Cea mai profundă învăţătură pe care o căpătaţi, apare atunci când descoperiţi că reacţionaţi puternic la ceea ce face sau spune altcineva. Chiar dacă tendinţa în această situaţie este să vă concentraţi pe comportamentul celeilalte persoane, adevărul este că reacţia voastră nu are nimic de-a face cu aceasta. Reacţia voastră vă arată unde anume se află în voi starea de conflict - şi nu unde este în cealaltă persoană.
Conflictul vine dintr-un anumit sentiment de vinovăţie sau nesiguranţă pe care-l simţiţi. Dacă vă simţiţi nesiguri în privinţa inteligenţei voastre şi cineva vă spune că sunteţi prost - a apăsat pe buton. Reacţia vine de la starea voastră de nesiguranţă. Declanşarea butonului este întâmplătoare. Oricine poate să vă apese butoanele.
Dacă aveţi o relaţie cu o persoană căsătorită şi vă simţiţi vinovat, veţi reacţiona atunci când cineva vă va spune că sunteţi trădător. Reacţia este bazată pe faptul că deja aveţi despre voi înşivă percepţia că sunteţi un trădător - iar cealaltă persoană nu face altceva decât să o scoată la lumină. Dacă nu v-aţi considera un trădător, n-aţi face nimic pentru a vă apăra. Nevoia de a vă apăra vine din percepţia sentimentului de vinovăţie. Atunci când sunteţi atacaţi sau insultaţi de altcineva, vă simţiţi rănit şi/sau furios, numai atunci când credeţi că există o anumită justificare ca să fiţi atacaţi astfel. Simţiţi că aţi racut ceva rău şi acum aţi fost demascaţi. Ştiţi că meritaţi să fiţi pedepsiţi, astfel încât singurul lucru pe care-l puteţi face pentru a evita pedeapsa este să vă apăraţi.
Conflictul vine dintr-un anumit sentiment de vinovăţie sau nesiguranţă pe care-l simţiţi. Dacă vă simţiţi nesiguri în privinţa inteligenţei voastre şi cineva vă spune că sunteţi prost - a apăsat pe buton. Reacţia vine de la starea voastră de nesiguranţă. Declanşarea butonului este întâmplătoare. Oricine poate să vă apese butoanele.
Dacă aveţi o relaţie cu o persoană căsătorită şi vă simţiţi vinovat, veţi reacţiona atunci când cineva vă va spune că sunteţi trădător. Reacţia este bazată pe faptul că deja aveţi despre voi înşivă percepţia că sunteţi un trădător - iar cealaltă persoană nu face altceva decât să o scoată la lumină. Dacă nu v-aţi considera un trădător, n-aţi face nimic pentru a vă apăra. Nevoia de a vă apăra vine din percepţia sentimentului de vinovăţie. Atunci când sunteţi atacaţi sau insultaţi de altcineva, vă simţiţi rănit şi/sau furios, numai atunci când credeţi că există o anumită justificare ca să fiţi atacaţi astfel. Simţiţi că aţi racut ceva rău şi acum aţi fost demascaţi. Ştiţi că meritaţi să fiţi pedepsiţi, astfel încât singurul lucru pe care-l puteţi face pentru a evita pedeapsa este să vă apăraţi.
Apărarea este recunoaşterea vinovăţiei. De ce v-aţi apăra, dacă nu v-aţi simţi vinovaţi? Dacă n-ar fi adevărat, aţi râde şi aţi spune: "Ei. ce să zici şi tu?!" N-aţi lua atacul ca pe ceva personal. Aţi înţelege că acea persoană se atacă pe ea însăşi şi că voi aţi fost doar trăgaciul. Aţi şti că nu e vina voastră că ea se află în suferinţă.
Orice stare de frică sau nesiguranţă pe care o trăiţi în legătură cu voi înşivă este un buton care aşteaptă să fie apăsat. Faptul că oamenii apasă aceste butoane, nu este câtuşi de puţin un lucru extraordinar. Ceea ce e extraordinar, este că voi îi acuzaţi pe ei că le apasă.
Dacă aţi purta o placardă pe care ar scrie „Loveşte-mă!", aţi fi surprinşi dacă ar apărea câteva persoane să vă ia în serios? E adevărat, nu toată lumea ar face-o. Unii ar râde şi ar merge mai departe. Dar alţii s-ar opri şi s-ar uita fix la voi, sau v-ar lua vorbele în serios. Şi ei poartă o placardă pe care scrie „Loveşte-mă!". Ei ştiu ce simţiţi. Ei ştiu că simţiţi nevoia să fiţi loviţi, pentru a avea o părere mai bună despre voi înşivă. Aţi fost un băiat rău sau o fată rea şi simţiţi nevoia să fiţi pedepsiţi. Iar ei sunt fericiţi să vă facă acest serviciu.
Oamenii care vă atacă, fac ceea ce cred - în modul lor plin de totală autoamăgire - că vă aşteptaţi ca ei să o facă. O fac „pentru binele vostru". Ei sunt întotdeauna gata să-şi justifice comportamentul faţă de voi şi, la rândul vostru, voi îl puteţi justifica pe al vostru. Niciodată nu se întâmplă să gândiţi „Acest lucru este de neacceptat. N-ar trebui să se întâmple. Nu voi mai permite aşa ceva." Dacă cel atacat ar crede acest lucru şi l-ar comunica în mod clar, abuzul nu s-ar mai petrece.
Orice stare de frică sau nesiguranţă pe care o trăiţi în legătură cu voi înşivă este un buton care aşteaptă să fie apăsat. Faptul că oamenii apasă aceste butoane, nu este câtuşi de puţin un lucru extraordinar. Ceea ce e extraordinar, este că voi îi acuzaţi pe ei că le apasă.
Dacă aţi purta o placardă pe care ar scrie „Loveşte-mă!", aţi fi surprinşi dacă ar apărea câteva persoane să vă ia în serios? E adevărat, nu toată lumea ar face-o. Unii ar râde şi ar merge mai departe. Dar alţii s-ar opri şi s-ar uita fix la voi, sau v-ar lua vorbele în serios. Şi ei poartă o placardă pe care scrie „Loveşte-mă!". Ei ştiu ce simţiţi. Ei ştiu că simţiţi nevoia să fiţi loviţi, pentru a avea o părere mai bună despre voi înşivă. Aţi fost un băiat rău sau o fată rea şi simţiţi nevoia să fiţi pedepsiţi. Iar ei sunt fericiţi să vă facă acest serviciu.
Oamenii care vă atacă, fac ceea ce cred - în modul lor plin de totală autoamăgire - că vă aşteptaţi ca ei să o facă. O fac „pentru binele vostru". Ei sunt întotdeauna gata să-şi justifice comportamentul faţă de voi şi, la rândul vostru, voi îl puteţi justifica pe al vostru. Niciodată nu se întâmplă să gândiţi „Acest lucru este de neacceptat. N-ar trebui să se întâmple. Nu voi mai permite aşa ceva." Dacă cel atacat ar crede acest lucru şi l-ar comunica în mod clar, abuzul nu s-ar mai petrece.
Abuzul apare în cadrul spaţiului cenuşiu al vinovăţiei şi pedepsei. Tot cea ce aveţi de făcut pentru a opri delictele din viaţa voastră este sa spuneţi: „Treaba asta nu-mi dă o stare bună. Vrei, te rog, să încetezi?" Este o cerere simplă şi, cu toate acestea, vă e îngrozitor de greu să o faceţi. De ce? Din multe motive. Poate că sunteţi un copil asupra căruia un adult a comis un abuz. Adultul este imaginea autorităţii. Adesea, este un părinte pe care-l iubiţi. Chiar dacă sunteţi o persoană adultă, se aplică exact acelaşi tipar. Doriţi să câştigaţi iubirea şi aprobarea celui care comite abuzul, indiferent de cât vă costă - aşa că minimalizaţi durerea, sau vă disociaţi complet de ea. Sau acceptaţi că o meritaţi, deoarece nu sunteţi vrednici.
Adulţii care sunt trataţi cu violenţă, caută să recreeze suferinţa unei traume din copilărie, astfel încât să poată sparge tiparele disocierii, să recheme abuzul şi să conştientizeze rănile. Acesta este motivul pentru care, adesea, ei se căsătoresc cu o persoană care arată exact ca cea care a comis abuzul. Invelişul negării subconştiente poate fi îndepărtat numai prin agravarea rănii. Eliberarea furiei, vinovăţiei şi urii de sine înăbuşite deschide uşa înspre vindecare şi integrare. Există multe versiuni ale trădării de sine. Este important să vă înţelegeţi propria versiune.
A-l acuza pe cel care comite abuzul, nu duce la eliberarea de caruselul violenţelor, deoarece tiparul este unul care se autocreează dar la un nivel subconştient. Atât timp cât rămâneţi în starea de victimă şi blamare, duceţi tiparul mai departe, trecând rana de la o generaţie la alta.
Şi toate acestea se întâmplă, deoarece nu aveţi curajul să priviţi înăuntrul vostru. Conştientizând tiparul, puteţi trăi pe deplin experienţa autoviolentării, vă puteţi ierta şi puteţi decide în mod conştient să nu mai fiţi o victimă.
Numai şi numai acest lucru poate opri trădarea de sine ciclică. Indiferent de ce cale a suferinţei aţi ales - şi sunt multe - veţi rămâne acolo, până ce vă întoarceţi către cel care v-a făcut rău şi îi spuneţi: „Nu mai accept acest lucru. Vreau să încetezi, chiar acum!" Trebuie să spuneţi acest lucru, fără nici o reţinere. Trebuie să-i spuneţi clar celeilalte persoane: „Mai degrabă renunţ la iubirea ta, decât să las să continue acest delict". Trebuie să fiţi foarte fermi în ceea ce vă priveşte.
Până când nu veţi avea curajul să fiţi fermi în viaţa voastră, va exista întotdeauna în jurul vostru cineva care să abuzeze de voi. Intr-adevăr, până ce nu veţi decide că v-a fost de-ajuns, veţi chema încontinuu către voi persoane violente. Aşa că, de fiecare dată când vi se apasă un buton, acceptaţi că acesta e un dar care vi se face, o şansă de a deveni conştienţi de tiparul vostru personal de autotrădare. Nu-l acuzaţi pe cel care vă face rău. în schimb, puneţi-vă întrebarea: „De ce mi-am dat voie să fiu, încă o dată, târât într-o situaţie în care nu sunt respectat şi ascultat? " Deveniţi conştienţi de frica şi judecarea de sine care vă conduc viaţa. Vedeţi imaginea proastă pe care o aveţi despre voi. Vedeţi modul în care acceptaţi iubirea cu orice preţ. Vedeţi modul în care continuaţi să vă reciclaţi frica de a fi părăsiţi, deoarece vă e teamă să o priviţi drept în faţă. încetează jocul de a reacţiona în faţa altora. Refuză să fii un obiect, chiar dacă a fi un obiect pare a-ţi oferi ceea ce doreşti.
Adulţii care sunt trataţi cu violenţă, caută să recreeze suferinţa unei traume din copilărie, astfel încât să poată sparge tiparele disocierii, să recheme abuzul şi să conştientizeze rănile. Acesta este motivul pentru care, adesea, ei se căsătoresc cu o persoană care arată exact ca cea care a comis abuzul. Invelişul negării subconştiente poate fi îndepărtat numai prin agravarea rănii. Eliberarea furiei, vinovăţiei şi urii de sine înăbuşite deschide uşa înspre vindecare şi integrare. Există multe versiuni ale trădării de sine. Este important să vă înţelegeţi propria versiune.
A-l acuza pe cel care comite abuzul, nu duce la eliberarea de caruselul violenţelor, deoarece tiparul este unul care se autocreează dar la un nivel subconştient. Atât timp cât rămâneţi în starea de victimă şi blamare, duceţi tiparul mai departe, trecând rana de la o generaţie la alta.
Şi toate acestea se întâmplă, deoarece nu aveţi curajul să priviţi înăuntrul vostru. Conştientizând tiparul, puteţi trăi pe deplin experienţa autoviolentării, vă puteţi ierta şi puteţi decide în mod conştient să nu mai fiţi o victimă.
Numai şi numai acest lucru poate opri trădarea de sine ciclică. Indiferent de ce cale a suferinţei aţi ales - şi sunt multe - veţi rămâne acolo, până ce vă întoarceţi către cel care v-a făcut rău şi îi spuneţi: „Nu mai accept acest lucru. Vreau să încetezi, chiar acum!" Trebuie să spuneţi acest lucru, fără nici o reţinere. Trebuie să-i spuneţi clar celeilalte persoane: „Mai degrabă renunţ la iubirea ta, decât să las să continue acest delict". Trebuie să fiţi foarte fermi în ceea ce vă priveşte.
Până când nu veţi avea curajul să fiţi fermi în viaţa voastră, va exista întotdeauna în jurul vostru cineva care să abuzeze de voi. Intr-adevăr, până ce nu veţi decide că v-a fost de-ajuns, veţi chema încontinuu către voi persoane violente. Aşa că, de fiecare dată când vi se apasă un buton, acceptaţi că acesta e un dar care vi se face, o şansă de a deveni conştienţi de tiparul vostru personal de autotrădare. Nu-l acuzaţi pe cel care vă face rău. în schimb, puneţi-vă întrebarea: „De ce mi-am dat voie să fiu, încă o dată, târât într-o situaţie în care nu sunt respectat şi ascultat? " Deveniţi conştienţi de frica şi judecarea de sine care vă conduc viaţa. Vedeţi imaginea proastă pe care o aveţi despre voi. Vedeţi modul în care acceptaţi iubirea cu orice preţ. Vedeţi modul în care continuaţi să vă reciclaţi frica de a fi părăsiţi, deoarece vă e teamă să o priviţi drept în faţă. încetează jocul de a reacţiona în faţa altora. Refuză să fii un obiect, chiar dacă a fi un obiect pare a-ţi oferi ceea ce doreşti.
Priveşte-ţi experienţa de până acum şi învaţă din ea. Promisiunile legate de iubire condiţionată nu ţi-au dat nimic. Neîndeplinirea lor n-a făcut altceva decât să-ţi adâncească sentimentul că eşti trădat şi abandonat de cei pe care-i iubeşti. Aminteşte-ţi că ai hotărât să joci un joc în care ai fost obiectul. Tu ai permis ca toate astea să se întâmple. Recunoaşte-ţi greşeala, atacul asupra sinelui - astfel încât ele să nu se mai repete.
Asumă-ţi responsabilitatea. încetează de a mai proiecta acuzele. Lasă minciuna să dispară. Nimeni nu e o victimă, decât dacă decide că este. Indiferent de ceea ce crezi în privinţa a ceea ce s-a întâmplat în trecut, recunoaşte că nu poţi să-ţi continui viaţa fără să înveţi să spui NU abuzului, aici şi acum. Nu face din aceasta o problemă filozofică sau morală. învăţă chiar acum să spui NU invitaţiei de a te trăda pe tine însuţi. Aşa cum un alcoolic nu poate spune NU alcoolului, tu nu poţi spune NU unei promisiuni de iubire făcută în mod condiţionat. Recunoaşte-ţi slăbiciunea. Fără să fii ajutat, nu poţi depăşi tiparul subconştient de autotrădare. Iar ajutorul de care ai nevoie este conştientizarea.
Trebuie să vezi modul în care ai acţionat inconştient, cum te-ai lăsat, iarăşi şi iarăşi, pradă abuzului. Până ce nu vezi tiparul şi nu-ţi asumi responsabilitatea de a-l distruge, totul va continua. Nu contează câte tratamente şi terapii ai urmat. Alcoolicul renunţă la băutură, deoarece îşi dă seama că a bea înseamnă a renunţa la propria sa forţă. Tu refuzi să mai fii obiectul abuzului, exact din acelaşi motiv. Vedeţi voi, atâta timp cât percepeţi problema ca fiind în afara voastră, nu o veţi rezolva. Ii veţi acuza pe alţii, veţi acuza instituţiile societăţii voastre, îl veţi acuza pe Dumnezeu, dar problema va rămâne tot acolo. Asta, deoarece problema este trădarea de sine. Până când nu învăţaţi să vă spuneţi vouă înşivă DA, nu veţi fi capabili să spuneţi NU altora. Problema nu este niciodată că „alţii" vă trădează. Alţii nu fac altceva decât să vă oglindească propriile voastre convingeri şi credinţe despre voi înşivă. Alţii vă dau darul de a vă reflecta pe voi înşivă.
Fără ajutorul altora care să vă reflecte convingerile voastre subconştiente, procesul vostru de trezire ar dura considerabil mai mult. Semenul tău este învăţătorul tău. El îţi arată la ceea ce trebuie să priveşti în tine însuţi. Acelaşi lucru îl faci şi tu pentru el. Acesta este scenariul trezirii. Nu face din el o telenovelă. Nu-l face pe semenul tău responsabil pentru experienţa ta. El nu poate fi responsabil pentru experienţa ta. Semenii tăi, oamenii, nu trebuie să fie nici ţapi ispăşitori şi nici semizei. Ei nu sunt cauza suferinţei tale şi nici cei care-ţi aduc mântuirea. Ei sunt călători egali în aceeaşi călătorie. Ceea ce ai simţit tu, au simţit şi ei. Ca şi tine, şi ei învaţă să-şi vadă propriile tipare de autotrădare. Ca şi tine, şi ei învaţă să spună DA sinelui şi NU când e vorba să renunţe la propria forţă.
Ai răbdare, aceasta este o călătorie pentru a căpăta putere deplină. Atunci când sinele are forţă deplină, abuzul devine imposibil.
Asumă-ţi responsabilitatea. încetează de a mai proiecta acuzele. Lasă minciuna să dispară. Nimeni nu e o victimă, decât dacă decide că este. Indiferent de ceea ce crezi în privinţa a ceea ce s-a întâmplat în trecut, recunoaşte că nu poţi să-ţi continui viaţa fără să înveţi să spui NU abuzului, aici şi acum. Nu face din aceasta o problemă filozofică sau morală. învăţă chiar acum să spui NU invitaţiei de a te trăda pe tine însuţi. Aşa cum un alcoolic nu poate spune NU alcoolului, tu nu poţi spune NU unei promisiuni de iubire făcută în mod condiţionat. Recunoaşte-ţi slăbiciunea. Fără să fii ajutat, nu poţi depăşi tiparul subconştient de autotrădare. Iar ajutorul de care ai nevoie este conştientizarea.
Trebuie să vezi modul în care ai acţionat inconştient, cum te-ai lăsat, iarăşi şi iarăşi, pradă abuzului. Până ce nu vezi tiparul şi nu-ţi asumi responsabilitatea de a-l distruge, totul va continua. Nu contează câte tratamente şi terapii ai urmat. Alcoolicul renunţă la băutură, deoarece îşi dă seama că a bea înseamnă a renunţa la propria sa forţă. Tu refuzi să mai fii obiectul abuzului, exact din acelaşi motiv. Vedeţi voi, atâta timp cât percepeţi problema ca fiind în afara voastră, nu o veţi rezolva. Ii veţi acuza pe alţii, veţi acuza instituţiile societăţii voastre, îl veţi acuza pe Dumnezeu, dar problema va rămâne tot acolo. Asta, deoarece problema este trădarea de sine. Până când nu învăţaţi să vă spuneţi vouă înşivă DA, nu veţi fi capabili să spuneţi NU altora. Problema nu este niciodată că „alţii" vă trădează. Alţii nu fac altceva decât să vă oglindească propriile voastre convingeri şi credinţe despre voi înşivă. Alţii vă dau darul de a vă reflecta pe voi înşivă.
Fără ajutorul altora care să vă reflecte convingerile voastre subconştiente, procesul vostru de trezire ar dura considerabil mai mult. Semenul tău este învăţătorul tău. El îţi arată la ceea ce trebuie să priveşti în tine însuţi. Acelaşi lucru îl faci şi tu pentru el. Acesta este scenariul trezirii. Nu face din el o telenovelă. Nu-l face pe semenul tău responsabil pentru experienţa ta. El nu poate fi responsabil pentru experienţa ta. Semenii tăi, oamenii, nu trebuie să fie nici ţapi ispăşitori şi nici semizei. Ei nu sunt cauza suferinţei tale şi nici cei care-ţi aduc mântuirea. Ei sunt călători egali în aceeaşi călătorie. Ceea ce ai simţit tu, au simţit şi ei. Ca şi tine, şi ei învaţă să-şi vadă propriile tipare de autotrădare. Ca şi tine, şi ei învaţă să spună DA sinelui şi NU când e vorba să renunţe la propria forţă.
Ai răbdare, aceasta este o călătorie pentru a căpăta putere deplină. Atunci când sinele are forţă deplină, abuzul devine imposibil.
The Silence of the Heart. Part Two
Paul Ferrini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu