Solstitiul de iarnă marchează începutul iernii în emisfera nordică şi al verii în emisfera sudică. Anul acesta vom avea solstiţiul pe 22 decembrie, ora 6:48. Vom avea ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului . Solstiţiul de iarnă a fost marcat în mai toate culturile ca o zi de sărbătoare , o zi de renaştere a Soarelui. Yule sau Yuletide (Timpul lui Yule) este o sărbătoare germanică precreștină care marchează solstițiul de iarnă , prima zi a iernii, noaptea cea mai lungă a anului și nașterea Noului Soare care va lumina pământul în anul care urmează. Era ținută de germani și de triburile (popoarele) învecinate și a fost absorbită mai târziu în Crăciunul creștinilor. Romanii au numit sărbătorirea solstiţiului de iarnă Saturnalii , în cinstea lui Saturn. Pentru vechile civilizații antecreștine aceasta era ziua nașterii zeilor, când zilele începeau să se lungească, iar omul era binecuvântat prin renașterea naturii. În această perioadă nu se putea declara război şi era o perioadă în care se făceau daruri. Acesta perioada reprezenta totodată egalitatea între semeni , era o perioadă în care bogaţii şi săracii erau la același nivel. Ziua va începe să crească după solstiţiul de iarnă şi va fi egală cu noaptea la echinocţiul de primăvară din 20 Martie 2016. Pentru această zi specială ne putem pregăti decorându-ne casa cu plante veznic verzi cum sunt pinul , rozmarinul, laurul şi cedrul. Putem folosi lumânări roşii şi uleiuri esenţiale de brad şi de pin.
Meditaţi asupra Soarelui, asupra energiilor ascunse ce se întind adormite în iarna , nu doar în Pământ ci şi în interiorul vostru. Gândiţi-vă la naştere nu ca la un început de viaţă ci ca la o continuare a ei. O altă tradiţie foarte veche este crearea unui pom Yule sau a unui pom de Crăciun. Acesta poate să fie un pom viu, pus într-un vas şi care mai târziu poate fi plantat în pământ sau un pom tăiat. Alegerea va aparţine. Decoraţiunile potrivite acestui eveniment sunt distractiv de realizat de la şiruri de ghirlande din boboci uscaţi de trandafir şi beţe de scorţişoară (sau porumb şi merişor) la săculeţi cu arome parfumate care sunt atârnaţi de ramuri. Cristale de cuarţ pot fi înfăşurate în fire strălucitoare şi suspendate de rămurele trainice , imitând ţurţurii de gheaţă. Merele, portocalele şi lămâile atârnate de crenguţe sunt foarte frumoase , decoraţiuni naturale şi obişnuite încă din cele mai vechi timpuri. Totodată acum se sărbătoreşte şi Focul sacru prin arderea lemnelor de stejar sau pin şi prin conectarea la strălucirea şi căldura zilelor care vor veni. Hrana tradiţională pentru acesta sărbătoare este reprezentata de nuci, fructe ca mere şi pere si prăjituri cu chimen. Sărbători cu bine ! Spor!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu