INVATATURILE UNUI CALUGAR

*INVATATURILE UNUI CALUGAR  (foarte interesant si profund mesaj, pentru
cel ce-l intelege)*


  L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine
la el.
*"Eu, omul, nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las
Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la
mine, ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi
ma rog. Atat fac - ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie
atunci cand doi se strang in numele Lui, ca atunci si El este cu noi.
Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu
nu privesc omul intrand la mine, ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.*
*La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu
ce greutate purta el - Dumnezeu stie - imi pastrez doar sufletul deschis si
ma rog din toata inima mea. Deci totul este rugaciunea noastra catre
Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul
capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea
s-a facut. **Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il
numesc **trezirea
omului in Dumnezeu."*

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era
mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :

*Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si
gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur,  ci cum il
privesti tu pe Dumnezeu. **Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine*
*, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi
cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. **Acolo
te asteapta Dumnezeu.*
* Mintea este prima care, fie se deschide si prin **gandurile tale*
* IL lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te
impiedica. **Mintea tese labirinturi *
*si uneori se pierde in propria ei tesatura.*
*Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, **o sa vezi cum
gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer."*

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:

*"Te lupti sa **ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tin**e,* *o
neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu.*
* Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul,
mai exista inca  si acel ceva o sa iti aduca apropierea si cauti si cauti
neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare,
iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat
sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este
un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiratia lor, nazuinta lor,
cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta."*

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu
puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai
aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o
vibratie de pace in jur care linstea multimea.

*Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. (nota mea/Elena: cand faci ceea
ce iti place si te defineste, te implineste niciodata NU  OBOSESTI) Cand te
opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si
obosesti, si este si normal pentru ca mergi contra curentului. Iubirea este
curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin
tine si nu mai opui rezistenta la ceva".(si faci ceea ce ti-a fost dat
-IUBIREA fata de semeni exprimata prin diferite moduri/actiuni - sa faci
pentru implinrea sufletului tau)*
* Si m-a intrebat: **"ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce
iubeai, in timp ce te rugai? *
*Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci
te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te
oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care
sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.*
*Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata,
ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza."*

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:

*"Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si
vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se
intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie.
Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu
fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine".*

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de
iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa
poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este
auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a
deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul. Nu s-a
indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har
de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca
fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a
pierdut legatura, si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant,
in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.

*"Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a
indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama. Teama de a nu se pierde
invataturile, de a le pastra nealterate, din frica aceasta si-au concentrat
atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important: cei carora
li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns,
doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si
oameni.*
*Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il
simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul,
pentru ca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale.
Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si
prin traire. Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte. Nu e
datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti, sa
nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura - si ne gasim singuri
calea prin care vorbim cu Dumnezeu."*

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.

*"Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-l pe Dumnezeu in
tacerea mea."*

Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam,
simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina
deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur,
cu  veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:

"*Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit
de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata
tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger
sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici.*
*Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti.
Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om,
vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se
manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul
tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui
caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului
tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce
rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu
sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui."*

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma
framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac
asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu,
omul, sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume, dar
neapartinand ei si  mi-a explicat*:*

*"cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa
coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului, ci cu cea a
Duhului si in fata Sa toti suntem egali."*

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar
adierea  lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.

primit pe mail, nu cunosc sursa.