În mintea noastră se ascunde o cheie
uriaşă către binecuvantare sau una către dezastru, în mintea noastră-i
libertatea şi tot în ea şi prin ea pare că ne punem lanţuri grele, în
vreme ce continuăn să credem că altcineva ni le-a agăţat de maini şi de
picioare. Atunci cand suntem slabi în propria minte şi credem că răul e
posibil, că el ne poate învinge, or ne simţim descurajaţi, obosiţi şi
neliniştiţi, lumea din jurul nostru poate să ne coboare într-un soi de
abis negru în care pierdem şi bruma de putere ce ne ţinea la suprafaţă.
”Dacă te duci, avand oboseala prezentă în minte sau în corp, într-o
mulţime de oameni istoviţi, nervoşi, tulburaţi, forţa ta nu e preluată
de ei, fiindcă ai prea puţină forţă de transmis. Dar tu absorbi şi,
pentru o vreme, faci ca gandurile lor zorite, istovite, să fie parte din
tine însuţi.
Figurativ vorbind, atunci preiei o greutate. Preluand calitatea gandurilor lor, vei face multe lucruri cum le fac ei şi vei vedea tot ca ei. Vei fi descurajat deşi înainte erai plin de speranţă. Planurile tale de afaceri, care, cand eşti tu însuţi, par să reuşească, vor părea acum imposibile şi iluzorii. Probabil că vei fi indecis şi, în nesocotinţa indeciziei, vei cumpăra ceea ce nu îţi este necesar cu adevărat, vei face un pas greşit în afacere, un pas pe care nu l-ai fi făcut dacă ai fost tu însuţi, gandind tu însuţi şi gandurile innorate nu s-ar fi strans in preajma ta”, spune Prentice Mulford (Scrieri, vol.II; Ed. Leda, 2005) - unul dintre primii ”căutători” spirituali şi unul dintre cei mai mari cunoscători ai puterilor ce se ascund în mintea omenească.

Nu-i nici o contradicţie în cele spuse
mai sus, între percepţia că noi ne ducem în sus şi tot noi coboram în
prăpastie şi asta doar pentru că nu practicăm gandirea conştientă. Asta
spunea şi Prentice Mulford; absorbim negativitatea din mediul
înconjurător în anumite condiţii, cum ar fi oboseala, descurajarea,
neliniştea, suferinţa personală. Starea noastră interioară se
deteriorează şi mai mult într-un mediu încărcat cu toxicitate mentală
doar atunci cand noi înşine suntem deja toxici. Puterea interioară,
odihna, alimentaţia sănătoasă pentru corpul nostru sau numai pentru
mintea noastră îi întăresc şi pe cei căzuţi, ce ne stau în preajmă. Un
bec micuţ face lumină într-o întreagă cameră şi chiar răzbate dincolo de
aceasta. La fel, un trup odihnit, o minte încrezătoare, capabilă să
gandească clar şi raţional, să vadă posibil imposibilul şi să creadă în
puterile sale pot transforma un mediu plin de nelinişte şi descurajare.
Numai cand puterea interioară a unui om e stabilă, numai cand el ştie ce
face, unde merge, spre ce scop se îndreaptă şi crede că totul e cu
putiinţă, mediul nefericit al gandurilor înconjurătoare nu-l poate
ataca, dimpotrivă; el poate schimba conştiinţa colectivă, care va
resimţi mai multă forţă, mai multă putere de a se ridica, de a merge mai
departe, de a reuşi.
”Să fii tu însuţi, să fii sigur că ceea
ce gandeşti sunt gandurile tale şi ceea ce gandeşti e ceea ce vrei cu
adevărat”, iată ce sugerează P. Mulford că ne-ar face bine pentru a ne
apăra de forţele distructive, ce ne pot afecta în viaţa de zi cu zi în
tăcere. Să ai grijă ca, atunci cand păşeşti într-o mulţime, să nu te
duci acolo devitalizat, şovăitor, obosit şi fără să doreşti cu adevărat,
căci expunerea la negativitatea emisiei mentale colective ar putea fi o
certitudine. Avem nevoie să ne autoverificăm conştient gandurile, să ne
întrebăm dacă ceea ce gandim în fiecare moment e un gand al nostru sau,
poate, e doar consecinţa unei interacţiuni cu îndoiala, dubiile şi
nefericirea din mediul înconjurător. Noi preluăm elemente nocive din
conştiinţa colectivă doar atunci cand solul propriei minţi e tulburat
deja. Căci se poate ca, din neatenţie, din neglijenţă sau din neştiinţă
să gandim gandurile altora, inconştient chiar să acţionăm ca ei şi de
aceea a fi conştienţi, a refuza gandurile care ne tulbură sau ne induc
suferinţă, furie şi nelinişte ar putea să fie o taină a existenţei treze
şi, de ce nu, a unei existenţe prin care putem păşi mai frumos, mai
responsabil şi mai conştient.
Autor: Maria Timuc
Sursa;http://ceicunoi.wordpress.com/2013/05/23/efectele-supararii-emotiilor-si-gandurilor-negative-legea-universului-stresul-si-neintelegeri-in-cuplu-iertarea-si-iubirea-edu43/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu