Luna
 Plină îşi poate face simţită prezenţa chiar cu 1-2 zile înainte de 
intrarea în intervalul sus-numit de 36 de ore, efectele sale persistând 
pe o durată de cca 3 zile.
Pentru a înţelege modul cum Luna Plină
 ne influenţează organismul, psihismul, aspectele subtile, energetice 
ale fiinţei noastre, este suficient să extrapolăm semnificaţiile oculte 
ale acestui astru. Luna este simbolul feminităţii, al aspectului 
receptiv al fiinţei noastre, elementul pasiv, tainic, misterios, poarta 
de expresie a subconştientului, a capacităţilor mediumice. Aşadar, ea 
amplifică senzitivitatea în detrimentul raţiunii, al „focului mintal”, 
al discernământului şi capacităţii de control asupra manifestărilor 
propriei noastre fiinţe, atât la nivel fizic, cât şi psihic.
Prin 
urmare, perioada de influenţă a Lunii Pline este marcată de exacerbarea 
laturii emoţionale, de acutizarea activităţii latente a subconştientului
 şi inconştientului, de posibilitatea de a ne scoate la iveală sau chiar
 de a ne confrunta cu propriile „umbre”: frici, angoase, resentimente, 
dureri sufleteşti (pe care, poate, le credeam de mult uitate), etc.
Pentru
 a primi mai multe detalii despre influenta LUNII PLINE si despre 
meditatie, va invit sa faceti o donatie, trimite-ti mail la adresa: nagymelinda3@yahoo.com.
sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu