Vă invit, dragi cititoare, să medităm puțin asupra importanței podoabei capilare pentru imaginea și stilul nostru de viață.
Așadar, părul, din cele mai vechi timpuri a fost nu doar un atu și
o componentă de bază a frumuseții feminine, ci și o sursă și un
indicator al niveluliui de energie vitală și forță interioară a unei
femei. Părul era tratat cu o atenție și o dragoste deosebită la toate
popoarele lumii. Orice femeie era învățată din fragedă copilărie că
părul ei reprezintă o adevărată comoară. De exemplu, cu ajutorul
părului lung se atrăgea sporul casei, se putea vindeca un copil sau
fermeca un bărbat!…
Cu timpul, cunoașterea mistică despre puterera părului uman a fost
aproape în întregime pierdută. În zilele noastre nici o femeie nu-i mai
dăruiește bărbatului iubit o șuviță din părul ei, pentru ca acesta să o
poarte în dreptul inimii, amintindu-și de iubită, atunci când distanța
îi desparte, nu mai face pendul din inelul de căsătorie atârnat de un
fir de păr, atunci când vrea să afle răspunsuri despre cei dragi și
nu-și mai alege peria sau pieptenele de păr cu aceeași grijă, cu care o
făceau altădată străbunicile noastre . Totuși, la nivel intuitiv, orice
femeie știe și simte în adâncul ființei sale, cât de important este
părul ei. Și aici nu e vorba doar de frumusețe.
Firele de păr sunt un fel de “antene” naturale ale organismului
nostru, prin care circulă energii vitale atât înspre corp, cât și
dinspre el. Părul poate povesti despre noi multe – cât de bine ne
simțim, în ce stare sunt organele noastre interne , cum
funcționează sistemul hormonal – detaliu extrem de important pentru
buna funcționalitate a corpului feminin. Părul arată și nivelul nostru
de feminitate, fiind o sursă de conectare la energia Universului de tip
Yin. Orice schimbare suferă părul nostru de-a lungul timpului, aceasta
va modifica întgr-un mod subtil și nevăzut și cursul destinului nostru
ca și femei. Deaceea un coafor profesionist și cu experiență ne va
sfătui întotdeauna – dacă vrem schimbări rapide în viața noastră,
să începem prin a ne schimba tunsoarea, coafura sau măcar culoarea
părului. A tăia părul întotdeauna va avea semnificația de a face un pas
în direcția unei schimbări importante în viața noastră. Este un fel de
semnal către Univers că sufletul nostru dorește o schimbare. În vechime
își tăiau părul de bunăvoie doar persoanele , aflate într-o situație
extremă de boală sau stres, urmând sfatul din Vechiul Testament de a se
dezice de păr , aruncând pe el tot răul, de a se curăța de păcat și a
renaște spiritual. De exemplu, femeile captive în război îşi rădeau
capul pentru purificare, de asemenea şi leproşii (Levitic 14:8). Altfel,
părul unei femei niciodată nu se tundea scurt, deoarece la nivel subtil
ar fi fost echivalent cu deconectarea acesteia de la sursa de energie
vitală.Din punct de vedere energetic, situația e neschimbată și în
zilele noastre. O femeie care optează pentru o tiunsoare scurtă, într-un
fel sau altul, își afectează una din sursele de vitalitate – este
important să știm acvest lucru. Lungimea ideală a părului feminin
este până în dreptul vertebrei T10 (trebuie să acopere sternul și
omoplații)
Pentru o femeie un păr îngrijit mai reflectă și “ordinea” din capul
ei. Deaceea nu sunt deloc întâmplătoare vechile ritualuri, prin
care aceasta își peria îndelung și minuțios părul înainte de culcare,
îndepărtând cu ajutorul pieptenului sau al periei orice energie sau
emoție negativă, acumulată de-a lungul zilei, relaxându-și în acest
fel trupul, mintea și sufletul. Nu mai e nevoie să demonstrez nimănui,
sper, cât de important este pentru o femeie să atingă starea de relaxare
după o zi grea, indiferent dacă se pregătește pentru somn, pentru
meditație și rugăciune, sau pentru a face dragoste cu soțul ei.
Din mamă în fiică se transmitea odinioară obiceiul de a purta părul
cât mai lung cu putință. Având grijă de acesta, femeia îndeplinea o
asceză și toate problemele ei, eliminate prin firele de păr, puteau
fi astfel îndepărtate. Pe când, tăindu-și părul scurt, ea își lasa
captive toate problemele în interior. Hindușii considerau că părul este
lăcașul energiei feminine Shakti. Deaceea nimănui nu îi era permis să
atingă părul unei femei, cu excepția soțului și a tatălui acesteia.
Și dacii, și slavii, dar si majoritatea popoarelor nordului aveau
aceleași reguli nescrise, atunci când venea vorba despre păr. Simbolul
frumuseții și al sănătății feminine era reprezentat de cosița lungă,
strălucitoare, împletită în trei, de grosimea încheieturii. Femeile
măritate erau învățate, că toată energia și bunăstarea
căminului este depozitată în părul lor. Nu întâmplător, în timpul
invaziilor, barbarii căutau să o captureze mai întâi pe soția
conducătorului advers și să-i taie părul, într-un ritual menit să-l sece
de puteri pe soțul ei, ba char și întreaga cetate sau ținut pe care
acesta, împreună cu consoarta, le stăpânea. Tot tradiția de mii de
ani la mai multe popoare ale lumii cere ca fetițele să poarte de mici
părul împletit într-o singură coadă, din 3 șuvițe, ceea ce semnifica
unirea trupului, minții și a spiritului într-un tot întreg. Cosița urma
linia coloanei vertebrale, considerându-se că toate puterile Cerești
benefice, coborâte prin părul copilei se transferă către coloană,
umplând corpul, mintea și spiritul acesteia de o energie vitală de
origine divină, pregătind-o pentru viitoarea ei misiune de soție și
mamă. Înainte de măritiș, părul fetei se despletea și se reîmpletea în
două cosițe. Una era pentru a rămâne conectată la puterea și glasul
Lui Dumnezeu și a neamului propriu, cealaltă – pentru a auzi vocea
neamului celui ursit, împărțind soarta cu el, susținându-l din punct de
vedere energetic. În timpul sarcinii, Femeia acumula prin păr forțe
suplimentare, de data asta nu pentru soț, ci pentru ea și viitorul
copil. Cu atât mai drastică era interdicția de a scurta părul în timpul
gravidității – pentru a nu-l priva de susținere energetică pe copilul
încă nenăscut.
Părul femeilor măritate, spre deosebire de cel al fetelor tinere, era
întotdeauna acoperit – pentru ca puterea lui să fie canalizată doar
către familie, dar şi pentru a nu aduce în casă invidia străină,
răutatea și alte energii negative din exterior. Foarte rar o femeie se
încumeta să poarte părul despletit într-un loc public, deoarece se
considera să o astfel e risipire a energiei personale nu poate rămâne
fără consecințe. Majoritatea femeilor erau foarte atente la acest aspect
– şi anume, de a-şi păstra la nivel optim încărcătura energetică,
specific feminină. Mai mult de atât, purtatul părului la vedere era o
considerat o declarație nerostită a femeii de disponibilitate sexuala.
Pentru o femeie măritată așadar, era o mare rușine să fie văzută în
public cu părul descoperit și despletit, ea putând fi catalogată drept
ușuratică. Doar în fața soțului femeia își desfăcea părul, permițându-i
acestuia să se conecteze la sursa ei tainică de energie și feminitate.
În restul timpului părul era strâns în coc sau împletit. La fel cum
misiunea dintotdeauna a bărbatului este de a-și proteja familia de
orice agresiune fizică exterioară – tot așa misiunea spirituală a femeii
(aflată în sfera ocultului, neputând fi văzută cu ochiul liber sau
pipăită cu mâinile) – este dintotdeauna de a proteja casa și pe cei
dragi de orice agresiune energetică, de priviri nedorite și ostile, de
orice necazuri, intrate accidental sau intenționat în căminul conjugal.
Mai exista o categorie specială de femei, care puteau purta părul
despletit fără să fie judecate pentru asta –acestea erau dansatoarele
ritualice, preotesele, heterele – pe scurt, femeile cu inițieri şi
funcţii speciale, care își foloseau podoaba capilară ca pe un
insrtrument de lucru și de influență a persoanelor sau evenimentelor,
lor însă nefiindu-le permis să aibă o familie. Dar acestea cunoșteau și
ritualuri speciale de curățare, după ce apăreau în fața mulțimilor cu
părul lăsat liber. Preotesele din templele Afroditei purtau de
asemenea, părul foarte lung. Se considera că acesta le ajută să nu se
epuizeze din punct de vedere energetic, în timpul apropierii fizice de
un bărbat, restabilindu-le rapid balanța interioară. O
altă categorie de femei, care purtau părul lung și despletit erau
vrăjitoarele și doftoroaicele(vindecătoarele) Motivul era conectarea cât
mai puternică la energiile stihiilor (elementali), cu care acestea
lucrau. La începutul oricărui ritual de invocare acestea se roteau
îndelung, cu brațele ridicate în sus, cu părul despletit, formând astfel
un vortex energretic, prin care se puteau conecta la forțele Naturii.
Bineînțeles că multe dintre femeile contemporane, veșnic grăbite și
având cu totul alte valori și etaloane decât stră-străbunicile lor, vor
considera majoritatea obiceiurilor mai sus menționate drept simple
superstiții, depăşite şi inutile .
Totuși, nu vă grăbiţi cu concluziile.Dacă simțiți că sufletul vă
rezonează măcar cu o mică parte din cele citite, încercați, măcar pentru
o perioadă limitată de timp, în calitate de experiment, să țineți
cont de câteva sugestii(vă asigur, că nu veți regreta! ):
- Nu vă tundeţi niciodată înaintea unor evenimente importante din viața voastră, pentru a nu modifica cursul lor;
- Monitorizaţi în permanență starea părului vostru, alocând
timp măcar o dată pe zi, de preferat seara, unei perieri temeinice,
fără grabă. În timpul pieptănatului puteţi și chiar trebuie să rostiţi
mental afirmații pozitive cu privire la viitor, sau vă puteţi ruga.
- Din timp în timp prindeţi-vă părul în coadă sau
împletiţi-l. Măcar în zilele când aveţi nevoie de energie suplimentară.
Este foarte util să vă prindeţi sau să vă acoperiţi părul atunci când
mergeţi în locuri aglomerate și încărcate negativ dpdv energetic – în
piețe, în mari centre comerciale, dar mai ales la spital sau la cimitir.
- Se considera că părul strâns într-un coc „jos” dezvoltă
două virtuți importante pentru o femeie – smerenia și ascultarea. O
„coadă de cal” sau un coc prinse în creștet îi conferă rezistență fizică
și psihică, sporindu-i puterile.
- Atunci când părul cade este foarte important și chiar
necesar să lucrăm cu Neamul, cu arborele genealogic, conștientizând
problemele și blocajele pe acest subiect. Pentru că una din funcțiile
subtile ale părului este să ne hrănească și cu energiile neamului.
Pentru o femeie căderea părului indică de cele mai multe ori probleme
nerezolvate cu bărbații din neam – cu frații, fiii,bunicii,soțul sau cu
tatăl.
- Să vă purtaţi cu părul vostru și să-l îngrijiţi, ca și cum
acesta ar fi un Dar neprețuit, ce v-a fost transmis de către strămoși
și care trebuie păstrat și transmis intact mai departe.
- Să țineţi minte, că regenerându-vă părul și protejându-l permanent, atrageți sporul și abundența în casele voastre.
- Dacă aveți în permanență un tonus vital scăzut și vă simţiţi stoarse de vlagă – lăsaţi-vă părul să crească!
- Dacă vreţi să vă dezvoltaţi intuiția – lăsaţi-vă părul să crească!
- Dacă vreți să aflați răspuns la o întrebare, legată de
casă sau de cei dragi, sau să primiți un semn, formulați întrebarea în
timp ce vă pieptănați, împletiți părul în cosiță și mergeți la culcare.
Dimineața despletiți-l și mergeți să vă faceți treburile zilnice.
Răspunsul va veni.
- Și cel mai important lucru: nu uitați, că printr-o simplă
fluturare a minunatelor voastre plete puteți sădi în sufletul cuiva
Iubirea!
De Ironicblonde
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu