"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

luni, 29 iulie 2019

Edgar Cayce : despre rugăciunea Tatăl Nostru


V-am spus de mai multe ori că încerc să scriu o carte cu titlul Fizica nucleară a minţii. Undeva în unul din capitolele ,,draft" ale  acestei cărţi scriam: ,,În clipele cele mai grele ale vieţii mele, fără ca cineva să mă învețe, când trăiam stări ale conştiinţei joase, deprimare, suferinţă, îndoială, frică, spuneam Tatăl nostru.
De fapt cred că reuşeam să alung gândurile negre repetând la infinit această rugăciune. Şi miracolele au început să apară. Am încercat să-mi explic.
Tatăl Nostru este  rugăciunea pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, ori numai această cunoaştere, a provenienţei sale, ne vorbeşte de la sine despre puterea şi lumina sa.

Mulţi descânta de deochi cu Tatal Nostru şi efectul este întotdeauna imediat. Şi nu-i o pură întâmplare faptul simplu că Tatăl Nostru purifică şi parcă topeşte... orice energie tulbure care-l împresoară pe cel deocheat.

De fapt, noi, cu toții, suntem ca şi deocheaţi când trăim astfel de stări. Suntem ca într-un întuneric, ca într-o pâslă groasă de ceaţă, în stare de prizonieri. Mintea noastră şi energiile interioare sunt atunci închise în suferinţa mentală. Vedem cum ne gândim obsedant la un lucru, la un om, la o situaţie, ne cuprinde insomnia, teama paralizantă, ori îngrijorarea şi nemulţumirea, senzaţia că lumea este făcută numai din durere şi... nu mai ştim cum să ieşim de acolo. 

Nu sta prea multă vreme în deprimare, în suferinţă. Nu căuta prea mult la ce-ai greşit, la ce ai făcut rău, ori la ce au greşit alţii faţă de tine! Ieşi din grota stărilor joase ale conştiintei, care te îndeamnă să te simţi rău, nefericit, înfricoşat, îngrijorat şi nemulţumit. De vei sta prea mult acolo, te vei scufunda în Iad şi o vei face prin libera ta alegere. Vizitează Iadul, dar nu locui în el. 
Spune Tatăl Nostru când nu te simţi bine.

Când eşti îngrijorat peste măsură, ori nemulţumit. Când simţi că urăşti, ori că nu mai poţi.
Când eşti deprimat, tulburat, ori nefericit.
Când gândul  la ziua de mâine te copleşeşte spune Tatăl Nostru!... 

Ai să observi că te vei lovi de o dificultate puternică. Nu poţi să spui Tatăl Nostru. Nu te poţi concentra asupra rugăciunii, căci gândul tău zboară tot acolo, în negriciunea mentală, în suferinţa care te bântuie. S-ar putea să spui primele două-trei rânduri ale
rugăciunii, apoi te trezeşti că ai uitat cuvintele următoare, ori că te gândeşti tot la suferinţa ta. 

Nu renunţa! Spune rugăciunea! Caut-o cu mintea, cu tot sufletul tău şi spune-o mai departe! Pune mintea ta să se concentreze asupra rugăciunii, până ce o poate spune fără greş, de la început şi până la sfârşit.

Dacă uiţi rugăciunea şi dacă te trezeşti că nu te poţi concentra asupra ei... este semn că te afli în câmpuri de suferinţă, care vor să te reţină în ele, prin puterea Legii Atracţiei. Mintea va fi atrasă tot mai mult spre conştiinţa suferinţei până ce va ieşi de acolo concentrându-se asupra rugăciunii.

Este foarte important să ştii că Tatăl Nostru trebuie repetat.
  
Trebuie spus fără întrerupere, din nou şi din nou, cu tot sufletul, cu toată concentrarea mentală, până ce vei simţi că te-ai eliberat... din câmpurile care te-au înlănţuit, din suferinţă.  Când vei ieşi de acolo, te vei simţi liniştit şi vei putea să atragi la tine gânduri şi sentimente de încredere, de bucurie, de iubire sau măcar de mulţumire.
   
Avantajele rugăciunii 
Edgar Cayce, celebrul medium american considera că modalităţile de pătrundere a bolilor şi suferinţei corpului uman, sunt urmarea otrăvurilor cognitive, secretate de gândurile negative. 

Astfel în Statele Unite s-a lansat o adevarată campanie a optimismului şi celebrul îndemn ,,think positive”  (gândeşte pozitiv) s-a  popularizat tot mai mult în rândul oamenilor.
  
Cayce spunea: 
Gândind pozitiv putem vindeca, gândurile optimiste având puterea de a acţiona benefic asupra organismului reglând activitatea glandelor vitale.

Cayce recomanda pentru aceasta un mijloc simplu şi fundamental de meditaţie, prin intermediul rugăciunii Tatăl Nostru. 
Totodată, el explica corespondenţa dintre fiecare verset al rugăciunii şi respectivii centrii glandulari ce sunt influenţaţi de aceasta.

Trebuie să încerci să resimţi fiecare val de semnificaţie al fiecărui verset, să extragi sensul  energetic al acestuia şi să îl direcţionezi către organul în cauză, să simţi cum acest verset curge prin corpul tău. Căci se produce în corpul fizic un răspuns la reprezentările corpului energetic: se construieşte astfel o reacţie chimică, fiind posibilă
vindecarea, concluziona autorul.

Iată aşadar dupa Edgar Cayce, corepondenţa între versetele rugăciunii și principalele glande endocrine stimulate:

TATĂL NOSTRU CARE EŞTI ÎN CERURI 
Acționează asupra glandei pituitare, cu rol de declanșator al procesului;

SFINŢEASCĂ-SE NUMELE TĂU 
acționează asupra glandei pineale;

VIE ÎMPĂRĂŢIA TA 
deschide tiroida şi reglează funcţia acesteia;

FACĂ-SE VOIA TA
deschide tiroida;

PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT 
acţionează asupra timusului;

PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE, DĂ-NE-O NOUĂ ASTĂZI 
deschide gonadele, glandele sexuale;
  
ŞI NE IARTĂ NOUĂ GREŞELILE NOASTRE PRECUM ŞI NOI IERTĂM GREŞIŢILOR NOŞTRI,
acţionează asupra glandelor suprarenale;

ŞI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ 
acționează asupra celulelor Lyden, celule secretoare de hormoni;

CI NE MÂNTUIEŞTE DE CEL RĂU 
acţionează asupra timusului;

CĂ A TA ESTE ÎMPĂRĂŢIA ŞI PUTEREA ŞI SLAVA
acţionează din nou asupra tiroidei;
   
A TATĂLUI, A FIULUI ŞI A SFÂNTULUI DUH
acţionează asupra glandei pineale;

AMIN (ŞI AŞA ESTE) 
formula de închidere a acestor centri energetici şi de reconectare la planul terestru.

Astfel Cayce este de părere că riscul apariţiei unor boli sau afecţiuni nervoase este nealarmant pentru persoanele care gândesc pozitiv sau se roagă  în mod frecvent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...