Cel
care da tonul schimbarilor de semn luna aceasta este Mercur care-si
face intrarea in zodia Balantei pe 2 septembrie. Asadar, in urmatoarea
perioada, gandurile si abilitatile noastre de comunicare (Mercur) au ca
scop inchegarea si dezvoltarea de relatii, indiferent de natura
acestora, dar si (re)stabilirea pacii si a armoniei in raport cu noi
insine si cu ceilalti in virtutea principiului echitatii si dreptatii
(Balanta).
Balanta este un semn
cardinal care, de cele mai multe ori, functioneaza bine sub presiune,
dar atunci cand il gazduieste pe Mercur, o planeta duala care inglobeaza
atat principiul feminin, cat si masculin, intervin indecizia si
poticnelile. Asadar, suntem impartiti intre a aplana conflictele prin
duhul blandetii, al tactului si diplomatiei si a ignora tensiunile
interrelationale in speranta ca vor disparea de la sine fara a trebui sa
initiem discutii care ne pot afecta echilibrul interior.
Cu
toate acestea, cel putin pana pe 9 a lunii, cei care se afla in pragul
unui proces pot cadea la o intelegere pe cale amiabila sau cuplurile in
prag de divort pot gasi calea catre reconciliere, atat timp cat ambele
parti sunt dispuse sa-si lase deoparte orgoliile.
Incepand
cu 5 septembrie, Venus se muta din semnul mondenului Leu in zodia
caderii sale, Fecioara. Prin urmare, daca in Pesti, exaltarea lui Venus,
iubirea pe care o primim si cea pe care o proiectam in relatiile
noastre familiale sau in cea sentimentala este neconditionata, cand
planeta dragostei si a socializarii tranziteaza semnul Fecioarei,
afectivitatea devine ponderata. Se poate spune ca, in urmatoarele
saptamani, sentimentele nu se masoara in numarul fluturilor din stomac,
ci tine cont de disponibilitatea celuilalt de a ne fi aproape la nevoie.
Prin
extensie, tindem sa cream conexiuni si sa ne simtim atrasi (Venus) de
persoane cerebrale, practice, alaturi de care putem construi ceva
palpabil (Fecioara). Se ridica, de asemenea, stacheta standardelor
noastre, in sensul ca ne lamurim ce anume cautam in persoana viitorului
partener, iar in relatia de cuplu suntem tentati sa-i aducem critici
celui drag cu scopul de a-l transforma in cea mai buna versiune a sa. Se
recomanda, totusi, sa ne temperam acest impuls deoarece ceea ce in
viziunea noastra pare critica constructiva, poate fi catalogat de catre
fiinta draga drept o acuza. Chiar si asa, pana pe 9 septembrie, se pot
remedia cu succes unele probleme de cuplu si mariajele pot fi
redirectionate pe calea cea buna.
In
intervalul 9-11 septembrie, Venus in Fecioara adera la un aspect
tensionat de opozitie cu Neptun retrograd din Pesti, octava sa
superioara. Oricare ar fi fost asteptarile (Fecioara) pe care le-am
proiectat pe plan relational (Venus), se prea poate sa le trecem cu
vederea cu totul (Neptun retrograd). Ne putem pomeni ca ne-a cazut cu
tronc o persoana complet diferita de idealul partenerului perfect, dar
care ne starneste instinctul de salvator si pe care credem ca o putem
ridica deasupra propriei conditii sociale sau existentiale, asa cum
prof. Henry Higgins a incercat s-o schimbe pe Eliza Doolittle dintr-o
florareasa de la coltul strazii intr-o domnisoara cizelata in pelicula My Fair Lady.
Este bine de stiut ca daca cedam acestei porniri, riscam sa cream o
relatie de co-dependenta, care nu are nimic de-a face cu iubirea care se
naste fara a fi silita de gesturi salvatoare si de imprejurari.
Daca
in prima decada a lunii, Mercur in Balanta ne indemna la o atitudine
impaciuitoare, se doreste ca din 12 pana in 14 septembrie, cand acesta
se implica intr-o configuratie astrala distonanta de opozitie cu Uranus
retrograd din Berbec, sa nu sfarsim prin a-i preda stafeta (inca o data)
orgoliului supradimensionat. Negocierile incheiate aparent cu succes,
intelegerile care au prevenit izbucnirea unei dispute juridice, dar si
divorturile evitate la inceputul lunii pot redeveni subiecte fierbinti
pe agenda zilnica. Daca ne propunem insa sa le dam mai multa ascultare
celor din jur si sa ne tinem in frau nervii, putem depasi cu usurinta
aceste zile tensionate.
Cea de-a doua
intalnire cu o zodie de foc de luna aceasta are loc pe 14 septembrie,
cand Marte paraseste zodia celui de-al doilea domiciliu al sau,
Scorpionul, si poposeste in semnul Sagetatorului. Daca Mercur in Balanta
se foloseste de dialog pentru a ajunge la concluzii juste si
echitabile, de data aceasta dreptatea (Sagetator) n-o facem cu mana
noastra (Marte). Tinem cu dintii de convingerile si credintele noastre,
fie ele religioase sau personale. Putem experimenta tendinta de a le
impune si celorlalti sa creada in aceleasi valori ca si noi, dar nu prin
forta argumentelor, ci printr-un ton ridicat sau, pur si simplu,
convingandu-i prin taria cu care le aparam si promovam.
Nu
este exclus asadar sa ne lansam, in saptamanile ce vor urma, in aprige
dezbateri filozofice si sa-i punem in dificultate pe duhovnicii sau
profesorii universitari cu care intram in discutie, de exemplu. Pendulam
intre credinta si tagada, intre a ne imbratisa si mai strans
conceptiile despre viata si a le nega cu desavarsire, construindu-ne
altele noi pe fundatia transformarilor interioare experimentate luna
trecuta, cand Marte, aflat fiind in Scorpion, si-a unit fortele cu
Saturn. Scopul suprem ramane insa acelasi: descoperirea adevarului si a
acelui sistem de valori si principii care sa reziste testului timpului
si tuturor incercarilor sufletesti.
Intre
20 si 24 septembrie, cand Marte din Sagetator aplica printr-un aspect
dinamizant de careu la Neptun retrograd din Pesti, cautarile noastre ne
poarta pe taramuri mlastinoase si nesigure. Unii dintre noi se pot
transforma, pe nesimtite, in judecatori fara de juriu care refuza sa
asculte argumentele celorlalti si dau sentinte nedrepte, iar altii in
cruciati fara de cauza care sa razboiesc cu cei din jurul lor doar de
dragul fiorului luptei, chiar daca miza lor finala a devenit incerta. Se
recomanda asadar sa fim precauti si sa nu ne asumam riscuri inutile, sa
nu facem promisiuni pe care nu le putem indeplini si nici sa nu ne
incredem in vorbe mai mult decat in fapte.
Tot
in a treia decada a lunii, mai exact din 28 septembrie incolo, Mercur
isi incepe tranzitul in semnul Scorpionului. Daca in Balanta obiectivul
lui principal era acela ca noi sa stabilim relatii echilibrate si sa
redescoperim notiunea de fair-play, acum se cere sa constientizam
(Mercur) ca, de cele mai multe ori, unii sunt mai egali decat altii
(Scorpion). Ce-ar trebui sa ne propunem in zilele care mai raman din
septembrie este sa descifram adevaratele motivatii interioare care, la
inceputul lunii, ne-au determinat sa cream punti de legatura intre noi
si anumite persoane si care, in a doua decada a lunii, au dus la
subrezirea sau chiar ruptura lor. Nu in ultimul rand, se doreste sa
cercetam adevaratele intentii ale oamenilor de langa noi, dincolo de
cele pe care pretind ca le au sau cu care credeam pana acum ca au venit
in relatie cu noi.
In acest mod, ii
cream un spatiu prielnic de manifestare lui Venus care-si face intrarea,
pe 29 septembrie, in cel de-al doilea domiciliu al sau si anume semnul
Balantei. Pe parcursul tranzitului ei prin Fecioara a scos la iveala
dimensiunea practica a legaturilor interumane, dar de data aceasta ni se
releva cea mondena, sociala, de agrement, daca putem s-o numim asa.
Vrand-nevrand, ne inconjuram de oameni la finele lunii, ne marim cercul
de cunostinte, legam prietenii cu usurinta, nu ne lasam invitati de doua
ori sa iesim in oras, la o poveste intr-o ceainarie si nu ne vine sa
pierdem sindrofiile si petrecerile organizate de cunoscuti.
Este
adevarat ca multe dintre aceste relatii nu au la baza nimic altceva
decat plezanterii, discutii superficiale, schimburi de vorbe de dragul
complezentei si flirturi nevionvate, dar, pana la urma, perspectiva lor
nu suna atat de rau, date fiind intrigile si telenovelele din ultimele
luni. In ceea ce-i priveste pe artisti, se anunta o perioada extrem de
inspirata, iar cei care nu se dau in vant dupa teatru, galerii de arta
sau prezentari de moda s-ar putea sa le prinda gustul fara pic de efort.
Domnii
s-ar putea trezi atrasi de prezente feminine care-i dau pe spate cu
frumusetea fizica orbitoare, cu sarmul de necontestat sau se lasa
vrajiti de gratia miscarilor si de tinuta eleganta. Pe de alta parte,
doamnele tresar mai ceva ca pana acum la gandul unor noi achizitii
vestimentare sau, pur si simplu, nu-i pot rezista unei bijuterii lucrate
cu maiestrie sau unui parfum cu note imbatatoare.
Desi
putem fi tentati sa credem ca burlacii sau burlacitele isi vor gasi
jumatatea numaidecat la finele lui septembrie, s-ar putea ca multe
dintre intalnirile romantice sa nu se aleaga decat cu atingeri ale maini
furate in treacat, rasete cristaline, ocheade cu subinteles si poate cu
un sarut discret de noapte buna. Prin urmare, tot este nevoie sa luam taurul de coarne odata s-odata si sa facem o miscare indrazneata!
In
concluzie, se poate spune ca luna septembrie este un corn al abundentei
astrale prin faptul ca majoritatea planetelor personale isi schimba
vibratia. Mercur ne deschide apetitul pentru socializare cand poposeste
in Balanta si (auto)investigatie in Scorpion, Venus ne provoaca sa
transformam frivolitatile in relatii cu esenta in momentul in care trece
in Fecioara si ne sfatuieste sa nu ne complicam inutil cand ajunge in
Balanta, iar Marte ne indeamna la aventura prin intrarea sa in
Sagetator. Fara sa exageram, putem spune ca prima luna de toamna are de
toate pentru toti!
Miscarea planetelor si evenimentele astrologice
Soarele parcurge zodia Fecioarei pana pe 23 septembrie ora 5:29 cand intra in semnul Balantei;
Luna Plina in Pesti pe 9 septembrie ora 04:39, Luna Noua in Balanta pe 24 septembrie ora 9:15;
Mercur isi face ingresul in semnul Balantei pe 2 septembrie ora 8:39, zodie pe care o tranziteaza pana pe 28 septembrie ora 1:43 cand intra in semnul Scorpionului;
Venus parcurge semnul Leului pana pe 5 septembrie ora 20:07 cand intra in zodia Fecioarei, parasind-o pe aceasta din urma pe 29 septembrie ora 23:52, moment in care trece in semnul Balantei;
Marte tranziteaza Scorpionul pana pe 14 septembrie ora 00:57 cand isi face intrarea in zodia Sagetatorului;
Jupiter se deplaseaza in sens direct prin zodia Leului toata luna septembrie;
Saturn se misca prin Scorpion pe toata durata lunii septembrie;
Uranus se misca in continuare in sens invers prin zodia Berbecului;
Neptun retrogradeaza si el in semnul Pestilor intreaga luna septembrie;
Pluto se misca in sens retrograd in zodia Capricornului pana pe 22 septembrie ora 3:36 cand isi reia mersul direct.
Luna Plina in Pesti pe 9 septembrie ora 04:39, Luna Noua in Balanta pe 24 septembrie ora 9:15;
Mercur isi face ingresul in semnul Balantei pe 2 septembrie ora 8:39, zodie pe care o tranziteaza pana pe 28 septembrie ora 1:43 cand intra in semnul Scorpionului;
Venus parcurge semnul Leului pana pe 5 septembrie ora 20:07 cand intra in zodia Fecioarei, parasind-o pe aceasta din urma pe 29 septembrie ora 23:52, moment in care trece in semnul Balantei;
Marte tranziteaza Scorpionul pana pe 14 septembrie ora 00:57 cand isi face intrarea in zodia Sagetatorului;
Jupiter se deplaseaza in sens direct prin zodia Leului toata luna septembrie;
Saturn se misca prin Scorpion pe toata durata lunii septembrie;
Uranus se misca in continuare in sens invers prin zodia Berbecului;
Neptun retrogradeaza si el in semnul Pestilor intreaga luna septembrie;
Pluto se misca in sens retrograd in zodia Capricornului pana pe 22 septembrie ora 3:36 cand isi reia mersul direct.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu