Unde s-a dus puterea imensă pe care ceilalţi o aveau asupra ta? Le-ai retras-o. Puterea pe care ei o aveau era puterea pe care tu le-o dăduseşi. Ai reechilibrat situaţia. Fiecare cu puterea lui! Eşti fericit să fii aşa cum eşti. Chel, sărac, rubicondă, slabă, vulnerabilă, nătâng, handicapată, fără facultate, fără master, de condiţie socială modestă, fără vile în Băneasa, bâlbâit, nu prea sociabilă, etc. Tu eşti şi nu eşti aşa. Aceste caracteristici există, evident, dar nu te definesc.
Neavând
limite, tu eşti sau poţi fi în toate felurile, ceea ce este echivalent
cu a spune că eşti vid sau nedeterminat. Lao Zi spune: “Există ceva
înaintea cerului şi pământului. Cât calm! Cât gol! Stă singur, nu se
schimbă, se manifestă pretutindeni. Poate fi considerat izvorul pentru
orice există. Nu-i cunosc numele aşa că îl voi numi Tao”.Eşti de neatins. Toată vulnerabilitatea ta a rămas undeva la periferie. Prestigiul social, succesul, respectul comunităţii sau grupului de apartenenţă forţa acestor manipulări s-a evaporat. Deoarece nu te mai identifici cu o imagine, nu mai ai nici o etichetă de apărat. Poţi măcar să visezi la asta? Cineva te priveşte dispreţuitor dintr-un Jeep şi tu îi faci cu mâna din Trabant. Ziarele spun că eşti un pervers sexual şi tu inviţi jurnaliştii la o cană cu ceai. Familia crede că ai căzut sub influenţa nefastă a anturajului şi tu îi împrumuţi să-şi pună termopane.
Pe partea cealaltă, dacă nu îţi mai iroseşti energia încercând să aperi etichetele, o poţi investi cu adevărat în ceva creator sau valoros. Câinii latră, caravana trece. Sau, conform Luca 6, 44: “Căci orice pom se cunoaşte după roadele lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini”. Ceea ce cred ceilalţi despre tine este în totalitate problema lor. Ei nu se raportează la tine, ci la imaginea pe care o au despre tine, iar tu ai înţeles pentru totdeauna că nu eşti o imagine. Ei sunt responsabili pentru felul cum te percep. Te resping pentru ceea ce cred că eşti, tot aşa cum te ridică în slăvi.
Vei încerca să trăieşti la înălţimea aşteptărilor sau te vei strădui să-ţi îmbunătăţeşti imaginea? Nu. Ai lucruri mai bune de făcut. Psihologic vorbind, una din binefacerile constientizarii este că nu mai depinzi emoţional de nimeni. Nimeni nu te mai poate face fericit deoarece tu eşti deja fericit. Ce libertate extraordinară e asta! Să le dai drumul din strânsoare oamenilor pe care îi iubeşti. Mai mult decât atât. Să îi ajuţi să devină mai liberi, să-i sprijini să evolueze fără să te lipeşti de ei, să îi fixezi sau să le smulgi promisiunea că vor rămâne cu tine.
Experimentează pentru o zi cum e să trăieşti fără aşteptări. Ţi-ar plăcea ca fiul tău să te iubească. Dar el nu te iubeşte. O iubeşte doar pe soţia ta (mama lui). Iată ceva cu care poţi trăi liniştit, o realitate la care te poţi adapta. Nu te aştepţi ca fiul tău să te iubească în virtutea faptului că îi eşti tată. Natura umană este atât de surprinzătoare. Tu ai grijă de el pentru că simţi această nevoie, dar el nu e obligat să răspundă similar. O să te bucuri dacă o va face vreodată. Până atunci, te bucuri să îţi exprimi propria iubire fără să aştepţi nimic în schimb.
Eşti femeie. Îţi place un anumit bărbat. Îi oferi afecţiunea ta, îl sprijini în proiectele sale. Dar nu ai aşteptări. Te-ai bucura să vină şi el în întâmpinarea ta, să îţi împărtăşească sentimentele. Dar el nu face asta. Iar tu nu suferi. E de necrezut, nu-i aşa? Nu suferi pentru că eşti focalizată pe ceea ce dăruieşti şi nu pe ceea ce nu primeşti. Aceasta nu este negare. Tu cultivi această relaţie nu pentru a primi, ci pentru a oferi. Este ca atunci când te trezeşti fericită într-o dimineaţă şi îi zâmbeşti unui necunoscut în drum spre birou. Nu te aştepţi ca el să-ţi întoarcă zâmbetul. Bucuria ta a fost să oferi.
Fericirea pe care eu o asociez cu starea de constientizare este fără început, fără cauză. Ea exista acolo din totdeauna, însă doar acum ai binevoit să o guşti. Şi pentru a înţelege în ce fel nu presupune un Eu, evocă o activitate pe care o realizezi cu foarte multă plăcere. Ce se întâmplă atunci? Uiţi de tine. Nu ştii când trece timpul. Dacă te durea ceva înainte de a începe respectiva activitate, pe parcursul derulării ei nu mai simţi durerea. Sper că în viaţa ta există măcar o activitate de acest tip! Altfel e mare pocinogul. “
Adrian Nuta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu