“Maharaj: Cum poate sã fie ceva stabil într-o minte care nu este stabilã?
Î: Este cu putintã sã-mi fac mintea stabilã?
M: Cum poate o minte instabilã sã se facã pe sine stabilã? Bineînteles cã nu poate. Stã în natura mintii sã rãtãceascã de colo colo. Tot ce poti sã faci este sã deplasezi focarul constiintei dincolo de minte.
Î: Cum se face asta?
M: Refuzã toate gândurile cu exceptia unuia: gândul “eu sunt”. Mintea se va revolta la început, dar cu rãbdare si perseverentã ea va ceda si va rãmâne linistitã. Odatã ce vei fi linistit, lucrurile vor începe sã se întâmple spontan si întru totul natural, fãrã nici o interventie din partea ta.
Î: Pot sã evit aceastã bãtãlie prelungitã cu mintea mea?
M: Da, poti. Trebuie doar sã-ti trãiesti viaþa asa cum vine, dar cu agerime, cu vigilentã, lãsând ca totul sã se întâmple asa cum se întâmplã, fãcând lucrurile naturale pe calea naturalã, suferind, înveselindu-te asa cum aduce viata. si asta e o cale.
Î: Ei bine, atunci eu pot tot atât de bine sã mã cãsãtoresc, sã am copii, sã pornesc o afacere… sã fiu fericit.
M: Sigur. Tu poti sã fii fericit sau sã nu fii, fã cum îti place.
Î: Totusi eu doresc fericirea.
M: Fericirea adevãratã nu poate fi gãsitã în lucrurile care se schimbã si trec odatã cu timpul. Plãcerea si durerea alterneazã în mod inexorabil. Fericirea provine din Sine si poate fi gãsitã numai în Sine. Gãseste-ti Sinele tãu real (swarupa) si toate celelalte vor veni odatã cu asta.
Î: Dacã Sinele meu real este pace si iubire, de ce sunt atât de nelinistit?
M: Nu fiinþa ta realã este nelinistitã, ci reflectarea ei în minte apare astfel pentru cã mintea este nelinistitã. Este întocmai ca reflectarea lunii în apa agitatã de vânt. Vântul dorintei agitã mintea, iar “eul”, care nu-i decât o reflectare a Sinelui în minte, apare schimbãtor. Dar aceste idei de miscare, de neliniste, de plãcere si de durere sunt toate în minte. Sinele stã dincolo de minte, total constient, dar fãrã grijã.
Î: Cum sã ajung la el?
M: Tu eºti Sinele, aici si acum. Lasã-ti mintea în pace, rãmâi pe deplin constient si linistit si vei realiza cã a rãmâne vigilent, dar detasat, privind evenimentele cum vin si se duc, este un aspect al naturii tale reale.
Î: Care sunt celelalte aspecte?
M: Aspectele sunt infinite ca numãr. Realizeazã unul, si le vei realiza pe toate.
Î: Spune-mi un lucru care sã mã ajute.
M: Tu stii cel mai bine ce îti trebuie!
Î: Sunt nelinistit. Cum pot sã câstig pacea?
M: Pentru ce ai nevoie de pace?
Î: Ca sã fiu fericit.
M: Nu esti fericit acum?
Î: Nu, nu sunt.
M: Ce te face nefericit?
Î: Am ceea ce nu vreau, si vreau ceea ce nu am.
M: De ce nu inversezi: sã vrei ceea ce ai si sã nu-ti pese de ceea ce nu ai?
Î: Eu vreau ceea ce este plãcut si nu vreau ceea ce este dureros.
M: Cum de stii ce este plãcut si ce nu este?
Î: Din experienta trecutã, fireste.
M: Cãlãuzit de memorie tu ai urmãrit ceea ce este plãcut si te-ai ferit de ceea ce este neplãcut. Ai reusit?
Î: Este cu putintã sã-mi fac mintea stabilã?
M: Cum poate o minte instabilã sã se facã pe sine stabilã? Bineînteles cã nu poate. Stã în natura mintii sã rãtãceascã de colo colo. Tot ce poti sã faci este sã deplasezi focarul constiintei dincolo de minte.
Î: Cum se face asta?
M: Refuzã toate gândurile cu exceptia unuia: gândul “eu sunt”. Mintea se va revolta la început, dar cu rãbdare si perseverentã ea va ceda si va rãmâne linistitã. Odatã ce vei fi linistit, lucrurile vor începe sã se întâmple spontan si întru totul natural, fãrã nici o interventie din partea ta.
Î: Pot sã evit aceastã bãtãlie prelungitã cu mintea mea?
M: Da, poti. Trebuie doar sã-ti trãiesti viaþa asa cum vine, dar cu agerime, cu vigilentã, lãsând ca totul sã se întâmple asa cum se întâmplã, fãcând lucrurile naturale pe calea naturalã, suferind, înveselindu-te asa cum aduce viata. si asta e o cale.
Î: Ei bine, atunci eu pot tot atât de bine sã mã cãsãtoresc, sã am copii, sã pornesc o afacere… sã fiu fericit.
M: Sigur. Tu poti sã fii fericit sau sã nu fii, fã cum îti place.
Î: Totusi eu doresc fericirea.
M: Fericirea adevãratã nu poate fi gãsitã în lucrurile care se schimbã si trec odatã cu timpul. Plãcerea si durerea alterneazã în mod inexorabil. Fericirea provine din Sine si poate fi gãsitã numai în Sine. Gãseste-ti Sinele tãu real (swarupa) si toate celelalte vor veni odatã cu asta.
Î: Dacã Sinele meu real este pace si iubire, de ce sunt atât de nelinistit?
M: Nu fiinþa ta realã este nelinistitã, ci reflectarea ei în minte apare astfel pentru cã mintea este nelinistitã. Este întocmai ca reflectarea lunii în apa agitatã de vânt. Vântul dorintei agitã mintea, iar “eul”, care nu-i decât o reflectare a Sinelui în minte, apare schimbãtor. Dar aceste idei de miscare, de neliniste, de plãcere si de durere sunt toate în minte. Sinele stã dincolo de minte, total constient, dar fãrã grijã.
Î: Cum sã ajung la el?
M: Tu eºti Sinele, aici si acum. Lasã-ti mintea în pace, rãmâi pe deplin constient si linistit si vei realiza cã a rãmâne vigilent, dar detasat, privind evenimentele cum vin si se duc, este un aspect al naturii tale reale.
Î: Care sunt celelalte aspecte?
M: Aspectele sunt infinite ca numãr. Realizeazã unul, si le vei realiza pe toate.
Î: Spune-mi un lucru care sã mã ajute.
M: Tu stii cel mai bine ce îti trebuie!
Î: Sunt nelinistit. Cum pot sã câstig pacea?
M: Pentru ce ai nevoie de pace?
Î: Ca sã fiu fericit.
M: Nu esti fericit acum?
Î: Nu, nu sunt.
M: Ce te face nefericit?
Î: Am ceea ce nu vreau, si vreau ceea ce nu am.
M: De ce nu inversezi: sã vrei ceea ce ai si sã nu-ti pese de ceea ce nu ai?
Î: Eu vreau ceea ce este plãcut si nu vreau ceea ce este dureros.
M: Cum de stii ce este plãcut si ce nu este?
Î: Din experienta trecutã, fireste.
M: Cãlãuzit de memorie tu ai urmãrit ceea ce este plãcut si te-ai ferit de ceea ce este neplãcut. Ai reusit?
Î: Nu, n-am reusit. Plãcutul nu dureazã. Durerea se instaleazã din nou.
M: Care durere?
Î: Dorinta de plãcere, frica de durere, amândouã sunt stãri ale suferintei. Existã oare o stare de plãcere desãvârsitã?
M: Fiecare plãcere, fizicã sau mentalã, are nevoie de un instrument. Atât instrumentele fizice cât si cele mentale sunt materiale, ele obosesc si se uzeazã. Plãcerea pe care o oferã ele este în mod necesar limitatã ca intensitate si duratã. Tu le vrei, pentru cã suferi. Pe de altã parte, chiar cãutarea plãcerii este cauza durerii. Este un cerc vicios.
Î: Eu pot sã vãd mecanismul confuziei mele, dar nu vãd calea de iesire din ea.
M: Chiar examinarea mecanismului aratã calea. La urma urmei, confuzia ta este numai în mintea ta, care nu s-a mai revoltat niciodatã pânã acum împotriva confuziei ºi niciodatã nu s-a mai confruntat cu
ea. Mintea nu s-a revoltat decât împotriva durerii.
Î: Asadar, tot ce pot sã fac este sã rãmân confuz?
M: Fii ager, întreabã, observã, investigheazã, învaþã tot ce poti despre confuzie, cum opereazã ea, ce îti face tie si altora. Fiind lãmurit cu privire la confuzie, devii liber fatã de ea.
Î: Când privesc în mine însumi, aflu cã cea mai puternicã dorintã a mea este sã creez un monument, sã clãdesc ceva care sã dureze mai mult decât mine. Chiar si atunci când mã gândesc la un cãmin, la sotie si copii, este tot pentru cã acestea reprezintã o mãrturie durabilã, solidã, pentru mine însumi.
M: Care durere?
Î: Dorinta de plãcere, frica de durere, amândouã sunt stãri ale suferintei. Existã oare o stare de plãcere desãvârsitã?
M: Fiecare plãcere, fizicã sau mentalã, are nevoie de un instrument. Atât instrumentele fizice cât si cele mentale sunt materiale, ele obosesc si se uzeazã. Plãcerea pe care o oferã ele este în mod necesar limitatã ca intensitate si duratã. Tu le vrei, pentru cã suferi. Pe de altã parte, chiar cãutarea plãcerii este cauza durerii. Este un cerc vicios.
Î: Eu pot sã vãd mecanismul confuziei mele, dar nu vãd calea de iesire din ea.
M: Chiar examinarea mecanismului aratã calea. La urma urmei, confuzia ta este numai în mintea ta, care nu s-a mai revoltat niciodatã pânã acum împotriva confuziei ºi niciodatã nu s-a mai confruntat cu
ea. Mintea nu s-a revoltat decât împotriva durerii.
Î: Asadar, tot ce pot sã fac este sã rãmân confuz?
M: Fii ager, întreabã, observã, investigheazã, învaþã tot ce poti despre confuzie, cum opereazã ea, ce îti face tie si altora. Fiind lãmurit cu privire la confuzie, devii liber fatã de ea.
Î: Când privesc în mine însumi, aflu cã cea mai puternicã dorintã a mea este sã creez un monument, sã clãdesc ceva care sã dureze mai mult decât mine. Chiar si atunci când mã gândesc la un cãmin, la sotie si copii, este tot pentru cã acestea reprezintã o mãrturie durabilã, solidã, pentru mine însumi.
M: Bine, construieste-ti un monument. Cum îti propui sã faci asta?
Î: Prea putin conteazã ce construiesc, câtã vreme este ceva permanent.
M: Neîndoielnic, tu poti vedea prin tine însuþi cã nimic nu este permanent. Totul se uzeazã, se nãruie, se dizolvã. Chiar si terenul pe care construiesti se prãbuseste. Ce poti tu sã clãdesti care sã dureze mai mult ca orice?
Î: Din punct de vedere intelectual, verbal, eu îmi dau seama cã totul este trecãtor. Totusi inima mea vrea permanentã. Vreau sã creez ceva care sã dureze.
M: Atunci trebuie sã clãdesti din ceva durabil. Ce anume ai, care sã fie durabil? Nici corpul tãu si nici mintea ta nu vor dura. Trebuie sã te uiti altundeva.
Î: Eu tânjesc dupã permanentã, dar n-o gãsesc nicãieri.
M: Oare nu esti tu însuti permanent?
Î: M-am nãscut, voi muri.
M: Poti zice cu exactitate cã nu erai înainte sã fi fost nãscut si poti cumva sã zici atunci când esti mort: “Acum eu nu mai sunt “ Tu nu poti sã spui din proprie experientã cã nu esti. Poti sã spui numai “eu sunt”. Altii, de asemenea, nu-ti pot spune “tu nu esti”.
Î: Prea putin conteazã ce construiesc, câtã vreme este ceva permanent.
M: Neîndoielnic, tu poti vedea prin tine însuþi cã nimic nu este permanent. Totul se uzeazã, se nãruie, se dizolvã. Chiar si terenul pe care construiesti se prãbuseste. Ce poti tu sã clãdesti care sã dureze mai mult ca orice?
Î: Din punct de vedere intelectual, verbal, eu îmi dau seama cã totul este trecãtor. Totusi inima mea vrea permanentã. Vreau sã creez ceva care sã dureze.
M: Atunci trebuie sã clãdesti din ceva durabil. Ce anume ai, care sã fie durabil? Nici corpul tãu si nici mintea ta nu vor dura. Trebuie sã te uiti altundeva.
Î: Eu tânjesc dupã permanentã, dar n-o gãsesc nicãieri.
M: Oare nu esti tu însuti permanent?
Î: M-am nãscut, voi muri.
M: Poti zice cu exactitate cã nu erai înainte sã fi fost nãscut si poti cumva sã zici atunci când esti mort: “Acum eu nu mai sunt “ Tu nu poti sã spui din proprie experientã cã nu esti. Poti sã spui numai “eu sunt”. Altii, de asemenea, nu-ti pot spune “tu nu esti”.
Î: În timpul somnului nu existã nici un “eu sunt”.
M: înainte
de a face astfel de afirmaþii categorice, examineazã cu grijã starea ta
de veghe. Curând vei descoperi cã ea este plinã de goluri, când mintea
se goleste. Observã cât de putin îti amintesti, chiar ºi atunci când
esti pe deplin treaz. Tu nu poti spune cã nu erai constient în timpul
somnului. Doar cã nu-ti amintesti. Un gol în memorie nu este în mod
necesar si un gol în constiintã.
Î: Este oare cu putintã sã-mi amintesc de starea mea de somn profund?
M: Desigur! Eliminând intervalele de inadvertentã din timpul orelor tale de veghe, vei elimina treptat lungul interval de neatentie pe care îl numesti somn. Vei fi pe deplin constient cã esti adormit.
Î: Totusi problema permanentei, a continuitãtii fiinþei, nu este rezolvatã.
M: Permanenþa este doar o idee, nãscutã de actiunea timpului. Timpul, la rândul lui, depinde de memorie. Prin permanentã tu întelegi memorie statornicã de-a lungul unui timp nesfârsit. Tu vrei sã eternizezi mintea, ceea ce nu este posibil.
Î: Atunci ce este etern?
M: Ceea ce nu se schimbã odatã cu timpul. Tu nu poti sã eternizezi un lucru efemer – numai ceea ce este neschimbãtor este etern.
Î: Sunt familiarizat cu sensul general a ceea ce spui. Eu nu tânjesc dupã mai multã cunoastere. Tot ce vreau este pacea.
M: Poti avea toatã pacea pe care o doresti, dacã o ceri.
Î: O cer.
M: Trebuie sã ceri cu o inimã nedivizatã si sã trãiesti o viatã integratã.
Î: Cum?
M: Detaseazã-te de tot ceea ce îti face mintea nelinistitã. Renuntã la tot ce îi tulburã pacea. Dacã vrei pacea, merit-o.
Î: Cu sigurantã, toti meritã pacea.
M: O meritã numai cei care n-o tulburã.
Î: În ce fel tulbur eu pacea?
M: Prin faptul cã esti un sclav al dorintelor si fricilor tale.
Î: Chiar si atunci când ele sunt justificate?
M: Reactiile emotionale, nãscute din ignoranþã sau inadvertenþã, nu sunt niciodatã justificate. Cautã sã ai o minte clarã si o inimã curatã. Tot ce-i nevoie este sã te mentii calm si vigilent, cercetând natura ta realã. Aceasta este singura cale cãtre pace.”
M: Desigur! Eliminând intervalele de inadvertentã din timpul orelor tale de veghe, vei elimina treptat lungul interval de neatentie pe care îl numesti somn. Vei fi pe deplin constient cã esti adormit.
Î: Totusi problema permanentei, a continuitãtii fiinþei, nu este rezolvatã.
M: Permanenþa este doar o idee, nãscutã de actiunea timpului. Timpul, la rândul lui, depinde de memorie. Prin permanentã tu întelegi memorie statornicã de-a lungul unui timp nesfârsit. Tu vrei sã eternizezi mintea, ceea ce nu este posibil.
Î: Atunci ce este etern?
M: Ceea ce nu se schimbã odatã cu timpul. Tu nu poti sã eternizezi un lucru efemer – numai ceea ce este neschimbãtor este etern.
Î: Sunt familiarizat cu sensul general a ceea ce spui. Eu nu tânjesc dupã mai multã cunoastere. Tot ce vreau este pacea.
M: Poti avea toatã pacea pe care o doresti, dacã o ceri.
Î: O cer.
M: Trebuie sã ceri cu o inimã nedivizatã si sã trãiesti o viatã integratã.
Î: Cum?
M: Detaseazã-te de tot ceea ce îti face mintea nelinistitã. Renuntã la tot ce îi tulburã pacea. Dacã vrei pacea, merit-o.
Î: Cu sigurantã, toti meritã pacea.
M: O meritã numai cei care n-o tulburã.
Î: În ce fel tulbur eu pacea?
M: Prin faptul cã esti un sclav al dorintelor si fricilor tale.
Î: Chiar si atunci când ele sunt justificate?
M: Reactiile emotionale, nãscute din ignoranþã sau inadvertenþã, nu sunt niciodatã justificate. Cautã sã ai o minte clarã si o inimã curatã. Tot ce-i nevoie este sã te mentii calm si vigilent, cercetând natura ta realã. Aceasta este singura cale cãtre pace.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu