afle ce se întâmplă. Dar el era bătrân şi tânărul leu era tânăr – el a fugit. Deşi el credea că este o oaie, când apărea un pericol, alerga ca un leu, şi bătrânul leu avea o mare dificultate ca să îl prindă.

In cele din urmă bătrânul leu l-a ajuns şi l-a ţinut. El plângea şi spunea „iartă-mă, sunt o biată oaie. Lasă-mă sa plec.”

Bătrânul leu a spus „Idiotule! Opreşte-te din prostia asta şi vino cu mine la baltă – chiar în apropiere era o baltă. L-a luat pe tânărul leu acolo. Tânărul leu nu mergea de bunăvoie, mergea şovăielnic – dar ce poţi face împotriva unui leu dacă eşti doar o oaie? El poate să te omoare daca nu îl urmezi, aşa că a mers. Balta era tăcută, fără unde, aproape ca o oglindă.

Bătrânul leu i-a zis celui tânăr „Doar uită-te. Uită-te la faţa mea şi uită-te la faţa ta. Priveşte corpul meu şi priveşte-ţi corpul tău în apă.”

Intr-o secundă a venit un răget mare! Toate dealurile au răsunat de ecou. Oile au dispărut; el era o fiinţă total diferită – se recunoscuse pe el însuşi. Identificarea cu oile nu fusese o realitate, fusese doar un concept mental. Acum el văzuse realitatea. Bătrânul leu a spus „Acum nu mai am nimic de spus. Ai înţeles.”

Tânărul leu putea simţi o energie ciudată pe care n-o mai simţise niciodată mai înainte… ca şi când fusese adormită. Putea simţi o extraordinară putere, şi el fusese mereu o oaie slabă, umilă. Toată acea umilinţă, toată acea slăbiciune s-a evaporat, simplu. " - Osho -