”Păcatul nostru, cel ce ne roade și
ne ruinează sufletul, luându-i de fiecare dată puțin din puritate, este
refuzul de a rămâne singuri. Dar ce putem face? Suntem atât de
vulnerabili…”. În așteptarea morții ”restul nu-i decât foială fără rost”, ca să nu dezamăgim timpul. ”Nu
trebuie să-i dăm voie timpului să se plictisească de noi. Până atunci
facem prostii, lucruri nedemne de inteligența noastră.” (Fragmente din „Noaptea sacră”, de T.B. Jelloun).
Momentul Lunii noi ce se-ntâmplă-n
Gemeni, taman în Ascendent, cu stăpânul uitat în XII și cu Neptun
tronând în vârful hărții, amenințat de Saturn1,
mă împinge să reflectez asupra lucrurilor prostești pe care le facem ca
să ne omorâm timpul, la vicleșugurile pe care le folosim pentru a ne
sabota și pentru a fugi de noi, de responsabilitatea de a deveni omul
care dorim să fim.
Unul dintre aceste subterfugii este
acceptarea oamenilor de calitate îndoielnică în viața noastră, fie din
teamă de singurătate fie pentru că-i simțim potriviți pentru scopul
nostru, intuind c-ar fi capabili să ne ia mințile, să ne facă să uităm,
de fapt, de noi – strâns legată de Venus2,
adică de relații, lunația asta e-n contact și cu stăpânul casei VII,
Jupiter, aflat în unghi, dar în exil, dispozitor al lui Saturn din
Descendent. Stai să te gândești dacă nu-i mai bine singur decât într-o
companie proastă sau nefastă. Însă, când stăpânul lunației și al
Ascendentului (Mercur) e izolat în XII și atacat de Marte retrograd din
VI, a rămâne singuri cu noi înșine s-ar putea dovedi o alegere
periculoasă…
În ce fel ne tratăm când suntem în
propria noastră tovărășie? Suntem binevoitori, ne ignorăm sau, mai grav,
ne rănim imediat ce nu ne vede nimeni? De asta depinde felul în care
vom trăi perioada 5 iunie – 4 iulie a.c., descrisă de această hartă,
interval în care putem fi martorii, victimele și/sau declanșatorii unor
mutații relaționale. Unul din motivele pentru care aceste metamorfoze au
loc este acela de-a ne aminti că ne datorăm nouă înșine o companie de
calitate, fie că ea înseamnă prezența altuia sau doar a noastră. Într-o
tovărășie bună suntem mai aproape de cea mai dorită versiune a noastră,
de omul care noi vrem să fim.
A pleca dintr-o relație nesănătoasă e
oricând o decizie înțeleaptă! Ce ne facem, însă, dacă renunță celălalt
primul, luându-ne pe nepregătite, înainte ca noi să fi realizat că
relația cu el/ea ne dăunează? Cineva spunea că ”solitudine” și
”singurătate” sunt sinonime doar pe hârtie. Ca experiență, de reușim să
trăim în bună înțelegere doar cu noi înșine, fără nimeni altcineva
alături, spunem că traversăm o perioadă de solitudine. Devenim solitari,
dar solidari cu propria persoană. Altfel, se cheamă singurătate, casa a
XII-a în termeni astrologici! Situație-n care organismul nostru
supraviețuiește făcând o retenție de apă, că doar, deh, ce să facă
peștele din noi când e zvârlit pe uscat? Provizii de apă! Intacți, dar
umflați! Și cine să ne mai vrea, așa, deformați?! Și uite cum ne simțim
din nou abandonați și cum ne tot umflăm până, Doamne-ferește!, crăpăm,
dacă nu scăpăm de sentimentul de abandon3, adică de a nu fi doriți.
Există un singur om care contează în a
fi convins să nu ne abandoneze și acela suntem noi. Dar până la a forma
convingeri, un prim ajutor, la-ndemână în caz de abandon / casa a XII-a,
ar fi o cadă plină cu apă caldă – nu ca să ne-necăm amarul în ea, ci ca
să dizolvăm 1 kg de sare de mare și să ne bucurăm de baia asta ca
Neptun de zodia Pești. Mai relaxați fiind, haideți să ascultăm, în
sfârșit, netulburați, placa. Cum care placă? Aia veche, care ni
se-nvârte întruna prin cap și ne spune cum să ne risipim și să ne
sabotăm singuri. Am putea hotărî s-o oprim. N-o să ne iasă din prima, că
butonul de oprire e cam uzat, dar dacă perseverăm, pick-up-ul din capul
nostru, cu a lui placă (set de convingeri) distructivă, s-ar putea
opri.
Și, în timp ce realizăm cât de aberante
sunt instrucțiunile înregistrate pe ea, să râdem, să râdem cu toată
inima – dacă o fi vreun colac de salvare pentru noi, acela nu va fi
credința, ci umorul! Să recunoaștem că harta lunației are și mult haz cu
Venus angulară în Gemeni, pe recepție mutuală cu Mercur, și cu Jupiter
la baza ei. Odată ce vechea placă din mintea noastră e aruncată la gunoi
și e-n locuită c-un hohot sănătos de râs, vom fi capabili să-nviem
timpul ce ne-a mai rămas, să-l trăim într-o companie bună sau în
solitudine, după preferință, și să-nfăptuim lucruri demne de inteligența
noastră!
- Saturn este și stăpânul triplicității lunației, adică are un rol important. De asemenea, este stăpân de case VIII și IX.
- Nu doar prin faptul că e conjunctă cu luminătorii în casa I ci și pentru că e-n recepție mutuală de domiciliu cu Mercur, stăpânul AS și al lunației, împreună cu care închide lanțul dispozitorilor.
- Cf. înțelegerii mele din știința vindecării germanice, întemeiată de Dr. Ryke Geerd Hamer, retenția de apă este modul în care organismul ne sprijină cât timp ne simțim abandonați, asigurându-ne supraviețuirea în exil (la fel ca peștele care, ajuns pe uscat, așteaptă un alt val ce-l va duce în mare).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu