"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

vineri, 29 aprilie 2011


   "Aceia care spun că aspiră să trăiască în Cer, ştiu ei oare ce reprezintă cu adevărat Cerul? Cu siguranţă nu. De aceea ei trebuie să se pregătească, altminteri ajungând în înalt vor spune: "Aici nu găsesc nici ţigări, nici cârciumi, nici cabarete...Eu vreau să fumez, să beau, să-mi reglez problemele cu duşmanii, vreau să îmbrăţişez fete frumoase. Eu vreau să cobor."

   Pentru a putea trăi în regiunile sublime, nu trebuie să aveţi asemenea nevoi grosolane. De aceea, în pofida a ceea ce credem, nu toată lumea este pregătită să trăiască în Cer. Chiar dacă într-o bună zi s-ar decide o mare mutare a oamenilor în regiunile celeste, oare câţi dintre ei ar fi capabili să rămână acolo? Nu este suficient să aspiri la viaţa divină, trebuie să înveţi să i te adaptezi. Atât cât puteţi, încercaţi deci să vă apropiaţi de Cer prin rugăciune, meditaţie, stăpânirea tendinţelor voastre inferioare, şi poate că într-o zi veţi fi pregătiţi să locuiţi definitiv în regiunile binecuvântate ale lumii divine."

Omraam Mikhael Aivanhov


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...