Repausul

În Evanghelia lui Toma, text apocrif, Iisus spune: „Veți ști că Dumnezeu lucrează în voi atunci când veți simți în același timp o mișcare și un repaus.” În repaus se află sursa mișcării. Rădăcinile puterii se află în repaus.
În „Tao te King” se spune: „Fiți cu totul fără de dorințe și mențineți-vă într-o pace profundă. După o viguroasă înflorire orice lucru revine la obârșia sa. Această întoarcere la obârșie este repausul. Repaus e întoarcerea la viață.” (XVI)
După ce am lăsat să înflorească toate dorințele și poftele noastre vom ajunge să simțim o nostalgie a stabilității. „Fiul risipitor” vrea să se întoarcă acasă. Însă, pentru unii rătăcirea a fost atât de lungă încât au uitat chiar și faptul că au plecat de undeva și o angoasă teribilă le macină sufletul: „oare de unde am plecat?” – se întreabă ei de dimineața până seara și de seara până dimineața. Inconștient, fiecare om simte nevoia de liniște și echilibru, nevoie transpusă de-a lungul timpului în tot felul de forme sociale, de ideologii și dogme. Liniștea sau repausul spre care tânjim se identifică cu originea ființei. Pentru foarte mulți liniștea și armonia cea mai înaltă înseamnă a fi din nou în locul în care s-au născut, împreună cu părinții lor. Dar originea ființei nu este familia și astfel, nostalgia stabilității continuă să-și facă simțită prezența. Repausul este sursa tuturor mișcărilor. Din el provin toate și în el se vor întoarce toate după ce vor ajunge la maxima înflorire. Repausul este casa spre care tânjim fără să știm.
Dincolo de aceste inflexiuni poetice, valoarea spirituală a repausului rămâne încă învăluită în mister. Să simți în tine, în același timp, un repaus și o mișcare este în primul rând un paradox. Și când vrei să înțelegi cu ajutorul minții obișnuite paradoxurile, nu te alegi decât cu o durere de cap.
În „Tao te King” se afirmă faptul că mișcarea și repausul sunt polii unui întreg, tot așa cum plinul și golul sunt aspectele opuse și complementare ale întregului. Dacă ideea de gol ne pune întotdeauna în rezonanță cu vidul, cu lipsa, atunci ideea de repaus pentru omul obișnuit înseamnă lene, moleșeală, adică tot ceea ce este mai rău. Trăim într-o societate a omului-acțiune, tot timpul pe drumuri, cu telefon în mașină și la baie și pentru acest tip de societate non-acțiunea pare a fi tot ceea ce este mai rău. Repausul trebuie învățat în mod conștient printr-o integrare volitivă a sa în viața de toate zilele. Nu este vorba să leneviți într-un fotoliu privind la televizor pentru a spune că exersați starea de repaus.
Ce-ar însemna exersarea stării de repaus? Înseamnă a obține pe anumite perioade de timp imobilitatea corpului și a gândurilor. Aproape orice om simte o dorință puternică de a ajunge la repaus. Chiar dacă fiecare are opinia lui personală referitoare la repaus, cu toții se gândesc că va veni un timp când nu vor mai trebui să facă nimic. Acestea sunt extremele prin care trece omul obișnuit, pentru că cel înțelept își dă seama că repausul și mișcarea sunt două aspecte ale realității care nu pot fi separate niciodată complet. Astfel, cel plin de măiestrie învață cum să acționeze și în același timp să fie și în repaus. Ori de câte ori te afli în acțiune trebuie să te simți totodată și în repaus, așa cum se manifestă de altfel și Dumnezeu.
Pentru că am fost obișnuiți să fim doar în acțiune, este necesar ca la început să exersăm starea de repaus prin imobilitatea corpului și a gândirii. Trebuie să rezervăm zilnic un timp pentru a ne opri corpul într-o poziție fixă. Trebuie să exersăm concentrarea gândurilor asupra unui singur obiect. În momentul în care „repausul” va compensa „acțiunea”, se petrece ceva miraculos în întreaga ființă: vom vedea că repausul, liniștea sau calmul continuă să ne cuprindă ființa chiar și în timpul celor mai dinamice acțiuni.

Sursa: http://www.artadeatrai.ro/repausul