Modalităţi propuse de metoda ESPERE pentru gestionarea pierderilor, a renunţărilor şi a violenţelor primite

Motto:

,,Ştiinţa separării se învaţă,,

Jacques Salome

Metoda ESPERE , creată de psihosociologul francez Jacques Salome, autor a peste 50 de cărţi traduse in numeroase tări , ne propune o abordare eficace, simplă dar nu simplistă, a  situaţiilor-limită la care fiecare suntem expuşi, într-un moment sau altul al existenţei noastre, situaţii precum  pierderea cuiva sau a ceva drag, separarea, violenţele trăite.

Fără a repeta sau a relua conceptele pe larg descrise pînă la acest moment în carte, mă voi rezuma la a prezenta acele aspecte specifice,  pe care metoda ESPERE le pune în lumină şi acele instrumente aparte pe care Jacques Salome ni le propune, spre a folosi fiecăruia dintre noi atunci când este nevoie.

Viaţă şi separare

Puţini dintre noi putem pronunţa cuvântul ,,separare,, fără să resimţim , involuntar,  gustul tristeţii, al neputinţei, al revoltei, al abandonului, al singurătăţii, al angoasei ... Puţini dintre noi putem asocia ,,separarea,, cu ceva plăcut, eliberator, constructiv, care ne face să evoluăm. Dimpotrivă,  iminenţa unei separari provoacă în noi cele mai  destabilizatoare emoţii şi gânduri. Ne trăim cea mai mare parte a existenţei, uneori fără să ne dăm seama, încercând să evităm, cât mai mult cu putinţă, separările, fără să ne asumăm acest adevăr  pe care Jaqcues Salome îl enunţă simplu: ,,Viaţa nu este compusă decât dintr-un şir de separări şi întâlniri,, , aducând, însă, ca un antidot al angoasei în faţa acestui adevăr, certitudinea faptului că ,,Stiinţa separării se învaţă,, ...

Orice separare presupune o violenţă  care ne atinge profund, orice separare produce un seim de o ,,magnitudine,, mai mare sau mai mică în existenţa noastră. Acest lucru este inevitabil . La fel de adevărat este că  după orice ,,furtună,, , după orice seism, lucrurile se reaşează şi este de datoria noastră faţă de noi înşine să ,,profităm,, de seismele separărilor trăite pentru a ne reaşeza existenţa pe un teren mai solid , mai fertil...

Atunci când se referă la separări, Jacques Salome distinge între separările necesare, normale , fireşti în cursul vieţii noastre (cum ar fi binenecunoscutul exemplu  al separării de pântecul mamei) de separările imprevizibile, accidentale, percepute ca ,,rupturi,, , abandonuri.

Există aşadar separări pe care este nevoie să învăţăm să ni le asumăm pentru a putea creşte şi pentru a trăi în autenticitatea existenţei noastre. Astfel de separări necesare, ce trebuie iniţiate chiar de noi şi desigur,  asumate, sunt:

Separarea de copilul imaginar – este separarea conştientă de imaginea pe care părinţii noştri au avut-o înainte de naşterea unui copil- un copil poate fi dorit şi aşteptat fie ca fetiţă fie ca băiat, iar dacă el se va naşte cu sexul opus al celui dorit de părinţi, acel copil va rămâne mult timp, inconştient, prizonier al dorinţei imaginare a părinţilor lui. Până va avea curajul separării de acea imagine construită de părinţii săi, el va rămâne un copil ,,neîntregit,,

Separarea de Iluzia Atotputerniciei Infantile, acea iluzie pe care copii o au mult timp, uneori până la vârstă foarte adultă, că totul se centrează pe nevoile şi dorinţele sale. Această Iluzie, firească şi necesară la vârste foarte mici ale copilului, când cu adevărat micul univers al familiei se ,,învârte,, doar în jurul micului bebeluş, devine o piedică reală în evoluţia copilului. Separarea de această iluzie a atotputerniciei infantile va structura dezvoltarea sănătoasă a copilului către stadiul de adult responsabil.

Separarea de credinţele şi misiunile eronate sau nu,  preluate de la familie şi de injoncţiunile atribuite nouă de către cei apropiaţi.  Pentru a-şi asigura împlinirea nevoii  de apartenenţă, copilul are, desigur tendinţa preluării automate, neselective a multora din pattern-urile de viaţă, credinţelor, prejudecăţilor familiei. Odată cu vârsta adultă, odată cu necesitatea dobândirii autonomiei reale, se impune procesul de separare de toată acestă reţea de scenarii, misiuni, injoncţiuni preluate de la familie.

Aşadar, în viziunea metodei ESPERE, separarea are o evidentă conotaţie pozitivă, dincolo de aparenţa sa angoasantă. Separarea conştientă, asumată, de ceva ce nu face parte din noi cu adevărat înseamnă de fapt o definire, o redefinire, o veritabilă re-naştere, o ieşire dintr-un model stabilit de alţii pentru noi, un model care de cele mai multe ori nu ni se potriveşte şi vieţuim în el, ratându-ne de fapt Viaţa, propria viaţă.

Există apoi, aşa cum aminteam mai sus, acele separări accidentale, imprevizibile, pe care viaţa ni le aşterne în faţă, separări ce nu par poate la prima vedere bulversante , violente, dar care lasă urme clare în forul nostru interior, pe durata întregii existenţe. Este vorba de pildă, de separarea de un loc, de o casă, de un animal , de un obiect sau de un loc de muncă, pe care l-am îndrăgit şi de care ne-am ataşat. Adulţi fiind, bagatelizăm de multe ori aceste separări, considerându-le neimportante în comparaţie cu ,,marile,, separări de tipul separării de o persoană pe care am pierdut-o pentru că ea a murit , ne-a părăsit sau am părăsit-o. A ignora aceste separări catalogate  ca mai puţin semnificative şi a nu învăţa să le gestionăm cum se cuvine ne poate conduce în timp, la consecinţe nocive- boli, depresii, somatizări, accidente, disfuncţii în relaţiile cu ceilalţi şi în relaţia cu noi înşine.

Metoda ESPERE ne propune un ghid de învăţare a procesului de separare la capătul căruia să ne simţim cu adevărat vindecaţi.

Clara Toma, editor, co-autor

,, Vorbe fara glas-cum facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra,, - co -autori: Cristiana Alexandra Levitchi si Clara Toma, ed. Aacendent,www.edituraascendent.ro

-extras-

Violenta nu inseamna doar agresiune fizica, ci si o vorba toxica (santaj emotional, desconsiderare), un gind toxic.

Priveste-ti copilaria in fata, accept-o si vindec-o ! 
Vindeca-ti trecutul tau si al stramosilor ca sa ai un prezent si un viitor fericit ! 

Cris A Lev

Sursa: Aici