Vorba e că, pe principiul detensionării arcului, cu cât te-ai contorsionat mai tare interior în ultimii ani, ai lui Saturn prin Scorpion [2], cu cât ai dat mai mult jos din balastul de vini şi resentimente, de frici şi de uri, cu atât mai uşor acum, pe Saturn în Săgetător[3], vei prinde aripi mai puternic să te ridici mai sus, îţi vei recăpăta mai tare detenta, elanul și pofta de viață.
Iată, pe scurt, câteva dintre regulile impuse de Saturn pentru ca asta să-ţi iasă:
Regula numărul 1. Scapă de reguli!
Abate-te de la regulă, fii excentric, nu mai umbla legat, nu mai merge cu turma! Viaţa asta pe repetiţie te-a umplut de urât, de praf şi de plictiseală! Joacă cu reguli puţine, cu mize mari, totul pe o carte, plusează! Rişti şi câştigi. Nu există reguli despre cum să fii, comportă-te doar în virtutea unui adevăr interior! Nu-i moft, nu faci troc cu sufletul tău! Deschide-te la experiment! Ia lucrurile cum vin! Ce tot te chinuieşti să le planifici? Orice vine-i la fel de bun, orice te învaţă ceva despre tine. Încearcă-le pe toate, fă-le pe toate! Găteşte chinezeşte, fă karaoke, dă-te cu parapanta, învaţă cu copiii tăi un cântec, fă un goblen, bate o sârbă, stai în lotus! Trăieşte în provizorat, aventuros, trăieşte azi, mâine mai vezi tu ce-o mai fi!

Regula numărul 2. Priveşte holistic, înţelege întregul!
Eşti obligat să faci cumva să muţi acţiunea la scară mare, să faci zoom out pe ce trăieşti. Priveşte lucrurile de la o înălţime mai mare, uită-te la ele mai de sus! Ia o ţâră distanţă de persoana ta, uită un pic de tine, să vezi ce repede te recunoşti în fiecare din ceilalţi. Nu-i mai judeci, diversitatea e bună. Eşti pus în situaţii de excepţie, îţi sunt impuse contexte de viaţă ieşite din comun, tocmai ca să vezi cum e să primeşti ceea ce-i altfel, ce-i diferit. Să accepți, să tolerezi. Vei fi forţat să recunoşti că nu te-ai născut într-o lume plictisită, previzibilă şi banală, ci într-una încăpătoare, unde-i loc pentru toată lumea, unde-i mereu de unde.

Regula numărul 3. Speră, speranţa moare ultima!
Când ai imaginea de ansamblu şi poţi integra tot ce ştii într-un întreg, înţelegând locul fiecărei experienţe, începi să te relaxezi, să vezi că nu merită să te pierzi în mizerii, orgolii şi mărunţişuri. N-ai cum să te superi, te consolezi repede. Ştii ce-i important şi ce nu. Vezi bine că lucrurile stau cum stau – ţi-a dat iubitul papucii, ai pus-o de un divorţ, ai fost concediat de la job, ei, și ce? Simți că ce-i cu adevărat esenţial în viaţa ta nu de asta depinde. Ai liniștea că, nu-i cum altfel, vei primi de undeva, against all odds [4], un ajutor, o soluţie. Eşti obligat să speri, n-ai încotro. Pentru că speranța e tot ce-ţi rămâne când nu mai ai niciun motiv să speri.

Regula numărul 4. Propune-ţi în fiecare zi să trăieşti!
Viața-i o corvoadă, e grea? Subziști trist, cu amărăciune? Ca să fii cu chef, să te bucuri de ce ești și ce ai, ți se cere și nițel umor. Saturn în Săgetător va pune presiune pe tine să te iei mai puțin în serios, să te mai binedispui, să faci haz de necaz. Te poți trezi (altă belea!) că devii mai simpatic, mai puțin pretențios, mai puțin constipat din fire. Băiat mișto, înțelegător, de gașcă: făr’ de fițe, făr’ de fasoane, gata mereu să se tragă de șireturi cu alții, bun mereu de câte o glumiță.

Regula numărul 5. (În)crede-(te)!
Încrede-te, îndrăznește! Ca toate semnele de foc, Săgetătorul are cohones, are atitudine. Ia de mai mergi și pe încredere, asumă-ți un risc, fă un salt în gol, de credință: ia decizii deși nu prea ți-e clar rațional, n-ai la îndemână fix certitudini. Și, dacă tot ești aici, crede că ești venit c-o treabă, chemat la ceva important pentru tine. Universul nu-și permite să facă risipă. Păstrează-ți liniștea naturală cu care te dai jos dimineața din pat! Ești îngrijorat atunci c-o să mori, peste zi, zdrobit de vreo mașină, c-o să-ți cadă în cap vreo cărămidă? Nu, e treaba cuiva să te țină cum necum viu și on going [5].

Regula numărul 6. Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!
Reînveți încet-încet să fii corect, să-ți probezi demnitatea. Să te respecți, să-ți redescoperi gustul onoarei, să nu mai gândești una și alta să zici. Ai fost învățat să trișezi, să cam furi? Nasol, acum nu-ți mai poți fura singur căciula, nu mai poți fi ipocrit și pune totuși capul, seara, linștit pe pernă. Ți-e clar că, oricâte cruci bați, oricâte moaște pupi, asta nu te spală de toată minciuna pe care ți-o spui în primul rând ție.

Regula numărul 7. Dă-ți un sens!
Ți se pun acum în vedere lucruri mai importante, teme mari: viața, moartea, iubirea, Dumnezeu. Nu ți-e de ajuns să dormi, să bei, să mănânci, tu trebuie să înțelegi, să fii lovit de o revelație. Nu spun să stai să dezbați pe Kant, metafizici înalte (deși n-ar strica), ci să te întrebi care ți-e rostul pe lume, frate. Care-i treaba? Tu pentru ce trăiești? Ce face, pentru tine, cu adevărat valoarea unei vieți? Muncești, alergi, te zbați, faci casă, copii. Rate la frigider, la all inclusive-ul la Dubai al nevesti-tii. Asta-i tot?

Saturn în Săgetător vrea să bagi la cap, the hard way, că e bine. Că există, zi de zi, happy end-uri. Se poate, vorba lui Pleșu,să-ți acorzi un cât de mic răgaz, să arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă, nepătimașă. Vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcționează. Mai există încă oameni întregi, tradiții vii, întâlniri miraculoase. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos [6].
—
[1] în ordinea mărimii orbitelor lor planetare (Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn), Saturn e experimentat abia după Jupiter, cuprinzându-l pe acesta din urmă;
[2] perioada 5 octombrie 2012 – 18 septembrie 2015;
[3] perioada 18 septembrie 2015 – 20 decembrie 2017:
[4] engl. against all odds = ro. împotriva a tot şi a toate, împotriva soartei potrivnice;
[5] engl. on going = ro. în desfășurare, în plin proces de desfășurare;
[6] Andrei Pleşu, Despre frumuseţea uitată a vieţii, Ed. Humanitas, 2011.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu