23-24 iunie – solstițiul de vară sau vara astronomică, sărbătoarea
soarelui și a dragostei. Este ziua în care florile de sânziene au miros
de rai, când orice muritor care va bate la vămile nevăzutului
și neștiutului poate să intre doar purtând o coroniță pe cap din flori
de sânziene,deoarece cerurile sunt deschise.
Sânzienele sunt
mari iubitoare de dreptate, plutesc în aer, cântă,dansează și împart rod
holdelor, fecunditate femeilor, tămăduiesc bolile și suferințele
oamenilor,umple de leac și miros florile.În dimineața de Sânziene, dacii
împleteau coronițe și le aruncau pe casă pentru sănătate,fetele își
puneau sub pernă sânziene pentru a-și afla ursitul, împleteau coronițe
și le lăsau în grădină, iar dacă dimineața erau pline de rouă era semn
de măritiș. Pentru fertilitate și frumusețe,dimineața fetele se tăvăleau
goale în iarba plină de rouă.
Băieții făceau focuri și cel
caresărea peste foc se purifica, era apărat de boli și fericit. În
această noapte animalele stau de vorbă,floarea albă de ferigă înflorește
și va aduce noroc celui care o culege. Dacii numeau cucul cuko sau pasărea nepăsare
și credeau că primul cântat al cuculuivestea anii pe care îi mai are de
trăit cel ce îl auzea sau câți ani mai are până la căsătorie cel ce
nuera căsătorit. La sărbătoarea de început a primăverii începea jocul
cucilor, tinerii având măști,clopote sau bice pentru a alunga răul.
Cucul se face auzit de ziua cucului (Buna Vestire), cândîncepe primăvara
și se spune că a mâncat primii muguri sau a cântat la Poarta Raiului.
Tradiția spune că dacă auzi cucul pe nemâncate și fără nici un ban în
buzunar este semn rău.El cântă până la Sărbătoarea de Sânziene, când se
spune că ielele îl amuțesc. Dacii considerau cucul ales între toate
păsările și busuiocul între toate florile. Numele cucului este asociat
în etnobotanica dacică cu numele mai multor plante:laptele-cucului,ciuboțica-cucului, grâul-cucului,mierea-cucului, mălaiul -cucului,limba-cucului, porumbul-cucului, scaunul-cucului,ciupitul-cucului și umbra-cucului etc.
Sărbătorea Sânzienelor la daci, romanii sărbătoreau Sancta Diana
pentru zeița Diana.Sânzienele fac hore, cântă, dansează, au rochii albe
vaporoase și lungi, cu clopoței la picioare și coroniță de flori pe cap,
la brâu aveau ramuri de salcie și spice de grâu în mână. Ele, în timpul
dansului aleg o surată, o împodobesc cu cea mai frumoasă cunună de
flori și o numesc Drăgaica, în amintirea fetei babei Dochia, pe care o
chema Draga Ica.
Sânzienele, ielele, preotesele lui Zamolxe își sărbătoreau ziua dansând și cântând:
Du-te Soare, vino Lună,
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă mirositoare,
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie
Struțuri pentru cununie,
Boabele să răsădească,
Până-n toamnă să nuntească.
La NAȘTEREA unui copil se planta un pom, iar
preotesele dădeau câte un dar și un har noului născut, îl închinau lui
Zamolxe pe altarul Soarelui spunând:
Ești un copil al focului și al Luminii,
ești copilul lui Zamolxe, cu sufletul să fii fiul Soarelui
și să aduci înțelepciune și dreptate neamului nostru.
O dată pe an, într -o anumită zi, preotesele se adunau pentru un
ritual inițiatic de îmbăiere.Cele 12 preotese se așezau în cerc, iar în
mijlocul lor era așezată o copaie mare din lemn sculptată cu simboluri
solare, în care Marea Preoteasă o îmbăia pe fiica regelui. Acest ritual
se făcea până la vârsta de 15 ani. În timp ce Marea Preoteasă o îmbăia
pe fată în apa cu petale de flori,turnându-i cu un ulcior de pământ
pictat cu flori viu colorate, îi cânta:
Să fii frumoasă ca Soarele
Și mândră ca Luna,
Stelele să- ți strălucească-n păr,
Buzele tale să- ți fie dulci ca mierea
Și gura ta să grăiască cuvinte de-nțelepciune,
Inima ta să fie curată și luminoasă,
S-aduci bucurie neamului nostru.
Acest ritual poate fi folosit de toate mamele care le doresc copiilor
lor să crească frumoși șisănătoși la minte, la suflet și la trup.
Sursa: fragment din ”Ordinul lui Zamolxe”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu