Publicat
pentru prima oară în Georges Ivanovitch Gurdjieff - Dossier H, 1992,
L'Age d'Homme, editat de Bruno de Panafieu, apoi în ediția engleză a
acestei cărți, sub titlul de "Prima Inițiere". Alte versiuni ale acestui
eseu, uneori purtând titlul "Singura Măsură Exactă", au fost atribuite
în mod incorect lui G. I. Gurdjieff. 
Veți vedea că în viață primiți exact ceea ce oferiți. Viața voastră este oglinda a ceea ce sunteți. Este după chipul și imaginea voastră. Sunteți pasivi, orbi, plini de pretenții. Luați totul de-a gata, acceptați totul, fără să simțiți că aveți o obligație. Atitudinea voastră referitor la lume și despre viață este atitudinea unora care au dreptul să exprime cereri și să ia, a unora care nu trebuie să plătească sau să câștige cu sudoarea frunții. Credeți că totul vi se cuvine, pentru simplul fapt că este vorba de voi! În asta constă toată orbirea voastră! Nimic din acestea nu vă sare in ochi. Și totuși, asta este ceea ce păstrează o lume separată de cealaltă.
Nu aveți nici o unitate de măsură cu care să vă măsurați pe voi înșivă. Trăiți în mod exclusiv la cheremul lui “Îmi place” sau “Nu-mi place” și nu aveți nici un fel de apreciere pentru altceva, în afara voastră. Nu recunoașteți nimic mai presus de voi – poate în mod teoretic, logic, însa în mod concret, nu. De aceea emiteți mereu pretenții și continuați să credeți că orice este ieftin și că aveți destul în buzunare ca să puteți cumpăra orice vă place. Nu recunoașteți nimic mai presus de voi, fie în afara voastră, fie în interiorul vostru. De aceea, repet, nu aveți nici un fel de măsură și trăiți în mod pasiv, în conformitate cu gusturile și dezgusturile voastre.
Da, ‘stima pentru voi înșivă’ vă orbește. Este cel mai mare obstacol în calea unei noi vieți. Trebuie să fiți capabili să treceți de acest obstacol, acest prag, înainte de a merge mai departe. Acest test îi împarte pe oameni în două categorii: cei care sunt “grâu’ și cei care sunt “neghină”. Indiferent cât de inteligent, cât de dăruit, cât de strălucitor poate fi un om, dacă acesta nu își schimbă modul în care se apreciază pe sine, nu există nici o speranță pentru o dezvoltare interioară, pentru o muncă în sensul auto-cunoașterii, pentru o adevărată devenire. Acesta va rămâne la fel cum se află pe tot timpul vieții sale. Această primă cerință, primă condiție, primul test pentru cineva care vrea să lucreze asupra lui însuși este să își schimbe modul în care se apreciază pe sine. Acesta nu trebuie să-și închipuie, nu numai să creadă sau să i se pară, ci trebuie să vadă în el însuși lucruri pe care nu le-a văzut până atunci, să le vadă literalmente. Aprecierea sa nu se va putea schimba niciodată atât timp cât el nu vede nimic în sine însuși. Iar pentru a vedea, el trebuie să învețe să vadă; aceasta este prima inițiere a omului în ceea ce privește auto-cunoașterea.
În primul rând trebuie să știe ce anume trebuie să privească. Când știe, trebuie să facă eforturi, să-și păstreze atenția, să privească în mod constant, cu perseverență. Numai prin menținerea atenției și neuitând să privească, într-o zi, poate, va fi capabil să vadă. Dacă vede o dată, atunci va putea vedea și a doua oară, iar dacă va continua așa, atunci nu va mai putea să nu vadă. Aceasta e starea pe care trebuie să o căutăm, țelul observațiilor noastre; de aici se va naște adevărata dorință, o dorință irezistibilă de a deveni: din reci vom deveni calzi, plini de vibrație; vom fi atinși de propria noastră realitate.
Astăzi nu avem altceva în afara iluziei despre ceea ce suntem. Gândim în termeni prea buni despre noi înșine. Nu ne respectăm. Pentru a mă respecta, trebuie să recunosc în mine o parte care este deasupra altor părți și atunci atitudinea mea despre această parte va purta mărturia respectului pe care eu o am pentru ea. În acest fel trebuie să mă respect pe mine însumi. Iar relațiile mele cu ceilalți trebuie să fie guvernate de același respect.
Trebuie să înțelegeți că toate celelalte unități de măsură – talent, educație, cultură, geniu – sunt schimbătoare și se referă la detalii. Singura măsură exactă, singura imuabilă, obiectivă și reală este măsura dată de vederea interioară. Eu văd – Eu mă văd pe mine însumi – prin aceasta ați măsurat. Cu o parte mai înaltă, adevărată, ați măsurat o altă parte mai joasă, la fel de reală și ea. Iar această măsurătoare, definind prin ea însăși rolul fiecărei părți, vă va duce către respectul pentru voi înșivă.
Însă veți vedea că asta nu e ușor. Și nu este ieftin. Trebuie să plătiți din plin. Pentru rău platnici, oameni leneși, paraziți, nu este nicio speranță. Trebuie să plătiți, să plătiți mult și imediat, să plătiți în avans. Să plătiți cu voi înșivă. Prin eforturi sincere, conștiincioase, dezinteresate. Cu cât sunteți mai pregătiți să plătiți fără să precupețiți, fără să trișați, fără nici o falsificare, cu atât mai mult veți primi. Iar din acel moment încolo, vă veți familiariza cu natura voastră. Și veți vedea toate trucurile, nesinceritățile la care recurge natura voastră pentru a nu plăti cu bani peșin. Pentru că trebuie să plătiți cu teoriile voastre luate de-a gata, cu convingerile voastre adânc înrădăcinate, cu prejudecățile voastre, cu convențiile, cu “Îmi place” și “Nu-mi place”. Fără târguială, în mod cinstit, fără să emiteți pretenții. Încercând în mod sincer să vedeți pe măsură ce oferiți banii voștri falși.
Încercați pentru o clipă să acceptați ideea că nu sunteți ceea ce credeți că sunteți, că vă supraestimați, că de fapt, vă mințiți pe voi înșivă. Că întotdeauna vă mințiți pe voi înșivă, în fiecare moment, toată ziua, în întreaga voastră viață. Că acest mod de a minți vă conduce într-o asemenea măsură încât nu îl mai puteți controla. Sunteți prada acestui mințit. Mințiți, în orice imprejurare. Relațiile voastre cu ceilalți – minciuni. Educația pe care o dați, convențiile – minciuni. Învățăturile voastre – minciuni. Teoriile, arta voastră – minciuni. Viața voastră socială, viața voastră de familie – minciuni. Și ceea ce credeți despre voi înșivă – minciuni, de asemenea.
Însă nu vă opriți niciodată din ceea ce faceți sau spuneți, pentru că voi credeți în voi înșivă. Trebuie să vă opriți în interior și să observați. Să observați fără idei preconcepute, acceptând pentru un timp aceasta idee a mințitului. Și dacă observați în acest fel, plătind cu voi înșivă, fără auto-compătimire, renunțând la toate presupusele bogății în schimbul unui moment de realitate, poate că veți vedea dintr-o dată ceva pe care nu l-ați mai vazut niciodată în voi înșivă până în acea zi. Veți vedea că sunteți diferiți de ceea ce gândiți că sunteți. Veți vedea că sunteți doi. Unul care nu este, însă ia locul și joacă rolul celuilalt. Și unul care este, atât de slab totuși, atât de lipsit de substanță, încât îndată ce apare, dispare aproape imediat. Acesta nu poate îndura minciunile. Cea mai mică minciună îl face să leșine. Acesta nu se sfădește, acesta nu rezistă, acesta este dinainte învins. Învățați să priviți până atunci când veți simți diferența între cele două naturi ale voastre, până când ați văzut minciunile, amăgirea din voi înșivă. Atunci când ați văzut cele două naturi, în acea zi, în voi înșivă, se va naște adevărul.
sursa
Veți vedea că în viață primiți exact ceea ce oferiți. Viața voastră este oglinda a ceea ce sunteți. Este după chipul și imaginea voastră. Sunteți pasivi, orbi, plini de pretenții. Luați totul de-a gata, acceptați totul, fără să simțiți că aveți o obligație. Atitudinea voastră referitor la lume și despre viață este atitudinea unora care au dreptul să exprime cereri și să ia, a unora care nu trebuie să plătească sau să câștige cu sudoarea frunții. Credeți că totul vi se cuvine, pentru simplul fapt că este vorba de voi! În asta constă toată orbirea voastră! Nimic din acestea nu vă sare in ochi. Și totuși, asta este ceea ce păstrează o lume separată de cealaltă.
Nu aveți nici o unitate de măsură cu care să vă măsurați pe voi înșivă. Trăiți în mod exclusiv la cheremul lui “Îmi place” sau “Nu-mi place” și nu aveți nici un fel de apreciere pentru altceva, în afara voastră. Nu recunoașteți nimic mai presus de voi – poate în mod teoretic, logic, însa în mod concret, nu. De aceea emiteți mereu pretenții și continuați să credeți că orice este ieftin și că aveți destul în buzunare ca să puteți cumpăra orice vă place. Nu recunoașteți nimic mai presus de voi, fie în afara voastră, fie în interiorul vostru. De aceea, repet, nu aveți nici un fel de măsură și trăiți în mod pasiv, în conformitate cu gusturile și dezgusturile voastre.
Da, ‘stima pentru voi înșivă’ vă orbește. Este cel mai mare obstacol în calea unei noi vieți. Trebuie să fiți capabili să treceți de acest obstacol, acest prag, înainte de a merge mai departe. Acest test îi împarte pe oameni în două categorii: cei care sunt “grâu’ și cei care sunt “neghină”. Indiferent cât de inteligent, cât de dăruit, cât de strălucitor poate fi un om, dacă acesta nu își schimbă modul în care se apreciază pe sine, nu există nici o speranță pentru o dezvoltare interioară, pentru o muncă în sensul auto-cunoașterii, pentru o adevărată devenire. Acesta va rămâne la fel cum se află pe tot timpul vieții sale. Această primă cerință, primă condiție, primul test pentru cineva care vrea să lucreze asupra lui însuși este să își schimbe modul în care se apreciază pe sine. Acesta nu trebuie să-și închipuie, nu numai să creadă sau să i se pară, ci trebuie să vadă în el însuși lucruri pe care nu le-a văzut până atunci, să le vadă literalmente. Aprecierea sa nu se va putea schimba niciodată atât timp cât el nu vede nimic în sine însuși. Iar pentru a vedea, el trebuie să învețe să vadă; aceasta este prima inițiere a omului în ceea ce privește auto-cunoașterea.
În primul rând trebuie să știe ce anume trebuie să privească. Când știe, trebuie să facă eforturi, să-și păstreze atenția, să privească în mod constant, cu perseverență. Numai prin menținerea atenției și neuitând să privească, într-o zi, poate, va fi capabil să vadă. Dacă vede o dată, atunci va putea vedea și a doua oară, iar dacă va continua așa, atunci nu va mai putea să nu vadă. Aceasta e starea pe care trebuie să o căutăm, țelul observațiilor noastre; de aici se va naște adevărata dorință, o dorință irezistibilă de a deveni: din reci vom deveni calzi, plini de vibrație; vom fi atinși de propria noastră realitate.
Astăzi nu avem altceva în afara iluziei despre ceea ce suntem. Gândim în termeni prea buni despre noi înșine. Nu ne respectăm. Pentru a mă respecta, trebuie să recunosc în mine o parte care este deasupra altor părți și atunci atitudinea mea despre această parte va purta mărturia respectului pe care eu o am pentru ea. În acest fel trebuie să mă respect pe mine însumi. Iar relațiile mele cu ceilalți trebuie să fie guvernate de același respect.
Trebuie să înțelegeți că toate celelalte unități de măsură – talent, educație, cultură, geniu – sunt schimbătoare și se referă la detalii. Singura măsură exactă, singura imuabilă, obiectivă și reală este măsura dată de vederea interioară. Eu văd – Eu mă văd pe mine însumi – prin aceasta ați măsurat. Cu o parte mai înaltă, adevărată, ați măsurat o altă parte mai joasă, la fel de reală și ea. Iar această măsurătoare, definind prin ea însăși rolul fiecărei părți, vă va duce către respectul pentru voi înșivă.
Însă veți vedea că asta nu e ușor. Și nu este ieftin. Trebuie să plătiți din plin. Pentru rău platnici, oameni leneși, paraziți, nu este nicio speranță. Trebuie să plătiți, să plătiți mult și imediat, să plătiți în avans. Să plătiți cu voi înșivă. Prin eforturi sincere, conștiincioase, dezinteresate. Cu cât sunteți mai pregătiți să plătiți fără să precupețiți, fără să trișați, fără nici o falsificare, cu atât mai mult veți primi. Iar din acel moment încolo, vă veți familiariza cu natura voastră. Și veți vedea toate trucurile, nesinceritățile la care recurge natura voastră pentru a nu plăti cu bani peșin. Pentru că trebuie să plătiți cu teoriile voastre luate de-a gata, cu convingerile voastre adânc înrădăcinate, cu prejudecățile voastre, cu convențiile, cu “Îmi place” și “Nu-mi place”. Fără târguială, în mod cinstit, fără să emiteți pretenții. Încercând în mod sincer să vedeți pe măsură ce oferiți banii voștri falși.
Încercați pentru o clipă să acceptați ideea că nu sunteți ceea ce credeți că sunteți, că vă supraestimați, că de fapt, vă mințiți pe voi înșivă. Că întotdeauna vă mințiți pe voi înșivă, în fiecare moment, toată ziua, în întreaga voastră viață. Că acest mod de a minți vă conduce într-o asemenea măsură încât nu îl mai puteți controla. Sunteți prada acestui mințit. Mințiți, în orice imprejurare. Relațiile voastre cu ceilalți – minciuni. Educația pe care o dați, convențiile – minciuni. Învățăturile voastre – minciuni. Teoriile, arta voastră – minciuni. Viața voastră socială, viața voastră de familie – minciuni. Și ceea ce credeți despre voi înșivă – minciuni, de asemenea.
Însă nu vă opriți niciodată din ceea ce faceți sau spuneți, pentru că voi credeți în voi înșivă. Trebuie să vă opriți în interior și să observați. Să observați fără idei preconcepute, acceptând pentru un timp aceasta idee a mințitului. Și dacă observați în acest fel, plătind cu voi înșivă, fără auto-compătimire, renunțând la toate presupusele bogății în schimbul unui moment de realitate, poate că veți vedea dintr-o dată ceva pe care nu l-ați mai vazut niciodată în voi înșivă până în acea zi. Veți vedea că sunteți diferiți de ceea ce gândiți că sunteți. Veți vedea că sunteți doi. Unul care nu este, însă ia locul și joacă rolul celuilalt. Și unul care este, atât de slab totuși, atât de lipsit de substanță, încât îndată ce apare, dispare aproape imediat. Acesta nu poate îndura minciunile. Cea mai mică minciună îl face să leșine. Acesta nu se sfădește, acesta nu rezistă, acesta este dinainte învins. Învățați să priviți până atunci când veți simți diferența între cele două naturi ale voastre, până când ați văzut minciunile, amăgirea din voi înșivă. Atunci când ați văzut cele două naturi, în acea zi, în voi înșivă, se va naște adevărul.
sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu