În
detaşare sălăşluieşte înţelepciunea incertitudinii… În înţelepciunea
incertitudinii sălăşluieşte eliberarea de trecut, de ceea ce cunoaştem,
care reprezintă închisoarea condiţionării trecute. Prin voinţa de a păşi
în necunoscut, în câmpul tuturor posibilităţilor, noi ne abandonăm
minţii creatoare care orchestrează dansul universului. La fel ca două
păsări aurii care îşi au cuibul în acelaşi copac, ca doi prieteni
intimi, egoul şi Sinele sălăşluiesc în acelaşi corp. Primul mănâncă
fructele dulci-acrişoare ale pomului, în timp ce al doilea îl priveşte
cu detaşare. Mundaka Upanishad
Această
lege susţine că pentru a dobândi ceva în universul material, este
necesar să renunţăm la ataşamentul nostru faţă de respectivul lucru.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la intenţiile sau la
dorinţele noastre. Singurul lucru la care trebuie să renunţăm este
ataşamentul faţă de rezultatul lor.
Această
lege este extrem de puternică. În momentul în care renunţăm la
ataşamentul faţă de rezultate, combinând intenţia focalizată cu
detaşarea de fructele ei, vom obţine cu siguranţă ceea ce ne dorim.
Orice dorinţă poate fi împlinită prin intermediul detaşării, căci
detaşarea are la bază credinţa necondiţionată în puterea Sinelui real.
Pe
de altă parte, ataşamentul are la bază teama şi insecuritatea, iar
nevoia de securitate este centrată pe necunoaşterea Sinelui real. Sursa
prosperităţii, a belşugului, a obţinerii oricărui lucru din universul
material, este întotdeauna aceeaşi: Sinele real, conştiinţa care ştie
cum să împlinească orice nevoie. Tot restul nu sunt decât simboluri:
maşini, case, bani, haine, avioane. Simbolurile sunt trecătoare; ele vin
şi pleacă. Urmărirea simbolurilor seamănă cu călătoria pe o hartă, în
locul teritoriului real. Ea dă naştere la anxietate şi ne lasă goi pe
dinăuntru, căci noi confundăm Sinele cu simbolurile sale.
Ataşamentul
se naşte din conştiinţa sărăciei, căci el se adresează întotdeauna
simbolurilor. Detaşarea este sinonimă cu conştiinţa bogăţiei, căci ea
aduce cu sine libertatea de a crea. Fericirea şi râsul nu se pot naşte
decât din implicarea detaşată, care conduce la crearea spontană şi
lipsită de efort a simbolurilor prosperităţii. Fără detaşare noi suntem
prizonierii neajutorării, lipsei de speranţă, nevoilor lumeşti, grijilor
triviale, disperării tăcute şi seriozităţii excesive şi inutile – adică
ai acelor calităţi care caracterizează existenţa mediocră şi conştiinţa
sărăciei.
Conştiinţa
bogăţiei este capacitatea de a obţine tot ceea ce dorim, oricând dorim
şi cu eforturi minime. Această experienţă nu este însă posibilă fără
centrarea în înţelepciunea incertitudinii. În această incertitudine
putem descoperi libertatea de a crea tot ceea ce dorim.
Oamenii
caută cu disperare securitatea, fără să-şi dea seama de inutilitatea
demersului lor. Chiar şi ataşamentul faţă de bani este un semn de
insecuritate. Unii oameni îşi spun: „În clipa când voi avea un milion de
dolari mă simţi pe deplin sigur. Atunci voi fi independent din punct de
vedere financiar şi mă voi retrage la pensie. Voi avea astfel timp să
fac tot ceea ce mi-am dorit de-a lungul vieţii mele”. Dar acest lucru nu
se petrece niciodată, niciodată.
Cei
care urmăresc securitatea o caută de-a lungul întregii vieţi, dar nu o
descoperă niciodată. Ea rămâne veşnic efemeră, căci securitatea nu poate
fi niciodată obţinută numai cu ajutorul banilor. Ataşamentul faţă de
bani va crea întotdeauna insecuritate, indiferent cât de mare este
contul în bancă. De fapt, printre oamenii cei mai nesiguri din lume se
numără de multe ori chiar cei foarte bogaţi.
Căutarea
securităţii este o iluzie. În tradiţiile spirituale de altădată,
soluţia la această dilemă a fost găsită în înţelepciunea insecurităţii,
sau a incertitudinii. Aceasta afirmă că urmărirea certitudinii şi a
securităţii nu reprezintă altceva decât un ataşament faţă de ceea ce
cunoaştem. Şi ce anume cunoaştem? Trecutul. Cunoaşterea nu este altceva
decât închisoarea condiţionării trecutului. Aceasta nu poate conduce la
evoluţie, la eliberare, iar atunci când nu există evoluţie, tot ce mai
rămâne este stagnarea, entropia, dezordinea şi descompunerea.
Pe
de altă parte, incertitudinea reprezintă solul fertil al creativităţii
pure şi al libertăţii. Incertitudinea înseamnă să ne aruncăm în
necunoscut în fiecare moment al existenţei noastre. Necunoscutul este
câmpul tuturor posibilităţilor, este întotdeauna nou, întotdeauna
proaspăt, întotdeauna deschis faţă de apariţia unor noi manifestări.
Fără incertitudine şi fără necunoscut, viaţa nu ar fi altceva decât o
repetiţie fadă a unor amintiri trăite cândva. Omul ar deveni victima
trecutului său, iar tiranul de astăzi ar fi acelaşi ego lăsat
nesupravegheat ieri.
De
aceea, renunţaţi la ataşamentul dumneavoastră faţă de ceea ce
cunoaşteţi, păşiţi cu curaj în necunoscut, şi veţi pătrunde în câmpul
tuturor posibilităţilor. Voinţa de a păşi în necunoscut derivă din
acceptarea înţelepciunii incertitudinii. În acest fel, în fiecare clipă
din viaţa dumneavoastră veţi avea parte de aventură, de trăiri vii, de
mister. Veţi experimenta astfel viaţa ca pe un joc incitant, ca pe o
magie, ca pe o sărbătoare a propriului dumneavoastră spirit. Nu lăsaţi
să treacă nici o zi fără a căuta aventura în câmpul tuturor
posibilităţilor. Atunci când daţi dovadă de incertitudine înseamnă că vă
aflaţi pe calea cea bună, aşa că nu renunţaţi. Nu este deloc important
să vă faceţi o idee clară şi rigidă despre ceea ce veţi face săptămâna
viitoare sau anul viitor, căci dacă aveţi o idee prea clară despre ceea
ce se va petrece şi dacă vă ataşaţi prea rigid de acel viitor anticipat,
nu faceţi altceva decât să blocaţi o întreagă gamă de posibilităţi care
s-ar fi putut petrece.
Una
din caracteristicile câmpului tuturor posibilităţilor este corelaţia
infinită. Câmpul poate orchestra o infinitate de evenimente
spaţio-temporale care să concure către rezultatul dorit de noi (prin
intenţia emisă). În schimb, atunci când suntem ataşaţi, intenţia este
blocată într-un cadru mental rigid, care împiedică fluiditatea,
creativitatea şi spontaneitatea inerente câmpului. Ataşamentul ne
îngheaţă dorinţele care ies din starea de fluiditate şi flexibilitate
infinită şi pătrund într-un cadru rigid care interferează cu procesul de
creaţie.
Legea
detaşării nu interferează cu Legea intenţiei şi a dorinţei, cu
stabilirea ţelului. Intenţia de a ajunge la o anumită destinaţie, de a
atinge un anumit obiectiv, rămâne intactă. Între punctul de plecare şi
cel de sosire există însă o gamă infinită de posibilităţi. Dacă luăm
trenul incertitudinii, noi putem schimba direcţia de mers în orice
moment, de pildă dacă descoperim un ideal mai înalt, sau un obiectiv mai
incitant.
În
plus, suntem atunci mai puţin tentaţi să forţăm descoperirea unor
soluţii la problemele noastre, ceea ce ne permite să rămânem deschişi
faţă de posibilităţile care ne ies în cale.
Legea
detaşării accelerează procesul evoluţiei. Atunci când înţelegem această
lege nu ne mai simţim obligaţi să forţăm aplicarea anumitor soluţii.
Aplicarea soluţiilor forţate nu face altceva decât să creeze noi
probleme. Atunci când suntem însă centraţi în incertitudine, aşteptând
totodată cu încredere ca din haos şi confuzie să apară o soluţie
salvatoare, se petrec deseori situaţii care par de-a dreptul
miraculoase.
Această
stare de luciditate, în care suntem pregătiţi să experimentăm momentul
prezent, în plină incertitudine, se întâlneşte cu obiectivul şi cu
intenţia noastră şi ne permite astfel să sesizăm ocazia care ne apare în
cale. În fond ce este o ocazie? Orice ocazie este deja conţinută în
problema pe care o avem.
Absolut
toate problemele care apar în viaţă reprezintă seminţele unor ocazii
care pot apărea şi care ne pot aduce mari beneficii. Important este să
sesizăm aceste ocazii, să ne deschidem faţă de câmpul
tuturor posibilităţilor, să trăim starea de mister, de minunare, de
tulburare, de aventură. În acest fel, viaţa ni se va părea mult mai vie.
Putem
privi aşadar orice problemă care ne apare în viaţă ca pe o ocazie care
ne poate aduce beneficii mai mari. Deschiderea faţă de aceste ocazii se
realizează prin acceptarea înţelepciunii incertitudinii. Când această
deschidere interioară se întâlneşte cu ocazia, soluţia la problema
noastră apare în mod miraculos. Oamenii numesc de multe ori acest proces
„noroc”.
Norocul
nu este însă altceva decât momentul în care starea de deschidere
interioară şi ocazia se întâlnesc faţă în faţă. Când cele două devin
una, fiind dublate şi de o stare de martor al haosului, apare inevitabil
o soluţie care va conduce la evoluţia noastră accelerată a noastră, dar
şi a celor cu care intrăm în contact. Aceasta este reţeta perfectă a
succesului, iar la baza ei stă Legea detaşării.
Aplicarea Legii detaşării
Voi pune în aplicare Legea detaşării, angajându-mă să respect următoarele etape:
1.Astăzi îmi propun să fiu detaşat. Mă voi accepta pe mine aşa cum sunt, şi îi voi accepta pe cei din
jurul meu aşa cum sunt. Nu voi impune nimănui propriile mele idei
despre felul în care ar trebui să decurgă lucrurile. Nu voi impune nici o
soluţie forţată unei probleme, generând astfel noi probleme. Voi
participa la evenimentele din jurul meu cu o implicare detaşată.
2.Astăzi îmi propun ca toate experienţele mele să aibă la bază principiul incertitudinii. Întrucât sunt
deschis faţă de incertitudine, soluţiile vor apărea spontan pornind de
la problemele create, de la confuzie, dezordine şi haos. Cu cât situaţia
va părea mai nesigură, cu atât mai sigur mă voi simţi eu, căci
incertitudinea este calea mea către libertate. Aplicând înţelepciunea
incertitudinii, îmi voi găsi propria siguranţă.
3.Îmi propun să pătrund în câmpul tuturor posibilităţilor şi anticipez deja fascinaţia care apare atunci
când eşti deschis faţă de o infinitate de opţiuni. Îmi doresc să
experimentez aventura, magia şi misterul vieţii, să mă amuz şi să mă
joc.
Sursa: Deepak Chopra – Cele sapte legi spirituale ale succesului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu