ESTE OMENIREA PREGĂTITĂ PENTRU UN NOU AN ŞI UN NOU ÎNCEPUT?
de Neale Donald Walsch
31 decembrie 2014 (ii multumim Simonei Gurtavenko)
Şi iată că intrăm într-un nou an! Un nou început al unui nou ciclu, în noul demers de creare a unei noi modalităţi de a fi om.
Acesta trebuie să fie, cu adevărat, un Nou Început. Nu ne prea putem permite să continuăm vechile căi, să perpetuăm vechiul mod de a fi, pe această planetă. Aproape fiecare cunoaşte acest adevăr. Întrebarea este: Cum să fie acest nou mod? Ce sens să aibă aceste noi căi? Ori am decis, cumva, că Noul Mod trebuie să urmeze Vechile Căi?
În America, un nou Congres preia conducerea, în decursul acestei luni — un Congres care tocmai a fost ales, cu o covârşitoare majoritate Republicană (citeşte: conservatoare). În Siria şi Irak, autoproclamatul Stat Islamic a preluat oraşele importante Raqqa, Deir Ezzor şi Mosul, precum şi o mare parte din teritoriile cuprinse între acestea, impunând propria sa interpretare a legii Islamice stricte (citeşte: conservatoare). În regiunile estice ale Ucrainei, un procent semnificativ al populaţiei locale, aparent loială Rusiei — care a preluat deja controlul asupra Peninsulei Crimeea, pe care Ucraina o declară ca fiind teritoriu component — creează agitaţie, cu scopul de a împiedica iminenta aderare a Ucrainei, la Alianţa NATO, cu o tendinţă liberală, din punct de vedere politic; şi de a menţine legăturile mai vechi, din punct de vedere istoric (citeşte: conservatoare) cu Rusia.
Ori încotro ne întoarcem, asistăm la acelaşi tip de tensiune şi conflict: trage-împinge, între programele politice şi valorile liberale şi conservatoare; iar în numeroase regiuni, conservatorii par să se bucure, temporar, de câştig de cauză — fie prin forţă fizică, fie prin forţa ideologiei.
Să fie acesta, oare, un timp al unor Noi Începuturi, ce zămislesc o Nouă Zi de Mâine — ori, mai degrabă, un timp al Zăbovirilor în Trecut, care îşi caută consolidarea şi certificarea, în Ziua de Ieri? Şi această întrebare, la rândul ei, ne provoacă la examinarea şi cercetarea, cu sinceritate, a Întrebării de dincolo de Întrebare: Cât de bine au funcţionat Valorile de Ieri?
Păi, hm … nu prea bine, din păcate. Scot în evidenţă, în cea mai recentă carte a mea, că niciunul dintre sistemele pe care noi le-am implementat, cu scopul de a crea o viaţă mai bună pentru toţi oamenii de pe planetă, nu a produs efectele scontate.
Situaţia este chiar mai gravă. Aceste sisteme au produs, de fapt, exact contrariul.
Sistemele noastre politice — create în vederea siguranţei şi securităţii, pentru oamenii lumii – nu au produs altceva decât disensiune şi confuzie.
Sistemele noastre economice — create în vederea deschiderii de oportunităţi şi asigurării unui trai decent, pentru toate fiinţele — au avut drept rezultat, creşterea sărăciei, precum şi accentuarea discrepanţelor economice; având în vedere că 85 dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii deţin mai multe avuţii decât 3,5 miliarde … ceea ce înseamnă jumătate din populaţia planetei … laolaltă.
Sistemele noastre ecologice — create cu scopul de a facilita un stil de viaţă durabil — au fost exploatate într-o asemenea măsură încât, la ora actuală, generează dezastre ecologice, pretutindeni.
Sistemele noastre educaţionale — create pentru a ridica încontinuu, baza de cunoştinţe a populaţiei planetei — au avut drept rezultat, o coborâre a nivelului de conştienţă şi sensibilitate, la nivel global, care se corelează cu o scădere progresivă a coeficientului de inteligenţă. Nu mai suntem în stare nici măcar să ne amintim propriul număr de telefon.
Sistemele noastre de îngrijire a sănătăţii — create în speranţa de a prelungi şi ameliora viaţa unui procent în creştere al populaţiei — iau puţine măsuri pentru a elimina discrepanţele de acces la medicaţia de ultimă oră şi la serviciile medicale; furnizând, prin urmare, servicii medicale de nivel superior, unui procent tot mai mic, în fiecare an.
Sistemele noastre sociale — create pentru a produce bucurii comunităţii, precum şi armonie în rândul unor populaţii eterogene — generează, progresiv şi chiar încurajează, disensiunile, disparitatea, prejudiciul şi disperarea … pentru a nu menţiona nedreptatea exacerbată.
Şi, ceea ce este cel mai devastator dintre toate, sistemele noastre spirituale — create pentru a înlesni apropierea de Dumnezeu şi, implicit, unul de celălalt — au produs o acerbă siguranţă de sine; o abominabilă intoleranţă; manifestări de mânie, la scară extinsă; răbufniri de ură inveterată şi violenţă autoîndreptăţită.
Ce reiese din toate acestea? Ce a afectat specia umană într-o asemenea măsură, încât nu-şi poate zări propria reflexie, chiar dacă se contemplă pe sine? Unde se află unghiul mort al omenirii?
Poate că e timpul să ne întrebăm: “Să existe oare ceva ce nu înţelegem, cu privire la Dumnezeu şi cu privire la Viaţă – ceva a cărui pătrundere ar schimba totul?”
De ce suntem oare predispuşi, într-un număr atât de mare, să revenim, în mod neabătut, la Căile Trecutului, când putem constata, chiar şi la o privire superficială, că acele metode, precum şi acele valori care le-au „sponsorizat” nu au produs altceva decât eşecuri succesive?
Suntem predispuşi să reproducem, cu nesăbuinţă, trecutul, din simplul motiv că acesta, cel puţin, ne este familiar. Teama noastră de Necunoscut e mai mare decât teama de a repeta ceea ce deja ştim că s-a dovedit disfuncţional.
Şi astfel, cei care au îndrăznit să ne adreseze însemnul de a lepăda, în cele din urmă, Vechile Valori, arătându-ne, în mod convingător, insuccesul acestora, au fost marginalizaţi, pentru totdeauna — şi chiar demonizaţi.
Prin urmare, am ridiculizat, ostracizat şi chiar ucis pe fiecare – oricine ar fi fost – care a avut curajul de a afirma că Împăratul nu poartă, de fapt, niciun veşmânt. [Trimitere la povestirea http://ro.wikisource.org/
Aşadar, i-am ucis pe Iisus, Gandhi, Martin Luther King Jr., Harvey Milk; de asemenea, pe aproape orice revoluţionar care ne-a mustrat şi ne-a îndemnat să ne uităm la noi înşine, pentru a recunoaşte că, până la urmă, ceea ce facem şi modul în care trăim nu este, pur şi simplu, corect, în lumina niciunui set acceptabil de valori morale.
După cum, la ora actuală, putem vedea că nu e corect ca 842 milioane de fiinţe umane (unul din opt oameni, la nivel mondial) să nu dispună de suficientă hrană. Nu e corect ca peste 650 de copii să moară de inaniţie, în fiecare oră, pe această planetă. Nu e corect ca 20,9 milioane de femei şi copii să fie cumpăraţi şi vânduţi, în traficul de fiinţe umane, pentru sclavie sexuală, în fiecare an.
Nu e corect ca peste trei miliarde oameni să trăiască cu mai puţin de 2,50 $ pe zi; ori, miliarde de fiinţe umane să nu dispună de acces la îngrijiri medicale. (Un număr de 19.000 de copii mor, în fiecare zi, din cauza unor probleme de sănătate care pot fi prevenite, cum ar fi malaria, diareea şi pneumonia.) Nu e corect ca 1,7 miliarde de oameni să ducă lipsa apei potabile; sau 2,6 miliarde de fiinţe umane să trăiască fără un sistem sanitar, fără servicii de igienizare de bază; ori 1,6 miliarde de oameni — un sfert din omenire — să nu dispună nici măcar de electricitate.
Şi aşa stau lucrurile. Datele sunt corecte. În primul sfert al secolului al XXI-lea, 2,6 miliarde de fiinţe umane trăiesc fără toaletă; iar 1,6 miliarde de oameni, fără electricitate. Cum e posibil aşa ceva?, ai putea întreba. În primul sfert al secolului al XXI-lea … la începutul a ceea ce a fost întâmpinat cu urări de bun venit, ca Mileniul cel Nou ... Cum e posibil aşa ceva?
Este o întrebare extrem de pertinentă. Este o întrebare cu atât mai pertinentă, cu cât omenirea îşi închipuie, referitor la sine însăşi, că e o specie „civilizată”. În ceea ce îi priveşte pe oamenii din categoriile menţionate anterior, „civilizarea Civilizaţiei” nici măcar nu a început.
Bineînţeles că noi ştim, din mesajele cuprinse în Conversaţii cu Dumnezeu, că nu există un astfel de lucru precum „corect” şi „greşit”. Există numai „ceea ce funcţionează” şi „ceea ce nu funcţionează”, având în vedere ceea ce încercăm să facem. Aşadar, prin recurgerea la termenul frecvent întrebuinţat, şi anume „incorect”, în explorarea de mai sus, ne exprimăm părerea că este, pur şi simplu, nefuncţional a ne continua traiul şi activitatea, în temeiul Vechilor Valori ale omenirii – dacă, într-adevăr, ceea ce încercăm să facem este crearea unei vieţi mai bune, pentru noi toţi.
O planetă pe care 5 procente din populaţie deţine sau controlează 95 procente din avere şi resurse — şi, totodată, cea mai mare parte din cele 5 procente consideră că este perfect în regulă, chiar dacă un număr inconceptibil de fiinţe umane zac în lipsuri şi suferinţă — nu prea pare o planetă pe care să se fi realizat un mare progres, în ceea ce priveşte umanitarismul.
Toate acestea sunt posibile, din cauza valorilor colective ale acelor oameni care ar putea să producă o schimbare. Şi de unde provin, oare, acele valori? Sugestia mea este că ele derivă, în mare parte, din bine-intenţionatele, însă greşit-interpretatele Vechi Credinţe cu privire la Viaţă şi cu privire la Dumnezeu — iar Vechile Valori au fost odrăslite de Vechile Credinţe.
În mod evident, cineva sau ceva trebuie să iasă la lumină, pentru a adresa o provocare, acelor Vechi Credinţe. În mod evident, e timpul Trezirii Omenirii. Totuşi, cine va demara, cine se va implica, cine va adera la acest proces? Şi de ce s-ar încumeta cineva să procedeze astfel?
Răspunsul la cea de-a doua întrebare e următorul: Există un motiv personal extrem de întemeiat, valoros şi puternic, în favoarea aderării la mişcarea de stimulare a evoluţiei speciei noastre. O asemenea activitate determină un mare pas înainte, pe calea evoluţiei personale şi spirituale, a fiecărui individ.
Niciunul dintre cei care depun eforturi, cu scopul de a produce o experienţă grandioasă a Vieţii, în beneficiul semenilor, nu a suferit un eşec în crearea unei experienţe magnifice a Vieţii, pentru sine însuşi. Ne aflăm în prezenţa unui adevăr general valabil, la nivel spiritual, fizic, emoţional, psihologic. Aceste două acţiuni se influenţează reciproc, în mod inevitabil — şi adesea nu este limpede care a fost cea dintâi. Mai degrabă, e un cerc, în care efectul unei acţiuni determină efectul celeilalte; iar efectul fiecăreia generează materializarea amândurora.
Şi iată că întâmpinăm începutul unui Nou An … pe care îl putem declara drept Timpul precis al unor Noi Începuturi, pentru fiecare dintre noi, la nivel individual; dar şi pentru noi toţi, la nivel colectiv. Ca întotdeauna … alegerea ne aparţine.
http://
Carti scrise de Neale Donald Walsch
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu